ICCJ. Decizia nr. 3203/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3203/2012
Dosar nr. 3874/1/2012
Şedinţa publică din 8 octombrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1526 din 11 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1219/87/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Z.M.V. şi T.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 34/A din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 28 septembrie 2010 la 11 mai 2012.
Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul condamnat Z.M.V., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 23 mai 2012.
Pe această cale, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu a procedat la audierea sa, în condiţiile în care ascultarea era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Z.M.V., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f-11), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză se constată că a fost promovată contestaţia în anulare făcându-se trimitere la dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen.
Cu privire la criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestator, circumscrise art. 386 lit. e) C. proc. pen., se constată că acestea nu pot fi calificate şi încadrate în dispoziţiile anterior menţionate, în cauză nefiind obligatorie audierea contestatorului de către instanţa de recurs potrivit art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., având în vedere că Z.M.V. a fost audiat în calitate de inculpat atât la instanţa de fond, cât şi de către instanţa de prim-control judiciar şi, în plus, în cauză nu a fost pronunţată o soluţie de achitare a inculpatului.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de contestator nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Z.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 1526 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1219/87/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Z.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 1526 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1219/87/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3181/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3204/2012. Penal → |
|---|
