ICCJ. Decizia nr. 3023/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3023/2012
Dosar nr. 1869/110/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 259/D din data de 15 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice şi s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
- T.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 27 decembrie 2010 la zi.
- T.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 27 decembrie 2010 la zi.
Prin aceeaşi sentinţă penală s-a dispus condamnarea inculpatului T.R.V.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată O.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată, au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 3.908,79 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi 1003 C. civ. şi art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată, au fost obligă inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 630,3 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Bacău.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul T.C. a cuţitului folosit la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii: T.R.V., T.V. şi T.C. în vederea obţinerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Bacău, a sumei de 900 RON, reprezentând onorarii apărători oficiu, respectiv 300 RON pentru avocat B.M., 300 RON pentru avocat N.S. şi 300 RON pentru avocat G.P.C.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 1.500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 665/P/2010 din data de 07 aprilie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest a inculpaţilor: T.R.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., T.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi T.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut că în noaptea de 26/27 decembrie 2010 în timp ce se aflau la barul din centrul comunei P., judeţul Bacău, în prezenţa mai multor persoane toţi trei au atacat-o pe persoana vătămată O.M. cu intenţia de a o ucide, împrejurare în care inculpatul T.C. a înjunghiat-o cu un cuţit în zona toracică şi i-a produs leziuni corporale cu potenţial tanatogenerator.
La primul termen de judecată din data de 02 iunie 2011, inculpaţii T.R.C. şi T.V. au solicitat aplicarea procedurii accelerate de judecare a cauzei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., cereri ce au fost respinse motivat de către instanţă prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată.
După citirea actului de sesizare, în cursul cercetării judecătoreşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 323 C. proc. pen. şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii nu au dorit să dea declaraţii, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Potrivit art. 326 C. proc. pen., a fost audiată partea vătămată O.M., care a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Instanţa a procedat la audierea martorilor: O.A.I., O.F., D.G., Ţ.M., R.I., O.M.A., L.I., M.C. şi T.Ş., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 26/27 decembrie 2010, în jurul orei 01.11, în timp ce se aflau în barul situat în fostul bufet al cooperaţiei din comuna P., judeţul Bacău, partea vătămată O.M. a avut o discuţie contradictorie cu inculpatul T.R.V.
Inculpatul a negat provocarea acestei discuţii, însă martorii prezenţi au remarcat replicile persoanei vătămate de genul „Măi, omul, ce ţi-am făcut!” şi gesturile cu mâna făcute de aceasta, însă între cei doi nu a avut loc o agresiune.
Atât inculpatul, cât şi persoana vătămată, erau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar urmare a acestei discuţii, inculpatul T.R.V. l-a sunat pe fratele său T.C., aflat şi el în localitate, la locuinţa părintească, ocazie cu care i-a solicitat să vină la bar să-l sprijine în conflictul cu persoana vătămată.
La scurt timp, în bar şi-a făcut apariţia şi inculpatul T.C., iar cei doi inculpaţi au avut din nou o discuţie cu persoana vătămată. Inculpaţii au încercat chiar să o agreseze, dar au intervenit mai multe persoane, care au aplanat incidentul.
Ulterior, în bar şi-a făcut apariţia şi tatăl celor doi inculpaţi, T.V., care a venit înarmat cu două cuţite şi o bâtă de cioban.
Încă de la intrare, acest din urmă inculpat a spus că în acea seară îl va tăia pe O.M., după care s-a apropiat de fiii săi şi le-a spus ceva de genul „A adus tata ce trebuie”.
Pentru a nu se ajunge la bătaie, barmanul de serviciu i-a luat bâta din mâini inculpatului T.V., dar nu a ştiut că acesta avea asupra sa şi două cuţite, iar martorul D.D. i-a luat din buzunare unul dintre cuţite (cel mai mare) şi l-a îndepărtat.
La îndemnul persoanelor care îl însoţeau, persoana vătămată s-a retras din bar cu scopul de a pleca acasă şi pentru a evita un eventual conflict fizic cu cei trei inculpaţi.
Imediat după ieşire, în timp ce persoana vătămată se deplasa către autoturismul său, parcat în şosea, aceasta a fost atacată de către cei trei inculpaţi care au ieşit după ea.
Primul care a atacat-o pe persoana vătămată a fost inculpatul T.C., acesta fiind înarmat cu un cuţit tip briceag (brişcă, după cum îi spun o parte din localnici) cu plăsele de culoare albă, cuţit pe care îl primise de la tatăl său sau pe care i-l luase acestuia din mână (aspect pentru care nu există o certitudine, întrucât toţi inculpaţii îl neagă, iar scena s-a petrecut doar între ei).
Inculpatul T.C. l-a prins pe O.M. cu o mână de umăr, l-a tras către înapoi şi a vrut să-l lovească cu cuţitul. Persoana vătămată a avut o reacţie firească de apărare, cu mâinile, însă inculpatul a continuat să lovească spre aceasta cu cuţitul, reuşind în cele din urmă să o înjunghie în zona toracică, timp în care asupra persoanei vătămate s-au năpustit şi ceilalţi doi inculpaţi.
Inculpaţii - toţi trei - au pus-o la pământ pe persoana vătămată şi s-au urcat peste aceasta, continuând să o lovească cu pumnii şi cu picioarele.
Inculpatul T.C. a fost dezarmat de către martorul O.A.I., care a intervenit în conflict, acesta împingându-l în lături pe inculpat, moment în care inculpatul a scăpat cuţitul din mână. Cuţitul a fost ridicat de jos şi închis chiar de către persoana vătămată, dar imediat i-a fost luat din mâini de către soţia sa, care ulterior l-a predat organelor de poliţie.
Pentru a-l putea trage jos de pe victimă, martorul a fost nevoit să rupă geaca de pe inculpatul T.C., iar apoi inculpatul T.R.V. a fost convins de alte persoane să nu se mai apropie de persoana vătămată, acestea văzând că victima sângerează abundent.
Cei trei inculpaţi s-au retras şi ca urmare a strigătului public, însă inculpatul T.V. ar fi vrut să se întoarcă la victimă, dar nu a mai fost lăsat de către ceilalţi doi inculpaţi - fiii săi.
Ulterior inculpatul T.C. a încercat să se sustragă urmăririi penale, părăsind în aceeaşi noapte locuinţa tatălui său şi ascunzându-se într-o anexă, la domiciliu.
Persoana vătămată a fost de urgenţă transportată la Spitalul Judeţean Bacău, unde a fost suspusă unei intervenţii chirurgicale de necesitate, intervenţie care a fost de natură să-i salveze viaţa.
Potrivit examinării medico-legale de către specialiştii S.M.L. Bacău, reiese că victima O.M. prezintă: „Plagă înjunghiată hemitorace drept cu hemotorax masiv. Şoc hemoragic.
Leziunea a putut fi produsă prin lovirea victimei la nivelul hemitoracelui drept cu un obiect înţepător tăios (posibil cuţit) şi care necesită 30-35 zile îngrijiri medicale.
Având în vedere regiunea interesată, profunzimea ei, considerăm că aceasta a fost de natură să-i pună în primejdie viaţa victimei. Leziunile pot data din 26/27 decembrie 2010.”
Instanţa de fond a motivat că situaţia de fapt reţinută se probează cu: procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă, dovezi de predare-primire a cuţitului cu care a fost înjunghiată persoana vătămată şi a aparatelor telefonice ale inculpaţilor T.C. şi T.R.V., analiza listing-ului telefonic, proces-verbal de recoltare probe biologice inculpat T.C., dispoziţia de examinare a persoanei vătămate, certificatul medico-legal, concluziile provizorii şi scrisoarea medicală, declaraţiile părţii vătămate O.M., adresele cu relaţii ale celor doi furnizori de servicii medicale, foaia de observaţie clinică generală a persoanei vătămate, declaraţiile martorilor: Z.I., O.A.J., O.M.A., L.I., O.F., C.M., C.S., D.D., C.N., L.V., L.V.E., toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor: T.C., T.V. şi T.R.V.
Instanţa de fond a apreciat că în drept, faptele inculpaţilor: T.C., T.V. şi T.R.V., comisă în forma de vinovăţie a intenţiei directe, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav şi, respectiv, tentativă la infracţiunea de omor calificat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. (faţă de inculpatul T.C.), art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. (faţă de inculpatul T.R.V.) şi respectiv art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (faţă de inculpatul T.V.).
În consecinţă în raport de aceste considerente, instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului T.R.V.
La individualizarea pedepselor prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume: gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările concrete in care a fost comisa fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, contribuţia fiecărui inculpat la producerea rezultatului socialmente periculos, precum şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat.
Privitor la inculpatul T.V., instanţa de fond a reţinut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine constantă, afirmând de la început că a înjunghiat-o pe partea vătămată, contrar probelor administrate în cauză, în scopul de a-l scăpa pe inculpatul T.C. de răspunderea penală, este în vârstă şi pe parcursul procesului a dat dovadă de regret în comiterea faptei. Toate aceste împrejurări, dar şi contribuţia la comiterea faptei au fost reţinute ca circumstanţe atenuante conform art. 74 - 76 C. pen. şi instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsa sub minimul special.
Instanţa de fond a arătat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 şi art. 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.
În aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului enunţată anterior, instanţa de fond statuat că nu va aplica ope legis pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau de comportamentul inculpatului.
Astfel, circumstanţele personale ale inculpatului, care a comis o tentativă la infracţiunea de omor calificat, natura infracţiunii săvârşite deduse judecăţii, urmările imediate, durata pedepsei principale, au determinat instanţa a aprecia că aplicare acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în baza art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, va interzice inculpatului exerciţiului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În susţinerea aprecierii justei aplicări a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, s-a subliniat faptul că într-o societate democratică este inacceptabil ca o persoană condamnată pentru o infracţiune contra vieţii persoanei, izolată pentru o perioadă în penitenciar să aibă posibilitatea de a participa la viaţa socială şi politică a semenilor săi liberi şi care nu au comis infracţiuni de acest gen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.C., instanţa de fond a motivat că se constată că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist postexecutoriu, fiind anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 62/D/2003 a Tribunalului Bacău la pedeapsa de 4 ani închisoare, tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la omor calificat, ceea ce denotă perseverenţa infracţională în comiterea de infracţiuni de o violenţă gravă şi care a avut o atitudine de nerecunoaştere a faptei, contrar probelor evidente, care au dovedit, dincolo de orice dubiu, că lovitura de cuţit a fost aplicată de acest inculpat. Având în vedere toate aceste împrejurări, dar în special contribuţia determinantă la comiterea faptei şi la producerea rezultatului socialmente periculos, instanţa de fond a apreciat că nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestui inculpat, urmând a fi aplicată o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.
În raport de circumstanţele personale ale inculpatului T.C., care a comis o tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav după ce anterior mai fusese condamnat pentru o infracţiune gravă împotriva persoanei, respectiv tentativă la infracţiunea de omor calificat, natura infracţiunii săvârşite deduse judecăţii, urmările imediate, durata pedepsei principale, prima instanţă a apreciat faptul că aplicare acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în baza art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În susţinerea aprecierii justei aplicări a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota s-a subliniat faptul că într-o societate democratică este inacceptabil ca o persoană condamnată pentru două infracţiune contra vieţii persoanei, izolată pentru o perioadă în penitenciar să aibă posibilitatea de a participa la viaţa socială şi politică a semenilor săi liberi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor, apreciindu-se că temeiurile care au stat la baza luării, prelungirii şi a menţinerii măsurii arestului preventiv subzistă şi impun în continuare privarea de libertate.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată O.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.908,79 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizarea părţii vătămate O.M., dovedite conform decontului de la dosar urmărire penală.
Serviciul de Ambulanţă Bacău s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 630,3 RON, reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul victimei la unitatea spitalicească dovedite, conform decontului de la dosar instanţă.
Instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv: există faptă ilicită (infracţiunea), există prejudiciu cert şi nereparat, există raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi există vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei şi în consecinţă în baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată, au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 3.908,79 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi la plata sumei de 630,3 RON, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Bacău.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, precum şi cei trei inculpaţi.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
1. Prin hotărârea apelată s-a dispus faţă de inculpatul T.V. interzicerea exerciţiului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii aceloraşi drepturi pe o durată de 2 ani.
Având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului T.V. (acesta având o vârstă înaintată şi neposedând antecedente penale), natura infracţiunii săvârşite (tentativă la infracţiunea de omor calificat), urmările imediate (punerea în primejdie a vieţii victimei), s-a considerat că interzicerea dreptului de a alege nu are legătură cu activitatea infracţională a inculpatului şi, în consecinţă, în baza art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa trebuia să interzică doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
2. Reţinând în sarcina inculpaţilor T.R.V. şi T.V., atât circumstanţe agravante, cât şi circumstanţe atenuante, instanţa de judecată trebuia să reţină şi dispoziţiile art. 80 C. pen., care reglementează concursul între cauzele de agravare şi de atenuare.
3. Întrucât noul C. civ. (modificat şi renumerotat) a intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011, în mod greşit au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata despăgubirilor civile în temeiul art. 998 C. civ., răspunderea acestora trebuia să se dispună în temeiul art. 1357 C. civ.
Apelanţii-inculpaţi T.V., T.R.V. şi T.C. nu au motivat apelurile în scris, iar în susţinerile orale făcute prin apărători au criticat hotărârea apelată pentru motivele reţinute în încheierea de amânare a deliberării şi a pronunţării.
Prin decizia penală nr. 42 din 23 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, a reţinut cauza spre rejudecare şi, în consecinţă:
I. A reţinut cu privire la inculpatul T.V. dispoziţiile art. 80 C. pen. şi a majorat cuantumul pedepsei principale aplicate acestui inculpat de la 4 ani şi 6 luni închisoare, la 6 ani închisoare.
A înlăturat, cu privire la acest inculpat, atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie, interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.
A majorat cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului T.R.V. de la 4 ani închisoare, la 7 ani şi 6 luni închisoare şi pe cale de consecinţă:
A majorat şi cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate acestui inculpat, prin aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen., de la 4 ani închisoare, la 7 ani şi 6 luni închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus, în continuare, din pedepsele principale aplicate inculpaţilor T.V. şi T.C. şi perioadele executate prin arest preventiv, începând cu data pronunţării sentinţei penale apelate, respectiv, de la data de 15 noiembrie 2011, la zi.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor T.V. şi T.C.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
II. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi: T.V., T.R.V. şi T.C. împotriva sentinţei penale nr. 259/D din data de 15 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut, în opinie unanimă, faptul că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârşite de cei trei inculpaţi o corectă încadrare juridică, dar a greşit cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuate, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul T.R.V., la cuantumurilor pedepselor principale aplicate inculpaţilor T.V. şi T.R.V., cu privire la acest din urmă inculpat, şi la cuantumul pedepsei rezultante în urma aplicării dispoziţiilor art. 61 C. pen. şi la greşita interzice a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie, inculpatului T.V.
Instanţa de control judiciar şi-a însuşit motivarea făcută de instanţa de fond, făcând următoarele completări:
Referitor la solicitarea inculpaţilor de a se dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina fiecăruia, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. pentru inculpatul T.C., respectiv în art. 180 alin. (2) C. pen., pentru inculpaţii T.R.V. şi T.V., instanţa de control judiciar a reţinut, că din raportul de expertiză medico-legală aflat la dosarul cauzei, rezultă că partea vătămată a suferit o: „Plagă înjunghiată hemitorace drept cu hemotorax masiv. Şoc hemoragic.
Leziunea a putut fi produsă prin lovirea victimei la nivelul hemitoracelui drept cu un obiect înţepător tăios (posibil cuţit) şi care necesită 30-35 zile îngrijiri medicale.
Având în vedere regiunea interesată, profunzimea ei, aceasta a fost de natură să-i pună în primejdie viaţa victimei.”
Se mai arată că, prin latura sa obiectivă, omorul se deosebeşte, printre altele, de infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., sau lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 C. pen.
Dacă în cazul omorului făptuitorul acţionează cu intenţie, directă sau indirectă, de a ucide, în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă, sau vătămare corporală, făptuitorul nu acţionează cu intenţia de a omorî, ci cu aceea de vătămare corporală.
Aşa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca infracţiune de omor sau vătămare corporală gravă, de cea mai mare însemnătate este determinarea poziţiei psihice cu care a acţionat inculpatul.
Astfel, dacă inculpatul a acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a ucide, fapta constituie infracţiunea de omor.
Poziţia psihică a inculpatului trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu împrejurările concrete şi îndeosebi, în raport cu instrumentul vulnerant folosit de inculpat, instrument apt sau nu de a produce moartea, regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat şi victimă anterioare săvârşirii infracţiunii şi de atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii (a încercat să-i dea prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o ca urmare a violenţelor exercitate).
Instanţa de control a mai reţinut faptul că, din actele medico-legale depuse la dosarul cauzei, reiese o legătură directă de cauzalitate între leziunile traumatice şi punerea în primejdie a vieţii victimei.
În raport de obiectul vulnerant folosit, cuţit, cu care a lovit victima, regiunea corpului lovită, respectiv hemitorace drept, regiune vitală a organismului, aplicarea unei lovituri cu acel cuţit şi cu o mare intensitate (plagă înjunghiată hemotorax masiv şi şoc hemoragie) şi atitudinea inculpaţilor, care după lovirea părţii vătămate cu cuţit şi în timp ce aceasta era căzută la pământ şi sângera abundent, au continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele, rezultă că fapta săvârşită de inculpaţi constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, după caz tentativă la omor deosebit de grav, pentru inculpatul T.C., iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., sau lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 C. pen., aşa cum au solicitat apelanţii-inculpaţi prin apărători.
Relativ la cererea apelanţilor vizând reţinerea în favoarea lor a circumstanţei legale atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanţa de apel a arătat că, pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii în stare de provocare, se impune, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoţie puternică;
- starea de puternică tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea părţii vătămate prin infracţiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracţiunii săvârşite de cel provocat;
- provocarea să fi fost săvârşită de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă;
- riposta infractorului la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator, iar nu împotriva altei persoane.
Instanţa de apel nu a constatat ca fiind îndeplinite niciuna dintre condiţiile cumulative enumerate mai sus, astfel că nu a reţinut în favoarea acestora circumstanţa atenuantă legală, cea a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În raport de gravitatea infracţiunii săvârşite, de consecinţele faptei comise, partea vătămată fiind salvată doar prin intervenţia urgentă şi calificată a medicilor, de urmările produse şi care s-ar fi putut produce, de împrejurările concrete în care a fost comisă, partea vătămată fiind atacată prin surprindere şi pe la spate, mobilul infracţiunii săvârşite, precum şi poziţia inculpaţilor pe parcursul procesului penal, instanţa de apel a constat că se impunea înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul T.R.V. şi pe cale de consecinţă majorarea cuantumurilor pedepsei principale aplicate acestui inculpat T.R.V., precum şi a inculpatului T.V.
Referitor la reţinerea în favoarea inculpaţilor T.R.V. şi T.C. a circumstanţelor atenuante, s-a reţinut faptul că existenţa uneia sau a unora din împrejurările enumerate exemplifîcativ în art. 74 C. pen., sau a altora asemănătoare, nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
În acest sens, instanţa de control a arătat că este obligatoriu să se ţină seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului, astfel încât toate aceste aspecte au imprimat faptei comise de cei doi inculpaţi o asemenea gravitate încât ar fi inoportun ca eventualele aspecte favorabile acestora să fie valorificate pe calea circumstanţelor atenuante, întrucât prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise s-ar ajunge la o pedeapsă vădit disproporţionată faţă de gravitatea faptelor, pedepse care nu ar fi în măsură să-şi atingă scopul preventiv-educativ.
De altfel, s-a reţinut faptul că, în cauză, circumstanţele atenuante ar intra în concurs cu circumstanţele agravante prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., respectiv art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., iar în conformitate cu dispoziţiile art. 80 C. pen., coborârea pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege nu mai este obligatorie.
Cât priveşte comportarea inculpaţilor, instanţa de apel a reţinut că inculpaţii sunt cunoscuţi cu un comportament violent, iar referitor la persoanele inculpaţilor, atât inculpatul T.R.V., cât şi inculpatul T.C. au mai cunoscut rigorile legii penale, tot pentru infracţiuni comise cu violenţă.
În ceea ce priveşte interzicerea dreptului de a alege instanţa de control judiciar a constatat faptul că atunci la aprecierea asupra măsurii interzicerii unor drepturi, inclusiv a restrângerii exerciţiului dreptului de a alege, instanţa trebuia să ia în considerare: interzicerea acestui drept să fie prevăzută de alege, natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite şi a pedepsei principale aplicate şi consecinţele juridice produse prin infracţiunea săvârşită să fie proporţionale cu scopul urmărit prin interzicerea exerciţiului unor drepturi.
Având în vedere aceste aspecte şi infracţiunea săvârşită de inculpatul T.V., precum şi persoana acestuia, s-a constat că în mod nelegal prima instanţă i-a interzis, ca pedeapsă complementară şi ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, respectiv dreptul de a alege, fiind contrară art. 3 din Protocolul nr. 1.
Examinând cauza prin prisma motivelor de casare invocate şi prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile declarate de către inculpaţii T.C. şi T.V. sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Referitor la critica adusă de inculpatul T.V. privind greşita încadrare juridică dată faptei în tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în loc de infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen., în acelaşi sens fiind şi motivul de recurs promovat de către inculpatul T.C., vizând greşita încadrare juridică a faptei în tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 75 lit. a) C.pen, în loc de infracţiune de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
În acest sens, se reţine faptul că elementul definitoriu de distincţie între infracţiunea de omor, în oricare dintre variantele sale dintre cele prev. de art. 174, 175 sau 176 C. pen., şi infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen. vizează poziţia subiectivă a inculpatului faţă de fapta săvârşită, precum şi faţă de urmările acesteia. Aşadar, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca infracţiune de omor sau, dimpotrivă, de vătămare corporală gravă, esenţială este determinarea elementului subiectiv din conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinute.
Astfel, dacă în cazul infracţiunii de omor inculpatul acţionează cu intenţia, directă sau indirectă, de a curma viaţa părţii vătămate, în situaţia vătămării corporale grave, făptuitorul urmăreşte producerea doar a unei lezări a integrităţii fizice sau a sănătăţii.
Înalta Curte reţine faptul că, întrucât discuţia se poartă asupra unui element subiectiv, de ordin intern al inculpatului, care nu poate fi dovedit, cu excepţia unor cazuri limitate, în mod direct, revine instanţei de judecată rolul esenţial de a stabili, dincolo de orice echivoc, poziţia subiectivă a inculpatului faţă de fapta săvârşită şi faţă de urmările acesteia, situaţie în care aceasta va avea în vedere o serie de criterii cristalizate în jurisprudenţă, respectiv instrumentul vulnerant folosit de inculpat, apt sau nu de a produce moartea, regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat şi partea vătămată anterioare săvârşirii infracţiunii şi de atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii (a încercat să-i dea prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o ca urmare a violenţelor exercitate).
În cauza dedusă judecăţii, din analiza întregului probatoriu administrat, Înalta Curte constată faptul că instrumentul folosit de către inculpatul T.C. pentru a-şi desăvârşi atacul împotriva părţii vătămate constă într-un briceag având lama de 8-9 cm, obiect apt să pună în primejdie viaţa părţii vătămate, iar inculpatul a aplicat lovitura vătămătoare în zona hemitoracelui stâng al părţii vătămate, aşadar într-o zonă vitală a organismului, deşi, în împrejurările concrete ale faptei, acesta putea alege un punct al organismului părţii vătămate prin lezarea căruia să nu se primejduiască viaţa acesteia.
Înalta Curte reţine din declaraţiile coroborate ale părţii vătămate şi martorilor O.F. şi O.A.I., din planşele fotografice, precum şi din certificatul medico-legal aflat la dosar, că în momentul în care partea vătămată cobora scările din faţa barului, inculpatul T.C. s-a repezit din spate spre parte vătămată, trăgându-l cu o mână de umăr către înapoi, iar cu cealaltă încercând să-l taie cu un briceag având lama de 8-9 cm. În acel moment, partea vătămată a încercat să se apere de loviturile inculpatului, împingându-l cu mâinile, însă inculpatul T.C., după cca. 2-3 tentative neizbutite, a reuşit să-i aplice părţii vătămate o lovitură de cuţit în hemitorace drept.
Din declaraţiile martorilor O.A.I., C.M. şi O.F., coroborate cu declaraţiile părţii vătămate şi cu planşele fotografice depuse la dosarul cauzei, se constată faptul că, după ce a observat că inculpatul T.C. a scos cuţitul din hemitoracele părţii vătămate, pe lama căruia a sesizat urme de sânge, martorul O.A.I. l-a împins pe inculpatul menţionat, proiectându-l de sol. În acel moment, inculpatul a scăpat cuţitul din mână, acest cuţit fiind luat de jos de către partea vătămată, din dorinţa de a nu mai fi folosit la atac de către inculpat.
Înalta Curte mai constată faptul că, deşi inculpatul a reuşit să aplice părţii vătămate o singură lovitură cu briceagul menţionat, totuşi aceasta a fost realizată cu o intensitate deosebită, reţinându-se şi faptul că inculpatul a dat dovadă de o îndârjire accentuată în a lovi partea vătămată. Astfel, în condiţiile în care nu a reuşi, în primă instanţă, să lovească partea vătămată cu briceagul, inculpatul a mai încercat de cel puţin 2-3 ori să aplice lovitura vătămătoare, nereuşita acestuia datorându-se numai gesturilor de apărare ale părţii vătămate. Mai mult, deşi în sprijinul părţii vătămate a sărit şi martorul O.A.I., acesta încercând să-l împiedice pe inculpat să înjunghie partea vătămată, totuşi, inculpatul, printr-o temeritate care denotă agresivitatea ridicată a acestuia, a înţeles să urmărească în mod obsesiv lovirea părţii vătămate cu briceagul.
În ceea ce priveşte raporturile dintre inculpat şi partea vătămată anterioare săvârşirii infracţiunii, Înalta Curte, din întreg probatoriul administrat în cauză, reţine faptul că, fiind înştiinţat de către inculpatul T.R.V. că acesta a avut un conflict verbal cu partea vătămată, prima reacţie a inculpatului T.C. a fost aceea de a merge în localul din centrul satului, iar în momentul când s-a întâlnit pentru prima dată cu parte vătămată, a ameninţat-o pe aceasta că o va tăia.
Din declaraţia părţii vătămate, coroborată cu cele ale martorilor O.A.I., Z.I., C.M., precum şi O.M.A., Înalta Curte reţine faptul că între partea vătămată şi inculpatul T.R.V. a avut loc o discuţie în contradictoriu, cu invective adresate reciproc, în cadrul căreia inculpatul a atenţionat că îl va chema pe fratele acestuia şi îl va tăia pe O.M.
Susţinerile părţii vătămate coroborate cu depoziţia martorului C.M., cu declaraţiile inculpatului T.C., precum şi cu listing-ului telefonic al inculpatului T.V. formează convingerea Înaltei Curţi că, imediat după discuţia mai aprinsă avută cu partea vătămată, inculpatul T.R.V. l-a sunat pe telefonul mobil pe fratele său, respectiv inculpatul T.C., solicitându-i să vină în localul unde se găsea primul, cu argumentul că acesta a fost agresat de către partea vătămată. Inculpatul T.C. a purtat discuţia precizată pe speaker-ul telefonului său mobil, astfel încât acest dialog a fost auzit şi de către inculpatul T.V.
La puţin timp după ce inculpatul T.R.V. a solicitat sprijinul fratelui acestuia, inculpatul T.C. şi-a făcut apariţia în local, moment în care s-a îndreptat către fratele său, inculpatul T.R.V., purtând o scurtă discuţie cu acesta.
Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor O.M.A., O.F., Z.I., coroborate cu susţinerile părţii vătămate, se reţine faptul că partea vătămată s-a ridicat de la masa la care se găsea şi s-a îndreptat spre barul localului pentru a solicita un pahar pentru cumătrul acestuia, numitul C.N., care tocmai sosise în local.
În momentul când a ajuns în apropierea inculpatului T.C., acesta l-a ameninţat că îi va tăia gâtul, după care a urmat între cele două părţi o scurtă discuţie în contradictoriu.
De asemenea, un acelaşi gen de reacţie l-a avut inculpatul T.V., care, imediat după ce a aflat că inculpatul T.R.V. a avut o discuţie contradictorie cu partea vătămată, s-a înarmat cu un cuţit de bucătărie, cu un briceag, precum şi cu o bâtă de cioban şi a mers în barul unde se afla acesta din urmă, afirmând, încă de la intrare şi în auzul tuturor clienţilor localului că îi va tăia gâtul părţii vătămate, înştiinţându-i totodată pe inculpaţii T.R.V. şi T.C. că ar asupra sa cele două cuţite, precum şi bâta menţionată.
În timpul în care partea vătămată revenea la masa la care se găseau însoţitorii săi, în bar a intrat inculpatul T.V., tatăl inculpaţilor T.R.V. şi T.C., iar acest inculpat avea în mână o bâtă de oi, în lungime de aproximativ 1,5 m, cu o măciulie de circa 3-4 cm diametru, iar în buzunare două cuţite, dintre care unul de bucătărie cu lama de cca. 25-30cm, iar celălalt, un briceag cu mâner alb, pe care inculpatul îl purta în mod obişnuit asupra sa, dată fiind activitatea sa de cioban, aşa cum rezultă din declaraţiile coroborate ale inculpatului T.C. şi ale martorilor O.A.I. şi D.D.
Martorul L.I., observând bâta în mâna inculpatului T.V., a intervenit şi i-a smuls din mână obiectul respectiv, depunându-l în magazia localului şi solicitând, totodată, celor trei inculpaţi să părăsească barul şi să plece acasă, ceasul fiind fiind trecut de ora 01.00 noaptea.
De asemenea, aşa cum rezultă din declaraţia martorului D.D. coroborată cu susţinerile părţii vătămate, precum şi cu declaraţiile inculpatului T.C., Înalta Curte reţine faptul că inculpatul T.V., după ce a ajuns în local, a început să danseze cu un grup de persoane chiar în faţa martorului D.D., moment în care acesta din urmă a zărit în buzunarul pantalonilor inculpatului un cuţit de bucătărie, a cărui lamă era ieşită din buzunar. Pentru a-i distrage atenţia inculpatului T.V., numitul S.D. l-a luat prieteneşte de după gât pe acesta, moment în care martorul D.D. i-a luat cuţitul din buzunar şi i l-a predat martorului L.I.
În acelaşi mod s-a comportat şi inculpatul T.R.V., care după ce a auzit partea vătămată că a făcut o remarcă la adresa sa, a ameninţat-o pe aceasta din urmă că îl va chema pe fratele său şi că o vor tăia.
Aşadar, deşi conflictul dintre inculpatul T.R.V. a fost unul minor, purtându-se la nivel verbal, totuşi reacţia celor trei inculpaţi a fost una radicală, ameninţând de la început partea vătămată că o vor înjunghia.
Mai mult, cei trei inculpaţi au aşteptat circa o oră ca partea vătămată să părăsească localul în care se găsea, purtând în permanenţă briceagul asupra lor, iar la prima ocazie în care partea vătămată a prăsit siguranţe relativă a localului în care îşi petrecuse seara, l-au atacat cu înverşunare cu briceagul în discuţie, lovindu-l şi cu pumnii şi picioarele.
Toate aceste aspecte denotă agresivitatea celor trei inculpaţi, precum şi determinarea neechivocă a acestora de a înjunghia partea vătămată, deşi cunoşteau că aceasta este neînarmată.
Relativ la atitudinea celor trei inculpaţi după înţeparea părţii vătămate cu briceagul, Înalta Curte stabileşte faptul că, deşi aceştia au observat că partea vătămată a fost lovită în hemitorace şi că sângera abundent, totuşi toţi trei împreună au procedat la agresarea acesteia cu pumnii şi picioarele, până în momentul în care au observat că aceasta îşi pierde puterile. Mai mult, deşi inculpatul T.R.V. i-a tras pe ceilalţi doi inculpaţi de lângă partea vătămată, spunându-le să meargă acasă, totuşi inculpatul T.V. încerca să revină la partea vătămată pentru a continua agresarea acesteia.
De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că cei trei inculpaţi, după agresarea părţii vătămate, au manifestat o atitudine de indiferenţă faţă de soarta acesteia, singura lor preocupare fiind aceea de a părăsi locul faptei, iar în cazul inculpatului T.C., de a se sustrage urmăririi penale.
În urma analizei detaliate a criteriilor mai sus dezvoltate, Înalta Curte constată faptul că poziţia psihică a celor trei inculpaţi faţă de fapta săvârşită se concretizează în mod univoc în intenţia directă de a ucide partea vătămată.
În aceeaşi ordine de idei, se reţine faptul că există coautorat la tentativa la infracţiunea de omor atunci când coinculpaţii au acţionat împreună, lovind victima, unul cu briceagul, după care toţi cei trei laolaltă, cu mâinile şi picioarele. Faptul că numai lovitura de briceag aplicată de către inculpatul T.C. a avut aptitudinea unei urmări letale pentru victimă nu prezintă relevanţă din acest punct de vedere, în condiţiile în care activitatea celor trei inculpaţi se află într-o unitate indivizibilă, iar rezultatul acestei activităţi comune constă în punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, iar din materialitatea faptelor reiese faptul că toţi inculpaţii au fost conştienţi de urmările faptelor şi au urmărit producerea lor.
În cauză, Înalta Curte reţine faptul că acţiunile celor trei inculpaţi sunt caracterizate ca fiind unitare, fiind îndreptate, în urma unui acord de voinţă, spre uciderea victimei, cei trei inculpaţi acţionând convergent, unul lovind cu briceagul, iar toţi împreună aplicând părţii vătămate lovituri cu pumnii şi picioarele după ce aceasta a fost înjunghiată şi a căzut la pământ, din toată această unitate indivizibilă reţinându-se coautoratul celor trei la infracţiunea de omor.
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de către inculpaţii T.V. şi T.C., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate acestora, motivând că se impune reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării, precum şi de circumstanţele personale ale celor doi recurenţi-inculpaţi şi împrejurările în care a fost comisă fapta, Înalta Curte reţine faptul că aceste motive de recurs sunt neîntemeiate.
Pentru a se ajunge la o asemenea concluzie, Înalta Curte constată, în primul rând, faptul că pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii în stare de provocare, se impune, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., îndeplinirea cumulativă a unor condiţii vizând actul de provocare şi fapta săvârşită în stare de provocare.
În privinţa actului de provocare, acesta trebuie: să fie realizat prin violenţă, atingere gravă a demnităţii persoanei sau altă acţiune ilicită gravă; să fie îndreptat împotriva făptuitorului sau altei persoane; nu trebuie să fie imputabil persoanei care a comis fapta în stare de provocare; să determine o puternică tulburare sau emoţie.
Fapta săvârşită în stare de provocare trebuie: comisă faţă de persoana care a efectuat actul de provocare; să fie săvârşită cu intenţie sau praeterintenţie; să fie determinată de actul provocator şi să fie concomitentă sau posterioară acestuia.
Ori, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului nu rezultă a fi îndeplinite aceste condiţii expres prevăzute de lege.
Aşa cum rezultă din toate probele administrate cei care au declanşat conilictul cu victima au fost tocmai recurenţii-inculpaţi, astfel că actul de provocare este imputabil acestora.
Mai mult, pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă doar o comportare injurioasă sau ameninţătoare. Pentru incidenţa disp. art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca partea vătămată să fi dat dovadă de o agresivitate sau altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze recurenţilor-inculpaţi o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă, prin săvârşirea infracţiunii. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta recurenţilor-inculpaţi, însă pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o semnificaţie apropiată.
Ori, în cauză, fapta părţii vătămate a constat într-o remarcă la adresa inculpatului T.R.V. şi în purtarea unor discuţii contradictorii cu recurenţii-inculpaţi, în care a folosit o serie de invective, în timp ce aceştia din urmă au ameninţat partea vătămată că o vor înjunghia, lucru pe care l-au şi pus în practică.
Aşadar, riposta recurenţilor-inculpaţi nu se poate reţine că este proporţională cu actul provocator, nereţinându-se condiţia ca fapta recurenţilor-inculpaţi să fie determinată de vreo activitate provocatoare a părţii vătămate.
În cauză, nefiind îndeplinite toate condiţiile cumulative enumerate mai sus, nu se poate reţine în favoarea acestora circumstanţa atenuantă legală, cea a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând nereţinerea circumstanţei judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta este neîntemeiat, Înalta Curte reţinând faptul că dispoziţia legală menţionată cuprinde împrejurări de fapt care, raportate la cauza pendinte (fapta şi persoana inculpatului), pot dobândi, prin aprecierea instanţei, valenţe atenuante. Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de către instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei, în ansamblul său, sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, în concret, de către recurenţii-inculpaţi satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Înalta Curte îşi însuşeşte motivele instanţei de apel care justifică nereţinerea în beneficiul recurenţilor-inculpaţi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa trebuie să aibă în vedere, dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Potrivit art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu art. 21 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite de către recurenţii-inculpaţi este de la 7 ani şi 6 luni închisoare, la 12 ani şi 6 luni închisoare, astfel că aceste limite denotă un pericol social abstract ridicat al infracţiunii.
De asemenea, se reţine faptul că recurenţii-inculpaţi au dat dovadă de o temeritate şi de o înverşunare deosebite, aceştia luând decizia de a ucide parte vătămată în urma unei simple remarci a acesteia la adresa inculpatului T.R.V. şi a unor discuţii contradictorii şi urmărind pe parcursul unei ore să înjunghie partea vătămată. Mai mult, după lovirea acesteia cu briceagul, recurenţii inculpaţi au continuat să-i urmărească cu tenacitate uciderea părţii vătămate, lovind-o cu pumnii şi picioarele. Toate acestea denotă o periculozitate ridicată a recurenţilor inculpaţi, incompatibilă cu reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Cât priveşte comportarea inculpaţilor, aşa cum rezultă din lucrările dosarului, sunt cunoscuţi cu un comportament violent.
În fine, referitor la persoanele inculpaţilor, aşa cum rezultă din certificatele de cazier judiciar, recurentul-inculpat T.C. a mai cunoscut rigorile legii penale, tot pentru infracţiuni comise cu violenţă, acesta suferind o altă condamnare tot pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor.
În raport de gravitatea infracţiunii săvârşite, de consecinţele faptei comise, partea vătămată fiind salvată doar prin intervenţia urgentă şi calificată a medicilor, de urmările produse şi care s-ar fi putut produce, de împrejurările concrete în care a fost comisă, partea vătămată fiind atacată prin surprindere şi pe la spate, mobilul infracţiunii săvârşite, precum şi poziţia recurenţilor-inculpaţi pe parcursul procesului penal, Înalta Curte constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., pentru recurenţii-inculpaţi.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.C. şi T.V. împotriva deciziei penale nr. 42 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 decembrie 2010 la 26 septembrie 2012.
Va obliga recurentul-inculpat T.C. la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurentul-inculpat T.V. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.C. şi T.V. împotriva deciziei penale nr. 42 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 decembrie 2010 la 26 septembrie 2012.
Obligă recurentul-inculpat T.C. la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul-inculpat T.V. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3018/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3060/2012. Penal → |
|---|
