ICCJ. Decizia nr. 3002/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3002/2012
Dosar nr. 178/32/2012
Şedinţa publică din 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele
Prin sentinţa penală nr. 36 din 22 martie 2012, Curtea de Apel Bacău, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.V. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din data de 10 ianuarie 2012 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în Dosarul 680/P/2011, menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr. 99/11/2/2012 din 08 februarie 2012.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat indicii care să susţină afirmaţiile petentului.
Din ordonanţa nr. 624/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rezultă că s-a efectuat un raport de constatare tehnico-ştiinţifică potrivit căreia împuternicirea avocaţială cu nr. 273 a fost semnată de petentul S.V., astfel că nu se poate reţine în sarcina intimatului avocat o activitate de inducere în eroare a petentului care să caracterizeze infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (3) C. pen..
În ceea priveşte intimatul executor judecătoresc, instanţa a reţinut ca acesta a întocmit formalităţile necesare îndeplinirii executării silite, activitate finalizată o dată cu predarea sumei de 2.190 RON. Calculul acestei sume a fost efectuat de debitoarea SC P. SA, în raport de activitatea lucrată de petent.
Nefondate au fost apreciate şi criticile petentului referitoare la neaudierea sa de către procuror şi administrarea altor mijloace de probă.
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este, sau nu, cazul să se dispună trimiterea în judecată".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare în vederea verificării existenţei sau inexistenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., care ar împiedica începerea urmăririi penale. Aceste acte premergătoare servesc la luarea hotărârii de a începe, sau nu,urmărirea penală.
Rezultă, din analiza textelor de lege invocate, că organele de cercetare şi de urmărire penală au obligaţia de a efectua investigaţiile prealabile pentru a nu se dispune începerea urmăririi penale acolo unde nu există nici un indiciu din care să rezulte existenţa vreunei fapte penale.
Aşadar, dreptul de a dispune atât în privinţa investigaţiilor premergătoare cât şi a limitelor acestora, este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, nefiind ţinute de probele indicate de petent ca fiind necesar a fi administrate.
Împotriva sentinţei penale a declarat recurs petentul solicitând admiterea lui, casarea sentinţei atacate şi admiterea plângerii aşa cum a fost formulată.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru cele ce urmează:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a soluţionat plângerea petentului împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată la 22 martie 2012, când a pronunţat sentinţa nr. 36, aşa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispozitiior art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, sentinţa penală nr. 36 din 22 martie 2012, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menţionată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.
În consecinţă, recursul declarat de petentul S.V. este inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum era acest text în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.V. împotriva sentinţei penale nr. 36 din data de 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 de RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 27/2012. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 31/2012. Penal. Excepţie de... → |
|---|
