ICCJ. Decizia nr. 278/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 278/2012

Dosar nr. 17531/3/2008

Şedinţa publică din 30 ianuarie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 628/ F din 5 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul Ş.T. la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 25 (douăzeci şi cinci) ani închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul Ş.T. la pedeapsa închisorii de 25 (douăzeci şi cinci) ani.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi au fost contopite pedepsele susmenţionate, urmând ca inculpatul Ş.T. să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 (douăzeci şi cinci) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.

În. baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani care se execută după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus detenţia preventivă de la 17 martie 2008, la zi, iar-în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului Ş.T.

II. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. în baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 20 (douăzeci) ani.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi au fost contopite pedepsele susmenţionate, dispunându-se ca inculpatul I.E.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 (douăzeci) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, care se execută după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus arestarea preventivă de la 20 noiembrie 2008 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului I.E.N.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ş.T. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 35.000 lei, iar inculpatul I.E.N. la plata sumei de 15.000 lei, cu acelaşi titlu.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă - în urma analizei întregului material probator administrat în cauză - a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 28 octombrie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost sesizat de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Transfrontaliere cu privire la faptul depistării numiţilor B.I. şi P.S. în timp ce încercau să scoată din România, prin punctul de trecere a frontierei Turnu (judeţul Arad), cantitatea de 12 kg. heroină, drogurile fiind ascunse în compartimente special amenajate în pereţii a două genţi de voiaj marca „S. ” .

Ca urmare, au fost efectuate cercetări în urma cărora s-a constatat că cei doi făceau parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri al cărei lider era inculpatul Ş.T. zis „N.R.T.U.”, în compunerea căruia mai intrau şi numiţii: C.D.C., V.A., I.S., D.C.C., D.D.M., B.M., D.A., G.P.V., P.C., V.G.C., D.G., I.E.N., I.O.L., Z.G., B.N.D., P.N., R.C.F. care au fost cercetaşi în Dosarul nr. 239/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi numiţii M.A., G.L., B.D.M. şi S.A. care au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 558/D/P/2005 al aceleiaşi unităţi de parchet, cauza fiind soluţionată prin sentinţa penală nr. 273 din 20 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 5738 din 03 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Pe baza actelor de cercetarea efectuate în cauză s-a reţinut că, în perioada 2003-2005, numiţii C.D.C., V.A., I.S., D.C.C., D.D.M., B.M., D.A., G.P.V., P.C., V.G.C., D.G., I.E.N., I.O.L., Z.G., B.N.D., P.N., R.C.F., M.A., G.L., B.D.M. şi S.A., sub coordonarea inculpatului Ş.T., au transportat din Turcia în Spania, tranzitând România, o cantitate de aproximativ 325 kg. de heroină, în valoare totală de circa 22.000.000 euro (la preţul de vânzare al acestora pe teritoriul spaniol), drogurile fiind ascunse în compartimente special amenajate în pereţii unor genţi de voiaj marca „ S. ” .

S-a reţinut că membrii grupării infracţionale care transportau drogurile erau instruiţi să iasă cât mai puţin în evidenţă şi să lase impresia că erau turişti, fiind sfătuiţi inclusiv asupra modului în care trebuiau să se îmbrace şi să se comporte; în plus, aceştia aveau şi sarcina de racolare a altor cărăuşi întrucât nevoia de a asigura transportul drogurilor pe piaţa din Spania era din ce în ce mai mare.

S-a mai reţinut că gentile cu droguri erau probate la Istanbul de la persoane de legătură, de naţionalitate turcă, fără a se plăti vreo sumă de bani la momentul remiterii, potrivit autorităţilor judiciare spaniole, valoarea unei singure genţi fiind de 409.000 euro, aspect considerat ca dovadă a existenţei unei legături directe între furnizorii drogurilor aflaţi în Turcia şi liderii din Spania care formau o singură mare organizaţie criminală.

După tranzitarea României, de regulă,, drogurile erau predate persoanelor de contact la Madrid, însă o parte dintre acestea era transportată şi în oraşele spaniole: Barcelona, Vigo, Quorenses şi Puerto Negro, în funcţie de necesităţile pieţei spaniole de droguri şi conform dispoziţiilor primite de la liderii reţelei.

S-a mai reţinut că persoanele aflate în vârful ierarhiei reţelei de traficanţi de droguri şi-au luat măsuri de siguranţă pentru a nu fi identificate şi trase la răspundere penală, motiv pentru care inculpatul Ş.T. a intrat în legătură directă cu o mică parte dintre membrii reţelei, respectiv numai cu aceia în care avea încredere prin raportare la vechimea lor în cadrul organizaţiei, precum: I.E.N., B.N.D., I.O.L. şi G.P.V., folosind una din poreclele „N.R.T.U.” şi evitând să le comunice acestora adevărata identitate.

În acest sens, s-a reţinut că inculpatul Ş.T. - care se afla arestat în Spania sub identitatea falsă de „T.N.” pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri - i-a solicitat inculpatului I.E.N. să-i comunice numitei V.A. că se numeşte D.G. şi că se află încarcerat în Penitenciarul din Madrid numit „Centro Penitenciario, la Moraleja”.

S-a mai reţinut că, urmare livrării unei singure genţi în care se afla heroină, fiecare cărăuş primea între 700-800 euro, sumă la care se adăugau sumele necesare pentru decontarea cheltuielilor de transport şi cazare.

Deopotrivă, prima instanţă a reţinut că atât actele procedurale trimise de autorităţile judiciare spaniole ca urmare a cererilor de comisie rogatorie internaţională formulate în prezenta cauză, cât şi flagrantul organizat la data de 04 iulie 2004 pe Aeroportul Baraj as din Madrid, când asupra numitului R.C.F. s-a găsit o genată marca „S.” în care se afla cantitatea de 6,3 kg. heroină, în urma înlăturării ambalajului cantitatea netă de drog fiind de 5.446,5 grame de heroină, confirmă faptul că cantitatea de droguri transportată de fiecare cărăuş într-o singură geantă marca „S.” era de circa 6 kg. de heroină. Datele obţinute în cadrul flagrantului susmenţionat au lămurit şi modul în care era transportată heroina în genţi, drogurile fiind disimulate în fundul dublu al acesteia, sub forma unei plăcuţe acoperită cu carton şi bandă de plastic neagră.

În acelaşi sens, s-a constatat că, la data de 28 octombrie 2004, asupra numiţilor B.I. şi P.S. a fost descoperită cantitatea de 5.501,5 grame, respectiv de 5.515 grame heroină în amestec cu cafeina, modul de disimulare a drogurilor fiind identic cu cel descoperit de autorităţile judiciare spaniole la prinderea numitului R.C.F.

Ca urmare, s-a reţinut că deşi între cele două prinderi în flagrant a trecut o perioadă de 4 luni, modul de operare folosit de către membrii reţelei a fost identic, aspect ce a rezultat şi din activitatea desfăşurată de către cărăuşi - P.C. şi Z.G. Astfel, pentru a induce în eroare organele de poliţie sau pe cele vamale cu ocazia efectuării controlului cu privire la natura bunurilor pe care le transportau, cărăuşii umpleau cu haine gentile aparent goale, lăsând astfel impresia de turişti.

S-a mai reţinut că, pe măsură ce cărăuşii dobândeau încrederea liderului reţelei, respectiv inculpatul Ş.T., aceştia promovau în ierarhia organizaţiei şi se ocupau de racolarea altor persoane pentru a transporta droguri din Turcia în Spania, cu tranzitarea sau nu a României. în acest mod a pătruns în organizaţie şi inculpatul I.E.N. care a fost racolat de către inculpatul Ş.T. şi care, după efectuarea de transporturi de heroină din Turcia către Spania, a devenit unul dintre principalii membri ai grupului infracţional organizat, având atribuţii de probare a drogurilor aduse în Spania şi predarea lor către ceilalţi membrii ai reţelei care se ocupau de valorificarea efectivă a drogurilor.

Deopotrivă, s-a reţinut că pentru asigurarea conspirativităţii activităţii ilicite a reţelei, cărăuşilor nu li se aducea la cunoştinţă conţinutul real al genţilor, aceştia fiind informaţi că în acestea erau ascunse bunuri a căror deţinere era interzisă de lege, respectiv: acte false, card-uri, paşapoarte sau CD-uri.

Pe baza probatoriului administrat, prima instanţă a reţinut şi expus pe larg modul în care au fost racolaţi membrii grupului infracţional organizat, sarcinile şi atribuţiile fiecăruia în scopul aducerii drogurilor din Turcia în România şi, de aici, în Spania, unde erau valorificate pe piaţa de droguri spaniolă, reţinând următoarele:

Numita V.A. a fost contactată telefonic în luna mai 2004 de către o persoană care s-a recomandat „R.” şi care i-a spus că va avea grijă de cei trei fii ai săi în Spania dacă îl va ajuta să expedieze din România spre Spania nişte geamantane ce urmau să-i fie aduse de diferite persoane din Turcia. Ulterior, V.A. a aflat de la fiul său - inculpatul I.E.N. - că persoana care o sunase se numea D.G. şi că acesta era încarcerată într-un penitenciar din Madrid. în timpul aceleiaşi discuţii telefonice „R.” i-a comunicat că gentile vor fi probate la Madrid de către fiul său I.O.L.

V.A. a fost de acord cu propunerea inculpatului Ş.T. scop în care i-a racolat pe numiţii G.P.V. (fratele său), P.S., B.I., R.C.F., V.G.C., D.D.M. şi D.C.C., prin intermediul cărora a expediat la Madrid circa 18-20 genţi, după ce fuseseră aduse din Turcia de numiţii C.D.C., B.M., P.C. şi alţii.

După primul transport, dându-şi seama că în gentile respective erau ascunse bunuri ilicite, V.A. i-a solicitat lui „R.” să-i spună ce conţineau acestea, acesta comunicându-i că gentile conţin cărţi de credit.

Prezentând modul de operare folosit, V.A. a menţionat că înainte de sosirea unui cărăuş din Turcia, era contactată telefonic şi se ocupa de anunţarea unui alt cărăuş care urma să se prezinte la domiciliu său pentru a proba geanta respectivă.

Pentru activitatea desfăşurată, V.A. a primit de la numitul „R.” diferite sume de bani, precum şi promisiunea acestuia că va angaja doi avocaţi pentru a asigura apărarea fiului său - inculpatul I.E.N., care fusese între timp arestat de autorităţile spaniole.

Acţionând în modul arătat, V.A. a predat personal cărăuşilor circa 37 genţi, conţinând în total 222 kg. heroină, în valoare totală de 15.133.000 euro, coordonând transportarea drogurilor pe baza dispoziţiilor primite de la inculpatul Ş.T., direct sau prin intermediul „locotenenţilor” săi.

Alături de V.A., în coordonarea reţelei de traficanţi de droguri un rol important l-a avut şi C.D.C., cei doi lucrând atât împreună, cât şi separat în cadrul aceleiaşi reţele, aducând la îndeplinire, pe teritoriul României, dispoziţiile primite telefonic din Spania de la inculpatul Ş.T., transmise direct sau prin intermediul altor membrii ai reţelei.

Pentru activitatea sa, C.D.C. primea din Spania diferite sume de bani prin sistemul W.

Un alt membru al reţelei de traficanţi de droguri era B.I. care, în cursul lunii iunie 2004, a fost solicitat de G.P.V. să efectueze lucrări de amenajare în apartamentul numitei V.A., împrejurare în care aceasta i-a propus să transporte în Spania genţi cu „acte”, promiţându-i pentru fiecare transport câte 500 euro, propunere care a fost acceptată de către B.I.

Acţionând în acest mod, B.I. a transportat 4 asemenea genţi cu droguri, totalizând circa 24 kg. heroină, droguri a căror valoare se ridică, conform evaluării făcute de autorităţile judiciare competente spaniole, la aproximativ 1,6 milioane euro.

Din gruparea infracţională menţionată a mai făcut parte şi P.S. care a fost racolat în cursul lunii februarie 2004 de către G.P.V. care i-a propus să transporte în Spania „genţi cu acte pentru card-uri”, urmând ca pentru serviciile sale să fie plătit. Aceeaşi propunere a primit şi din partea numitei V.A. care i-a promis că pentru fiecare geantă transportată va primi 500 euro. P.S. a acceptat propunerile primite, pentru început transportându-l pe G.P.V. la Aeroportul Otopeni pentru a duce în Spania o asemenea geantă.

Ulterior, P.S. a transportat în Spania 9-10 genţi care iniţial i-au fost predate de V.A., iar ulterior de C.D.C.

De regulă, la Madrid, P.S. a predat gentile lui I.O.L., cu excepţia a două cazuri când le-a predat lui „D.” (B.D.N.) şi inculpatului I.E.N.

În timpul deplasărilor în Spania, P.S. a fost contactat de o persoană de naţionalitate română care s-a recomandat „R.” şi care s-a interesat dacă totul decurge conform planului şi dacă şi-a primit banii promişi pentru transporturile efectuate.

P.S. a continuat să transporte drogurile în Spania chiar şi după arestarea lui R.C.F. întrucât a fost ameninţat telefonic de „R.” care i-a spus că .are nevoie de marfă şi că dacă nu îi va aduce cele solicitate, îl va omorî atât pe el, cât şi pe membrii familiei sale.

În grupul infracţional organizat a fost racolat şi B.M., de către inculpatul I.E.N. care, în perioada mai-iunie 2003, l-a contactat telefonic şi, de comun acord, au stabilit să se întâlnească în municipiul Constanta.

Folosind acelaşi mod de operare, B.M. a adus în România 10-11 genţi, din care 7-8 le-a predat numitei V.A., iar restul - lui C.D.C., conform indicaţiilor transmise telefonic de numitul „R.”; una dintre genţi a transportat-o direct la Bucureşti unde a predat-o inculpatului I.E.N., într-un apartament închiriat de acesta, în vederea expedierii spre Spania, prin intermediul altor cărăuşi.

Pentru activităţile desfăşurate, B.M. era plătit de către persoanele cărora le preda gentile; după excluderea din organizaţie a numitei V.A., B.M. a fost plătit cu banii trimişi din Spania prin sistemul W. de către B.D.N.

Un alt membru racolat în reţeaua de traficanţi de droguri coordonată de inculpatul Ş.T. şi secondat de inculpatul I.E.N. a fost D.A.

Acesta a fost contactat telefonic, la începutul lunii iunie 2003, de către inculpatul Ş.T., pe care îl cunoştea de mai mulţi ani, fiind prieten atât cu acesta, cât şi cu membrii familiei sale.

În aceste împrejurări, inculpatul Ş.T. i-a propus să transporte din Turcia în România mai multe genţi eu CD-uri, urmând să primească pentru fiecare geantă transportată circa 500 DOLARI S.U.A.

Acceptând propunerea, D.A. a transportat 6 asemenea genţi totalizând 36 kg. heroină, droguri a căror valoare se ridica, conform evaluării făcute de autorităţile judiciare competente spaniole, la aproximativ 2,5 milioane euro.

În reţeaua internaţională de traficanţi de droguri a fost atras şi G.P.V. căruia, la data de 07 iunie 2003, în timp ce se afla în Bucureşti, într-un apartament închiriat de inculpatul I.E.N. şi I.O.L., i s-a solicitat de către cei doi să transporte în Spania o geantă de culoare albastră, marca „S.”.

În respectiva ocazie, fraţii I. împreună cu „A.” (un prieten ce se afla în apartament), l-au asigurat că nu va avea probleme cu privire la bunurile ascunse în pereţii genţii şi că singura lui îndatorire era predarea genţii unei persoane pe care urma să o contacteze la numărul de telefon ce îi fusese comunicat în acest scop de inculpatul I.E.N.

Astfel, în calitatea sa de membru al grupului infracţional organizat, G.P.V. a transportat aproximativ 12 genţi conţinând în total peste 70 kg. heroină, în valoare de circa 4,9 milioane euro.

În cadrul grupului infracţional organizat a fost atras şi D.C.C. care o cunoscuse pe V.A. cu ocazia unei deplasări pe litoral. în-cursul lunii aprilie 2004, G.P.V. i-a propus numitului D.C.C. să câştige bani prin transportarea unor genţi din România în Spania, aducându-i la cunoştinţă faptul că pentru fiecare geantă transportată urma să primească suma de 500 euro, un bilet de avion şi alţi 200 euro pentru cheltuieli. Propunerea a fost acceptată, D.C.C. cunoscând de la fratele său - D.D.M., modalitatea de realizare a transporturilor.

Ca urmare, în modalitatea anterior prezentată, D.C.C. a transportat 4 genţi conţinând cantitatea de 24 kg. heroină, în valoare totală de aproximativ 1,6 milioane euro.

Din reţeaua internaţională de narcotraficanţi condusă de inculpatul Ş.T. a făcut parte şi D.D.M. care a avut calitatea de „cărăuş”, acesta fiind racolat în primăvara anului 2003 de inculpatul I.E.N..

Acţionând în mod similar celorlalţi membrii ai grupării infracţionale, D.D.M. a transportat 7 genţi conţinând aproximativ 42 kg. heroină, în valoare totală de peste 2.860.000 euro.

Un alt membru al reţelei internaţionale de traficanţi de droguri condusă de inculpatul Ş.T. a fost P.C. care, în primăvara anului 2004, a fost contactat telefonic de V.A. care i-a propus să meargă în Turcia, la Istanbul, pentru a aduce un colet, serviciu pentru care urma să fie plătit.

Acceptând propunerea, P.C. a transportat din Turcia în România 12 genţi, conţinând în total circa 72 kg. heroină, în valoare de aproximativ 4,9 milioane euro.

În aceeaşi reţea internaţională de - traficanţi de droguri a fost racolat şi I.S. care a avut rolul de a transporta din România în Spania gentile aduse din Turcia de alţi cărăuşi.

Un alt membru al reţelei a fost I.O.L. care, acţionând sub comanda inculpatului Ş.T., în perioada 2003-2004, a racolat mai multe persoane pe care le-a determinat să transporte din Turcia în România şi din România în Spania mari cantităţi de heroină, simulată în genţi de voiaj, conţinând fiecare câte 6 kg. de heroină.

Totodată, I.O.L. a probat, la Madrid, drogurile aduse de „cărăuşi”, transportând personal mai multe genţi similare pe aceste rute.

În cursul anului 2004, însă, principala sarcină a lui I.O.L. a constat în probarea, la Madrid, a genţilor aduse din România, scop în care a ţinut legătura, telefonic, cu mama sa, V.A., urmând instrucţiunile primite de la liderul reţelei, inculpatul Ş.T., zis „R.”, „N.”, „T.”; în unele cazuri a îndeplinit şi sarcina de a-i plăti pe cărăuşii care aduceau la Madrid gentile cu heroină.

În cadrul aceleiaşi reţele şi-a desfăşurat activitatea şi V.G.C. care a avut rolul de cărăuş, acesta fiind racolat de D.D.M.

Ca membru al reţelei, V.G.C. a transportat din România în Spania 6 kg. de heroină, în valoare de aproximativ 409.000 euro, evaluare ce a fost făcută pe baza datelor comunicate de autorităţile judiciare competente spaniole, în urma arestării lui R.C.F.

Din aceeaşi reţea de traficanţi de droguri a făcut parte şi B.N.D. care proba la Madrid gentile aduse de cărăuşi din România.

Un alt membru al grupului infracţional organizat era Z.G. care, în cursul anului 2004, a transportat din România în Spania 4 genţi conţinând fiecare circa 6 kg. heroină în valoare totală de aproximativ 1.630.000 euro.

În cadrul grupului infracţional organizat şi-a desfăşurat activitatea şi numita G.L. care, în cursul lunii februarie 2005, la propunerea numitului B.D.M., pe care îl cunoştea de circa 2 ani întrucât acesta era prieten cu concubinul său - N.N. - l-a însoţit în Turcia, primind în schimb suma de 1.000 euro .

Călătoria în Turcia s-a realizat cu un autoturism marca C. cu numărul de înmatriculare X, G.L. şi B.D.M. fiind însoţiţi şi de S.A. şi D.M. Ajunşi la Istanbul, G.L. şi B.D.M. s-au cazat la un hotel, iar ceilalţi pasageri la un alt hotel.

Pe timpul şederii în Turcia, G.L. şi B.D.M., au efectuat vizite turistice, însă nu cu autoturismul cu care sosiseră în ţară întrucât acesta a fost probat de S.A. care l-a contactat în repetate rânduri pe B.D.M. cu care a purtat discuţii particulare şi la recepţia hotelului.

Tot S.A. a fost cel care a stabilit data întoarcerii în România, amânând de mai multe ori acest moment; în ziua plecării, acesta a adus în camera celor doi mai multe obiecte de îmbrăcăminte (pături, jachete, pantaloni blue-jeans, prosoape) pe care le-au încărcat în autoturismul cu care veniseră.

Pe drumul de întoarcere în România, în localitatea Varna, B.D.M. a primit un telefon de la o persoană care le-a solicitat să înnopteze în respectiva localitate, menţionând că în cazul în care îşi vor continua drumul, vor avea probleme la frontiera română; acesta a fost motivul pentru care pasagerii autoturismului au rămas în localitate timp de 2-3 zile, perioadă în care însă au fost implicaţi într-un accident rutier, aspect pe care B.D.M. 1-a relatat telefonic unei persoane căreia îi spunea „U.” şi care le-a solicitat sa se deplaseze cu autoturismul în Spania.

Aceasta a fost împrejurarea în care G.L. a vorbit pentru prima dată la telefon cu „U.” care i-a solicitat să îl însoţească pe B.D.M. până în Spania cu argumentarea că acesta nu se poate descurca singur, comunicându-i că serviciul său va fi răsplătit. G.L. a acceptat propunerea, deşi nu îl văzuse niciodată pe interlocutorul său.

În cadrul aceleaşi convorbiri, „U.” a asigurat-o pe G.L. că va primi o sumă suplimentară de bani pentru această nouă călătorie, motiv pentru care G.L. a dedus că interlocutorul său se află în Spania, precum şi faptul că în maşina cu care călătoreau s-ar putea afla droguri.

Ajunşi la Madrid, G.L. şi B.D.M. au fost întâmpinaţi de „D.” şi „G.”, aşa cum le comunicase „U.”; noaptea şi-au petrecut-o într-un apartament în care au cunoscut-o pe numita „R.”, sora lui B.N.D. şi concubina lui „UNCHIUL”, lucru confirmat chiar de acesta.

A doua zi, cu acelaşi autoturism cu care sosiseră în Spania, G.L. şi B.D.M. au plecat spre oraşul Vigo, B.N.D. şi Z.G. aflându-se înaintea lor într-un autoturism marca A., pentru a le arăta drumul. Ajunşi în oraşul de destinaţie, au intrat într-un imobil cu două etaje, prevăzut cu garaj subteran, locaţie în care B.N.D. şi Z.G. le-au cerut cheile de la autoturismul marca C., deplasându-se cu acesta într-o direcţie necunoscută.

B.N.D. a revenit la imobil după câteva ore, singur, ulterior toţi trei plecând la Madrid unde au rămas timp de două zile, interval în care s-au reîntâlnit şi cu Z.G.

Conform înţelegerii telefonice cu”U.”, înainte de întoarcerea în ţară, G.L. a primit de la B.N.D. suma de 2.000 euro.

3.700 euro, pe numele lui B.D.M., deşi banii nu fuseseră avansaţi de către acesta din urmă.

În timpul staţionării în oraşul bulgar Vama, B.D.M. s-a întâlnit cu o persoană necunoscută care i-a adus o altă asigurare internaţională tip „carte verde”, dându-i şi suma de 1.000 euro şi o hartă pe care era însemnat traseul pe care trebuiau să-1 urmeze până în Spania, iar prin sistemul W. i-a fost trimisă suma de 1.500 euro de către S.A., expeditorul fiind o persoană necunoscută cu numele de „D.”.

Ulterior, B.D.M. a urmat dispoziţiile date prin telefon de inculpatul Ş.T. şi a ajuns la Madrid unde a desfăşurat activitatea descrisă mai sus, împreună cu G.L.

La cererea inculpatului Ş.T., B.D.M. a vândut autoturismul marca C. pentru suma de 100.000.000 lei vechi (10.000 lei noi), bani pe care i-a folosit în interes propriu.

Reţinând situaţia faptică anterior expusă, prima instanţă a constatat că grupul infracţional organizat era compus din trei mari reţele internaţionale de traficanţi de droguri, liantul dintre acestea fiind chiar inculpatul Ş.T.

În acest sens, s-a reţinut că prima reţea era formată din cetăţeni turci ce acţionau cu preponderenţă pe teritoriul Turciei; rolul acesteia consta în aprovizionarea cu heroină, membrii săi furnizând cantităţi impresionante de heroină (în total circa 340 kg. heroină), transportate de reţeaua coordonată de inculpatul Ş.T., secondat de către inculpatul I.E.N.

A doua reţea - constituită şi coordonată de inculpatul Ş.T. - formată din cetăţeni români, era specializată în transportarea heroinei pe ruta Turcia-Spania, în general cu tranzitarea României. Transporturile au fost realizate în mai multe modalităţi, drogurile fiind transportate atât cu avionul sau autocarul (majoritatea), disimulate în genţi de voiaj, cât şi ascunse în caroseriile unor autoturisme.

S-a reţinut că acestei reţele i-a revenit partea cea mai dificilă în operaţiunea de narcotrafic şi anume, transportul drogurilor, pentru realizarea acestuia fiind necesară o mare putere de organizare pentru a evita deconspirarea cărăuşilor şi prinderea acestora în flagrant de către autorităţile statelor tranzitate.

A treia reţea de narcotraficanţi era cea formată din persoane de origine hispanică, ai cărei membrii acţionau pe teritoriul Spaniei, ocupându-se de probarea heroinei aduse din Turcia de către cărăuşi români coordonaţi de inculpatul Ş.T.

O altă constatare a primei instanţe a vizat aspectul că pentru asigurarea conspirativităţii reţelei sale, inculpatul Ş.T. a racolat doar persoane pe care le-a considerat de încredere, multe dintre acestea fiind rude sau prieteni ai săi.

Situaţia de fapt anterior prezentată, astfel cum a fost descrisă, a fost apreciată ca fiind temeinic dovedită prin următoarele mijloace de probă: procesele-verbale privind constituirea unei planşe fotografice şi planşa fotografică anexă, nr. 239/P/2004, procesele-verbale privind prezentarea pentru recunoaştere de pe planşa fotografică nr. 558/D/P/2005 şi nr. 239/P/2004; procesele-verbale de redare în scris.

La scurt timp după întoarcerea în ţară, G.L. a fost sunată de „U.” care i-a cerut să plece din nou în Turcia şi apoi spre Spania, împreună cu o altă persoană şi, totodată, să găsească o altă fată pentru B.M.

În aceste împrejurări G.L. a primit de la inculpatul Ş.T. dispoziţia de a se întâlni cu M.E., persoană pe care nu o cunoştea, şi cu care urma să efectueze un nou transport.

În aceste condiţii, la data de 25 aprilie 2005, la cererea transmisă telefonic de „U.” care se afla în Spania, G.L. a plecat la Istanbul împreună cu M.E., cu autoturismul acestuia, marca A., cu număr de înmatriculare x.

La Istanbul, cei doi au fost aşteptaţi de alţi doi membrii ai reţelei, respectiv S.A. şi D.M., pe care G.L. îi cunoscuse în februarie 2005, cu ocazia efectuării unui alt transport similar.

Pe toată durata deplasării, acţiunile numiţilor G.L. şi M.E. au fost coordonate telefonic de către inculpatul Ş.T., aceştia urmând traseul stabilit de către inculpat şi probând de la furnizorii turci cantitatea de circa 12 kg. Heroină care a fost disimulată în lonjeroanele autoturismului cu care se deplasau.

G.L. şi M.E. aveau sarcina de a transporta drogurile din Turcia în Spania, pe ruta indicată, sub directa coordonare a inculpatului Ş.T., urmând ca la Madrid să le predea persoanelor de contact.

Iniţial, cei doi trebuiau să transporte drogurile din Turcia direct în Spania, prin tranzitarea Greciei care era considerată mai sigură, însă, la cererea inculpatului Ş.T., cei doi s-au întors în România cu autoturismul menţionat anterior.

La data de 05 mai 2005, G.L. a fost sunată iarăşi de inculpatul Ş.T. care i-a cerut să plece spre Spania cu acelaşi autoturism, împreună cu M.E.

Astfel, la data de 06 mai 2005, G.L. şi M.E. s-au prezentat la punctul de trecere a frontierei Negru Vodă, intenţionând să plece spre Spania pe ruta Bulgaria, Grecia, Italia şi Franţa, împrejurare în care au fost prinşi în flagrant, asupra lor fiind descoperită cantitatea de 12 kg. heroină ascunsă în lonjeroanele autoturismului cu care se deplasau.

Aşa cum s-a arătat anterior, un alt membru al grupului infracţional organizat a fost B.D.M. care, în cursul lunii februarie 2005, a fost sunat de inculpatul Ş.T. - pe care îl cunoştea de mai mulţi ani şi despre care ştia că se află în Spania unde executa o pedeapsă privativă de libertate - care i-a solicitat să găsească o fată cu care să meargă în Turcia, la Istanbul, unde să se cazeze la un hotel şi să ţină legătura cu „un om trimis de el”. Propunerea a fost acceptată de B.D.M. întrucât inculpatul Ş.T. i-a promis suma de 5.000 euro.

În aceste împrejurări, B.D.M. a fost căutat de un alt cunoscut al său, S.A., care i-a spus că a fost trimis de „R.”.

Conform înţelegerii, S.A. a cumpărat de la o societate de intermedieri auto din Constanţa autoturismul marca C., cu suma de convorbirilor telefonice şi autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice emise de Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Bucureşti; cererile de comisie rogatorie internaţională adresate autorităţilor competente spaniole şi răspunsul acestora, împreună cu traducerile lor în limba română; procesele-verbale încheiate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Direcţia de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, procesul-verbal al D.N.F. Constanta, Biroul C.I.T., procesul-verbal încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog, copii ale paşapoartelor persoanelor cercetate în Dosarele nr. 239/P/2004 şi nr. 558/D/P/2005, autorizaţii de percheziţie domiciliară şi procese-verbale întocmite cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, procese-verbale de percheziţie corporală, planşe foto realizate cu prilejul efectuării percheziţiilor domiciliare, procură pe numele V.A., proces-verbal de aplicare a sechestrului asigurător, înscrisuri ridicate de la persoane cercetate în dosarele nr. 239/P/2004 şi nr. 558/D/P/2005; declaraţii ale persoanelor cercetate în Dosarele nr. 239/P/2004 şi nr. 558/D/P/2005; I.V.- martor cu identitate protejată, N.A. - investigator cu identitate protejată; adrese, planşe foto şi procese verbale întocmite de: Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Direcţia de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere - Serviciul 2, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Arad S.P.F. Turnu, Autoritatea Naţională de Control - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Arad - Biroul Vamal Turnu, Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală a Vămilor - Vama Turnu; rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică şi planşe anexe; permis de conducere şi talon destinaţie pe numele G.L., precum şi talon destinaţie pe numele M.E., permis de conducere, talon autoturism, carte de identitate autoturism, asigurare autoturism pe numele M.E., Voucher nr. 257, confirmare rezervare, factură fiscală seria x, factură fiscală seria x, carte de identitate a vehiculului, ordonanţe de autorizare a investigatorului cu identitate protejată N.A., precum şi a colaboratorului cu identitate protejată I.V. şi procesele-verbale încheiate de aceştia ca urmare a autorizărilor dispuse în cauză de către procuror, procese-verbale de verificare a numerelor telefonice şi mesajelor SMS în privinţa cărora s-au autorizat interceptări şi înregistrări; fişe de cazier judiciar, proces-verbal de predare-primire bunuri cu ocazia percheziţiei corporale asupra inculpatului Ş.T., înscrisuri ridicate de la acest inculpat, declaraţiile inculpaţilor Ş.T. şi I.E.N.

Din analiza mijloacelor de probă anterior enumerate, instanţa fondului a reţinut că rezultă - fără echivoc - că, în perioada 2003-2005, inculpatul Ş.T., în timp ce se afla în detenţie în Spania, secondat de inculpatul I.E.N., a iniţiat, constituit, coordonat şi finanţat un grup organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, sub forma unei puternice şi bine organizate reţele internaţionale de traficanţi de droguri de mare risc cu ramificaţii pe teritoriile mai multor state, specializată în transportarea unor mari cantităţi de heroină din Turcia până în Spania cu sau fără tranzitarea României.

Astfel fiind, prima instanţă a concluzionat că, în drept, faptele săvârşite de inculpatul Ş.T. care, în perioada 2003-2005, în timp ce se afla în detenţie în Spania, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a iniţiat, constituit, coordonat şi finanţat un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, sub forma unei puternice şi bine organizate reţea internaţională de traficanţi de droguri de mare risc, cu ramificaţii pe teritoriile mai multor state, specializată în transportarea unor mari cantităţi de heroină din Turcia în Spania, atât cu tranzitarea României, cât şi pe rute ocolitoare, fiecare membru având sarcini precise în cadrul organizaţiei, specifice crimei organizate - întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la 2 alin. (2) şi (2)¹din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, instigare la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) C. pen., infracţiunea de finanţare a infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, prima instanţă a apreciat că, în drept, faptele săvârşite de inculpatul I.E.N. care, în cursul anului 2004, acţionând în calitate de membru al unei reţele internaţionale de traficanţi de droguri, sub coordonarea inculpatului Ş.T., a transportat pe ruta Turcia – România - Spania mai multe genţi în care fuseseră disimulate importante cantităţi de heroină, precum şi că în calitate de membru al acestei reţele, urmând dispoziţiile liderului grupului, a participat la constituirea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1), (2) şi art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, ocupându-se, conform sarcinilor primite, de racolarea unor noi cărăuşi, plata sumelor promise acestora pentru transportarea drogurilor şi a celor constând în cheltuielile ocazionate de această activitate ilicită, precum şi de probarea de la aceştia pe teritoriul Spaniei a genţilor cu heroină pe care le transportaseră - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., organizare şi finanţare a infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faptă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., constituire şi sprijinire a unui grup infracţional în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, faptă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Ca urmare, constatând vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor anterior descrise, prima instanţă a dispus .condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea la a căror individualizare judiciară s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute în Legea nr. 143/2000 şi Legea nr. 39/2003 pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi stabilită vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, persoana fiecărui inculpat, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite prin normele incriminate, precum şi împrejurările care agravează răspunderea penală.

Sub acest aspect, în privinţa inculpatului Ş.T. s-a reţinut circumstanţa agravantă judiciară prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. în raport de faptul săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii de trei sau mai multe persoane împreună, circumstanţa agravantă prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 întrucât faptele au fost comise într-un loc de detenţie, precum şi dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., în raport de caracterul continuat al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat.

Totodată, la stabilirea şi aplicarea pedepsei inculpatului Ş.T., prima instanţă a avut în vedere împrejurarea că în Spania acesta se afla în detenţie ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni de trafic de droguri, împrejurare ce a fost apreciată că circumstanţiind negativ persoana inculpatului întrucât demonstrează perseverenţă infracţională în comiterea acestui gen de infracţiuni, precum şi cantitatea mare de droguri, aproximativ 344 kg. care a fost transportată pe ruta Turcia - România - Spania, sub coordonarea directă a inculpatului.

Şi cu privire la inculpatul I.E.N., instanţa de fond a reţinut circumstanţa agravantă judiciară prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. în raport de faptul săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii de trei sau mai multe persoane împreună, dar şi dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. ţinându-se seama de faptul că infracţiunile au fost comise înainte de pronunţarea vreunei condamnări pentru vreuna dintre ele şi de caracterul continuat al activităţii infracţionale desfăşurate.

La stabilirea pedepselor ce au fost aplicate aceluiaşi inculpat, instanţa de fond nu a ţinut seama de atitudinea acestuia, parţial sinceră, manifestată prin arătarea modului de organizare şi funcţionare a grupului infracţional organizat şi a rolului său în cadrul acestei reţele întrucât, reţinând că, întrebat fiind dacă îl cunoaşte pe inculpatul Ş.T., inculpatul I.E.N. a răspuns negativ, aspect infirmat de fotografiile de grup aflate la voi. II fila 83 în care apare alături de coinculpat, aspect apreciat ca dovadă a faptului că, prin poziţia sa procesuală, inculpatul Iftode a urmărit evitarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Ş.T., îngreunând, astfel, activitatea organelor judiciare.

Împotriva acestei soluţii, în termen legal (Ia data de 12 iunie 2009), au declarat apel inculpaţii Ş.T. şi I.E.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Inculpatul Ş.T., prin apărător ales, a criticat soluţia de condamnare pronunţată în primă instanţă solicitând achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii instigării la săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc reţinute în sarcina sa - cu argumentarea că nu există probe care să îl incrimineze, respectiv achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000, cu motivarea că autorul acestei fapte este inculpatul I.E.N. care a recunoscut săvârşirea faptei în circumstanţele pe care le-a arătat în declaraţiile date.

Aceeaşi solicitare de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. a formulat inculpatul Ş.T. şi în ceea ce priveşte infracţiunea de finanţare a infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, în argumentare arătând că finanţarea a fost făcută de un anume domn cu privire la care nu s-au făcut verificări.

Inculpatul I.E.N., prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în prima instanţă, susţinând că pedeapsa rezultantă - de 20 de ani închisoare - este mult prea aspră în raport cu faptele săvârşite şi contribuţia avută la comiterea acestora.

Prin decizia penală nr. 200 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii Ş.T. şi I.E.N., s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 628/ F din 05 iunie 2009, iar în rejudecare, s-au înlăturat din încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv art. 25 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c din Legea 143/2000 (pentru inculpatul Ş.T.), cât şi pentru art. 2 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1), (2) şi art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. (pentru inculpatul I.E.N.), dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen., menţinându-se pedepsele aplicate de instanţa de fond.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut că la judecarea în fond a cauzei au fost respectate prevederile art. 62 C. proc. pen., cauza fiind lămurită sub toate aspectele pe bază de probe în interesul aflării adevărului judiciar.

Totodată, s-a apreciat că apreciat că în urma unei evaluări judicioase şi obiective a materialului probator administrat în speţă, în conformitate cu prevederile art. 63 C. proc. pen., instanţa fondului a stabilit - în mod corect - situaţia de fapt dedusă judecăţii, vinovăţia inculpaţilor şi încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.

În continuare, procedând la reevaluarea întregului ansamblu probator administrat în cauză, în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, instanţa de apel a constatat ca neîntemeiate criticile formulate de inculpatul Ş.T. cu privire la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, reţinând că probele acuzării au fost pe deplin motivate şi că judicioasa readministrare a unora dintre ele, în faza judecăţii, a dovedit în mod indubitabil, faptele şi autorii lor astfel cum au fost prezentate în rechizitoriu.

În aceiaşi sferă de argumentare, supunând unei analize riguroase şi obiective fiecare argument invocat de inculpatul Ş.T. în sprijinul nevinovăţiei sale, instanţa de apel a apreciat că versiunea prezentată de acesta este total necredibilă, caracterul neverosimil al apărărilor sale fiind reţinut în raport de aprecierea ca unele dintre susţineri sunt extrem de puerile, în timp ce alte susţineri, după caz, fie nu au fost întărite de nicio probă, fie au fost infirmate de ansamblul probelor neîndoielnice de vinovăţie existente în cauză.

În acest sens, s-a reţinut că pe lângă interceptările telefonice efectuate în cauză, la dosar există şi declaraţiile unor .martori care au arătat în mod expres faptul că au purtat convorbiri telefonice cu inculpatul Ş.T. în perioada în care acesta se afla în penitenciarul din Spania, sub numele de „T.N.”, respectiv declaraţiile martorilor D.A., B.N., T.N., faptul deţinerii unui telefon mobil de către o persoană aflată în stare de detenţie nefiind apreciat ca o noutate.

Deopotrivă, s-a reţinut că înscrisurile care au fost depuse în apărare, în sensul că absolut toate convorbirile telefonice ale inculpatului au fost interceptate, se referă la o perioadă ulterioară perioadei de referinţă care face obiectul prezentului dosar.

Neîntemeiate au fost apreciate şi solicitările apărării în sensul înlăturării declaraţiei martorului sub acoperire P.M., instanţa de apel reţinând în acest sens faptul că potrivit Codului de procedură penală şi în conformitate şi cu jurisprudenţa CEDO, declaraţia martorului sub acoperire nu reprezintă o probă de sine stătătoare, aceasta având acelaşi regim juridic ca şi declaraţia unei părţi dintr-un proces penal, respectiv, are valoare probatorie şi este luată în considerare numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe aflate la dosarul cauzei.

Sub acelaşi aspect, s-a reţinut că faptul că martorul sub acoperire nu a mai putut fi audiat în faţa instanţei, prima instanţă făcând în mod corect aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. - text care este în deplină conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - nu poate constitui un motiv pentru înlăturarea declaraţiei acestuia dată în cursul urmăririi penale, după cum nici modalitatea de administrare a acestui mijloc de probă în faţa procurorului - respectiv în lipsa inculpatului Ş.T., nu se poate repercuta negativ asupra valabilităţii declaraţiei, atâta vreme cât nu există nicio dispoziţie legală care să oblige ca audierea martorului sub acoperire, în cursul urmăririi penale, să se facă în prezenţa inculpatului. în raport de argumentele expuse, în concluzie, s-a reţinut că nu există niciun motiv pentru care declaraţia martorului sub acoperire P.M. să nu fie luată în considerare la momentul analizării situaţiei de fapt din prisma tuturor probelor coroborate.

Nici solicitarea apărării de înlăturare a interceptărilor telefonice nu a fost primită de instanţa de apel, în argumentare reţinându-se, pe de o parte, faptul că deşi în faţa instanţei de fond apărarea inculpatului Ş.T. a solicitat expertizarea autenticităţii înregistrărilor telefonice, în momentul în care se făceau demersuri pentru efectuarea expertizei, inculpatul, prin apărătorul său ales de la acel moment a renunţat - în mod expres - la această probă, iar pe de altă parte, împrejurarea că, chiar şi în situaţia în care ar fi înlăturate şi, prin urmare, nevalorificate în cadrul procesului penal, înlăturarea lor ca mijloace de probă nu ar avea nicio relevanţă asupra situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută prin actul de sesizare şi prin hotărârea de condamnare pronunţată de prima instanţă.

În acelaşi sens s-a menţionat că situaţia de fapt, precum şi vinovăţia inculpaţilor au fost dovedite cu prisosinţă prin toate probele aflate la dosarul cauzei, respectiv: declaraţiile colaboratorului cu identitate protejată şi a investigatorilor care au fost autorizaţi în cauză care se coroborează cu înscrisurile descoperite în bagajele inculpatului Ş.T. după predarea sa temporară către autorităţile române şi cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi, care au fost judecaţi în dosare separate, anterior formării prezentul dosar, membrii ai reţelei coordonate de către inculpatul Ş.T.

Deopotrivă neîntemeiate au fost apreciate şi criticile formulate de inculpatul I.E.N. cu privire la individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate, reţinându-se că, în raport de implicarea sa în cadrul grupului infracţional, de întreaga activitate infracţională desfăşurată de acesta, de perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi de numărul persoanelor implicate, pedepsele au fost corect individualizate de prima instanţă, în deplină conformitate cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.

Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat că apelurile inculpaţilor se impun a fi admise însă pentru alt motiv decât cele invocate de apărare, respectiv pentru greşita reţinere în încadrarea juridică a infracţiunilor la legea privind traficul de droguri a circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.

Argumentele expuse au avut în vedere faptul că existenţa unui minim de persoane ţine de esenţa grupului organizat, astfel încât nu se poate reţine circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. în raport de infracţiunile care constituie scopul grupării infracţionale.

Pe cale de consecinţă, faţă de aspectele anterior prezentate, instanţa de apel a admis apelurile declarate de inculpaţii Ş.T. şi I.E.N., a desfiinţat - în parte - hotărârea atacată şi, rejudecând, a înlăturat agravanta prevăzută la art. 75 lit. a) C. pen. din cuprinsul încadrării juridice a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 reţinute în sarcina inculpaţilor, menţinând însă pedepsele aplicate - în cuantum şi modalitate de executare, astfel cum au fost stabilite de instanţa fondului. Totodată, în temeiul art. 383 alin. (1)¹ rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor, constatând că subzistă temeiurile care au determinat iniţial luarea măsurii respective care impuneau în continuare privarea lor de libertate, în considerarea gravităţii infracţiunilor, regimului sancţionator aplicabil acestora şi datelor personale ale fiecărui inculpat.

În cuprinsul aceleiaşi hotărâri s-a reţinut că în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2010, când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor, s-a luat act de manifestarea de voinţă a inculpatului Ş.T., exprimată atât personal, cât şi prin avocat, de renunţare la cererea de suspendare a judecăţii cauzei.

Deopotrivă, s-a reţinut că la acelaşi termen de judecată inculpatul Ş.T. - personal şi prin avocat - a depus la dosar o cerere de recunoaştere - pe cale principală - a hotărârilor penale pronunţate de instanţele spaniole; cerere care a fost respinsă cu argumentarea că soluţionarea ei este de competenţa instanţei care ar fi fost competentă din punct de vedere material să soluţioneze în România cauza care face obiectul judecăţii cauzei în Spania, respectiv tribunalul, reţinându-se, totodată, faptul că nu se poate face o contopire a pedepselor direct în căile de atac, sens în care au fost menţionate argumentele Deciziei nr. 70/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Şi împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs inculpaţii I.E.N. şi Ş.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În cuprinsul numeroaselor memorii depuse la dosarul cauzei, dar şi în cadrul concluziilor orale formulate de apărătorul inculpatului Ş.T. - la. termenul de dezbateri din 16 ianuarie 2012 au fost invocate cazul de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. în sfera căruia s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel pe considerentul nerespectării principiului continuităţii completului de judecată pe parcursul judecării cauzei în apel, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. în sfera căruia s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării tuturor probatoriilor propuse de inculpat ( expertiza privind autenticitatea vocii şi audierea martorului sub acoperire P.M.), precum şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. în cadrul căruia s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea inculpatului pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, cu argumentarea că soluţia de condamnare a inculpatului este rezultatul unei grave erori de fapt circumscrise greşitei interpretări a materialului probator administrat în cauză.

Cu titlu subsidiar, a fost invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. în sfera căruia s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepselor aplicate inculpatului ca urmare a valorificării datelor privind situaţia familială deosebită şi starea precară de sănătate a acestuia.

În calea sa de atac, inculpatul I.E.N. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., solicitând ca, în raport de poziţia procesuală adoptată în recurs - în sensul invocării beneficiului dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., dar şi de circumstanţele reale ale speţei şi de circumstanţele sale personale (stare precară de sănătate, situaţie familială deosebită) să se procedeze la o reindividualizare judiciară a pedepselor ce i-au fost stabilite în sensul aplicării eficiente a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi a reţinerii de circumstanţe atenuante, precum şi a celorlalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen.

La termenul de dezbateri din 16 ianuarie 2012 apărătorul recurentului inculpat I.E.N. a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., însuşindu-şi solicitarea şi argumentele expuse de apărarea coinculpatului Ş.T. cu privire la acest motiv de recurs.

Recursurile declarate în cauză au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 17531/3/2008.

În cursul judecării cauzei în recurs, la termenul din 10 decembrie 2010, recurentul inculpatul Ş.T. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91³ alin. (3), art. 91² alin. (4) şi 91² alin. (5) C. proc. pen., cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată fiind admisă prin încheierea din 13 decembrie 2010.

Prin decizia nr. 1510 din 15 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale (filele 7-10 vol. II) a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul inculpat Ş.T.

Ca şi în faţa instanţelor de fond şi de apel, în recurs, inculpatul Ş.T. a manifestat o conduită procesuală inadecvată, invocând excepţii de neconstituţionalitate (filele 29-31 vol. I. dosar recurs), precum şi cereri de recuzare a completului de judecată la termenul iniţial de dezbateri din 27 iunie 2011, inclusiv o cerere de suspendare a judecării cauzei pe motive medicale, la care a renunţat la data de 24 mai 2011 prin refuzul continuării efectuării expertizei medico - legale (fila 159-160 vol. I. dosar recurs).

Şi inculpatul I.E.N. a depus la dosarul cauzei, în recurs, o serie de cereri şi memorii prin care şi-a precizat şi argumentat calea de atac.

La termenul de judecată din 16 ianuarie 2012 Înalta Curte a luat act de manifestarea de voinţă a recurentului inculpat I.E.N. exprimată nemijlocit în faţa instanţei, în sensul că înţelege să invoce beneficiul disp. art. 320¹C. proc. pen., declaraţia inculpatului fiind ataşată la dosarul cauzei.

Totodată, Înalta Curte a luat act de manifestarea de voinţă a recurentului inculpat Ş.T., exprimată nemijlocit în faţa instanţei, în sensul că nu înţelege să invoce beneficiul dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

La acelaşi termen de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a pus în discuţia părţilor, din oficiu, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reţinută în sarcina ambilor inculpaţi, în condiţiile reţinerii în sarcina inculpaţilor şi a infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Deopotrivă, înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. în raport de reţinerea formei continuate a infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, concluziile acuzării şi apărării cu privire la cazurile de casare invocate fiind detaliat prezentate în cuprinsul încheierii de dezbateri din 16 ianuarie 2012 care face parte integrantă din prezenta decizie.

În raport de manifestarea de voinţă a inculpaţilor, exprimată nemijlocit în faţa instanţei de recurs, examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii I.E.N. şi Ş.T. sunt întemeiate în limitele care se vor prezenta, pentru considerentele ce urmează:

1. În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat Ş.T. şi însuşit de recurentul inculpat I.E.N., a cărei incidenţă a fost verificată de instanţa supremă şi din oficiu, prin numeroasele demersuri efectuate la conducerea Curţii de Apel Bucureşti în vederea comunicării documentelor care au stat la baza învestirii completului de judecată care a soluţionat cauza în apel, Înalta Curte constată că din documentele furnizate de instanţa susmenţionată rezultă că desemnarea completului de apel s-a făcut cu respectarea dispoziţiile legale şi regulamentare instituite la nivelul respectivei instanţe pentru cazul particular al dosarelor care sunt înregistrate pe timpul vacanţei judecătoreşti şi care sunt soluţionate ulterior acesteia, neputându-se vorbi în cauză, prin urmare, despre încălcarea principiului continuităţii completului de judecată.

Deopotrivă, nu se poate invoca nici nelegala compunere a completului de apel la momentul pronunţării hotărârii, în raport de momentul dezbaterilor, în cuprinsul încheierii de dezbateri, precum şi în decizia recurată fiind indicaţi aceiaşi membrii ai completului de judecată.

2. În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., invocat de inculpatul Ş.T., apreciat atât prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost încălcate normele procedurale cu privire la desfăşurarea procesului penal, astfel cum susţine recurentul inculpat.

Astfel, procedând la analizarea regularităţii cercetării judecătoreşti prin prisma principiilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă, înalta Curte constată că în cauza A.K. şi T. c. Regatul Unit CEDO a stabilit modalitatea în care instanţa trebuie să aprecieze asupra existenţei unei încălcări a art. 6 par. l din CEDO prin prisma interpretării caracterului „exclusiv sau determinant” al unei probe asupra soluţiei pronunţate în cauza dedusă judecăţii. în cauza amintită, CEDO a pornit analiza de la trei probleme considerate esenţiale: „(I) dacă era necesară admiterea declaraţiilor celor doi martori; (II) dacă declaraţiile lor netestate {în şedinţă publică, n.a.) au fost temeiul exclusiv sau determinant pentru fundamentarea soluţiei de condamnare; (III) dacă au existat suficiente elemente de contrabalansare, printre care şi garanţii procedurale puternice, pentru a asigura în fiecare proces, analizat în ansamblu, echitatea procedurii aşa cum aceasta este înţeleasă în art. 6 par. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie.”

În continuare, pornind de la principiile jurisprudenţei CEDO anterior menţionate, Înalta Curte urmează să aprecieze dacă hotărârea de condamnare s-a bazat în mod exclusiv sau determinant pe declaraţiile martorului P.M., neaudiat în faţa instanţei de judecată, dacă era necesară audierea acestuia şi dacă au existat suficiente elemente de contrabalansare pentru a se asigura echitatea procedurii.

Astfel, înalta Curte constată că în cauză declaraţia martorului cu identitate protejată P.M. nici nu a fost avută în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare a inculpaţilor, instanţa fondului dispunând înlăturarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de persoana susmenţionată tocmai ca urmare a faptului că nu a fost posibilă audierea ei nemijlocită şi în faţa instanţei.

În ceea ce priveşte imposibilitatea administrării probelor în contradictoriu, invocată de acelaşi recurent inculpat, şi argumentată pe aspectul că nu a avut posibilitatea de a combate probele administrate în acuzarea sa, Înalta Curte constată că şi această critică este neîntemeiată în condiţiile în care inculpatul Ş.T. a fost în permanenţă asistat de un apărător ales şi/ sau din oficiu, a contestat veridicitatea interceptărilor telefonice solicitând efectuarea unei expertize la care ulterior a renunţat, fapt menţionat în încheierea de şedinţă din 9 aprilie 209 a Tribunalului Bucureşti (fila 254 verso - vol. I), având totodată posibilitatea ca personal sau prin apărător să îşi manifeste poziţia procesuală în raport de materialul probator existent la dosar.

În acest sens se reţine că pentru a putea invoca în mod valabil încălcarea drepturilor procesuale şi pentru a critica lipsa de echitate în desfăşurarea cercetării judecătoreşti, este necesară probarea acestor aspecte. Or, din verificarea actelor existente la dosar reiese faptul că nu a existat o încălcare a procedurii de audiere a martorilor. În plus, aşa cum am arătat anterior, condamnarea inculpat Ş.T. nu a avut la bază declaraţiile martorului P.M., instanţele de judecată fundamentându-şi soluţiile pe interpretarea coroborată a celorlalte probe administrate în cauză.

Totodată, Înalta Curtea constată că faptul condamnării unei persoane nu constituie o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie.

În acest sens se reţine că prezumţia de nevinovăţie nu are un caracter absolut astfel că orice persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni va fi tratată ca nevinovată până la pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare.

Pe de altă parte, principiul aflării adevărului impune administrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea stării de fapt şi descoperirea persoanelor care au săvârşit faptele cercetate. Or, faptul efectuării de cercetări sau administrarea de probe incriminatorii cu privire la o persoană nu determină o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi nici nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Faţă de aspectele menţionate, înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului inculpat Ş.T. cu privire la nerespectarea dreptului la un proces echitabil şi încălcarea prezumţiei de nevinovăţie sunt neîntemeiate.

3. În ceea ce priveşte motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în sfera căruia recurentul inculpat Ş.T. a solicitat achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina sa, înalta Curte îl apreciază deopotrivă neîntemeiat pentru următoarele argumente:

Prima instanţă şi instanţa de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat şi argumente juridice pertinente, au reţinut o corectă situaţie de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii.

În acest sens, confirmând valabilitatea reţinerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care-şi găsesc fundamentarea în întregul probatoriu administrat în cauză, în cazul inculpatului Ş.T., în principal în procesele - verbale întocmite de investigatorul sub acoperire Nicolae Adrian, înscrisurile ridicate de la inculpatul Ş.T., actul de identitate eliberat aceluiaşi inculpat de autorităţile spaniole pe numele T.N., constatarea tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, declaraţiile martorilor D.A., P.C., D.G., G.P.V., precum şi declaraţiile inculpaţilor care au fost condamnaţi în Dosarul nr. 16803/3/2005, Înalta Curte constată ca fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia inculpatului în săvârşirea instigării la infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la 2-alin. (2) şi (2¹) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, instigare la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) C. pen. şi infracţiunea de finanţare a infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor constituind-o purtarea de convorbiri telefonice cu membrii reţelei de traficanţi de droguri pe care inculpat-o a iniţiat-o şi coordonat-o.

Sub acest aspect se constată că susţinerile inculpatului Ş.T. în sensul că nu ar fi putut săvârşi infracţiunile anterior menţionate în modalitatea invocată întrucât în perioada în care acuzarea susţine că s-ar fi desfăşurat activitatea, 2003-2004, se afla încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Spania, unde nu avea acces la telefon, sunt infirmate de actele dosarului (declaraţiile martorilor), dar şi chiar de inculpat care a produs un înscris din care rezultă că începând cu luna iulie 2007 i-a fost limitat accesul la telefon în cadrul aceluiaşi penitenciar în care se afla şi în perioada de referinţă.

Or, simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, modalitatea de apărare utilizată de inculpatul Ş.T., respectiv negarea realităţii evidente, chiar şi în condiţiile în care coinculpatul Iftode a recunoscut necondiţionat fapta în recurs, nu poate influenţa convingerea instanţei bazată pe probe irefutabile.

4. Cu toate acestea, înalta Curte constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., pus în discuţia părţilor din oficiu, întrucât, în raport de conţinutul său legal, infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 constând în organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 din aceeaşi lege, reprezintă o modalitate normativă cu caracter special a infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, astfel încât reţinerea infracţiunii prevăzute de legea specială lipseşte de conţinut infracţiunea prevăzută de norma generală.

Drept urmare, pentru considerentele prezentate, în incidenţa cazului de casare susmenţionat, reţinând vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, înalta Curte va dispune achitarea ambilor inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

5. Totodată, Înalta Curte constată incident în cauză şi căzui de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., invocat deopotrivă din oficiu, apreciind că încadrarea juridică dată infracţiunii prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 prin reţinerea formei continuate prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. nu este justă.

În acest sens se reţine că potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, în realizarea aceleaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Aşadar, infracţiunea continuată se caracterizează, sub aspect obiectiv, prin comiterea de către o persoană a unor acte repetate cu acelaşi conţinut care, fiecare în parte, realizează elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, încadrarea lor juridică fiind identică.

Or, infracţiunea constând în organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor în legătură cu traficul ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 are, prin natura intrinsecă a modalităţilor sale normative, un caracter de permanenţă şi nu se realizează în mod secvenţial prin acte materiale repetate la intervale de timp.

Organizarea, conducerea sau finanţarea presupune o prelungire în timp care conferă activităţii un caracter continuu, caracterizând o unitate naturală de infracţiune.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că în mod neîntemeiat instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au reţinut caracterul continuat al infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

6. Deopotrivă întemeiat este şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., invocat de ambii inculpaţi.

Sub acest aspect se reţine că individualizarea pedepselor presupune deopotrivă stabilirea şi aplicarea lor, dar şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei şi de periculozitatea şi persoana făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere, îndeplineşte şi un rol educativ, de exemplaritate şi de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate însă restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune, motiv pentru care în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Individualizarea pedepselor trebuie să respecte şi principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii.

Aplicând principiile anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii se constată că în raport de întregul materialul probator administrat în cauză, faptele recurenţilor inculpaţi sunt pe deplin dovedite şi prezintă un grad de pericol social ridicat raportat la cantitatea foarte mare de droguri de mare risc traficată, caracterul transfrontalier al activităţii de traficare de droguri - drogurile fiind probate din Turcia şi tranzitate pe teritoriul mai multor ţări până în Spania - şi, nu în ultimul rând; numărul mare de persoane implicate în activitatea infracţională. însă chiar şi în aceste condiţii, reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 nu obligă instanţa la orientarea pedepsei spre maximul special prevăzut de lege.

În acest sens, raportându-se la datele concrete ale speţei - cu referire şi la starea de sănătate precară a inculpatului Ş.T. şi vârsta înaintată a acestuia, înalta Curte apreciază că stabilirea unor pedepse egale cu maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestui inculpat nu răspunde în mod adecvat exigenţelor principiului proporţionalităţii pedepsei cu natura, gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana inculpatului.

Ca urmare, apreciind că aplicarea unor pedepse întru-un cuantum orientat spre media limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului Ş.T., respectiv o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, şi pedepse de câte 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, este aptă să asigure o justă proporţionalitate între fapta incriminată, gradul de pericol social şi funcţia educativă a pedepsei, Înalta Curte va admite recursul inculpatului Ş.T. în aceste limite, dispunând reducerea în recurs a pedepselor aplicate de prima instanţă în limitele anterior menţionate.

În ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat I.E.N., având în vedere manifestarea de voinţă a acestuia, exprimată de o manieră neechivocă în faţa instanţei de recurs, la termenul din 16 ianuarie 2012, în sensul că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., constatând incidenţă în cauză situaţia tranzitorie prevăzută de art. XI din O. U. G. nr. 121/2011, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor legale menţionate urmând a reduce cu o treime limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, de la 10-20 ani la 6,6-13,3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, de la 15-25 ani la 10-16,6 ani închisoare, şi pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 10 din Legea nr. 143/2000, de la 15-28 ani la 10-18,6” ani închisoare. în raport de aceste noi limite, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea de săvârşire, durata activităţii infracţionale, cantitatea de droguri traficată transnaţional, dar şi datele ce ţin de persoana inculpatului - familist, tată a unui copil minor, cu o stare de sănătate precară, elemente cărora însă nu li se poate da efect de circumstanţă atenuantă, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse principale de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a unei pedepse principale de 13 de ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv a unei pedepse de 15 ani pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 10 din Legea nr. 143/2000 constituie expresia unei juste individualizări judiciare.

Ca urmare, pentru argumentele arătate, în limitele menţionate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de I.E.N. şi Ş.T. împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa în parte, decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 628/ F din 5 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând:

I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului I.E.N. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. va condamna inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. va condamna inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va dispune achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. va contopi pedepsele susmenţionate, urmând ca inculpatul I.E.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)teza a II-a şi b) C. pen.

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului Ş.T. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Va reduce de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Ş.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Va reduce de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare pedeapsa principală aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 va condamna inculpatul Ş.T. la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va dispune achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. va contopi pedepsele aplicate în cauză cu pedepsele complementare stabilite de prima instanţă, urmând ca inculpatul Ş.T. să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Va deduce prevenţia pentru inculpatul I.E.N. de la 20 noiembrie 2008 la 30 ianuarie 2012, iar pentru inculpatul Ş.T. de la 17 martie 2008 la 30 ianuarie 2012.

Totodată, va dispune ca sumele de câte 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii I.E.N. şi Ş.T. să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpaţii I.E.N. şi Ş.T. împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează, în parte, decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 628/ F din 5 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi, în rejudecare:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului I.E.N. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. condamnă inculpatul I.E.N. la-pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. condamnă inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. dispune achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele susmenţionate, urmând ca inculpatul I.E.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului Ş.T. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

Reduce de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Ş.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Reduce de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare pedeapsa principală aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 10 din - Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 condamnă inculpatul Ş.T. la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. dispune achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate în cauză cu pedepsele complementare stabilite de prima instanţă, urmând ca inculpatul Ş.T. să execute pedeapsa cea mai grea, de.20 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Deduce prevenţia pentru inculpatul I.E.N. de la 20 noiembrie 2008 la 30 ianuarie 2012, iar pentru inculpatul Ş.T. de la 17 martie 2008 la 30 ianuarie 2012.

Sumele de câte 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii I.E.N. şi Ş.T. se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2739/2012. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 2780/2012. Penal. Menţinere măsură de... →

ICCJ. Decizia nr. 278/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 278/2012. Penal