ICCJ. Decizia nr. 2766/2012. Penal. Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2766/2012
Dosar nr. 10204/2/2011
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. 6752/256/2011, condamnatul C.I. a solicitat contopirea pedepselor ce i-au aplicate prin Hotărârea de condamnare nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin sentinţa nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curţii Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform hotărârii din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Provincial din Madrid, arătând în argumentare că este infractor primar, are familie - doi copii minori şi că în condiţiile admiterii cererii sale ar putea beneficia de liberare condiţionată.
Prin sentinţa penală nr. 2247 din 1 noiembrie 2011 a Judecătoriei Medgidia, cererea a fost declinată spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, conform art. 449 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen.
La această ultimă instanţă, cererea a fost înregistrată, la data de 30 noiembrie 2011, sub nr. 10204/2/2011.
La termenul din 18 ianuarie 2012, condamnatul C.I. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat conversiunea condamnării aplicate prin Hotărârea nr. 4 a Tribunalului Provincial din Madrid, din data de 06 iulie 2009, în temeiul art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Prin sentinţa penală nr. 3/F din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cererea condamnatului C.I. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele: Prin sentinţa penală nr. 230 din 01 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2188/2/2008, a fost recunoscută hotărârea de condamnare nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin a doua sentinţă nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curţii Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform Hotărârii din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Provincial din Madrid, privind pe condamnatul C.I.
Ca urmare, s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 46 de ani închisoare, aplicată prin hotărârile penale mai sus menţionate.
Totodată, s-a stabilit, în conformitate cu art. 146 din Legea nr. 302/2004, că petenţul va executa în România 30 de ani de închisoare.
Deopotrivă, s-a dedus perioada deja executată de la 19 ianuarie 2005 la zi."
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, în fapt, în perioada decembrie -ianuarie 2004, împreună cu alte persoane, numitul C.I. a recrutat două femei din România pe care le-a transportat şi le-a găzduit în Spania, obligându-le prin ameninţări şi violenţe fizice să practice prostituţia, iar la două date diferite, prin constrângere, a întreţinut raporturi sexuale cu acestea.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 284/F din 28 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 466/2/2010, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin a doua sentinţă nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curţii Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform hotărârii din 03 septembrie 2007a Tribunalului Provincial din Madrid, numitul C.I. a fost condamnat la patru pedepse de câte 10 ani închisoare pentru săvârşirea delictului de agresiune sexuală şi la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru delictul de proxenetism, aşa încât i s-a aplicat o pedeapsă finală de 46 ani de închisoare, cu privire la care s-a dispus reconversia prin sentinţa penală nr. 230 din 01 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, aceasta fiind redusă la 30 de ani închisoare.
În baza art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost redusă pedeapsa de 30 ani închisoare pe care condamnatul urmează să o execute în România conform sentinţei penale nr. 230 din 01 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi familie, definitivă prin nerecurare, la 20 ani închisoare astfel cum a fost stabilită prin Hotărârea nr. 4 a Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009, definitivă.
Curtea a reţinut că prin hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009, definitivă, prin aplicarea dispoziţiilor art. 761 C. pen. spaniol, s-a stabilit ca pedeapsă maximă de executat 20 de ani închisoare pentru condamnatul C.I.
Diminuarea pedepsei de 46 ani închisoare s-a realizat de autorităţile spaniole după data recunoaşterii hotărârii străine de condamnare dispusă prin sentinţa 230 din 01 octombrie 2008a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a transferului în România pentru continuarea executării pedepsei, fără ca prin aceasta să se producă schimbări,în dispozitivul sentinţei penale susmenţionate, fiind respectat astfel şi principiul autorităţii de lucru judecat.
Prin Decizia penală nr. 2736/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 284/F din 28 septembrie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 466/2/2010, s-a casat, în parte, sentinţa recurată, iar în rejudecare, s-au înlăturat dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009 şi s-a constatat că pedeapsa de executat este de 20 de ani închisoare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa supremă a reţinut că pedeapsa de executat a fost stabilită în mod definitiv de către o instanţă română (prin sentinţa penală nr. 230/2008 a Curţii de Apel Bucureşti), astfel încât nu se pot aplica dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, fiind vorba de un incident intervenit în cursul executării, constând într-o reducere a pedepsei de către statul de condamnare.
Condamnatul C.I. a solicitat contopirea pedepselor aplicate de autorităţile iniţiale invocând faptul că ar trebui să opereze conversia pedepsei întrucât pedeapsa de 20 de ani închisoare este mai mare decât pedepsele cumulate aritmetic.
Curtea a constatat că petentul execută o pedeapsa aplicată de autorităţile spaniole în urma recunoaşterii hotărârilor pronunţate de acestea, pedeapsă stabilită în mod definitiv prin sentinţa penală nr. 230/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, cuantumul fiind modificat ca urmare a reducerii pedepsei de chiar autorităţile spaniole în considerarea conversiei pedepsei de către autorităţile române, prin aplicarea limitei stabilite de art. 761 C. pen. Spaniol, modificare care a fost recunoscută pe calea contestaţiei la executare de către instanţa română.
Prin urmare, Curtea a apreciat că petentul nu poate invoca din nou conversia pedepsei, acest aspect fiind stabilit în mod definitiv.
Totodată, a reţinut că instituţia conversiei nu presupune modificarea regimului juridic aplicabil concursului de infracţiuni, din cumul aritmetic în cumul juridic, instanţa de executare fiind obligată să respecte pedeapsa stabilită de statul de condamnare, cu excepţia situaţiei în care felul şi durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română. Incompatibilitatea sub aspectul duratei priveşte cazul în care pedeapsa aplicată este mai mare decât maximul prevăzut de legislaţia română sau limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani (Decizia nr. 34/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, de soluţionare a recursului în interesul legii), situaţie neincidentă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul C.I.
În argumentarea căii de atac, apărarea recurentului contestator a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de fond nu a aplicat corect disp. art. 146 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa de 20 ani închisoare în executarea căreia se află condamnatul fiind rezultatul cumulului aritmetic a două pedepse de câte 10 ani închisoare aplicate acestuia de autorităţile judiciare din Spania şi, prin urmare, incompatibilă legislaţiei naţionale care reglementează cumul juridic al pedepselor pentru infracţiuni concurente.
În consecinţă, în raport de argumentele anterior prezentate, apărarea a solicitat contopirea celor două pedepse de câte 10 ani închisoare aplicate în Spania, în condiţiile art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca, în final, condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
În speţă, condamnatul C.I. execută în România o pedeapsă rezultantă de 20 de ani, stabilită prin hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009, hotărâre ce a fost recunoscută de instanţele naţionale prin Decizia penală nr. 2736/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 466/2/2010.
Iniţial, pedeapsa de executat stabilită de instanţele spaniole în sarcina condamnatului C.I. a fost de 46 de ani, pedeapsă stabilită prin Hotărârea de condamnare nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin a doua sentinţă nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curţii Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform hotărârii din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Provincial din Madrid, hotărâre ce a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 230 din 01 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2188/2/2008.
Prin aceeaşi hotărâre penală definitivă a instanţelor naţionale, pedeapsa iniţială de 46 de ani a fost redusă la 30 de ani ca urmare a reconversiei realizate potrivit ari 146 din Legea nr. 302/2004.
Prin hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009, definitivă, prin aplicarea dispoziţiilor art. 761 C. pen. spaniol, s-a stabilit ca pedeapsă maximă de executat 20 de ani închisoare pentru condamnatul C.I., pedeapsă în a cărei executare se află în prezent.
În raport de contextul factual prezentat se constată că pedeapsa în executarea căreia se află condamnatul este deja rezultatul conversiei operate, potrivit art. 146 din Legea nr. 302/2004, prin sentinţa penală nr. 230 din 01 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2188/2/2008, astfel încât în cauză operează principiul autorităţii de lucru judecat.
În plus, se constată că nu este admisibil a se examina în acest stadiu incidenţa dispoziţiilor relative la conversiunea condamnării, iar pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege.
Astfel, conform art. 146 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004, schimbarea condamnării, prin conversiune, fie şi după transferarea persoanei condamnate, poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română.
Înalta Curte constată însă că, în cauză, atât felul pedepsei rezultante aplicate, aceea cu închisoarea, cât şi durata acesteia, sunt compatibile cu legislaţia română, astfel încât nu s-ar putea dispune modificarea acesteia.
Este adevărat că persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare, ca urmare a reducerii pedepsei iniţiale de 46 de ani rezultată din cumulul aritmetic al pedepselor aplicate de autorităţile judiciare spaniole, însă aceasta nu depăşeşte .maximul general prevăzut de legea română, acela de 30 de ani, astfel încât nu există temeiuri pentru a se dispune conversiunea condamnării.
Considerentele anterior expuse corespund în totalitate cu rezolvarea ce a fost dată în recurs în interesul legii prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a stabilit că instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român.
Astfel, o soluţie favorabilă dată cererii de contopire juridică a pedepselor aplicate de statul de condamnare ar aduce atingere modului de stabilire, de către statul de condamnare, a pedepsei rezultante, ceea ce ar echivala cu modificarea pedepsei aplicate, situaţie incompatibilă cu dispoziţiile legale referitoarea la conversiunea condamnării.
Sub acest aspect, în raport de condiţiile instituite în reglementarea de principiu dată autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, repunerea în discuţie a aspectelor invocate de condamnat cu privire la incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 aducând atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură orice hotărâre penală definitivă.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 3/F din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva sentinţei penale nr. lll/F din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2763/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2757/2012. Penal → |
|---|
