ICCJ. Decizia nr. 2757/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2757/2012
Dosar nr. 29888/3/2010
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 833 din 05 decembrie 2011 pronunţată în fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 -175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. şi art. 109 C. pen., condamnarea inculpatului G.P.C.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 110 C. pen. şi art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform prevederilor art. 86 alin. (2) C. pen.
În baza art. 863 C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare, obligaţiile prevăzute de textul de lege precitat.
În baza art. 863 C. pen. s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 359 C. proc. pen.
Conform art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.
S-a luat act că inculpatul era arestat în altă cauză şi s-a constatat că în cauză a fost arestat preventiv de la 11 aprilie 2010 la 12 noiembrie 2010.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 3310 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Măria Sklodowska Curie".
S-a luat act că partea vătămată S.M.I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A fost respinsă cererea parchetului de obligare a inculpatului la plata daunelor morale către partea vătămată, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut, pe baza analizei mijloacelor de probă administrate, următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 10/11 aprilie 2010, în jurul orelor 23.30, din Bucureşti, sector 5, inculpatul G.P.C.M., în vârstă de 16 ani şi jumătate, pe fondul unui conflict spontan, l-a înjunghiat în mod repetat cu un briceag în torace şi abdomen pe numitul S.M.I., în vârstă de 15 ani. Victima a fost internată de urgenţă în spital cu diagnosticul „perforaţie gastrică prin plagă penetrantă înjunghiată abdominală, la nivelul hipocondrului stâng; plagă penetrantă hemitorace drept anterior; leziuni cu risc vital".
Din concluziile raportului medico-legal din 2010 al I.N.M.L. „prof. Dr. Mina Minovici" rezultă faptul că partea vătămată S.M.I. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin acţiunea unui corp tăietor-înţepător (posibil briceag); s-a stabilit totodată că acestea pot data din 10/11 aprilie 2010, că au necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi i-au pus victimei viaţa în primejdie.
Instanţa a reţinut că această activitate infracţională a inculpatului întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, în modalitatea prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Prin apelul declarat de parchet, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub mai multe aspecte ale ambelor laturi, penală şi civilă.
S-a susţinut, în primul rând, că instanţa de fond a aplicat inculpatului minor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., încălcând astfel prevederile art. 109 alin. (3) C. pen., potrivit cărora „pedepsele complementare nu se aplică minorului".
S-a mai arătat că latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod greşit, întrucât inculpatul minor trebuia să fie obligat la despăgubiri civile şi la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu părţile responsabile civilmente (părinţii săi, G.E. şi G.P.).
Totodată, s-a arătat că instanţa era obligată, în temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen., să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei suferite de minorul S.M.I. şi nu să ia act că acesta nu s-a constituit parte civilă.
În fine, s-a solicitat ca în raport de gravitatea deosebită a faptei, care nu este singulară în contextul comportamentului violent al inculpatului, să se dispună înlăturarea prevederilor art. 1101 C. pen. raportat la art. 861 C. pen. şi executarea pedepsei de 4 ani închisoare în regim de detenţie.
Apelul declarat de inculpatul minor împotriva sentinţei nu a fost motivat, acesta solicitând prin avocat, cu ocazia dezbaterilor, schimbarea încadrării juridice în prevederile art. 181, iar în subsidiar în art. 182 C. pen., cu argumentarea că nu a intenţionat să suprime viaţa victimei.
A mai solicitat să se facă aplicarea prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., aşa cum de altfel a cerut şi instanţei de fond.
În faza procesuală a apelului nu s-au administrat alte probatorii.
Prin Decizia penală nr. 94/A din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul G.P.C.M. împotriva sentinţei penale nr. 833 din 05 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, care a fost desfiinţată, iar în urma rejudecării cauzei, în baza art. 20 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 174 din C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) din C. pen., art. 109 din C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 13 din C. pen., a fost condamnat inculpatul G.P.C.M. la pedeapsa de 3 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen.
În temeiul art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 11 aprilie 2010 la 12 noiembrie 2010.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, 999 şi 1000 alin. (2) C. civ. a fost obligat inculpatul G.P.C.M., în solidar cu părţile responsabile civilmente G.E. şi G.P., la plata sumei de 2000 lei către partea vătămată S.M.I. reprezentând daune morale şi a sumei de 3.310 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Măria Sklodowska Curie", reprezentând despăgubiri materiale.
Pentru a pronunţa această hotărârea, instanţa de control judiciar a reţinut că tribunalul a stabilit situaţia de fapt corespunzătoare adevărului, astfel cum a fost desprinsă din probatoriile administrate şi a dat activităţii infracţionale a inculpatului încadrarea juridică legală.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt în mod cumulativ întrunite, faţă de poziţia constantă a inculpatului, condiţiile pentru aplicarea prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă şi că în mod greşit acesta cerere fusese respinsă de către instanţa de fond.
Tot în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, s-au reţinut ca întemeiate criticile formulate de Parchet cu privire la individualizarea pedepsei şi a modului de executare. În raport de criteriile generale de individualizare instituite prin art. 72 C. pen., adecvate în contextul circumstanţelor reale şi personale incidente în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, este cea mai potrivită pentru reeducarea inculpatului şi reinserţia sa socială.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.P.C.M. criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului din oficiu (redate în practicaua acestei decizii) pentru greşita individualizare a pedepsei în raport cu circumstanţele reale şi personale favorabile ale inculpatului, critică care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în sfera căruia s-a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului şi dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 861 C. pen.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate de inculpat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul urmăririi şi argumente juridice pertinente, a procedat la o corectă soluţionare a cauzei, atât în planul acţiunii penale, cât şi a celei civile adiacente, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii şi o pedeapsă just individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
În acest sens, confirmând valabilitatea reţinerilor factuale prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care-şi găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi care au fost recunoscute în integralitate de inculpat prin declaraţiile formulate în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată că fapta inculpatului G.P.C.M. care, în noaptea de 10/11 aprilie 2010, în jurul orelor 23.30, din Bucureşti, sector 5, pe fondul unui conflict spontan, l-a înjunghiat în mod repetat cu un.briceag în torace şi abdomen pe numitul S.M.I., în vârstă de 15 ani, provocându-i leziunile cu risc vital „perforaţie gastrică prin plagă penetrantă înjunghiată abdominală, la nivelul hipocondrului stâng; plagă penetrantă hemitorace drept anterior" constituie tentativă la omor calificat, în modalitatea prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Infracţiunea anterior menţionată este probată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare încheiat de organele de poliţie la unitatea spitalicească unde a fost internată partea vătămată şi diagnosticele eliberate (filele 2-5); proces-verbal de constatare încheiat de către organele de poliţie şi planşa fotografică aferentă (filele 6-16); declaraţia părţii vătămate, C.D.-ul pe care este înregistrată aceasta şi planşa fotografică privind partea vătămată (filele 17-24); raport de expertiză medico-legală şi certificat medico-legal privind pe partea vătămată (filele 26-29); xerocopie de pe foaia de observaţie clinică privind pe partea vătămată (filele 30-81); declaraţiile inculpatului şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a drepturilor procesuale (filele 82-90); declaraţiile martorului N.A. (filele 91-94); declaraţiile martorului G.E. (filele 95-98); declaraţiile martorului E.M.D. (filele 99-101); proces-verbal de redare a convorbirilor purtate în urma apelării numărului unic de urgenţă 112 şi C.D.-ul pe care acestea sunt înregistrate (filele 102-105); proces-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale părţii vătămate şi planşa fotografică aferentă (filele 106-111), mijloace de probă pe care inculpatul şi le-a însuşit în totalitate prin declaraţiile de recunoaştere făcute în faţa primei instanţe.
Trecând în continuare la analiza singurei critici formulate de inculpat în recurs, respectiv greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate în apel, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare a acesteia, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constată că este neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului s-a făcut în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen., instanţele având în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită, conduita procesuală a inculpatului, precum şi elementele care ţin de circumstanţierea persoanei acestuia.
Astfel, în baza propriului examen, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta ce formează obiectul cercetării în cauza pendinte, prin cuantumul ei, dar şi prin modalitatea de executare, reprezintă expresia justei aplicări a principiului proporţionalităţii sancţiunii cu natura şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, în raport de criteriile de individualizare anterior menţionate, argumentele detaliat expuse de instanţa de apel cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului fiind pe deplin valabile.
În acest sens, se constată că prin cuantumul ei - 3 ani, situată spre limita minimă prevăzută de lege - de 2 ani şi 6 luni, calculată conform art. 20 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 174 din C. pen.- art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) din C. pen., art. 109 din C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatului reflectă adecvat modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, gravitatea acesteia care a avut ca urmare punerea în primejdie a vieţii victimei, atitudinea procesuală a inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei în faţa primei instanţe, solicitând judecarea pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi datele privind persoana inculpatului.
Se reţine în acest sens că inculpatul minor este cunoscut cu un comportament antisocial, agresiv, astfel cum rezultă şi din referatul anchetei sociale efectuate în cauză cu ocazia judecăţii pe fond.
În plus, printr-o hotărâre judecătorească nedefmitivă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru că, în împrejurări asemănătoare celor din cauza de faţă, l-a atacat cu un cuţit pe numitul C.C., producându-i 8 plăgi înjunghiate toracale care i-au pus viaţa în pericol.
Se mai reţine, totodată, că inculpatul a abandonat şcoala, frecventează anturaje extrem de dubioase şi este complet lipsit de supraveghere din partea familiei.
În aceste condiţii, în acord cu instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte constată că suspendarea executării pedepsei ar apărea ca o măsură ineficientă, inaptă să asigure scopurile educative şi preventive prevăzute de art. 52 C. pen.
În consecinţă, nefiind fondate criticile formulate de recurentul inculpat şi cum nu se constată existenţa altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.P.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată in şedinţă publică azi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2766/2012. Penal. Cerere de contopire a... | ICCJ. Decizia nr. 2806/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
