ICCJ. Decizia nr. 31/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 31/2012
Dosar nr. 6757/1/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa din 10 august 2011 pronunţată în Dosarul nr. 229/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4), (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 rap la art. 289 alin. (1), art. 291 alin. (1), art. 291, art. 246, art. 248, art. 264 şi art. 323 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.
Pe baza examinării materialului de urmărire penală s-au reţinut următoarele:
Prin adresa din 5 februarie 2008 Judecătoria Iaşi, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu privire la înscrisul intitulat proces-verbal de punere în funcţiune a instalaţiei de utilizare gaze naturale cu care petiţionarul B.E. s-a înscris în fals. Astfel s-a format Dosarul nr. 1729/P/ 2008 soluţionat la data de 6 august 2009 prin neînceperea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunii prev de art. 290 C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 717 din 8 martie 2010 Judecătoria Iaşi, a admis plângerea petiţionarului B.E., soluţie menţinută şi de Tribunalul Iaşi, s-a desfiinţat rezoluţia şi trimis cauza la parchet în vederea refacerii actelor de cercetare.
Cu prilejul audierii petiţionarul B.E. a formulat plângere împotriva mai multor persoane printre care a fost nominalizată şi numita V.E., procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 229/P/2011. Prin ordonanţa din 10 august 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata V.E. În argumentarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reţinut că în acest caz nu au rezultat indicii care să confirme săvârşirea vreunei fapte penale de către V.E., astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 rap la art. 289 alin. (1), art. 291 alin. (1), art. 291, art. 246, art. 248 1 art. 264 şi art. 323 C. pen.
Ulterior, la data de 06 septembrie 2011, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare nr. 2103/11/2/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluţiei anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală şi temeinică.
S-a reţinut în acest sens că actele premergătoare efectuare în Dosarul nr. 229/P/2011 nu au demonstrat existenţa unor dovezi care să confirme săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti şi de fals intelectual ori a altei infracţiuni în sarcina făptuitorului T.M.
Nemulţumit de soluţia adoptată, petentul B.E. s-a adresat cu plângere în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată competente, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22 august 2011.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul
Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale investeşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei atacate.
Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este investită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
În prezenta cauză se constată că soluţia adoptată de parchet faţă de intimata V.E. este legală şi temeinică, având în vedere intervenţia art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. infracţiunilor prev. de art. 26 rap la art. 289 alin. (1), art. 291 alin. (1), art. 291, art. 246, art. 248 si art. 264 şi art. 323 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârşirii acestei infracţiuni.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că în mod corect procurorul a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Într-adevăr, aşa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la fapta reclamată de petiţionar, magistratul procuror V.E. îndeplinindu- şi atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale.
Activitatea de cercetare penală a procurorului este supusă verificării procurorului ierarhic superior, care poate confirma sau infirma actele şi măsurile dispuse de acesta, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale.
Pe de altă parte, activitatea desfăşurată de procurorul învestit cu soluţionarea unei plângeri nu poate constitui prin ea însăşi infracţiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), atâta timp cât acesta a dispus măsuri legale şi nu s-a făcut dovada că şi-a exercitat abuziv funcţia.
în acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare, dacă apreciază că se impune efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conţinutul plângerii. în situaţia în care, raportat la datele şi indiciile rezultate din actul de sesizare, procurorul, ca urmare a propriei percepţii asupra situaţiei de fapt, apreciază că sunt suficiente temeiuri şi nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, poate dispune începerea urmăririi penale.
Drept urmare, nu se poate reţine că procurorul şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu, acesta instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispoziţiile C. proc. pen.
De altfel, în situaţia în care petiţionarul considera că modul de instrumentare a cauzei de către intimatul procuror denotă o aparenţă de lipsă de imparţialitate, putea uza de remediile procesuale prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata V.E., rezoluţie care va fi menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva ordonanţei din 10 august 2011 adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 27/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 32/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
