ICCJ. Decizia nr. 4134/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞIJUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4134 /2012
Dosar nr. 20618/3/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 893 din 21 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (3) C. pen. condamnarea inculpatului G.N. la pedeapsa închisorii de 4 ani.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata germenului de încercare s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor
- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.
Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 C. pen. şi art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G. la pedeapsa închisorii de 7 ani şi 6 luni.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) tezaa II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a luat act că părţile vătămate B.C.M. şi Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului folosit, la săvârşirea infracţiunii.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut, sub un prim aspect, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 4255/P/2010 din 21 martie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată inculpaţilor:
- G.N., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen. şi
-G.G., cu aceeaşi încadrare juridică, fiind incidente şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. privind starea de recidivă postexecutorie.
Probatoriile administrate pe parcursul urmăririi penale au condus la concluzia că la data de 31 octombrie 2010, partea vătămată B.C.M. a fost internat la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă - Secţia Chirurgie, prezentând în principal o „plagă înjunghiată hipocondrul stâng", leziune suferită în urma unei agresiuni.
S-a intervenit de îndată chirurgical, reuşindu-se salvarea vieţii pacientului, care a rămas internat până la data de 08 noiembrie 2010.
Raportul medico-legal nr. M1. efectuat de I.N.M.L. M.M. a constatat că victima a prezentat la 31 octombrie 2010 leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepăţor. Au fost necesare 30-34 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice descrise au pus în primejdie viaţa victimei.
Cercetările efectuate au condus la concluzia că autorii agresiunii sunt inculpaţii G.N. şi G.G., care la data menţionată, în cursul unui conflict spontan, au lovit partea vătămată cu un cuţit şi o lopată, provocându-i leziunile descrise în actele medicale şi medico-legale.
Inculpatul G.G. a recunoscut că în contextul conflictului, generat de refuzul victimei de a-i da o ţigară şi de apelativul „ţigan" folosit, a luat o lopată pentru a se apăra, iar apoi a scos din buzunar un cuţit şi a lovit la întâmplare „undeva sub inimă".
În altercaţie a intervenit şi fratele inculpatului G.N., care a susţinut iniţial că nu a lovit victima, ci a încercat să aplaneze conflictul, iar B.C.M. ar fi fost lovit de către inculpatul G.G.
Instanţa de fond a coroborat declaraţiile succesive ale inculpaţilor cu cele ale părţii vătămate şi depoziţiile martorilor H.L., F.A., A.N. şi N.R.M. şi a încuviinţat în apărarea inculpaţilor proba testimonială cu martorii M.M. şi M.M.A., având în vedere şi actele medicale şi medico-legale, stabilind următoarea situaţie de fapt:
La data de 31 octombrie 2010, partea vătămată B.C.M. se deplasa împreună cu martorii H.L., F.A., A.N. şi N.R.M. pe str. M. din sectorul 6. Ei s-au întâlnit la un moment dat cu fraţii G.N. şi G.G., care le-au cerut ţigări. În scurt timp cei în cauză au început să-şi adreseze injurii, iar inculpatul G.G. a intrat în curtea unui imobil apropiat, a revenit cu o lopată şi l-a lovit pe numitul B.C.M. peste piciorul stâng. Inculpatul a încercat să mai aplice o lovitură cu lopata, însă aceasta a fost deviată de intervenţia martorului A.N.
Cel de-al doilea inculpat, respectiv G.N., s-a apropiat la rândul său de partea vătămată şi a lovit-o cu palmele peste faţă, apoi în zona toraco-abdominală cu un cuţit.
Instanţa a înlăturat ca nesincere declaraţiile inculpatului G.G. în sensul că el a fost cel care a folosit cuţitul şi a stabilit că, dimpotrivă, inculpatul G.N. a aplicat lovitura posibil letală. Au fost avute în vedere, în acest sens, depoziţiile relevante ale martorilor H.L., F.A. şi N.R.M., care l-au văzut pe inculpatul G.N. lovind victima cu cuţitul ţinut în mâna dreaptă.
Tribunalul a apreciat că în raport de împrejurările concrete în care s-a comis agresiunea există coautoratul celor doi inculpaţi, G.N. şi G.G., la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
Astfel, lovirea victimei cu o lopată la nivelul membrelor inferioare este de natură a limita capacitatea de mişcare a acesteia, posibilităţile sale de a se apăra sau de a reacţiona la agresiune.
Chiar dacă leziunile cauzate de lovitura aplicată cu lopata nu au pus în primejdie viaţa, folosirea de către celălalt frate a cuţitului şi lovirea; într-o zonă anatomică vitală a condus la concluzia că cei doi au acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale spontane comune, fiecare având reprezentarea consecinţelor posibile pentru viaţa victimei. Acţiunile lor s-au completat reciproc, nemaiprezentând relevanţă faptul că lovitura posibil letală a fost aplicată doar de unul dintre coautori.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi cei doi inculpaţi.
Motivele de apel ale Parchetului îl vizează exclusiv pe inculpatul G.N. şi au în vedere două aspecte:
1. Greşită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare, precum, şi în privinţa reţinerii nejustificate în favoarea acestuia de circumstanţe atenuante personale.
S-a arătat, sub un prim aspect, că în mod greşit s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. în sensul bunei comportări anterioare, în condiţiile în care faptele ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu cele pentru care inculpatul este cercetat în Dosarul nr. 1808/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. În plus, inculpatul a manifestat pe tot parcursul procesului o nesinceritate evidentă, încercând sa zădărnicească aflarea adevărului, ceea ce denotă o atitudine psihiciă negativă-faţă de faptă şi urmările ei.
Pe de altă parte, gradul de pericol, social, generic şi concret, al faptei care nu a condus la moartea unei persoane doar datorită intervenţiei prompte şi calificate a medicilor, împrejurările în care s-a comis infracţiunea, persoana-inculpatului, nu justifică suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ci reclamă aplicarea unei pedepse privative de libertate pe o perioadă mai îndelungată de timp.
2. Sentinţa a mai fost criticată pentru omisiunea instanţei de fond de a dispune, în temeiul art. 1 18 lit. b) C. pen., confiscarea lopeţii folosite de inculpaţi la săvârşirea infracţiunii, aspect care s-a solicitat să fie avut în vedere la rejudecarea cauzei.
Prin apelul său, inculpatul G.N. a solicitat să fie achitat, neexistând dovezi că el ar fi fost cel care a lovit victima cu cuţitul.
În subsidiar a cerut reindividualizarea pedepsei, arătând că este încadrat în muncă şi are o familie de întreţinut.
Apelantul inculpat G.G. a solicitat reducerea pedepsei aplicate, în raport de circumstanţele sale personale.
În faza procesuală a apelantului nu s-au administrat noi probatorii.
Prin decizia penală nr. 164/A din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 893 din 21 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.N. la pedeapsa închisorii de 7 ani şi 6 luni.
În baza art. 71 ; alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea lopeţii folosite la săvârşirea infracţiunii de către inculpatul G.G.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii G.N. şi G.G. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Motivul de apel formulat de Parchet cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului G.N. este întemeiat, în sensul considerentelor ce succed.
Instanţa de fond, deşi a motivat în mod constant că inculpatul G.N. a manifestat o flagrantă nesinceritate pe parcursul procesului şi a încercat să ascundă adevărul, că este cunoscut cu antecedente penale, totuşi a făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., reţinând că „şi-a întemeiat o familie şi îşi câştigă existenţa cinstit prin muncă". Acordarea de circumstanţe atenuante personale, ca şi motivarea neconvingătoare, nu se justifică în contextul concret al cauzei şi faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatului, în sensul unui grad de pericol social ridicat.
Pe de altă parte, săvârşirea unei infracţiuni de violenţă extremă, îndreptată împotriva vieţii, împrejurările comiterii faptei, reclamă un tratament sancţionator mult mai ferm decât cel aplicat de instanţa de fond. Măsura suspendării sub supraveghere a executării este în mod vădit greşit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. şi nu asigură scopurile sancţiunii penale, instituite prin art. 52 C. pen.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este fondat şi în privinţa omisiunii instanţei de fond de a confisca lopata folosită de inculpaţi pentru a lovi victima şi a săvârşi astfel infracţiunea, care a fost înlăturată în rejudecare, făcându-se aplicarea prevederilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul G.N., acesta este nefondat.
Săvârşirea infracţiunii şi de către acest inculpat este în afară de orice dubiu, chiar dacă între declaraţiile celor implicaţi există diferenţe minime, lipsite de semnificaţie, referitoare la unele aspecte ale altercaţiei. Lovirea victimei cu cuţitul de către acest apelant inculpat, este amplu şi temeinic dovedită, în pofida nesincerităţii sale şi a încercărilor de disimulare.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, cu referire la apelul declarat de parchet, pedeapsa aplicată de instanţa de fond nu a fost prea severă ci dimpotrivă, exagerat de blândă, astfel încât în nici un caz ea nu ar fi putut fi reindividualizată în favoarea apelantului inculpat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul G.G., s-a reţinut că gravitatea faptei împotriva vieţii, bogatul cazier al apelantului inculpat şi statutul de recidivist, atitudinea nesinceră pe parcursul procesului, toate justifică pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată, care de altfel este situată la limita minimă prevăzută de lege pentru tentativa de omor calificat.
Împotriva deciziei penale nr. 229/A. din 05 septembrie. 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au:declarat recurs inculpaţii G.N. şi G.G., acesta din urmă, prezent personal în instanţă, declarând la termenul de astăzi că îşi retrage recursul promovat în cauză.
Inculpatul G.N., asistat de apărător ales, a solicitat casarea deciziei atacate din perspectiva pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale sale, acesta având loc de muncă şi familie cu patru copii, solicitându-se redozarea pedepsei şi menţinerea hotărârii primei instanţe, de condamnare la pedeapsa de patru ani cu suspendare, sub supraveghere luându-se în considerare că dubiul îi profită inculpatului.
Analizând recursurile formulate, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, în temeiul disp. art. 385 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului G.N. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed.
Instanţa de fond, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat şi cu o argumentare juridică pertinentă, a reţinut o corectă situaţie de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale aplicabile speţei aspecte constatate şi întărite de instanţa de apel.
În ce priveşte individualizarea pedepselor, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., Înalta Curte reţine că în cauză au fost avute în vedere dispoziţiile părţii generale ale C. pen. cu privire la participaţia penală, limitele de pedeapsă fixate în dispoziţiile părţii speciale, gradul de pericol social al faptelor comise - care este unul ridicat, persoana inculpatului şi alte împrejurări, respectiv atitudinea nesinceră şi de disimulare a faptelor.
În considerarea tuturor acestor aspecte, se apreciază că, pentru realizarea scopului coercitiv al pedepsei, nu este necesară redozarea pedepsei aplicate, în sensul micşorării lor, cât şi executarea pedepsei rezultante în altă modalitate decât în regim privativ de libertate, în vederea realizării unui just echilibru cu gradul actual de pericol social al faptei de tentativă de omor calificat săvârşită de recurentul inculpat G.N. în contextul unui conflict stradal, spontan şi în loc public.
Ca atare, punând în balanţă, circumstanţele reale ale cauzei cu cele personale ale recurentului inculpat: G.N., instanţa de control judiciar apreciază că sancţiunea penală aplicată este aptă pentru a asigura reeducarea şi realizarea scopului, preventiv educativ prevăzut, de art. 52 C. pen., aşa cum şi modalitatea de executare aleasă prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate, este adecvată.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N.
Împotriva deciziei penale nr. 164/A din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Având în vedere manifestarea de voinţă a inculpatului G.G., arestat în altă cauză, Înalta Curte, temeiul disp. art. 3854 alin. (2), rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de acest inculpat împotriva aceleiaşi decizii penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 164/A din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul G.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Constată că recurentul inculpat G.G. este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat G.N. la plata sumei de 475 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat G.G. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2012.
Definitivă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2894/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2887/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
