ICCJ. Decizia nr. 3266/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3266/2012
Dosar nr. 3068801/3/2009
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 900 din 11 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.G. la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 7 ani.
Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) se va prezenta trimestrial la judecătorul desemnat cu supravegherea;
b) va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;
d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Au fost puse în vedere inculpatului prevederile art. 864 C. pen., privitoare la revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnată inculpata M.S.M. la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani.
Pe durata termenului de încercare, inculpatei i s-a impus să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) se va prezenta trimestrial la judecătorul desemnat cu supravegherea;
b) va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;
d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Au fost puse în vedere inculpatei prevederile art. 864 C. pen., privitoare la revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. în baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnată inculpata C.V.D. la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen. A fost admisă, în parte, cererea formulată de partea civilă SC B.S. SRL şi, pe cale de consecinţă:
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, către partea civilă, la plata sumelor de 479.753 euro cu titlu de prejudiciu efectiv şi la 408.485,12 euro, cu titlu de dobândă calculată pe perioada 2003 - 2010.
A fost respinsă cererea părţii civile, referitoare la plata daunelor morale, precum şi cererea privitoare la plata cheltuielilor judiciare.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 15.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 300 RON, reprezentând onorarii avocaţi oficiu, s-au dispus a se avansa din fondul Ministerului de Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă de la data de 18 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 30688/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de intimaţii M.G. şi M.S.M., prin apărător ales - avocat B.G., şi anume: excepţia "lipsei calităţii de reprezentant al cabinetului de avocatură, prin care petenta este reprezentată în faţa instanţei la acest termen de judecată", excepţia "lipsei calităţii de reprezentant al societăţii petente a persoanei care a gerat societatea în această cauză şi care a semnat delegaţia avocaţială", excepţia "tardivităţii formulării plângerii împotriva rezoluţiei" şi excepţia "inadmisibilităţii plângerii împotriva ordonanţei".
În temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., instanţa de fond a admis plângerea formulată de petenta SC "B.S." SRL împotriva Ordonanţei date de procuror la 4 mai 2009 în Dosarul nr. 1766/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, menţinută prin Rezoluţia nr. 1389/11-2 din 24 iulie 2009 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii M.G., C.V.D. şi M.S.M.
A fost desfiinţată ordonanţa atacată şi, constatând că probele existente la dosar sunt suficiente, a reţinut cauza spre judecare.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa dată de procuror la 4 mai 2009 în Dosarul nr. 1766/P/2038 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în temeiul art. 249 C. proc. pen, rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. rap. la art.42 C. proc. pen., cu referire la art. 25 C. proc. pen. şi art. 30 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-au dispus, printre altele, următoarele:
1. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor M.G., C.V.D. şi M.S.M., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., deoarece fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală.
2. Disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în vederea continuării cercetărilor faţă de învinuiţii M.G., C.V.D., M.S.M., C.A.G. şi L.L.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acestuia şi în folosul lui propriu, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, folosirea la autoritatea vamală de documente vamale şi comerciale falsificate prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada 4 iulie 2002 - 13 martie 2003, partea vătămată a emis către intermediarul V. LLC - off-shore, înregistrată în Statul Delaware, SUA - reprezentată de inculpatul M.G., un număr de 78 facturi, în valoare totală de 1.514.579 euro, aferente mărfurilor importate, acestea urmând să fie livrate către SC S.I. SRL, reprezentată tot de inculpatul M.G., în calitate de administrator.
Astfel, facturile emise de firma B.S. SRL indică drept beneficiar firma V. LLC, potrivit înţelegerii dintre părţi.
În baza acestor facturi, V. LLC a întocmit la rândul său facturi către beneficiarul SC S.I. SRL, preluând datele din facturile emise de partea vătămată, cu excepţia valorii mărfii şi a condiţiei de livrare. În acest mod, s-a creat o diferenţă de valoare între documentele fiscale de aproximativ 486.278 euro.
Ca urmare a refacturării produselor importate la aproximativ o treime din valoarea reală, s-a diminuat valoarea în vamă a bunurilor şi implicit valoarea taxelor datorate pentru suma de 35.212.088.817 ROL.
S-a stabilit, în aceste condiţii, faptul că SC S.I. a prejudiciat bugetul de stat (taxe vamale, TVA, impozit pe venit neachitate).
Referitor la aceste facturi, organele judiciare au reţinut că au avut ca scop diminuarea valorii mărfurilor importate în România şi, pe cale de consecinţă, scăderea taxelor vamale datorate bugetului de stat.
De asemenea, cercetările efectuate în cauză au relevat existenţa unor chitanţe şi facturi false, corelative invoice-urilor falsificate de SC V. LLC.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a apreciat că plângerea formulată de petenta SC "B.S." SRL este întemeiată, întrucât actele şi lucrările dosarului relevă desfăşurarea de activităţi de inducere în eroare de către intimaţii M.G., C.V.D. şi M.S.M. în procesul de derulare a contractului pe care l-au încheiat părţile în vederea desfăşurării de activităţi comerciale, în perioada iunie 2002 - iunie 2003, iar scoaterea de sub urmărire penală a celor trei intimaţi, care au contribuit în manieră diferită, dar au contribuit la producerea pagubei, este netemeinică, infracţiunea de înşelăciune subzistând în cazul fiecăruia.
Situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorilor S.M., I.C., J.D., B.R.N. şi P.M.M., raportul de expertiză contabilă, facturile, respectiv sentinţele prin care SC "B.S." SRL a fost obligată la plată de către societăţile austriece furnizoare a produselor din carne.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii M.G. şi M.S.M. şi martorii S.M., I.C., J.D., B.R.N. şi P.M.M. A fost administrată proba cu acte.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarea situaţie:
În data de 27 februarie 2002, inculpaţii M.G. şi M.S.M. (soţi) au înfiinţat, în calitate de asociaţi şi administratori, SC "S.I." SRL, cu obiect de activitate comerţul cu ridicata al cărnii şi mezelurilor.
A doua zi după înfiinţarea SC "S.I." SRL, adică la 28 februarie 2002, cei doi soţi au devenit reprezentanţi cu puteri depline prin procura emisă în Cipru în 20 februarie 2002, ai societăţii comerciale de tip off-shore "V." LLC. Din procură rezultă că societatea off-shore era înregistrată în Delaware, SUA.
Procura le conferea celor doi drepturi depline pentru îndeplinirea oricăror acte şi efectuarea oricăror operaţiuni legate de activitatea societăţii off-shore, inclusiv în raporturile cu bănci din întreaga lume, precum şi cu orice autorităţi din orice stat.
Documentul de mai sus a intrat în posesia celor doi inculpaţi prin intermediul numitei M.O., care nu a fost niciodată identificată şi audiată.
În baza procurii, inculpatul M.G., două săptămâni mai târziu, deschide două conturi la A.B. - România, în RON şi în valută, ale societăţii off-shore "V." LC, iar pentru SC "S.I." SRL deschid conturi ambii soţi la aceeaşi sucursală.
Pentru derularea activităţii firmei româneşti "S.I.", inculpata C.V.D., în calitate de director general, a adus cu ea o echipă compusă din 9 persoane.
Inculpatul M.G. şi-a exercitat în totalitate controlul asupra activităţii ambelor firme, semnând acte şi angajând răspunderea firmelor prin semnăturile sale în faţa autorităţilor fiscale ale statului şi instituţiilor bancare româneşti.
La rândul său, inculpata C.V.D., ca director general, a desfăşurat activităţi de contactare a unor furnizori externi, a efectuat formalităţi vamale privind calculul taxelor vamale, precum şi activităţi contabile, precum calculul TVA etc.
Soţul inculpatei C.V.D., C.A.G., derula la rândul său, ca director executiv la SC "S.I." SRL, activităţi aferente formalităţilor de vămuire, recepţia mărfurilor ce proveneau din import.
În luna iunie 2002, inculpata C.V.D. şi ceilalţi inculpaţi îi cunosc la sediul SC "S.I." SRL pe reprezentanţii firmei austriece "B.S.", stabilind ca pe bază contractuală să deruleze operaţiuni de import de carne din Germania şi Austria.
Inculpaţii i-au convins pe reprezentanţii firmei austriece că pot oferi desfacerea unor mari cantităţi de carne pe piaţa românească.
Discuţia a fost reluată peste două zile în cadrul unei petreceri la Sinaia, în cursul căreia, soţii M. şi ceilalţi inculpaţi l-au convins pe exportatorul austriac că operaţiunile de export - import se pot derula mult mai facil prin interpunerea firmei off-shore V., al cărei proprietar inculpatul M.G. a declarat că este, susţinând că off-shore-ul respectiv ar avea un potenţial economic mult mai mare decât al firmei româneşti "S.I.", plăţile urmând a se efectua mult mai rapid şi uşor prin acest intermediar.
Având aceste asigurări, exportatorul austriac a acceptat să livreze marfa firmei "S.I." prin interpunerea off-shore-ului V., în sensul că facturile de livrare se întocmeau către V., care refactura către importatorul "S.I.".
Acest mecanism a fost conceput ca o modalitate frauduloasă de inducere în eroare a partenerului străin şi a autorităţilor fiscale româneşti, deoarece:
Exportatorul factura marfa livrată, cu destinaţia România - "S.I.", către societatea off-shore, care la rândul ei refactura către importator, modificând însă condiţiile de livrare din F.O.T. în C.I.P., diminuând în mod nejustificat şi preţul mărfii livrate de exportatorul austriac.
Aceste practici au avut ca scop diminuarea valorii mărfii în vamă prin Declaraţia Vamală de Import, cu consecinţa directă a diminuării obligaţiilor fiscale care îi reveneau faţă de Statul Român.
Aceasta este singura explicaţie pentru care societatea off-shore V. a procedat la facturarea unui preţ mai mic către importator, când el, de fapt, acţiona ca un intermediar care ar fi trebuit să încaseze un comision şi în felul acesta să realizeze un profit din această activitate.
Pe parcursul câtorva luni, în scopul câştigării încrederii partenerului austriac, atât off-shore-ul V., cât şi S.C. "S.I." S.R.L. şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale.
Întreaga operaţiune de comerţ exterior a celor două firme, off-shore-ul V. (persoană juridică nerezidentă) şi SC S.I. SRL (persoană juridică rezidentă), a fost derulată prin intermediul A.B. - România SA.
Începând cu luna noiembrie 2002, în scopul obţinerii în folos propriu a unor importante sume de bani, de sute de mii de euro şi sute de mii dolari SUA, rezultate din operaţiunea de import, inculpatul M.G., direct şi prin intermediul celorlalţi inculpaţi în cauză, nu a mai efectuat plăţile pentru marfa importată, inducând şi menţinând în eroare exportatorul austriac, prin contrafacerea şi comunicarea unor documente bancare, cu rol de confirmări de plată în sistem de transmitere securizat (Swift-uri bancare), precum şi prin efectuarea de plăţi parţiale de sume nesemnificative din facturile datorate.
Inculpatul a procedat în acest fel, întrucât aceasta era modalitatea convenită de părţi pentru a se continua livrarea, pe măsură ce se confirma efectuarea plăţii de către off-shore.
Astfel, s-a ajuns ca, la 18 martie 2003, exportatorul să înregistreze un prejudiciu de 487.509 euro, concomitent aducându-se însemnate prejudicii şi bugetului de stat.
Tribunalul a remarcat - ca element esenţial al infracţiunii de înşelăciune - că întregul lanţ al derulării operaţiunilor comerciale între SC "B.S." SRL - "V." LLC - SC S.I. SRL este determinat de nerespectarea uzanţelor minime în materie comercială, deoarece au fost încheiate contracte de management, de publicitate, ambalare, promovare produse între SC S.I. SRL şi V. LLC (societate off-shore) care, din probele administrate, nu rezultă că au fost şi efectiv derulate, însă serviciile au fost plătite şi respectiv încasate.
Aceste contracte au fost practic încheiate între cele două societăţi de către aceleaşi persoane (M.G., M.S.M., C.V.D.) numai cu intenţia de însuşire a unor sume de bani, care nu au mai fost plătite societăţii exportatoare.
De asemenea, s-a remarcat faptul că societatea off-shore, deşi, în mod normal şi conform uzanţelor comerciale, ar fi trebuit să "perceapă măcar un minim comision", "vindea" la preţuri mai mici decât cele de import, iar sume mari de bani erau ridicate în numerar de la bancă de către soţii M.
La rândul său, inculpata C.V.D., care "a asigurat" managementul afacerii de desfacere a produselor din carne importate, a contribuit efectiv la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin menţinerea în eroare a societăţii parte civilă, această inculpată fiind de fapt aceea care a intermediat încheierea şi derularea contractelor pentru produsele din carne.
Procedând în maniera descrisă mai sus, inculpaţii au produs un prejudiciu părţilor civile în sume de 479.753 euro (prejudiciu efectiv) reprezentând marfă neachitată şi 408.485,12 euro cu titlu de dobânzi calculate pe perioada 2003 - 2010, sume ce rezultă din raportul de expertiză efectuat pe durata urmăririi penale şi din suplimentul de expertiză efectuat pe durata cercetării judecătoreşti.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. în ce-i priveşte pe inculpaţii M.G. şi M.S.M., deoarece aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi, chiar dacă nu au recunoscut săvârşirea a câte unei infracţiuni de înşelăciune, judecătorul fondului a considerat că le sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la circumstanţele atenuante.
Pentru aceşti doi inculpaţi, tribunalul a apreciat că pedepsele stabilite pot fi executate şi în modalitatea suspendării executării sub supraveghere, această modalitate de executare fiind corespunzătoare scopului educativ şi preventiv al pedepsei.
În ceea ce o priveşte pe inculpata C.V.D., văzând atitudinea acesteia, care deşi legal citată, nu s-a prezentat la instanţă pentru a fi interogată şi pentru a-şi formula apărări, tribunalul a considerat că singura modalitate de executare a pedepsei, ce i se poate aplica acesteia, este aceea a executării în regim de detenţie.
În soluţionarea laturii civile a cauzei, văzând concluziile rapoartelor de expertiză contabilă, tribunalul a obligat inculpaţii - în solidar, către partea civilă, la plata sumelor de 479.753 euro, reprezentând prejudiciul efectiv suferit de partea civilă, adică marfă neplătită şi 408.485,12 euro, dobândă calculată pe perioada iunie 2003 - decembrie 2010, şi a respins capătul de cerere privitor la plata de daune morale, deoarece acesta nu a fost dovedit şi, de asemenea, câtă vreme inculpaţii vor fi obligaţi la plata de dobânzi, aceasta echivalează cu acoperirea integrală a prejudiciului suferit de partea civilă.
De asemenea, a respins cererea părţii civile referitoare la plata cheltuielilor judiciare, deoarece nu s-a depus la dosar justificarea acestor cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, partea civilă SC B.S. SRL şi inculpaţii C.V.D., M.S.M. şi M.G., criticând-l sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:
a) Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a vizat atât aspecte de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, respectiv greşita admitere a plângerii formulate de petenta-parte vătămată şi condamnarea inculpaţilor C.V.D., M.S.M. şi M.G.; omisiunea motivării soluţiei de condamnare a inculpaţilor şi, în final, aspect reţinut şi susţinut de procurorul de şedinţă, în extinderea motivelor scrise ale parchetului - nelegalitatea hotărârii, privind pe inculpata C.V.D., în raport de aplicarea pedepsei accesorii, în varianta art. 71 - 64 C. pen., deşi atât practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi decizia Curţii Constituţionale impun aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a arătat faptul că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, constând în aceea că inculpaţii nu şi-au achitat obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu partea vătămată, dar acest singur fapt s-a desfăşurat în cadrul unor relaţii comerciale normale, în activitatea cărora pot apărea unele dereglări sau chiar blocaje financiare, în cauză nefiind reliefată intenţia inculpaţilor de prejudiciere a părţii vătămate, în modalităţile precise prevăzute în dispoziţiile art. 215 C. pen., parchetul solicitând, în final, achitarea inculpaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2, lit. a), rap.la art. 10 lit. b) C. proc. pen. - faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nefiind prevăzute de legea penală.
b) Apelul părţii vătămate-parte civilă SC B.S. SRL a vizat atât încălcarea dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen., constând în nemotivarea corespunzătoare a hotărârii (nereţinerea şi analizarea completă şi explicită a mijloacelor frauduloase folosite în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune), respectiv nepronunţarea pe baza probatoriului administrat, prin extinderea acţiunii penale, cu privire la alte persoane şi alte fapte, în temeiul disp. art. 336 - 337 C. proc. pen.
De asemenea, se critică soluţia şi cu privire la pedepsele aplicate, considerate ca fiind prea blânde.
c) Apelul inculpatei C.V.D. a vizat greşita soluţie de condamnare a sa, în raport de lipsa probelor care să justifice săvârşirea şi să demonstreze o activitate de inducere în eroare, fie cu prilejul încheierii contractelor, fie cu prilejul executării acestora, solicitând în final achitarea sa.
Totodată, s-a invocat şi o încălcare a dispoziţiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., în sensul că hotărârea atacată nu este motivată, lipsind practic o analiză a probelor ce au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale, aspecte - de altfel - subliniate de toate părţile apelante în cauză.
d) Apelul inculpaţilor M.S.M. şi M.G. - a vizat greşita soluţie de condamnare, în condiţiile în care din probele existente nu rezultă vreun demers din partea acestora pentru constituirea frauduloasă a societăţilor comerciale în scopul desfăşurării unei activităţi comerciale clandestine, toate documentele încheiate şi derulate între părţi confirmă un circuit comercial normal, potrivit uzanţelor comerciale.
Tot astfel, s-a criticat soluţia dată şi sub aspectul laturii civile, prin aceasta creând oportunitatea părţii civile de a obţine două titluri executorii distincte, unul în materie civilă şi altul în prezenta cauză.
Prin Decizia penală nr. 113 din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţilor C.V.D., M.S.M. şi M.G. împotriva Sentinţei penale nr. 900 din 11 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 30688.01/3/2009, a desfiinţat Sentinţa penală nr. 900 din 11 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor M.G., M.S.M. şi C.V.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., întrucât fapta reţinută în sarcina fiecăruia nu este prevăzută de legea penală.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., nu a soluţionat latura civilă a cauzei, partea vătămată urmând a-şi valorifica drepturile, conform art. 19 şi urm. C. proc. pen., prin acţiune civilă separată.
A respins apelul părţii vătămate SC B.S. SRL, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
a) Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a reţinut că din analiza întregului material probator administrat rezultă că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, aceasta constând în aceea că, în perioada iunie 2002 - iunie 2003, între firma SC "B.S." SRL - în calitate de furnizor marfă şi SC "S.I." SRL, în calitate de beneficiar, s-au derulat relaţii comerciale pe baza contractului comercial încheiat de aceştia, cu participarea, pe firul derulării contractului şi a intermediarului V. LLC - societate de tip off-shore, înregistrată în statul Delaware, SUA, reprezentată de M.G.
În perioada derulării contractului încheiat - 2002 - 2003 - SC V. LLC a efectuat plăţi către SC "B.S." SRL în sumă de 1.046.759 euro, reprezentând contravaloarea parţială a mărfurilor importate şi livrate succesiv de furnizorul austriac, rămânând o datorie scadentă şi neachitată, în valoare de 476.799 RON, acest din urmă aspect stând la baza motivaţiei de condamnare a celor trei inculpaţi C.V.D., M.S.M. şi M.G., în calitate de reprezentanţi ai firmei beneficiare.
Însă, pentru a putea reţine elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. (3) C. pen., care incriminează infracţiunea de înşelăciune în convenţii, este necesar ca - fie la momentul încheierii convenţiei, fie pe parcursul derulării ei ori al executării acesteia - să fie întreprinse acţiuni de inducere în eroare, prin amăgire sau întrebuinţare de mijloace frauduloase şi, numai în acest fel, partea vătămată să fie determinată să încheie sau să execute convenţia respectivă.
Simpla neexecutare a unei obligaţii ce a fost luată în cadrul unei convenţii civile nu poate avea caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a angajat că va executa obligaţia până la o dată fixă, ştiind că nu îşi va putea respecta angajamentul, dar nu a uzat de mijloace frauduloase pentru a convinge partea adversă că va executa convenţia în termen.
Tot astfel, simpla interpunere, în relaţia financiar-contabilă, între furnizor şi beneficiar, a unui intermediar - SC V. LLC - societate off-shore, nu poate constitui o dovadă a premeditării activităţii de inducere în eroare a partenerului, atâta timp cât reprezentanţii firmelor implicate au fost de la început de acord ca operaţiunile comerciale să se deruleze - într-un cadru legal, stabilit prin contract - prin intermediul acestei societăţi, asumându-şi în mod reciproc avantajele şi riscurile ce pot surveni în circuitul informaţional dintre mai multe bănci în raporturile cu clienţii lor.
În acelaşi context, au fost evidenţiate concluziile raportului de cercetare, întocmit de C.C.Ş.S.P.U. Râmnicu Vâlcea, care conturează modul în care s-au derulat relaţiile comerciale dintre firmele implicate, relaţii care atestă o conformare la uzanţele folosite în materia dreptului comercial, respectiv: contractarea, livrarea mărfurilor, virarea contravalorii lor şi a comisioanelor, purtarea unor negocieri, vizând plata contravalorii mărfurilor (restanţe) etc.
De asemenea, s-a avut în vedere conduita inculpatului M.G. - care în luna februarie 2003 - în vederea elucidării problemei cu neplata parţială a unor facturi/contravaloare marfă, faţă de furnizorul austriac, a sesizat Garda Financiară, control materializat prin Procesul-verbal din 18 martie 2003, depus la dosarul cauzei.
Faţă de inculpaţii M.G., M.S.M. şi C.V.D. s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea acesteia în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală - art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 273 din Legea nr. 86/2006, precum şi pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., orice discuţie şi poziţie a părţilor, pe acest aspect, neputând fi luate în considerare, întrucât acestea formează obiectul unui dosar separat.
În raport de aceste considerente, curtea de apel a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor se circumscriu unor raporturi de drept comercial şi uzanţe specifice şi, ca urmare, a dispus în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte motivul de apel constând în nemotivarea hotărârii de condamnare, curtea de apel a constatat că faţă de faza de judecată a cauzei - apel, cale de atac integral devolutivă, orice neîmplinire poate fi complinită de instanţa de apel.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, susţinut de procuror, prin extinderea motivelor apelului scris, acesta a rămas fără obiect, în raport de motivarea soluţiei de achitare a inculpaţilor.
b) Cu privire la apelul părţii vătămate/parte civilă SC B.S. SRL, s-a reţinut că:
În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 356 alin. (1), lit. c) C. proc. pen., constând în nemotivarea hotărârii de condamnare a celor trei inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., instanţa de apel a constatat că motivarea dată criticii în motivul de apel promovat de parchet se menţine şi urmează a fi avută în vedere.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, constând în critica sentinţei penale, prin aceea că - pe de o parte - nu au fost atraşi în răspunderea penală şi funcţionarii băncilor implicate în circuitul plăţilor dintre cele trei societăţi, iar - pe de altă parte - inculpaţii nu sunt judecaţi şi pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală, instanţa l-a respins pentru considerentele următoare:
S-a reţinut de instanţa de apel că potrivit art. 336 - 337 C. proc. pen., extinderea procesului penal pentru alte fapte, ori cu privire la alte persoane, când se face prin declaraţia procurorului, când în timpul judecăţii se descoperă fapte noi, ori alţi participanţi, nu se circumscrie speţei de faţă, atâta timp cât aceste fapte erau cunoscute la momentul cercetării penale.
Tot astfel, s-a reţinut că soluţia de disjungere, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală - art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 273 din Legea nr. 86/2006, precum şi pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin ordonanţa atacată, în raport de care eventuala răspundere penală pentru săvârşirea altor infracţiuni, s-a arătat că va fi soluţionată printr-un dosar separat.
c) Cu privire la apelul inculpatei C.V.D.:
Potrivit art. 345 C. proc. pen., instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condamnarea pronunţându-se dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
S-a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au fost corect reţinute de instanţa de fond, însă încadrarea juridică dată acestora, prin antrenarea răspunderii penale a inculpaţilor nu este corespunzătoare, atâta timp cât simpla neexecutare a unei obligaţii ce a fost luată în cadrul unei convenţii civile, respectiv derularea unui contract comercial nu poate constitui faptă penală.
În speţă, inculpata C.V.D. îndeplinea în cadrul societăţii beneficiare atribuţii pe linie de contabilitate/economic şi efectua plăţi reprezentând contravaloarea mărfurilor, iar în această calitate nu s-a făcut dovada că, prin activitatea acesteia, a indus ori a menţinut în eroare pe furnizor cu prilejul derulării contractului şi a pricinuit acestuia prejudiciu, astfel încât apelul inculpatei a fost admis ca întemeiat, procedându-se în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
d) Cu privire la apelul inculpaţilor M.S.M. şi M.G.:
S-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă elemente care să atragă vinovăţia inculpaţilor M.S.M. şi M.G., argumentele avute în vedere menţinându-se şi în cazul acestora.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de apel a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., partea vătămată putându-şi valorifica drepturile printr-o acţiune civilă separată, conform art. 19 şi 20 C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 113 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs partea civilă SC B.S. SRL, motivele de recurs fiind consemnate în practicaua prezentei decizii, urmând nu mai fi reluate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 30688.01/3/2009.
Examinând motivele de recurs şi hotărârea atacată sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă SC B.S. SRL nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
I. Referitor la motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că nu este fondat.
Nu este întemeiată afirmaţia recurentei în sensul că instanţa de prim control judiciar, şi-a fundamentat soluţia exclusiv pe cererea esenţială care ar fi influenţat soarta procesului şi anume aceea formulată oral în şedinţa publică de reprezentatul Ministerului Public, prin care a susţinut apelul, dar nu conform motivelor de apel scrise şi că, de altfel, singurul element pe care se întemeiază soluţia este o notă de opinie, înscris neadus în cursul cercetării judecătoreşti şi apreciat drept probă, înscris emis de SC C.C.S.J. SRL cu sediul în localitatea Râmnicu Sărat.
Înalta Curte constată că soluţia de achitare a inculpaţilor M.G., M.S.M. şi C.V.D. dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., de instanţa de apel, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., a fost motivată de instanţa de apel reţinându-se că fapta reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi nu este prevăzută de legea penală, nefiind întreprinse acţiuni de inducere în eroare, prin amăgire sau întrebuinţare de mijloace frauduloase şi, numai în acest fel, partea vătămată să fie determinată să încheie sau să execute convenţia respectivă.
S-a mai reţinut de instanţa de apel că simpla neexecutare a unei obligaţii ce a fost luată în cadrul unei convenţii civile nu poate avea caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a angajat că va executa obligaţia până la o dată fixă, ştiind că nu îşi va putea respecta angajamentul, dar nu a uzat de mijloace frauduloase pentru a convinge partea adversă că va executa convenţia în termen.
De asemenea, s-a reţinut că simpla interpunere, în relaţia financiar-contabilă, între furnizor şi beneficiar, a unui intermediar - SC V. LLC - societate off-shore, nu poate constitui o dovadă a premeditării activităţii de inducere în eroare a partenerului, atâta timp cât reprezentanţii firmelor implicate au fost de la început de acord ca operaţiunile comerciale să se deruleze - într-un cadru legal, stabilit prin contract - prin intermediul acestei societăţi, asumându-şi în mod reciproc avantajele şi riscurile ce pot surveni în circuitul informaţional dintre mai multe bănci în raporturile cu clienţii lor.
Astfel, Înalta Curte nu constată o lipsă, o insuficienţă sau obscuritate a motivelor pe care şi-a fundamentat soluţia instanţa de apel, care să poată atrage nulitatea hotărârii, sau să poată face imposibil controlul judiciar al acesteia de către instanţa de recurs.
Nu se constată nicio redactare greşită a hotărârii care să poată apărea ca un viciu de procedură, chiar şi formal, care să conducă instanţa de control judiciar la imposibilitatea verificării hotărârii.
II. De asemenea, nici critica ce vizează motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. nu este întemeiată.
Arată recurenta că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra probelor existente la dosar şi nici asupra motivelor de apel invocate şi nici asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, omisiune ce a determinat nemotivarea hotărârii de către instanţa de apel, fiind incident şi motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Totodată, susţine recurenta, în motivele scrise, că instanţa de apel trebuia să dea o nouă apreciere probatoriului administrat care să fundamenteze o motivare pertinentă a deciziei penale, având în vedere soluţia de achitare a inculpaţilor şi, totodată, trebuia să facă aprecieri exprese la actele de control ale Gărzii Financiare şi ale Autorităţii Naţionale a Vămilor, la cele 4 expertize existente, la documentele financiar-contabile, la declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor şi în raport de motivele de apel ale fiecărei părţi în parte. De asemenea, a arătat că instanţa de apel nu a analizat motivele parchetului din susţinerea orală.
Nici acest motiv de casare nu este întemeiat.
Pentru a opera acest caz de casare, legea pretinde ca cererile esenţiale ale părţilor, de natură să garanteze drepturile lor, să fie de natură să influenţeze soluţia procesului. Astfel, cererea trebuie să fie de aşa natură încât să se poată aprecia că, dacă s-ar fi admis, ar fi schimbat soluţia cauzei.
Or, în speţă, recurenta critică hotărârea sub aspectul reaprecierii probatoriului administrat pentru a se dispune soluţia de achitare a inculpaţilor, în sensul de a se face referiri exprese la fiecare probă administrată.
Împrejurarea că instanţa de prim control judiciar nu a făcut referiri directe la fiecare probă administrată în parte nu poate atrage nulitatea hotărârii pronunţate, instanţa - aşa cum s-a arătat la pct. I din prezenta decizie - a arătat considerentele pe care îşi fundamentează soluţia de achitare a inculpaţilor, fapta nefiind prevăzută de legea penală, nerespectarea clauzelor contractuale stabilite între inculpaţi şi partea vătămată/civilă fiind de natură comercială, împrejurări ce urmează a se clarifica în faţa instanţei privind litigiile comerciale.
Înalta Curte mai constată că motivul de apel invocat oral de procurorul de şedinţă în faţa instanţei de apel, în sensul nelegalităţii hotărârii, privind pe inculpata C.V.D., în raport de aplicarea pedepsei accesorii, în varianta art. 71 - 64 C. pen., în sensul impunerii aplicării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., a fost analizat de instanţa de prim control judiciar. Instanţa de apel corect a apreciat că având în vedere soluţia de achitare a inculpaţilor, acest motiv de casare nu mai poate fi analizat, pedeapsa accesorie nemaiavând fundament atâta vreme cât nu a fost stabilită o pedeapsă principală pentru săvârşirea unor fapte de natură penală.
Critica recurentei în sensul că instanţa de apel trebuia să reaprecieze probatoriul administrat pentru a dispune soluţia de achitare a inculpaţilor de asemenea nu poate fi primită de instanţa de recurs, instanţa, în pronunţarea unei soluţii, nefiind obligată să-şi fundamenteze opinia în raport strict doar de solicitările părţilor, ci doar prin prisma probelor administrate, împrejurările desfăşurării faptelor, analizarea existenţei sau nu a elementelor constitutive ale săvârşirii unei fapte de natură penală, supuse criticilor părţilor, ceea ce instanţa de apel a realizat.
III. A mai invocat recurenta motivele de casare prev. de art. 3859 pct. 16, pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen.
În cadrul acestor motive de recurs indicate oral şi precizate în scris recurenta a criticat, generic, hotărârea pronunţată de instanţa de apel apreciind că în mod greşit au fost achitaţi inculpaţii, întrucât fapta săvârşită de aceştia nu este prevăzută de legea penală, precum şi că în acest mod s-a comis o eroare gravă de fapt, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri greşite de achitare, hotărârea pronunţată fiind contrară legii.
A mai susţinut, în motivele scrise de recurs, că începând cu luna noiembrie 2002, atât importatorul, cât şi intermediarul (reprezentaţi de aceeaşi persoană, M.G.) nu au mai efectuat plăţi parţiale, inducând şi menţinând în eroare exportatorul austriac prin comunicarea fără drept a unor imprimări de date intermediare din procesul intern bancar de prelucrare electronică, ca fiind confirmări de plată, respectiv, prin contrafacerea conţinutului unor astfel de mesaje electronice listate (cu sume nereale şi date de referinţă neconforme), plăţi în prelucrare ale unor plăţi neefectuate la momentul comunicării lor părţii vătămate, de la faxul A.B.
S-a mai arătat că societatea off-shore V. LLC a funcţionat ilegal pe teritoriul României, fiind folosită ca un simplu cont bancar din care inculpaţii, în calitate de reprezentanţi legali, aveau, în esenţă, un singur scop, şi anume acela de deturnare în folosul inculpaţilor a unor sume imense în valută cuvenite părţii vătămate şi Statului Român, cu sprijinul funcţionarilor bancari, sub pretextul că operau în numele unui nerezident, timp de 4 luni, până în luna martie 2003, prejudiciul cauzat exportatorului austriac atingând suma de 479.753,48 euro la care se adaugă prejudiciul cauzat prin evaziune fiscală.
În final, s-a arătat că inculpaţii, prin înşelăciune, şi-au însuşit atât mărfurile importate şi valorificate cât şi cea mai mare parte a sumelor de bani datorate pentru acestea, părţii vătămate.
Înalta Curte constată că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este necesar ca victima să fi fost indusă în eroare, să fi ajuns la o reprezentare greşită a unei situaţii sau împrejurări, ca rezultat al activităţii făptuitorului.
Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune de inducere în eroare, săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prin oricare dintre cele două modalităţi, făptuitorul îi creează persoanei vătămate o falsă reprezentare a realităţii, indiferent de mijloacele folosite în acest sens.
Latura subiectivă presupune intenţia directă, deoarece făptuitorul acţionează în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.
Potrivit normei procedural penale, forma de agravare în cazul infracţiunii de înşelăciune constă în mijloacele frauduloase folosite de către făptuitor dând de exemplu nume sau calităţi mincinoase.
În literatura de specialitate s-a arătat că deosebirea dintre mijloacele de inducere în eroare de la alin. (1) şi mijloacele frauduloase din forma agravată este mai mult cantitativă sau de intensitate, că un mijloc trebuie considerat fraudulos atunci când este de natură să asigure mai uşor reuşita acţiunii făptuitorului, când are aparenţa unui mijloc veridic, adică atunci când inspiră încredere şi înlătură orice bănuială.
În speţă, inculpaţii, prin SC S.I. SRL din România, la data de 27 august 2002, au încheiat un contract comercial cu Societatea Comercială "B.S." SRL din Austria, având ca obiect operaţiuni de import de carne din Germania şi Austria în România.
Ca urmare a derulării contractului comercial între Societatea Comercială "B.S." SRL din Austria şi SC S.I. SRL din România (asociaţi fiind inculpaţii M.S.M. şi M.G., iar inculpata C.V.D. avea calitatea de director general), prin intermediul "SC V. LLC" (societate off-shore înregistrată în statul Delaware, SUA - reprezentată de inculpatul M.G.), nu au fost nerespectate obligaţiile contractuale cu societatea comercială mai sus arătată din Austria, împrejurare care nu poate constitui o modalitate de inducere în eroare sau folosirea de mijloace frauduloase în scopul obţinerii unui folos material injust în folosul inculpaţilor sau al altor persoane.
Contractul comercial încheiat între societăţile comerciale aflate în litigiu a avut clauze contractuale prestabilite cu care ambele societăţi au fost de acord, însuşindu-şi desfăşurarea activităţilor comerciale ce urmau să se deruleze, precum şi modalităţile de plată ce urmau a se efectua între acestea.
Nu este vorba de reţinerea vreunei intenţii a inculpaţilor de inducere în eroare a societăţii comerciale străine, atâta vreme cât aceasta din urmă a fost în consens contractual cu societatea comercială din România, dându-şi consimţământul în desfăşurarea activităţilor comerciale, nefiind dovedită prin nicio probă administrată la dosarul cauzei vicierea consimţământului "B.S." SRL, aceasta având atribuţii depline şi autonome în ceea ce priveşte stabilirea unui acord comun cu societatea comercială din România ai căror asociaţi sunt inculpaţii.
Obligaţiile asumate prin contract de către inculpaţi şi de recurenta-parte civilă în baza principiului consensualităţii şi al bunei-credinţe au putere de lege, iar atâta vreme cât recurenta-parte civilă şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, încălcarea acestor obligaţii de către inculpaţi, care nu au efectuat plăţile conform facturilor primite pentru marfa importată, atrage răspunderea acestora din urmă în condiţiile contractuale stabilite între părţi şi nu atrage răspunderea în sensul normelor procedural penale.
Critica recurentei-părţi civile în sensul că inculpaţii au avut un singur scop, şi anume acela de deturnare în folosul inculpaţilor a unor sume imense în valută cuvenite părţii vătămate şi Statului Român, cu sprijinul funcţionarilor bancari, sub pretextul că operau în numele unui nerezident, timp de 4 luni până în luna martie 2003, prejudiciul cauzat exportatorului austriac atingând suma de 479.753,48 euro, la care se adaugă prejudiciul cauzat prin evaziune fiscală, nu poate fi primită de instanţa de recurs.
Dincolo de împrejurarea că aşa-zisul scop al inculpaţilor de a deturna sumele de bani în folosul acestora nu a fost dovedit în niciun fel, este neîntemeiată şi critica privind prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptelor de către inculpaţi privind evaziunea fiscală.
Prin Ordonanţa dată de procuror la 4 mai 2009 în Dosarul nr. 1766/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în temeiul art. 249 C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. rap. la art. 42 C. proc. pen., cu referire la art. 25 C. proc. pen. şi art. 30 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-au dispus, printre altele, disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în vederea continuării cercetărilor faţă de învinuiţii M.G., C.V.D., M.S.M., C.A.G. şi L.L.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acestuia şi în folosul lui propriu, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, folosire la autoritatea vamală de documente vamale şi comerciale falsificate prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Or, atâta vreme cât în cauză, în ceea ce priveşte faptele arătate anterior, inclusiv fapta de evaziune fiscală învederată de recurentă în motivele de recurs, a fost disjunsă şi declinată cauza în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în vederea continuării cercetărilor faţă de învinuiţii M.G., C.V.D., M.S.M., C.A.G. şi L.L.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, în cauza prezentă nu se poate face o analiză a acestei presupus săvârşite infracţiuni, cauza cu privire la acest aspect aflându-se în faza de cercetare de către o unitate de parchet.
Nu se poate reţine astfel că prin hotărârea pronunţată de instanţa de apel prin pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpaţilor s-a comis o gravă eroare de fapt sau hotărârea a fost pronunţată prin aplicarea greşită a legii.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC B.S. SRL împotriva Deciziei penale nr. 113 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC B.S. SRL împotriva Deciziei penale nr. 113 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată C.V.D., în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi M.S.M. şi M.G., în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3258/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3315/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
