ICCJ. Decizia nr. 3018/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3018/2012
Dosar nr. 1730/91/2008
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 207 din 01 iunie 2009 a Tribunalului Vrancea au fost condamnaţi inculpaţii I.M.I. şi I.M.A. la câte 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
Au fost obligaţi inculpaţii I.M.I. şi I.M.A., în solidar, la plata sumei de 150.000 RON reprezentând despăgubiri materiale şi la 20.000 RON daune morale către partea civilă D.V.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 3.328,08 RON către Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani, reprezentând cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la încasarea în totalitate a debitului.
Au mai fost obligaţi inculpaţii, în solidar la plata sumei de 5.959,52 RON reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă D.V., precum şi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 350 RON fiecare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpaţii I.M.I. şi I.M.A. au domiciliul într-o zonă muntoasă, unde ca principală activitate este exploatarea materialului lemnos din pădurea proprietate personală, lemnele astfel obţinute fiind livrate către diferiţi beneficiari, persoane juridice şi fizice.
Printre societăţile comerciale la care cei doi inculpaţi au livrat material lemnos se aflau şi SC C. SRL Focşani unde partea vătămată D.V. este administrator, SC V.I. SRL unde administrator este soţia părţii vătămate, ambele având ca obiect de activitate, printre altele şi acela de exploatare forestieră.
Iniţial, relaţiile comerciale între inculpaţii I.M.I. şi I.M.A. pe de o parte şi societăţile comerciale unde administratori erau partea vătămată şi soţia sa, au decurs normal, în sensul că primii livrau marfă fără lipsuri calitative sau cantitative, iar ceilalţi achitau contravaloarea materialului lemnos livrat în termenul stipulat prin contract.
La data de 26 mai 2006, partea vătămată D.V. a fost încunoştinţat de către angajaţii săi, că la un transport de lemne din pădurea inculpaţilor I.M.I. şi I.M.A., a rezultat o cantitate mai mică de material faţă de cel înscris în acte, astfel că s-a solicitat verificarea volumului materialului lemnos, prin cubare, refuzând în prealabil achitarea cantităţii respective de lemn.
Ca urmare a acestor neînţelegeri, inculpaţii au condus un camion încărcat cu material lemnos în curtea lor, iar un alt utilaj, folosit la încărcatul autocamioanelor a fost luat de la punctul de lucru, de aceeaşi inculpaţi şi dus apoi la una din locuinţele care aparţin fostului primar al comunei M., pe nume S.G.
Aflând despre cele întâmplate cu utilajele ce aparţineau societăţii comerciale unde D.V. era administrator, acesta s-a deplasat cu un autoturism aparţinând aceleiaşi societăţi comerciale, autoturism condus de martorul C.N., la punctul de exploatare forestieră, unde s-a întâlnit cu inculpatul I.M.I.
Discuţiile între cei doi s-au purtat cu privire la autocamionul şi ifronul reţinut fără motive de inculpatul I.M.I., care i-a reproşat lui D.V. faptul că nu a încasat în întregime contravaloarea materialului lemnos livrat.
Întrucât cei doi nu au ajuns la nici o înţelegere D.V. ştiind unde se află ifronul, s-a îndreptat către utilaj, însă, în momentul în care a intrat pe poarta locuinţei lui S.G., a fost atacat din spate de către inculpatul I.M.I., care a început să-l lovească cu un par peste tot corpul.
După primele lovituri, în sprijinul inculpatului I.M.I. a venit şi fiul acestuia, inculpatul I.M.A., fiind înarmat cu o furcă, astfel că cei doi agresori au continuat să aplice multiple lovituri victimei peste tot corpul, parte din lovituri vizând zone vitale.
Că aşa s-a întâmplat şi nu cum au susţinut cei doi, inculpaţi, rezultă din declaraţiile martorului C.N., care printre altele arată „(...) D.V. s-a întors spre casa lui S.G. şi atunci I.M.I. a luat de lângă poarta mică a locuinţei un par cam de 1 m. lungime şi 6-7 cm. în diametru, de fag, cu care din spate l-a lovit de două ori (...)”.
Acelaşi martor descrie şi momentul când celălalt inculpat, I.M.A., a intervenit în conflict, „(...) prima dată a lovit cu furca la picioare, lovindu-l pe D.V., şi-n acest mod l-a îndepărtat de I.M.I. şi imediat a ridicat furca deasupra capului şi a lovit de sus în jos către D.V., vizându-i capul. Victima a ridicat braţul drept deasupra capului şi astfel a barat lovitura de furcă, dar a căzut datorită loviturii puternice”.
Aceeaşi situaţie de fapt o relatează şi martorii I.F., L.G.
În declaraţia dată martorul I.F. arată „(...) după ce I.M.I. l-a lovit cu parul peste picioare pe D.V., acesta nu se mai putea apăra eficient şi cu toate acestea a intervenit I.M.A., care l-a lovit cu o furcă de sus în jos pe direcţia capului, astfel că D.V. a ridicat braţul drept, parând lovitura” (...) „care era îndreptată direct către cap”.
L.G. declară „(...) eu am văzut momentul în care I.M.I., venind din spate, l-a lovit pe D.V. (...) cu părul, însă victima nu a căzut”. În clipa următoare „(...) a sărit I.M.A. în sprijinul tatălui său şi a început să-l lovească cu furca pe D.V.”. După ce victima a căzut la pământ ca urmare a loviturilor primite, „I.M.I. şi I.M.A. au continuat să-l lovească unde apucau, unul cu ciomagul şi celălalt cu furca” susţine acelaşi martor.
P.T., arată că din curte victima a fost scoasă de C.N. şi I.F., auzindu-l pe D.V. că se văita că-l doare mâna, iar martorul S.D.M. arată că l-a auzit pe C.N. spunând lui I.F. să meargă să intervină deoarece „bagă furca în el”.
Aşadar, martorii sus-menţionaţi confirmă situaţia de fapt prezentată de partea vătămată prin plângerea şi declaraţiile date ulterior.
Aceste declaraţii, ale victimei, cât şi a martorilor respectivi se coroborează cu constatarea medico-legală din 07 iunie 2006.
Astfel, din constatarea medico-legală menţionată rezultă că D.V. a prezentat numeroase leziuni traumatice, a căror morfologie şi topografie pledează pentru producerea lor prin lovire activă repetată cu corpuri contondente, suprafaţă medie, cât şi cu corp cu vârfuri ascuţite (posibil furcă), leziuni ce pot data din 26 mai 2006 şi din punct de vedere medico-legal necesită 40-45 zile îngrijiri medicale, iar leziunea traumatică de la nivelul antebraţului (fractură deschisă cubitus drept) pledează pentru leziune de apărare.
Situaţia de fapt pe care inculpaţii au încercat să o stabilească prin declaraţiile date în cursul procesului penal, la care se adaugă declaraţiile unor martori propuşi în apărare (L.O., I.I., E.I., S.G.) în sensul că ei au fost victimele acţiunilor violente ale părţii vătămate D.V., însoţit fiind de martorii C.N. şi I.F. nu poate fi reţinută de instanţă întrucât, nu se coroborează cu probele din dosar. De reţinut şi faptul că aceştia nu s-au prezentat la efectuarea constatărilor privind detecţia psihologică a comportamentului simulat, test cu care a fost de acord şi la care s-au prezentat numai partea vătămată şi martorii propuşi de aceasta.
Din cele trei constatări ştiinţifice s-a stabilit că, atât D.V., cât şi C.N. şi I.F. au răspuns la întrebările critice ale cauzei, fără să se fi evidenţiat modificări ale stresului emoţional semnificativ, caracteristice indicelui stimulat.
Împrejurarea că inculpaţii şi martorii propuşi de aceştia au refuzat efectuarea unei confruntări între părţi, reprezintă un argument în a aprecia că declaraţiile acestora nu corespund adevărului.
În acest context, trebuie precizat faptul că martorii propuşi în apărare de inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru mărturie mincinoasă, aceştia fiind: E.I., S.L., L.O., I.I., S.G., au fost trimişi în judecată - Dosar nr. 696/231/2009 a Judecătoriei Focşani, iar pentru martora C.S. Parchetul a aplicat o sancţiune administrativă (Dosar nr. 1650/P/2008).
Neconcordanţele existente în cadrul aceleaşi declaraţii, cât şi între declaraţiile date de martori sunt motive în a întări convingerea că aceştia nu au relatat adevărul.
Spre exemplu: martora E.I. iniţial a arătat că partea vătămată era însoţită de două persoane (C.N. şi I.F.), ca apoi să menţioneze în aceeaşi declaraţie „(...) în acel moment (...) mai bine-zis agresiune împotriva lui I.M.I., niciunul din cei 4 nu era înarmat cu un obiect”.
Aceeaşi martoră a arătat că la terminarea conflictului l-a văzut pe I.M.I. „cu o furcă în mână”.
Dar, în afară de contradicţiile existente în propria sa declaraţie, s-a apreciat că există contradicţie între declaraţia sa, şi a martorei S.L., când se referă la momentul vizualizării conflictului.
Astfel, E.I. a declarat că a urcat 30 de trepte unde „(...) a ajuns într-un loc unde era vizibilitate, l-am văzut pe D.V. cum îl apucaseră pe I.M.I. de cap, aplecându-l (...)”, iar S.L. cu privire la acelaşi moment precizează „.(...) când ne-am ridicat pe trepte, împreună cu E.I., l-am observat pe I.M.I. alergând către curte şi intrând în curtea (...)”.
Martorul L.O., deşi susţine că a văzut tot conflictul, în declaraţia sa nu se menţionează de existenţa unei furci în posesia inculpatului I.M.I., aşa cum susţine E.I. şi I.I.
Dar în stabilirea adevărului s-au avut în vedere contradicţiile între declaraţiile date de inculpatul I.M.I. la urmărirea penală şi instanţă, dar mai ales menţiunile contradictorii din această ultimă declaraţie.
Astfel, menţionează „(...) când eram jos, ca urmare a loviturilor primite, eu nu eram conştient (...)” precizând mai departe „(...) eu nu am auzit voci (...) în rest, nu am auzit nimic”, ca ulterior să menţioneze că a văzut când cei „doi agresori ce l-au însoţit pe D.V. au ieşit pe poartă (...)”.
De asemenea, tot acelaşi inculpat şi-n aceeaşi declaraţie precizează în condiţiile când era inconştient că l-a văzut pe D. când a sărit zidul.
Ori, o asemenea declaraţie, în contextul întregului material probator în cauză, s-a apreciat că nu poate fi reţinută decât ca fiind dată firesc, în propria sa apărare, fără a se corobora în mod pertinent cu alte probe.
De altfel, inculpatul I.M.I. realizând contradicţiile din propria sa declaraţie dată la instanţă şi efectele cu privire la stabilirea adevărului care nu-i este în favoare, l-a sfătuit pe fiul său - inculpatul I.M.A. - să nu fie de acord în a da declaraţie la cercetarea judecătorească.
Aşadar, prin modul cum au acţionat cei doi inculpaţi, în sensul că ei au avut iniţiativa, lovind primii partea vătămată, în momentul în care aceasta se îndrepta spre propriul utilaj respectiv - ifron, nu puteam fi de acord cu susţinerea apărării că I.M.I. şi I.M.A. au acţionat în condiţiile prev. de art. 44 alin. (2) C. pen.
Pătrunderea în curtea martorului S.G. s-a făcut în scop legitim, şi anume acela de a constata starea tehnică a ifronului ce aparţinea societăţii comerciale unde partea vătămată era administrator, utilaj blocat pe nedrept de inculpatul. I.M.I.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât la urmărirea penală, cât şi-n cursul cercetării judecătoreşti, s-a reţinut starea de fapt care rezultă din relatările victimei D.V., a martorilor propuşi de acesta, care se coroborează şi cu constatarea medico-legală efectuat asupra victimei, inculpaţii I.M.I. şi I.M.A. fiind condamnaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 174 C. pen. cu interzicerea unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. şi nu cea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., aşa cum s-a solicitat prin apărătorii aleşi.
S-a apreciat că pentru această încadrare juridică a faptelor pledează multitudinea loviturilor aplicate de cei doi inculpaţi, într-o activitate conjugată, concomitentă, fiecare folosind câte un obiect apt de a produce moartea - par şi respectiv furcă, intensitatea mare a loviturilor care au vizat zone vitale - inclusiv extremitatea cefalică a capului, de natură să producă fracturi osoase, precum şi împrejurarea concretă în care s-a săvârşit agresiunea şi anume, prin lovituri date iniţial pe la spate, împrejurări ce sunt concludente în a califica faptele comise de cei doi inculpaţi în tentativă de omor.
De asemenea, existenţa anterior a relaţiilor de duşmănie între părţi, cât şi comportamentul ulterior a inculpaţilor, în sensul că, nu s-au mulţumit în a aplica doar câteva lovituri, activitatea violentă a luat sfârşit numai în momentul intervenţiei martorilor C.N. şi I.F., toate acestea la care se adaugă şi numărul mare de îngrijiri medicale 100 zile, duc la concluzia că I.M.I. şi I.M.A. aveau intenţia de a ucide şi nu să-i provoace numai vătămări corporale.
Referitor la acţiunea civilă, s-a constatat că partea vătămată a efectuat o serie de cheltuieli ocazionale cu spitalizarea sa, cu intervenţii chirurgicale şi tratament, controale periodice, de asemenea, urmează a se avea în vedere şi perioada îndelungată cât partea vătămată a fost imobilizată la pat, fiind în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea de muncă zilnică, toate acestea cauzând un prejudiciu efectiv.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale s-a avut în vedere şi prejudiciul colateral, produs ca urmare a faptului că partea vătămată în toată perioada respectivă nu şi-a mai putut îndeplini atribuţiile de administrator la SC C. SRL Focşani, situaţie ce a avut drept efect înregistrarea de pierderi şi trecerea societăţii respective la procedura lichidării judiciare.
Aşa fiind, în baza art. 14 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi către partea vătămată la plata despăgubirilor materiale urmând ca la repararea pagubei să se aibă în vedere dispoziţiile legii civile, aşa cum prevede art. 14 alin. (3) C. proc. pen., respectiv art. 1003 C. civ. întrucât faptele au fost comise de cei doi inculpaţi, astfel că aceştia au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor.
S-a constatat că din probele administrate în cauză rezultă că pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice şi psihice ca urmare a intervenţiilor chirurgicale şi tratamentului aplicat, toate acestea au afectat negativ participarea la viaţa socială, de familie, cotidiană a părţii civile, comparativ cu situaţia aceştia anterior vătămării prin faptele ilicite a celor doi inculpaţi.
Prin urmare, s-a avut în vedere că vătămările fizice cauzate prin infracţiune au dus şi la suferinţele (vătămări) psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă şi s-a apreciat că se impune obligarea inculpaţilor şi la plata daunelor morale.
La întinderea acestor daune morale s-a ţinut cont de gravitatea vătămărilor produse şi intensitatea suferinţelor cauzate.
S-a constatat că atât la urmărirea penală, cât şi-n cursul cercetării judecătoreşti, Spitalul de Urgenţă Focşani s-a constituit parte civilă cu suma de 3.328,08 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, ocazionate cu internarea în spital a părţii vătămate.
Ca urmare a acestei situaţii de fapt, inculpaţii, în solidar, au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantumul solicitat către unitatea spitalicească menţionată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel partea vătămată D.V. şi inculpaţii I.M.I. şi I.M.A., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Partea vătămată solicită mărirea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor, de natură să reflecte periculozitatea acestora şi urmările faptei săvârşite de aceştia constând în vătămările aduse părţii vătămate, ce i-au pus în pericol viaţa, precum şi mărirea cuantumului despăgubirilor civile la care au fost obligaţi inculpaţii şi care să reflecte prejudiciile reale aduse părţii vătămate.
Inculpaţii I.M.I. şi I.M.A. solicită casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, un al doilea motiv de apel vizează trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât hotărârea nu este motivată.
Inculpatul I.M.I., într-un alt motiv de apel, solicită încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte, în baza art. 10 lit. i)1 C. proc. pen., deoarece există o cauză de nepedepsire, în sensul că s-a aflat în legitimă apărare conform art. 44 alin. (2) C. pen., încercând să împiedice pătrunderea părţii vătămate în locuinţa martorului S.G.
În subsidiar, solicită schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de tentativă la omor, în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., pentru care solicită achitarea.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.M.A., solicită achitarea acestuia în baza disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., în sensul că nu a participat la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
Prin decizia penală nr. 217 din 05 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi s-au respins apelurile formulate de către inculpaţi şi partea civilă, reţinându-se că motivele invocate de apelanţi sunt nefondate.
Împotriva deciziei penale nr. 217 din 05 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi în termen legal au declarat recurs partea civilă D.V. şi inculpaţii I.M.I. şi I.M.A.
Partea civilă D.V. a solicitat majorarea cuantumului daunelor materiale şi morale la care au fost obligaţi inculpaţii, respectiv 200.000 RON reprezentând pierderile pe care societatea comercială SC V.I. SRL le-a înregistrat, 40.000 RON cheltuieli de spitalizare şi 200.000 RON daune morale.
Inculpaţii I.M.I. şi I.M.A. au criticat hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Judecătorii din apel erau incompatibili să soluţioneze cauza, în temeiul art. 47 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că, după audierea martorului C.N. şi declaraţia procurorului de şedinţă în sensul că înţelege să se sesizeze cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către acest martor, a încuviinţat cererea procurorului şi a dispus comunicarea unor copii de pe încheiere şi declaraţia martorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani.
În opinia inculpaţilor, procedând în această manieră, instanţa a dat dovadă de imparţialitate încălcând prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 47 alin. (2) C. proc. pen., exprimându-şi în acest fel opinia cu privire la veridicitatea declaraţiei martorului C.N.
2. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel invocate, astfel:
- nulitatea urmăririi penale decurgând din faptul că probatoriile au fost administrate fără participarea apărătorului ales, conform art. 172 alin. (1) C. proc. pen.;
- nulitatea actului de sesizare a instanţei şi nulitatea urmăririi penale, apărarea susţinând că aceste excepţii au fost invocate în faţa instanţei de apel şi că în cauză dreptul de apărare al inculpaţilor a fost încălcat de către procuror;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privitor la latura civilă a cauzei, arătându-se că s-au acordat despăgubiri ce nu au fost solicitate prin cererea de constituire de parte civilă, iar instanţa de fond a acordat şi despăgubiri pentru SC C. SRL.
3. Instanţa nu a fost legal sesizată, rechizitoriul fiind lovit de nulitate conform dispoziţiilor art. 197 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen.
În susţinerea acestui motiv de recurs, inculpaţii arată că la data de 23 martie 2008 au solicitat procurorului de caz să efectueze mai multe probatorii (confruntarea inculpaţilor cu partea vătămată şi cu martorii propuşi de aceasta, efectuarea unei noi expertize medico-legale) iar procurorul a respins această cerere, prin ordonanţa din 24 aprilie 2008, a emis rechizitoriul şi a sesizat instanţa de judecată, lipsindu-i astfel de posibilitatea confirmării acestei ordonanţe în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen.
4. Instanţele au comis o gravă eroare de fapt condamnându-i pe inculpaţi pentru tentativă la infracţiunea de omor întrucât inculpatul I.M.I. a acţionat în legitimă apărare, iar I.M.A. nu a participat la conflict.
5. Greşita încadrare juridică dată faptei comise de inculpatul I.M.I., aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 181 C. pen.
6. Greşita soluţionare a laturii civile.
Inculpaţii arată că, faţă de motivele de recurs invocate, nu se justifică acordarea de despăgubiri materiale şi morale părţii civile pentru că nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată, iar pe de altă parte cuantumul acestor despăgubiri nu a fost dovedit.
Faţă de motivele invocate, inculpaţii solicită, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale, iar în subsidiar achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. pentru I.M.I. şi art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru inculpatul I.M.A. şi respingerea cererii de despăgubiri civile formulate de partea civilă D.V.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 2, 3, 10, 17, 171 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Referitor la recursurile declarate de inculpaţi, Înalta Curte constată că motivele invocate de către aceştia sunt nefondate.
Astfel, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., întrucât judecătorii care au participat la judecarea cauzei în apel nu şi-au exprimat în nici un fel părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză.
Împrejurarea că instanţa a dispus înaintarea unor copii de pe încheierea din 22 martie 2010 şi declaraţia martorului C.N. către Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani nu echivalează cu exprimarea vreunei opinii în legătură cu aspecte ce ţin de fondul cauzei deduse judecăţii.
Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. invocat de către inculpaţi nu este incident în speţă, instanţa de apel pronunţându-se asupra tuturor motivelor de apel invocate, inclusiv cele care privesc latura civilă a cauzei şi prejudiciul creat SC C. SRL Focşani.
De asemenea, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., instanţa fiind legal sesizată.
Aspectele învederate de către inculpaţi relative la imposibilitatea soluţionării plângerii de către procurorul ierarhic superior în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen., ca urmare a sesizării instanţei de judecată nu atrage nulitatea actului de sesizare aşa cum susţin inculpaţii.
Aceştia au invocat dispoziţiile art. 197 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen., or din examinarea actelor dosarului nu rezultă că s-au încălcat acele dispoziţii legale ce ar atrage nulitatea absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. întrucât procedându-se în acest mod inculpaţilor nu li s-a adus nicio vătămare, în cursul cercetării judecătoreşti aceştia putând solicita efectuarea de confruntări sau o nouă expertiză medico-legală.
Critica vizând greşita condamnare a inculpaţilor pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor este, de asemenea, nefondată.
Ambele instanţe au reţinut corect în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., constând în aceea că la data de 26 mai 2006 au lovit-o pe partea civilă D.V. cu obiecte contondente (par şi furcă) apte să-i producă moartea, cauzându-i leziuni grave, care au necesitat iniţial pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, şi care au fost prelungite la 90-100 zile, acţiunea inculpaţilor fiind întreruptă doar ca urmare a intervenţiei martorilor.
Săvârşirea infracţiunii de către inculpaţi rezultă din declaraţiile părţii vătămate D.V., care se coroborează cu declaraţiile martorilor I.F., L.G., P.T., declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martorul C.N., precum şi raportul de nouă expertiză medico-legală din 24 martie 2008 al I.M.L. Iaşi, unde se concluzionează în sensul că morfologia şi topografia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin lovire activă repetată cu corpuri contondente (posibil par), cât şi cu corp cu vârfuri ascuţite (probabil furcă), iar leziunea traumatică de la nivelul antebraţului a fost produsă cel mai probabil prin lovire activă cu corp contondent.
Inculpatul I.M.I. a arătat că a acţionat în legitimă apărare, astfel că solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 alin. (21) C. pen.
Potrivit art. 44 alin. (2) şi (21) C. pen. este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau interesul obştesc.
Se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.
Modalitatea în care s-au desfăşurat faptele exclude existenţa legitimei apărări.
Astfel, în timp ce partea vătămată a intrat pe poarta locuinţei martorului S.G. cu intenţia de a se deplasa spre locul unde se afla ifronul a fost atacată prin spate de către inculpatul I.M.I., care l-a lovit cu un par peste tot corpul.
Rezultă aşadar că inculpatul I.M.I. nu a acţionat pentru a înlătura un atac îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, ci el însuşi a fost cel care a declanşat atacul asupra părţii vătămate.
Inculpatul I.M.A. a intervenit în sprijinul tatălui său, înarmat cu o furcă şi a aplicat lovituri cu aceasta victimei peste tot corpul, inclusiv în zone vitale, fapt confirmat de martorii C.N., I.F., L.G., P.T. şi S.D.M., astfel că nu se poate reţine nici apărarea acestuia în sensul că nu a lovit-o pe partea vătămată.
Totodată, inculpatul I.M.I. nu a acţionat pentru a respinge pătrunderea fără drept a părţii vătămate prin violenţă, viclenie sau efracţie în locuinţa sa şi nici nu a intervenit eventual în ajutorul martorului S.G. pentru a împiedica pătrunderea părţii vătămate în curtea acestuia.
De asemenea, nu s-a dovedit că inculpatul I.M.I. avea un interes legitim de a folosi imobilul respectiv.
Înalta Curte constată că atât partea vătămată, cât şi martorii C.N. şi I.F. au fost supuşi testărilor privind detecţia psihologică a comportamentului simulat, iar la întrebările critice ale cauzei nu s-au evidenţiat modificări ale stresului emoţional semnificativ, caracteristice comportamentului simulat.
Inculpaţii au încercat să relateze o altă situaţie de fapt, propunând audierea unor martori şi anume L.O., I.I., E.I. şi S.G., care însă au dat declaraţii contradictorii ce nu se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte reţine că nici cazul de casare prev. de art. 3859pct. 17 C. proc. pen. nu este incident în cauză.
Din modalitatea în care s-au comis faptele - lovirea victimei în zone vitale, cu mare intensitate şi cu obiecte apte să ucidă (par şi furcă) - rezultă că inculpaţii au acţionat cu intenţia de a ucide şi nu doar de a vătăma integritatea corporală a victimei, iar rezultatul socialmente periculos nu s-a produs ca urmare a faptului că partea vătămată s-a apărat, iar acţiunea agresivă a inculpaţilor a fost oprită prin intervenţia martorilor I.F. şi C.N.
Din oficiu, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârşire a acesteia - prin acţiunea conjugată a două persoane, limitându-se posibilităţile victimei de a se apăra, încetarea agresiunii doar în urma intervenţiei martorilor, datele care circumstanţiază persoana inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, inculpatul I.M.A. are în întreţinere doi copii minori, lucrează ocazional, iar pe parcursul procesului penal au avut o atitudine nesinceră.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte reţine că părţii vătămate i-a fost cauzat incontestabil un prejudiciu material şi moral prin fapta inculpaţilor, ce se impune a fi acoperit în conformitate cu disp. art. 998-999 şi 1003 C. civ. şi art. 14 şi 346 C. proc. pen.
La stabilirea cuantumului daunelor materiale au fost avute în vedere cheltuielile ocazionate de refacerea stării de sănătate a părţii vătămate, aceasta având nevoie de 90-100 zile de îngrijiri medicale, cheltuieli dovedite cu declaraţiile martorului C.G. şi înscrisurile depuse la dosar.
De asemenea, datorită leziunilor suferite ca urmare a infracţiunii deduse judecăţii, partea vătămată nu şi-a putut desfăşura activitatea la SC C. SRL Focşani, această societate înregistrând pierderi, intrând în procedura falimentului, astfel că la data de 14 octombrie 2009 s-a dispus închiderea procedurii şi radierea societăţii.
Înalta Curte nu poate dispune însă majorarea despăgubirilor materiale, cu suma reprezentând pierderile suferite de către SC V.I. SRL întrucât nu există nici un raport de cauzalitate între fapta inculpaţilor şi împrejurarea că societatea respectivă a înregistrat venituri mai mici în cursul anului 2006, administratorul acestei societăţi fiind soţia părţii civile.
Înalta Curte nu poate cenzura nici cuantumul daunelor morale prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 1-21 C. proc. pen., daunele morale fiind rezultatul aprecierii instanţelor de fond şi de apel, raportat la suferinţele fizice şi psihice încercate de partea vătămată ca urmare a faptei inculpaţilor.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi şi partea civilă şi îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Prin încheierea din 13 iunie 2012, Înalta Curte a dispus amendarea avocatului B.V.V., apărător ales al inculpatului I.M.A., pentru lipsa nejustificată din instanţă fără a-şi asigura substituirea în condiţiile legii.
În termen legal, apărătorul a solicitat scutirea de plata amenzii arătând că în perioada 08 - 14 iunie 2012 a fost în concediu medical conform adeverinţei pe care a anexat-o cererii, iar la data de 06 iunie 2012 a reziliat contractul de asistenţă juridică cu inculpatul I.M.A.
Faţă de împrejurarea invocată de către apărător dovedită cu act medical, în temeiul art. 199 C. proc. pen., Înalta Curte va admite cererea şi va dispune scutirea de plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.V. şi de inculpaţii I.M.I. şi I.M.A. împotriva deciziei penale nr. 217/A din 05 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Admite cererea formulată de avocatul B.V.V. şi dispune scutirea acestuia de plată a amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3003/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3023/2012. Penal → |
|---|
