ICCJ. Decizia nr. 2780/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2780/2012
Dosar nr. 5773/1/2012
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 4 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3055/120/2012 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 3002C. proc. pen. cu referire la art. 160b C. proc. pen., menţinerea stării de arest a apelanţilor - inculpaţi L.E., L.M., L.C., L.D. şi D.O., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 12/D//P/2012 din data de 10 aprilie 2012 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa sub acuzaţia săvârşirii în concurs real a infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi trafic de minori prev. de art. 13 alin. (2) si (3) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În argumentarea soluţiei dispuse s-a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor justifică în continuare privarea lor de libertate, având în vedere natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a faptelor reţinute în sarcina lor.
În acest sens, cu referire la pericolul pentru ordinea publică; s-a reţinut că acesta este evidenţiat de gravitatea faptelor săvârşite de inculpaţi, de modalitatea de comitere a acestora, de impactul exploatării sexuale asupra dezvoltării fizice şi psihice a persoanelor, în special minore care sunt supuse traficului de persoane, dar şi vulnerabilitatea persoanelor de sex feminin care sunt şi devin victime ale acestei infracţiuni.
De asemenea, s-a evidenţiat impactul negativ deosebit al faptelor inculpaţilor asupra cetăţenilor şi sentimentul de insecuritate pe care îl induce, apreciindu-se că toate acestea impun o reacţie fermă şi promptă din partea organelor judiciare, prin izolarea autorului din colectivitate şi plasarea sa în detenţie preventivă, acţiuni în urma cărora pot fi descurajate manifestări de acest fel.
Deopotrivă, s-a evidenţiat şi existenţa unor raţiuni mai puternice care ţin de o mai bună administrare a justiţiei şi de asigurarea unui climat de ordine şi linişte cetăţenilor, care se opun punerii în libertate a inculpaţilor în considerarea ideii că, chiar impunerea obligaţiilor reglementate prin disp. art. 145 sau 1451C. proc. pen. apare insuficientă, raportat la imperativele prevăzute de disp. art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Deopotrivă, s-ă constat că durata arestării preventive a inculpaţilor poate ii apreciată ca fiind excesivă având în vedere complexitatea cauzei şi nici ca fiind de natură a conduce la concluzia că pericolul social concret prezentat de către aceştia s-a diminuat până la nivelul la care această măsură preventivă să poată fi înlocuită cu suficiente garanţii, pentru restul membrilor comunităţii, cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
În plus, faţă de împrejurarea că inculpaţii sunt condamnaţi de prima instanţă la pedeapsa cu închisoarea, s-au constatat ca fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale care prevăd că dreptul persoanei la libertate şi siguranţă nu este încălcat în situaţia în o persoană este deţinută legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.D., criticând dispoziţia instanţei de apel sub aspectul greşitei aprecieri privind necesitatea menţinerii sale în arest preventiv.
A fost menţionată în acest sens situaţia personală a inculpatului care este tatăl unui copil de 3 luni care impune cu necesitate prezenţa acestuia, dar şi lipsa antecedentelor penale ale acestuia.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reţine că recurentul - inculpat L.D. este acuzat de săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit legii, un grup infracţional organizat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la: art. 323 C. pen., proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. si trafic de minori prev. de art. 13 alin. (2) si (3) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fapte constând în aceea că începând cu sfârşitul anului 2010, împreună cu coinculpaţii L.E., L.M., L.C. şi D.O. a constituit un grup infracţional în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de, minori şi proxenetism, recrutând mai multe fete - A.G. zisa „G. ”, D.D.S. zisă S., S.S.L. şi B.G.A. - ultimele trei minore, pe care le-a determinat să practice prostituţia în Italia, în folosul lor.
Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informaţiilor obţinute de lucrătorii de poliţie specializaţi în combaterea traficului de minori şi a activităţilor de investigaţie şi supraveghere ulterior desfăşurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informaţii.
Arestarea preventivă a fost dispusa pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenţei unor indicii serioase în sensul vinovăţiei persoanei în cauză şi a necesităţii protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracţiunile de care era acuzat inculpatul.
Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menţinută faţă de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanţă pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, cât şi în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de faţă.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de recurentul-inculpat, înalta Curte constată că acestea se menţin şi justifică în continuare privarea de libertate, aşa cum în mod întemeiat a apreciat şi instanţa de apel.
Infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului L.D. se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracţiuni şi consecinţele dezastruoase pe care le produce asupra dezvoltării fizice şi psihice a victimelor, dar şi puternicul impact social în rândul comunităţii şi la nivelul întregii ordini sociale.
Se retine în acest sens că în lanţul infracţional ce susţine „traficul, de carne vie” cazul inculpatului L.D. care, în cadrai grupului infracţional, avea rolul de „concubin” al unora dintre părţile vătămate, precum şi acela de supraveghetor al acestora, respectiv de strângere a sumelor de bai obţinute prin practicarea prostituţiei, activitate desfăşurată mai intens în perioada în care coinculpaţii L.E. şi L.M. reveneau în România, reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de acuzaţi susţinând atât capii reţelelor de prostituţie prin înşelarea părţilor, vătămate şi obligarea acestora la practicarea prostituţie, cât şi activitatea de prostituţie prin supravegherea, şi prin strângerea sumelor de bani obţinute în acest fel.
Natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii de care inculpatul este acuzat şi împrejurările concrete în care se reţine că acesta a acţionat demonstrează o periculozitate socială sporită şi justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranţa publică, având în vedere potenţialul risc de reluare a activităţii infracţionale.
In consecinţă, reţinând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări .asupra situaţiei iniţial reţinute pentru a repune în discuţie temeiurile care au determinat arestarea iniţială, temeiuri care se menţin şi în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţinând starea de arest a inculpatului L.D., circumstanţele favorabile invocate în recurs privind lipsa antecedentelor penale şi statutul social al inculpatului nefiind decisive în analiza ce priveşte valabilitatea continuării prevenţiei, cu atât mai mult cu cât ele au fost deja valorificate prin reţinerea în beneficiul inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1. lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.D. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.D. împotriva încheierii din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3055/120/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 278/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2784/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
