ICCJ. Decizia nr. 2801/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.), violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2801/2012
Dosar nr. 4598/95/2011
Şedinţa publică din 13 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Tribunalul Gorj, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 224 din 13 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 4598/95/2011 a dispus condamnarea inculpatului A.G., cu ultimul domiciliu în localitatea Pojogeni - Târgu Cărbuneşti, la pedeapsa 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepsele de : 1 an şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 767 din 17 septembrie 1992 pronunţată de Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în Dosarul penal nr. 5597/1992, rămasă definitivă prin nerecurare; 2 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 1145 din 25 mai 1995, pronunţată de Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în Dosarul penal nr. 2664/1995, rămasă definitivă prin neapelare; 19 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) şi b C. pen., prin sentinţa penală nr. 86 din 15 septembrie 1995 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul penal nr. 2207/1995, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 202/09 septembrie 1996 a Curţii de Apel Craiova; 5 ani şi 1 lună, prin sentinţa penală nr. 139 din 17 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în Dosarul nr. 527/317/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1093/22 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova.
Au fost descontopite pedepsele rezultante aplicate inculpatului, fiind repuse în individualitatea lor pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 767 din 17 septembrie 1992 pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în Dosarul nr. 5597/1992, rămasă definitivă prin nerecurare; 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1145 din 25 mai 1995 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în Dosarul nr. 2664/1995, rămasă definitivă prin neapelare; 18 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., respectiv 6 ani închisoare şi sporul de 1 an, aplicate prin sentinţa penală nr. 86 din 15 septembrie 1995 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 2207/1995, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 202 din 09 septembrie 1996 a Curţii de Apel Craiova; 5 ani şi 1 lună închisoare, respectiv 1 an închisoare şi 2 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 139 din 17 martie 2011 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1093 din 22 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 527/317/2011.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 128 din 14 septembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 5031/1999 a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A.G., fiind contopite pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 86/1995 a Tribunalului Gorj şi sentinţa penală nr. 1145/1995 a Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti în pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 36 C. pen., raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ce a fost sporită cu 2 ani, urmând ca inculpatul A.G. să execute în total pedeapsa 22 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în intervalul 18 august 1992-31 mai 1993, 31 ianuarie 1995-21 iulie 2009 şi cu începere de la data de 01 februarie 2011 până la zi.
Au fost anulate mandatele de executare emise în baza sentinţelor penale anterioare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 22 ani închisoare.
A fost respinsă cererea părţii civile privind acordarea de despăgubiri civile, ca dovedită.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului, în sumă de 4.500 lei.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 644/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului A.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev.şi ped.de art. 174-175 lit. h) C. pen. cu aplicarea art. 13 lit. a) C. pen., constând în esenţă, în aceea că, la data de 16 iunie 1992, inculpatul, profitând de încrederea pe care minora G.M. o avea în el, a determinat-o pe aceasta să-l însoţească, iar la o distanţă oarecare de locul în care minora spăla rufe la pârâu, prin violenţă a violat-o, după care, pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii, a ucis-o, ascunzând cadavrul prin acoperirea acesteia cu crengi din copacii aflaţi în apropiere.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp.art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi - instanţa a examinat şi apreciat materialul amintit, confirmând existenţa faptului dedus judecăţii şi vinovăţia penală a autorului în care sens a reţinut următoarele:
În data de 16 iunie 1992, în jurul orelor 13,00, victima G.M. (în vârstă de 14 ani) a plecat din locuinţa sa, aflată în localitatea Pojogeni, judeţul Gorj pentru a spăla rufe la confluenţa pârâului Valea Rea cu pârâul Tărăţel. Victima a procedat la spălarea rufelor sub podul sătesc construit peste cele două pârâuri.
În timp ce spăla, pe pod a trecut fratele victimei, G.C., care a intrat în discuţii cu aceasta. Din direcţia opusă a sosit şi învinuitul A.G. care a început să discute cu martorul G.C. şi ulterior, la solicitarea acestuia, a aruncat victimei de pe pod un săpun pe care îl avea într-o plasă, fiind primit de la serviciu.
G.C. şi A.G. au fost ultimele persoane care au văzut-o pe victimă în viaţă. Cadavrul acesteia a fost descoperit în data de 18 iunie 1992 în albia râului Valea Rea, la circa o sută de metri de locul unde fusese văzută ultima dată.
În urma efectuării autopsiei a fost întocmit raportul de constatare medico-legală din 1992 al L.M.L. al Judeţului Gorj, fiind formulate următoarele concluzii:
1. Moartea numitei G.M. a fost violentă.
2. Ea a fost cauzată de o asfixie mecanică prin sufocarea căilor respiratorii superioare cu corpi străini (pietre de râu).
3. Celelalte leziuni au putut fi produse prin lovire cu corp dur şi prin comprimare (ruptură de ficat).
4. Din deflorarea recentă precum şi rezultatul frontiurilor vaginale rezultă că actul sexual a avut loc înaintea uciderii.
5. Moartea poate data din data de 16 iunie 1992. Spicuim din raportul de autopsie: „Cadavrul este al unei persoane de sex femeiesc în vârstă de 14 ani cu ţesutul musculo-adipos normal reprezentat. Semnele morţii reale: lividităţi de culoare roşu-violacee dispuse pe părţile dorsale ale corpului, stadiul de imbibiţie; rigiditate generalizată; semne de exteriorizare a putrefacţie nu se constată.
Semne de violentă:
- echimoză periorbitară şi pe ambele pleoape ale ochiului drept de 14/4 cm, tumefiate, cu închiderea fantei palpebrale; pe pleoapa superioară ochi drept plagă contuză de 1 cm.
- echimoză periorbitară şi pe ambele pleoape ale |, ochiului stâng de 4/4 cm, tumefiată cu închiderea feţei palpebrale.
- pe pleoapa superioară a ochiului stâng plagă contuză de un centimetru;
- pe faţa internă a buzei superioare, echimoză roşie - violacee de 3/2cm tumefiată;
- pe faţa internă a buzei inferioare, echimoză roşie - violacee de 3/2cm tumefiată;
- pe faţa externă a buzei superioare, echimoză roşie -violacee de 4/2 cm;
- pe faţa externă dreaptă a gâtului, 2 echimoze roşii -violacee de 2/1 cm fiecare;
- pe faţa antero-externă a hemitoracelui drept, zonă exfoliată de 6/6 cm acoperită cu crustă hematică;
- în regiunea lombosacrată, zonă echimotică roşu-violacee de 30/20 cm;
- pe faţa posterioară a hemitoracelui stâng, excoriaţii de unghi drept cu laturile de 4/0,2 cm fiecare;
- pe faţa anterioară a limbii, echimoză roşie-violacee de 3/2 cm;
La examenul intern s-au constatat, printre altele:
- în regiunea parietală, infiltrat sanguin de 2/2 cm;
- în cavitatea bucală, o piatră de râu de 6/4/2 cm;
- faringele conţine o piatră de râu de 7/5/3 cm;
- în laringe, o piatră de râu de 6/3,5/2 cm;
- pe peretele osos şi muscular, linia paravertebrală dreapta a toracelui, fractura coastei VIII;
- ficatul, pe faţa posterioară a lobului mare, trei rupturi de 16/2/3 era;
- himenul inelar de 5-6 mm prezintă o ruptură completă sângerândă tumefiată la nivelul orei 5 pe cadranul convenţional".
S-a mai constatat că sângele recoltat de la cadavru aparţine grupei AII şi că victima nu consumase băuturi alcoolice.
În urma cercetărilor efectuate de Procuratura Judeţeană Gorj şi I.P.J. Gorj, prin rechizitoriul cu nr. 400/P/1992, emis în data de 09 noiembrie 1992, a fost trimis în judecată Ţ.I.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h) C. pen. şi viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 33,34 din C. pen.
Ca stare de fapt, s-a reţinut că în data de 16 iunie 1992, Ţ.I.M. s-a întâlnit cu victima G.M. în zona pârâului Valea Rea, sat. Pojogeni, a imobilizat-o, a obligat-o să se deplaseze în amonte 10-12 metri şi, pe malul apei, la adăpostul vegetaţiei abundente, a întreţinut cu aceasta raport sexual. Pentru ca victima să nu ţipe, Ţ.I.M. i-a umplut gura cu pietre, obturându-i căile respiratorii, la scurt timp intervenind decesul victimei. în aceste circumstanţe a fost surprins de către martora N.E., venită şi ea cu rufele la râu, martora indicând că a văzut victima pe jumătate dezbrăcată şi pe autor îmbrăcat stând lângă aceasta.
Cauza a fost trimisă în vederea judecării Tribunalului Gorj. Prin sentinţa penală cu nr. 17 din 17 mai 1993 a Tribunalului Gorj, Ţ.I.M. fost condamnat la pedepse de 7 ani pentru viol (art. 197 alin. (1) C. pen.) şi 20 de ani pentru omor calificat (art. 174-175 lit. h) C. pen.), urmând să execute, în final, pedeapsa de 20 de ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani, în total 25 de ani de închisoare. Instanţa a reţinut că dinamica faptelor rezultate din ansamblul probator este următoarea: „Inculpatul a premeditat violul sub presiunea unei obsesii sexuale. Sesizând că victima se va deplasa pentru limpezirea rufelor într-un loc izolat de sat, în ascuns, folosind poteca de picior de pe malul pârului Valea Fântânii, a trecut de confluenţa acestuia cu pârâul Târâtei şi a ajuns apoi în locul ascuns din matca pârâului Valea Rea. După ce victima a început limpezirea rufelor, inculpatul a ademenit-o spre acel loc sub vreun pretext oarecare. Victima nu a încercat nici o temere deoarece inculpatul era vecin iar lipsa sa de experienţă în cunoaşterea oamenilor a determinat-o să plece în cursul apei în sus către inculpat. Victima purta în mână câteva rufe care i-au scăpat în momentul în care inculpatul, prin surprindere, a atacat-o şi a doborât-o. Acele rufe au fost văzute în apă de către martora N.E. şi recuperate de fratele victimei, martorul G.C. Agresiunea a fost dură. Ca urmare a trântirii pe pietre, victima a suferit fractura coastei VII paravertebral dreapta. Concomitent, victima a suferit şi ruperea prin compresiune a ficatului, această leziune putând fi explicată prim amplasarea genunchiului inculpatului în această zonă pentru imobilizarea victimei. Probabil victima şi-a pierdut cunoştinţa, timp în care a fost dezbrăcată şi violată. Victima a fost ucisă prin introducerea în cavitatea bucală a unor pietre din râu care împinse de inculpat au blocat căile superioare respiratorii. Modul în care inculpatul a început realizarea actului de viol şi modalitatea în care a realizat sufocarea victimei, denotă intenţia directă de omor. Oricum, inculpatul nu putea lăsa victima în viaţă, pentru că aceasta îl cunoştea".
În legătură cu pedeapsa aplicată instanţa a făcut următoarea remarcă: „Vor fi aplicate pedepse maxime şi sporul maxim pentru concursul de infracţiuni. Nu există nici o împrejurare de natură să inducă instanţei clemenţă, pentru coborârea nivelului pedepsei sub nivelul prevăzut de lege".
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Ţ.I.M., care a susţinut că nu este el autorul infracţiunii. Apelul a fost soluţionat de Curtea de Apel Craiova care a emis decizia penală cu nr. 85 din 07 aprilie 1997 (Dosar nr. 574/1994). Instanţa a decis că sunt neîntemeiate criticile formulate în motivele de apel: „Se constată că pe baza unei situaţii de fapt care corespunde adevărului, prima instanţă a încadrat corespunzător faptele inculpatului în infracţiunile de viol prev. de art. 197 al. l C. pen. şi omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h) C. pen., pentru care a stabilit pedepse legale şi temeinice, care reflectă atât gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunilor săvârşite cât şi datele ce caracterizează persoana făptuitorului". în consecinţă, a fost respins apelul declarat de Ţ.I.M.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ţ.I.M. care a susţinut, ca şi la instanţa de fond, că nu este el autorul infracţiunii. Recursul a fost soluţionat de secţia penală, a Curţii Supreme de Justiţie prin Decizia cu nr. 2729 din 27 noiembrie 1997 (Dosarul nr. 1267/1997). Instanţa a reţinut că „toate probele analizate conduc la concluzia că inculpatul este autorul săvârşirii infracţiunilor de viol şi omor calificat a căror victimă a fost G.M., el acţionând cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind moartea minorei". În consecinţă, recursul a fost respins iar sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Gorj a rămas definitivă.
În timpul executării pedepsei, Ţ.I.M. a criticat hotărârea rămasă definitivă prin intermediul căilor extraordinare de atac, nenumăratele cereri de revizuire fiindu-i respinse în mod regulat.
Totuşi, prin referatul cu nr. 6499/VII/1/2003 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în data de 30 aprilie 2004 au fost formulate concluzii de admitere a cererilor de revizuire prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.
În susţinerea propunerii formulate prin referat s-a arătat faptul că, în cursul actelor de cercetare realizate în temeiul art. 399 C. proc. pen. de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost efectuată o expertiză genetică de către I.N.M.L. „Mina Minovici”, ale cărei concluzii, pornind de la analiza A.D.N. a materialului celular de pe tampoanele cu secreţie vaginală recoltate de la victimă, au pus în evidenţă două profile genetice - al victimei şi al agresorului. Din împrejurarea că nici unul dintre profilele genetice astfel stabilite nu aparţine lui Ţ.I.M., s-a stabilit că posibilitatea ca acesta să fi contribuit cu genotipurile sale la realizarea mixturii de profiluri A.D.N. prezentă în secreţia vaginală a victimei este nulă. În acest raport de expertiză genetică au fost formulate următoarele concluzii: „Analiza A.D.N. a materialului celular de pe tampoanele cu secreţie vaginală rezultate de la victima G.M. s-a evidenţiat prezenţa a două profile A.D.N., unul aparţinând victimei şi celălalt agresorului. Nici unul din cele două profile A.D.N. stabilite prin analiza materialului biologic prelevat din vaginul victimei G.M. nu corespunde profilului A.D.N. al inculpatului Ţ.I.M.. Probabilitatea ca Ţ.I.M. să fi contribuit cu genotipurile sale la realizarea mixturii de profiluri A.D.N. prezente în secreţia vaginală a victimei G.M. este de 0 %. Probabilitatea ca profilul A.D.N. al lui Ţ.I.M. să fie identic cu cel al unui bărbat din populaţia generală este de ordinul la 1012."
Totodată s-a indicat faptul că martora N.E. martora care susţinuse că l-a văzut pe Ţ.I.M. în data şi locul respectiv, aplecat asupra victimei, a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Cererea de revizuire şi referatul procurorului întocmit în baza art. 399 C. proc. pen. au fost trimise Tribunalului Gorj. Prin încheierea din 04 mai 2004, în Dosarul cu nr. 1062/2094, Tribunalul Gorj a admis în principiu cererea de revizuire, trecând la rejudecarea cauzei.
Prin încheierea cu nr. 3010 din 02 iunie 2004 (Dosar nr. 2854/2004) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de către Ţ.I.M., trimiţând cauza având ca obiect revizuirea la Tribunalul Braşov, cu menţinerea actelor efectuate până la acel moment de către instanţa învestită.
Prin sentinţa penală nr. 507/S din 17 septembrie 2004 (Dosarul cu nr. 1583/2004), Tribunalul Braşov, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. pen. cu aplic. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul Ţ.I.M., a anulat sentinţa penală cu nr. 17 din 18 mai 1993 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia penală cu nr. 2729 .din 27 noiembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, şi a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu aplic. art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săv. infracţiunilor de viol prev de art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. şi omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h) C. pen. cu aplic art. 13 C. pen., achitarea lui Ţ.I.M.. Pe lângă aspectele care ţineau de expertiza genetică efectuată în cauză şi declaraţiile contradictorii şi necorespunzătoare adevărului ale martorei N.E., instanţa a reţinut şi un aspect foarte interesant în legătură cu persoana condamnatului Ţ.I.M., care vizează (pct. 4 pag. 26 din hotărâre): „atitudinea condamnatului Ţ.I.M., care se conturează pe două planuri distincte dar la fel de importante ce ţin, pe de o parte, de consecvenţa sa procesuală - materializată nu doar prin afirmarea permanentă a nevinovăţiei dar şi de explicaţiile concrete, pertinente şi constante oferite relativ la fatidica zi de 16 iunie 1992 - şi, pe de altă parte de insistenţa deosebită cu care acest condamnat, încă din faza incipientă a procesului penal şi până în momentul de faţă, când a insistat pentru exhumarea victimei, a solicitat administrarea unor probe ştiinţifice - prin analize de sânge, spermă etc; or, este puţin probabil ca o persoană vinovată de o încălcare extrem de gravă a legii penale, din punct de vedere subiectiv, să adopte o astfel de atitudine neechivocă şi fermă". De asemenea, instanţa a făcut o referire extrem de interesantă şi cu privire la actualmente învinuitul A.G. (pct. 5 pag. 27 din hotărâre), vizând „faptul că, pe de o parte, au mai fost săvârşite şi alte infracţiuni de omor, - pe raza restrânsă a comunei Pojogeni sau în zonele limitrofe - chiar după arestarea lui, Ţ.I.M. iar, pe de altă parte, la locul săvârşirii faptelor pentru care a fost condamnat acesta, în ziua şi în perioada de timp în care s-au comis infracţiunile(în jurul orei 14,00) s-a aflat şi numitul A.G. (.), care la acel moment (16 iunie 1992) era recidivist şi în prezent execută o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea altei infracţiuni deosebit de grave".
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov care a criticat soluţia pentru netemeinicie, deoarece Tribunalul Braşov a întreprins o cercetare judecătorească incompletă. În apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize la I.N.M.L. „Mina Minovici". Raportul de expertiză din 02 septembrie 2005 întocmit în cauză a constatat că microurmele de pe tamponul cu secreţie vaginală au evidenţiat un amestec de produse biologice (spermă şi celule epiteliale vaginale) ce provine de la minimum doi indivizi, dintre care cel puţin unul este de sex masculin, iar caracterele genetice din profilul A.D.N.: autozomal de referinţă a numitului Ţ.I.M. nu i se regăsesc în profilul fracţiei spermatice, astfel că; microurmele de spermă de pe tamponul cu secreţii vaginale nu provin de la numitul Ţ.I.M. Potrivit expertizei, capacitatea discriminatorie a unui profil cromozomial obţinut prin genotiparea a 16 markeri este estimată statistic la peste 99,99 % în literatura ştiinţifică de specialitate, respectivul profil cromozomial putând fiind regăsit practic doar la rudele pe line masculină ale persoanei investigate. În concluziile raportului s-a arătat că între profilul A.D.N. evidenţiat în fracţia celulară spermatică al tamponului cu secreţii vaginale, corespunzător agresorului, şi profilului A.D.N. de referinţă al numitului Ţ.I.M. există o serie de necorespondenţe atât la nivelul locilor autozomali cât şi la nivelul locilor specifici cromozomului şi că microurmele de spermă de pe tamponul cu secreţii vaginale nu provin de la numitul Ţ.I.M. Totodată., profilul A.D.N. corespunzător victimei evidenţiat din fracţia celulară epitelială a tamponului cu secreţii vaginale poate aparţine defunctei G.M., întrucât probabilitatea de înrudire în cadrul relaţiei tată-fiică cu numitul G.M. este estimată statistic la 99,99 %.
Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov prin Decizia penală nr. 278/Ap din 07 septembrie 2005 în Dosarul cu nr. 1559/P/Ap/2004.
În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs. În concluziile scrise s-a arătat că soluţiile pronunţate în cauză sunt vădit nelegale şi esenţial netemeinice privind achitarea inculpatului pentru săvârşirea celor două infracţiuni şi atrag după sine casarea acestora cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. în recurs a fost depusă de către parchet şi o declaraţie a numitului O.I., luată de procurorul D.I., care arăta că ar cunoaşte împrejurări legate de modul în care a fost comis omorul asupra victimei G.M.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală cu nr. 2137 din 03 aprilie 2006 (în Dosarul cu nr. 23290/1/2005), a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a casat Decizia cu nr. 278 din 07 septembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov precum şi sentinţa penală cu nr. 507 din 17 septembrie 2004 a Tribunalului Braşov, numai în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h) C. pen. cu aplic. art. 13 din C. pen. Cauza a fost trimisă spre rejudecare, în aceste limite, la Tribunalul Braşov. în consecinţă, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ţ.I.M. a fost achitat în mod definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de viol, urmând ca pentru infracţiunea de omor să se producă rejudecarea ei de către Tribunalul Braşov.
Prin Sentinţa penală nr. 509/S din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Braşov (Dosar nr. 7/62/2007) s-a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) din C. pen. a revizuentului Ţ.I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h) C. pen. în motivarea achitării instanţa a reţinut, printre altele:" în altă ordine de idei, nu se poate reţine că inculpatul, nefiind în stare de ebrietate sau sub influenţa altor substanţe care să-i altereze discernământul, a comis cu sânge rece, fără nici o motivaţie, un omor împotriva unei minore pe care o cunoştea de ani de zile, fiind de vârstă apropiată cu fiica sa, a şters urmele omorului, ascunzând cadavrul în râu şi acoperindu-1 cu crengi tăiate, după care s-a comportat perfect normal, s-a îmbrăcat cu hainele pe care le purtase de dimineaţă şi s-a deplasat spre Târgu Jiu, petrecându-şi după-amiaza împreună cu persoane întâlnite întâmplător, afişând o atitudine calmă şi neprezentând nici un fel de urmă de violenţă pe faţă sau pe corp. Este evident, din analiza cauzei decesului minorei, că acesta s-a produs aproape simultan cu săvârşirea infracţiunii de viol, minorei fiindu-i obturate căile respiratorii prin introducerea unor pietre de râu în gură tocmai pentru a nu striga, alertând astfel posibilii trecători (.). Intenţia săvârşirii infracţiunii de omor trebuie analizată în relaţie cu noţiunile de scop şi mobil iar imposibilitatea identificării şi reţinerii unui impuls intern al actului de conduită sau a unei cauze care să determine un astfel de impuls, plasează comiterea faptei de către inculpat în domeniul lipsei de credibilitate".
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov care a criticat soluţia pentru nelegalitate în ceea ce priveşte achitarea revizuentului pentru infracţiunea de omor calificat şi a solicitat încetarea procesului penal în raport de decesul revizuentului, potrivit art. 10 lit. g) din C. proc. pen., întrucât Ţ.I.M. între timp decedase. Prin Decizia nr. 50/Ap din 25 iunie 2009, în Dosarul cu nr. 7/62/2007, Curtea de Apel Braşov a dispus respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov menţinând Sentinţa penală nr. 509 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Braşov. Deşi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs în cauză, acest recurs nu a fost însuşit de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La termenul din,18 noiembrie 2009, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul de şedinţă a arătat că înţelege să retragă recursul declarat în cauză. În acest sens, a fost pronunţată Decizia cu nr. 3824 din 18 noiembrie 2009 (Dosarul nr. 7/62/2007 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. în concluzie, de la această dată Ţ.I.M. a fost achitat definitiv şi în legătură cu săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
După rămânerea definitivă a hotărârii de achitare pronunţată în privinţa lui Ţ.I.M., inclusiv în legătură cu săvârşirea infracţiunii de omor calificat, dosarul a rămas cu autorul nedescoperit, întrucât achitările vizau faptul că infracţiunea nu a fost săvârşită de persoana condamnată iniţial (art. 10 lit. c din C. proc. pen.), competenţa continuării cercetărilor aparţinând Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Prin rezoluţia cu nr. 236/C/2 din 10 iunie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus, în temeiul art. 209 al. 41 din C. proc. pen., preluarea cauzei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în vederea efectuării urmăririi penale şi soluţionării de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În data de 15 iunie 2010 a fost începută urmărirea penală „in rem" sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 174-175 lit. i) din C. pen. şi viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., victimă fiind G.M.
După începerea urmăririi penale „in rem" (în data de 15 iunie 2010), având în vedere faptul că existau suficiente indicii că autorul infracţiunii săvârşite asupra victimei G.M. putea fi A.G., a fost dispusă o constatare tehnico-ştiinţifică genetică de comparare a profilului genetic al lui A.G. cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin căreia îi aparţin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G.M., aşa cum a rezultat din efectuarea rapoartelor de expertiză medico-legală din 2003 (primul din data de 26 martie 2004 iar al doilea din data de 02 septembrie 2005) ale I.N.M.L. „Mina Minovici". Constatarea a fost efectuată de către specialişti din cadrul I.G.P.R., Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, fiind puse la dispoziţia specialiştilor copiile celor două rapoarte de expertiză susmenţionate. Facem precizarea că profilul genetic al numitului A.G. exista în S.N.D.G.J., având în vedere că acesta fusese liberat condiţionat în data de 21 iulie 2009 prin sentinţa penală 1382/2009 a Judecătoriei Târgu Diu, după ce executase o parte din pedeapsa aplicată pentru omorul săvârşit în anul 1995 asupra lui C.M.
Specialiştii din cadrul Institutului de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, din cadrul I.G.P.R. au formulat prin întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2010 următoarele concluzii:
„În urma comparării profilului genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul A.G. (existent în S.N.D.G.J. cu rezultatele obţinute în urma genotipării secreţiei vaginale recoltate de la victima G.M. - rapoarte de expertiză medico-legală genetică din 2003 (din 26 martie 2004 şi 02 septembrie 2005) s-au evidenţiat următoarele:
1.Profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul A.G. este inclus la markerii genetici corespunzători, în amestecul de profiluri genetice obţinut în urma genotipării materialului biologic din tamponul vaginal, prezentat în tabelul ataşat raportului de expertiză medico-legală genetică din 26 martie 2004.
În urma calculelor biostatistice rezultă că numitul A.G. are de 1.366.120.218 ori mai multe şanse să fie participant la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populaţia caucaziană care să-1 substituie pe numitul A.G. din acest amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 1.366.120.218 indivizi neînrudiţi genetic.
2. Profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul A.G. existent în S.N.D.G.J. nu este identic pentru markerii genetici cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin obţinut din fracţia spermatică a tamponului vaginal, prezentată în tabelul anexat raportului de expertiză medico-legală genetică, din 02 septembrie 2005, existând posibilitatea unei inadvertenţe între profilul genetic obţinut în electroforegrame şi tabelul pus la dispoziţie.
3. Profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul A.G. este inclus, pentru markerii genetici corespunzători în amestecuri de profiluri genetice obţinut în urma genotipării materialului biologic din tamponul vaginal, prezentat în tabelul ataşat raportului de expertiză medico-legală genetică din 02 septembrie 2005.
În urma calculelor biostatistice a rezultat că numitul A.G. are de 78.125.000 ori mai multe şanse să fie participant la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populaţia caucaziană care să-l substituie pe numitul A.G. din acest amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 78.125.000 indivizi neîrudiţi genetic".
În urma acestor inadvertenţe constatate de către specialiştii din cadrul I.G.P.R au fost cerute lămuriri cu privire la neconcordanţele existente între raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2010 al I.G.P.R., Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică şi raportul de expertiză medico-legală din 2005 al I.N.M.L. „Mina Minovici".
Prin adresa din data de 22 septembrie 2010 I.N.M.L. „Mina Minovici", Laboratorul de Genetică, trimisă Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost formulat următorul răspuns:
„1. Stabilirea identităţii persoanelor care contribuie cu urme la nivelul unui corp delict se realizează prin testarea A.D.N. a urmelor suspecte de la nivelul corpului delict şi a unor probe biologice de referinţă aparţinând victimei şi suspectului- suspecţilor.
2. în cazul de faţă, profilul de referinţă al condamnatului A.G. s-a realizat în cadrul laboratorului I.G.P.R. folosindu-se setul standard de 16 markeri genetici.
3. La testarea corpului delict reprezentat de tamponul vaginal al victimei G.M., Laboratorul de genetică al I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti a testat un număr suplimentar de markeri faţă de cei standard, respectiv un set de 16 markeri genetici specifici cromozomului y. Aceasta, deoarece s-a constatat că markeri genetici specifici cromozomului y pot fi de un real ajutor în stabilirea identităţii unei persoane de sex masculin suspectată a fi contribuitorul unei urme de spermă.
4. Prin urmare, s-a considerat în acest caz ca fiind extrem de utilă întreprinderea unei analize comparative avându-se în vedere toţi markeri genetici disponibili, respectiv atât markeri genetici standard de tip autozomal, cât şi cei specifici cromozomului Y. Acest lucru se poate realiza prin extinderea investigaţilor genetice asupra probei de referinţă a condamnatului A.G.
5. S-a stabilit că extinderea testărilor genetice pentru markeri cromozomiali Y se poate efectua în cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" prin preluarea de novo a unei probe biologice de referinţă prelevată de la condamnatul A.G., fie testarea extractului de A.D.N. deja realizat din proba de referinţă a susnumitului-extract A.D.N. aflat în conservare prin congelarea în laboratorul de genetică al I.G.P.R şi care poate fi transferată prin dispoziţia instanţei către Laboratorul de genetică al I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti".
În data de 15 decembrie 2010 a fost începută urmărirea penală in personam faţă de A.G..
În data de 20 decembrie 2010 învinuitului A.G. i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea şi a fost audiat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu acest prilej, acesta s-a prevalat de dreptul său de a nu face nici o declaraţie în cauză.
În aceeaşi dată, în baza consimţământului său, i-a fost luată o probă de referinţă în vederea efectuării unei noi constatări tehnico-ştiinţifice A.D.N.
În data de 21 decembrie 2010 a fost dispusă efectuarea unei noi constatări tehnico-ştiinţifice, de această dată în cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti", cu următoarele obiective:
„Compararea profilului genetic al învinuitului A.G., domiciliat în loc. Pojogeni, jud. Gorj, cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin căreia îi aparţin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G.M., aşa cum a rezultat din efectuarea rapoartelor de expertiză medico - legală genetică din 2003 (din 26 martie 2004 şi 02 septembrie 2005) de către I.N.M.L. „Mina Minovici".
Explicarea neconcordanţelor intervenite între raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2010 al Institutului de Criminalistică din cadrul I.G.P.R.,şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 septembrie 2005 al I.N.M.L. „Mina Minovici”.”
Au fost puse la dispoziţia specialiştilor proba A.D.N. de referinţă prelevată de la învinuitul A.G. în data de 20 decembrie 2010.
Potrivit raportului din 18 ianuarie 2011 efectuat de Laboratorul de genetică al I.N.M.L. „Mina Minovici", în urma efectuării analizelor comparative, au rezultat următoarele:
„Reanalizarea fracţiei spermatice separată din tamponul cu secreţie vaginală al victimei G.M. a pus în evidenţă un profil genetic unic complet aparţinând unei persoane de sex masculin. Între caracaterele genetice autozomale şi cromozomiale y din profilul A.D.N. de referinţă al numitului A.G. si cele evidenţiate în fracţia spermatică separată din secreţia vaginală a victimei există o corespondentă perfectă la nivelul tuturor locilor analizaţi.
Din analiza statistică şi probabilistică rezultă că ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreţiei vaginale prelevate de la victima G.M. conţin A.D.N. care provine de la numitul A.G. este de 1,36 x 1021 ori mai probabilă decât ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreţiei vaginale prelevate de la victima minoră G.M. conţin A.D.N. care provine de la o persoană necunoscută de sex masculin.
S-a opinat că neconcordanţa raportată de către Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2010 este doar aparentă, datorându-se în fapt unor profile incomplete evidenţiate în cursul investigaţiilor genetice efectuate la nivelul anilor 2003-2005.
Raportarea unor profile incomplete la acea dată are la rândul ei o explicaţie obiectivă ce ţine performanţele limitate a kiturilor comerciale de analiză genetică disponibile în urmă cu 5-7 ani".
Învinuitului A.G. i s-a solicitat efectuarea unui test cu poligraful, acesta dându-şi consimţământul în acest sens. S-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări tehnico-ştiinţifice privind detecţia comportamentului simulat de către specialişti din cadrul Serviciul Criminalistic al D.G.P. a Municipiului Bucureşti.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 decembrie 2010 al D.G.P. a Municipiului Bucureşti - Serviciul Criminalistic, C.D.P.C.S., A.G. a fost examinat cu tehnica poligraf (aparat marca L. LX 4000) fiindu-i adresate trei întrebări relevante. La întrebarea Rl „Tu ai omorât-o pe G.M. ?” răspunsul lui A.G. a fost „Nu”. La întrebarea R2 „în data de 16 iunie 1992 tu ai omorât-o pe G.M.?" răspunsul lui A.G. a fost „Nu”. La întrebarea R3 „Tu ai omorât-o pe G.M. pe malul pârâului Valea Rea?” răspunsul lui A.G. a fost „Nu”.
Interpretarea diagramelor poligraf a evidenţiat că răspunsurile lui A.G. la aceste întrebări au provocat note specifice comportamentului simulat în traseele fiziologice (inervare neuromusculară la nivel toracic şi abdominal, bioelectric G.S.R., tensiune arterială) evidenţiate în modificările nivelului de bază, creşteri de amplitudine şi durată ale curbei bioelectrice, modificarea tensiunii arteriale.
Expertul oficial în tehnica poligraf a formulat următoarea concluzie: „Pentru răspunsurile numitului A.G., la întrebările (Rl, R2, R3) relevante ale cauzei, privind săvârşirea infracţiunilor de viol şi omor calificat, victimă G.M., s-au evidenţiat modificări semnificative care sunt interpretate ca indici ai comportamentului simulat al subiectului”.
Au reţinut organele de urmărire penale faptul că A.G. este autorul omorului săvârşit asupra victimei G.M. pornind de la următoarele aspecte:
1. A.G. şi G.C. (fratele victimei) sunt ultimele persoane care au văzut victima în viaţă. După cum reiese din actele de cercetare, cei doi s-au întâlnit pe un pod construit peste pârâul în care victima spăla rufe, au discutat şi au aruncat în locul unde se afla victima un săpun pe care A.G. îl avea asupra sa. Facem precizarea că, odată cu căutările efectuate începând cu data de 16 iunie 1992 în vederea descoperirii victimei şi până în data de 18 iunie 1992, atunci când a fost descoperit cadavrul acesteia, au fost găsite în albia râului toate obiectele de vestimentaţie spălate precum şi recipientul în care au fost spălate, însă săpunul pe care îl avea de la A.G. nu a mai fost descoperit.
2. Potrivit raportului I.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti varianta ca lui A.G. să-i aparţină urmele din fracţia spermatică existente pe tamponul vaginal ridicat de la victimă cu prilejul autopsiei este de 1,36 x 1.021 (cu alte cuvinte de 13,6 milioane de triliarde) mai probabilă decât varianta ca urmele să-i aparţină unui alt bărbat. Raportându-ne la populaţia actuală a Terrei, posibilitatea existenţei unui alt autor este în mod practic imposibilă.
3. Învinuitul A.G. a răspuns nesincer, având un comportament simulat, la efectuarea testului poligraf în legătură cu decesul victimei.
4. Atitudinea lui A.G. în faţa organelor judiciare din 1992 şi până în prezent referitoare la cauza privind decesul numitei G.M.. Semnificative, în acest sens, sunt următoarele aspecte:
- în prima declaraţie, olografă, dată în cauză în data de 19 iunie 1992 sergentului major F.I., a încercat să plaseze întâlnirea de pe pod cu G.C. la o altă dată decât cea reală, în condiţiile în care i-ar fi fost foarte uşor să-şi amintească data întâlnirii, având în vedere că în acea perioadă era angajat şi lucra în schimburi iar declaraţia a fost luată la un interval trei zile de la dispariţia victimei şi la o zi de la descoperirea cadavrului acesteia.
- atitudinea acestuia cu prilejul audierilor efectuate în cursul procesului penal, în instanţe, atât cu prilejul soluţionării fondului dosarului privindu-1 pe Ţ.I.M. cât şi cu prilejul judecării cererii de revizuire, şi anume declaraţiile din datele de 26 ianuarie 1995 (Curtea de Apel Craiova), 21 mai 2007 (Tribunalul Braşov), 07 ianuarie 2009 (Curtea de Apel Braşov) în cursul cărora a încercat, în mod constant, să inducă instanţei ideea că suspecţii ar fi nişte militari care ar fi trecut prin sat în perioada critică a dispariţiei victimei.
- încercarea lui A.G. ca în Dosarul cu nr. 7/62/2007, pe rol la Tribunalul Braşov, să fie scos din cauză şi să nu mai fie audiat ca martor (dovadă în acest sens cererea formulată personal în faţa instanţei în care arăta că el nu poate depune mărturie nici în favoarea nici în defavoarea lui Ţ.I.M.), cu invocarea unui motiv neverosimil şi anume că nu ar vrea să piardă zilele de muncă în penitenciar.
- faptul că după începerea urmăririi penale împotriva sa nu a dorit să dea nici o declaraţie, invocând dreptul la tăcere.
Ţinând cont de toate aceste aspecte organele de urmărire penală au dedus că modalitatea în care a fost violată şi apoi ucisă victima G.M. de către învinuitul A.G. este următoarea:
După despărţirea de G.C., A.G. doar a simulat că se îndreaptă către casă şi, după ce a observat că fratele victimei a ajuns la şoseaua principală şi a luat o maşină câtre Târgu Jiu, s-a întors la pod şi a coborât în albia râului, unde G.M. spăla rufe.
Locul în care victima a fost violată şi ucisă nu corespunde cu locul unde victima spăla rufe în albia râului, acest loc fiind expus vederii publicului. Din acest motiv, considerăm că locul unde au fost săvârşite cele două infracţiuni este locul unde a fost descoperit cadavrul, aflat la circa 100 de metri de locul în care G.M. spăla rufe. Pentru a-şi pune în practică activitatea infracţională, A.G. a trebuit să o ducă pe victimă până la locul respectiv, fiind posibile două variante, într-o primă variantă, ar fi putut-o imobiliza şi apoi transporta în locul respectiv, ţinându-i mâna la gură pentru a nu ţipa. în cea de a doua variantă, A.G. a putut-o ademeni (profitând şi de imaturitatea acesteia) pentru a se deplasa spre locul faptei, mai ales că G.M. putea avea încredere în A.G., cei doi cunoscându-se din sat, iar cu câteva momente anterioare îl văzuse pe A.G. discutând cu fratele său mai mare şi, în plus, primise un săpun de la acesta.
Odată ajuns cu victima la locul săvârşirii infracţiunii a continuat să o lovească pe aceasta, pentru a o imobiliza, şi i-a introdus pietre în gură, pentru a nu ţipa. Apoi, a întreţinut raport sexual cu aceasta şi a asfixiat-o prin îndesarea pietrelor în gură. După acest moment, a abandonat victima şi a plecat spre propriul domiciliu.
Starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost dovedită cu:
- raport de constatare tehnico, din 22 decembrie 2010 a D.G.P. a Municipiului Bucureşti - Serviciul Criminalistic - C.D.P.C.S.;
- declaraţiile martorului G.C.;
- planşă fotografică cu aspectele fixate cu ocazia conducerii în teren efectuată în data de 31 ianuarie 2011 cu numitul G.C.;
- declaraţiile martorului B.I.;
- declaraţiile martorului G.E.;
- declaraţiile martorului D.I.;
- declaraţiile martorului F.I.;
- declaraţiile martorului P.C.C.;
- declaraţiile martorului R.I.;
- declaraţiile martorului M.G.E.;
- declaraţiile martorului D.C.;
- declaraţiile martorului A.A.;
- declaraţiile învinuitului A.G.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpatului împrejurare în care acesta a negat săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, menţionând că în anul 1992 în ziua în care a dispărut minora G.M. s-a întâlnit cu fratele acesteia G.C. pe podul de la confluenţa pârâurilor Ţărăţel şi Valea Rea, observând-o pe victimă în amonte unde spăla rufele, că i-a aruncat un săpun tip „Cheia” pe care îl primise la serviciu, fără a purta alte discuţii după care s-a deplasat la locuinţa proprie şi s-a odihnit până seara când a venit mama sa.
Deşi partea civilă G.M. a fost citat pentru a se prezenta în instanţă şi a face dovada despăgubirilor civile solicitate cu ocazia audierii la urmărirea penală, respectiv suma de 8.000 de lei, acesta nu s-a prezentat.
S-a procedat în acelaşi timp la ascultarea martorilor de la urmărire penală şi a altor persoane care puteau da relaţii în legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii, reţinându-se printre alte aspecte că inculpatul nu a fost anterior întâlnirii cu victima şi fratele său în gospodăria martorului Z.N. (coleg de serviciu), aşa cum a susţinut în mod constant anterior şi că exista posibilitatea să revină din gospodăria proprie în albia pârâului Ţărăţel unde se afla minora folosind un traseu prin grădina proprie situată în prelungirea locuinţei, grădină care ajungea până în malul pârâului.
Au fost depuse în acelaşi timp la dosarul cauzei mai multe referate şi copii de pe sentinţe şi decizii penale, privind pedepsele la care a fost condamnat anterior inculpatul.
Tribunalul analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 16 iunie 1992 în jurul prânzului victima G.M. în vârstă de 14 ani, provenind dintr-o familie modestă cu mulţi copii a plecat conform obiceiului de la locuinţa părinţilor(mama decedase anterior) în albia pârâului Ţărăţel Valea Rea pentru a spăla rufele.
Punctul respectiv este situat la o distanţă de aproximativ 300 de m de casă, deplasarea fiind făcută pe drumul sătesc împrejurare în care minora a fost văzută de anumite persoane.
Cele două pâraie ce traversează zona de nord a satului Pojogeni Tg.-Cărbuneşti se unesc înainte de traversarea lor pe un pod rutier ce face legătura între drumul naţional D.N. Tg.-Cărbuneşti Tg.-Jiu şi satul respectiv.
Ori tocmai în această zonă, de confluenţă a celor două pâraie în amonte de podul rutier zonă izolată s-a deplasat minora împrejurare în care după o anumită perioadă a fost strigată de fratele său G.C. care hotărâse să se deplaseze în mun. Tg-Jiu cu o maşină de ocazie ce urma să o găsească la drumul naţional.
În momentul în care cei doi discutau dinspre drumul naţional a apărut inculpatul A.G. care a purtat un dialog cu fratele minorei G.C. legat de cumpărarea unor baterii şi de o datorie mai veche apoi, ultimul l-a întrebat pe A. ce are în plasa pe care o avea asupra sa, acesta răspunzând că are o pereche de cizme din cauciuc şi mai multe bucăţi de săpun pe care le primise de la serviciu.
La solicitarea martorului G.C. inculpatul i-a dat acestuia o bucată de săpun, constatându-se ulterior că era un săpun tip „Cheia” specific perioadei respective, săpun care a fost aruncat de martor în albia pârâului unde se afla sora sa.
De menţionat este faptul că din acel moment cei doi s-au despărţit, inculpatul mergând în direcţia satului Pojogeni, iar martorul în direcţia drumului naţional pentru a se deplasa în Tg.-Jiu, cert fiind că aceştia sunt ultimele persoane care au văzut-o pe victima G.M.
Inculpatul şi-a continuat deplasarea pe o distanţă oarecare, după care, profitând de împrejurarea că era în orele amiezii când locuitorii satului se puteau odihni sau erau la munca câmpului(se executau lucrări de praşila porumbului) apoi fratele victimei nu se mai vedea s-a întors deplasându-se în zona în care se afla minora G.M.
Există posibilitatea ca inculpatul să se fi deplasat la locuinţa sa şi prin grădina proprie să fi ajuns în locul unde se afla victima având în vedere pe de o parte posibilitatea redusă să fie văzut de alte persoane, iar pe de altă parte siguranţa că se putea întoarce pe acelaşi traseu.
Profitând de împrejurarea că victima îl cunoştea pe A.G. îl văzuse şi anterior când primise săpunul şi avea încredere în el (fratele minorei G.C. îl ajuta deseori în gospodărie pe A. şi primea atât bani cât şi alimente), l-a însoţit pe acesta la o distanţă oarecare de locul unde spăla rufele împrejurare în care prin violenţă a fost violată după care pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii respective a omorât-o, ascunzând cadavrul prin acoperirea acestuia cu crengi din copacii aflaţi în apropiere.
Săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de viol şi ulterior a infracţiunii de omor sunt confirmate de raportul de autopsie medico-legală efectuat în cauză de unde se reţine că săvârşirea violului a fost anterioară săvârşirii omorului pornind de la faptul că atunci când a fost violată victima era încă în viaţă(din deflorarea recentă precum şi din rezultatul frontiruilor vaginale rezultă că actul sexual a avut loc înaintea omuciderii).
În mod evident săvârşirea omorului a avut ca scop ascunderea săvârşirii violului inclusiv leziunile prezentate de victimă şi constatate cu prilejul autopsiei dovedind acest lucru.
Au fost constatate fractura unei coaste şi rupturi ale ficatului, leziuni specifice realizării imobilizării victimei în scopul săvârşirii violului. Este posibil în acelaşi timp ca leziunile prezentate de victimă să fi fost produse de către inculpat cu genunchiul pentru aducerea acesteia în stare de neputinţă de a se apăra şi apoi de realizarea fără opunere a raportului sexual.
Susţinerile inculpatului în sensul că nu este autorul faptei şi că i-au fost recoltate probe de spermă în timp ce se afla deţinut în Penitenciarul Tg-Jiu, tocmai pentru a fi acuzat de infracţiunea de omor asupra victimei G.M. sunt înlăturate de probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Astfel raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2010 al I.G.P.R. I.C.S.C., adresa din 2010 a I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti, raportul de expertiză medico-legală din 18 ianuarie 2011 a I.N.M.L.„Mina Minovici” Bucureşti privind proba A.D.N. demonstrează că între caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y din profilul A.D.N. de referinţă al inculpatului A.G. şi cele evidenţiate în fracţia spermatică separată din secreţia vaginală a victimei există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor locilor analizaţi.
În acelaşi timp din analiza statistică şi probabilistică rezultă că ipoteza microurmelor de spermă de la nivelul secreţiei vaginale prelevate de la victima G.M. conţin A.D.N. care provine de la inculpatul A.G. este de 1,36 x 1021 ori mai probabilă decât ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreţiei vaginale prelevate de la victima minoră G.M. conţin A.D.N. care provine de la o persoană necunoscută de sex masculin.
Instanţa a acordat o importanţă deosebită acestei probe ştiinţifice, probă care s-a coroborat cu alte aspecte reţinute şi care au stabilit vinovăţia inculpatului.
Inculpatul a încercat să se sustragă în permanenţă răspunderii penale privind infracţiunea săvârşită şi că este aşa o demonstrează săvârşirea în mod constant după iunie 1992 a unor infracţiuni cu un pericol social mai redus, respectiv furt calificat primind şi executând pedepse de scurtă durată în penitenciar.
Astfel după săvârşirea infracţiunii respective când se efectuau cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de către Ţ.I.M., inculpatul săvârşeşte o infracţiune de furt calificat pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 767 din 17 septembrie 1992 de Judecătoria Tg.-Cărbuneşti la 1 an şi 6 luni închisoare, fiind arestat la 07 august 1992, după care săvârşeşte din nou o infracţiune de furt calificat în paguba avutului public pentru care primeşte o pedeapsă de 2 ani închisoare şi o infracţiune de omor în anul 1995 pentru care a fost condamnat la 19 ani închisoare.
Nu trebuie înlăturat în acelaşi timp împrejurarea că atât inculpatul cât şi mama sa cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată de organele de poliţie la locuinţa din satul Pojogeni a refuzat să predea pantalonul de culoare închisă tip blug cu care acesta fusese îmbrăcat în momentul în care se întâlnise cu victima şi fratele acesteia, fiind cert că obiectul de îmbrăcăminte respectiv a fost ascuns tocmai pentru a se sustrage şi a îngreuna efectuarea cercetărilor cu privire la victima G.M.
Instanţa a avut în vedere că după arestarea inculpatului în luna ianuarie1995, urmare a săvârşirii unei alte infracţiuni de omor, în zona respectivă nu au mai fost săvârşite infracţiuni de acest gen în condiţiile în care în perioada 1992-1995 fuseseră săvârşite trei infracţiuni de omor din care două erau cercetate cu autori necunoscuţi.
În acelaşi timp chiar dacă nu a constituit o probă, a fost avut în vedere şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 decembrie 2010 al D.G.P. a Municipiului Bucureşti, Serviciul Criminalistic, C.D.P.C.S. inculpatul fiind supus unui test cu poligraful, test la care a consimţit, interpretarea diagramelor poligraf evidenţiind că răspunsurile acestuia la întrebările care i-au fost adresate au provocat note specifice comportamentului simulat în traseele fiziologice (inervarea neuromusculară la nivel toracic şi abdominal bioelectric G.S.R., tensiune arterială), evidenţiate în modificările nivelului de bază creşteri de amplitudine şi durată ale curbei biolelectrice, modificarea tensiunii arteriale.
Dovedită fiind vinovăţia inculpatului A.G. pentru infracţiunea de omor calificat faptă prev. şi ped. de art. 174 alin. (1)-175 lit. h) C. pen., acesta a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu privare orientată spre maxim, având în vedere gravitatea deosebită a faptei săvârşite, modul de comitere a acesteia, împrejurarea că fapta este în concurs cu alte infracţiuni săvârşite printre care şi o infracţiune de omor calificat şi tâlhărie.
În acelaşi timp s-a procedat la aplicarea disp. art. 13 lit. a) C. pen. avându-se în vedere limitele pedepsei prevăzute de lege la momentul respectiv pentru infracţiunea de furt calificat respectiv închisoarea de la 15-20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea şi aplicarea unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul ordinii de drept încălcate, cât şi din punct de vedere al nevoi de reeducare a făptuitorului, în această manieră retribuţia justă realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.
Analiza criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. este obligatorie şi trebuie făcută cumulativ având în vedere faptul că primele două criterii, dispoziţiile părţii generale ale Codului Penal şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia vizează legalitatea operaţiunilor de individualizarea juridică şi trebuie insistat asupra celorlalte criterii, respectiv gravitatea faptei săvârşite, persoana făptuitorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faţă de aceste aspecte în baza art. 174 alin. (1)-175 lit. h) C. pen. cu aplicarea art. 13 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.G. la 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
2.Împotriva hotărârii amintite a declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul A.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin primul motiv de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a criticat sentinţa penala atacată, întrucât în mod greşit prima instanţă a procedat la contopirea tuturor pedepselor stabilite în sarcina inculpatului, chiar dacă infracţiunea dedusă judecăţii se află în concurs cu faptele ce au generat condamnările anterioare.
S-a susţinut, astfel, că deşi infracţiunea dedusă judecăţii se află în concurs cu faptele anterioare, pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 767/1992 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti constituie primul termen al recidivei postexecutorii pentru toate condamnările ulterioare, în timp ce pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 86/1995 a Tribunalului Gorj constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii pentru infracţiunea ce constituie obiectul sentinţei penale nr. 139/2011 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti.
În aceste condiţii, a considerat că prima instanţă trebuia să refacă primul termen al recidivei postcondamnatorii din sentinţa penală nr. 139/2011 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, urmând a contopi restul neexecutat din pedeapsa anterioară cu pedeapsa de 5 ani şi o lună, cu deducerea perioadei executate, începând cu 01 februarie 2011 la zi.
De asemenea, a considerat că prima instanţă nu putea proceda la deducerea tuturor perioadelor executate până la momentul condamnării, impunându-se ca operaţiunea de contopire să fie realizată potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., prin reconstituirea primului termen al recidivei din sentinţa penală nr. 139/2011.
Totodată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a mai criticat sentinţa apelată şi pe motiv că sporul de pedeapsă aplicat inculpatului nu corespunde gravităţii faptelor comise, justificându-se aplicarea sporului maxim de 5 ani.
În apelul său, inculpatul A.G. a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nici una din probele administrate în cauză nu demonstrează că el este autorul faptei, nerecunoscând implicarea în săvârşirea omorului sau violului.
A arătat, astfel, că expertiza ştiinţifică A.D.N., de natură a-l incrimina, nu exprimă un punct de vedere real, deoarece probele biologice ridicate de la victimă în anul 1992 nu au fost păstrate în condiţii corespunzătoare, ele putând fi contaminate şi existând posibilitatea ca acestea să fi fost alterate cu probe aparţinând inculpatului.
A mai susţinut că, din punct de vedere metodologic, nu au fost respectate cerinţele minimale de conservare a probelor, deoarece pe parcursul deţinerii şi transportului plicului cu materialul biologic a existat posibilitatea alterării sau contaminării acestor probe, dată fiind înscrierea profilului genetic al inculpatului în baza de date, începând cu anul 1995.
A mai arătat că între declaraţiile martorilor audiaţi în cauză există numeroase contradicţii, acestea indicându-l pe numitul Ţ.M. ca autor al omorului. A susţinut, totodată, că prima instanţă a pornit de la premise greşite în susţinerea soluţiei de condamnare, pe baza unor presupuneri nefundamentate din punct de vedere probator.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, făcând o justă apreciere a probelor administrate în cauză, pe baza cărora a reţinut vinovăţia inculpatului A.G. în săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
S-a arătat că, contrar susţinerilor inculpatului, care în cursul judecăţii a negat săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, comiterea violului şi omorului sunt confirmate de raportul de autopsie medico-legală efectuat în cauză, în care se reţine că săvârşirea violului a fost anterioară săvârşirii omorului, victima fiind violată pe când se afla încă în viaţă, din deflorarea recentă, precum şi din rezultatul frontiruilor vaginale, rezultând că actul sexual a avut loc înaintea omuciderii.
În atare împrejurări, motivaţia omorului este legată de comiterea infracţiunii de viol, fiind evident că omuciderea a avut ca scop ascunderea agresiunii sexuale, leziunile constatate pe corpul victimei cu prilejul autopsiei fiind o dovadă în acest sens. De altfel, victima şi agresorul se cunoşteau, acesta din urmă având tot interesul în a rămâne nedescoperit.
Astfel, cu ocazia examinării cadavrului victimei, au fost constatate fractura unei coaste şi rupturi ale ficatului, leziuni specifice realizării unui act de imobilizare a victimei în scopul săvârşirii violului, posibilitatea producerii acestora fiind determinată de acţiunea inculpatului de a imobiliza victima cu genunchiul, pentru aducerea acesteia în stare de neputinţă de a se apăra, în scopul realizării fără opunere a raportului sexual.
În aceste condiţii, este evident, din analiza cauzelor decesului minorei, că acesta s-a produs aproape simultan cu săvârşirea infracţiunii de viol, minorei fiindu-i obturate căile respiratorii prin introducerea unor pietre de râu în gură, tocmai pentru a nu striga, alertând astfel posibilii trecători.
Instanţa de prim controlul judiciar a arătat că deşi în cadrul motivelor de apel inculpatul a susţinut că declaraţiile martorilor participanţi la investigaţiile iniţiale conduc şi în prezent la concluzia că autor al faptei este numitul Ţ.I.M., apărările acestuia sunt infirmate de probele cu caracter ştiinţific administrate în cursul urmăririi penale şi nu numai.
Cu toate că posibilitatea comiterii faptelor de către două persoane împreună nu trebuie desconsiderată, apărările inculpatului, care a susţinut că nu este autor al faptei şi că i-ar fi fost recoltate probe de spermă, în timp ce se afla în Penitenciarul Tărgu-Jiu, spre a fi acuzat de infracţiunea de omor săvârşită asupra victimei G.M., nu îşi găsesc corespondent în materialul probator aflat la dosar.
Astfel, plecând de la susţinerile inculpatului, care a precizat că în anul 2002 un anume ofiţer, pe nume „R.”, i-ar fi luat probe de spermă, în cursul urmăririi penale a fost identificat ofiţerul de poliţie R.I., care a declarat că nu a lucrat în cazul Ţ.I.M., întrucât în anul 1992 îşi desfăşura activitatea ca ofiţer instructor în cadrul Academiei de Poliţie.
Acesta a declarat că după transferarea sa în cadrul Poliţiei Târgu Cărbuneşti, în anul 1993, a lucrat la S.J.P.J. Gorj, începând cu luna ianuarie 1995, fiind unul dintre anchetatorii care a participat la instrumentarea afacerii „C.”, în care inculpatul A.G. a fost condamnat şi a executat pedeapsa.
Martorul a declarat că inculpatul A.G. a fost suspectat şi în cazul de omor din aceeaşi localitate Pojojeni, privind moartea numitei C.E., fiind posibil ca suspectului să i se fi recoltat probe biologice de sânge sau păr.
Esenţial este însă că martorul exclude posibilitatea recoltării cu acea ocazie a unor probe de spermă de la inculpatul A.G. sau de la orice altă persoană, neexistând o procedură legală în acest sens. Mai mult, martorul a precizat că nu a avut niciodată acces la dosarul Ţ.
În aceste împrejurări, s-a apreciat că susţinerile inculpatului A.G. sunt lipsite de orice credibilitate, deoarece martorul R.I., audiat fiind de către prima instanţă, şi-a menţinut integral declaraţia de la urmărirea penală, o astfel de apărare nefiind fundamentată şi explicitată prin motivele de apel.
Pe cale de consecinţă, o astfel de apărare, menită a-l exonera pe inculpat de răspundere penală, nu poate fi luată în considerare, fiind evident că aceasta este justificată de dorinţa de răzbunare a inculpatului pe ofiţerul care a lucrat la constituirea probatoriului în afacerea „Călescu”, în care a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare.
De altfel, aşa cum rezultă şi din declaraţiile martorului R.I., din punct de vedere metodologic, probele de spermă nu sunt folosite ca element de comparaţie (referinţă), suspectului fiindu-i recoltate alte probe biologice, cum sunt cele de salivă, sânge sau păr.
Pe de altă parte, în lipsa oricăror probe certe, instanţa nu a putut extrage o concluzie sigură asupra existenţei unui al doilea participant la săvârşirea faptelor, simplele presupuneri sau indicii în acest sens neputând fi avute în vedere la pronunţarea uneia dintre soluţiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen., în raport de prevederile art. 62-68 şi art. 317 C. proc. pen..
Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe.
Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Aşadar, în justa soluţionare a acţiunii penale, instanţa de judecată trebuie să se orienteze pe baza unor elemente certe, sigure şi neîndoielnice, judecătorul neputând face aprecieri potrivit conştiinţei sale, iar convingerea acestuia, cu privire la existenţa faptei şi vinovăţia autorului, trebuie să aibă la bază elemente decisive în stabilirea situaţiei concrete de fapt.
Prin urmare, judecătorul nu poate face speculaţii cu privire la participarea altei persoane la săvârşirea faptelor şi nici nu poate repune în discuţie o soluţie definitivă de achitare dată în procedura de revizuire anterioară, fiind ţinută a se pronunţa în limitele investirii sale şi anume doar cu privire la fapta şi persoana indicată în actul de sesizare.
Din acest punct de vedere, participarea inculpatului A.G. la săvârşirea infracţiunii de omor este sigură şi neîndoielnică, probele cu caracter ştiinţific indicându-l ca autor al violului, situaţie în care acesta era direct interesat în comiterea omorului, în scopul ascunderii agresiunii sexuale, chiar dacă şi o altă persoană ar fi putut participa la săvârşirea infracţiunii iniţiale.
Astfel, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2010 al I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică, Serviciul de Criminalistică, adresa din 2010 a I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti şi raportul de expertiză medico-legală din 18 ianuarie 2011 efectuat de către I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti, privind exploatarea probelor de A.D.N., au demonstrat că între caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y din profilul A.D.N. de referinţă al inculpatului A.G. şi cele evidenţiate în fracţia spermatică separată din secreţia vaginală a victimei există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor locilor analizaţi.
În acelaşi timp, din analiza statistică şi probabilistică, a rezultat că ipoteza microurmelor de spermă de la nivelul secreţiei vaginale prelevate de la victima G.M. conţin A.D.N. care provine de la inculpatul A.G. este de 1,36 x 1021 ori mai probabilă decât ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreţiei vaginale prelevate de la victima minoră G.M. conţin A.D.N. care provine de la o persoană necunoscută de sex masculin.
În raport de concluziile formulate, s-a apreciat că este exclusă posibilitatea contaminării sau alterării acestor probe, iar varianta intervenirii în conţinutul materialului biologic reprezintă o simplă afirmaţie fără suport probator, în condiţiile în care nu există nicio dovadă că inculpatului i s-ar fi recoltat probe de spermă în anii 1995 sau 2002 şi nici că aceste probe ar fi fost introduse în materialul biologic supus spre analiză.
Pe de altă parte, deşi profilul genetic al inculpatului exista în S.N.D.G.J. încă de la momentul începerii urmăririi penale „in rem”, la data de 15 iunie 2010, preluarea acestui profil s-a realizat odată cu liberarea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei de 18 ani închisoare, la data de 21 iulie 2009, fapt pentru care instanţa nu poate face presupuneri cu privire la posibile intervenţii asupra materialului biologic, pe baza unor speculaţii fără suport probator.
Mai mult, constatarea tehnico-ştiinţifică genetică de comparare a profilului genetic al inculpatului A.G. cu profilul genetic al persoanei de sex masculin căreia îi aparţin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G.M., s-a realizat pe baza profilului genetic al inculpatului existent în proba biologică de referinţă aflată în S.N.D.G.J., avându-se în vedere şi rapoartele de expertiză medico-legale din 2003.
Deşi inculpatul a susţinut că în cauză nu s-ar fi respectat anumite reguli de ridicare şi manipulare a probelor destinate analizei A.D.N., Curtea a reţinut că plicul ce conţine materialul biologic supus spre analiză a fost depozitat spre conservare împreună cu dosarul de fond la sediul Tribunalului Gorj, acesta fiind ridicat în cursul procedurii de revizuire şi înaintat I.M.L. „Mina Minovici”, odată cu efectuarea primului raport de analiză genetică judiciară în anul 2003.
Cu această ocazie, mostre din materialul supus spre analiză au fost păstrate şi conservate la sediul I.N.M.L., fiind folosite alături de alte probe de referinţă la efectuarea noilor expertize şi rapoarte de analiză genetică. În atare condiţii, orice posibilitate de contaminare este exclusă, deoarece profilul A.D.N. rămâne nemodificat pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, aspect ce rezultă şi din explicaţiile expertului Ş.D., ce a fost audiat în Dosarul de revizuire al Tribunalului Braşov nr. 1583/2004 (fila 40).
Ţinând seama de această declaraţie, dar şi de regulile specifice acestui gen de analiză, numai în cazul în care materialul pus la dispoziţie ar fi fost impropriu exploatării, ar fi fost imposibilă sau improbabilă formularea unor concluzii certe, or, în cauza de faţă, materialul pus la dispoziţia specialiştilor a permis exprimarea unor răspunsuri concludente la obiectivele formulate.
De aceea, posibilitatea comiterii unor erori este exclusă, ţinând seama de performanţele aparaturii utilizate şi cunoştinţele avansate în domeniu, care permit, la momentul de faţă, identificarea persoanelor suspectate pe baza profilului A.D.N.
Acelaşi expert s-a referit şi la starea plicului conţinând materialul cu probele biologice, pe care l-a descris ca fiind sigilat la momentul preluării acestuia (Dosarul de revizuire al Tribunalului Brasov nr. 1583/2004, fila 40 verso), astfel încât, acceptând ca posibilă varianta contaminării acestor probe, o asemenea împrejurare s-ar fi răsfrânt inevitabil asupra concluziilor rapoartelor de expertiză şi analiză genetică.
De asemenea, informaţii cu privire la starea plicului ca fiind sigilat şi procesul-verbal de ridicare aferent acestuia rezultă şi din conţinutul înscrisurilor aflate la filele 35-36 şi 39 din Dosarul Curţii de Apel Braşov nr. 1559/P/AP/2004, ca şi din conţinutul înscrisului aflat la fila 70 din Dosarul Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 7270/2005, căruia îi este ataşat Dosarul nr. 1885/2003 al Tribunalului Gorj.
Aşadar, plecând tocmai de la raţionamentul inculpatului, care a pus la îndoială exactitatea constatărilor tehnico-ştiinţifice, este evident că existenţa unui material biologic impropriu exploatării ar fi atras consecinţe asupra posibilităţii de exprimare a unor concluzii certe din partea specialiştilor.
În aceeaşi ordine de idei, este de precizat că în cauza de faţă au fost audiaţi în faza de urmărire penală atât procurorul E.M., cât şi grefiera C.D., primul declarând că în anul 2004, cu prilejul iniţierii procedurii de revizuire, a constatat că plicul ataşat dosarului depus spre conservare la Tribunalul Gorj era închis, sigilat, în interiorul acestuia aflându-se tampoanele şi lamele cu secreţii vaginale recoltate de la victima G.M.. S-a mai arătat că acest plic a fost ridicat ulterior pe baza unui proces-verbal şi că până la trimiterea probelor spre analiză nu s-a intervenit asupra conţinutului acestuia, aspect confirmat şi de către grefierul D.C. (în acest sens, a se vedea trimiterea la aceste declaraţii de la filele 66-67 din rechizitoriu).
Astfel cum s-a arătat deja în cele de mai sus, relaţii cu privire la starea plicului şi conţinutul acestuia se regăsesc în adresa datată 10 ianuarie 2005 şi semnată de procurorul G.E.M., aflată în Dosarul penal nr. 1559/AP/2004 al Curţii de Apel Braşov.
Având în vedere că potrivit raportului de expertiză medico-legală din 2003 al I.N.M.L., întocmit la data de 02 februarie 2005, în amestecul de secreţii vaginale recoltate de la victima G.M. s-au identificat atât celule epiteliale (vaginale) aparţinând acesteia, cât şi urme de spermă, este evident că acestea din urmă nu puteau aparţine decât autorului infracţiunii de viol, ele neputând fi decât acelea prezente în interiorul vaginului victimei cu ocazia prelevării depunerii de conţinut vaginal, cu ajutorul tamponului, aceste probe fiind transferate apoi pe cele două lamele de sticlă, conform procesului-verbal de recoltare întocmit la 19 iunie 1992.
Întrucât probele de spermă au fost evidenţiate încă din anul 1992, prin raportul de expertiză din 1992 întocmit de Institutul de Crminalistică din cadrul I.G.P.R. şi cel din 27 iulie 1992 al aceleiaşi instituţii, fiind identificată şi grupa sanguină a autorului ca fiind AII secretor, este absurd de conceput ca o persoană de rea-credinţă să fi contaminat tamponul vaginal existent în plicul ataşat dosarului Tribunalului Gorj cu probe de spermă aparţinând inculpatului A.G.
În egală măsură, nu trebuie omis din vedere nici faptul că şi grupa de sânge aparţinând autorului urmelor de spermă este aceeaşi cu cea aparţinând inculpatului şi că urmele epiteliale (vaginale) ale persoanei de sex feminin au identificat ca aparţinând victimei G.M., în urma efectuării aceluiaşi examen A.D.N., cu prilejul întocmirii raportului de expertiză al I.N.M.L., din data de 02 februarie 2005.
Această împrejurare face ca apărările inculpatului să fie neverosimile, deoarece pentru ca ele să devină plauzibile ar fi însemnat ca o persoană, concomitent cu deţinerea unor probe de spermă aparţinând inculpatului A.G., să fi deţinut şi probe epiteliale aparţinând victimei G.M., deşi aceasta a fost înmormântată la câteva zile de la data comiterii omorului, în 1992, probe pe care să le fi strecurat apoi pe tamponul original sau pe un alt tampon în plicul existent la dosarul cauzei, fără să fi fost observată.
Însă, în lipsa oricăror probe care să susţină o astfel de ipoteză, teza invocată în apărare de către inculpat este cel puţin fantezistă, probele aflate la dispoziţia experţilor, cu prilejul efectuării analizelor genetice, neputând fi decât cele ridicate din vaginul victimei G.M. la momentul autopsiei, pe acestea fiind descoperite atât profilul A.D.N. extras din fracţia epitelială a victimei, cât şi profilul A.D.N. extras din fracţia spermatică a inculpatului A.G., ultima persoană care a văzut victima în viaţă.
În ceea ce îl priveşte pe martorul O.I., a cărui audiere s-a solicitat pe parcursul procedurii de faţă, s-a reţinut că acesta a fost ascultat de către Tribunalul Braşov în cursul soluţionării cererii de revizuire, declaraţia lui neputând servi la aflarea adevărului, în raport de caracterul său indirect şi aspectele contradictorii învederate.
Mai mult, în condiţiile în care numitul Ţ.M.I. a fost definitiv achitat, teza apărării, care vizează tocmai participarea acestuia la săvârşirea omorului, nu poate fi acceptată, fiind inadmisibil ca în procedura de faţă să fie repuse în discuţie şi, eventual, dovedite, aspecte de nevinovăţie penală intrate în puterea lucrului judecat.
Prin alte cuvinte, nu poate fi primită în sprijinul apărării inculpatului A.G. o teză contrară soluţiei definitive de achitare dată în cazul Ţ., iar cât priveşte indicarea de către martorul O.I. a unui al doilea participant la săvârşirea violului, în persoana numitului P.V., această posibilitate nu poate fi supusă verificării, în absenţa unor probe certe care să o susţină.
De altfel, o astfel de teză este şi contradictorie, întrucât în prima fază a cercetărilor inculpatul A.G. a apreciat că suspecţii ai faptelor ar fi o serie de militari aflaţi în zonă, care au trecut prin sat în perioada critică a dispariţiei victimei, prin declaraţiile din 26 ianuarie 1995 (Curtea de Apel Craiova), 21 mai 2007 (Tribunalul Braşov) şi 07 ianuarie 2009 (Curtea de Apel Brasov), fără a face referire la un ceferist, pe nume Păunescu Viorel, astfel cum încearcă a acredita în prezent.
În aceeaşi ordine de idei, trimiterea pe care inculpatul o face la unele aspecte ce i-ar susţine nevinovăţia - rezultate în urma audierii martorilor D.I., P.C.C. şi D.C. - Curtea a constatat că aceasta este lipsită de relevanţă, deoarece restituirea plicului în litigiu de către I.G.P.R. la I.P.J. Gorj în anul 1992, fără a fi sigilat, nu poate conduce la concluzia că acest plic ar fi rămas nesigilat până la efectuarea noilor analize, începând cu anul 2003, mai ales că o parte din martori nu oferă date certe cu privire la starea plicului, ci exprimă doar simple ipoteze cu privire la posibilitatea alterării probelor.
Această din urmă posibilitate a fost exclusă, avându-se în vedere că neconcordanţele ivite între raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2010 întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. şi raportul de constatare tehnico-ştiintifică din 02 septembrie 2005 al I.N.M.L. se datorează existenţei unor profile incomplete evidenţiate în cursul investigaţiilor genetice efectuate la nivelul anilor 2003-2005, determinate de performanţele limitate ale kiturilor comerciale de analiză genetică disponibile la acea dată.
Pe de altă parte, pentru eliminarea oricăror nelămuriri cu privire la exactitatea constatărilor efectuate, ultimul raport de expertiză realizat de către Laboratorul de Genetică al I.N.M.L., din 18 ianuarie 2011, a reţinut că „Reanalizarea fracţiei spermatice separată din tamponul cu secreţie vaginală al victimei G.M. a pus în evidenţă un profil genetic unic complet aparţinând unei persoane de sex masculin. Între caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y din profilul A.D.N. de referinţă al numitului A.G. si cele evidenţiate în fracţia spermatică separată din secreţia vaginală a victimei există o corespondentă perfectă la nivelul tuturor locilor analizaţi”.
Acelaşi raport a reţinut că „Din analiza statistică şi probabilistică rezultă că ipoteza Microurmele de spermă de la nivelul secreţiei vaginale prelevate de la victima G.M. conţin A.D.N. care provine de la numitul A.G. este de 1,36 x 1021 ori mai probabilă decât ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreţiei vaginale prelevate de la victima minoră G.M. conţin A.D.N. care provine de la o persoană necunoscută de sex masculin”. Aşadar, raportându-ne la populaţia actuală a Terrei, posibilitatea existenţei unui alt autor al faptei este în mod practic imposibilă.
Pe de altă parte, este de observat că relevante în stabilirea vinovăţiei inculpatului nu sunt doar probele enumerate mai sus, ci şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică poligraf din 22 decembrie 2010, prin care s-au constatat indici ai comportamentului simulat la întrebările relevante ale cauzei.
De asemenea, deşi s-a susţinut de către inculpat că săpunul înmânat victimei ar fi fost distrus în mod natural, datorită intrării în contact cu factorii de mediu, este de observat că acesta a fost căutat în intervalul de timp de după dispariţia victimei şi până la descoperirea cadavrului acesteia, respectiv în perioada 16-18 iunie 1992, fără să fi fost găsit.
Cum în perioada căutărilor au fost identificate hainele victimei, obiectele de vestimentaţie ce fuseseră spălate şi recipientul cu care acestea fuseseră transportate, mai puţin săpunul dat de inculpatul A.G., se poate concluziona că acest obiect, deşi ar fi putut fi aruncat în râu de către victimă, ar fi putut fi distrus sau reţinut de către inculpat, pentru a nu se autoincrimina.
De altfel, martorul G.C. a declarat că în căutările pe care le-a făcut în seara de 16 iunie 1992 a găsit cada şi toate rufele pe care le spălase sora sa, mai puţin săpunul pe care îl avea de la A.G.
Atitudinea inculpatului, pe parcursul cercetărilor iniţiale, a fost apreciată ca elocventă în exprimarea culpabilităţii penale, de vreme ce, audiat fiind la data de 19 iunie 1992, în faţa sergentului major F.I., la trei zile de la dispariţia victimei, acesta a încercat să plaseze întâlnirea de pe pod cu G.C. la o altă dată decât cea reală şi anume la 17 iunie 1992. Este de precizat că inculpatului i-ar fi fost foarte uşor să îşi amintească un asemenea amănunt, deoarece în perioada respectivă era angajat şi lucra în schimburi, momentele plecării şi revenirii de la locul de muncă fiindu-i întipărite în memorie.
Nu în ultimul rând, inculpatul nu a dorit să fie audiat ca martor în Dosarul de revizuire nr. 7/62/2007, invocând că nu doreşte să piardă zilele de muncă în penitenciar, iar după începerea urmăririi penale împotriva sa nu a dorit să facă nicio declaraţie, invocând dreptul la tăcere.
În sfârşit, cu ocazia percheziţiei domiciliare, mama inculpatului, A. Ilina, a declarat că nu găseşte o pereche de pantaloni de culoare albastră, pe care îi văzuse asupra inculpatului în seara de 16 iunie 1992, după venirea ei de la serviciu, şi tot aceasta declară, la data de 19 iunie 1992, că în dimineaţa de 16 iunie 1992 a plecat la praşilă, fără să fi fost ajutată de fiul său.
Martora a mai declarat că fiul său o ajutase la muncile câmpului, în ziua de miercuri 17 iunie 1992, o astfel de declaraţie nefiind susţinută de depoziţia inculpatului, care nu a precizat că ar fi ajutat-o pe mama sa la lucrările de praşilă a porumbului.
Pe baza probelor administrate în cauză, astfel cum acestea sunt enumerate în conţinutul rechizitoriului şi sentinţa penală apelată, se poate concluziona că după despărţirea de martorul G.C., inculpatul A.G. a simulat că se îndreaptă către casă şi, după ce a observat că fratele victimei a ajuns la şoseaua principală şi a luat o maşină câtre Târgu Jiu, s-a întors la pod şi a coborât în albia râului, unde G.M. spăla rufe.
În mod firesc, locul în care victima a fost violată şi ucisă nu corespunde cu locul unde victima spăla rufe în albia râului, acest loc fiind expus vederii publicului, astfel că locul unde au fost săvârşite cele două infracţiuni nu poate fi decât cel unde a fost descoperit cadavrul, aflat la circa 100 de metri de locul în care G.M. spăla rufe.
Pentru a-şi pune în practică activitatea infracţională, A.G. a trebuit să o ducă pe victimă până la locul respectiv, fiind posibile două variante, într-o primă variantă, ar fi putut-o imobiliza şi apoi transportată în locul respectiv, ţinându-i mâna la gură pentru a nu ţipa. În cea de a doua variantă, A.G. a putut-o ademeni (profitând şi de imaturitatea acesteia) pentru a se deplasa spre locul faptei, mai ales că G.M. putea avea încredere în A.G., cei doi cunoscându-se din sat, iar cu câteva momente anterioare îl văzuse pe A.G. discutând cu fratele său mai mare şi, în plus, primise un săpun de la acesta.
Odată ajuns cu victima la locul săvârşirii infracţiunii, inculpatul a continuat să o lovească pe aceasta, pentru a o imobiliza, şi i-a introdus pietre în gură, pentru a nu ţipa. Apoi, a întreţinut raport sexual cu aceasta şi a asfixiat-o prin îndesarea pietrelor în gură. După acest moment, a abandonat victima şi a plecat spre propriul domiciliu.
Aşadar, faţă de considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că vinovăţia inculpatului A.G. în comiterea infracţiunii de omor calificat, este pe deplin dovedită, ceea ce justifică pronunţarea unei soluţii de condamnare, în sensul celei adoptate de prima instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte instituţia prescripţiei răspunderii penale, Curtea a constatat că, aşa cum un mod corect s-a apreciat şi de către procuror, termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen. nu poate fi considerat ca fiind împlinit faţă de inculpatul A.G., faţă de actele de procedură efectuate în cauza de revizuire privindu-l pe numitul Ţ.I.M., prin raportare la prevederile art. 123 alin. (1)-(3) C. pen.
Având în vedere că, potrivit art. 123 alin. (1) C. pen., cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, activităţile efectuate faţă de numitul Ţ.I.M. se consideră a avea efect întreruptiv de prescripţie şi faţă de inculpatul A.G.
Aceasta întrucât întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei, conform alineatului 3 al art. 123 C. pen.
Cum inculpatul A.G. este „participant” la infracţiunea de omor, în raport de dispoziţiile art. 23 C. pen., ce definesc „participanţii” ca fiind persoanele care contribuie la săvârşirea faptei în calitate de autori, instigatori sau complici, activităţile efectuate în perioadele 1992-1997 şi 2004-2009 se consideră a fi îndeplinite şi în raport cu acesta, fiind de natură a atrage întreruperea cursului prescripţiei.
În aceste condiţii, este lipsit de relevanţă că până la data începerii urmăririi penale în prezenta cauză numitul A.G. nu a avut calitatea de învinuit sau inculpat în dosarul privindu-l pe Ţ.I.M., deoarece întreruperea cursului prescripţiei se produce „in rem”, descoperirea ulterioară a adevăratului autor al faptei fiind lipsită de relevanţă.
De altfel, în condiţiile descoperirii ulterioare a adevăratului autor al faptei, calitatea de „învinuit” sau „inculpat” este dobândită numai odată cu începerea urmăririi penale şi, mai apoi, prin punerea în mişcare a acţiunii penale faţă noul făptuitor, acesta păstrându-şi însă calitatea de participant la săvârşirea infracţiunii, conform art. 123 alin. (3) C. pen.
În măsura în care descoperirea adevăratului autor al faptei s-ar face după rămânerea definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare, a interpreta în sens contrar şi anume că efectul întreruptiv de prescripţie nu s-ar produce decât faţă de o altă persoană care a avut pe parcursul procesului penal calitatea de învinuit sau inculpat, ar însemna ca dispoziţiile art. 123 alin. (3) C. pen. să fie lipsite de orice finalitate, scopul acestora fiind acela de a aduce în fata justiţiei adevăratele persoane responsabile de comiterea infracţiunilor, iar nu de consolida situaţii contrare adevărului.
În atare împrejurări, în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 128 alin. (1) C. pen., referitoare la suspendarea cursului prescripţiei, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a numitului Ţ.I.M. constituind o împrejurare de neînlăturat care a împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A.G., prin efectul specific autorităţii de lucru judecat, ce împiedică desfăşurarea de noi activităţi procesuale faţă de o terţă persoană, până la desfiinţarea sa într-o cale extraordinară de atac, cum este revizuirea.
Cum această hotărâre, pe perioada cât a fost în fiinţă, a fost considerată ca stabilind adevărul asupra existenţei faptei şi persoanei autorului, impunându-se cu efecte „erga omnes”, organele judiciare nu erau îndreptăţite a efectua noi activităţi de cercetare penală faţă de o altă persoană, această obligaţie renăscând numai odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de achitare în cazul „Ţundrea”, care coincide practic cu momentul în care instanţele de judecată şi organele de urmărire penală au avut acces la expertiza genetică A.D.N.
În aceste împrejurări, perioada cuprinsă între data de 27 noiembrie 1997, care marchează momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a numitului Ţ.I.M., şi data de 26 martie 2004, care coincide cu momentul efectuării raportului medico-legal A.D.N., care îl exclude pe acesta ca autor al infracţiunii de viol, cursul prescripţiei a fost suspendat în raport cu inculpatul A.G. (în acest sens, a se vedea şi Decizia penală nr. 3463 din 28 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul penal nr. 9382/1/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, indicată în cuprinsul rechizitoriului, filele 88-90).
Plecând de la cele arătate mai sus, termenul de prescripţie de 15 ani, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen., deşi a început să curgă la 16 iunie 1992 (data comiterii faptei), se împlineşte la 11 aprilie 2021, având în vedere că în perioada 27 noiembrie 1997 - 26 martie 2004 acesta se consideră a fi suspendat, prin efectul hotărârii iniţiale de condamnare a numitului Ţ.I.M.
Aceasta întrucât la data de 20 decembrie 2010 inculpatului A.G. i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, situaţie în care cursul prescripţiei se consideră a fi întrerupt, conform art. 123 alin. (3) C. pen., iar în cauza privindu-l pe Ţ.I.M. au avut loc mai multe asemenea întreruperi, ce atrag reluarea cursului prescripţiei, făcând ca intervalul de timp scurs până la data rămânerii definitive a hotărârii iniţiale de condamnare să nu poată fi luat în calcul.
În atare împrejurări, ţinând seama de faptul că oricât de multe întreruperi ar interveni, prin aceasta nu se poate depăşi cu jumătate durata termenului de prescripţie prevăzut de art. 122 C. pen., termenul de prescripţie specială de 22 de ani şi 6 luni, prevăzut de art. 124, se calculează cu începere de la data de 16 iunie 1992 şi se împlineşte la 11 aprilie 2021, după deducerea din acesta a perioadei suspendării cuprinsă între 27 noiembrie 1997 şi 26 martie 2004.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, a constatat că soluţia de condamnare a inculpatului A.G. este legală şi temeinică, criticile apelantului fiind nefondate.
În ceea ce priveşte criticile exprimate în apelul Ministerului Public, acestea au fost apreciate ca nefondate, având în vedere că solicitarea de reconstituire a primului termen al recidivei, în raport de condamnarea survenită prin sentinţa penală nr. 139 din 17 martie 2011 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti este lipsită de suport legal, instanţele anterioare făcând aplicarea dispoziţiilor referitoare la recidivă cu prilejul condamnărilor anterioare, inclusiv prin sentinţa de contopire a pedepselor nr. 128/1999 a Tribunalului Gorj.
Prin urmare, cum infracţiunea de omor calificat a fost săvârşită la data de 16 iunie 1992, mai înainte de rămânerea definitivă a tuturor hotărârilor de condamnare ulterioare, este evident că această faptă se află în concurs cu toate celelalte infracţiuni comise de inculpatul A.G., fapt pentru care în cauză îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 36 alin. (1) şi (2) C. pen., care impun contopirea tuturor pedepselor aplicate pentru infracţiunile aflate în concurs.
În raport de această situaţie juridică, dispoziţiile art. 36 alin. (3) C. pen., sunt mai mult decât explicite, întrucât ele impun ca din pedeapsa rezultantă aplicată să fie dedusă întreaga perioadă executată din pedeapsa sau pedepsele aplicate prin hotărârile anterioare, aceste prevederi legale nelăsând loc unei alte interpretări.
În aceste condiţii, în mod legal şi temeinic prima instanţă a procedat la deducerea perioadelor executate de inculpat în intervalele 18 august 1992-31 mai 1993, 31 ianuarie 1995-21 iulie 2009 şi începând cu data de 01 februarie 2011 la zi, întrucât ele privesc pedepsele ce formează obiectul contopirii.
Cu toate acestea, Curtea a constatat a fi întemeiată critica Ministerului Public, referitoare la stabilirea sporului de pedeapsă rezultat în urma operaţiunii prevăzute de art. 33-34 C. pen., fapta de o gravitate deosebită justificând aplicarea sporului maxim de 5 ani, ţinând seama de împrejurările comiterii ei, de urmările produse, de atingerea adusă unei valori fundamentale, aşa cum este viaţa persoanei, de atitudinea infractorului, care, în pofida probelor solide de nevinovăţie, s-a menţinut pe o poziţie nesinceră pe întreg parcursul procesului penal, ca, de altfel, şi în procedura judiciară anterioară.
De asemenea, aplicarea sporului maxim de pedeapsă a fost determinat de împrejurarea că inculpatul perseverează în comiterea de infracţiuni, dintre care unele cu violenţă, acesta suferind o altă condamnare similară anterioară, pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, ceea ce impune aplicarea unei pedepse exemplare, aptă să răspundă cerinţelor impuse de art. 52 C. pen.
În consecinţă, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, instanţă de apel, în baza Deciziei penale nr. 109 din 28 martie 2012 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva sentinţei penale nr. 224 din 13 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a majorat sporul de pedeapsă aplicat inculpatului A.G. de la 2 ani la 5 ani şi a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 25 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile contrare deciziei penale de faţă şi a menţinut celelalte dispoziţii.
Prin aceeaşi decizie penală a fost respins ca nefondat apelul inculpatului A.G.
3.Împotriva deciziei penale evocate a formulat în termen legal recurs inculpatul A.G., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Într-o primă critică, recurentul inculpat prin apărătorul său desemnat din oficiu a invocat comiterea unei grave erori de fapt cu consecinţa greţei sale condamnări, caz de casare reglementat în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. c) C. proc. pen.
S-a arătat că nu inculpatul este autorul infracţiunii de omor, probele aflate la dosar nefiind de natură a-l incrimina.
În sprijinul nevinovăţiei inculpatului A.G. s-a adus drept argument aspectul că în cauză nu au fost respectate regulile de ridicare şi manipulare a probelor destinate analizei A.D.N., prin deschiderea probelor ambalate, ceea ce a făcut posibilă, în opinia apărării, alterarea probelor ştiinţifice, şi implicit lipsa certitudinii că materialul supus spre examinarea de specialitate ar fi fost sigilat. În asemenea împrejurări se susţine şi posibilitatea ca o persoană interesată să fi intervenit în conţinutul materialului biologic, profilul genetic al inculpatului aflându-se în baza de date încă din anul 1995.
Din această perspectivă, apărătorul recurentului inculpat a arătat că există îndoieli cu privire la maniera în care s-a procedat la recoltarea şi conservarea probelor biologice, în special a celei recoltate de la victima infracţiunii în scopul analizei A.D.N., fără însă a se putea proba.
În planul materialul probator aflat la dosarul cauzei a obiectivităţii şi concludenţei declaraţiilor martorilor, apărarea apreciază că incriminarea nu este fundamentată, iar un element deloc de neglijat, în trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului A.G., a fost acela al influenţei exercitate de mediatizare excesivă a cauzei.
Într-o critică avansată în subsidiar, a fost invocat cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu motivarea că pedeapsa aplicată este mult prea aspră în planul cuantumului, impunându-se redozarea sa.
În fine, un ultim aspect învederat a fost acela al greşitei deduceri din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei executate în regim de detenţie, în baza mandatului de arestare preventive emisă conform sentinţei penale anterioare în sensul de a se computa la zi.
Examinând hotărârile atacate în raport cu motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Din situaţia de fapt corect stabilită de instanţe, pe baza unei analize atente, aprofundate şi coroborate a probelor administrate, în mod just a fost reţinută vinovăţia inculpatului A.G. în săvârşirea infracţiunii de omor calificat - prev.de art. 174-art. 175 lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. asupra victimei minore G.M.
Astfel, aspectele avute în vedere de organul de urmărire penală la momentul procesual al trimiterii în judecată, şi anume:inculpaţii A.G. şi G.C. (fratele victimei minore) au fost ultimele persoane ce au văzut victima în viaţă; concluzia raportului I.M.L. „Mina Minovici” potrivit căreia există o probabilitate de 13,6 milioane de (…) ca inculpatului să-i aparţină urmele din fracţia spermatică existentă pe tamponul vaginal ridicat de la victimă cu prilejul autopsiei.
Comportamentul procesual manifestat de inculpatul A.G. în faţa organelor judiciare din 1992 până în prezent, declaraţiile date de acesta şi demersurile sale în a nu compărea în cauza privind pe Ţ.I.M.-au fundamentat procurorului convingerea că prin condamnarea lui Ţ.I.M. pentru omorul săvârşit la 16 iunie 1992 asupra victimei G.M. s-a comis o mare eroare judiciară, iar adevăratul autor este A.G.
În baza probelor strânse la urmărirea penală - raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2010 a I.G.P.R. Institutul de Criminalistică - Serviciul Criminalistică, adresa din 2010 a I.N.M.L. Mina Minovici, raportul din 18 ianuarie 2011 a I.M.L., raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 decembrie 2010 a D.G.P. Mun. Bucureşti, declaraţii martori G.C., planşă foto cu aspecte fixate cu ocazia conducerii în teren efectuat în data de 31 ianuarie 2011 cu numitul G.C., declaraţiile martorilor B.I., G.E., D.I., F.I., T.C.C., R.I., M.G.E., D.C., A.A., A.G., procurorul a reţinut că situaţia de fapt în actul de trimitere în judecată, modalitatea în care a fost violată şi apoi ucisă victima G.M. de către inculpatul A.G. în sensul celor ce urmează:
După despărţirea de G.C., A.G. doar a simulat că se îndreaptă către domiciliul său şi, după ce a observat că fratele victimei a ajuns la șoseaua principală şi a luat o maşină către Târgu Jiu, s-a întors la pod şi a coborât în albia râului unde victima minoră spăla rufe, cu intenţia de a o determina pe aceasta să-l urmeze pentru a-li pune în practică intenţiile infracţionale. În legătură cu modul în care inculpatul a reuşit să îndepărteze minora de la locul în care spăla rufe, la o distanţă de cca 180 m (loc unde a fost găsit cadavrul şi care era neexpus vederii publicului) procurorul a stabilit două posibilităţi: una ar fi constat în aceea că victima ar fi putut fi imobilizată şi apoi transportată prin exercitarea forței fizice de către inculpat, la locul respectiv, iar într-o a doua variantă, A.G. ar fi ademenit-o, profitând de imaturitatea şi încrederea pe care minora o avea în el, cunoscându-se din comunitate, dar ştiind şi de amiciţia fratelui său G.C. cu inculpatul.
În acest sens, un element avut în vedere de organul de urmărire penală a fost acela că în aceeaşi zi, victima asistase la discuţia dintre inculpat şi fratele său şi chiar primise un săpun de la inculpat.
În tabloul factual descris de procuror în cuprinsul actului de trimitere în judecată se arată că odată ajuns cu victima în locul săvârşirii infracţiunii a continuat să o lovească pe aceasta pentru a o imobiliza şi i-a introdus pietre în gură, pentru a nu ţipa, apoi a întreţinut raport sexual cu aceasta şi a asfixiat-o prin îndesarea pietrelor în gură, ulterior abandonând victima şi a plecat spre propriul domiciliu.
Instanţa fondului, în cadrul cercetării judecătoreşti a procedat la audierea inculpatului - acesta menţinându-şi atitudinea de a nu recunoaşte săvârşirea faptei - a martorilor de la urmărire penală şi altor persoane care erau în măsură a oferi infirmaţii în legătură cu evenimentele de la acea dată, concluzionând cu privire la vinovăţia inculpatului.
În evaluarea materialului probator al cauzei un rol important l-a avut probele cu caracter ştiinţific, respectiv rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice, de expertizele medico-legale care au demonstrat, fără vreun dubiu, că între caracterele genetice din profilul A.D.N. de referinţă al inculpatului A.G. şi cele evidenţiate în fracţia spermatică separată din secreţia vaginală a victimei există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor locilor analizaţi.
Calculele biostatistice efectuate au condus la aceeaşi concluzie, iar inadvertenţele constatate de către specialiştii din cadrul I.G.P.R între raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 iulie 2010 al I.G.P.R, Institutul de Criminalistică şi raportul de expertiză medico-legală din 2005 al I.N.M.L. Mina Minovici au fost explicate prin aceea că investigaţiile genetice efectuate la nivelul anilor2003-2005 avuseseră la bază profile incomplete.
În contextul acordării unei importanţe deosebite acestei probe ştiinţifice dar şi a coroborării nemijlocite cu alte probe ale cauzei, instanţa fondului a apreciat pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului.
În acest sens, s-a avut în vedere, alături de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 decembrie 201 al D.G.P. Bucureşti Serviciul Criminalistic, C.D.B.C.S., inculpatul fiind testat cu poligraful, în contextul în care, deşi nu constituie probă, nu putea fi eliminat din analiza instanţei.
Susţinerea inculpatului în construcţia apărării formulate în cauză, potrivit căreia i-ar fi fost recoltate probe de spermă în timp ce se afla deţinut în Penitenciarul Tg. Jiu- apărare, de altfel, reiterată pe tot parcursul procesului penal, în faţa instanţei de control judiciar, în scopul vădit de a se preconstitui probe în acuzarea sa de omorul săvârşit asupra minorei G.M. a fost, în mod justificat, înlăturată de către instanţa fondului.
Observând procedeul de recoltare de probe, astfel cum reiese din procesul verbal întocmit la 19 iunie 1992 la sediul Spitalului orăşenesc Tg. Cărbuneşti (morga spitalului), se poate constata că de la cadavrul minorei s-a recoltat cu ajutorul unei pense, prin folosirea unui tampon din tifon, şi introducerea în vagin şi depunerea de conţinut vaginal transferat pe 2 lamele din sticlă.
Aceste probe au fost trimise spre examinare I.G.P., Institutul de Criminalistică iar după efectuarea expertizei au fost înaintate I.P.J. jud.Gorj - Serviciul judiciar, ulterior fiind ataşate la dosarul cauzei, într-un plic, cu prilejul întocmirii rechizitoriului prin care Ţ.M. a fost trimis în judecată.
După soluţionarea definitivă a cauzei privind pe Ţ.M., în faza rezolvării unei cereri de revizuire formulată de acesta, în contextul în care de-a lungul întregului proces şi ulterior Ţ.M. îşi susţinuse nevinovăţia solicitând achitarea. Probele existente în plicul de la pag.70 dosar au fost ridicate de procuror (dosarul aflându-se în arhiva instanţei de executare -Tribunalul Gorj) operându-se aceasta într-un proces verbal ce atestă că au fost ridicate acele probe de la grefiera şefă C.D. din cadrul Tribunalului Gorj, de către procurorul G.M.
A rezultat în urma audierii procurorului G.M. şi a grefierei în cauză că nu s-a intervenit în vreun fel asupra acelor probe, ci au fost predate astfel cum au fost găsite la dosar.
Excluderea posibilităţii contaminării acelor probe sau a înlocuirii lor apare neverosimilă în considerarea următoarelor aspecte. În primul rând, astfel cum procurorul în prezenta cauză a constatat, iar instanţele au primit această constatare, raportul de expertiză medico-legală din 2003 al I.N.M.L. Mun. Bucureşti din 2 septembrie 2005 concluzionează că microurmele prezente pe tamponul cu secreţii vaginale a pus în evidenţă un amestec de produse biologice ce conţine, pe de o parte, spermă şi, pe de altă parte, celule epiteliale vaginale.
Un alt aspect, de asemenea esenţial, îl constituie faptul că cel de-al doilea profil genetic este extras din fracţia spermatică a probelor puse la dispoziţia experţilor şi evident, acest profil A.D.N. nu poate aparţine decât autorului infracţiunii.
Orice raţionament logic exclude posibilitatea ca o persoană, fie ea şi (…) şi de rea credinţă, să poată deţine, în acelaşi timp, atât probe de spermă de la A.G. cât şi celule epiteliale de la victima G.M., în împrejurarea în care victima a fost înhumată la un moment imediat ulterior efectuării autopsiei în anul 1992, dată la care analizele genetice unice nu se efectuau în R, şi să pună asemenea probe pe un tampon pe care ulterior să-l strecoare, fără a fi observată, într-un plic existent într-un dosar aflat în gestiunea, păstrarea unei instanţe de judecată.
Dintr-o asemenea perspectivă, devine evident că probele ce au făcut obiectul expertizei în scopul efectuării analizelor genetice sunt cele ridicate din vaginul victimei minore G.M. la momentul efectuării autopsiei, probe pe care a fost descoperit atât profilul A.D.N. extras din fracţia epitelială, al victimei, cât şi profilul A.D.N. extras din fracţie spermatică a lui A.G., în fapt ultima persoană care a văzut şi a interacţionat cu victima în viaţă.
Instanţa de prim control judiciar, în examinarea aceloraşi aspecte, a concluzionat cu privire la lipsa de fundament a susţinerilor inculpatului, conform cărora în anul 2002, un anume ofiţer „R.” i-ar fi luat probe de spermă.
A reieşit în urma verificărilor cu privire la pretinsa alterare a probelor biologice, în sensul preconstituirii lor în scopul incriminării inculpatului astfel cum pretindea acesta, că era exclusă posibilitatea recoltării cu ocazia cercetării numitului A.G. în calitate de suspect în cazul unui alt omor (victima C.E.), a unor probe de spermă de la inculpat ori de la orice altă persoană, neexistând o procedură legală ca atare.
Argumentele înfăţişate reprezintă şi în opinia Înaltei Curţi elemente suficiente şi convingătoare ce fac lipsite de orice credibilitate susţinerile inculpatului.
Examinarea întregului material probator al cauzei, pe principiul coroborării, a recunoaşterii valorii de necontestat a probelor cu caracter ştiinţific, astfel cum în mod complet, detaliat, au fost prezentate de instanţa, eliminarea oricăror presupuse şi pretinse intervenţii asupra materialului biologic, a unor asemenea speculaţii, fără suport probator conduce, în mod neechivoc la concluzia cu valoare de certitudine că inculpatul A.G., autor al violului săvârşit asupra minorei, a fost direct interesat în comiterea omorului, în scopul ascunderii agresiunii sexuale.
Inculpatul A.G. a fost audiat în faţa Înaltei Curţi, înţelegând să nu se mai prevaleze de dreptul la tăcere, împrejurare în care şi-a menţinut conduita procesuală manifestată încă de la debutul cercetărilor penale îndreptate împotriva sa, declarând că nu este autorul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat.
În legătură cu derularea evenimentelor la acea dată, inculpatul a arătat că a întâlnit pe minoră, dar şi pe fratele acesteia, cu care a şi schimbat câteva cuvinte, aflându-se în tot acest răstimp (5-10 min) la o distanţă de 10-15 m de la locul în care copila spăla rufe la acel pârâu. A mai precizat inculpatul că în acea zi, la orele prânzului, se întorcea de la muncă, având asupra sa o sacoşă cu o pereche de cizme, o salopetă, dar şi două săpunuri pe care le primise de la locul de muncă, unul aruncându-l părţii vătămate, la rugămintea lui G.C.
Întâlnirea dintre cei trei s-a consumat în susţinerea inculpatului, astfel cum a fost consemnată în cuprinsul declaraţiei, prin plecarea sa în direcţia domiciliului, şi a lui G.C. în sens opus.
A mai înţeles să arate inculpatul că atât el, cât şi victima şi fratele acesteia copilăriseră împreună.
Observând atitudinea inculpatului A.G. astfel cum s-a manifestat pe parcursul procesului penal, se poate constata cu uşurinţă că declaraţiile sale au fost deseori contradictorii, prezentau versiuni diferite, uneori total diferite asupra evenimentelor de la epica.
Instanţele, procedând la o analiză minuţioasă, judicioasă şi din această perspectivă au surprins în mod elocvent aspectele care în planul culpabilităţii penale contribuie la incriminarea inculpatului.
Grăitoare sunt, în acest sens, informaţiile controversate oferite de inculpat cu privire la data întâlnirii de pe pod cu G.C., la existenţa unor militari în preajma locului cu pricina, precum şi cele oferind ajutorul pe care nu l-ar fi dat mamei sale în gospodărie la 16 iunie 1992- lucrările de prăşilă a porumbului.
În acelaşi registru se înscriu declaraţiile inculpatului, susţinerile sale referitoare la faptul că ar fi dat acel săpun fratelui victimei G.C., pentru ca într-un alt context procesual (declaraţia în faţa Înaltei Curţi) să arate că a aruncat către victimă acel săpun, împrejurarea că în urma căutărilor au fost identificate hainele victimei, obiectele de vestimentaţie ce fuseseră spălate şi recipientul cu care acestea fuseseră transportate, mai puţin însă acel săpun.
Se poate deduce că acest obiect, deşi ar fi putut fi aruncat în râu de către victimă, ar fi putut fi însă distrus sau reţinut de către inculpat spre a nu se autoincrimina.
În raport cu toate aceste elemente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuând propriul examen asupra materialului probator al cauzei, constată că vinovăţia inculpatului A.G. în comiterea infracţiunii de omor calificat - art. 174, art. 175 lit. h) C. pen.- este în mod deplin şi cert dovedită, ceea ce a fundamentat pronunţarea unei hotărâri de condamnare în dezlegarea acţiunii penale, în sensul celei adoptate de instanţa de prim control judiciar.
Se impune sublinierea că în prezenta cauză, conchizând cu privire la valoarea probatorie a expertizei efectuată, a rapoartelor de specialitate, organele judiciare au acordat o deosebită încredere acestor mijloace de probă, în contextul procesual în care informaţiile pe care le-au oferit aceste mijloace de probă s-au coroborat cu celelalte probe, nefiind contestabile în vreo formă sau alta.
Întreaga procedură de administrate a probelor implică posibilitatea subiecţilor cu funcţii procesuale distincte de a combate probele, atitudinea prin care se exprimă dezacordul faţă de conţinutul unei probe neputându-se mărgini, limita la a nega faptele şi împrejurările ce rezultă din probe- astfel cum inculpatul a făcut în prezenta cauză, contestând valoarea probelor ştiinţifice prin invocarea unor elemente lipsite de credibilitate de orice fundament real şi legal - ci presupunând administrarea de probe contrare.
În adevăr, în dreptul nostru (…) Principiul liberei aprecieri a probelor, concluzia la care ajung organele judiciare sprijinindu-se pe probe care nu au o valoare dinainte stabilită (art. 63 alin. (2) C. proc. pen.). Potrivit dispoziţiei evocate, aprecierea fiecărei probe se face de organele de urmărire penală şi de către instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În lumina considerentelor ce preced criticile aduse de recurentul inculpat hotărârii atacate, în sensul comiterii unei grave erori de fapt cu consecinţa greşitei sale condamnări sunt nefondate, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Pe de altă parte, nici critica avansată cu referire la greşita individualizare a pedepsei aplicate de curtea de apel, în sensul stabilirii unui cuantum prea mare, nu este întemeiată.
Astfel cum instanţa de prim control judiciar a statuat în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A.G., procedând la majorarea sporului de pedeapsă de la 2 ani la 5 ani (spor maxim) - împrejurările comiterii faptei, consecinţele ireversibile produse, curmarea vieţii unei copile de 14 ani prin folosirea unor metode apte a produse suferinţe care oricum ar fi marcat existenţa acesteia, dacă nu s-ar fi produs decesul, dar şi atitudinea manifestată de inculpat ulterior săvârşirii faptei, constând în nerecunoaşterea faptei cu consecinţa gravă a producerii unei erori judiciare ce a permis tragerea la răspundere penală a unei persoane nevinovate şi condamnarea acesteia, dar şi executarea a 12 ani de detenţie - într-o procedură judiciară în care însuşi inculpatul A.G. a compărut în calitate de martor- denotă o gravitate cu totul deosebită a faptei şi în egală măsură relevă periculozitatea infractorului.
Asemenea elemente impun cu fermitate, asigurarea funcţiei de exemplaritate a pedepsei.
Fapta inculpatului A.G. constând în violarea victimei minore G.M., provenind dintr-o familie modestă cu mulţi copii, a căror mamă decedare anterior, şi cauzarea decesului acesteia, prin obturarea căilor respiratorii în urma introducerii de pietre de râu în gură, pentru a nu striga şi alerta posibilii trecători prin acel loc- decesul producându-se aproape simultan cu săvârşirea infracţiunii de viol- reprezintă o acţiune caracterizată de un extrem grad de pericol social, (…) fiind de o persoană ce perseverează într-o conduită antisocială, aducând atingere valorii fundamentale, de neputinţă a fiinţei umane - dreptul la viaţă.
Nu trebuie omis că inculpatul A.G. a suferit o condamnare similară anterioară pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, ceea ce în mod firesc impune aplicarea unei pedepse exemplare, apte să satisfacă exigenţele art. 52 C. pen.
În virtutea considerentelor ce preced, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G..
În baza dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. cu trimitere la art. 36 alin. (3) C. pen. se va scade perioada executată de la 18 august 1992 - 31 mai 1993, 31 ianuarie 1995 - 21 iulie 2009 şi de la 01 februarie 2011 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 109 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. cu trimitere la art. 36 alin. (3) C. pen. scade perioada executată de la 18 august 1992 - 31 mai 1993, 31 ianuarie 1995 - 21 iulie 2009 şi de la 01 februarie 2011 la zi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2012. Penal. Extrădare pasivă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2929/2012. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
