ICCJ. Decizia nr. 27/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 27/2012

Dosar nr. 6137/1/2011

Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluţia din 16 iunie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 93/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, în temeiul art. 228 alin. (4), (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 271 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele nu există în materialitatea lor.

Pe baza examinării materialului de urmărire penală s-au reţinut următoarele:

La data de 13 mai 2011, A.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul M.T., procuror militar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare pentru sîvârţirea infracţiunilor prev de art. 271 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în opinia petentului magistratul este vinovat de comiterea infracţiunilor enunţate anterior întrucât ar fi ignorat dispoziţiile încheieri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În argumentarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reţinut că în acest caz nu au rezultat indicii care să confirme săvârşirea vreunei fapte penale de către T.M., astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti şi de fals intelectual.

Ulterior, la data de 12 iulie 2011, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluţiei anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală şi temeinică. S-a reţinut în acest sens că actele premergătoare efectuare în Dosarul nr. 93/P/2011 nu au demonstrat existenţa unor dovezi care să confirme săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti şi de fals intelectual ori a altei infracţiuni în sarcina făptuitorului T.M.

Nemulţumit de soluţia adoptată, petentul A.I. s-a adresat cu plângere în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată competente, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 05 iulie 2011.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale investeşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei atacate.

Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este investită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.

În prezenta cauză se constată că soluţia adoptată de parchet faţă de intimatul T.M. este legală şi temeinică, având în vedere intervenţia art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 271 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârşirii acestei infracţiuni.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul T.M., rezoluţie care va fi menţinută.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei din 16 iunie 2011 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare.

Menţine rezoluţia atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 27/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond