ICCJ. Decizia nr. 2774/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2774/2012
Dosar nr. 222/45/2012
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la data de 14 iunie 2011, sub nr. 431/P/2011, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, petentul C.G. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de comisarul şef B.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că, în calitatea sa de inspector şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, comisarul a emis preavizul nr. 62622 prin care i-a comunicat petentului împrejurarea desfiinţării postului de conducător auto pe care îl ocupa şi imposibilitatea angajatorului de a-i oferi un alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, prin rezoluţia nr. 431/P/2011 din 08 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penală faţă de comisarul şef de poliţie B.V. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor- persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.
Plângerea formulată de petentul C.G. împotriva soluţiei procurorului, conform dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1487/II/2/2011 din 27 ianuarie 2012 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi.
Nemulţumit de modul de soluţionare a plângerilor sale la nivelul Ministerului Public, petentul C.G. a contestat soluţia procurorului, în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., la Curtea de Apel Iaşi.
Prin sentinţa penală definitivă nr. 58 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentul C.G. împotriva rezoluţiei nr. 431/P/2011 din 8 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C.G. Prealabil primului termen de judecată, prin cererea aflată la dosar recurs, recurentul petent C.G. a învederat instanţei că înţelege să retragă recursul declarat în cauză.
Î nalta Curte, având în vedere manifestarea de voinţă exprimată de recurentul petent C.G., constată că:
Dispoziţiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc că părţile pot renunţa la recurs conform art. 368 C. proc. pen. şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen. care se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare din părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special.
Constatând că dispoziţiile legale susmenţionate, aplicabile şi în cazul retragerii recursului, sunt îndeplinite, manifestarea de voinţă a recurentului petent C.G. de retragere a recursului care formează obiectul cauzei pendinte, îmbrăcând forma juridică impusă de lege, Înalta Curte va lua act de aceasta şi va dispune în consecinţă, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2773/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3009/2012. Penal → |
---|