ICCJ. Decizia nr. 3087/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3087/2012

Dosar nr. 2051/120/2011

Şedinţa publică din 2 octombrie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

Constată că, prin sentinţa penală nr. 409 din data de 25 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-au dispus următoarele:

În baza art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) - art. 76 lit. a) C. pen., inculpata G.C.O. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 10 ani şi, în baza art. 65 - 66 C. pen.; s-a aplicat aceleiaşi inculpate pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-au aplicat disp. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.; s-a luat act că partea vătămată G.B.N. domiciliată în judeţul Prahova, nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului baionetă cu o lungime de 35 cm, în baza art. 169 C. proc. pen.; s-a dispus restituirea către inculpată a unui cuţit tip baionetă de 27,5 cm, 2 telefoane mobile mărcile L. şi N., şi către partea vătămată G.B.N. a unei bluze din material textil, geacă de culoare neagră, pulover de culoare neagră.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 918,36 RON cheltuieli de judecată efectuate pe parcursul urmăririi penale şi la suma de 300 RON cheltuieli de judecată efectuate pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În dimineaţa zilei de 15 mai 2010, la Postul de Poliţie C. s-a înregistrat o sesizare telefonică referitoare la un incident produs în imobilul aparţinând părinţilor inculpatei şi, lucrătorii de poliţie, efectuând deplasarea la faţa locului, au constatat decesul părţii vătămate G.B.N.

Inculpata era căsătorită cu partea vătămată de 4 ani, însă în cursul anului 2010, între cei doi au avut loc mai multe neînţelegeri, generate conform afirmaţiilor inculpatei numai de consumul exagerat de băuturi alcoolice şi de gelozia soţului său. La începutul lunii mai, în contextul unor alte neînţelegeri care s-au ivit, după reluarea convieţuirii, cei doi soţi au revenit în domiciliul părinţilor din comuna C., judeţul Dâmboviţa, unde au apărut noi conflicte.

În ziua de 14 mai 2010, inculpata s-a reîntâlnit cu soţul său când acesta a venit acasă, unde au purtat o discuţie, pe tema angajamentului luat de G.B.N. de a se muta la părinţii săi în comuna P. din judeţul Prahova.

Cei doi şi-au făcut reproşuri reciproce şi partea vătămată a refuzat să plece la tatăl său, afirmând că i-a fost ascuns actul de identitate. În cursul aceleiaşi seri, inculpata a solicitat prin S.N.A.U. 112 sprijinul organelor de poliţie în vederea îndepărtării din locuinţă a soţului său şi a invocat provocarea de către acesta a unui scandal în locuinţă. La scurtă vreme, agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie C. s-au deplasat la domiciliul celor doi şi au găsit-o pe inculpată pe stradă şi pe partea vătămată la intrarea în curtea imobilului şi, procedându-se la efectuarea unui control corporal al părţii vătămate, nu s-a găsit niciun fel de armă albă.

Deşi a pretins că până la sosirea organelor de poliţie, soţul său a agresat-o, a îmbrâncit-o şi a tras-o de păr, inculpata nu a adus la cunoştinţa poliţiştilor niciun fel de acte de violenţă.

Partea vătămată a fost condusă de organele de poliţie spre staţia de autobuz, după ce tot inculpata i-a pus la dispoziţie o sumă de bani modică, împrumutată de la o vecină.

Din actele de urmărire penală efectuate, a rezultat că, în cursul nopţii de 14 din 15 mai 2010, partea vătămată s-a aflat în mai multe locaţii de pe raza comunei C., alături de persoane cunoscute şi prieteni, până în jurul orei 500, când, prin escaladarea gardului, a revenit în imobilul în care se găsea soţia sa. Este de menţionat că, în seara de 14 mai 2010, trecând pe lângă domiciliul inculpatei, martorul I.V. i-a propus victimei să vină şi să-l ajute în dimineaţa următoare să sacrifice o porcină. Inculpata a negat faptul că în seara sus amintită ar fi fost de faţă când partea vătămată a fost contactată de martor şi a convenit cu acesta să-l caute în dimineaţa de 15 mai 2010 în jurul orei 500 la locuinţa sa.

În jurul orei 500, partea vătămată s-a dus la domiciliu pentru a căuta în gospodărie un cuţit necesar sacrificării animalului.

Cu privire la cele petrecute în imobil, în lipsa unor martori oculari, avându-se în vedere numai declaraţiile inculpatei, s-a reţinut că inculpata a fost trezită din somn în jurul orei 500 de soţul său, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, şi care, ţinând în mâna stângă un cuţit, i-a cerut să-i pună la dispoziţie un alt cuţit.

Disputa dintre cei doi a inclus o deplasare pe holul imobilului până la ieşirea din bucătărie, unde după ce iniţial a acceptat să părăsească locuinţa, partea vătămată s-a răzgândit şi învingând rezistenţa soţiei sale a revenit în bucătărie, împrejurare ce rezultă din procesul-verbal de reconstituire.

Inculpata a relatat că revenind în încăpere, urmată de partea vătămată, a avut cu acesta o discuţie şi în legătură cu cuţitul pe care acesta voia să-l dobândească - altul decât cel pe care îl purta în mâna stângă.

Inculpata a mai arătat că în încăpere se mai afla un alt cuţit decât cel pe care partea vătămată îl deţinea, cuţit pe care l-a manevrat trecându-l de pe podeaua din apropierea unui fotoliu spre marginea patului, tot pe pardoseală.

Incidentul propriu-zis, când inculpata i-a aplicat victimei o lovitură cu cuţitul de pe pardoseală, s-a produs atunci când a văzut-o pe partea vătămată că s-a apropiat ameninţător spre ea, după ce între ei a mai avut loc o confruntare când G.B.N. a bruscat-o şi a tras-o de haine şi de păr. În aceste condiţii, ca urmare a stării de teamă, insuflate de către victimă, inculpata s-a ridicat cu cuţitul în mâna dreaptă şi a aplicat din lateral o lovitură părţii vătămate în zona abdominală, după care s-a retras şi a părăsit încăperea, purtând în mână acelaşi cuţit folosit pentru agresiune.

În stradă, inculpata a fost surprinsă cu cuţitul în mână, strigând la poarta unei vecine, de către D.E. şi C.N., cărora, într-o evidentă stare de tulburare, le-a povestit că soţul său a venit mort de beat peste ea în casă, a tras-o de păr, s-au încăierat şi, într-un final, crede că l-a înjunghiat.

La cercetarea la faţa locului, alăturat cuţitului tip „baionetă” ridicat de organele de poliţie de pe pervazul unui geam, s-a găsit după ridicarea cadavrului un alt cuţit confecţionat dintr-o baionetă militară, având o lungime de 27,5 cm. şi lama cu un singur tăiş şi lăţimea la bază de 3 cm., conform procesului verbal de cercetare la faţa locului şi planşei foto.

Conform raportului de autopsie medico-legală, moartea părţii vătămate G.B.N. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe masive, consecutivă unei plăgi tăiate, înţepate toraco-abdominale, cu lezare de lob inferior drept pulmonar, lob drept hepatic şi de arteră aortă în porţiunea supradiafragmatică. În privinţa direcţiei de aplicare a loviturii, aceasta a fost de la dreapta la stânga şi foarte uşor oblic ascendentă, victima şi agresorul fiind faţă în faţă sau agresorul în partea laterală-dreaptă a victimei. Sângele recoltat de la cadavru a conţinut 1,60 gr.‰ alcool conform raportului de necropsie.

Acţiunea inculpatei în săvârşirea faptei descrisă mai sus se află în raport de cauzalitate cu leziunea provocată victimei care a determinat şi decesul, aşa încât este clară existenţa elementelor materiale ale laturii obiective a infracţiunii de omor calificat.

Atât în faţa organului de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, apărătorul inculpatei a solicitat a se reţine în favoarea inculpatei circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, întrucât fapta a fost săvârşită ca urmare a comportamentului agresiv al victimei, care aflat sub influenţa alcoolului, a pătruns în camera sa, trezind-o intempestiv din somn şi a exercitat asupra ei acte de violenţă, lovindu-l cu cuţitul atunci când a avut impresia că el vroia să o lovească cu cuţitul pe care îl ţinea în mâna stângă.

În privinţa agresiunilor exercitate de către victimă asupra sa, raportul de expertiză aflat la dosar, atestă că inculpata nu a prezentat semne de violenţe, nefiind necesare îngrijiri medicale.

A mai reţinut instanţa de fond că, în speţă, cerinţele referitoare la starea de provocare şi a celei de legitimă apărare, la care se face succint referire în notele scrise depuse de către apărătorul ales al inculpatei, nu sunt întrunite, relaţiile conflictuale anterioare dintre inculpată şi victimă, circumstanţele generale ale comiterii infracţiunii nu pot fundamenta concluzia existenţei provocării, chiar dacă ele sugerează momente de încordare şi enervare, condiţiile scuzei provocării fiind foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpata să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice şi determinate de acţiuni - concret şi clar definite prin lege, întreprinse de victimă.

Probele ce trebuie să demonstreze toate aceste condiţii trebuie să fie convingătoare şi concrete, ceea ce în speţă nu există.

Luându-se în considerare împrejurările în care s-a petrecut fapta, raporturile conflictuale dintre părţi, s-a apreciat de instanţa de fond că în momentul uciderii victimei, inculpata nu se afla într-o stare de mare surescitare nervoasă, caracteristică circumstanţei atenuante a provocării. Relaţiile conflictuale dintre inculpată şi victimă erau notorii şi nu reprezentau ceva neobişnuit, astfel încât, incidentului petrecut în dimineaţa zilei de 15 mai 2010 nu i se poate recunoaşte caracterul de act provocator, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

De asemenea, nu este de neglijat că victima avea o alcoolemie de 1,60 gr.‰ şi, nemaifiind stăpân pe facultăţile de autocontrol volitiv şi psihic, a provocat scandal şi a mers în domiciliul inculpatei, trezind-o din somn, însă riposta inculpatei trebuie interpretată în contextul stărilor conflictuale notorii şi îndelungate şi deloc neobişnuite dintre cei doi soţi.

Aşa fiind, coroborând întregul material probator, conform art. 63, 69 şi 75 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că fapta inculpatei constând în aceea că a aplicat cu un cuţit o lovitură soţului provocându-i o hemoragie internă şi externă masivă, lezarea organelor interne şi decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, faptă prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, având în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., scopul acestora prev. de art. 52 C. pen., limitele de pedeapsă, gradul de pericol social extrem de ridicat, dreptul la viaţă fiind unul primordial şi valoarea supremă în societate, împrejurările în care s-au comis faptele, dar şi persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale şi care regretă fapta, instanţa de fond a apreciat că se pot da eficienţă circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c), - art. 76 lit. a) C. pen., astfel încât aplicarea unei pedepse în cuantum de 10 ani, în regim de detenţie, este singura în măsură să realizeze scopul educativ şi de exemplaritate al pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că inculpatei îi sunt aplicabile şi disp. art. 65, 66 C. pen., cu privire la aplicarea pedepsei complementare, precum şi disp. art. 118 lit. b) C. pen. privind confiscarea cuţitului folosit la comiterea infracţiunii.

De asemenea, în baza art. 169 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus restituirea bunurilor către inculpată şi către partea vătămată G.N., iar sub aspectul laturii civile, s-a luat act de declaraţia părţii vătămate care a arătat că nu se constituie parte civilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpata G.C.O. şi partea vătămată G.B.N., inculpata criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar partea vătămată numai pentru netemeinicie.

Prin motivele scrise de apel şi susţinute prin apărător ales, în esenţă, apelanta inculpată a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. pen. sau ale art. 73 lit. a) şi b) C. pen., cu consecinţa achitării sau reducerii corespunzătoare a pedepsei, având în vedere că a săvârşit fapta sub imperiul unei puternice tulburări, trezită brusc de un bărbat înarmat şi beat ce i-a provocat o emoţie puternică, considerând astfel că este un caz de depăşire a legitimei apărări datorită acestei emoţii ce a stăpânit-o în acel moment.

De asemenea, s-a solicitat să se dea o eficienţă mai mare circumstanţelor personale ale acesteia, respectiv că nu este cunoscută cu antecedente penale, are în întreţinere un copil minor (o fetiţă de 5 ani), nu este cunoscută în societate ca fiind o persoana violentă, recalcitrantă, ci din contra, are un comportament ireproşabil, nu a avut nici cel mai mic conflict cu vreo persoană din comunitatea în care locuieşte, aceste motive fiind consemnate pe larg în practicaua hotărârii.

În susţinerea apelului formulat, partea vătămată, prin apărător ales, a criticat sentinţa atacată sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatei, apreciind că pedeapsa de 10 ani închisoare este mult prea mică în raport de gravitatea faptei şi împrejurările comiterii acesteia. În consecinţă s-a solicitat admiterea apelului formulat şi reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei prin orientarea ei către minimul prevăzut de lege, fără a fi coborâtă sub acest minim.

Curtea de Apel Ploieşti, examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, cât şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. , a constatat că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel, a constatat că, prin apelurile formulate, nu s-au contestat împrejurările esenţiale ale stării de fapt sau aspectele privind identitatea autorului, inculpata G.C.O. recunoscând constant că este autoarea faptei şi confirmând, prin declaraţiile date, contextul real în care s-a săvârşit această faptă.

Prin urmare, pe baza probelor administrate în cauză (probe care au fost analizate pe larg de către prima instanţă) a fost reţinută situaţia de fapt expusă anterior, însuşită şi de către Curte, situaţie de fapt care a fost încadrată corespunzător şi în drept, în sensul că, fapta inculpatei G.C.O., care la data de 15 mai 2010, l-a înjunghiat mortal pe soţul său G.B.N., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, faptă prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

1. Referitor la motivul de apel privind legitima apărare, invocat de inculpată, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit art. 44 C. pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

Or, în cauză, s-a constatat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele referitoare la apărare.

Astfel, a reţinut prima instanţă de control judiciar, după cum rezultă din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpata a exercitat acţiunea violentă cu cuţitul asupra victimei, nu exista un atac actual sau iminent din partea victimei. În declaraţia dată în ziua producerii incidentului, 15 mai 2010, în prezenţa apărătorului, inculpata a susţinut că, soţul său, G.B.N., a venit în domiciliu în jurul orelor 5,00, mirosind a băuturi alcoolice şi i-a cerut un cuţit, spunându-i că vrea să meargă să înjunghie un porc. Victima avea un alt cuţit în mâna stângă cu care nu a ameninţat-o pe inculpată şi nici nu i-a dat de înţeles că ar fi vrut să-l folosească în disputa dintre ei. După un schimb de replici, prin care inculpata încerca să-l determine să părăsească domiciliul, obişnuite între părţi, după cum declară inculpata, aceasta susţine că în momentul în care a vrut să-şi i-a lucrurile cu care mergea la serviciu, victima a tras-o de mâneca hanoracului, apucând-o şi de păr, ceea ce a făcut-o să cadă între pat şi masa pe care se afla calculatorul. Atunci a văzut că în preajma sa se afla un cuţit, iar în momentul în care soţul său i-a cerut din nou cuţitul şi a observat că are intenţia să se întoarcă spre ea, simţindu-se ameninţată, s-a aplecat, a luat cuţitul şi a lovit cu amândouă mâinile în direcţia victimei. A observat că i-a tăiat geaca, a tras cuţitul şi a ieşit din încăpere.

Aceste împrejurări au fost relatate de inculpată şi cu ocazia efectuării reconstituirii, fiind menţionate în procesul verbal de reconstituire şi fixate pe planşele fotografice anexate acestuia.

În privinţa agresiunilor exercitate de către victimă asupra sa, raportul de expertiză aflat la dosar atestă că inculpata nu a prezentat semne de violenţe, nefiind necesare îngrijiri medicale.

În atari circumstanţe, care relevă existenţa mai multor episoade tensionate între părţi, cu o desfăşurare în timp a acestora, pătrunderea victimei în locuinţă, fără a avea la început nici un fel de intenţii agresive şi posibil, aşa cum susţine doar inculpata, exercitarea unor violenţe minore, însă obişnuite între părţi, nu constituie un atac în sensul prevăzut de art. 44 C. pen., iar susţinerea inculpatei că apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului, care, de altfel, la momentul exercitării violenţei, după cum s-a menţionat, nu există, este nefondată.

Acţiunea vătămătoare a inculpatei a fost plasată în timp şi în afara unui atac actual sau iminent, astfel că cerinţa necesităţii nu a fost îndeplinită.

Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar considera că erau îndeplinite condiţiile atacului, iar apărarea inculpatei era necesară pentru înlăturarea atacului, în cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie a apărării referitoare la proporţionalitatea acesteia cu gravitatea atacului.

Astfel, fapta săvârşită de inculpată nu a corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât victima, aşa cum declară inculpata, nu exercita un act evident, explicit de violenţă în momentul în care inculpata a pus mâna pe cuţit, ci doar interpretarea greşită a unui gest al său de către inculpată (intenţia victimei de a se întoarce către inculpată) a determinat-o pe aceasta să comită fapta.

Rezultă, din considerentele expuse, că inculpata nu a acţionat în legitimă apărare atunci când a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, întrucât nu a recurs la violenţe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimei.

2. Referitor la motivul de recurs privind excesul justificat sau scuzabil, prev. de art. 44 alin. (3) şi art. 73 lit. a) C. pen., în cauză, de asemenea s-a constatat şi de prima instanţă, că inculpata nu avea cum să depăşească limitele legitimei apărări, legitimă apărare care, după cum s-a menţionat, nu există în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile acesteia privind atacul şi apărarea.

3. Referitor la motivul privind reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării:

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

În cauză, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond şi cum o confirmă probatoriul administrat, relaţiile conflictuale dintre inculpată şi victimă erau notorii şi nu reprezentau ceva neobişnuit.

Or, acest comportament, aceste acte în faţa cărora inculpata nu s-a eschivat, nu a ezitat nici un moment, deşi avea posibilitatea să o facă ci, dimpotrivă, le-a tranşat de maniera expusă, nu pot fi asimilate şi nu se circumscriu noţiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen. disputele verbale şi chiar o atitudine ofensivă a victimei, dar lipsită de elemente certe de agresiune, nu pot fi considerate acţiuni ilicite grave aşa cum le denumeşte textul de lege menţionat, şi nu sunt apte să provoace o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, o surescitare nervoasă care să îi răpească acestuia posibilitatea de control al acţiunilor sale.

Ca atare, nu se poate reţine existenţa unui act de provocare al victimei care să se circumscrie dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. nefiind dovedită niciuna dintre condiţiile sus-menţionate.

Aşadar, reţinând că pronunţarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe şi decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpatei, Curtea de Apel Ploiești a constatat că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea penală dedusă judecăţii şi a apreciat ca nefondate criticile formulate de inculpată referitoare la pretinsa eroarea gravă de fapt care a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.

Totodată, s-a constatat că instanţa de fond a individualizat şi aplicat pedeapsa cu respectarea dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 C. pen., în condiţiile în care este de netăgăduit că fapta comisă de apelanta-inculpată are o gravitate sporită, confirmată generic de natura infracţiunii (infracţiune contra vieţii) şi de limitele pedepselor stabilite de legiuitor, dar şi în concret, de circumstanţele de fapt efective în care acţiunea cu caracter infracţional a fost desfăşurată.

Circumstanţele personale ale inculpatei au stat la baza aplicării pedepsei care corespunde, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului scop educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că nu există motive pentru majorarea sau reducerea pedepsei aplicate apelantei inculpată G.C.O. şi, constatând netemeinicia motivelor invocate, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul parte vătămată G.B.N. şi de apelanta inculpată G.C.O., împotriva sentinţei penale nr. 409 din data de 25 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat fiecare apelant la câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, inculpata G.O.C. şi partea vătămată G.N.

Inculpata, prin apărător, a solicitat achitarea apreciind că fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare, iar în subsidiar să se constate incidenţa stării de provocare şi, pe cale de consecinţă, să se reducă corespunzător cuantumul pedepsei aplicate.

Totodată, a solicitat şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere recunoaşterea faptei, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea cooperantă avută pe parcursul procesului penal.

Partea vătămată nu şi-a motivat recursul declarat.

Înalta Curte, analizând hotărârile atacate atât din perspectiva criticilor formulate, dar şi din oficiu potrivit art. 3853 C. proc. pen., constată că doar recursul inculpatei este întemeiat, în parte, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, în timp ce al părţii vătămate este nefondat.

Astfel, din probele administrate în cauză, atât la urmărirea penală, dar şi în faţa instanţelor de fond şi apel, rezultă că, în cursul nopţii de 14 din 15 mai 2010, partea vătămată s-a aflat în mai multe locaţii de pe raza comunei C., alături de persoane cunoscute şi prieteni, până în jurul orei 500, când, prin escaladarea gardului, a revenit în imobilul în care se găsea soţia sa. Trebuie precizat că, în seara de 14 mai 2010, trecând pe lângă domiciliul inculpatei, martorul I.V. i-a propus victimei să vină şi să-l ajute în dimineaţa următoare să sacrifice o porcină (inculpata a negat faptul că în seara sus amintită ar fi fost de faţă când partea vătămată a fost contactată de martor şi a convenit cu acesta să-l caute în dimineaţa de 15 mai 2010 în jurul orei 500 la locuinţa sa).

Partea vătămată, a revenit la locuinţă în jurul orei 500, pentru a căuta în gospodărie un cuţit necesar sacrificării animalului.

În lipsa unor martori oculari, referitor la cele petrecute în domiciliu, şi avându-se în vedere numai declaraţiile inculpatei, se reţine că aceasta a fost trezită din somn în jurul orei 500 de soţul său, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, şi care, ţinând în mâna stângă un cuţit, i-a cerut să-i pună la dispoziţie un alt cuţit. Între părţi a avut loc o altercaţie, pe fondul discuției referitoare la cel de al doilea cuţit context în care inculpata i-a aplicat victimei o lovitură cu cuţitul aflat pe pardoseală, deoarece partea vătămată s-a apropiat ameninţător spre ea, după ce între ei a mai avut loc o confruntare, când G.B.N. a bruscat-o şi a tras-o de haine şi de păr, astfel că inculpata s-a ridicat cu cuţitul în mâna dreaptă şi a aplicat din lateral o lovitură părţii vătămate în zona abdominală, după care s-a retras şi a părăsit încăperea, purtând în mână acelaşi cuţit folosit pentru agresiune.

Conform raportului de autopsie medico-legală, moartea părţii vătămate G.B.N. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe masive, consecutivă unei plăgi tăiate, înţepate toraco-abdominale, cu lezare de lob inferior drept pulmonar, lob drept hepatic şi de arteră aortă în porţiunea supradiafragmatică. În privinţa direcţiei de aplicare a loviturii, aceasta a fost de la dreapta la stânga şi foarte uşor oblic ascendentă, victima şi agresorul fiind faţă în faţă sau agresorul în partea laterală dreaptă a victimei. Sângele recoltat de la cadavru a conţinut 1,60 gr.‰ alcool conform raportului de necropsie.

Aşadar, este evident că acţiunea inculpatei în săvârşirea faptei descrisă mai sus se află în raport de cauzalitate cu leziunea provocată victimei care a determinat şi decesul, fiind întrunit elementul material al laturii obiective a infracţiunii de omor calificat.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a aceleiaşi infracţiuni, din probele administrate rezultă că, cuţitul folosit de inculpată, cât şi mecanica utilizării lui, descrisă mai sus, erau apte să lezeze zone vitale ale corpului victimei, aşa încât, chiar dacă nu a prevăzut rezultatul faptei sale şi nu a urmărit uciderea victimei, a acceptat o asemenea posibilitate.

Pe tot parcursul procesului penal, apărătorul inculpatei a solicitat a se reţine în favoarea inculpatei legitima apărare sau circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, întrucât fapta a fost săvârşită ca urmare a comportamentului agresiv al victimei, care, aflată sub influenţa alcoolului, a pătruns în camera sa, trezind-o intempestiv din somn, şi a exercitat asupra ei acte de violenţă, lovindu-l cu cuţitul atunci când a avut impresia că el vroia să o lovească cu cuţitul pe care îl ţinea în mâna stângă.

Cu toate acestea, în privinţa agresiunilor exercitate de către victimă asupra sa, raportul de expertiză aflat la dosar, atestă că inculpata nu a prezentat semne de violenţe, nefiindu-i acordate îngrijiri medicale.

Probele administrate relevă existenţa mai multor episoade tensionate între părţi, cu o desfăşurare în timp a acestora, context în care pătrunderea victimei în locuinţă, fără a avea la început nici un fel de intenţii agresive şi posibil, aşa cum susţine doar inculpata, exercitarea unor violenţe minore, însă obişnuite între părţi, nu constituie un atac în sensul prevăzut de art. 44 C. pen., iar susţinerea inculpatei că apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului, care, de altfel, la momentul exercitării violenţei, după cum s-a menţionat, nu există, este nefondată.

Acţiunea vătămătoare a inculpatei a fost plasată în timp în afara unui atac material, direct, actual sau iminent, injust, îndreptat împotriva sa şi care să o pună în pericol grav, astfel că cerinţa necesităţii nu a fost îndeplinită.

De altfel, în cauză nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie a apărării, referitoare la proporţionalitatea acesteia cu gravitatea atacului.

Astfel, fapta săvârşită de inculpată nu a corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât victima, aşa cum declară inculpata, nu exercita un act evident, explicit de violenţă în momentul în care ea a pus mâna pe cuţit, ci doar interpretarea greşită a unui gest al său de către inculpată (intenţia victimei de a se întoarce către inculpată) a determinat-o pe aceasta să comită fapta.

Pe cale de consecinţă, inculpata nu poate beneficia nici de art. 44 alin. (3) sau art. 73 lit. a) Partea I din C. pen., referitoare la excesul justificat - depăşirea limitelor legitimei apărări -, respectiv excesul scuzabil, tocmai pentru că atacul nu a îndeplinit condiţiile deja evocate (să fi fost material, direct, imediat, injust şi de natură să-i pună în pericol grav persoana).

Cu privire la motivul vizând reţinerea scuzei provocării, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

În cauză, ceea ce se susţine a fi un act provocator este, de fapt, o dispută obişnuită între părţi şi, eventual, interpretarea greşită a unui gest al acesteia, acest din urmă aspect fiind susţinut doar de declaraţia inculpatului. S-a dovedit însă, prin actul medico-legal menţionat anterior, că inculpata nu a prezentat nici un fel de urme de violenţe.

Or, aceste acte în faţa cărora inculpata nu s-a eschivat, nu a încercat să le evite nici un moment, deşi avea posibilitatea să o facă, ci, dimpotrivă, le-a tranşat de maniera expusă, nu pot fi asimilate noţiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., nefiind îndeplinite condiţiile textului de lege.

Recursul inculpatei este întemeiat cu privire la cuantumul pedepsei, Înalta Curte apreciază că împrejurările în care s-au comis faptele, dar şi persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale şi care regretă fapta constituie elemente care justifică a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c), - art. 76 lit. a) C. pen., astfel încât aplicarea unei pedepse în cuantum de 8 ani, în regim de detenţie, este în măsură să realizeze scopul educativ şi de exemplaritate al pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii, motiv pentru care urmează să-l admită în acest sens.

Referitor la recursul declarat de partea civilă şi nemotivat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele evocate mai sus, astfel că îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata G.C.O. împotriva deciziei penale nr. 34 din data de 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează parţial decizia recurată şi sentinţa penală nr. 409 din 25 noiembrie 2011 a Tribunalului Dâmbovița numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatei şi rejudecând:

În baza art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) - 76 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpata G.C.O. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată G.N. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a recurentei inculpate, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3057/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea...  ICCJ. Decizia nr. 3240/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3087/2012. Penal