ICCJ. Decizia nr. 2702/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2702/2012

Dosar nr. 10868/99/2011

Şedinţa publică din 7 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 22 din data de 17 ianuarie 2012 a Tribunalului Iaşi s-au dispus următoarele:

„Condamnă pe inculpatul F.P., în prezent arestat preventiv, la următoarele pedepse:

- 15 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), b¹) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. faţă de partea vătămată F.P.M.;

- 13 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), b¹) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. faţă de partea vătămată F.V.;

- 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prev. şi ped. de art. 306 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în dauna părţii vătămate F.P.M.;

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare pe care o sporeşte cu 4 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 19 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. aplică inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 8 ani.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., din durata pedepsei se va deduce perioada deţinerii şi arestului preventiv de la 25 iulie 2011 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 17 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. obligă inculpatul la plata către părţile vătămate a sumei de câte 50.000 RON cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1.520 RON cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie, (delegaţii din 17 august 2011 şi din 25 iulie 2011).”

În termen legal inculpatul F.P. a declarat apel împotriva sentinţei penale sus-menţionată, criticând-o sub aspectul încadrării juridice a faptei, solicitând schimbarea din infracţiunea de viol în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului.

Curtea a verificat legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma criticilor invocate, în conformitate cu disp. art. 378 alin. (1), (2) C. proc. pen., constatând că:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi dat în Dosarul nr. 1541/P/2011, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 16 august 2011, cu numărul de dosar mai sus indicat, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului F.P. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol (două fapte) şi rele tratamente aplicate minorului (2 fapte) prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), b¹) şi alin. (3) teza I C. pen., art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), b¹) C. pen., art. 306 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul F.P. a suspus, în ultimii ani, pe copiii săi minori F.V. şi F.P.M. la tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltare fizică, intelectuală şi morală a celor două părţi vătămate. Totodată, la începutul anului 2010, inculpatul, prin exercitarea de acte de constrângere fizică şi morală, a întreţinut raport sexual anal cu partea vătămată F.V., fiul său minor în vârstă de 16 ani la acea dată, pe care îl avea în îngrijire şi ocrotire. De asemenea, la sfârşitul lunii mai 2011, prin exercitarea de acte de constrângere fizică şi morală, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a întreţinut un raport sexual anal cu partea vătămată F.P.M., fiul său minor în vârstă de 13 ani la acea dată, pe care îl avea în îngrijire şi ocrotire.

Instanţa de fond a administrat un probatoriu amplu pe care l-a coroborat temeinic cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi apărările inculpatului, reţinând:

Inculpatul F.P. este tatăl părţilor vătămate F.V. şi F.P.M., cei doi copii aflându-se în îngrijirea şi ocrotirea sa de la separarea de mamă, începând cu anul 1997.

Întrucât inculpatul a suferit de-a lungul timpului multiple condamnări, cei doi copii s-au aflat, de facto, în îngrijirea şi ocrotirea bunicii paterne, martora F.E.

Inculpatul obişnuia să-i supună pe cei doi copii la abuzuri fizice şi verbale.

Părţile vătămate erau lovite cu pumnii, cu palmele, cu obiecte contondente, erau jigniţi, ameninţaţi, fiind determinaţi să fugă de la domiciliu, găsindu-şi adăpost la vecini sau sub cerul liber, F.P.M. ajungând la un moment dat în Iaşi şi introdus în centrul de primire minori.

La începutul anului 2010, pe fondul consumului de alcool, inculpatul l-a dezbrăcat forţat, pe fiul său F.P.M., la rezistenţa acestuia l-a ameninţat cu moartea, s-a urcat peste el şi a întreţinut un raport sexual anal. În momentul în care minorul a reuşit să scape, a mers la locuinţa bunicii, fără a-i relata cele petrecute decât a doua zi.

Ulterior, la începutul lunii iunie 2011, profitând de acelaşi context în care se afla singur cu celălalt fiu al său F.V. într-o cameră de la domiciliul martorei T.E., l-a dezbrăcat forţat pe acesta, iar la opoziţia copilului, a recurs la forţă şi ameninţări, reuşind să întreţină un raport sexual anal cu acesta. După consumarea actului sexual minorul a ieşit în curtea locuinţei plângând şi având o stare de tulburare care a atras atenţia martorilor T.D. şi T.E. cărora minorul le-a relatat că tatăl sau „îl bâjbâie”.

Deducând din relatarea minorului că era vorba despre un abuz sexual, martora T.E. a contactat-o pe F.E., bunica părţii vătămate, care l-a preluat şi l-a adus acasă.

La scurt timp, în urma unui nou scandal cu inculpatul, F.E. a mers împreună cu partea vătămată F.P.M. la poliţie şi a reclamat faptele.

Situaţia de fapt reţinută probată de instanţa de fond este temeinică şi legală, instanţa de apel reevaluând întreg materialul probator administrat.

Probatoriul administrat a demonstrat că faptele imputate inculpatului există şi au fost săvârşite de acesta cu vinovăţie, întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), b¹) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. faţă de partea vătămată F.P.M., de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), b¹) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. faţă de partea vătămată F.V. şi două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului prev. şi ped. de art. 306 C. pen., totul cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective conduita inculpatului violentă atât fizic, cât şi verbal la adresa părţilor vătămate minore, lipsirea acestora, din nepăsarea inculpatului, de condiţii materiale minime, hrană, îmbrăcăminte, privarea de posibilitatea de a urma cursurile şcolare obligatorii şi supunerea la munci în cadrul gospodăriei echivalează cu rele tratamente în sensul art. 306 C. pen. care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, morală şi intelectuală a minorilor.

Sub aspectul laturii subiective având în vedere conţinutul relelor tratamente, durata lor, nepăsarea manifestată de inculpat faţă de condiţiile de existenţă ale minorilor, demonstrează că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte, prevăzând rezultatul conduitei sale şi acceptând posibilitatea producerii de grave prejudicii integrităţii fizice, morale şi intelectuale a minorilor.

În ceea ce priveşte abuzul sexual al părţilor vătămate, instanţa constată că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive, atât în latura obiectivă, cât şi în latura subiectivă ale infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), b¹) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. faţă de partea vătămată F.P.M., de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), b¹) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. faţă de partea vătămată F.V.

Prin act sexual de orice natură, în sensul art. 197 C. pen. se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, dar şi constrângerea fizică şi morală exercitată asupra celor două părţi vătămate, în contextul autorităţii pe care inculpatul o avea în raport de cei doi copii.

Faţă de aceste argumente probatorii, corect s-a demonstrat că inculpatul a săvârşit şi infracţiunea de viol asupra părţilor vătămate F.P.M. şi F.V., elementele constitutive fiind reprezentate de actele materiale infracţionale săvârşite de acesta.

Criticile inculpatului apelant sub aspectul încadrării juridice a faptelor sunt neîntemeiate, instanţa de fond a dispus în mod legal condamnarea inculpatului.

În ceea ce priveşte individualizarea juridică a pedepsei aplicate pentru fiecare infracţiune în parte, prin prisma criticilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. şi al scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen. - în mod just au fost evaluate şi apreciate condiţiile reale ale săvârşirii faptei (aspecte legate de gravitatea faptelor, prin care se aduce atingere relaţiilor sociale privind dreptul fundamental şi absolut de a dispune în mod liber de propriul corp, dreptul la integritatea fizică şi intelectuală, relaţiile sociale privind convieţuirea în cadrul familiei, de împrejurările săvârşirii faptelor, prin mijloace şi măsuri de natură să pună în primejdie viaţa şi integritatea fizică şi psihică a doi copii minori aflaţi în îngrijirea şi creşterea inculpatului, de atitudinea inculpatului de nepăsare faţă de urmările conduitei sale, lipsa conştientizării gravităţii faptelor săvârşite, adoptând el însuşi în faţa instanţei poziţia de victimă a unei răzbunări, faţă de antecedenţa penală, lipsa interesului faţă de muncă şi dispreţul manifestat faţă de valori fundamentale ale societăţii.

Astfel, în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute argumente sau circumstanţe de natură să atenueze răspunderea penală, astfel încât, la stabilirea pedepsei, instanţa se va orienta spre limita superioară.

Sub aspectul rezolvării laturii civile a cauzei, examinând sentinţa penală din oficiu, s-a reţinut că, părţile vătămate sunt minore şi că sunt incidente condiţiile răspunderii pentru fapta proprie, prejudiciul moral cauzat părţilor vătămate fiind evident şi inerent infracţiunilor al căror subiect pasiv sunt. În contextul în care repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, având în vedere consecinţele produse prin faptele săvârşite asupra integrităţii fizice, dar mai ales psihice a părţilor vătămate, durata şi intensitatea relelor tratamente şi abuzurilor suferite instanţa apreciază că daunele morale, în cuantumul stabilit sunt rezonabile şi suficiente pentru a asigura funcţia reparatorie.

În consecinţă, constatând neîntemeiate criticile inculpatului apelant, că sentinţa penală apelată este temeinică şi legală, în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

Prin decizia penală nr. 68 din 05 aprilie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul F.P. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 17 ianuarie 2012 a Tribunalului Iaşi, pe care a menţinut-o.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385³ C. proc. pen., inculpatul F.P., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate, pe care o apreciază ca fiind prea aspră în raport de atitudinea de recunoaştere a faptei.

În susţinerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385⁶alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol asupra părţilor vătămate F.P.M. şi F.V., astfel cum s-a reţinut în cauză.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului pentru fiecare infracţiune în parte, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă, cât şi circumstanţele personale (atitudinea de nerecunoaştere a faptelor şi de nepăsare faţă de urmările acestora, antecedenţa penală, lipsa interesului faţă de muncă şi dispreţul manifestat faţă de valori fundamentale ale societăţii), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care, prin cuantum şi modalitatea de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de disp.art. 52 C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite, pe viitor, săvârşirea de fapte penale.

În speţă, instanţa de control judiciar a apreciat corect asupra gravităţii faptei, dar şi a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiţii în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.P. împotriva deciziei penale nr. 68 din 05 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la de 25 iulie 2011 la 07 septembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2663/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 2718/2012. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 2702/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2702/2012. Penal