ICCJ. Decizia nr. 2713/2012. Penal. îndemnul la consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 11). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2), trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2713/2012
Dosar nr. 1213/111/2011
Şedinţa publică din 7 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 139 din 08 iunie 2011, Tribunalul Bihor, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, precum şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen. şi cu referire la art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.N.I. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, la o pedeapsă principală de 6 luni închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, precum şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 C. pen. şi cu referire la art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc, la o pedeapsă principală de 1 an închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, precum şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 C. pen. şi cu referire la art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept, la o pedeapsă principală de 1 lună închisoare.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 440/P din 16 decembrie 2004 rămasă definitivă la data de 12 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1215/2004 al Tribunalului Bihor şi a dispus executarea acesteia alături de fiecare dintre cele trei pedepse stabilite în prezenta cauză, rezultând pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare şi 4 ani şi 1 luna închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele mai sus stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 05 noiembrie 2010 la 09 noiembrie 2010
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul F.N.I. a sumei de 1.250 RON, dobândiţi în mod ilicit din vânzarea drogurilor.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpaţi a cantităţii de 29,5 grame cannabis rămase în urma efectuării analizelor de laborator.
A obligat inculpatul F.N.I. să restituie suma de 370 RON către Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Oradea au fost trimişi în judecată inculpaţii F.N.I. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. şi G.A.L. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
Inculpaţii au adoptat o poziţie de recunoaştere în întregime a acuzaţiilor aduse atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei. Mai mult, fiecare dintre inculpaţi a învederat instanţei încă dinaintea citirii actului de sesizare că solicită ca judecata să se desfăşoare în cadrul procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., recunosc comiterea infracţiunilor aşa cum sunt descrise în rechizitoriu şi solicita ca judecarea lor să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanţa a procedat la audierea acestora pentru verificarea condiţiilor prevăzute de acest text de lege, iar inculpaţii au recunoscut comiterea faptelor aşa cum au fost acestea reţinute în rechizitoriu.
Inculpatul F.N.I. a arătat ca „în luna septembrie 2010 fiind în Grecia, am cumpărat de la cineva 100 gr. de cannabis pe care l-am adus în România. Am consumat o parte din această cantitate împreună cu prietenii mei după care am şi vândut împreună cu G. câte un gram altor persoane. Menţionez că această operaţiune de vânzare s-a repetat de vreo 4-5 ori. Gramul de cannabis l-am vândut cu 50 RON. Punându-mi-se în vedere faptul că în cursul urmăririi penale am declarat că aş fi vândut 10-15 gr. arat că nu mai reţin exact cantitatea vândută dar arat că a fost undeva între 5 - 15 gr. Întrucât inculpatul G. cunoştea persoanele ce doreau să cumpere cannabis, acesta era şi cel care vinde efectiv dar cred că s-a întâmplat să fiu şi eu o parte când a vândut o parte din cannabis. Banii rezultaţi din vânzarea drogurilor îmi reveneau mie, însă atunci când ieşeam împreună cu inc. G. în oraş , se întâmpla ca eu să fiu cel care achita consumaţia. Nu mai ştiu exact dar cred că a fost vorba de cantitatea de 25 de gr. sau 30 atunci când a avut loc flagrantul”.
Inculpatul G.A.L. a arătat că „recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina mea şi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, întrucât sunt adevărate. Lucram ca şi barman în Clubul D. şi-l cunoşteam pe inc. F. de mai multă vreme iar anul trecut după ce a venit din Grecia, m-am întâlnit cu el la locul meu de muncă, mi-a oferit marijuana ca să încerc. Ulterior, inc. F. mi-a spus şi că are o cantitate mai mare şi m-a întrebat dacă nu cumva cunosc persoane interesate să cumpere asemenea produse”.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că în cursul lunii septembrie 2010, pe când lucra în insula Thassos din Grecia, inculpatul F.N.I. a cumpărat contra sumei de 650 euro cantitatea de 100 grame cannabis, din care o parte a consumat în timp ce era încă în Grecia, iar cu privire la restul de circa 60-70 grame de cannabis a luat hotărârea de a-l aduce în ţară. Astfel, a ambalat canabisul într-o folie de stanyol alimentar, pe care a introdus-o mai apoi într-o punguliţă din plastic şi în cele din urmă punguliţa a introdus-o într-o cutie de ciocolată N., acoperind-o cu ciocolată, pentru ca mirosul înţepător al cannabisului să nu fie sesizat la un eventual control. Ulterior, a discutat cu inculpatul G.A.L. despre comercializarea canabisului în Oradea, acesta din urma având la acea data calitatea de barman intr-un local din oraş.
În realizarea acestei rezoluţii infracţionale, inculpatul F.N.I. a cumpărat un set de punguliţe din plastic cu sistem de închidere zip-lock în care a introdus în fiecare câte un gram de cannabis şi mai apoi a vândut prin intermediul inculpatului G. întreaga cantitate, mai puţin 10 grame ce au fost ulterior găsite de către organele de urmărire penală în urma conducerii în teren.
Astfel, inculpatul G.A.L., lucrând în calitate de barman în localul D., intra în contact cu foarte mulţi tineri, cărora le-a oferit cu titlu gratuit, ori contra cost cannabis pentru consum, însă sumele obţinute erau predate inculpatului F.
În total, potrivit declaraţiilor inculpaţilor, profitul realizat a fost de circa 1250 RON, sumă pe care inculpatul F.N.I. a cheltuit-o în interes personal.
Declaraţiile de recunoaştere a celor doi inculpaţi se coroborează cu procesele-verbale privind rezultatul activităţilor autorizate prin care colaboratorul autorizat a achiziţionat cannabis de la cei doi inculpaţi, cu declaraţiile învinuitului P.C.P., cu declaraţiile martorilor C.A.E., M.D.C., V.S.S.
Întrucât instanţa a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 3201 C. proc. pen., inculpaţii recunoscând comiterea infracţiunilor, iar probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru stabilirea vinovăţiei lor.
Faptele inculpatului F.N.I. de a fi introdus în ţară droguri de risc, de a fi oferit, vândut, distribuit droguri de risc fără drept, precum şi fapta de a fi deţinut droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, toate aceste acţiuni în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
Întrucât inculpatul a formulat în cursul urmăririi penale denunţuri ce au ajutat la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane ce au săvârşit infracţiuni prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, la încadrarea juridică reţinută în sarcina sa s-a reţinut şi incidenţa art. 16 din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, întrucât inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., a beneficiat potrivit alin. (7) din acest articol de reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsa prevăzute în lege.
La individualizarea pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv modul şi mijloacele de comitere a infracţiunilor - cantitatea de cannabis, participaţia fiecăruia în realizarea acţiunilor infracţionale, urmarea produsă prin comercializarea acestei cantităţi de cannabis, persoana celor doi inculpaţi cu antecedente - inculpatul F., respectiv fără antecedente - inculpatul G., mediul familial din care provin, conduita acestora atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul F.N.I., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, iar în urma rejudecării, reindividualizarea pedepsei în sensul diminuării acesteia, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului şi circumstanţele reale în care s-au săvârşit faptele.
În motivele scrise de apel şi întrucât probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei sale, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo) şi, deci, inculpatul trebuie achitat.
Prin decizia penală nr. 92/A din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul F.N.I. împotriva sentinţei penale nr. 139 din 8 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în întregime, apreciind că este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul F.N.I., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen.
În susţinerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptelor este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că faptele inculpatului F.N.I. de a fi introdus în ţară droguri de risc, de a fi oferit, vândut, distribuit droguri de risc fără drept, precum şi fapta de a fi deţinut droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, toate aceste acţiuni în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
Întrucât inculpatul a formulat, în cursul urmăririi penale, denunţuri ce au contribuit la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane ce au săvârşit infracţiuni prev. de art. 16 din Legea nr. 143/2000 la încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului s-a reţinut şi incidenţa art. 16 din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, întrucât inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., a beneficiat potrivit alin. (7) din acest articol de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modalitatea concretă de comitere a faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă, cât şi circumstanţele personale (existenţa antecedentelor penale), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum şi modalitatea de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite, pe viitor, săvârşirea de fapte penale.
În speţă, instanţa de control judiciar a apreciat corect asupra gravităţii faptei, dar şi a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiţii în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.N.I. împotriva deciziei penale nr. 92/A din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2708/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2771/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
