ICCJ. Decizia nr. 2663/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2663 /20 13
Dosar nr. 2272/63/2012
Şedinţa publică din 10 septembrie 2013
Asupra cauzei penale de faţă:
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 304 din 13 iulie 2012, Tribunalul Dolj, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i) C. proc. pen., cu aplicarea art. 741 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G.M.B., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
S-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă de 1.000 RON amendă, sancţiunea urmând a se înregistra în cazierul judiciar.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i) C. proc. pen., cu aplicarea art. 741 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
S-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă de 1.000 RON amendă, sancţiunea urmând a se înregistra în cazierul judiciar.
S-a constatat recuperat integral prejudiciul în cuantum de 25.185,51 RON, precum şi accesoriile fiscale în cuantum de 4.500 RON de către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Craiova.
S-a respins ca rămasă fără obiect cererea privind instituirea sechestrului asigurător.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii de pe sentinţă Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni după rămânerea definitivă a hotărârii.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 1.800 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 22 februarie 2012, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj rechizitoriul nr. 545/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii: G.M.B. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi C.C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul G.M.B. este administratorul SC B. SRL Craiova, iar inculpatul C.C.I. este administratorul SC A. SRL Craiova şi că în luna ianuarie 2011, între SC A. SRL, în calitate de prestator şi SC B. SRL, în calitate de client, a fost încheiat un contract de prestări servicii în publicitate, pe o durată de 12 luni, valoarea serviciilor prestate fiind stabilită la suma de 130.000 RON.
În baza acestui contract, inculpatul C.C.I. a emis factura din 29 ianuarie 2011 în valoare de 129.725,60 RON, din care TVA în sumă de 25.185,60 RON, care a fost înregistrată în evidenţele contabile ale celor două societăţi şi în baza căreia SC B. SRL Craiova şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA, decontul fiind înregistrat la A.F.P.M. Craiova din 25 februarie 2011.
Cu ocazia controalelor efectuate de către reprezentanţii Gărzii Financiare la SC A. SRL şi SC B. SRL, s-a constatat că factura din 29 ianuarie 2011 reflectă o operaţiune fictivă, aşa cum este definită de art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, fiind destinată să servească societăţii beneficiare pentru a diminua TVA de plată aferent lunii ianuarie 2011.
De asemenea, s-a constatat că SC A. SRL Craiova a desfăşurat anterior exclusiv activităţi de „prăjire a seminţelor de floarea soarelui”, iar tranzacţia descrisă mai sus a fost singura derulată de societate în perioada ianuarie-februarie 2011.
Controlul efectuat la SC B. SRL a evidenţiat faptul că această societate a desfăşurat activităţi de comerţ cu legume şi fructe provenite din achiziţii intracomunitare, efectuând livrări către un singur client intern, respectiv SC R. SRL Craiova.
Din registrul jurnal pentru livrări taxabile de bunuri şi servicii, a rezultat că în luna ianuarie 2011, SC B. SRL Craiova a livrat bunuri în valoare de 130.125,13 RON, din care TVA colectată în sumă de 25.185,51 RON.
Pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, inculpatul G.M.B. a înregistrat în evidenţa contabilă a SC B. SRL factura fictivă emisă de SC A. SRL, majorând astfel în mod nelegal soldul TVA deductibil cu suma de 25.185,60 RON şi reducând practic la zero soldul TVA de plată, care se determina ca diferenţă între TVA colectată şi TVA deductibilă.
Operaţiunile descrise mai sus au fost declarate la organul fiscal prin decontul de TVA înregistrat la A.F.P.M. Craiova din 25 februarie 2011, în baza căruia contribuabilul a fost luat în evidenţă cu TVA de plată în sumă de 7.425 RON, rezultată însă din regularizarea taxei pentru lunile precedente şi nu din operaţiunile comerciale efectuate în luna ianuarie 2011.
Ulterior controlului efectuat de Garda Financiară, contractul de prestări servicii în publicitate din 14 ianuarie 2011 a fost reziliat, iar SC A. SRL a emis factura de stornare din 14 martie 2011, document ce a fost, de asemenea, înregistrat de inculpatul G.M.B. în evidenţa contabilă şi cuprins în decontul TVA aferent lunii martie 2011.
În cuprinsul rechizitoriului s-a arătat, totodată, că potrivit vectorului fiscal, termenele de depunere a declaraţiilor erau diferite pentru cele două societăţi, respectiv: lunar pentru SC B. SRL Craiova şi trimestrial pentru SC A. SRL Craiova.
Deoarece stornarea facturii a avut loc în intervalul de raportare al SC A. SRL Craiova, operaţiunea fictivă a fost reflectată numai în decontul de TVA depus de SC B. SRL Craiova.
Astfel, operaţiunea fictivă a produs rezultatul urmărit de cei doi învinuiţi, respectiv diminuarea obligaţiilor fiscale ale beneficiarului facturii, corectarea soldului de plată TVA nefiind urmarea unui act voluntar, ci datorându-se intervenţiei organelor fiscale.
În timpul urmăririi penale inculpatul G.M.B. a achitat pentru SC B. SRL Craiova, conform chitanţelor din 7 noiembrie 2011 şi din 15 februarie 2011 suma de 10.000 RON, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, cei doi inculpaţi şi-au exprimat disponibilitatea de a acoperi integral prejudiciul produs bugetului de stat (în sumă totală de 25.185,60 RON).
Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a fost probată în faza de urmărire penală cu: sesizarea A.N.A.F., Garda Financiară Dolj, note de constatare, note explicative, jurnale pentru livrări taxabile, decont TVA, proces-verbal de control, contract de prestări servicii, în copie, factură fiscală în copie, jurnal de achiziţii intracomunitare, jurnal pentru achiziţii taxabile, act adiţional la contract, factură storno, adrese A.N.A.F., proces-verbal de ridicare acte, acte societăţi, balanţe de verificare, declaraţiile inculpaţilor.
Audiaţi în instanţă, atât inculpatul G.M.B. cât şi inculpatul C.C.I. au recunoscut în totalitate săvârşirea faptei pentru care au fost trimişi în judecată, achiesând la starea de fapt reţinută în actul de inculpare şi la toate probatoriile administrate în faza de urmărire penală, solicitând să li se aplice prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Statul Român prin A.N.A.F. a depus o cerere prin care a învederat că se constituie parte civilă cu suma de 15.185 RON, reprezentând prejudiciu rămas nerecuperat la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data de 26 ianuarie 2011, data săvârşirii faptei până la achitarea integrală a sumei datorate.
S-a solicitat introducerea în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente, a societăţilor administrate de cei doi inculpaţi, respectiv SC B. SRL şi SC A. SRL Craiova, inculpaţii urmând să fie obligaţi în solidar cu aceste părţi responsabile civilmente la repararea prejudiciului produs bugetului de stat.
Partea civilă a solicitat şi luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea celor doi inculpaţi precum şi a bunurilor existente în patrimoniul părţilor responsabile civilmente până la concurenţa valorii pagubei şi penalităţilor de întârziere.
Instanţa a procedat la introducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente, respectiv SC B. SRL şi SC A. SRL Craiova şi, totodată, a solicitat relaţii de la primăria Municipiului Craiova, Serviciul Impozite şi Taxe privind bunurile existente în proprietatea inculpaţilor, respectiv în patrimoniul părţilor responsabile civilmente.
Prin adresa din 13 iunie 2012, s-a comunicat că numitul G.M.B. figurează în evidenţele fiscale cu un apartament dobândit la data de 24 iulie 2006 situat în Craiova, str. V.C., iar inculpatul C.C.I. figurează cu un apartament situat în Craiova Aleea A.D.M., şi cu un mijloc de transport marca O.C., dobândit împreună cu soţia C.A.M. la 10 decembrie 2008, iar SC B. SRL şi SC A. SRL Craiova nu figurează cu bunuri în patrimoniu.
Până la primul termen de judecată când s-au putut pune concluzii şi s-a procedat la audierea inculpaţilor s-a depus la dosar de către inculpatul G.M.B. chitanţa din 30 mai 2012, respectiv, chitanţa din 13 iunie 2012, prin care s-a făcut dovada achitării sumelor de 3.000 RON, respectiv 12.185 RON reprezentând prejudiciul rămas nerecuperat.
Inculpatul C.C.I. a depus la dosar acte în circumstanţiere, diploma de licenţă şi un act adiţional privind pe SC A. SRL.
Partea civilă, prin adresa din data de 20 iunie 2012, a învederat că din evidenţele fiscale rezultă că, în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii, s-au achitat de către SC B. SRL sumele de 3.000 RON cu chitanţa din 30 mai 2010, sumele de câte 5.000 RON cu chitanţele din 7 noiembrie 2011 şi din 15 februarie 2012 şi suma de 12.185 RON cu chitanţa din 23 iunie 2012, însă conform C. proc. fisc. obligaţiile fiscale principale sau accesorii se sting în ordinea vechimii acestora.
Întrucât la data efectuării acestor plăţi SC B. SRL datora bugetului de stat atât debitul reprezentând TVA stabilit cu ocazia verificărilor fiscale din prezenta cauză cât şi debite mai vechi, programul informatic a stins sumele mai vechi, astfel încât suma reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin faptele deduse judecăţii apărea ca neachitată.
S-a arătat, totodată, că în evidenţele fiscale SC B. SRL figurează cu accesorii TVA la data de 18 iunie 2012 în cuantum de 4.552 RON.
După precizarea cuantumului penalităţilor şi dobânzilor aferente debitului datorat bugetului consolidat al statului, la termenul din 13 iulie 2012 s-a depus la dosar chitanţa prin care s-a făcut dovada achitării sumei de 4.700 RON pentru SC B. SRL Craiova.
Analizând ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, instanţa a constatat că inculpaţii G.M.B. în calitate de administrator al SC B. SRL Craiova şi respectiv C.C.I. în calitate de administrator al SC A. SRL Craiova au încheiat un contract de prestări servicii de publicitate pe o durată de 12 luni, stabilind valoarea acestor servicii la suma de 130.000 RON, contract care nu reflectă realitatea şi în virtutea căruia s-au efectuat plăţi, respectiv s-a emis factura din 29 ianuarie 2011 în valoarea de 129.725,60 RON, la această valoare TVA-ul fiind în sumă de 25.185,60 RON.
Această din urmă sumă a fost înregistrată în evidenţele contabile a celor două societăţi, iar SC B. SRL şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA prin decontul înregistrat la organele fiscale din 25 februarie 2011 aferent lunii ianuarie 2011.
Din raportul de Inspecţie Fiscală întocmit de Garda Financiar Dolj a rezultat că plata respectivă reflecta numai o operaţiune fictivă, deoarece nu s-a executat în fapt nici unul din serviciile de publicitate stipulat în contract de către prestator SC A. SRL Craiova, reprezentată de inculpatul C.C.I., după cum nici clientul SC B. SRL nu a efectuat nici o plată în contul acestei facturi.
Ca atare, operaţiunea respectivă era destinată numai pentru a servi societăţii beneficiare, SC B. SRL să diminueze TVA-ul de plată aferent lunii ianuarie 2011.
Chiar dacă ulterior controlul organelor fiscale, acest contract de prestări servicii publicitate a fost reziliat, iar SC A. SRL a emis factura de stornare din 14 martie 2011, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 25.185,60 RON, reprezentând TVA dedusă nelegal şi repusă pe rol prin operaţiunea de stornare.
În drept, s-a reţinut că activitatea infracţională săvârşită de inculpatul G.M.B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar activitatea inculpatului C.C.I. realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În considerentele hotărârii primei instanţe s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 741 C. pen. întrucât din actele dosarului a rezultat că în faza de urmărire penală a fost achitat din prejudiciul în cuantum de 25.185 RON,suma de 10.000 RON la 15 februarie 2012 şi 7 noiembrie 2011, iar după înregistrarea dosarului la instanţă au fost achitate sumele de 3.000 RON la 30 mai 2012, respectiv, 12.185 RON la data de 13 iunie 2012 s-a mai reţinut că prevederile art. 741C. pen. au fost declarate neconstituţionale la data de 26 mai 2011, însă raportat la momentul săvârşirii activităţii infracţionale deduse judecăţii aceste prevederi erau în vigoare.
În consecinţă, în cauză s-a constatat că este incident şi principiul aplicării legii penale mai favorabile, reglementat expres de C. pen. român, care prevede că în cazul în care de la data săvârşirii infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă şi că în alegerea legii mai favorabile instanţele sunt obligate să ţină seama de condiţiile de încriminare, conţinut, tratament sancţionator, felul pedepselor, limitele acestora, cauze de nepedepsire ori de reducere a pedepselor.
Potrivit primei instanţe cauza de nepedepsire la care se făcea referire în dispoziţiile art. 741 alin. (2) teza a II-a C. pen., text declarat neconstituţional în luna mai 2011 este inclusă şi în prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2011, prevederi care sunt încă în vigoare.
Chiar dacă de la data înregistrării dosarului la instanţă s-au acordat mai multe termene de judecată până la data de 13 iunie 2012 când s-a depus ultima chitanţă, prin care se atestă achitarea integrală a prejudiciului în cuantum de 25.185 RON, prima instanţă a apreciat că primul termen de judecată când s-au putut formula concluzii, inculpaţii fiind şi ascultaţi, a fost termenul din data de 13 iunie 2012 la celelalte termene acordate dispunându-se amânarea pentru angajarea unor apărători aleşi.
Prima instanţă a reţinut, de asemenea, că art. 10 alin. (1) din Legea evaziunii fiscale nu defineşte ce înseamnă prejudiciul cauzat, iar interpretarea acestui text de lege trebuie să se facă într-o manieră care să asigure respectarea drepturilor inculpatului.
Sub aspectul laturii civile a cauzei instanţa de fond a constatat că Statul Român prin A.N.A.F., în cererea adresată instanţei a solicitat obligarea inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la recuperarea prejudiciului în cuantum de 25.185 RON, dar şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere fără a se nominaliza, însă, care ar fi cuantumul acestora.
La solicitarea instanţei, partea civilă a comunicat, ulterior termenului din 13 iunie 2012, cuantumul penalităţilor, 4.500 RON, iar după această comunicare, inculpaţii au depus la dosar chitanţa din 13 iulie 2012, prin care au făcut dovada achitării sumei menţionate.
Chiar dacă partea civilă A.N.A.F. Bucureşti prin adresa înaintată instanţei a învederat că sumele achitate de cei doi inculpaţi în timpul judecăţii şi în faza de urmărire penală pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat au stins alte debite mai vechi datorate de SC B. SRL, prima instanţă a reţinut că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost recuperat în totalitate, debitele mai vechi fiind datorate de societatea administrată de inculpatul G.M.B. şi nu de către inculpat, persoană fizică, neavând nici o legătură cu răspunderea penală a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpaţii G.M.B., C.C.I. şi partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj.
În cuprinsul motivelor scrise de apel şi cu ocazia dezbaterilor reprezentantul parchetului a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pe fond, modificarea acesteia în sensul reţinerii ca temei al soluţiei pronunţate, doar a dispoziţiilor art. 741 C. pen., nu şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
În susţinerea apelului s-a arătat că fapta a fost comisă anterior datei la care dispoziţiile art. 741 C. pen. au fost declarate neconstituţionale şi prin urmare, acest text de lege se impune a fi reţinut ca fiind legea penală mai favorabilă, dar dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu au fost însă corect reţinute de prima instanţă, întrucât prejudiciul nu a fost achitat înainte de primul termen de judecată, 13 iunie 2012, ci ulterior acestui termen.
Inculpaţii G.M.B. şi C.C.I. au solicitat admiterea apelurilor declarate, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi modificarea acesteia, în sensul reducerii cuantumului sancţiunii administrative aplicate.
În susţinerea apelurilor declarate s-a arătat că nu le este imputabil faptul că plata penalităţilor s-a realizat după termenul din 13 iunie 2012, câtă vreme partea civilă nu a comunicat de la început cuantumul acestora.
Partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj, în cuprinsul motivelor de apel scrise a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie. A arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că prejudiciul provocat a fost acoperit în totalitate şi că în mod greşit s-a constatat că cererea de instituire a măsurilor asigurătorii a rămas fără obiect, întrucât sumele achitate au stins debite mai vechi ale societăţii, astfel că prejudiciul provocat nu a fost achitat.
Potrivit apelului declarat prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a inculpaţilor nu a fost acoperit în totalitate, rămânând neachitată suma de 1.147 RON, reprezentând dobânzi aferente TVA, întrucât sumele achitate de inculpaţi pe parcursul procesului penal au stins obligaţiile fiscale în ordinea vechimii acestora, conform art. 115 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., inculpaţii având debite mai vechi decât cele care decurgeau din prezenta cauză. În acest context, partea civilă a apreciat că în cauză se impunea instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor şi ale părţilor responsabile civilmente.
Prin decizia penală nr. 18 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj şi inculpaţii G.M.B. şi C.C.I., ca nefondate.
Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi şi apelanta parte civilă la cheltuieli judiciare statului.
Instanţa de apel a reţinut că în baza contractului din 14 ianuarie 2011, intervenit între inculpatul G.M.B., în calitate de administrator al SC B. SRL Craiova şi inculpatul C.C.I., în calitate de administrator a SC A. SRL Craiova, având ca obiect prestări servicii publicitate, inculpatul C.C.I. a emis factura din 29 ianuarie 2011, în valoare de 129.725,60 RON, care a fost înregistrată în actele de evidenţă contabilă ale celor două societăţi.
În baza facturii respective, SC B. SRL Craiova şi-a exercitat dreptul de deducere de TVA, iar SC A. SRL Craiova, a majorat în mod nelegal TVA-ul deductibil cu suma de 25.185,60 RON, reducând la 0 soldul TVA de plată.
Pe parcursul urmăririi penale, partea civilă A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 25.185,51 RON iar inculpatul G.M.B. a achitat suma de 10.000 RON, conform facturilor din 7 noiembrie 2011 şi din 15 februarie 2011.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, la termenul din data de 2 mai 2012, partea civilă prin reprezentantul său, consilierul juridic P.A., a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a arătat că se constituie parte civilă în prezenta cauză, cu suma de 15.185 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data de 26 ianuarie 2011 (data săvârşirii fapte), până la data achitării integrale a sumei datorate. În cuprinsul aceleiaşi cereri, s-a precizat că prejudiciul produs bugetului de stat prin activitatea infracţională a fost în sumă de 25.186 RON, însă în timpul urmăririi penale, a fost achitat parţial, în limita sumei de 10.000 RON.
La termenul următor, 30 mai 2012, au fost introduse în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente SC B. SRL Craiova şi SC A. SRL Craiova, iar la termenul din data de 13 iunie 2012, când procedura a fost legal îndeplinită cu toate părţile, inculpaţii au făcut dovada că au achitat şi ultima parte din prejudiciu, respectiv suma de 12.185 RON, conform chitanţei din 13 iunie 2012, suma de 3.000 RON fiind achitată la termenul anterior (30 mai 2012), conform chitanţei din 30 mai 2012.
Tot la termenul din data de 13 iunie 2012, fiind audiaţi, inculpaţii au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., iar apărătorul acestora a solicitat instanţei să facă demersuri pentru ca partea civilă să precizeze cuantumul penalităţilor de întârziere, întrucât inculpaţii şi-au manifestat intenţia de a achita şi această sumă, care nu a fost precizată în cererea de constituire de parte civilă.
Cu adresa din 20 iunie 2012, partea civilă a comunicat instanţei că întrucât SC B. SRL avea la data efectuării plăţii sumei de 25.186 RON, debite mai vechi decât cele reprezentând TVA, stabilite cu ocazia verificărilor fiscale, în conformitate cu art. 115 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., programul informatic a stins sumele cele mai vechi, cu termene de plată anterioare.
În cuprinsul aceleiaşi adrese s-a precizat că la data de 18 iunie 2012, SC B. SRL figura cu obligaţii fiscale reprezentând accesorii TVA constatate prin raportul de inspecţie fiscală din 29 septembrie 2011 şi stabilite prin decizia de impunere din 29 septembrie 2011, în sumă de 4.552 RON, sumă care a fost achitată la data de 13 iulie 2012, conform chitanţei.
Având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus, instanţa de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut în favoarea inculpaţilor dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, întrucât plata prejudiciului cauzat prin fapta comisă a fost efectuată de către cei doi inculpaţi până la termenul de judecată cu procedura legal îndeplinită, respectiv 13 iunie 2012.
În acest sens, s-a reţinut că prejudiciul efectiv suferit de partea civilă ca urmare a infracţiunilor săvârşite de cei doi inculpaţi este cel comunicat în faza de urmărire penală şi achitat până la termenul din 13 iunie 2012, dobânzile şi penalităţile de întârziere reglementate de dispoziţiile art. 119 alin. (1) C. proc. fisc., reprezentând sumele de bani pe care un debitor le datorează bugetului de stat pentru neachitarea la termenul scadent a obligaţiilor de plată.
S-a mai arătat că suma pe care cei doi inculpaţi au datorat-o bugetului de stat nu decurge din desfăşurarea unor activităţi licite, ci este rezultatul unor activităţi ilicite, astfel încât calitatea în care aceştia au datorat-o nu este cea de debitor, în sensul dispoziţiilor C. proc. fisc., ci de inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 23 C. proc. fisc.
S-a apreciat că în accepţiunea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul cauzat este prejudiciul efectiv suferit de bugetul de stat ca urmare a activităţilor ilicite desfăşurate, iar dacă s-ar admite că noţiunea de prejudiciu cauzat include şi accesoriile fiscale ar însemna să se admită că valoarea prejudiciului cauzat în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, variază pe parcursul procesului penal în funcţie de durata acestuia.
Totodată, s-a menţionat că dată fiind modalitatea de calcul a accesoriilor fiscale, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, ar deveni inaplicabile pentru că partea civilă A.N.A.F. nu comunică niciodată întinderea acestor accesorii, iar atunci când se întâmplă acest lucru, constată că de la data la care s-a efectuat calculul şi până la data achitării, a trecut un interval de timp pentru care nu s-au achitat sumele datorate cu acest titlu, aşa cum de altfel, partea civilă a susţinut şi în prezenta cauză.
Or, modul în care se sting obligaţiile fiscale principale sau accesorii, în ordinea vechimii acestora, nu poate şi nu trebuie să influenţeze modul de soluţionare al unei acţiuni civile exercitată în cadrul unui proces penal, pentru că potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile, chiar dacă infracţiunea de evaziune fiscală este o infracţiune reglementată printr-o lege specială, câtă vreme nu conţine dispoziţii derogatorii de la regula potrivit căreia acţiunea civilă se soluţionează potrivit legii civile, în mod greşit cu ocazia soluţionării laturii civile într-o astfel de cauză s-ar aplica dispoziţii C. proc. fisc.
Astfel, s-a concluzionat că în mod corect prima instanţă a reţinut ca temei al soluţiei dispuse dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005; în mod temeinic şi legal prima instanţă a reţinut că prejudiciul provocat prin fapta comisă a fost recuperat în totalitate, fiind neîntemeiată şi critica privind instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente întrucât o astfel de măsură are ca scop, potrivit art. 163 C. proc. pen., asigurarea reparării pagubei. Prin urmare, cum paguba provocată a fost reparată, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a constatat că cererea privind instituirea unui sechestru asigurător a rămas fără obiect.
S-a constatat, de asemenea, că şi critica formulată de cei doi inculpaţi, privind cuantumul amenzii aplicate de instanţa de fond, este neîntemeiată, deoarece chiar dacă amenda aplicată reprezintă limita maximă prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în raport de circumstanţele în care a fost comisă fapta şi de valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat cuantumul amenzii aplicate este justificat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal:
1. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând, potrivit motivelor scrise cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.; s-a arătat că în mod nelegal instanţele au reţinut incidenţa şi au făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în condiţiile în care inculpaţii nu au acoperit integral prejudiciul produs până la primul termen de judecată. Totodată, s-a precizat că inculpaţii ar fi trebuit să achite şi suma reprezentând accesorii fiscale, tot până la primul termen de judecată, or, în speţă, această sumă a fost achitată ulterior.
2. Partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj invocând, după cum rezultă din motivele scrise greşita soluţionare a laturi civile, eronata nereţinere a incidenţei prevederilor art. 115, art. 119 şi art. 120 C. proc. fisc., deşi prejudiciul produs statului era de natură fiscală; s-a mai arătat că repararea efectivă a prejudiciului presupune nu doar repararea pagubei efective ci şi obligarea la plata despăgubirilor pentru folosul de care partea civilă a fost lipsită. S-a concluzionat că în mod greşit inculpaţii nu au fost obligaţi şi la plata accesoriilor aferentei sumei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat şi în mod eronat nu au fost instituite măsuri asigurătorii.
3. Inculpaţii G.M.B. şi C.C.I., invocând, astfel după cum rezultă din concluziile apărătorilor desemnaţi din oficiu, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greşita individualizare a sancţiunilor aplicate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, impunându-se reducerea cuantumului acestora.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate şi în limitele prevăzute de art. 3856 C. proc. pen. instanţa de recurs constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este fondat, iar recursurile declarate de inculpaţi şi de partea civilă, nefondate, pentru considerentele ce urmează:
După cum rezultă din analiza actelor dosarului şi a hotărârilor anterior pronunţate, precum şi pe baza propriei verificări a probelor administrate, instanţa de recurs reţine că starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost just stabilite.
Astfel, în mod corect s-a apreciat că inculpaţii G.M.B. şi C.C.I., în calitate de administratori ai SC B. SRL şi respectiv SC A. SRL au încheiat un contract de prestări servicii, publicitate în baza căruia s-a emis factura din 29 ianuarie 2011 în valoare de 129.725,60 RON, suma reprezentând TVA aferent fiind de 25.185,60 RON. Suma a fost înregistrată în evidenţele contabile, iar SC B. SRL a exercitat dreptul de deducere a TVA. Contractul menţionat a reprezentat, însă, o operaţiune fictivă, deoarece serviciile prevăzute în acesta nu au fost prestate şi nici nu au fost achitate sume cu titlu de plată a serviciilor de publicitate, operaţiunea fiind destinată exclusiv diminuării sumei pe care SC B. SRL o datora cu titlu de TVA, faptele inculpatului G.M.B. întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar cele ale inculpatului C.C.I. pe cele ale complicităţii la aceleaşi infracţiuni.
În ceea ce priveşte prejudiciul adus statului şi modul de soluţionare a laturii civile se constată că prin plăţile succesive efectuate în cursul procesului penal inculpaţii au achitat suma de 25.185 RON şi suma de 4.500 RON, penalităţi indicate de partea civilă în cursul soluţionării cauzei în primă instanţă.
Referitor la momentul reparării prejudiciului produs prin activitatea infracţională derulată se reţine că prejudiciul a fost acoperit prin plăţi succesive datând din etapa urmăririi penale (8.000 RON) şi a judecăţii în primă instanţă (17.185 RON şi 4.500 RON). Cu privire la aceasta din urmă fază procesuală se constată că plăţile efectuate de inculpaţi, în vederea reparării prejudiciului produs s-au realizat în cursul judecăţii şi nu până la primul termen de judecată acordat în cauză. Aşadar, Curtea constată că în mod greşit instanţele au considerat că, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, deşi nu erau cumulativ îndeplinite condiţiile prevăzute în norma precitată.
Pe cale de consecinţă, se reţine că în cauză se impunea aplicarea exclusiv a prevederilor art. 741 alin. (2) teza a II-a C. pen., inculpaţii acoperind prejudiciul cauzat până la soluţionarea cauzei în primă instanţă (plăţile datând din 30 mai 2012, 13 iunie 2012 şi 13 iulie 2013).
Pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, casate, în parte, hotărârile anterior pronunţate şi, în rejudecare, înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu privire la inculpaţi.
În ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii administrative aplicată se constată că aceasta este justă reflectând faptele comise şi consecinţele acestora, precum şi conduita procesuală a inculpaţilor, astfel că nu se impune modificarea lor.
Relativ la criteriile invocate de inculpaţi se reţine că acestea sunt nefondate, cuantumul sancţiunii administrative fiind, după cum s-a argumentat anterior, corect stabilit.
Referitor la motivele invocate prin recursul părţii civile se apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, instanţele au dat o justă soluţionare laturii civile prin corecta aplicare a dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen., prejudiciul produs (stabilit în faza de urmărire penală şi necontestat, cu precizările ulterioare ale părţii civile relative la anumite accesorii ale sumei datorate) fiind acoperit. Astfel, nu poate fi primită nici critica vizând greşita neinstituire a măsurilor asigurătorii, întrucât conform art. 163 C. proc. pen. scopul acestora îl constituie repararea pagubei produse, or, în speţă, aceasta a fost acoperită, neputând fi acceptată teza avansată de partea civilă relativă la imputaţia plăţii, prejudiciul produs prin comiterea faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată fiind stabilit şi reparat, luarea măsurilor asigurătorii pentru garantarea reparării unui prejudiciu incert şi necunoscut nici ca valoare probabilă (după cum prevede art. 163 C. proc. pen.) fiind inadmisibilă.
Pentru cele ce preced, conform art. 3851pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, casate hotărârile pronunţate, înlăturată, în ceea ce priveşte pe inculpaţi, aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse recursurile părţii civile şi ale inculpaţilor, cu obligarea acestora din urmă, în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare statului, sume din care, onorariile apărătorilor din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 18 din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 304 din 13 iulie 2012 a Tribunalului Dolj şi, rejudecând:
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu privire la inculpaţii G.M.B. şi C.C.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj şi de inculpaţii G.M.B. şi C.C.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1837/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2702/2012. Penal → |
|---|
