ICCJ. Decizia nr. 329/2012. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 329/2012
Dosar nr. 46/44/2012
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7/ F din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis cererea autorităţilor judiciare italiene, respectiv Tribunalul Rovigno - Italia şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis în Dosarul înregistrat sub nr. 486/2011 RGNR – 46/2011 RG TRIB din 14 februarie 2011 pe numele persoanei solicitate I.M. (fiul lui V. şi V.) şi predarea acestuia autorităţilor judiciare italiene.
În baza art. 12 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (2), (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004 republicată a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate, pe o durată de 25 zile de la 18 ianuarie 2012 până la data de 11 februarie 2012, inclusiv.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu începând cu data de 13 ianuarie 2012.
S-a luat act că persoana solicitată I.M. nu a renunţat la regula specialităţii.
S-a solicitat autorităţii judiciare italiene respectarea garanţiilor prevăzute în art. 5 din Decizia Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 - 2002/584/JAI, precum şi în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Tribunalul din Rovigno – Italia a emis o semnalare în Sistemul SIRENE pentru săvârşirea de către cetăţeanul român I.M. a infracţiunii de tentativă la furt în formă agravată, multiplă şi în complicitate, prevăzută de art. 110, 56, 61 pct. 5, 624, 625 pct. 2, 5 şi 7 C. pen. Italian.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 29 ianuarie 2011, în complicitate cu patru persoane, unele deghizate, a încercat să fure benzină din rezervorul unui vehicul parcat pe stradă.
Curtea, analizând actele dosarului, a reţinut că la data de 14 noiembrie 2011 a fost emis mandatul european de arestare în baza ordonanţei de executare a detenţiei provizorii nr. 486/2011 RGNR - 46/2011 RG TRIB dată la data de 14 februarie 2011 de Tribunalul din Rovigno pe numele cetăţeanului român I.M.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2012, instanţa a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate I.M., pe o perioadă de 5 zile, de la 13 ianuarie 2012 la 17 ianuarie 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a acordat termen pe data de 17 ianuarie 2012 în vederea depunerii mandatului european de arestare, având în vedere că la dosar exista doar o semnalare din partea autorităţilor italiene.
La data de 17 ianuarie 2012 a fost depus la dosarul cauzei mandatul european de arestare emis la 14 noiembrie 2011 de către Tribunalul Rovigo - Italia.
Curtea a constatat că mandatul european de arestare îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea, privind cooperarea judiciară în materie penală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată.
Recursul este nefondat.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte opinează că soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect dispunându-se punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene faţă de împrejurarea că sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, modificată.
Potrivit disp. art. 77 din Legea nr. 302/2004, modificată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privativă de libertate.
Ca atare, mandatul european de arestare reprezintă o formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală şi se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, legea stabilind expres cazurile în care poate fi refuzată punerea în executare a mandatului european de arestare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte opinează că mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene îndeplineşte condiţiile de fond şi formă prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004, modificată şi nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului din cele prevăzute de art. 88 din aceeaşi lege.
Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, fapta comisă de persoana solicitată I.M. a fost încadrată de autorităţile italiene în disp. art. 110, 56, 61 pct. 5, 624, 625 pct. 2, 5 şi 7 C. pen. italian, privind săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt în formă agravată, multiplă şi în complicitate.
Fapta presupus a fi săvârşită este prevăzută ca infracţiune şi în legea penală română respectiv, art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., faptă sancţionată cu pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare şi este dintre cele ce dau naştere la predare, potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Mandatul european de arestare îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea privind cooperarea judiciară în materie penală, în sensul că a fost emis de o autoritate competentă, respectiv Tribunalul Rovigo - Italia, pentru o infracţiune de drept comun, infracţiune care este incriminată şi de legislaţia română, fiind pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Cât timp în cauză, nu se identifică motive de refuz al executării mandatului european de arestare din cele reglementate de disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul persoanei solicitate.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată I.M. împotriva sentinţei penale nr. 7/ F din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 333/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 324/2012. Penal → |
|---|
