ICCJ. Decizia nr. 3419/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3419/2012
Dosar nr. 901/1/2012
Şedinţa publică din 23 octombrie 2012
Asupra cauzei penale de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 901/1/2012 la data de 22 iunie 2011, contestatorul F.F. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 279 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2794/2/2010, invocând ca temeiuri legale dispoziţiile art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că rezoluţia de începere a urmăririi penale a fost dată fără ca să existe în prealabil o sesizare legală a organului de urmărire penală în vreuna din modalităţile prevăzute de art. 221 C. proc. pen. În argumentarea acestei susţineri a fost invocată Decizia nr. 219 din 7 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat faptul că rezoluţia de începere a urmăririi penale dată cu încălcarea prevederilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 221 alin. (1) C. proc. pen. atrage restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Prin raportare la cele relatate anterior dar şi la prevederile art. 263 alin. (1) C. proc. pen. s-a apreciat că rezoluţia din 4 februarie 2009 este lipsită de valabilitate iar rechizitoriul lovit de nulitate, caz în care se impune restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
În ce priveşte existenţa a două hotărâri contrare cu privire la aceeaşi faptă s-a arătat că art. 4 din Protocolul 7 interzice urmărirea sau judecarea unei persoane de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acelui stat.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen. poate fi introdusă de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunţată la data de 31 ianuarie 2012, iar contestatorul a introdus contestaţia în anulare la data de 6 februarie 2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazul în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care existau dovezi la dosar.
Referitor la susţinerile condamnatului contestator precum că sesizarea organului de urmărire penală nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 221 C. proc. pen., se constată că pentru infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat legea nu impune necesitatea sesizării organului judiciar prin plângere funcţionând principiul oficialităţii procesului penal reglementat de dispoziţiile art. 2 C. proc. pen.
Aşa fiind, în baza art. 391 alin. (1) raportat la art. 386 lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de condamnatul F.F. împotriva Deciziei penale nr. 279 din data de 30 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2974/2/2010.
Verificând competenţa în raport de prevederile art. 386 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nu competentă să judece cererea raportat la acest temei juridic, având în vedere faptul că cea de a doua hotărâre definitivă precizată de contestator ca fiind dată pentru aceeaşi faptă care a făcut obiectul Deciziei penale nr. 279 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Sentinţa penală nr. 123 din 21 martie 2012 este pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, motiv pentru care în baza dispoziţiilor art. 389 alin. (2) C. proc. pen. va trimite contestaţia în anulare acestei din urmă instanţe spre competentă soluţionare.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 391 alin. (1) rap. la art. 386 lit. c) C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul F.F. împotriva Deciziei penale nr. 279 din data de 30 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2974/2/2010.
Trimite spre competentă soluţionare, contestaţia în anulare formulată de condamnatul contestator împotriva Sentinţei penale nr. 123 din 21 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi Deciziei penale nr. 279 din data de 30 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3329/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 38/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul... → |
|---|
