ICCJ. Decizia nr. 2887/2012. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2887/2012
Dosar nr. 1598/59/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 347/PI din data de 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost condamnat inculpatul S.C.B.N. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată cu modificări şi completări şi republicată prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 alin. (1) şi a art. 82 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate în cazul în care săvârşeşte o infracţiune pe timpul termenului de încercare.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 350 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 384/P/2011 din 19 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 1598/59/2011 din 1 noiembrie 2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului avocat S.C.B.N. pentru săvârşirea infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că în data de 17 aprilie 2011, în jurul orei 15:56, a condus un autoturism pe str. Alexandru Ioan Cuza din municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, având permisul de conducere anulat.
La termenul de judecată din 12 decembrie 2011, inculpatul a depus un memoriu prin care a solicitat soluţionarea cauzei după procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. şi aplicarea, în principal, a unei amenzi penale, iar în subsidiar, o pedeapsă cu închisoare orientată spre minimul special cu suspendarea condiţionată a executării, arătând că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei, nu solicită alte probe, este absolvent licenţiat al facultăţii de contabilitate şi informatică de gestiune şi al facultăţii de drept, este absolvent de master în dreptul comunitar, este doctorand în dreptul muncii, are cabinete de avocat la Bucureşti şi Craiova, desfăşoară activităţi de consultanţă în oraşul Malaga în colaborare cu un avocat spaniol pentru cetăţenii români din Spania, soţia este director administrativ la şcoala sanitară din Craiova, iar fiica lor este stewardesă la F.E.D.
La dosar au fost ataşate: declaraţie autentică notarială prin care inculpatul arată că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute pe seama sa prin actul de sesizare al instanţei şi solicită ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală; contract de colaborare încheiat de inculpat cu un cabinet juridic din Spania; dovada domiciliului inculpatului din Spania.
Analizând probele administrate, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 17 aprilie 2011, un echipaj de poliţie alcătuit din agent principal de poliţie C.A., agent de poliţie C.A.A. şi agent principal de poliţie T.A.C., toţi din cadrul Biroului Rutier Reşiţa, executa o misiune de supraveghere a traficului rutier pe strada A. I. Cuza din Reşiţa.
Agentul de poliţie C.A.A. se afla în autoturismul special de poliţie, marca D.L.M., cu numărul de înmatriculare B-AA-AAA, în interiorul căruia era montat un aparat video-radar.
La un moment dat, în jurul orei 15:56, aparatul video-radar a surprins circulând pe sectorul respectiv de drum un autovehicul marca C.S., cu numărul de înmatriculare B-BB-BBB, a cărui viteză de deplasare era de 75 de km/h, viteza maximă de deplasare pe acea porţiune de drum fiind de 60 km/h.
În consecinţă, datele surprinse au fost transmise, prin intermediul staţiei de emisie-recepţie, dispozitivului format din agenţii principali de poliţie C.A. şi T.A.C., aflaţi la o distanţă de circa 200 de metri de locul în care se afla aparatul video-radar. Agentul principal C.A. a trecut la oprirea din traficul rutier a autovehiculului marca C.S., cu numărul de înmatriculare B-BB-BBB, solicitându-i conducătorului auto aflat la volanul autoturismului să prezinte actele de identitate, precum şi permisul de conducere auto.
Astfel a fost stabilită identitatea şoferului vehiculului respectiv, în persoana inculpatului S.C.B.N.
Acesta a declarat lucrătorilor de poliţie că posedă permis de conducere spaniol, pe care însă nu îl poate prezenta, deoarece i-ar fi fost furat, sens în care a arătat o dovadă eliberată de poliţie. La faţa locului, poliţiştii au oprit un alt conducător auto, respectiv pe martorul asistent R.P., întrucât inculpatului S.C.B.N. urma să-i fie întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei pentru încălcarea regulilor de circulaţie referitoare la viteza de deplasare.
Apoi, toţi cei trei poliţişti, împreună cu inculpatul S.C.B.N. s-au deplasat la sediul unităţii de poliţie. Verificările efectuate în baza de date a I.G.P.R. au arătat că permisul de conducere al inculpatului fusese anulat.
Activitatea lucrătorilor de poliţie s-a materializat în Procesul-verbal de constatare din 17 aprilie 2011.
Pe numele inculpatului S.C.B.N. a fost întocmit Dosarul penal nr. 1133/P/2011, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cauza fiind declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin Ordonanţa din 20 august 2011, având în vedere calitatea de avocat a inculpatului.
După declinare, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara sub numărul 384/P/2011.
Din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat că inculpatului S.C.B.N. i-a fost anulat permisul de conducere auto la data de 17 decembrie 2007, prin Sentinţa penală nr. 283 din 17 decembrie 2007, emisă de Tribunalul Dolj.
De asemenea, în bazele de date ale Direcţiei Generale de Trafic din cadrul Ministrului de Interne spaniol, cetăţeanul român S.C.B.N., născut la data de 25 mai 1963 în localitatea B., judeţul Prahova, având numărul de identificare al străinilor X, nu figurează ca posesor de permis de conducere auto spaniol (Adresa nr. 3024377/PNF/GFC din 30 septembrie 2011 a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională a I.G.P.R.).
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu are antecedente penale care să atragă starea de recidivă.
Instanţa de fond a apreciat că în drept fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată cu modificări şi completări şi republicată prin Legea nr. 49/2006.
Întrucât s-a dovedit că inculpatul a săvârşit fapta cu vinovăţie şi aceasta prezintă pericolul social al unei infracţiuni, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii penale a acestuia şi i-a aplicat o pedeapsă în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen.
Referitor la limitele de pedeapsă, acestea au fost reduse cu o treime, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Ca atare, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 luni închisoare, considerându-se că aplicarea pedepsei în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru îndreptarea făptuitorului.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, apreciindu-se că prin săvârşirea infracţiunii pentru care va fi condamnat, acesta devine nedemn să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ori să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Instanţa de fond a apreciat că în raport de cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale care atrag starea de recidivă, scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul în care săvârşeşte o infracţiune pe timpul termenului de încercare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S.C.B.N. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., să se dispună achitarea sa, întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, iar în temeiul art. 91 C. pen., aplicarea unei amenzi administrative.
În argumentare a arătat că a avut permis de conducere emis de autorităţile române timp de 27 de ani, fiind în deplinătatea îndemânării ce o conferă astfel de activitate, nu a avut evenimente rutiere deosebite, distanţa pe care a condus autoturismul a fost de maxim un kilometru, fapta comisă a constat în împrejurarea că a condus într-o zi de duminică, pe timp de zi, la orele 15:45, când traficul auto era foarte redus, la întocmirea procesului-verbal de contravenţie şi constatare la faţa locului s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice, nu a existat un eveniment rutier, vreo urmare, nu s-au produse daune materiale sau umane.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate, susţinând în raport cu poziţia sa procesuală, în raport cu înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar şi atitudinea sa sinceră, care a constat în recunoaşterea şi regretul faptei comise, consideră că pedeapsa dispusă prin hotărârea atacată este mult prea aspră în comparaţie cu cuantumul pedepselor aplicate în alte cauze.
A mai susţinut că organul de urmărire penală nu i-a adus la cunoştinţă decizia de anulare a permisului de conducere şi nu a avut cunoştinţă despre această împrejurare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate care se înscriu în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen. şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului se reţine că instanţa de fond, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate, în condiţii de legalitate, probe suficiente din care rezultă fără dubiu vinovăţia inculpatului S.C.B.N. raportat şi la poziţia procesuală exprimată de acesta în declaraţia autentică notarială, cu privire la care s-a luat act la termenul de judecată din 12 decembrie 2011, în care acesta a arătat că recunoaşte în totalitate fapta reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, cunoaşte probele administrate şi doreşte ca judecata să se facă în baza acestora, a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
Probele administrate de către organele de urmărire penală, respectiv Procesul-verbal de constatare a infracţiunii din data de 17 aprilie 2011, declaraţiile inculpatului şi ale martorilor R.P., T.A.C., C.A., C.A.A. dovedesc faptul că la data de 17 aprilie 2011, în jurul orei 15:56, inculpatul a condus un autoturism pe str. Alexandru Ioan Cuza din municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, având permisul de conducere anulat.
Astfel, se constată că în mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat că fapta descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată cu modificări şi completări şi republicată prin Legea nr. 49/2006.
Contrar criticilor formulate de către inculpat, pedeapsa de 4 luni închisoare ce i-a fost aplicată a fost just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi în acord cu scopul şi funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., ţinându-se seama de gradul de pericol social concret al faptei deduse judecăţii, considerându-se că aplicarea pedepsei în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru îndreptarea făptuitorului. Întrucât inculpatul a solicitat să fie judecat în baza procedurii simplificate reglementate de dispoziţiile art. 3201 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată cu modificări şi completări şi republicată prin Legea nr. 49/2006, au fost reduse cu o treime, ca urmare a incidenţei art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Sunt reale susţinerile recurentului-inculpat că se află la primul conflict cu legea penală, din fişa de cazier judiciar rezultând că nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, este absolvent al facultăţii de contabilitate şi informatică de gestiune şi al facultăţii de drept, este absolvent de master în dreptul comunitar, este doctorand în dreptul muncii, are cabinete de avocat la Bucureşti şi Craiova, desfăşoară activităţi de consultanţă în oraşul Malaga în colaborare cu un avocat spaniol pentru cetăţenii români din Spania.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa nu este numai un mijloc de constrângere, dar şi de reeducare a inculpatului.
Astfel, se constată că pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului său, este în măsură să-l determine să conştientizeze cu privire la consecinţele faptei sale, cât şi un mijloc de reeducare a acestuia şi de formare a unei atitudini corespunzătoare faţă de valorile ocrotite de legea penală.
Totodată, se constată că în mod justificat instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. şi a dispus ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în raport de cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, care se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, astfel că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Aşadar, se apreciază că este neîntemeiată critica formulată de inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată, urmând ca acest motiv de recurs să fie respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte cererea recurentului-inculpat prin care solicită aplicarea prevederilor art. 181 C. pen., întrucât în opinia sa consideră că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, se constată că aceasta este neîntemeiată.
Prin incriminarea în art. 86 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 a faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, legiuitorul a dorit să protejeze acele relaţii sociale referitoare la circulaţia pe drumurile publice, siguranţa traficului rutier, disciplina participanţilor la trafic.
Anularea permisului de conducere intervine în situaţii grave, limită în care faptele săvârşite atrag răspunderea penală.
Răspunderea penală este angajată ori de câte ori o faptă este prevăzută ca infracţiune de legea penală.
Potrivit art. 2 C. proc. pen., care consacră principiul legalităţii incriminării, "Legea penală prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se pot aplica infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte".
Răspunderea penală este un mijloc juridic de apărare a intereselor generale ale societăţii, aceasta fiind instituită pentru acea categorie de fapte care prezintă un grad mai mare de pericol social.
Potrivit art. 17 C. pen., "infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale".
Conform art. 181 alin. (1) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce.
Din probele administrate rezultă că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice cu permisul anulat.
Fapta de a conduce pe drumurile publice autovehiculul cu permisul anulat nu poate fi considerată a nu avea gradul de pericol social al unei infracţiuni, pentru că aceasta este o infracţiune de pericol prin însăşi incriminarea ei, pericolul social fiind obiectiv şi prezent ori de câte ori o persoană care conduce un autovehicul în aceste condiţii săvârşeşte această faptă, punând în pericol relaţiile sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Totodată, urmarea socialmente periculoasă a faptei săvârşite de inculpat constă în starea de pericol ce rezultă din încălcarea normelor cu privire la obţinerea permisului de conducere şi a regulilor impuse de lege în acest domeniu.
Aşa cum rezultă din "Cazierul Auto", inculpatului i-a fost anulat permisul de conducere prin Sentinţa penală nr. 283 din 10 octombrie 200, definitivă la data de 17 decembrie 2007, întrucât a fost depistat conducând autovehiculul având o alcoolemie de 0,80 mg/l.
Pericolul social concret se deduce din împrejurările şi modalitatea în care inculpatul a acţionat, iar caracterul deosebit de periculos al infracţiunii prevăzute de art .86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rezultă tocmai din perseverenţa acestuia de a încălca normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, la aprecierea pericolului social al faptei este necesar să se aibă în vedere şi atitudinea şi conduita făptuitorului.
Astfel, din actele dosarului se reţine că atunci când inculpatul a fost oprit în trafic, a declarat lucrătorilor de poliţie că posedă permis de conducere spaniol, pe care însă nu îl poate prezenta, deoarece i-ar fi fost furat, sens în care a arătat o dovadă eliberată de poliţie. Susţinerile inculpatului au fost infirmate de informaţiile comunicate prin Adresa nr. 3024377/PNF/GFC din 30 septembrie 2011 a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională a I.G.P.R., care atestă faptul că în bazele de date ale Direcţiei Generale de Trafic din cadrul Ministrului de Interne spaniol, cetăţeanul român S.C.B.N., născut la data de 25 mai 1963, în localitatea B., judeţul Prahova, având numărul de identificare al străinilor X, nu figurează ca posesor de permis de conducere auto spaniol.
Pe de altă parte, nu se poate face abstracţie nici de faptul că aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, inculpatul are pregătire juridică, exercitând profesia de avocat, ceea ce presupune că posedă cunoştinţe temeinice de legislaţie.
Aşadar, susţinerea inculpatului că fapta sa nu ar prezenta pericolul social al unei infracţiuni nu este confirmată de probele dosarului, iar cererea sa privind reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 181 cu consecinţa aplicării unei amenzi administrative, în temeiul art. 91 C. pen., se constată că este nefondată şi urmează să fie respinsă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul S.C.B.N. este nefondat şi, în temeiul art. 38515 C. proc. pen., urmează să fie respins ca atare.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.B.N. împotriva Deciziei penale nr. 347/PI din data de 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4134/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2884/2012. Penal → |
|---|
