ICCJ. Decizia nr. 3003/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3003/2012

Dosar nr. 6153/90/2011

Şedinţa pubiică din 25 septembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penala nr. 90 din 16 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi b¹) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ş.E. la pedeapsa de 17 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi b¹) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 17 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 201 alin. (2), alin. (3¹), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 8 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 201 alin. (2), alin. (3¹), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 8 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 306 C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 306 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului Ş.E., în pedeapsa cea mai grea, respectiv 17 ani închisoare şi 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, cu începere de la data de 22 noiembrie 2011 la zi.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 306 C. pen., a fost condamnată inculpata Ş.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 306 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei Ş.I. în pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare şi 10 ani pedeapsă complementară, aceasta din urmă se va executa după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ş.E. la câte 50.000 RON daune morale faţă de fiecare dintre părţile civile minore Ş.G.E. şi Ş.O.M.

A fost obligată inculpata Ş.I. la câte 50.000 RON daune morale faţă de fiecare dintre părţile civile minore Ş.G.E. şi Ş.O.M.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., fiecare dintre inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul Ş.E. s a căsătorit cu inculpata Ş.I. în anul 1988, iar în perioada 1989-1998 au avut 10 copii, cel de-al unsprezecelea fiind născut în aprilie 2011. Din cei 11 copii, 7 au fost abandonaţi la casa de copii, încă de la naştere, 4 din aceştia au fost adoptaţi de familii din Irlanda, Grecia şi America, iar 3 sunt şi în prezent în Centrul de plasament.

Partea vătămată Ş.G.E. a fost născută la 06 aprilie 1994 şi a fost dată la leagănul de copii încă de la naştere, dar pentru că nu a fost adoptată până în 1997, a fost adusă acasă de către familia Ş., unde mai aveau încă un copil, Ş.I.E., născut în 1992.

În 1998, inculpata Ş.I. a născut-o şi pe partea vătămată Ş.O.M., pe care, de asemenea, a luat-o acasă.

Cei doi părinţi, împreună cu cei trei copii, au locuit permanent într-o cameră, situată în imobilul deţinut de mama inculpatului, şi în perioada 2000-2011, nu au desfăşurat nici o activitate, asigurându-şi existenţa din alocaţiile minorilor, ajutoare sociale şi alimente de la cantina socială.

În încăperea pe care o foloseau existau doar două paturi, un pat fiind folosit de către inculpata Ş.I., în care dormea cu partea vătămată Ş.O.M., iar în celălalt pat dormeau inculpatul cu partea vătămată Ş.G.E. şi cu fiul său, Ş.I.E. Din anul 2000, inculpatul şi soţia sa au adus-o în locuinţa acestora pe martora L.M., cu care inculpatul a avut relaţii de concubinaj încă din momentul în care s-a mutat la aceştia, până în luna aprilie 2010, când a părăsit locuinţa acestora.

În toată această perioadă, martora L.M. a dormit în acelaşi pat cu inculpatul, cu partea vătămată Ş.G.E. şi cu fiul său, Ş.I.E.

Deşi inculpatul Ş.E., în toată această perioadă, întreţinea relaţii sexuale normale alternativ atât cu soţia sa, inculpata Ş.I., cât şi cu concubina sa, L.M., începând cu anul 2004, le-a constrâns şi pe cele două fiice Ş.G.E. şi Ş.O.M. să întreţină acte sexuale orale, profitând de faptul că inculpata Ş.I. era foarte distantă de minore, recunoscând faptul că pe Ş.G.E. nu a suportat-o niciodată, încă de când a fost adusă de la casa de copii, iar pe Ş.O.M. a crescut-o şi a îngrijit-o mai mult L.M.

De partea vătămată Ş.G.E., tatăl său s-a ocupat efectiv de când a adus-o acasă, inculpata refuzând să-i facă baie, să o îngrijească sau să-i asigure hrana, afirmând permanent că nu este fiica sa, lipsind-o total de afecţiune.

În vara anului 2004, în perioada de vacanţă, într-o noapte, inculpatul Ş.E. a trezit-o din somn pe Ş.G.E., a condus-o în holul camerei, a sprijinit-o de zid, şi a încercat să o penetreze. Minora s-a opus şi a început să plângă, însă inculpatul a insistat să o forţeze, însă pentru că minora a început să plângă mai tare, i-a dat două palme şi a lăsat-o să plece în cameră. După circa o săptămână, inculpatul a început frecvent să abuzeze de minoră, fie să suporte actul sexual oral, fie să îndeplinească ea actul sexual oral, fie practicând acte nefireşti, mângâind-o pe corp, în special în zonele intime sau frecându-se cu organul sexual de corpul minorei, pentru obţinerea excitaţiei sexuale, fapte comise de 2-3 ori pe săptămână, alternativ.

Tot în vara anului 2004, prin aceleaşi modalităţi, inculpatul a început să abuzeze şi de partea vătămată Ş.O.M. Acesta le amăgea pe cele două minore profitând de vârsta acestora, deoarece se ocupa de îngrijirea lor, le cumpăra dulciuri şi în momentul în care erau singure, le constrângea să accepte acte sexuale orale.

În aceeaşi perioadă, inculpatul le-a interzis celor două minore să socializeze cu copii de vârsta lor, aflaţi în vecinătate sau cu vecinii, cu colegii de şcoală şi le-a dezvoltat sentimentul de ruşine şi vinovăţie, pentru a se asigura că acestea vor păstra tăcerea.

Instanţa de fond a apreciat, că aşa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în faza urmăririi penale şi judecării cauzei, în imobilul folosit de inculpatul Ş.E. şi familia sa erau scandaluri frecvente, chiar săptămânal, iar în perioada 2004-2010, perioadă în care acesta a abuzat sexual de cele două minore, inculpata Ş.I. şi martora L.M., îi reproşau inculpatului Ş.E. faptul că întreţine acte sexuale cu cele două minore, folosind expresii foarte vulgare atât la adresa inculpatului, cât şi la adresa celor două părţi vătămate, în prezenţa acestora, scandaluri la care asistau şi vecinii.

Inculpata Ş.I. îi reproşa părţii vătămate Ş.G.E., afirmând că ştie ce-i face inculpatul noaptea, dar cu toate acestea nu a luat nici o măsură pentru a o proteja, lăsând-o în continuare să doarmă în acelaşi pat cu inculpatul, refuzând să o primească în acelaşi pat cu ea. Inculpatul Ş.E., pe de altă parte, în prezenţa părţilor vătămate, îi spunea inculpatei Ş.I. că abuzează de cele două minore, afirmând că „sunt mai bune la pat”, folosind expresii vulgare.

Atât inculpata cât şi martora L.M. foloseau la adresa părţilor vătămate cuvinte vulgare, de genul: jigodie, curvă, proastă, muistă, traseistă, boarfă, iar inculpatului îi reproşau că întreţine relaţii sexuale cu cele două minore, folosind expresii de genul „nu-ţi ajungem noi două” şi îndemnându-l să intre în casă să abuzeze în continuare de părţile vătămate.

Cu ocazia audierii, inculpata Ş.I. a precizat că nu a suportat-o pe Ş.G.E. de când a fost adusă de la casa de copii, motiv pentru care inculpatul s-a ocupat efectiv de aceasta, i-a făcut baie până la vârsta de 12 ani, i-a spălat obiectele de îmbrăcăminte şi i-a pregătit hrana, iar de Ş.O.M. s-a ocupat L.M., până ce minora a trecut în clasa a VI-a, respectiv până în anul 2009.

Aceasta a mai precizat că a adus-o pe L.M. în locuinţă, fiind de acord să doarmă cu soţul său, ştiind că este amanta acestuia, deşi atunci când se certau L.M. îi reproşa inculpatului că abuzează sexual de cele două minore, afirmând că i-a prins în casă în timp ce făceau astfel de lucruri.

Începând cu anul 2010, cele două părţi vătămate l-au refuzat constant pe inculpat şi datorită comportamentului său violent şi agresiv, urmare refuzului, dar şi al inculpatei, ce le-a supus la o maltratare psihică permanentă, sub formă de dispreţ constant şi abandon afectiv, au înregistrat rezultate foarte proaste la învăţătură, absenţe la şcoală şi au avut tendinţe de suicid.

Deşi inculpatul Ş.E. şi inculpata au aflat că minorele au probleme şcolare şi au tendinţe de suicid, nu şi-au schimbat atitudinea ostilă, refuzând să colaboreze cu cadrele didactice sau cu cadrele sanitare, astfel că nu au luat nici o măsură pentru a ajuta cele două minore, ci au continuat să aibă aceeaşi atitudine ostilă şi violentă.

În momentul când Ş.G.E. a refuzat să mai doarmă cu inculpatul, acesta a obligat-o pe Ş.O.M. să doarmă cu el, motivând că urinează în pat. Din mesajul telefonic trimis de Ş.G.E. martorei A.A., la data de 08 noiembrie 2011, rezultă că în timpul nopţii respective, inculpatul a trezit-o pe Ş.O.M. din somn, pentru că adormise în celălalt pat, i-a dat o palmă şi i-a cerut să se mute lângă el în pat. Niciunul din părinţi nu au dus-o la medic pe Ş.O.M. pentru a fi consultată şi a primi tratament adecvat privind afecţiunea de care suferea, respectiv control sfincterian incomplet, aceştia motivând că urinează în pat deoarece consumă suc şi că este sănătoasă.

Începând cu luna aprilie 2011, martora A.A., ştiind situaţia precară a familiei Ş. şi observând că urmează să se nască un alt copil în familie, s-a oferit şi le-a zugrăvit camera în care locuiau, timp în care a observat faptul că cele două părţi vătămate sunt foarte retrase şi aflând de la vecini că părinţii le agresează deseori, atât verbal cât şi fizic, s-a hotărât să le ajute cu alimente şi cu rechizite. Aceasta a aflat de situaţia şcolară proastă a celor două părţi vătămate, a luat legătura cu cadrele didactice şi le-a sprijinit pe cele două minore să promoveze anul şcolar, iar în septembrie 2011, când au început un nou an şcolar, le-a cumpărat rechizite, şi pentru toate acestea minorele s-au ataşat de martoră.

Tot începând cu luna septembrie 2011, Ş.G.E. a fost consiliată psihologic de către psihologul şcolii care, după câteva şedinţe de consiliere, a bănuit că minora este abuzată sexual. Psihologul a încercat să discute cu părinţii minorei, însă aceştia au refuzat orice colaborare, învinuita afirmând că nu este fiica ei, iar inculpatul a avut o atitudine ostilă şi agresivă, atât faţă de psiholog, cât şi faţă de dirigintele minorei.

Martora A.A., după ce a stat de vorbă cu psihologul minorei, a întrebat-o pe Ş.G.E. dacă a fost abuzată sexual de tată sau frate, iar aceasta, fiind surprinsă de întrebare, a precizat „de fratele meu, nu”.

După câteva zile, martora le-a cerut celor două minore să scrie, dacă nu pot să spună, ce le-a făcut tatăl său.

La data de 30 octombrie 2011, părţile vătămate au scris două bilete intitulate „My story dirty” şi „Monstru”, pe care le-au înmânat martorei A.A. şi în care au descris o parte din abuzurile suferite. Martora a citit cele două înscrisuri şi neştiind cum să procedeze mai departe, s-a deplasat la psihologul şcolii, le-a prezentat, iar reprezentanţii acestei şcoli au sesizat organele de poliţie.

Cele două părţi vătămate au avut puterea şi curajul să relateze modul în care au fost abuzate sexual de inculpat şi maltratate fizic şi psihic de inculpat şi învinuită, după mai multe şedinţe de consiliere psihologică. Maltratarea fizică şi psihică a celor două părţi vătămate, sub forma dispreţului constant manifestat, respingerea acestora, abandonul afectiv, injuriile, ameninţările şi violenţele asupra lor^- au continuat din parte celor doi părinţi până la data de 17 noiembrie 2011, ocazie cu care inculpatul le-a agresat din nou pe cele două părţi vătămate, şi urmare intervenţiei organelor de cercetare penală părţile vătămate au fost preluate, pentru a le asigura protecţia de către D.G.S.A.P.C. Vâlcea.

În cauză, au fost efectuate rapoarte de constatare medico-legală prin care s-a stabilit că părţile vătămate sunt virgine.

De asemenea, s-au dispus şi efectuat rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică din conţinutul cărora rezultă că părţile vătămate au un intelect normal şi discernământul vârstei.

Din completarea la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, urmare a evaluării psihologice a părţilor vătămate, rezultă că atât inculpatul Ş.E. cât şi învinuita Ş.I. le-a pus în pericol integritatea fizică şi viaţa, deoarece urmare a comportamentului acestora minorele au avut tendinţe de suicid. Aceştia au neglijat nevoia de sănătate a minorelor şi nevoia de încredere parentală, le-au creat sentimentul de marginalizare, şi le-au dezvoltat sentimentul de trădare, inducându-le sentimentul de copii nedoriţi. De asemenea, le-au dezvoltat sentimentul de stigmatizare şi vinovăţie determinând tulburări de comportament social şi manipulator, precum şi crearea şi menţinerea unui mediu familial psihopatogen de către ambii părinţi.

Psihologul specialist a concluzionat că prin crearea unui mediu familial ostil, care nu a asigurat un nivel minm de educare, oferind un mod familial promiscuu de către ambii părinţi, aceştia exercitând fie rol activ, fie nonactiv tolerant, a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea morală a celor două părţi vătămate.

În faza urmăririi penale, inculpatul Ş.E. a recunoscut faptul că începând cu anul 2004, a întreţinut acte sexuale orale până în anul 2010, cel puţin o dată pe săptămână, cu ambele minore, descriind modul în care practica aceste acte sexuale orale. A recunoscut modul în care a comis actele de perversiune sexuală asupra celor două minore, recunoscând şi faptul că le solicita acestora şi obiecte intime purtate, pentru a obţine satisfacţii ale instinctului sexual, precizând că această modalitate a folosit-o şi în cursul anului 2010, după ce minorele au refuzat constant abuzurile sexuale.

Acesta a recunoscut şi faptul că pentru a le constrânge pe cele două minore, devenea nervos şi agresiv atunci când îl refuzau, iar când acceptau, se purta frumos cu acestea. Inculpatul a recunoscut şi faptul că inculpata Ş.I. şi martora L.M., atunci când izbucnea un scandal în familie, îi strigau faptul că le abuzează sexual pe cele două minore.

În faza judecării cauzei, acelaşi inculpat nu a mai recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Instanţa de fond a apreciat că acest comportament abuziv al celor doi părinţi faţă de părţile vătămate rezultă cu prisosinţă şi din declaraţia fiului acestora, Ş.I.E., care relatează modul în care aceştia le tratau pe cele două minore. Printre altele, acesta relatează şi faptul că a fost agresat fizic de inculpat încă de când Ş.G.E. era în clasa a II-a, „din gelozie”, reproşându-i că a încercat să abuzeze sexual de minoră. Atitudinea părinţilor l-a determinat şi pe fiul acestora să aibă acelaşi comportament faţă de părţile vătămate. De asemenea, din mesajele telefonice trimise de părţile vătămate martorei A.A. în perioada 19 octombrie 2011 - 16 noiembrie 2011, rezultă atât agresivitatea celor doi părinţi faţă de minore, cât şi a fratelui acestora, dar şi gradul de insuportabilitate la care ajunseseră părţile vătămate.

Instanţa de fond a reţinut că faptele săvârşite de inculpatul Ş.E. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi b¹) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi în baza acestui text de lese instanţa l-a condamnat la pedeapsa închisorii. Având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol asupra două victime, Tribunalul a apreciat că se impune condamnarea inculpatului pentru două infracţiuni de viol aflate în concurs real.

Alternativ cu actele sexuale orale, inculpatul practica şi acte de perversiune sexuală, doar pentru obţinerea excitaţiei sexuale, astfel acesta obţinea satisfacţii ale instinctului sexual nu numai prin modalitatea de a le face baie minorelor, pentru a le vedea dezbrăcate, prin mângâierile obscene sau prin actele sexuale orale, cât şi prin fetişism, întrucât obişnuia să le solicite obiectele intime purtate pe care le folosea pentru a obţine satisfacţie sexuală.

Aceste aspecte rezultă din declaraţiile date de inculpat în faza urmăririi penale, coroborat cu declaraţiile celor două victime.

Pe măsură ce minorele au mai crescut, sentimentul de culpabilizare s-a dezvoltat în paralel cu sentimentul de ruşine, şi conştientizând de ceea ce se întâmplă, au început să-l refuze. Inculpatul însă când era refuzat, devenea violent şi agresiv cu miorele, astfel că acestea erau constrânse prin aceste modalităţi, să accepte în continuare abuzurile sexuale.

Instanţa de fond a apreciat, că aşa cum rezultă din întreg materialul probator în imobilul folosit de inculpatul Ş.E. şi familia sa erau scandaluri frecvente, chiar săptămânal, iar în perioada 2004-2010, perioadă în care acesta a abuzat sexual de cele două minore, inculpata Ş.I. şi martora L.M., îi reproşau inculpatului Ş.E. faptul că întreţine acte sexuale cu cele două minore, folosind expresii foarte vulgare atât la adresa inculpatului, cât şi la adresa celor două părţi vătămate, în prezenţa acestora, scandaluri la care asistau şi vecinii.

Totodată, Tribunalul a constatat că din conţinutul aceloraşi probe rezultă că inculpatul Ş.E. a săvârşit infracţiunea de perversiune sexuală în formă continuată faţă de cele două minore, în modalităţile descrise mai sus, respectiv faptele au produs scandal public, răspândindu-se în rândul comunităţii faptele reprobabile săvârşite de inculpat; minorele nu împliniseră vârsta de 15 ani, acestea au fost constrânse pentru a fi supuse de către tatăl lor perversiunilor sexuale prin violenţe fizice şi morale; minorele au fost în imposibilitatea de a se apăra datorită autorităţii tatălui lor care le ameninţa şi le-a produs traume psihice. Tribunalul a apreciat că faptele săvârşite de inculpatul Ş.E. întrunesc elementele constitutive ale două infracţiuni prevăzute de art. 201 alin. (2), alin. (3¹), alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi în baza acestui text de lege s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

În ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 306 C. pen. Tribunalul a constatat că pentru a le constrânge pe cele două minore pentru a obţine satisfacţii sexuale, inculpatul Ş.E. devenea nervos şi agresiv atunci când îl refuzau, iar când acceptau se purta frumos cu acestea. Acesta a recunoscut şi faptul că inculpata Ş.I. şi martora L.M., atunci când izbucnea un scandal în familie, îi strigau faptul că le abuzează sexual pe cele două minore.

Este evident, a reţinut instanţa de fond, că inculpatul Ş.E. nu şi-a îndeplinit obligaţiile părinteşti, aşa cum sunt stabilite de art. 28 şi urm. din Legea nr. 272/2004.

Astfel, inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de creştere şi educare a celor două minore, respectiv a abandonat locul de muncă pentru a invoca lipsa banilor, iar hrana o procura de la cantina săracilor, nu s-a preocupat de educarea celor două minore, de sănătatea acestora, le-a lovit şi jignit deseori, punându-le grav în pericol dezvoltarea fizică şi psihică, astfel încât victima S.G.E. a vrut să-şi pună capăt zilelor dorind să se sinucidă, devenind total dezinteresat de viaţa şi sănătatea minorelor.

Potrivit art. 306 C. pen., punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Or, în speţă, Tribunalul a constatat că prin actele de violenţă săvârşite de inculpat în scopul obţinerii de satisfacţii sexuale a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a celor două victime ale infracţiunilor de viol şi perversiune sexuală, aşa cum rezultă din rapoartele de evaluare asupra celor două părţi vătămate dispuse în faza urmăririi penale şi judecării cauzei.

Instanţa de fond a apreciat, că faptele săvârşite de inculpatul Ş.E. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor prevăzută şi pedepsită de art. 306 C. pen., şi în baza acestui text de lege, l-a condamnat la pedeapsa închisorii.

Având în vedere făptul că acest inculpat a săvârşit infracţiunea de mai sus împotriva a două victime, respectiv Ş.G.E. şi Ş.O.M., s-a reţinut că inculpatul a săvârşit două infracţiuni prevăzute de art. 306 C. pen.

La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului, de consecinţele pe care le-a produs săvârşirea faptelor asupra dezvoltării fizice şi psihice asupra celor două minore (victima Ş.G.E. a avut tentative de suicid, iar victima Ş.O.M. a rămas în continuare sub influenţa traumelor având sentimente de culpabilizare şi refuzând orice dialog), iar pe de altă parte, repugnarea de către opinia publică a unor asemenea fapte reprobabile.

De asemenea, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. Tribunalul a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului Ş.E., în pedeapsa cea mai grea, respectiv 17 ani închisoare şi 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

Potrivit art. 52 C. pen., raportat la art. 1 C. proc. pen., scopul pedepsei aplicate inculpatului este acela de a realiza prevenţia generală, adică pedeapsa aplicată va atrage atenţia celor tentaţi să săvârşească asemenea fapte de rigorile legii, precum şi prin pedepsele ce vor fi aplicate, precum şi prevenţia specială, care are scop educativ şi coercitiv.

Pe cale de consecinţă, a apreciat Tribunalul, reeducarea inculpatului se poate realiza numai prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în condiţiile art. 57 C. pen.

În ce priveşte pe inculpata Ş.I., Tribunalul a apreciat că a săvârşit două infracţiuni de rele tratamente aplicabile minorului.

Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că această inculpată, prin comportamentul său şi prin tratamentele la care le-a supus pe cele două părţi vătămate, a încălcat toate obligaţiile stabilite prin lege, pe care le avea pentru asigurarea creşterii, educării, dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale şi sociale încălcând prin comportamentul lor, şi toate drepturile minorelor prevăzute de lege.

Potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, având obligaţia de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil, ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

Conform art. 28 din aceeaşi lege, copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante.

În art. 31, se menţionează faptul că ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea spirituală şi materială a copilului în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale.

Art. 32 din aceeaşi lege prevede: „copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop, părinţii sunt obligaţi să supravegheze copilul, să coopereze cu copilul, să îi respecte viaţa intimă privată şi demnitatea, să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta, să ia în considerare opinia acestuia, să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor, să coopereze cu persoanele fizice şi peroanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului”.

Conform art. 43 din aceeaşi lege, copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale, iar pentru acest lucru, conform alin. (4), părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală.

În art. 44 şi 45 se precizează faptul că părinţii au responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor, cele mai bine condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării fiind obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare şi învăţătură.

Art. 85 menţionează: „copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă, orice persoană poate sesiza autorităţile abilitate să ia măsuri corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă”.

Conform art. 89, prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea voluntară sau involuntară a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Or, în speţă, Tribunalul a constatat că inculpata Ş.I. a încălcat textele de lege de mai sus, respectiv de nenumărate ori a făcut afirmaţia că faţă de minora Ş.G.E. nu a avut niciun sentiment, că este un copil nedorit, nu i-a asigurat hrană, medicamente, îmbrăcăminte, întrucât nu a vrut să-şi asume obligaţii faţă de aceasta după ce s-a întors de la casa de copii.

Din probele administrate în cauză, Tribunalul a apreciat că această inculpată a avut un comportament deosebit de violent faţă de cele două minore, iar cu ocazia audierii, inculpata Ş.I. a precizat că nu a suportat-o pe Ş.G.E. de când a fost adusă de la casa de copii, motiv pentru care inculpatul s-a ocupat efectiv de aceasta, i-a făcut baie până la vârsta de 12 ani, i-a spălat obiectele de îmbrăcăminte şi i-a pregătit hrana, iar de Ş.O.M. s-a ocupat L.M., până ce minora a trecut în clasa a VI-a, respectiv până în anul 2009.

Toate aceste fapte reprobabile săvârşite de inculpată au determinat pe minora Ş.G.E. să recurgă la acte care să-i pună viaţa în pericol, respectiv a dorit să se sinucidă, iar în privinţa minorei Ş.O.M., aceasta a rămas cu traume psihice, aşa cum rezultă din rapoartele de evaluare psihologică efectuate atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

Tribunalul a apreciat că faptele săvârşite de inculpata Ş.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor prevăzută şi pedepsită de art. 306 C. pen., şi în baza acestui text de lege, a condamnat-o la pedeapsa închisorii.

Având în vedere faptul că această inculpată a săvârşit infracţiunea de mai sus împotriva a două victime, respectiv Ş.G.E. şi Ş.O.M., s-a apreciat că aceasta a săvârşit două infracţiuni prevăzute de art. 306 C. pen.

La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului, de consecinţele pe care le-a produs săvârşirea faptelor asupra dezvoltării fizice şi psihice asupra celor două minore (victima Ş.G.E. a avut tentative de suicid, iar victima Ş.O.M. a rămas în continuare sub influenţa traumelor având sentimente de culpabilizare şi refuzând orice dialog, iar pe de altă parte, repugnarea de către opinia publică a unor asemenea fapte reprobabile.

De asemenea, instanţa de fond a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., Tribunalul a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatei Ş.I., în pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare şi 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat ca în cursul cercetării judecătoreşti, până la citirea actului de sesizare a instanţei, părţile vătămate minore, respectiv Ş.G.E. şi Ş.O.M., prin avocat din oficiu, s-au constituit părţi civile cu câte 500.000 RON, cerere reiterată în prezenţa reprezentantului legal, respectiv directorul Centrului de plasament şi avocatului ales, cu ocazia audierii în camera de consiliu.

Potrivit art. 1357 alin. (1) din noul C. civ. (Legea nr. 187/2009 intrată în vigoare prin Legea nr. 71/2011), cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu intenţie sau din culpă, este obligat să îl repare.

De asemenea, conform art. 1391 alin. (1) din noul C. civ., în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Or, în speţă, Tribunalul a constatat că cele două victime ale infracţiunilor de mai sus, prin acţiunea şi inacţiunea inculpaţilor au suferit un prejudiciu moral, fiindu-le grav afectată sănătatea, având nevoie de o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă socială.

Pe cale de consecinţă, având în vedere textul de lege menţionat mai sus, precum şi dispoziţiile art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 17 C. pen., Tribunalul a admis cererile şi a obligat pe fiecare dintre inculpaţi la câte 50.000 RON cu titlu de daune morale faţă de fiecare dintre părţile civile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel:

1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, solicitând desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecând cauza să se dispună: schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de viol reţinute în sarcina inculpatului Ş.E., din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi b¹) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b¹) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte), faţă de dispoziţiile deciziei în interesul legii nr. 17/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru inculpata Ş.I. instanţa a omis cu ocazia contopirii să menţioneze pedeapsa complementară aplicată acesteia şi majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, întrucât faptele comise de către aceştia sunt grave, derulate pe o perioadă îndelungată, iar părţile vătămate sunt minore.

2. Inculpatul Ş.E., solicitând reducerea cuantumului pedepselor aplicate şi achitarea sa pentru infracţiunile de viol, întrucât astfel cum rezultă din certificatele medico-legale ale celor două minore acestea sunt virgine, astfel că nu se face vinovat de săvârşirea acestor infracţiuni

3. Inculpata Ş.I., solicitând reducerea cuantumului pedepselor aplicate, întrucât ea nu le-a aplicat rele tratamente minorelor, le-a crescut pe acestea într-un mediu familial, dar cu condiţii materiale limitate.

Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, a constatat că apelurile declarate de Parchet şi inculpatul Ş.E. sunt fondate pentru următoarele motive: fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârşirii acesteia şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de prima instanţă, găsindu-şi corespondent în probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor de viol săvârşite de inculpatul Ş.E., Curtea a reţinut că, potrivit deciziei nr. 17/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, „raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. b¹) şi alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Infracţiunea de viol, în modalitatea raportului sexual, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la alin. (2) lit b¹) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se va reţine în concurs cu infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.”, fapt pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi b¹) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte) în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b¹) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte).

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel al Parchetului, Curtea a reţinut că instanţa de fond, cu ocazia contopirii pedepselor aplicate inculpatei Ş.I., în temeiul prevederilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a dispus ca aceasta să execute pe lângă pedeapsa principală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 10 ani, astfel că acest motiv de apel a fost apreciat ca nefondat.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, Curtea a reţinut următoarele:

Din întregul material probatoriu administrat în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul Ş.E. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia. Inculpatul, în perioada 2004-2010, a abuzat sexual de cele două minore. La data începerii actelor de constrângere a celor două minore de a întreţine acte sexuale orale sau acte de perversiune sexuala cu inculpatul, minorele aveau vârsta de 6 şi respectiv 10 ani, ceea ce denotă gravitatea faptelor comise de inculpat, care a profitat de vârsta fragedă a propriilor fiice, inculpatul le-a determinat pe părţile vătămate să aibă acte sexuale orale cu acesta, prin constrângere, aplicându-le corecţii fizice sau ademenindu-le cu dulciuri.

Atitudinea şi comportamentul inculpatului faţă de proprii copii, prin forţarea acestora la efectuarea de acte sexuale orale, acte de perversiune sexuală, doar pentru obţinerea excitaţiei sexuale a inculpatului, pe o perioadă îndelungată de timp, a adus grave prejudicii psihice celor două minore, care vor fi marcate de comportamentul propriului tată, cu consecinţe asupra dezvoltării armonioase a părţilor vătămate. Minora Ş.G.E. a avut tentative de suicid, iar Ş.O.M. sentimente de culpabilizare, devenind introvertită, greu comunicând cu persoanele din jur, iar faptele inculpatului sunt cu atât nai grave cu cât victimele aveau vârsta mai mică de 15 ani atunci când acesta a început săvârşirea faptelor.

Inculpatul, chiar şi în faţa instanţei de apel a încercat să se disculpe şi să nege săvârşirea faptelor sale, în aprecierea acestuia actele sexuale orale şi de perversiuni exercitate pe o perioadă îndelungată de timp, neputând fi interpretate a intra în conţinutul infracţiunii de viol, atâta timp cât actele medicale arată că minorele sunt virgine.

Curtea a reţinut că afirmaţiile inculpatului sunt contrare dispoziţiilor deciziei nr. 3/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, dar denotă şi periculozitatea inculpatului care minimalizează faptele pe care acesta le-a comis asupra propriilor copii.

În raport de faptele comise, persoana inculpatului, relaţia de rudenie a acestuia cu victimele, impactul avut asupra comunităţii a faptelor acestuia, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate de instanţa de fond inculpatului Ş.E. pentru infracţiunile de viol nu sunt îndestulătoare şi prin urmare a dispus majorarea acestora la două pedepse principale de câte 25 ani închisoare şi la câte 13 ani două pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpatei Ş.I., Curtea a reţinut că aceasta este mama naturală a celor două minore. Faţă de minora Ş.G.E. inculpata a manifestat o totală lipsă de afecţiune, afirmând mereu că aceasta nu este fiica ei. Inculpata nu s-a ocupat deloc de fetiţă, din momentul când a adus-o acasă, a refuzat să-i facă baie, să o îngrijească. Minora Ş.O.M. a fost îngrijită de amanta inculpatului Ş.E., care locuia în aceeaşi casă cu ei, mama minorei nu s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea acesteia, totodată inculpata încuviinţând şi acceptând actele sexuale la care minorele au fost supuse de soţul său, astfel că instanţa de apel a apreciat că se impune majorarea pedepselor aplicate inculpatei de la 4 ani la două pedepse a câte 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (două fapte).

Menţinând dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata Ş.I. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare şi 10 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen.

Per ansamblu, Curtea a apreciat că aducerea în „mediul familial” a celor două minore de la leagănul de copii, unde au fost lăsate tot de inculpaţi, nu a constituit decât o bună oportunitate pentru aceştia de a exercita asupra minorelor fapte antisociale şi reprobabile şi o sursă de venit, beneficiind de alocaţiile acestora, întrucât inculpaţii nu realizează niciun fel de venit, motive pentru care apelul inculpatei Ş.I. şi susţinerile inculpatului Ş.E., privind cuantumul ridicat al pedepselor au fost apreciate ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti inculpaţii Ş.E. şi Ş.I., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei decizii motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că sunt fondate numai sub aspectul greşitei durate a pedepsei complementare.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., pedepsele complementare sunt interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani şi degradarea militară.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că inculpatului Ş.E. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d), e) C. pen. pe o durată de 13 ani, cu depăşirea termenului maxim prevăzut de lege, respectiv de 10 ani.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că hotărârea penală recurată este nelegală, motiv pentru care va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul Ş.E. împotriva deciziei penale nr. 71/A/MF din data de 05 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa, în parte, decizia penală atacată şi, rejudecând, va reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului Ş.E., la câte 10 ani.

În ce priveşte criticile formulate de recurenţii inculpaţi referitoare la cuantumul prea mare al pedepselor aplicate, Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

Instanţa de control judiciar apreciază că prin decizia penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaţilor, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptelor, periculozitatea socială a autorilor, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte. În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - metode folosite pentru săvârşire, făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziţia în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracţiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracţiuni, din perseverenţa infracţională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 C. pen.); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opţiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica şi în general pentru un anume regim sancţionator, condiţionează eficienţa deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor.

În acest sens, se reţine că infracţiunile de viol şi perversiune sexuală denotă un pericol social ridicat, aducând atingere celei mai importante valori sociale, dreptul la viaţă, la integritate corporală, la sănătate ale individului. Infracţiunile comise sunt deosebit de grave, cu urmări asupra dezvoltării fizice şi psihice ale minorelor, având în vedere modalitatea de săvârşire, ceea ce relevă o periculozitate deosebită a inculpaţilor. Actele de violenţă extremă exercitate de aceştia în comiterea faptelor sunt elemente care nu pot fi omise şi care au fost evaluate corect de către instanţa de apel, în procesul individualizării pedepselor.

În sarcina ambilor inculpaţi sunt reţinute câte două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorilor, infracţiuni cu un grad sporit de periculozitate din perspectiva faptului că subiectul pasiv al infracţiunii este minorul aflat în imposibilitate de a se apăra sau de a riposta. Faptele sunt cu atât mai grave cu cât mama minorelor, manifestând o totală lipsă de afecţiune faţă de acestea, a încuviinţat şi acceptat actele sexuale la care fetiţele, în vârstă de 6 şi respectiv 10 ani, au fost supuse de soţul său, respectiv inculpatul Ş.E.

Se constată, aşadar, că instanţa de apel, respectând principiul proporţionalităţii pedepsei în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., a aplicat pedepse conforme gradului de pericol ridicat al faptelor comise, prin executarea acestora urmărindu-se formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Astfel că nu se impune reducerea pedepselor întrucât acestea corespund atât scopului preventiv educativ, cât şi celui coercitiv vizat de dispoziţiile art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte cererea reprezentantului Ministerului Public de aplicare a unor sporuri, prin raportare la persoana şi conduita inculpaţilor, Înalta Curte consideră că pentru atingerea scopului pedepsei nu se impune aplicarea unui spor la pedeapsa cea mai grea cu ocazia efectuării operaţiunii de contopire - cuantumul acestora fiind corect individualizat.

Aşa fiind, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ş.I. împotriva deciziei penale nr. 71/A/MF din data de 05 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul Ş.E. împotriva deciziei penale anterior menţionate, va casa, în parte, decizia penală atacată şl, rejudecând, va reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului Ş.E., la câte 10 ani, urmând ca, potrivit art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 10 ani.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul Ş.E. împotriva deciziei penale nr. 71/A/MF din data de 05 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia penală atacată şi rejudecând, reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului Ş.E., la câte 10 ani.

Conform art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 10 ani.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ş.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta inculpata Ş.I. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru recurentul intimat inculpat Ş.E. în sumă de 300 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân in sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 25 septembrie2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2995/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3018/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3003/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3003/2012. Penal