ICCJ. Decizia nr. 333/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierenr. 333/2012
Dosar nr. 852/57/2011
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra cauzei penale de faţă;
Prin Decizia penală nr. 117 din 1 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în dosarul nr. 1469/257/201*, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. XXIV pct. 3 din Legea nr. 202/2010, a fost declinată competenţa de soluţionare a apelului formulat de inculpata N.C.C., împotriva sentinţei nr. 210 din 02 iulie 2010, pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul nr. 1469/257/2010, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 210 din 02 iulie 2010 a Judecătoriei Mediaş, a fost condamnată inculpata N.C.C., în baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen.
În baza art. 865 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 594 din 26 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sibiu.
Conform art. 36 alin. (1) C. pen., s-a contopit această pedeapsa aplicată inculpatei prin prezenta hotărâre cu aceea de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 594 din 26 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sibiu.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 20 octombrie 2009, inculpata, însoţită fiind de prietenul său C.J.M., a intrat în magazinul aparţinând părţii vătămate SC V.G. SRL Mediaş, şi, în timp ce însoţitorul său a distras atenţia vânzătoarei, a sustras un lanţ de aur, în greutate de 32 grame şi în valoare de 2.880 lei, din vitrina magazinului.
După sustragerea acestui obiect, cei doi au părăsit magazinul.
Inculpata a vândut lanţul sustras unei persoane neidentificate cu suma de 1.500 lei, potrivit susţinerilor inculpatei.
Fapta inculpatei a fost descoperită de către martora R.E., vânzătoarea magazinului, care a sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii.
Audiată fiind în cursul urmăririi penale, inculpata a recunoscut săvârşirea faptei, cu complicitatea numitului C.J.M.
Reţinând vinovăţia inculpatei în săvârşirea faptei, instanţa de fond i-a aplicat acesteia o pedeapsă de 4 ani închisoare, având în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei perseverenţa infracţională a inculpatei, modul de viaţă parazitar al acesteia, nesinceritatea inculpatei şi sustragerea sa de la judecata cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpata, iar, prin Decizia penală nr. 278 din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Sibiu a fost respins apelul inculpatei ca nefondat.
Prin Decizia penală nr. 947/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost admis recursul inculpatei, fiind casată sentinţa penală nr. 278/2010 a Tribunalului şi fiind trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Sibiu, cu motivarea că au fost încălcate cerinţele esenţiale ale art. 6 C.E.D.O., care prevăd obligaţia organelor judiciare de a asigura drepturile inculpatului de a fi prezent în sala de judecată, fie la procesul în primă instanţă, fie la examinarea cauzei. Întrucât nu există indicii că inculpata a refuzat să participe la judecarea cauzei, iar aceasta a solicitat expres să fie audiată, s-a apreciat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 1469/257/2010*.
La termenul de judecată din 01 iunie 2011, instanţa a pus în discuţia părţilor competenţa materială a tribunalului în soluţionarea apelului, faţă de dispoziţiile art. XXIV pct. 3 din Legea nr. 202/2010.
Potrivit acestor dispoziţii legale, în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile Legii nr. 202/2010 privitoare la competenţă sunt aplicabile.
Instanţa a apreciat că acest text legal nu face nicio distincţie cu privire la casarea cu trimitere spre rejudecare la judecătorie sau la tribunal, astfel că în lipsa unor dispoziţii exprese, tribunalul apreciază că textul legal are în vedere toate cazurile de casare cu trimitere spre rejudecare. Dacă legiuitorul ar fi urmărit să dea eficienţă dispoziţiilor art. XXIV pct. 3 din Legea nr. 202/2010 doar în situaţia în care cauza ar fi casată cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, ar fi prevăzut expres această împrejurare, ori în tăcerea legii, tribunalul a apreciat că normele actuale de competenţă sunt incidente în speţă.
Întrucât, după modificarea Codului de procedură penală, respectiv al pct. 2 al art. 27 C. proc. pen. prin art. XXIV pct. 4 din Legea nr. 202/2010, tribunalul nu mai are competenţă materială în soluţionarea apelurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie în primă instanţă, s-a declinat în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. XXIV pct. 3 din Legea nr. 202/2010 competenţa de soluţionare a apelului formulat de inculpata N.C.C., împotriva sentinţei nr. 210 din 02 iulie 2010, pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul nr. 1469/257/2010, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia pentru judecarea apelului.
Instanţa, din oficiu, a pus în discuţie competenţa de soluţionare a căii de atac.
Prin Decizia penală nr. 148/A din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, în baza art. 42 C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a apelului formulat de inculpata N.C.C. împotriva sentinţei penale nr. 210 din 2 iulie 2010 pronunţată de Judecătoria Mediaş, în dosarul nr. 1469/257/2010, în favoarea Tribunalului Sibiu.
S-a constatat declanşarea conflictului negativ de competenţă între Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu şi s-a trimis cauza pentru soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a apreciat, prin raportare la dispoziţiile art. XXIV alin. (1) şi (2) din Legea nr. 202/2010 că, în speţă, competenţa de soluţionare a apelului aparţine Tribunalului Sibiu, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor din Codul de procedură penală aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Instanţa curţii de apel a apreciat că, deşi în alin. (3) al art. XXIV al Legii nr. 202/2010 se arată că în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile acestei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile, acest alineat trebuie coroborat cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. XXIV, dispoziţii în conformitate cu care, pentru cauzele aflate în curs de judecată în faţa instanţei de apel, această cale de atac nu a fost desfiinţată.
Înalta Curte, fiind învestită cu judecarea conflictului negativ de competenţă, apreciază a fi competent să soluţioneze apelul formulat de inculpata N.C.C., Tribunalul Sibiu pentru următoarele considerente:
Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010, prevede în art. XXIV alin. (1) că hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Din interpretarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) mai sus enunţate rezultă, fără echivoc, faptul că numai hotărârile nedefinitive pronunţate înainte de 25 noiembrie 2010 – data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală nemodificate prin Legea nr. 202/2010.
În speţa dedusă judecăţii, se constată că sentinţa penală nr. 210/2010 a fost pronunţată de Judecătoria Mediaş la data de 2 iulie 2010, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind incidente dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, respectiv hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală nemodificate prin Legea nr. 202/2010.
Conform alin. (2) al aceleiaşi dispoziţii tranzitorii, procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Or, în speţă, instanţa de fond (Judecătoria Mediaş) a fost sesizată cu o cauză anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, pronunţând hotărârea nr. 210 din 2 iulie 2010, astfel încât cauza urmează a fi soluţionată, în căi de atac, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală nemodificate prin Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Deşi în alin. (3) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010 se arată că în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile acestei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile, acest alineat trebuie coroborat cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. XXIV, dispoziţii în conformitate cu care, pentru cauzele aflate în curs de judecată în faţa instanţei de apel, această cale de atac nu a fost desfiinţată. În consecinţă, instanţa de recurs care dispune asupra apelului poate pronunţa oricare din soluţiile prevăzute de art. 38515 pct. 1 şi 2 C. proc. pen., inclusiv trimiterea cauzei în rejudecare instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Prin Decizia penală nr. 947/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost admis recursul inculpatei, fiind casată sentinţa penală nr. 278/2010 a Tribunalului şi, în mod corect, a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului, cu motivarea că au fost încălcate cerinţele esenţiale ale art. 6 C.E.D.O.
Faţă de cele reţinute, în raport de dispoziţiile art. XXIV alin. (1) şi (2) din Legea nr. 202/2010, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a apelului declarat de inculpata N.C.C. în favoarea Tribunalului Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului formulat de inculpata N.C.C., în favoarea Tribunalului Sibiu.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 161/2012. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Încheierea nr. 365/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
