ICCJ. Decizia nr. 3117/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3117/2012
Dosar nr. 3917/1/2012
Şedinţa publică din 3 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 decembrie 2011, inculpatul H.V.F. a formulat cerere de contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 4091 in 24 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 477/1/2011.
În susţinerea cererii a arătat că la momentul soluţionării recursului era împlinit termenul prescripţiei cu privire la infracţiunile pentru care a fost condamnat iar partea civilă S.N.P. P. SA s-a transformat pe parcursul procesului în O.M.V. P. SA, persoană juridică de drept privat, situaţia în raport de care devin incidente dispoziţiile art. 258 C. pen. şi, în consecinţă, limita maximă prevăzută de art. 2481 C. pen., se reduce prin efectul legii cu o treime de la 15 la 10 ani, aceasta din urmă fiind limita de pedeapsă pentru faptele pretins comise în cursul anului 1999, astfel încât a considerat că termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 1 septembrie 2011, deci anterior datei soluţionării recursului.
Constatând că în cauză este incident cazul de contestaţie în anulare prevăzută de art. 386 lit. c) C. pen., în sensul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care erau probe la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 1715 din 23 mai 2012, a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul H.V.F. împotriva deciziei penale nr. 4091 din 24 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe care a desfiinţat-o în parte numai cu privire la contestator şi a fixat termen pentru soluţionarea recursurilor declarate de Parchet şi de inculpatul H.V.F.
Din actele dosarului rezultă că doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a formulat recurs în cauză împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea astfel încât reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că în mod eronat prin admiterea contestaţiei în anulare s-a dispus rejudecarea recursurilor declarate de parchet şi inculpat, în cauză urmând a fi analizat doar recursul declarat de parchet.
De altfel, inculpatul H.V.F. nu avea interes să declare recurs în cauză având în vedere că soluţia dată de instanţa de apel îi este favorabilă, fiind achitat de orice penalitate.
Procedând la rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.V.F., împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, Înalta Curte constată că este întemeiat urmând a fi admis ca atare în limitele ce urmează a fi menţionate în continuare.
Prin sentinţa penală nr. 212/ P din 11 iulie 2007, Tribunalul Bihor, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.C.D., la:
- 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen., a dedus reţinerea din 20 iunie 2002 şi arestul preventiv de la 21 iunie 2002 la 18 iulie 2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen., raportat la art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale.
În baza art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii:
- H.V.F.,
- D.D.I.,
- C.A., la câte o pedeapsă de câte:
- 3 ani închisoare fiecare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. fiecare, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus precum şi a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., au fost obligaţi inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune a infractorilor, de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lor de existenţă.
A atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86/4 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen., raportat la art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B.C.D., H.V.F., D.D.I., C.A., în solidar, la despăgubiri civile în sumă de 14.678.232.138 lei către partea civilă S.N.P. P. SA Bucureşti, Calea Dorobanţilor.
În baza art. 348 C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător instituit în sarcina inculpatului B.C. asupra autoturismului marca Peugeot 405, precum şi sechestrul asigurător instituit în sarcina inculpatului H.V.F. asupra imobilului situat în Oradea, str. Gh. Doja.
În baza art. 348 şi 445 C. pen., a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat, fiecare inculpat în parte, la câte 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor a sumei de 600.000 lei onorariul apărătorului din oficiu av. F.A., conform delegaţiei nr. .4845/2004.
În urma analizării întregului ansamblu probator instanţa de fond a reţinut în fapt că în cursul anului 1999, având în vedere că produsele petroliere reprezintă o marfă foarte solicitată, S.N.P. P. SA a luat o serie de măsuri pentru a reduce riscul de afaceri, măsuri ce au fost comunicate tuturor sucursalelor din țară în vederea aplicării lor în activitatea curentă.
Printre măsurile dispuse de S.N.P. P. SA amintim obligativitatea încheierii de contrate pentru toate actele de comerţ, urmărirea riguroasă a executării tuturor contractelor în baza unei evidenţe stricte iar prin adresa nr. 3275 din 31 iulie 2000 s-a instituit obligativitatea efectuării vânzărilor de produse petroliere numai cu plata la livrare.
În pofida acestor măsuri, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a acestor măsuri stabilite şi impuse de S.N.P. P. SA Bucureşti, inculpaţii, în calitate de persoane cu funcţii de conducere şi angajaţi ai Sucursalei P. Bihor în perioada iunie-iulie 1999 au livrat produse petroliere către SC R.I. SRL Oradea, SC O.I. SRL Oradea, SC M.C. SRL Bucureşti şi SC M.M.T. SRL Oradea în valoare de 14.678.232.138 lei pe baza unor contracte nesemnate de beneficiari, lipsite de garanţii asiguratorii şi în condiţiile neachitării produselor petroliere livrate anterior.
Pentru crearea unor aparenţe de legalitate inculpatul B.C. a achiziţionat produsele petroliere atât prin firma sa SC R.I. SRL cât şi prin celelalte firme pune la dispoziţie de inculpatul M.G. ai căror administratori erau cetăţeni străini, plecaţi din ţară sau care nu figurau intraţi pe teritoriul României, ori persoane care nu mai desfăşuraseră activităţi prin intermediul firmelor respective de mult timp.
În actele întocmite cu prilejul recepţionării mărfurilor au fost înserate fictiv nume de persoane care nu aveau nicio legătură cu operaţiunile respective sau numere de înmatriculare ale unor autoturisme care, din punct de vedere tehnic, erau improprii transportului produselor petroliere.
Accesul inculpatului B.C. la persoanele din conducerea Sucursalei Bihor a S.N.P. P. SA, a fost favorizată de faptul că în perioada 1985-1992 acesta a lucrat în cadrul sucursalei şi a avut posibilitatea de a-i cunoaşte pe inculpaţi.
Faţă de modul în care s-au desfăşurat acestei activităţi comerciale, precum şi faţă de modul defectuos în care şi-au desfăşurat activitatea inculpaţii, angajaţi în conducerea S.N.P. P. SA Bihor, s-a creat un prejudiciu în sumă de 14.678.232.138 lei după cum urmează:
- I. În anul 1994 inculpatul B.C.D. a înfiinţat SC R.I. SRL Oradea, înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Bihor – O.R.C. nr. J05/2289/1994, în cadrul acestei societăţi, inculpatul cumulând calităţile de asociat unic şi administrator.
La început, inculpatul a derulat activităţi de comerţ şi de transport, pentru ca în luna martie 1999 să desfăşoare activităţi de comercializare şi intermediere cu produse petroliere achiziţionate în principal de la S.N.P. P., sucursala P. Bihor.
Astfel, inculpatul ştiind că are asigurată desfacerea, s-a ocupat în exclusivitate de aprovizionare.
Achiziţionarea produselor petroliere de la unitatea menţionată era facilitată de faptul că inculpatul B.C. era cunoscut în cadrul ei de către persoanele care aveau putere de decizie în ceea ce priveşte livrarea.
În cadrul sucursalei, ca şi în toate subunităţile S.N.P. P. SA, existau reguli stricte de acces în interiorul depozitelor şi de circulaţie a documentelor ce se întocmeau cu prilejul vânzării produselor petroliere.
Astfel, reprezentanţii solicitanţilor unor astfel de produse, având delegaţii de ridicare completate cu datele societăţilor pe care le reprezentau, se prezentau pentru aprobarea livrării la persoanele abilitate să facă acest lucru: directorul general al sucursalei, directorul depozitului, adjunctul şefului de depozit sau persoana desemnată în acest sens de către conducere, în lipsa şefului sau adjunctului de depozit.
Delegaţiile aprobate erau apoi prezentate compartimentului „facturări” din cadrul depozitului care întocmea factura de livrare, cuprinzând şi cantitatea de produs petrolier aprobată de conducere.
Ulterior, facturile şi delegaţiile de livrare erau prezentate gestionarului, care, după ce încărca în mijloacele de transport cantitatea de combustibil trecută în factură, întocmea avizul de însoţire a mărfii.
Toate aceste documente erau suspuse controlului de poartă la ieşirea din depozit, precum şi verificării calităţii produsului din mijlocul de transport. În registrul de poartă se evidenţia numărul maşinii, numele delegatului, cantitatea livrată, numărul facturii sau avizului de însoţire a mărfii, precum şi ora intrării şi ieşirii din unitate. Acest circuit era obligatoriu în condiţiile în care livrările se efectuau până la orele 15,00.
Când acest lucru se realiza după-amiază, posibilitate oferită de faptul că gestionarii de depozit lucrează în ture de 12 ore, factura de livrare se întocmea de către compartimentul de specialitate a doua zi, după datele înscrise în delegaţiile de livrare şi avizele de însoţire a mărfurilor.
Pentru a eluda acest circuit, inculpatul B.C. a propus atât inculpatului H.V., cât şi inculpatului C.A., şeful depozitului P. Oradea şi gestionarului coordonator, ca livrările făcute către firma sa să se efectueze numai după-amiază.
Aceştia, încălcându-şi atribuţiile de serviciu cuprinse în fişa postului, potrivit cărora şeful de depozit era obligat să „organizeze primirea, recepţia, descărcarea, depozitarea, manipularea, livrarea şi transportul produselor petroliere în condiţiile respectării stricte a reglementărilor specifice în vigoare”, iar gestionarul coordonator „să elibereze şi să livreze produsele petroliere în baza actelor prevăzute în legislaţia în vigoare şi instrucţiunile avute în acest sens”, au acceptat propunerea inculpatului.
Acest lucru a fost favorizat şi de faptul că acordul de principiu fusese obţinut de la inculpatul A.O., directorul Sucursalei Bihor, care, în cursul cercetărilor, s-a demonstrat că s-a implicat efectiv în livrările de produse petroliere către inculpatul B.C.D.
Inculpatul C.A., deşi îşi desfăşura activitatea numai în tura de dimineaţă (până la orele 15,00), dată fiind calitatea sa de gestionar coordonator, în zilele în care inculpatul B.C. urma să ridice produse petroliere rămânea să se ocupe de toate formalităţile, completând dispoziţiile de livrare, deşi acest lucru cădea în sarcina solicitantului şi le aproba.
Constatările tehnico-ştiinţifice grafice efectuate în cauză au pus în evidenţă faptul că dintre toate delegaţiile prezentate de inculpatul B.C., numai una dintre acestea a fost completată de el, respectiv cea din data de 9 aprilie 1999, celelalte fiind completate de inculpatul C.A., unele dintre acestea având trecut pe verso iniţialele A.O.
Cu prilejul audierii, cei doi inculpaţi au explicat semnificaţia acestor iniţiale. Erau situaţiile în care inculpatul A.O. suna personal la depozit şi dădea dispoziţie să se livreze combustibil inculpatului B.C.
Datorită faptului că delegaţiile au fost completate de inculpatul C.A., la numele inculpatului B.C. a fost adăugată litera „a”, astfel încât acesta apare ca „B.C.”. De asemenea, în cuprinsul acestora au fost inserate, în mod fictiv, ca delegaţi sau conducători auto, persoane care în timpul urmăririi penale au declarat că nu au avut niciun fel de raporturi juridice cu SC R.I. SRL, cu S.N.P. P. SA, sucursala P. Bihor sau cu inculpatul B.C., necunoscând persoanele implicate în aceste activităţi.
De asemenea, au fost trecute numerele de înmatriculare ale unor autovehicule care, ulterior, s-a dovedit că nu au efectuat transportul produselor petroliere achiziţionate de inculpat, deoarece erau improprii acestei activităţi, fiind autoturisme (Dacia, Mercedes, etc.) sau deşi erau apte pentru acest lucru, în zilele respective efectuaseră alte curse, sens în care conducătorii auto au prezentat documente doveditoare.
Acest lucru a fost posibil şi datorită faptului că inculpatul C.A. se ocupa de toate formalităţile, documentaţia neparcurgând traseul menţionat întrucât livrările erau făcute după-amiază.
Rolul inculpatului C.A. nu s-a limitat la cele mai sus menţionate, ci acesta întocmea şi avizele de însoţire a mărfii, îi însoţea pe delegaţi la locurile de încărcare şi dădea dispoziţii gestionarilor să încarce cantităţile de combustibili înscrise în delegaţii.
La poartă, unde trebuia efectuat ultimul control înainte de părăsirea unităţii, inculpatul C.A. le solicita controlorilor de poartă sau pompierilor de serviciu să înscrie în registrul de poartă datele pe care el le furniza sau îi trimitea să execute rondul, făcând el însuşi menţiunile în registru.
Tot din declaraţiile acestora a rezultat că inculpatul B.C. era prezent frecvent în incinta depozitului, în compania inculpaţilor C.A. şi H.V., de mai multe ori întâlnindu-se şi cu inculpatul A.O.
Acest procedeu a fost uzitat de inculpatul B.C. şi de ceilalţi inculpaţi atât înainte cât şi după încheierea contractului nr. 106/1999 între S.N.P. P. SA Sucursala P. Bihor şi SC R.I. SRL.
Cu privire la livrările efectuate către SC R.I. SRL s-a constatat că inculpaţii A.O., H.V. şi C.A. şi-au încălcat atribuţiile de serviciu deoarece au avizat şi aprobat livrarea de produse petroliere în lipsa unui contract, deşi prin adresa 496 din 29 ianuarie 1999, S.N.P. P. SA stabilise obligativitatea încheierii de contracte juridice cu toţi agenţii economici care solicitau livrarea de produse petroliere.
Nici prin încheierea contractului nr. 106/1999 nu s-a intrat în legalitate, întrucât nici după această dată nu au fost respectate măsurile impuse de S.N.P. P. SA şi anume:
- contractul nu avea inserată în cuprinsul său data încheierii;
- deşi a fost semnat de inculpaţii H.V. şi A.O., nu s-au solicitat beneficiarului măsuri asigurătorii care să garanteze plata preţului sau recuperarea c/v mărfurilor livrate;
- prin încheierea contractului s-au făcut livrări către SC R.I. SRL, deşi produsele livrate anterior nu fuseseră achitate;
În maniera arătată, în perioada 31 martie - 29 iulie 1999, inculpatul B.C. a achiziţionat de la Sucursala P. Bihor a S.N.P. P. SA, în numele SC R.I. SRL, produse petroliere în valoarea totală de 3.415.223.825 lei, din care 2.643.916.165 în baza contractului nr. 106/1999.
Produsele au fost refacturate şi livrate către SC M. SA (în valoare de 1.611.700.000 lei), către SC O.I. SRL (în valoare de 405.100.000 lei) şi către SC M.M.T. SRL (în valoare de 132.000.000 lei), firme reprezentate de numitul M.G.
Din valoarea totală a mărfurilor livrate către SC R.I. SRL, inculpatul B.C. a achitat numai 707.000.000 lei, pentru diferenţa de 2.608.223.825 lei, S.N.P. P. SA, sucursala P. Bihor constituindu-se parte civilă.
Cu privire la neplata preţului produselor livrate, inculpatul B.C. a declarat că această împrejurare s-a datorat faptului că mărfurile nu au fost plătite de către firmele cărora le-au fost livrate, afirmaţie infirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, de la început inculpatul nu a intenţionat să plătească integral produsele achiziţionate, din moment ce, conform înţelegerii iniţiale avute cu inculpatul M.G., le-a livrat la rândul său firmelor acestuia fără a mai solicita contravaloarea lor, deşi cunoştea că ele au fost revândute mai departe altor clienţi, mulţumindu-se numai cu încasarea pentru sine a comisionului convenit.
Mai mult, a permis ca de contabilitatea firmei sale să se ocupe angajaţii firmei inculpatului M.G., singura preocupare fiind aceea de a se prezenta la sediul Sucursalei P. Bihor cu delegaţiile pentru a fi vizate de către inculpatul A.O. sau, în lipsa acestuia, de către H.V.F.
Deşi partea civilă a făcut demersuri pentru recuperarea prejudiciului, obţinând chiar o hotărâre judecătorească de obligare a SC R.I. SRL la plata contravalorii mărfurilor livrate, acest fapt nu a fost posibil, debitorul intrând în procedura de lichidare judiciară.
Ca urmare, S.N.P. P. SA, sucursala Bihor, s-a constituit parte civilă cu suma de 2.704.245.539 lei.
II. SC O.I. SRL Oradea a fost una dintre firmele care, conform înţelegerii iniţiale dintre inculpatul B.C. şi M.G., a fost utilizată pentru achiziţionarea de produse petroliere de la Sucursala P. Bihor.
Societatea a fost înfiinţată de către martorul M.F. în calitate de asociat unic, fiind înregistrată la O.R.C. Bihor sub nr. J05/1541/1997. Din declaraţiile martorului rezultă că societatea a fost înfiinţată la îndemnul inculpatului M.G., în acelaşi timp el fiind încadrat şi la SC M. SA, societate administrată tot de inculpat. De aceea, activitatea SC O.I. SRL a fost extrem de redusă, conform declaraţiei martorului limitându-se la o singură tranzacţie având ca obiect produse alimentare. În legătură cu firma SC M., martora I.E. audiată la dosar arată că iniţial ea a fost administratorul firmei, după care a intrat şi M.G., cu care trăia în concubinaj, ca titular de părţi sociale. Din 1997, martora afirmă că s-a certat cu inculpatul M.G., care i-a interzis accesul la activitatea firmei, aducând un alt bărbat, iar peste un an a obligat-o să se prezinte la un notar unde s-au întocmit actele necesare pentru cesionarea firmei către cetăţeanul arab, S.S. În mod cert, martora arată că a cesionat firma fără să cunoască persoana cesionarului.
Conform indicaţiilor inculpatului M.G., la 26 ianuarie 1998, părţile sociale ale SC O.I. SRL au fost cedate de către asociatul M.F., cetăţenilor sirieni M.L.K. şi C.C.
Totodată, sediul societăţii a fost mutat în Oradea, str. Rogerius, într-un bloc aparţinând inculpatului M.G. şi în care îşi aveau sediul şi celelalte firme administrate de către acesta.
Cesiunea firmei către cetăţenii sirieni a avut un caracter formal, din moment ce la 2 martie 1998 aceştia l-au împuternicit pe inculpatul M.G. să se ocupe de activitatea SC O.I. SRL. Din verificările efectuate la D.G.E.I.P. – D.S.P.M. a rezultat că în timp ce M.L.K. a intrat în ţară la 16 noiembrie 1997 şi a plecat la 15 mai 1998, C.C. a intrat în România la 29 noiembrie 1999 şi a ieşit la 6 februarie 1998. Însuşi M.F.O., care a cesionat firma către cetăţenii străini, audiat în calitate de martor la f.118 şi fără să recunoască implicarea inculpatului M.G. în această cesionare, arată că până în luna februarie 1998 când s-a desesizat total de firmă, aceasta a avut o singură activitate comercială având ca obiect produse alimentare, dar nu a întocmit niciun document în numele acestei firme după februarie 1998, ceea ce dovedeşte implicarea inculpaţilor M.G. şi B.C. în derularea activităţii comerciale a firmei după această dată.
Cu privire la aspectul legat de condiţiile în care a fost emisă procura pentru inculpatul M.G., deşi C.C. era ieşit din România la data întocmirii acesteia, s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetărilor.
Cum iniţiatorul SC O.I. SRL şi al modificărilor intervenite în acţionariatul acesteia a fost inculpatul M.G., se trage concluzia că scopul urmărit de acesta a fost acela al obţinerii unei societăţi pe care să o utilizeze în afacerile sale, dar care, aparent, să nu aibă legătură cu acesta.
După începerea colaborării cu inculpatul B.C., în circuitul afacerilor cu produse petroliere a fost introdusă şi SC O.I. SRL prin încheierea contractului nr. 424/1999 cu Sucursala P. Bihor.
Ca şi în cazul SC R.I. SRL, la încheierea contractului au fost încălcate de către semnatarii acestuia, inculpaţii A.O. şi H.V., toate dispoziţiile S.N.P. P. SA privitoare la încheierea şi derularea contractelor economice, analizate anterior în sensul că:
- contractul nu avea dată, deşi din registrul de contracte rezultă că a fost încheiat la 7 iunie 1999.
- contractul nu purta semnătura beneficiarului şi ştampila rotundă, fiind aplicată numai o ştampilă dreptunghiulară care are cuprinsă în interiorul său o semnătură indescifrabilă;
- nu s-a solicitat beneficiarului şi ştampila rotundă, fiind aplicată numai o ştampilă dreptunghiulară care are cuprinsă în interiorul său o semnătură indescifrabilă;
- nu s-au solicitat beneficiarului garanţii bancare care să garanteze recuperarea contravalorii mărfurilor livrate sau plata preţului;
- nu s-au făcut verificări cu privire la existenţa firmei sau bonitatea acesteia. Aşa se explică de ce în cuprinsul contractului a fost trecut ca reprezentant al SC O.I. SRL martorul M.F., care în realitate nu mai avea nici o calitate în cadrul acesteia din 26 ianuarie 1998;
- în timpul derulării contractului nu au luat măsuri de încasare a contravalorii mărfurilor livrate.
De formalităţile legate de încheierea contractului s-a ocupat inculpatul B.C., datorită relaţiilor pe care acesta le avea în cadrul Sucursalei P. Bihor, inculpatul M.G. necunoscându-l nici pe inculpatul A.O. şi nici pe ceilalţi inculpaţi.
Ca şi în cazul SC R.I. SRL Oradea, inculpatul B.C. a fost cel care a adus delegaţiile de ridicare a mărfurilor, ocupându-se de obţinerea avizului de livrare de la inculpatul D.D.I., adjunctul şefului de depozit.
Fiind audiat, inculpatul D.D. a precizat că avizarea delegaţiilor prezentate de inculpatul B.C. a făcut-o cu aprobarea inculpaţilor H.V. şi A.O., care aveau cunoştinţă de livrările efectuate la firmele pentru care se prezenta B.C.D.
Ca şi în cazul precedent, în delegaţii au fost evidenţiate în fals numele unor persoane care în realitate nu s-au prezentat niciodată pentru ridicarea de produse petroliere şi numerele unor autovehicule improprii transportului unor astfel de produse.
Delegaţiile au fost completate de inculpatul C.A., fapt recunoscut de către acesta şi atestat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică întocmit în cauză.
De asemenea, inculpatul C.A. a făcut consemnări în registrul de poartă cu ocazia livrării de produse petroliere către SC O.I. SRL, livrări care erau efectuate după orele de program.
În derularea contractului, în perioada 9 iunie 1999 - 12 iulie 1999, SC O.I. SRL a achiziţionat de la S.N.P. P. SA, sucursala P. Bihor, produse petroliere în valoare de 5.304.508.373 lei, pe care nu le-a achitat în termenul de 30 zile stipulat în contract.
Singura plată făcută în contul mărfurilor livrate a fost realizată la 9 august 1999, după sistarea livrărilor şi a constat în 50 milioane lei, ordonată de SC M. SA în contul SC O.I. SRL
Acest lucru demonstrează că produsele petroliere au fost destinate firmei inculpatului M.G., SC M. SA, aspect confirmat şi de controlul efectuat la această firmă la 26 iulie 2002 şi care a concluzionat că de la SC O.I. SRL au fost achiziţionate mărfuri în valoare de 8,4 miliarde lei, din care au fost achitate numai 1,4 miliarde lei.
Suma achitată de SC M. SA societăţii O.I. SRL a fost ridicată din conturile acesteia de către inculpatul M.G. şi cu privire la care declară că a dat-o administratorilor societăţii.
Această apărare este infirmată de faptul că la data efectuării acestor operaţiuni, administratorii SC O.I. SRL nu se mai aflau în ţară.
S.N.P. P. SA, sucursala P. Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 5.252.488.669 lei.
În perioada 1998-2001, SC O.I. SRL nu a depus deconturile TVA şi declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi nu a transmis A.F.P. Oradea acte de control, în prezent, aflându-se în procedură de lichidare judiciară.
III. O altă firmă utilizată de inculpaţii B.C. şi M.G. pentru achiziţionarea de produse petroliere este SC M.C. SRL Bucureşti. Societatea a fost înfiinţată în luna februarie 1998, fiind înregistrată la O.R.C. Bucureşti sub nr. J40/1074/1998 şi având ca asociat unic şi administrator pe cetăţeanul irakian K.J.G.
La data de 13 ianuarie 1999, inculpatul M.G. a intrat în posesia unei „împuterniciri” din partea asociatului unic al societăţii, prin care era abilitat să efectueze operaţiuni bancare pentru SC M.C. SRL Bucureşti.
Împuternicirea nu este semnată de K.J.G., având aplicată numai o ştampilă dreptunghiulară în interiorul căreia se află o semnătură indescifrabilă.
Pe de altă parte, verificările efectuate cu privire la persoana asociatului unic al SC M.C. SRL Bucureşti, au pus în evidenţă faptul că în perioada 1 ianuarie 1996 - 13 decembrie 1999, K.J.G. nu figurează cu intrări/ieşiri în şi din România.
Cu privire la acest aspect s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor penale.
Ca şi în cazul societăţilor anterioare, inculpatul M.G. l-a mandatat pe inculpatul B.C. să încheie, în numele SC M.C. SRL, un contract cu Sucursala P. Bihor în aceleaşi condiţii cu cele precedente.
Ca urmare, la 7 iulie 1999 a fost încheiat contractul nr. 423/1999, semnat din partea furnizorului de către inculpaţii A.O. şi H.V.F.
Pe contract este aplicată, la rubrica „beneficiar”, aceeaşi ştampilă dreptunghiulară a cărei impresiune se află şi pe împuternicirea emisă pentru inculpatul M.G. şi, deşi este semnat, semnătura este diferită de cea aflată în interiorul ştampilei dreptunghiulare.
În contract a fost trecută o persoană fictivă (C.G.) ca administrator al societăţii beneficiare, deşi această calitate o avea, conform menţiunilor de la O.R.C. Bucureşti, cetăţeanul irakian K.J.G.
Ca şi în cazul societăţilor precedente, deşi au semnat contractul prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi normelor impuse de S.N.P. P. SA, inculpaţii A.O. şi H.V. nu au solicitat beneficiarului prezentarea de garanţii bancare.
De asemenea, au permis livrarea de produse petroliere către SC M.C. SRL înainte de încheierea contractului, acest lucru debutând la 9 iunie 1999, în timp ce contractul a fost încheiat la 7 iulie 1999.
În executarea contractului, avizarea delegaţiilor prezentate de inculpatul B.C. şi completate de inculpatul C.A. a fost făcută de inculpatul D.D.
Acest lucru s-a datorat faptului că inculpatul H.V., sesizând contradicţia dintre dispoziţiile verbale ale inculpatului A.O. privind livrarea de produse petroliere către inculpatul B.C. (chiar în adresele emise de Sucursala P. Oradea şi semnate de către directorul comercial R.C., prin care conducerea depozitului era atenţionată de neîncasarea produselor livrate), a refuzat să mai avizeze livrările către inculpatul B.C.
Astfel de adrese au fost semnate şi de către inculpatul A.O., dar numai după încetarea livrărilor către firmele reprezentate de B.C.
Şi în acest caz, livrările au fost efectuate după orele de program, iar consemnările în registrul de poartă au fost făcute de inculpatul C.A.
Conform documentelor emise de Sucursala P. Bihor şi concluziilor expertizei financiar-contabile efectuate în cauză, în perioada 9 iunie - 12 iulie 1999, SC M.C. SRL a achiziţionat produse petroliere în valoare de 5.304.508.373 lei, pe care le-a livrat către SC M. SA
Deşi SC M.C. SRL a încasat de la SC M. SA în contul produselor petroliere suma de 1.559.400.000 lei, Sucursalei P. nu i-au fost achitate mărfurile ridicate.
Această plată a fost formală, întrucât banii au fost ridicaţi din conturile societăţii de către inculpatul M.G. Cu privire la destinaţia lor, inculpatul afirmă că i-a predat administratorului societăţii, deşi acesta, aşa cum s-a arătat, nu a fost niciodată prezent în România.
Singura plată făcută în contul Sucursalei P. Bihor a fost de 499.000.000 lei efectuată la 9 august 1999, în baza unui ordin de plată prin care SC R.I. SRL a plătit în numele SC M.C. SRL.
Acest lucru demonstrează încă o dată faptul că între toate firmele implicate în aceste tranzacţii comerciale există legături foarte strânse.
De altfel, toate firmele aveau sediul în blocul deţinut de inculpatul M.G., iar contabilitatea lor era ţinută de aceleaşi persoane, angajate ale SC M. SA.
În cauză, Sucursala P. Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 5.077.754.551 lei, reprezentând c/v mărfurilor neachitate.
Cu privire la sumele de bani ridicate din conturile SC O.I. SRL şi SC M.C. SRL, inculpatul M.G. a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat pentru evaziune fiscală la o pedeapsă de 4 ani 10 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 14 din 15 ianuarie 2002 a Judecătoriei Sighişoara.
IV. SC M.M.T. SRL a fost înfiinţată în anul 1993 de către administratorul B.F., fiind înregistrată la O.R.C. Bihor sub nr. J5/3675/1993.
La data de 25 iulie 1996 a fost încheiat actul adiţional la contractul de societate prin care părţile sociale au fost cesionate martorei G.A.M., concubina inculpatului M.G.
Preluarea SC M.M.T. SRL a fost făcută de către martoră la propunerea inculpatului M.G., intenţia acestuia fiind aceea de a putea controla activitatea unei alte societăţi prin intermediul căreia să-şi deruleze afacerile comerciale.
În realizarea acestui scop, la data de 14 martie 1997 inculpatul M.G. a solicitat şi a obţinut de la martora G.A.M. o procură care îi conferea dreptul de a se ocupa de întreaga activitate a SC M.M.T. SRL.
În aceste condiţii, în anul 1999, după debutul „colaborării” cu inculpatul B.C., inculpatul M.G. a convenit cu acesta ca şi societatea concubinei sale să fie utilizată pentru achiziţionarea de produse petroliere de la S.N.P. P. SA Sucursala P. Bihor. Martora G., audiată în cauză la f.136, arată că a avut calitatea de administrator al acestei firme, dar nu îşi poate aduce aminte nici măcar obiectul de activitate, pentru că nu ea era cea care a înfiinţat-o, ceea ce denotă implicarea inculpaţilor M.G. şi B.C. şi în activitatea acestei firme, pe ultimul dintre ei martora susţinând că îl şi cunoaşte, cu atât mai mult cu cât, chiar înainte de arestare, M.G. i-a cerut acesteia să vândă firma.
Ca şi în cazurile precedente, inculpatul B.C. s-a ocupat de formalităţile legate de încheierea contractului nr. 366/1999 între Sucursala P. Bihor şi SC M.M.T. SRL.
Deşi contractul nu are înscrisă data încheierii, din registrul de evidenţă a contractelor încheiate de sucursală rezultă că perfectarea acestuia a avut loc la 19 aprilie 1999.
Spre deosebire de celelalte contracte, acesta poartă semnătura rotundă a beneficiarului, dar nici în acest caz nu s-au solicitat garanţii asigurătorii care să garanteze plata preţului.
Din partea Sucursalei P. Bihor, contractul a fost semnat de către inculpatul H.V. şi, în lipsa inculpatului A.O., de către directorul comercial R.C. care, în afară de semnarea contractului, nu a mai avut nicio altă contribuţie la derularea afacerii comerciale cu SC M.M.T. SRL.
Ca şi în celelalte cazuri, inculpatul A.O. a dat dispoziţii să se facă livrări şi către această societate, chiar şi în condiţiile în care a fost avertizat de către şeful de depozit că datoria acumulată de SC R.I. SRL, reprezentată de inculpatul B.C., depăşeşte 2 miliarde lei.
Ca urmare, pe delegaţiile de ridicare marfă avizate de inculpatul H.V., acesta a făcut menţiunea „fără gaj”, intenţionând să confirme astfel faptul că a primit dispoziţii în acest sens de la directorul A.O. şi, în acelaşi timp, să-şi exprime dezacordul faţă de ordinul primit.
Şi în acest caz, delegaţiile au fost completate de către inculpatul C.A., numele administratorului este trecut „G.A.”, deşi numele corect este „G.A.”.
Deşi inculpatul B.C. a negat achiziţionarea produselor petroliere pentru SC M.M.T. SRL, din cercetări rezultă că el a fost cel care s-a ocupat de încheierea contractului, de avizarea delegaţiilor şi cel care s-a prezentat la Depozitul P. Oradea în zilele în care se livrau mărfuri către societatea respectivă, fapt confirmat de către personalul depozitului.
În condiţiile arătate, SC M.M.T. SRL a achiziţionat în perioada 29 aprilie - 25 mai 1999 de la S.N.P. P. SA Sucursala P. Bihor, produse petroliere în valoare de 1.643.743.379 lei, care au fost valorificate de către inculpatul M.G. către alte societăţi comerciale şi fără a se achita furnizorului contravaloarea acestora.
Deşi Sucursala P. Bihor a acţionat societatea debitoare în instanţă, obţinând o hotărâre judecătorească de obligare la plata contravalorii mărfurilor neachitate, hotărârea nu a putut fi pusă în executare, întrucât debitorul a intrat în procedură de lichidare judiciară.
Acest lucru a fost posibil şi datorită faptului că, după achiziţionarea de produse petroliere, la 12 iulie 1999 inculpatul M.G. a determinat-o pe concubina sa, administrator la SC M.M.T. SRL, să cesioneze părţile sociale numitei A.E.
După cesiune, practic activitatea societăţii a încetat, întrucât A.E. a părăsit ţara, stabilindu-se în Ungaria.
În aceste condiţii, Sucursala P. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.643.743.379 lei.
V. Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul A.O. l-a favorizat pe inculpatul B.C. în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta şi al cărei patrimoniu era dator să-l apere conform fişei postului, nu numai prin încheierea şi derularea contractelor susmenţionate, dar şi prin aprobarea dată SC R.I. SRL de a lăsa în custodia Depozitului P. Oradea cantităţi mari de combustibil, în condiţiile în care această unitate nu efectua în mod normal şi uzual astfel de servicii, neavând stabilite tarife pentru acestea.
Astfel, la datele de 17 iunie 1999, 9 iulie 1999 şi 20 iulie 1999, inculpatul C.A. a întocmit trei procese verbale de custodie, în baza cărora inculpatul B.C., în numele SC R.I. SRL, a lăsat în custodia depozitului P. Oradea 141.000 litri benzină.
Prin aprobarea custodiilor, inculpatul A.O. a angajat răspunderea Sucursalei P. Bihor în schimbul sumei modice de 300.000 lei, încasată de depozit pentru serviciul prestat.
Pe de altă parte, aprobând aceste procese-verbale, a legitimat existenţa unor raporturi contractuale ilegale, întrucât perfectarea de astfel de raporturi cu agenţi economici şi angajarea răspunderii prin intermediul acestora era atributul sucursalei şi în niciun caz al depozitului.
În cauză, procesele-verbale de custodie au fost încheiate pe perioade nedeterminate, ulterior benzina a fost ridicată de către inculpatul B.C., inculpatul C.A. întocmind procesele verbale de recepţie nr. 214 A, 244 şi 249/1999.
Fiind audiat pe parcursul procesului penal inculpatul H.V.F. nu a recunoscut comiterea faptei ce i se reţine în sarcină.
Probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor, conturează situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, rezultând că inculpatul H.V.F., în calitate de şef al depozitului P. Oradea prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a măsurilor dispuse de S.N.P. P. SA a încheiat contracte cu cele 4 societăţi comerciale respectiv SC R.I. SRL Oradea, SC O.I. SRL Oradea, SC M.C. SRL Bucureşti şi SC M.M.T. SRL Oradea şi a avizat livrări de produse petroliere către SC R.I. SRL Oradea şi SC M.M.T. SRL fără a verifica bonitatea acestora, fără a solicita garanţii asiguratorii şi fără a sista livrările în caz de depăşire a termenului de plată, cauzând sucursalei un prejudiciu în sumă de 14.129.232.138 lei faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Reţinând că inculpatul H.V.F. se face vinovat de comiterea infracţiunii ce i se reţine în sarcină, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii H.V.F., C.A. şi B.C.D.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor H.V.F., D.D.I. şi C.A. solicitând ca pedepsele să fie executate în condiţiile art. 57, art. 71 C. pen.
Inculpatul H.V. a solicitat achitarea, în principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., cerând a se constata că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există, respectiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, cu consecinţa înlăturării obligării sale la plata despăgubirilor civile către S.N.P. P. SA şi a ridicării măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra imobilului proprietatea sa, situat în municipiul Oradea, str. Gh. Doja. Într-un ultim subsidiar, susnumitul inculpat a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru nelegala citare a părţilor şi neintroducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente.
În esenţă, inculpatul H.V. a invocat ca prim motiv de apel, nelegalitatea actelor de urmărire penală, precum şi a măsurilor asigurătorii, arătând cu privire la acestea din urmă, că au fost nelegal dispuse de către organele de urmărire penală din cadrul I.G.P.R. Bucureşti în sensul că imobilul asupra căruia s-a instituit sechestrul se află în Oradea, iar urmărirea penală a fost efectuată de către organele de urmărire penală din cadrul I.P.J. Argeş, respectiv, I.P.J. Bihor.
A mai arătat inculpatul că a deţinut funcţia de şef al Depozitului P. Oradea în anul 1999, având atribuţiile enumerate în fişa postului, potrivit cărora organiza livrarea de produse petroliere doar în baza şi în limitele unui program de livrare stabilit de conducerea sucursalei, respectiv, directorul Sucursalei Bihor, numitul A.O., al cărui subordonat era şi că a refuzat să semneze dispoziţiile de livrare pentru SC O. SRL şi SC M.C. SRL pentru că spre deosebire de SC R.I. SRL şi M.M.T. SRL a bănuit că aceste livrări sunt suspecte.
Totodată, inculpatul a arătat că la efectuarea expertizelor contabile dispuse în cauză, experţii au avut în vedere doar actele contabile, pe care le-au analizat superficial, nu şi stocurile de marfă, deşi a adus la cunoştinţa experţilor faptul că este posibil să existe minusuri în gestiune acoperite cu facturi emise de firmele fantomă, O. şi M.; că nu s-a urmărit ce s-a întâmplat efectiv cu produsul petrolier, unde a ajuns şi cum a fost livrat, că nu s-a analizat existenţa sau inexistenţa raportului de cauzalitate între faptele cercetate şi prejudiciul cauzat în patrimoniul sucursalei, participarea sau neparticiparea, în concret, a fiecărui inculpat la crearea prejudiciului, cuantumul acestuia pentru fiecare inculpat în parte, atât expertiza, cât şi rechizitoriul făcând doar o analiză globală şi concluzionând, în mod expres că persoanele răspunzătoare sunt doar A.O. şi M.G.
A mai arătat inculpatul că atât actul de inculpare, cât şi sentinţa au fost întocmite tendenţios şi superficial şi conţin serioase erori asupra stării de fapt reţinute în sarcina sa. În calitatea sa de şef depozit a dispus livrări reale de marfă, aspecte ce pot fi verificate, iar simpla neexecutare a unui contract nu poate constitui infracţiune. Semnăturile de pe delegaţii, care îi aparţin, nu sunt cauzatoare de prejudicii pentru că SC R.I. SRL este o societate reală, iar livrările de produse petroliere au fost reale.
În altă ordine de idei, inculpatul a susţinut că deşi a fost prezent constant la dezbateri, deşi a fost singurul care a luat atitudine faţă de livrările suspecte către societăţile „M.” şi „O.”, a fost incriminat la fel cu celelalte părţi implicate în cauză, fiind ţinut să răspundă solidar cu ceilalţi inculpaţi pentru întreg prejudiciul cauzat sucursalei S.N.P. P. SA, prejudiciu care a fost creat prin neexecutarea unor contracte, fapt care în opinia sa nu este de natură a atrage răspunderea penală.
Prin decizia penală nr. 91/ A din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de inculpatul H.V.F., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 212/ P din 11 iulie 2007 şi, în consecinţă: a înlăturat interdicţia dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., cuprinsă în conţinutul pedepsei complementare de 3 ani aplicate inculpatului B.C., precum şi dispoziţia de condamnare a inculpatului H.V.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiune pentru care a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Totodată, instanţa de apel a dispus ridicarea măsurii asigurătorii constând în sechestrul asupra imobilului proprietate personală a inculpatului H.V.F. situat în Oradea, str. Ghe Doja, dispus de I.G.P. Bucureşti prin ordonanţa din 8 februarie 2002 şi adus la îndeplinire prin procesul-verbal de sechestru din 6 septembrie 2002 al I.G.P. Bucureşti.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei atacate, instanţa de apel a menţinut în rest dispoziţiile acesteia.
Apelurile declarate de inculpaţii B.C.D. şi C.A. au fost respinse ca nefondate prin decizia penală susmenţionată.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate atât oral, cât şi în scris, dar şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
Cauza se află în al doilea ciclu procesual, hotărârea instanţei de fond fiind analizată anterior prin decizia penală nr. 53/ A din 2 iunie 2009 prin care Curtea de Apel Oradea a apreciat că sentinţa pronunţată de tribunal este lovită de nulitate absolută deoarece judecătorul fondului, respingând o cerere de extindere a procesului penal, s-a antepronunţat.
În recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4254/2009, a casat decizia pronunţată în apel, apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., trimiţând cauza pentru continuarea judecăţii Curţii de Apel Oradea.
Probatoriul administrat în cauză, deosebit de vast, a fost în mod corect şi pertinent interpretat de către prima instanţă. Participarea fiecărui inculpat la activitatea infracţională trebuie privită, în primul rând, prin rolul pe care fiecare şi l-a arogat în circuitul infracţional, iar, în al doilea rând, prin contribuţia efectivă la realizarea scopului acestei activităţi, de vânzare a produselor petroliere.
Întreaga stare de fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi al cercetării judecătoreşti, configurându-se, începând cu anul 1999, desfăşurarea unor activităţi de vânzare a unei cantităţi însemnate de produse petroliere, în dauna Sucursalei P. Bihor, prin largul concurs al unor persoane cu funcţii de conducere şi execuţie a acestei unităţi economice.
Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu precum şi a măsurilor stabilite şi impuse de S.N.P. P. SA Bucureşti, persoane cu funcţii de conducere, dar şi angajaţi ai sucursalei P. Bihor au facilitat în perioada iunie – iulie 1999, livrarea de produse petroliere către diferite societăţi comerciale, pe baza unor contracte nesemnate de beneficiari, lipsite de garanţii asiguratorii şi în condiţiile neachitării produselor petroliere livrate anterior, în valoare totală de 14.678.232.138 ROL.
În ceea ce priveşte rolul inculpatului H.V.F. în angrenajul de livrare a produselor petroliere, Curtea a considerat că, din punct de vedere juridic, contribuţia acestuia nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa.
Din probele administrate în cauză şi declaraţiile persoanelor audiate se evidenţiază angajarea Sucursalei P. Bihor de către conducerea acesteia, reprezentată prin director A.O., în raporturile comerciale cu terţii. S-a dovedit că, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a S.N.P. P. SA Bucureşti, aprobat în şedinţa A.G.A. din data de 28 iulie 1998, directorul de sucursală angajează cu directorul economic, sub semnătură, unitatea în relaţiile cu terţii, în limitele competenţei aprobate de Consiliul de Administraţie al S.N.P. P. Este evident că, în sarcina directorului sucursalei se aflau şi obligaţii de asigurare a patrimoniului acesteia şi de recuperare a unor eventuale prejudicii. De asemenea, cu toate că inculpatul H.V.F. putea să exercite în calitatea sa de şef depozit, atribuţii privind semnarea unor contracte comerciale, nu exista posibilitatea, în situaţia neexecutării acestora, decât să sesizeze conducerea sucursalei.
După cum rezultă din probele administrate în cauză şi aceste chestiuni sunt evidenţiate în chiar actul de sesizare a instanţei, singura persoană care a invocat nereguli în derularea contractelor comerciale a fost inculpatul H.V.F.
Astfel, la data de 7 iulie 1999, a fost încheiat un contract de livrare produse petroliere cu SC M.C. SRL. În executarea contractului, avizarea delegaţiilor prezentate de inculpatul B.C. şi completate de către inculpatul C.A. a fost făcută de către inculpatul D.D.I. Acest demers s-a datorat împrejurării că inculpatul H.V.F., şef depozit, sesizând contradicţiile dintre dispoziţiile verbale ale directorului sucursalei A.O. privind livrarea de produse petroliere, chiar în condiţiile neachitării cantităţilor livrate anterior, a refuzat să mai livreze vânzări ulterioare către inculpatul B.C. În acest sens, există dovada unor adrese emise de Sucursala P. Oradea şi semnate de către directorul comercial R.C., care atenţionau conducerea depozitului asigurată de inculpatul H.V.F. privind neîncasarea vânzării unor produse livrate anterior.
Un alt aspect deosebit de relevant în conturarea rolului avut de inculpatul H.V.F. în angrenajul activităţii sucursalei a fost relaţia pe care unitatea a avut-o cu SC M.M.T. SRL Oradea. Sucursala P. Bihor a încheiat cu această societate un contract de livrare produse petroliere şi, în contextul în care lipsea directorul A.O., contractul a fost semnat de inculpatul H.V.F. şi de R.C., în calitate de director comercial.
S-a dovedit că directorul A.O. a dat dispoziţii să se facă livrări către această societate în condiţiile în care inculpatul H.V.F. îl avertizase că datoria acumulată de una din societăţile administrate de inculpatul B.C. se ridicase la peste 2 miliarde lei vechi. Cu toate acestea, deşi a îndeplinit dispoziţiile verbale ale directorului A.O., pe delegaţiile de ridicare marfă avizate de către inculpatul H.V.F., acesta a făcut menţiunea „fără gaj”, intenţionând astfel să confirme împrejurarea că îşi exprimă dezacordul faţă de ordinul primit.
Raportat la cele anterior descrise, Curtea a apreciat că din punct de vedere juridic, contribuţia inculpatului H.V.F. nu se poate circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în forma prevăzută şi pedepsită de art. 248 – art. 2481 C. pen.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea se comite atât cu intenţie directă cât şi indirectă, făptuitorul prevăzând că prin fapta sa se va cauza o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat sau că va produce o pagubă patrimoniului acesteia, urmărind sau acceptând acest lucru. În ciuda faptului că inculpatul a semnat contracte de livrare produse petroliere, îndeplinind în unele situaţii dispoziţii nelegale ale şefului ierarhic, nu se poate reţine că a avut intenţia de a prejudicia în vreun fel societatea. În acel context în care într-un mod haotic au fost încheiate contracte, livrându-se produse petroliere fără garanţii, este nejustificată reţinerea în sarcina unei persoane, care a sesizat acest lucru, exprimându-şi dezacordul, a unei intenţii infracţionale.
Prin urmare, Curtea a apreciat că inculpatul H.V.F. a acţionat fără intenţia de a prejudicia în vreun fel unitatea şi a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea acestuia.
Ca o consecinţă a acestei soluţii s-a dispus şi ridicarea măsurii asigurătorii constând în sechestrul asupra imobilului proprietate personală a inculpatului H.V.F., situat în Oradea, str. Ghe. Doja, dispus de I.G.P. Bucureşti prin ordonanţa din 08 februarie 2002 şi adus la îndeplinire prin procesul verbal de sechestru din 06 septembrie 2002 al I.G.P. Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a invocat în motivele scrise de apel depuse cu ocazia primului ciclu procesual, un motiv de nelegalitate constând în aplicarea nelegală a pedepsei prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen., inculpatului B.C.
Sub acest aspect critica parchetului a fost apreciată ca justificată, fiind nelegală, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei şi la circumstanţele personale ale inculpatului, inserarea dispoziţiei de aplicare a pedepsei prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen., constând în interdicţia dreptului de a alege, în conţinutul pedepsei complementare de 3 ani aplicate inculpatului B.C.D.
În consecinţă, instanţa de apel a dispus în sensul celor menţionate în dispozitivul deciziei.
Împotriva sentinţei şi deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul B.C.D.
Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen., a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia deciziei, pe de o parte, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului H.V.F. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar pe de altă parte, sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate de instanţa de fond inculpaţilor B.C.D., H.V.F., D.D.I. şi C.A.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris şi susţinute oral, procurorul a arătat că instanţa de apel într-un mod cu totul eronat a aplicat dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la inculpatul H.V.F., raportat la starea de fapt reţinută în sarcina acestuia, concluzionând în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiune pentru care susnumitul inculpat a fost trimis în judecată,atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective. Din probele administrate în cauză rezultă că prin exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, inculpatul H.V.F., în calitatea sa de şef de depozit la SC P. Oradea, sucursala Bihor, cu intenţie a cauzat acestei societăţi o pagubă de 14 miliarde de lei (ROL).
În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor B.C.D., H.V.F., D.D.I. şi C.A., procurorul a solicitat majorarea cuantumului acestora şi executarea prin privare de libertate a sancţiunilor aplicate ultimilor trei inculpaţi.
Procedând la rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.V.F. ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare formulată de inculpat împotriva deciziei penale nr. 4091 din 24 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţine Înalta Curte că recursul Parchetului este întemeiat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată reţinută în sarcina inculpatului H.V.F., soluţia dispusă de instanţa de apel de achitare a inculpatului fiind rezultatul unei erori grave de fapt, împrejurare ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Probele administrate în cauză fac dovada vinovăţiei inculpatului mai presus de orice dubiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.
Elementul material al faptei constă într-o acţiune sau omisiune dependentă de atribuţiile de serviciu ale autorului infracţiunii.
Funcţionarul nu îndeplineşte un act de serviciu sau îl îndeplineşte, dar într-un mod necorespunzător.
Sub aspectul laturii subiective, făptuitorul săvârşeşte fapta „cu ştiinţă” adică cu intenţie directă sau indirectă, această atitudine a funcţionarului conducând la concluzia că urmăreşte sau numai acceptă producerea urmărilor prevăzută de art. 248 C. pen.
În cauza dedusă judecăţii, deşi inculpatul H.V.F. avea cunoştinţă de măsurile luate de S.N.P. P. SA Bucureşti pentru reducerea riscului de afaceri a continuat să semneze dispoziţii de livrare de produse petroliere către SC R.I. SRL Oradea şi SC M.M.T. SRL Oradea, fără a solicita vreo garanţie referitoare la posibilităţile de plată a acestor firme.
De altfel, acest aspect a fost recunoscut chiar de către inculpat în ambele faze ale procesului penal, arătând că deşi avea cunoştinţă de datoriile pe care le înregistrează firmele pentru care se prezenta inculpatul B.C. a continuat să livreze produse petroliere până în momentul în care directorul comercial al sucursalei i-a atras atenţia asupra acestei împrejurări.
Mai mult decât atât, întrucât în calitatea sa de şef de depozit avea competenţa să semneze dispoziţii de livrare a produselor petroliere fără a fi necesară şi semnătura conducătorului unităţii, inculpatul H.V.F., în virtutea acestei prerogative, a dispus să livreze marfă către SC R.I. SRL Oradea, după orele de program pentru ca în acest fel să fie eludat circuitul documentelor, care în timpul programului normal de lucru ar fi ajuns la serviciul contabilitate şi implicit la cunoştinţa conducerii unităţii.
Relevantă în stabilirea vinovăţiei inculpatului H.V.F., este declaraţia martorei C.V., şef birou comercial în cadrul sucursalei, în care specifică faptul că, datorită creşterii semnificative a sumelor neîncasate, a înştiinţat oficial prin adresă scrisă, pe toţi şefii de depozit cu privire la valoarea deosebită a debitelor neîncasate, cu privire la obligaţia de a proceda la recuperarea acestora şi la obligaţia de a sista pentru viitor livrarea către firmele debitoare.
Prin urmare, modul în care a acţionat inculpatul, încălcând cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, exercitarea acestora în mod defectuos, având drept consecinţă, producerea unei pagube materiale, rezultă din activităţile faptice desfăşurate de acesta cu privire la livrarea produselor petroliere, supravegherea activităţii, verificarea documentaţiei, urmărirea încasării banilor, efectuarea de transporturi după orele de program tocmai pentru a eluda măsurile dispuse de conducere.
Procedând în acest mod, inculpatul H.V.F. era conştient că modul defectuos în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu vor avea drept consecinţă producerea unei pagube importante în patrimoniul societăţii, împrejurare în raport de care apreciază Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei, reţine Înalta Curte că aceasta comportă critici întrucât inculpatul H.V.F. nu îndeplineşte cerinţa normativă a subiectului activ de a fi funcţionar public.
Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă că inculpatul H.V.F. era angajat în cadrul unei societăţi comerciale de drept privat ce nu face parte din acele unităţi prevăzute de art. 145 C. pen., nu este o persoană juridică de interes public, fapt pentru care reţine Înalta Curte că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului în sensul raportării la dispoziţiile art. 258 C. pen., el având calitatea de simplu funcţionar.
În aceste condiţii având în vedere că se modifică limitele de pedeapsă, maximul pedepsei reducându-se cu o treime, fiind cuprinse între 5 şi 10 ani, reţine Înalta Curte că în cauză s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, potrivit dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., cu referire la art. 124 C. pen.
Faptele au fost comise de inculpat în formă continuată în perioada martie-iulie 1999, momentul epuizării fiind în luna iulie 1999.
Ca atare, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale fiind de 12 ani, s-a împlinit în luna iulie 2011, fapt pentru care Înalta Curte va dispune încetarea procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să caseze în parte decizia atacată şi sentinţa penală nr. 212/ P din 11 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 4177/111/2003 în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat H.V.F. şi rejudecând în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului H.V.F. din infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., art. 258 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului H.V.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., art. 258 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia atacată şi sentinţa penală nr. 212/ P din 11 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 4177/111/2003 în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat H.V.F. şi rejudecând în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului H.V.F. din infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., art. 258 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului H.V.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., art. 258 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial, în sumă de 50 lei, cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat H.V.F. se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3482/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3014/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
