ICCJ. Decizia nr. 3239/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3239/2012
Dosar nr. 6356/120/2011
Şedinţa publică din 10 octombrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 401 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, în dosarul nr. 6356/120/2011, în baza art. 14, 15, 347 C. proc. pen. şi art. 998 – art. 999 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă B.G.L., prin reprezentant legal Şt.A., domiciliată în comuna Mătăsaru, satul Teţcoiu, judeţul Dâmboviţa, obligând în solidar inculpaţii B.C.M. şi R.M.N., cel din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente R.M., către aceasta la plata sumei de 4.500 de lei daune materiale şi 35.000 lei daune morale.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii, inculpatul R.M.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente Radu Marian la plata sumei de câte 30 de lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii, inculpatul R.M.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente R.M., la plata sumei de câte 1000 de lei cheltuieli judiciare către partea civilă reprezentând onorariu apărător ales.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 330 din 23 septembrie 2011 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. 3547/120/2011, s-a soluţionat acţiunea penală cu care instanţa a fost sesizata prin rechizitoriul nr. 254/P/2011 din data de 03 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în sensul că: în baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. şi cu art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.M., la 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.
În baza art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen., şi cu art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore cuprinsă în intervalul 6 mai 2011 – 7 mai 2011 şi arestului preventiv de la 12 mai 2011 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2), art. 99 şi urm. C. pen. şi cu art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.M.N., la 3 ani închisoare.
În baza art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2) şi art. 99 şi urm. C. pen., şi cu art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la un an închisoare.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., pedeapsă a cărei executare va începe după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 110 şi art. 1101 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani, compus din 3 ani durata pedepsei închisorii şi 2 ani intervalul de timp fixat de instanţă.
În baza art. 110 1 C. pen., pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, a fost încredinţată supravegherea minorului părinţilor acestuia, R.M. şi R.E., domiciliaţi în comuna Mătăsaru, satul Teţcoiu, judeţul Dâmboviţa, în temeiul art. 103 alin. (3) lit. b) şi c) C. pen., stabilind, totodată, pentru minor obligaţia de a nu intra în legătură cu partea vătămată B.G.L. şi de a presta o activitate neremunerată pe o durată de 50 de ore de maxim 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, iar după împlinirea vârstei de 18 ani respectarea de către acesta a măsurilor prevăzute de art. 863 C. pen., după cum urmează:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
În baza dispoziţiilor art. 863 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să urmeze unul din programele organizate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi să nu intre în legătură cu partea vătămată B.G.L., domiciliat în comuna Mătăsaru, satul Teţcoiu, judeţul Dâmboviţa.
În baza art. 863 alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1101 alin. (3) şi art. 864 C. pen., raportat la art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza dispoziţiilor art. 193 C. proc. pen., au fost obligaţi aceeaşi inculpaţi să plătească părţii vătămate câte 1500 lei reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului ales al părţii vătămate, conform chitanţei nr. 0074 din 16 septembrie 2011.
În ceea ce privește latura civila, prin aceeași hotărâre în baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns soluţionarea acţiunii civile formulată de către partea civilă B.G.L., prin reprezentant legal Şt.A., domiciliată în comuna Mătăsaru, satul Teţcoiu, judeţul Dâmboviţa, în condiţiile în care s-au solicitat probe pentru dovedirea prejudiciului produs celui cel vătămat.
În considerentele sentinţei penale sus-menționate, tribunalul a reţinut că inculpații au înţeles să beneficieze de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., declarând, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, că recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare aşa cum au fost dovedite în faza de urmărire penală şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le-au depus la acelaşi termen de judecată. Ca urmare, instanţa a admis cererea acestora de aplicare a procedurii simplificate reglementate de textul de lege sus invocat, procedând la judecarea acţiunii penale conform respectivei proceduri.
Partea vătămată minora B.L., prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă împotriva inculpaţilor cu suma de 150.000 lei, din care 70.000 lei reprezentând daune morale, iar restul daune materiale.
Acţiunea civilă disjunsa prin hotărârea de condamnare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr. 6356/120/2010.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa penală pronunţată, a reţinut că sunt dovedite daunele materiale în sumă de 4.500 lei, şi a apreciat că o despăgubire morală în cuantum de 35.000 lei este de natură să acopere traumele suferite de partea vătămată B.L.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul R.M.N. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, inculpatul a susţinut că tatăl său, în calitatea sa de parte responsabilă civilmente nu se impunea a fi obligat în solidar cu coinculpatul B.C.M. la despăgubiri şi în condiţiile menţinerii în sarcina acestui inculpat a infracţiunii deduse judecăţii cu existenţa unor circumstanţe agravante.
Pe de altă parte, cuantumul prejudiciului moral la care a fost obligat inculpatul – apelant s-a apreciat ca fiind excesiv de ridicat, la suma de 35.000 lei, care se impune a fi diminuat considerabil şi, aceasta, în condiţiile în care veniturile familiei sale sunt foarte reduse.
S-a susţinut că toate acestea impun desfiinţarea în parte a sentinţei şi stabilirea unui cuantum al despăgubirilor mult diminuat pentru a putea fi suportat de inculpatul – apelant şi familia sa.
Prin decizia penală nr. 47 din 14 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefundat, apelul promovat de inculpatul R.M.N.
Curtea a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută prin hotărârea de condamnare în baza probatoriilor administrate, iar încadrarea juridică a fost corespunzătoare.
Urmare soluţionării definitive a laturii penale a cauzei, în latura civilă disjunsă de cea penală s-a considerat că a fost legal reţinută şi obligarea în solidar a celor doi inculpaţi împreună şi cu tatăl inculpatului – apelant R.M., la despăgubiri în cuantum de 4.500 lei, rezultate din activitatea infracţională, precum şi la daune morale în sumă de 35.000 lei, către partea civilă B.L., victima infracţiunilor, prin reprezentantul său legal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.M.N. care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra probe sub aspectul despăgubirilor morale, susţinând că cele acordate sunt într-un cuantum mult prea mare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate, dar şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recursul, ca al treilea grad de jurisdicţie, este admisibil numai pentru cazurile de casare expres şi limitativ prevăzut de art. 3859 C. proc. pen., în baza cărora hotărârile atacate sunt verificate, în principal, sub aspectul legalităţii, cu două excepţii (motivul de recurs privind eroarea gravă de fapt care oferă posibilitatea verificării concordanţei situaţiei de fapt reţinute cu probele administrate şi motivul de recurs privind individualizarea pedepsei).
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că critica formulată de recurentul inculpat nu se circumscrie nici uneia dintre cazurile de casare întrucât aprecierea cuantumului despăgubirilor morale este la latitudinea instanţei de judecată în funcţie de urmările periculoase socialmente a faptei, respectiv, în speţă, în raport de consecinţele fizice şi psihice pe care le-a avut asupra părţii vătămate B.L.G. comiterea infracţiunii de viol.
Critica recurentului inculpat nu constituie motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., având în vedere că partea vătămată şi-a manifestat expres voinţa ca inculpatul să fie tras la răspundere civilă, solicitând inclusiv repararea prejudiciului moral suferit, că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale, că despăgubirile morale au fost stabilite în funcţie de traumele psihice şi fizice apreciate de instanţă, ca fiind suportate de partea vătămată, şi că nu se pune în discuţie o îmbogăţire fără justă cauză.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Înalta Curte îl va respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., dispunându-se conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M.N. împotriva deciziei penale nr. 47 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3246/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3237/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
