ICCJ. Decizia nr. 2967/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2967/2012
Dosar nr. 1133/103/2011
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului;
Prin Sentinţa penală nr. 53 din data de 19 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 1133/103/2011 s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de trafic de persoane, reţinută în sarcina inculpaţilor din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părţi vătămate C.M.R. şi C.A.M. şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F. şi victimă A.O.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor Ţ.I. şi Ţ.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părţi vătămate C.M.R. şi C.A.M., de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F. şi victimă A.O. şi de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001- victimă M.P.S.
În temeiul art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Ţ.R. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U din 25 februarie 2011 emis de Tribunalul Neamţ, dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a luat act că părţile vătămate C.M.R., C.A.M., B.V.F. şi victimele A.O. şi M.P.S. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a avut în vedere că, prin Rechizitoriul nr. 19 D/P din 22 martie 2011, înregistrat la această instanţă sub nr. 1133/103 din 22 martie 2011 au fost trimişi în judecată inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I., care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, susţinând că nu au cunoscut-o pe partea vătămată B.V.F.; că sunt cumnaţii părţii vătămate C.M.R., iar inculpata Ţ.I. este sora părţii vătămate C.A.M.; că cele două părţi vătămate au fost în Ungaria, la domiciliul lor, cu prilejul sărbătorilor de iarnă; că nu le-au ţinut sechestrate; că au avut discuţii în contradictoriu cu partea vătămată C.M.R., pornind de la o moştenire rămasă de la părinţi, acesta fiind şi motivul plângerilor formulate împotriva lor, inculpaţii au negat implicarea lor în comiterea vreunei infracţiuni de trafic de persoane.
Instanţa, analizând probele administrate în cauză, respectiv: declaraţiile părţilor vătămate, ale victimelor cu identitate protejată, declaraţiile martorilor, ale inculpaţilor, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi actele emise de autorităţile ungare a apreciat că în sarcina inculpaţilor nu poate fi reţinută niciuna din faptele menţionate în actul de sesizare. A mai reţinut că partea vătămată C.M.R., cumnatul inculpaţilor, în declaraţiile date la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească a arătat că a petrecut sărbătorile de iarnă la domiciliul inculpaţilor din Ungaria, împreună cu soţia sa - partea vătămată C.A.M. - şi fiul lor, C.E.; că, în luna ianuarie 2011 inculpaţii i-au propus să meargă împreună să comită furturi, însă el a refuzat; că aceştia i-ar fi propus să plece în România să le aducă maşina unui prieten de-al lor, în schimbul contravalorii cazării oferite în Ungaria, lucru pe care partea vătămată l-a făcut; că, la întoarcerea sa din România a fost sechestrat de inculpaţi şi bătut de aceştia, fiindu-i oprite actele; că, la intervenţia organelor de poliţie din Ungaria el a putut să se întoarcă în ţară, însă soţia sa - partea vătămată C.A.M. - a fost sechestrată în continuare de către inculpaţi.
A fost apreciată ca relevantă şi declaraţia părţii vătămate C.A.M. dată în cursul cercetării judecătoreşti, din care rezultă că între inculpatul Ţ.R. şi soţul ei - partea vătămată C.M.R. - a avut loc un conflict, pornit de la neînţelegerile legate de moştenirea de la părinţi, că ea a rămas la domiciliul inculpaţilor din Ungaria întrucât se temea de soţul ei, care o bătea; că a dat declaraţiile din timpul urmăririi penale sub influenţa părţii vătămate C.M.R., care a ameninţat-o, în prezent părţile vătămate fiind despărţite în fapt.
A mai reţinut că, partea vătămată B.V.F. care, în cursul urmăririi penale a declarat că a fost racolată de inculpatul Ţ.R., care i-a promis un loc de muncă în străinătate, după care a transportat-o şi cazat-o în Germania, unde a fost bătută şi obligată să fure bunuri, şi-a modificat depoziţia declarând în instanţă că nu i-a cunoscut pe inculpaţi, că a dat prima declaraţie la cererea părţii vătămate C.M.R. (pe care o cunoaşte sub numele de "F.R."), care a învăţat-o ce să spună, că nu a fost niciodată în Ungaria şi Germania şi că acesta nu i-a dat banii promişi.
Totodată, victima cu identitate protejată S.C. (minor) a declarat, în timpul urmăririi penale, că inculpatul Ţ.R. i-a promis un loc de muncă în Ungaria, în condiţii avantajoase, că a plecat împreună cu inculpatul, acesta mituind probabil vameşul, întrucât nu deţinea procură pentru a ieşi din ţară cu minorul, că a stat în Ungaria, după care inculpaţii l-au dus în Germania şi l-au obligat, folosind agresiuni fizice, să comită furturi din magazine. În instanţă victima şi-a schimbat declaraţia, susţinând că prima declaraţie a fost dată la solicitarea lui C.M.R., care i-a promis bani şi a învăţat-o ce să spună împotriva inculpaţilor. Victima a negat că a fost vreodată în Germania sau Ungaria.
Victima cu identitate protejată G.R. a susţinut, în faţa procurorului, că inculpatul Ţ.R. i-a promis un loc de muncă bine plătit în Ungaria, la un restaurant, că a mers cu inculpaţii în Ungaria după care a fost dusă în Germania, cazată şi bătută ca să meargă la furat din magazine. În instanţă victima a declarat că nu îi cunoaşte pe inculpaţi, că nu a ieşit niciodată din România, că partea vătămată C.M.R. i-a promis că îi va da bani dacă va da declaraţie împotriva inculpaţilor.
În cursul cercetării judecătoreşti cele două victime au depus la dosar înscrisuri, dezvăluindu-şi identitatea reală, motiv pentru care instanţa a dispus declasificarea declaraţiilor date în timpul judecăţii, conform art. 861 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 24 din H.G. nr. 585/2002, cele două victime fiind M.P.S. ("S.C.") şi A.O. ("G.R.").
Raportat la conţinutul infracţiunii de trafic de persoane, s-a reţinut de prima instanţă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Astfel, părţile vătămate C.M.R. şi C.A.M. au fost transportate şi cazate în Ungaria de către inculpaţi în virtutea relaţiilor de rudenie existente între ele, partea vătămată C.A.M. fiind sora inculpatei Ţ.I. Inculpaţii le-au adresat invitaţia părţilor vătămate de a petrece sărbătorile de iarnă în Ungaria, lucru care s-a şi întâmplat. Între inculpatul Ţ.R. şi partea vătămată C.M.R. a existat un conflict, acesta sesizând organele de poliţie din localitatea Berettyoujfolu, Ungaria, despre faptul că a fost sechestrat şi bătut de către inculpaţi. Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliţia ungară a fost identificat şi autoturismul cu care C.M.R. a venit în Ungaria, acesta fiind predat proprietarului - I.P.G. De asemenea, inculpata Ţ.I. a fost audiată în calitate de suspect pentru infracţiunea de jaf, încălcarea libertăţii persoanelor săvârşită cu motiv ticălos şi tentativă de vătămare corporală gravă. Cu prilejul acestor cercetări partea vătămată C.A.M. a declarat autorităţilor ungare că soţul ei, C.M.R., a sustras autoturismul din România şi că plângerea făcută de acesta împotriva inculpaţilor nu corespunde adevărului.
În cauză nu este vorba de o activitate de recrutare a celor două părţi vătămate de către inculpaţi, acestea nefiind transportate şi cazate în Ungaria prin vreuna dintre modalităţile enumerate în art. 12 din Legea nr. 678/2001. Actele de violenţă ce au avut loc între inculpaţi şi partea vătămată C.M.R. au pornit de la motive personale, fie de la modul de dobândire a autoturismului aparţinând martorului I.P.G., fie de la faptul că între părţi existau alte neînţelegeri. Împrejurarea că inculpaţii le-ar fi propus, la un moment dat, părţilor vătămate să le însoţească în Germania pentru a fura, propunere neurmată de executarea acestei acţiuni ilicite, nu reprezintă nicidecum un act material al infracţiunii de trafic de persoane, cu atât mai mult cu cât chiar partea vătămată C.M.R. a declarat că, în anii trecuţi a practicat acest lucru în străinătate.
Din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, aflate la dosarul cauzei, rezultă că între părţile vătămate C.M.R. şi C.A.M. au existat discuţii, în timp ce C.M.R. se afla în România, iar C.A.M. în Ungaria. Din conţinutul acestor convorbiri telefonice rezultă că partea vătămată C.A.M. a refuzat să revină în România întrucât soţul ei o agresa şi că inculpata Ţ.I. îi cerea părţii vătămate C.M.R. să vină în Ungaria şi să-şi retragă plângerea pe care acesta o formulase împotriva lor.
Faptul că partea vătămată C.A.M. nu era sechestrată de inculpaţi rezultă din împrejurarea că aceasta folosea telefonul inculpatului Ţ.R. pentru a discuta cu soţul ei. Partea vătămată a depus la dosar un certificat medico-legal emis la data de 24 februarie 2011, din care rezultă că a prezentat leziuni vindecabile în 3 - 4 zile îngrijiri medicale, provocate de soţul ei, partea vătămată C.M.R., în chiar ziua în care a dat prima declaraţie în prezenta cauză.
Martorul I.P.G. a declarat că partea vătămată C.M.R. i-a sustras autoturismul, cu care a plecat în Ungaria şi că a fost anunţat de inculpatul Ţ.R. despre această situaţie, el deplasându-se în Ungaria de unde şi-a recuperat maşina. Această declaraţie confirmă susţinerile făcute de inculpatul Ţ.R., referitoare la unul dintre motivele ce ar fi stat la baza conflictului dintre el şi partea vătămată C.M.R.
Martora C.T., sora inculpatei Ţ.I. şi a părţii vătămate C.A.M., a declarat că, în luna decembrie 2010 s-a aflat în Ungaria, împreună cu inculpaţii şi părţile vătămate, că a avut loc o ceartă legată de moştenirea rămasă de la părinţi, că partea vătămată C.M.R. a furat o maşină şi că partea vătămată C.A.M. i-a spus că a depus plângere împotriva inculpaţilor întrucât soţul ei, C.M.R., a bătut-o. Declaraţia martorei este susţinută de declaraţia martorului F.V., concubinul acesteia.
În cazul părţilor vătămate C.M.R. şi C.A.M. transportarea şi cazarea lor în Ungaria nu s-a făcut prin ameninţare, violenţă, alte forme de constrângere, prin răpire, înşelăciune, abuz de autoritate, pentru a le exploata.
Faptul că între părţi au existat neînţelegeri, consemnate în actele încheiate de autorităţile ungare şi care au pornit de la probleme personale, altele decât cele legate de intenţia inculpaţilor de a le exploata excede cadrului procesual de faţă.
În privinţa celorlalte victime majore şi ale victimei minore, instanţa a reţinut că probele administrate nu sunt suficiente pentru a demonstra vinovăţia inculpaţilor.
Este adevărat că, în cursul urmăririi penale partea vătămată B.V.F. şi victimele A.O. şi M.P.S. au dat declaraţii ample, cuprinzând amănunte legate de activitatea infracţională a inculpaţilor desfăşurată pe teritoriul Germaniei şi care, coroborate, ar putea conduce la stabilirea situaţiei de fapt redate în rechizitoriu.
Însă, în cursul judecăţii partea vătămată şi victimele şi-au schimbat radical declaraţiile, susţinând categoric că ele au fost date la solicitarea părţii vătămate C.M.R., care le-a promis recompensă bănească.
În sprijinul acestor declaraţii au venit martorii N.G., B.D., care au arătat că partea vătămată C.M.R. le-a propus şi lor să depună plângere împotriva inculpaţilor şi să susţină că aceştia i-au obligat să fure în Germania, dar au refuzat.
La dosar a fost depusă o declaraţie autentificată sub nr. 401 din 13 mai 2011 la Biroul Notarilor publici asociaţi N.E.L. şi V.I.E., dată de S.E.A. - sora victimei M.P.S., care arată că fratele ei nu a părăsit ţara decât împreună cu părinţii lui, că, în perioada în care el a spus că a fost scos din România de către inculpaţi, a locuit cu ea şi soţul ei.
Martorul N.G. a declarat, în cursul urmăririi penale, că a lucrat ca şofer pentru inculpatul Ţ.R., în urmă cu câţiva ani, că acesta i-a propus să meargă cu el în străinătate, pentru a lucra tot ca şofer, însă martorul a refuzat propunerea ştiind că inculpatul se ocupă de furturi. În instanţă, martorul nu a recunoscut această ultimă afirmaţie a sa, însă, depoziţia sa, care nu oferă niciun element concret pentru cauza de faţă, este irelevantă.
La data de 11 mai 2011, una dintre victimele din proces a formulat o cerere de acordare a identităţii protejate, ce a fost admisă de instanţă, declarând că a fost transportată de inculpatul Ţ.R. la Galaţi, cazată într-o casă părăsită şi că a comis mai multe furturi, predând banii obţinuţi unei persoane trimise de inculpat.
Referitor la această declaraţie prima instanţă a reţinut că nu este conformă cu realitatea întrucât partea vătămată nu a mai dat aceste informaţii până în acest moment procesual, şi-a contrazis declaraţia dată în cursul urmăririi penale, susţinând că nu a fost niciodată în străinătate, iar depoziţia nu este susţinută de alte probe.
Instanţa a mai reţinut că, deşi în rechizitoriu M.P.S. ("S.C.") şi A.O. ("G.R.") figurează în calitate de martori cu identitate protejată, aceştia au calitatea de victime, conferită de dispoziţiile art. 2 pct. 3 din Legea nr. 678/2001.
S-a constatat că, deşi declaraţiile date în faza de urmărire penală de către părţile vătămate şi victime se coroborează, conţin amănunte identice referitoare la modalitatea de racolare, transport, cazare, obligare la acţiuni ilegale ce ar conduce la ideea vinovăţiei inculpaţilor, instanţa nu poate să le ofere aceeaşi valoare ca probelor administrate în cursul judecăţii, când s-a procedat la reaudierea părţilor vătămate, a victimelor şi a martorilor.
Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001, victimelor infracţiunilor prevăzute de această lege li se asigură asistenţă juridică obligatorie pentru a putea să îşi exercite drepturile în cadrul procedurilor penale prevăzute de lege, în toate fazele procesului penal, şi să îşi susţină cererile şi pretenţiile civile faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni prevăzute de lege, în care ele sunt implicate.
Or, în cursul urmăririi penale, niciuna dintre părţile vătămate şi victimele din prezenta cauză, inclusiv victima minoră nu a fost audiată în prezenţa apărătorului, deşi asistenţa lor juridică era obligatorie, conform legii.
Declaraţiile luate în aceste condiţii nu au aceeaşi valoare ca declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, când părţile au fost asistate de apărători, astfel că instanţa le-a înlăturat, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii, acestea fiind insuficient probate.
Instanţa a mai reţinut că, în cursul urmăririi penale nu au fost administrate probe care să întărească convingerea că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, respectiv nu au fost solicitate date de la autorităţile din Germania, referitoare la existenţa unor furturi din magazine în perioada de referinţă, nu s-a făcut dovada deplasării victimelor în Ungaria şi Germania, nu au fost audiate rudele victimei minore pentru a se stabili dacă aceasta a fost plecată de la domiciliu.
Or, conform art. 65 C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. În condiţiile unui probatoriu insuficient, reţinând şi existenţa unor declaraţii contradictorii ale părţilor vătămate şi victimelor nu se poate concluziona, fără dubiu, că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001.
Potrivit art. 52C. proc. pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar conform art. 66 C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia. Când, urmare a administrării tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, căci orice îndoială este în favoarea inculpatului.
Pentru aceste considerente instanţa, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi de minori, prevăzute de Legea nr. 678/2001 a dispus achitarea inculpaţilor, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, reţinând aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. numai în ceea ce le priveşte pe părţile vătămate C.M.R. şi C.A.M., care au fost transportate şi cazate, în opinia procurorului, împreună, în aceeaşi perioadă de timp. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia nr. 49 din 4 iunie 2007, stabilind că traficul de persoane comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, constituie infracţiune unică, în formă continuată.
În privinţa celorlalte victime, instanţa a reţinut existenţa concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen., întrucât acţiunea inculpaţilor, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, se presupune că s-a particularizat în raport cu fiecare dintre subiecţii pasivi ai faptelor de trafic de persoane.
În temeiul art. 350 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a dispus punerea în libertate a inculpatului Ţ.R., reţinând că măsura arestării preventive a fost menţinută până la acest moment procesual în vederea administrării probelor necesare aflării adevărului.
S-a constatat că părţile vătămate şi victimele nu au formulat pretenţii civile.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ şi inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ a invocat nelegalitatea sentinţei penale atacate, reţinând că Tribunalul Neamţ în mod greşit a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori.
Inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I. au solicitat schimbarea temeiului juridic, în baza căruia s-a dispus achitarea din art. 10 lit. d) C. proc. pen. în art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există.
Prin Decizia penală nr. 1 din 4 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ şi apelanţii-inculpaţi Ţ.R. şi Ţ.I. împotriva Sentinţei penale nr. 53 din 19 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 1133/103/2011.
A desfiinţat sentinţa atacată în ceea ce priveşte greşita achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părţi vătămate C.M.R. şi C.A.M. şi temeiul juridic al achitării pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F. şi victimă A.O. şi de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001- victimă M.P.S.
A reţinut cauza spre rejudecare şi în fond: în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I., la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată - părţi vătămate C.M.R. şi C.A.M.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art 861C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpaţilor pe o durată de 6 ani termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
A atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor prev. de art. 864 C. pen.
În baza art. 863C. pen., pe durata termenului de încercare s-au impus inculpaţilor următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ de câte ori sunt chemaţi;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Ţ.R. durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 februarie 2011, orele 15:15 la 19 mai 2011.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 500 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A reţinut ca temei al achitării pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F. şi victimă A.O. şi de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 - victimă M.P.S., dispoziţiile art. 10 lit. a) în loc de dispoziţiile art. 10 lit. d) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. În baza art. 192 alin. (3), cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina acestuia.
Examinând actele şi lucrările dosarului efectuate în cele două faze procesuale, instanţa de prim control judiciar a reţinut că prima instanţă a procedat la o evaluare eronată a probelor în acuzare administrate în cauză, pronunţând în mod netemeinic achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părţi vătămate C.M.R. şi C.A.M.
De asemenea, hotărârea atacată este criticabilă în ceea ce priveşte temeiul juridic al soluţiei de achitare pentru infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - parte vătămată B.V.F. şi victimă A.O. şi de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 - victimă M.P.S.
Privitor la infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părţi vătămate C.M.R. şi C.A.M., Curtea a reţinut că prima instanţă a pierdut din vedere conţinutul şi calitatea informativă a unor probe directe şi indirecte administrate în cursul procesului penal, de natură a releva precis şi decisiv existenţa faptei, urmarea ei socialmente periculoasă şi vinovăţia inculpaţilor Ţ.I. şi Ţ.R. faţă de aceasta.
Sub aspectul legăturii probelor cu obiectul probaţiunii (faptele sau împrejurările care au relevanţă asupra fondului unei cauze penale), probele pot fi directe şi indirecte.
Dacă probele directe dovedesc în mod nemijlocit vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, ele conţinând informaţii care pun în lumină fără ajutorul altor probe aspectele legate de rezolvarea problemelor esenţiale în cauza penală, probele indirecte nu furnizează informaţii care pot dovedi în mod direct vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, însă aceste probe pot conduce la stabilirea adevărului în măsura în care se coroborează cu conţinutul altor probe directe sau indirecte.
Examinând lucrările dosarului de faţă, Curtea a constatat că probele administrate în cauză prin conţinutul lor informativ permit formularea unor deducţii logice din care se poate stabili fără echivoc existenţa faptei de trafic de persoane comise în participaţie penală şi vinovăţia celor doi inculpaţi faţă de această infracţiune.
Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la speţa de faţă, Curtea, în baza caracterului devolutiv al apelului penal, a procedat în continuare la o nouă analiză a probelor administrate.
Astfel, instanţa de apel a reţinut ca deosebit de relevante la stabilirea adevărului declaraţiile părţilor vătămate C.M.R., C.A.M., copiile documentelor întocmite de autorităţile judiciare maghiare cu ocazia instrumentării plângerii formulate de către C.M.R., proces-verbal întocmit de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. Piatra-Neamţ la data de 27 februarie 2011, în care este identificată la Spitalul Judeţean Neamţ partea vătămată C.A.M., aceasta afirmând că a fost lovită de către inculpata Ţ.I., pentru a-şi modifica declaraţia şi procesele de redare a convorbirilor telefonice interceptate.
Examinând elementele de fapt ce rezultă din aceste probe, a reţinut că în cursul lunii decembrie 2010, inculpatul Ţ.R. şi soţia sa, inculpata Ţ.I., le-au propus părţilor vătămate C.M.R. şi C.A.M., cu care se află în relaţii de rudenie de altfel, să se deplaseze în Ungaria, la locuinţa lor de acolo, pentru a petrece sărbătorile de iarnă în locaţia respectivă.
Părţile vătămate au acceptat, astfel că, în cursul aceleiaşi luni, împreună cu fiul lor minor, C.E., în vârstă de 3 ani, au fost transportate de către inculpaţi la locuinţa lor din Berettyoujfalu din Ungaria.
După sărbători, procedând în modalitatea în care acţionaseră şi în cazul altor victime, inculpatul Ţ.R. şi soţia acestuia Ţ.I., le-au precizat părţilor vătămate că nu le pot permite să părăsească locuinţa respectivă pentru a se întoarce în România şi că pentru a acoperi cheltuielile legate de cazarea acestora în perioada în care s-au aflat în Ungaria, trebuie ca partea vătămată C.M.R. şi soţia acestuia să meargă în Germania pentru a sustrage bunuri în beneficiul soţilor Ţ.
C.M.R. a refuzat şi a insistat ca atât el, cât şi familia sa să fie lăsaţi să se întoarcă în România, iar în aceste condiţii, inculpatul Ţ.R. a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate, sechestrând-o într-o cameră a locuinţei sale şi lovind-o de mai multe ori.
După ce a reuşit să părăsească imobilul respectiv, C.M.R. a sesizat organele de poliţie din Ungaria, în care a precizat că soţii Ţ. se ocupă cu furturi în ţările Europei Occidentale, inculpatul Ţ.R. i-a propus să meargă şi el la furat şi întrucât a refuzat, a fost lovit şi sechestrat de acesta (declaraţiile părţii vătămate C.M.R. coroborate cu copiile documentelor întocmite de autorităţile judiciare maghiare cu ocazia instrumentării plângerii formulate de către C.M.R.).
A mai reţinut că din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că inculpata Ţ.I. a lovit partea vătămată C.A.M. şi a legat-o de scaun şi că cei doi inculpaţi se ocupau cu furturi: partea vătămată C.M.R. îi sugerează soţiei sale să meargă la furat cu el şi nu cu inculpaţii, inculpaţii deţineau un autoturism cu numere de Germania.
Ca urmare a sesizării organelor de poliţie, partea vătămată C.M.R. a reuşit să se întoarcă în România, în timp ce soţia sa a refuzat ca urmare a ameninţărilor exercitate de inculpata Ţ.I.
Tot din înregistrările convorbirilor telefonice rezultă că inculpaţii erau dispuşi să o lase pe partea vătămată C.A.M. şi pe fiul ei minor să revină în România doar în condiţiile retragerii plângerii formulate de către C.M.R.
Curtea, în divergenţă cu opinia primei instanţe, a reţinut că partea vătămată C.A.M. a fost sechestrată de către inculpaţi, acest aspect rezultând din declaraţia acesteia dată în faza de urmărire penală coroborată cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.
Astfel, partea vătămată a arătat că era supravegheată permanent chiar şi la toaletă, a fost ameninţată de către inculpaţi, i-a fost tăiat părul cu forţa de către inculpata Ţ.I. (aspect ce rezultă şi din vizionarea CD cu declaraţia sa), actele de identitate şi paşaportul fiului ei se aflau în posesia inculpaţilor. Chiar dacă folosea telefonul inculpatului Ţ.R., partea vătămată discuta cu soţul său numai în prezenţa inculpaţilor.
Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice mai rezultă că actele părţii vătămate se aflau în posesia inculpaţilor şi că aceasta îi comunica soţului că este ţinută ostatică, că nu este lăsată de inculpaţi să se întoarcă în ţară.
Din declaraţia părţii vătămate C.A.M. rezultă că inculpaţii se ocupau, într-adevăr, de furturi în Germania şi au antrenat-o în această activitate şi pe fiica lor minoră Ţ.D., zisă "M.", că şi ea a fost pusă de către inculpată să fure un trening pentru soţul ei şi mâncare. A fost forţată să încerce să fure şi din buzunare, însă nu a reuşit, întrucât nu avea abilităţile necesare şi victima respectivă a simţit. În timp ce se afla într-un magazin de fructe în Germania, inculpata a lovit-o în faţa camerelor de luat vederi ale magazinului, întrucât nu dorea să fure pentru ea.
De asemenea, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că partea vătămată C.A.M. a mers la furat şi nu a primit niciun ban.
În afara probelor în acuzare, enunţate şi analizate mai sus, Curtea a subliniat şi existenţa unui fapt probatoriu care conduce în mod complet la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor pentru această faptă, şi anume atitudinea inculpatei Ţ.I., care, în discuţiile telefonice purtate cu partea vătămată C.M.R., îi sugerează să-şi retragă declaraţia dată în faţa autorităţilor maghiare, nu pentru că acea declaraţie nu ar corespunde adevărului, ci pentru a scăpa de răspunderea penală. Curtea, potrivit principiului liberii aprecieri a probelor, a înlăturat declaraţia părţii vătămate C.A.M. dată în cursul cercetării judecătoreşti prin care îşi retractează total declaraţiile de la urmărirea penală, având în vedere lipsa unor motive pertinente şi credibile care să justifice această schimbare de atitudine procesuală. Mai mult, declaraţia dată în faza de urmărire se coroborează cu alte probe administrate în cauză, declaraţiile părţii vătămate C.M.R., proces-verbal întocmit de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. Piatra-Neamţ la data de 27 februarie 2011, în care este identificată la Spitalul Judeţean Neamţ partea vătămată C.A.M., aceasta afirmând că a fost lovită de către inculpata Ţ.I., pentru a-şi modifica declaraţia şi procesele de redare a convorbirilor telefonice interceptate.
De asemenea, Curtea a înlăturat declaraţiile martorilor C.T. şi F.V., apreciind că sunt subiective, fiind influenţate de relaţiile lor de rudenie cu inculpaţii şi făcute în vederea disculpării acestora.
Instanţa de apel a reţinut că sunt lipsite de credibilitate şi apărările inculpaţilor, conform cărora neînţelegerile dintre părţi ar fi fost legate de probleme familiale, având în vedere că aceste apărări sunt identice cu ceea ce inculpata Ţ.I. i-a sugerat părţii vătămate C.M.R. să declare după ce îşi va retrage plângerea adresată autorităţilor maghiare, aşa cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.
În lumina celor expuse, Curtea a constatat că probele administrate pe parcursul procesului penal, necesare şi suficiente pentru aflarea adevărului în cauză cu privire la faptele de trafic de persoane comise de inculpaţi în dauna părţilor vătămate C.M.R. şi C.A.M. atestă netemeinicia soluţiei de achitare adoptată de Tribunalul Neamţ cu privire la acest fapte şi impun reformarea acestei sentinţei atacate în sensul condamnării inculpaţilor la pedeapsa închisorii. Contrar opiniei instanţei de fond, s-a reţinut că inculpaţii au recrutat cele două părţi vătămate, pe care le-au transportat şi cazat în Ungaria prin una dintre modalităţile enumerate în art. 12 din Legea nr. 678/2001, respectiv prin înşelăciune (sub pretextul de a petrece sărbătorile de iarnă) după care le-au precizat că pentru a acoperi cheltuielile legate de cazarea acestora trebuie să-i însoţească pe inculpaţi în Germania pentru a fura, propunere urmată de executare doar de partea vătămată C.A.M.
În drept, faptele inculpaţilor Ţ.R. şi Ţ.I., care în decembrie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sub pretextul petrecerii sărbătorilor de iarnă au transportat şi cazat pe teritoriul Ungariei (partea vătămată C.M.R.) şi apoi al Germaniei - partea vătămată C.A.M., după care, prin exercitarea de violenţe şi ameninţări a obligat-o pe aceasta din urmă să comită furturi în beneficiul inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte motivele de apel referitoare la greşita soluţie de achitare pentru faptele de trafic de persoane pretins a fi comise în dauna părţii vătămate B.V.F. şi victimelor A.O. şi M.P.S., Curtea a constatat că soluţia de achitare dispusă de prima instanţă este justă, eronat fiind doar temeiul juridic al achitării reţinut în cauză.
În C. proc. pen. român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.".
Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte "erga omnes";
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.
Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.
Prima instanţă în mod corect a constatat că în cauză nu există suficiente probe directe sau indirecte de natură a releva vinovăţia inculpaţilor cu privire la faptele de trafic de persoane pretins a fi comise în dauna părţii vătămate B.V.F. şi victimelor A.O. şi M.P.S., reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei.
Este adevărat că principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată posibilitatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune instanţei de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
În cadrul operaţiunii de sinteză a probelor, Curtea trebuie să aprecieze care dintre declaraţiile date de partea vătămată B.V.F. şi victimele A.O. şi M.P.S. reflectă adevărul, şi anume cele făcute în cursul urmăririi penale şi în care aceştia au dat declaraţii ample, cuprinzând amănunte legate de activitatea infracţională a inculpaţilor desfăşurată pe teritoriul Germaniei - ori cele date în cursul cercetării judecătoreşti şi în care aceştia au precizat că declaraţiile au fost date la solicitarea părţii vătămate C.M.R., care le-a promis recompensă bănească.
Faţă de toate aspectele evidenţiate mai sus, întrucât în cauză nu exista niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale părţii vătămate şi victimelor, Curtea a considerat îndoielnică credibilitatea declaraţiilor date în faza de urmărire penală, având în vedere că aceste declaraţii nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. Cele administrate în faza cercetării judecătoreşti sunt susţinute de declaraţiile martorilor N.G. şi B.D., care au arătat că partea vătămată C.M.R. le-a propus şi lor să depună plângere împotriva inculpaţilor şi să susţină că aceştia i-au obligat să fure în Germania, dar au refuzat, declaraţia autentificată sub nr. 401 din 13 mai 2011 la Biroul Notarilor Publici asociaţi N.E.L. şi V.I.E., dată de S.E.A. - sora victimei M.P.S., care arată că fratele ei nu a părăsit ţara decât împreună cu părinţii lui, că, în perioada în care el a spus că a fost scos din România de către inculpaţi, a locuit cu ea şi soţul ei.
Examinând probele în acuzare administrate în cauza de faţă în vederea relevării existenţei faptelor amintite şi vinovăţiei inculpaţilor, faţă de aceasta Curtea a constatat că acuzaţia reţinută de procuror prin rechizitoriu nu este dovedită cert.
Întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpaţilor, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo), motiv pentru care instanţa de apel a constatat inexistenţa acestor fapte şi implicit nevinovăţia inculpaţilor.
În raport cu argumentele mai sus expuse, Curtea a apreciat că faptele de trafic de persoane imputate inculpaţilor nu există în materialitatea lor, nefiind confirmate, aşa cum s-a arătat, de probele în acuzare administrate în cauză.
În consecinţă, Curtea a modificat temeiul juridic al achitării pentru aceste fapte, din dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cum a reţinut prima instanţă în art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de persoane, modul de acţiune şi împrejurările comiterii faptelor, numărul victimelor traficate, precum şi persoana inculpaţilor.
Astfel, a reţinut că inculpaţii se află la primul impact cu legea penală, au avut o bună conduită înainte de săvârşirea infracţiunii, temeiuri suficiente pentru a se da eficienţă circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi a aplicat acestora câte o pedeapsă într-un cuantum sub minimul special, de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. după executarea pedepsei principale, aptă a îndeplini funcţiile preventive şi educative şi a realiza scopul acesteia.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, Curtea a reţinut că natura faptelor săvârşite, persistenţa infracţională, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale.
În baza aceloraşi criterii, Curtea a apreciat că scopul pedepselor prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea acestora, având în vedere că sunt întrunite şi celelalte condiţii prev. de art. 86 C. pen. şi că aplicarea pedepselor constituie un avertisment pentru inculpaţi chiar şi fără executarea acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs scrise, susţinute oral în faţa instanţei, ambii inculpaţi, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., au solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - părţi vătămate C.M.R. şi C.A.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
În subsidiar, inculpaţii, în susţinerea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., au solicitat redozarea pedepsei aplicate de către instanţa de prim control judiciar şi înlocuirea dispoziţiilor art. 861 C. pen. cu cele prev. de art. 81 C. pen.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. - cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale şi temeinice şi recursurile declarate de inculpaţi ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
1. Referitor la prima critică a recurenţilor-inculpaţi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., privind grava eroare de fapt, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât nu există o contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea de condamnare şi probele administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări - evidentă şi necontestată - a probelor, ci aprecierii acestora de către instanţa de apel.
Astfel, în urma evaluării coroborate a tuturor probelor administrate în cauză, cele două instanţe, în mod justificat, au reţinut că nu s-a demonstrat la adăpost de orice îndoială că inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I. au exercitat acte de constrângere şi ameninţări asupra părţii vătămate B.V.F. şi a victimelor A.O. şi M.P.S. - minor -, în vederea obligării acestora de a comite furturi pe teritoriul statului german sau că au săvârşit vreuna din acţiunile prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, ca şi modalităţi de comitere a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - părţi vătămate C.M.R. şi C.A.M. -, reţinută în sarcina ambilor inculpaţi de către instanţa de apel şi pentru care s-a dispus condamnarea acestora, Înalta Curte reţine că, în raport de dispoziţiile procedurale ce reglementează desfăşurarea judecăţii şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, probele din cursul urmăririi penale trebuie administrate nemijlocit în condiţii de publicitate, în faţa unei instanţe independente, însă, soluţia pronunţată de instanţa de judecată nu se poate baza exclusiv numai pe probele din faza de urmărire penală sau numai pe cele administrate în faza de judecată.
Instanţa trebuie să analizeze ansamblul probator în concordanţă cu dispoziţiile art. 63 C. pen., putând reţine sau, după caz, să înlăture unele din aceste probe, în parte sau în totalitate, în situaţia în care nu se coroborează cu restul probelor administrate. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că pentru stabilirea adevărului, în cauză, nu pot fi avute în vedere doar declaraţiile date de părţile vătămate şi depoziţiile martorilor din faza de judecată, după cum nu pot fi avute în vedere nici probele extrajudiciare, ci aceste depoziţii trebuie analizate în mod critic, prin raportare la toate probele administrate în ambele faze procesuale.
Plecând de la aceste premise, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de prim control judiciar a apreciat că probele administrate sunt apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie prevăzută de dispoziţiile art. 52 C. proc. pen. şi a dispus condamnarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane.
Chiar şi din declaraţiile date de părţile vătămate C.M.R. şi C.A.M. în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată rezultă serioase indicii în legătură cu faptul că, în luna decembrie 2010, inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I. le-au propus să meargă în Ungaria pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă, fiind transportate împreună cu fiul lor minor în vârstă de 3 ani chiar de inculpaţi, la domiciliul acestora din loc. Berettyoujfalu, după care prin ameninţare şi exercitarea de violenţe fizice nu le-au mai permis să revină în România, urmând să fie transportate în Germania pentru a comite infracţiuni de furt în vederea acoperirii cheltuielilor de transport şi cazare în perioada cât s-au aflat în Ungaria.
Atitudinea părţii vătămate C.A.M. de a reveni, în totalitate, asupra declaraţiilor din cursul urmăririi penale este nejustificată, întrucât deşi au fost audiate la date diferite, declaraţiile părţilor vătămate referitoare la activităţile de trafic de persoane desfăşurate de cei doi inculpaţi se coroborează pe mai multe aspecte, părţile vătămate dând detalii referitor la datele la care au plecat în Ungaria, modalitatea în care au fost sechestrate şi ameninţate să plece în Germania pentru a comite mai multe furturi, modalitatea de sesizare a autorităţilor judiciare ungare de către partea vătămată C.M.R., convorbirile telefonice dintre acestea şi inculpaţi, modul de operare al inculpaţilor şi încercarea acestora de a-i determina să-şi schimbe depoziţiile, iar pe C.M.R. să-şi retragă plângerea formulată la autorităţile judiciare ungare.
În faţa instanţei, partea vătămată C.M.R. şi-a menţinut declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale arătând împrejurările în care s-a deplasat în cursul lunii decembrie 2010 în Ungaria, împreună cu soţia şi copilul minor în vârstă de 3 ani la domiciliul inculpaţilor, cum a fost ameninţată şi lovită de inculpatul Ţ.R. pentru a o determina să meargă la furat, cum a fost sechestrată soţia sa de către inculpaţi pentru a-i determina să comită furturi şi, ulterior, să-şi retragă plângerea formulată la autorităţile judiciare ungare.
Toate aceste declaraţii se coroborează cu verificările efectuate de către autorităţile judiciare ungare urmare plângerii penale formulate de către partea vătămată C.M.R. la data de 6 februarie 2011, dar şi cu verificările efectuate de către organele de poliţie din mun. Piatra-Neamţ şi consemnate în Procesul-verbal din data de 27 februarie 2011 când partea vătămată C.A.M. a fost identificată în Spitalul Judeţean Neamţ şi a precizat că a fost lovită de către inculpata Ţ.I. pentru a-şi modifica depoziţia dată în prezenţa organului de cercetare penală.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dintre partea vătămată C.A.M. şi soţul acesteia C.M.R., purtate de pe numărul de telefon utilizat de către inculpatul Ţ.R., din care rezultă că actele de identitate ale părţii vătămate C.A.M. şi paşaportul fiului său minor se aflau la inculpaţi, că aceasta era ţinută sechestrată într-o cameră şi era supravegheată tot timpul de cei doi inculpaţi, precum şi convorbirile telefonice dintre partea vătămată C.M.R. şi alte două persoane care foloseau numărul de telefon al lui Ţ.R. din care rezultă că i se cerea să renunţe la plângerea formulată împotriva celor doi inculpaţi şi convorbirile telefonice dintre C.A.M. şi inculpata Ţ.I. din care rezultă că partea vătămată a fost legată de scaun de către inculpatul Ţ.R. (convorbirea telefonică din data de 22 februarie 2011).
Nu în ultimul rând, acuzaţia de trafic de persoane este susţinută şi de declaraţia din cursul urmăririi penale dată de inculpata Ţ.I., care la data de 21 martie 2011 chiar dacă nu a recunoscut săvârşirea faptei, a relatat că a lovit-o pe partea vătămată C.M.R. în timp ce se afla în Ungaria însă nu pentru a o determina să comită furturi, ci pentru o moştenire primită de la părinţii săi şi soţia inculpatului, apărare care nu este susţinută de vreun alt mijloc de probă, dar care susţine afirmaţiile părţii vătămate privind constrângerea exercitată de către inculpaţi pentru a o determina să comită furturi în interesul acestora.
Dată fiind relaţia de rudenie dintre martorii C.T., F.V. şi inculpaţi, prin raportare la întregul material probator, Înalta Curte apreciază că în mod întemeiat au fost înlăturate de către instanţa de prim control judiciar depoziţiile acestora, ca fiind neconforme cu realitatea şi făcute în scopul exonerării de răspundere penală a celor doi inculpaţi, fiind infirmate de celelalte mijloace de probă.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte apreciază că în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I. s-a dovedit că aceştia au recrutat părţile vătămate C.M.R. şi C.A.M., pe care le-au transportat şi cazat la locuinţa lor din Ungaria, inducându-le în eroare că vor petrece sărbătorile de iarnă cu aceştia date fiind şi relaţiile de rudenie dintre C.A.M. şi inculpata Ţ.I. (soră), după care, prin ameninţare, sechestrare şi folosirea violenţelor au încercat să-i determine să meargă în Germania pentru a comite furturi, activitate realizată doar de partea vătămată C.A.M. în beneficiul inculpaţilor, faptele acestora realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica inculpaţilor Ţ.R. şi Ţ.I. prin care solicită achitarea reţinând că există în prezent şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunii de trafic de persoane, în temeiul dispoziţiilor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., urmând a respinge recursurile sub acest aspect.
2. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate şi criticile recurenţilor-inculpaţi, circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepselor aplicate de către instanţa de apel.
Înalta Curte a constatat că instanţa de prim control judiciar a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care nu au antecedente penale şi a stabilit pedepse în limitele legale pentru infracţiunea trafic de persoane reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi.
Referitor la pedepsele aplicate inculpaţilor Ţ.R. şi Ţ.I., de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod justificat în favoarea acestora circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au o familie şi copii în întreţinere, s-au prezentat în faţa instanţei atunci când au fost chemaţi, modul în care au acţionat, numărul victimelor traficate, dând eficienţa cuvenită acestor împrejurări cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei sub minimum special prevăzut de lege în condiţiile art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
Felul şi natura faptei comise, modalitatea de comitere (au recrutat, transportat şi cazat părţile vătămate la domiciliul lor din Ungaria, pe care le-au indus în eroare cu privire la scopul deplasării, iar ulterior prin ameninţare şi folosirea violenţei le-au determinat să comită infracţiuni în folosul lor, activitate realizată doar de către una dintre părţile vătămate), numărul persoanelor traficate, circumstanţele personale ale inculpaţilor formează şi convingerea Înaltei Curţi că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt în măsură să contribuie la formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpaţilor de către instanţa de apel, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare îndeplinesc atât scopul preventiv-educativ al pedepsei, cât şi caracterul de exemplaritate, concretizând, totodată, dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte faptele comise, cât şi cu privire la comportamentul inculpaţilor (care nu au recunoscut comiterea faptelor chiar în faţa unui probatoriu evident, au încercat să determine părţile vătămate să-şi schimbe depoziţiile, activitate realizată în cazul părţii vătămate C.A.M. şi chiar să-şi retragă plângerea penală formulată către autorităţile judiciare ungare în cazul părţii vătămate C.M.R.).
Cât priveşte modalitatea de executare, Înalta Curte mai reţine că aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere, în condiţiile art. 862 C. pen., este singura în măsură să asigure conştientizarea pe deplin de către inculpaţi a gravităţii faptelor comise şi a consecinţelor comiterii unor asemenea fapte, urmând ca în cazul în care se va dovedi că inculpaţii nu au meritat un asemenea beneficiu, să execute în întregime pedeapsa în detenţie. Aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării, aşa cum au solicitat recurenţii-inculpaţi, în opinia Înaltei Curţi, este prea blândă în raport de poziţia lor procesuală nesinceră şi activitatea infracţională desfăşurată de aceştia în modalitatea expusă.
Constatând că nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
Având în vedere că recurenţii-inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ţ.R. şi Ţ.I. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 4 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumelor de câte 875 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu şi sumele de câte 150 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele-părţi vătămate, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1974/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2988/2012. Penal → |
|---|
