ICCJ. Decizia nr. 3113/2012. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3113/2012
Dosar nr. 5844/2/2012
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 375 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 şi republicată, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, privind persoana solicitată F.D., cetăţean român, în Mangalia, jud. Constanţa, domiciliat în Bucureşti, dispunând predarea acesteia autorităţilor judiciare italiene pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 18 mai 2012 de Tribunalul Milano - Italia, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecăţii cu respectarea regulii specialităţii şi a garanţiilor juridice oferite de Decizia cadru JAI/584/2002, respectiv cu condiţia ca, în măsura în care se va dispune o pedeapsă sau o altă măsură privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
S-a dispus ca predarea persoanei solicitate să se realizeze în stare de arest, menţinându-se starea de arest a acesteia, până la data predării efective către autorităţile italiene.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată începând cu data de 19 iulie 2012.
În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus comunicarea hotărârii, în termen de 24 de ore de la data pronunţării, către autoritatea emitentă, Ministerului Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească internaţională din cadrul I.G.P.R.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că, la data de 19 iulie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată sesizarea din 11 mai 2012 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de 18 mai 2012 de Tribunalul Milano - Italia, precum şi predarea persoanei solicitate F.D., cetăţean român.
Persoana solicitată a fost prezentată în faţa procurorului la data de 19 iulie 2012, procurorul dispunând măsura reţinerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 19 iulie 2012 până la data de 20 iulie 2012, persoanei solicitate fiindu-i aduse la cunoştinţă existenţa mandatului şi infracţiunile care au determinat emiterea acestuia de către autorităţile italiene şi a fost prezentată instanţei de judecată, în aceeaşi zi.
Instanţa de fond a adus la cunoştinţă persoanei solicitate existenţa şi conţinutul mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene împotriva sa şi dispoziţiile art 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată arătând că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile italiene pentru urmărirea penală.
Instanţa de fond a procedat la audierea persoanei solicitate, conform art. 103 alin. (7) din lege şi a consemnat poziţia acesteia aducându-i la cunoştinţă posibila incidenţă în cauză a disp. art. 129 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la principiul "ne bis in idem", care are în vedere situaţia imposibilităţii de urmărire sau judecată pentru aceleaşi fapte a persoanei în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru, instanţa de fond reţinând această împrejurare faţă de ceea ce persoana solicitată a invocat, fiind obligaţia sa de a verifica cele invocate, solicitându-se informaţii suplimentare autorităţilor italiene.
Reţinând posibila incidenţă a acestei situaţii, care, fără a constitui motiv opţional sau obligatoriu de refuz prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004, reprezintă un impediment la punerea în executare a mandatului european de arestare, instanţa de fond a apreciat că se impune verificarea susţinerilor persoanei solicitate şi a cerut instanţei emitente date referitoare la data săvârşirii faptelor de către persoana solicitată, eventuala sentinţă de condamnare pentru ce anume fapte a fost dispusă şi modalitatea de executare a acesteia, şi a pus în discuţie luarea măsurii arestării faţă de persoana solicitată, dispunând în baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată arestarea persoanei solicitate F.D., pentru o perioadă de 29 zile, respectiv de la 20 iulie 2012 la 17 august 2012 inclusiv, măsură menţinută ulterior, apreciind că cererea cu care a fost învestită impune luarea, în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, a uneia dintre măsurile preventive prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată.
Prioritar, reţinând că la termenul de astăzi, 27 septembrie 2012, apărătorii aleşi ai persoanei solicitate au invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, care se află în conflict cu art. 3 pct. 2 din Decizia cadru JAI/584/2002, şi respectiv art. 11 şi 20 din Constituţia României, instanţa de fond a arătat că a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate având în vedere pe de o parte că textul de lege a cărei neconstituţionalitate s-a invocat nu este incident în cauza de fată, principiul "ne bis in idem" neavând incidenţă în speţă, iar pe de altă parte arată că interpretarea dată de apărători textelor de lege menţionate este doar un artificiu juridic în încercarea de a ocoli de fapt norma constituţională care prevede ce anume dispoziţii pot fi atacate cu excepţii de neconstituţionalitate.
Norma europeană invocată, respectiv Decizia cadru JAI/584/2002, a fost transpusă în legislaţia internă prin Legea nr. 302/2004 această lege nefiind decât modalitatea în care s-a realizat implementarea acestei decizii a Consiliului Uniunii Europene, la care şi România este parte, prin excepţia invocată tinzându-se la declanşarea controlului de constituţionalitate asupra unui text comunitar, ceea ce nu se poate admite iar potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au caracter obligatoriu.
Instanţa de fond a apreciat că nu poate admite, faţă de cele menţionate, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale reţinând că norma internă de transpunere redă fidel norma europeană, textele fiind concordante, cel intern şi cel european, iar cererea persoanei solicitate formulată prin apărătorii săi a fost respinsă ca atare, prin aceasta neurmărindu-se de fapt alinierea art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 cu textele constituţionale prev. de art. 11 şi 20, care se referă la prioritatea dreptului internaţional în caz de conflict între cele două norme, ci doar o deturnare a scopului pentru care a fost recunoscut părţii dreptul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate.
Au fost depuse la dosar sentinţa de condamnare a persoanei solicitate, emisă la data de 1 iulie 2009 de Judecătorul din Milano din cadrul Secţiei Penale Proceduri Rapide de Judecare, sentinţă prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare şi amendă de 400 de euro, pedeapsă suspendată condiţionat conform disp. art. 300 alin. (3) C. proc. pen. italian. Din cuprinsul sentinţei de condamnare invocată de persoana solicitată în susţinerea refuzului său la predare, rezultă că infracţiunile pentru care aceasta a fost condamnată sunt deţinerea, împreună cu D.D.l. a 4 cărţi de credit donate, şi folosirea acestora pentru o retragere de numerar de 250 de euro de la bancomatul aparţinând B.P.B., existent în cadrul centrului comercial Esselunga din Lissone, fapta fiind comisă la Lissone la data de 25 iunie 2009. Curtea a mai reţinut din cuprinsul acestei sentinţe că persoana solicitată F.D. şi D.l. au fost arestaţi la data de 25 iunie 2009 la Milano de către Poliţia Poştă şi Telecomunicaţii şi au fost prezentaţi în vederea judecăţii în regim de urgenţă, au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv şi respectiv şi condamnaţi, F.D. la 1 an şi 2 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dispunându-se totodată şi eliberarea din starea de arest a acestuia la aceiaşi dată, 1 iulie 2009, instanţa de fond reţinând că susţinerile persoanei solicitate sub aspectele învederate instanţei raportat la această sentinţă şi la această condamnare sunt reale.
Autorităţile italiene au transmis, în format electronic, pe adresa instanţei de fond integral ordonanţa de arestare a tuturor celor 26 de persoane implicate în cauză (cuprinzând un total de 760 de pagini), care constituie organizaţia care se ocupa de falsificarea cârdurilor, în cuprinsul ordonanţei fiind descrise în amănunt toate faptele care sunt cercetate în legătură cu fiecare dintre cele 26 de persoane, menţionându-se distinct care sunt capetele de acuzare faţă de acestea, inclusiv faţă de persoana solicitată. Instanţa de fond a arătat că a dispus, după lecturarea tuturor acestor pagini, traducerea doar a celor care vizau activitatea persoanei solicitate, apreciind că este excesiv a se dispune traducerea integrală a tuturor celor 760 de pagini care nu aveau legătură cu dosarul de faţă, cuprinsul mandatului fiind suficient de edificator sub aspectele vizând activitatea concretă a persoanei solicitate prin raportare la menţiunile din cuprinsul ordonanţei de arestare.
Instanţa de fond a dispus traducerea nu doar a paginilor care indicau capetele de acuzare faţă de persoana solicitată, ci faţă de toate persoanele din asociaţie şi a paginilor în care au fost descrise concret activităţile persoanei solicitate şi a celor în legătură cu aceasta, a paginilor vizând probatoriul pe care acuzarea se sprijină, inclusiv a celor care redau transcrierea convorbirilor telefonice dintre persoana solicitată şi alte persoane din cadrul grupării, susţinerile apărătorilor persoanei solicitate în sensul că nu sunt depuse toate paginile relevante referitoare la activitatea persoanei solicitate nefiind fondate. Pretinsa activitate infracţională a persoanei solicitate s-a limitat la ceea ce este menţionat în cuprinsul mandatului şi toate aspectele consemnate în ordonanţa de arestare a acestei persoane au fost depuse în traducere la dosarul cauzei.
Referitor la susţinerile persoanei solicitate, în sensul că nu se poate dispune predarea dat fiind că deja a fost condamnat pentru fapta care a atras emiterea mandatului european de arestare, invocându-se principiul "ne bis in idem", prin raportare la aceiaşi sentinţă invocată anterior, de condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare cu suspendarea condiţionată, instanţa de fond a constatat că aceste susţineri sunt nefondate.
S-a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către autorităţile italiene la data de 18 mai 2012, reţinându-se săvârşirea infracţiunilor de asociere cu mai multe persoane în scopul săvârşirii de infracţiuni de obţinere ilegală de coduri pin şi pan ale cărţilor de credit/debit precum şi donarea şi folosirea ilegală a acestora, activitate comisă prin intermediul unei organizaţii complexe de mijloace şi oameni şi prin folosirea de echipamente tehnice, printre care s., videocamere, canule, special create în România şi aduse de membrii asociaţiei în Italia, aparataj care era montat pe fanta de intrare a ghişeelor automate bancare a numeroase institute de credit italiene, pentru a obţine în mod fraudulos datele brute referitoare la fiecare card în parte ca şi codurile pin introduse de clienţii care nu aveau cunoştinţă, datele fiind ulterior elaborate pentru a crea clone şi folosite ilegal pentru ridicarea de numerar de la ATM şi pentru a achiziţiona bunuri de la comercianţi, acestea fiind transportate ulterior la Craiova cu ajutorul complicilor T.D.R., acesta fiind promotorul absolut al organizaţiei, T.V.C., l.M.A., D.M.C., D.C.M. şi respectiv al altor 20 de persoane, din informaţiile cuprinse în mandatul european de arestare rezultând toate informaţiile obligatorii care sunt necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate pe baza ordonanţei de aplicarea măsurii arestării preventive dispuse de judecător la data de 18 mai 2012, în vederea urmăririi penale.
Instanţa de fond a reţinut că faptele pretins săvârşite, care fac obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana este urmărită, au fost săvârşite începând cu luna ianuarie 2009 şi până în luna septembrie 2010 în oraşul Milano şi în împrejurimi şi au constat, în esenţă, în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat care utiliza dispozitive electronice de citire şi donare de carduri pentru a obţine şi stoca codurile unor carduri de credit care erau instalate pe bancomate, descrierea faptelor fiind menţionată anterior aşa cum rezultă din mandat.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut, din cuprinsul mandatului, că durata maximă a pedepsei pentru infracţiunea ce constituie obiectul mandatului, respectiv art. 416 alin. (1), (2), (3), (4), (5) art. 3 din Legea nr. 146/2006 (capul de acuzare A) este închisoarea de la 3 la 7 ani pentru cei care promovează, constituie şi organizează o asociere, pentru capii organizaţiei şi de la 1 la 5 ani pentru cei care participă la asocierea infracţională, prevăzându-se un spor de pedeapsă până la o treime dacă numărul de asociaţi este de 10 sau mai mare, cazul din speţă.
În cuprinsul mandatului sunt arătate care sunt probele pe baza cărora s-a dispus măsura arestării în lipsă la data de 18 mai 2012, menţionându-se că nu sunt incidente prescripţia sau alte cauze de stingere a răspunderii penale.
Faţă de aceste menţiuni explicite din cuprinsul mandatului, care sunt perfect concordante cu cele menţionate în cuprinsul ordonanţei de arestare care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, s-a constatat că nu este incident în cauză impedimentul la predare invocat de persoana solicitată, respectiv "ne bis in idem", condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare prin sentinţa din data de 1 iulie 2009 a Judecătorului din Milano din cadrul Secţiei Penale Proceduri Rapide de Judecare fiind aplicată pentru o infracţiune precis şi concret determinată, aceea de deţinere şi folosire a cardurilor false R.W., găsit asupra persoanei solicitate, respectiv a 3 suporturi de plastic alb, prevăzute cu bandă magnetică, inscripţionate, şi R.W., găsite asupra lui D.l., condamnat împreună cu persoana solicitată prin aceiaşi sentinţă, fapte săvârşite la data de 25 iunie 2009 la B.P.B. din centrul comercial Esselunga din Lissone.
Instanţa de fond a constatat că această faptă nu este descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare, mandatul fiind emis exclusiv pentru capătul de acuzare vizând asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni de falsificare de cârduri şi folosire a acestora împreună cu toarte celelalte persoane din grupul organizat. Este adevărat că între cele două infracţiuni există asemănări, însă acestea nu dovedesc decât cel mult preocuparea constantă a persoanei solicitate cu privire la activităţi referitoare la cârduri, falsificare, donare şi alte asemenea activităţi, însă nu fac dovada că cele două acte ale autorităţilor italiene se referă la aceiaşi faptă, nefiind incident în cauză principiul "ne bis in idem".
S-a reţinut că, o dovadă în plus în sensul reţinut de instanţă, o constituie şi menţiunea explicită din cuprinsul ordonanţei (care se regăseşte în traducere la dosarul Curţii), că faptele pentru care persoana solicitată şi D.l.D. au fost reţinute la data de 25 iunie 2009, se procedează în mod separat, fiind astfel evident că mandatul nu are în vedere şi acea faptă care a atras arestarea din data de 25 iunie 2009 şi condamnarea prin sentinţa din data de 1 iulie 2009 a Judecătorului din Milano.
S-a constatat că, faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în Codul penal italian în dispoziţiile art. 416 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5), respectiv art. 3 din Legea nr. 146/2006 şi pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 5 ani închisoare, se încadrează în dispoziţiile art. 96 alin. (1) pct. 1 cu referire la pct. 24 (participare la un grup criminal organizat şi falsificare de mijloace de plată) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea nefiind subordonată în acest caz condiţiei ca faptele să constituie infracţiuni şi potrivit legii române, acestea având însă corespondent şi în legislaţia penală română în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.
Din examinarea actelor dosarului a rezultat că, în raport de aceste infracţiuni pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată, nu este incidenţă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni la identitate, chiar dacă aceasta a precizat că nu a săvârşit faptele reţinute în cuprinsul mandatului european de arestare şi a arătat că nu este de acord cu predarea sa dat fiind că a suferit deja o condamnare pentru acele fapte.
Nerecunoaşterea săvârşirii infracţiunilor nu este un motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european, prevăzut de Legea nr. 302/2004 republicată, aceasta fiind de altfel o chestiune ce vizează fondul cauzei şi asupra căreia autorităţile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunţa în nici un mod.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.
Reţinând că, în cauză, nu a constatat - în ceea ce priveşte infracţiunile faţă de care nu este incident principiul "ne bis in idem" - incidenţa nici unui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, că mandatul cuprinde toate informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din lege şi nu se impun alte informaţii suplimentare, schimbul de informaţii dintre cele două autorităţi - de emitere şi de executare a mandatului - fiind suficient şi extrem de clar sub aspectul chestiunilor ridicate, alte informaţii suplimentare neimpunându-se, instanţa de fond a apreciat că se poate dispune punerea în executare a mandatului european de arestare exclusiv pentru infracţiunile menţionate la capătul de acuzare A, pentru care persoana solicitată nu a fost deja condamnată, cu respectarea aşadar a principiului specialităţii şi sub condiţia ca, dacă persoana va fi găsită vinovată şi condamnată la pedeapsa cu privarea de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, dispunând totodată şi predarea acesteia în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.
Împotriva Sentinţei penale nr. 375 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală; în termenul legal, recurentul persoană solicitată a declarat recurs.
La termenul de judecată de astăzi, recurentul persoană solicitată a învederat instanţei că îşi retrage recursul.
Faţă de această declaraţie şi având în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată F.D. împotriva Sentinţei penale nr. 375 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată F.D. împotriva Sentinţei penale nr. 375 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 420 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3107/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3268/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
