ICCJ. Decizia nr. 3431/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3431/2012
Dosar nr. 939/33/2010
Şedinţa publică din 24 octombrie 2012
Deliberând asupra recursurilor declarate de partea civilă P.C. şi inculpatul S.I.S.R. împotriva Sentinţei penale nr. 58/2011 din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a condamnat pe inculpatul S.I.S. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81, art. 82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat pe durata termenului de încercare şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, conform art. 83 C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă P.C. şi l-a obligat pe inculpat la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.000 lei pe perioada 1 august 2007 - 24 aprilie 2008 şi la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.500 lei pe perioada 8 noiembrie 2007 - 24 aprilie 2008, precum şi a sumei de 3.800 de lei cu dobânda legală începând cu luna iunie 2007 până la plata integrală a sumei. A respins cererea părţii civile privind acordarea de daune morale. În baza art. 193 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către martorul M.B. În suma de 150 de lei.
În baza art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 1.500 lei.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Cluj a reţinut trimiterea în judecată a inculpatului S.I.S.R. - avocat în cadrul Baroului Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ce constă în aceea că în perioada iunie - noiembrie 2007 în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a indus în eroare partea vătămată P.C. care l-a angajat pe inculpat în calitate de avocat, prezentându-i în mod contrar adevărului că trebuie să plătească o taxă de timbru de 3.800 lei şi o cauţiune de 12.000 lei în Dosarul nr. 3160/83/2007 la Tribunalul Satu Mare respectiv o cauţiune în sumă de 12.500 lei în trei dosare aflate pe rolul Tribunalului Timiş în scopul de a obţine pentru sine un folos material în sumă de 28.300 lei.
Atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii inculpatul a negat comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Examinând probele dosarului Curtea a reţinut că inculpatul S.I.S.R. este, începând cu anul 1998, avocat în cadrul Baroului Cluj.
Curtea a reţinut că la data de 14 iunie 2007 inculpatul a încheiat un contract de asistenţă juridică cu nr. 48 din 14 iunie 2007 cu partea vătămată P.C., obiectul contractului fiind asistarea părţii vătămate în cadrul negocierilor cu reprezentanţii SC U.G. SRL, respectiv asistarea în faţa instanţelor de judecată în litigiile având ca obiect retragerea părţii vătămate din cadrul SC U.G. SRL precum şi dizolvarea acestei societăţi.
Pentru aceste servicii de asistenţă juridică s-a stabilit în baza contractului încheiat un onorariu de 6.000 euro la care se adaugă TVA, iar partea vătămată în data de 15 iunie 2007 a plătit inculpatului suma de 23.562 lei echivalentul sumei de 7.140 euro la un curs valutar de 1 euro = 3,3 RON.
În baza contractului de asistenţă juridică menţionat mai sus inculpatul a înregistrat la Tribunalul Satu Mare o cerere de chemare în judecată care a format obiectul Dosarului nr. 3160/83/2007, iar după înregistrarea acestui dosar în cursul lunilor iunie - iulie 2007, inculpatul a solicitat părţii vătămate plata sumei de 3.800 lei reprezentând taxă de timbru.
Deoarece partea vătămată se afla la susţinerea examenului de bacalaureat în localitatea Negreşti Oaş, iar inculpatul urma să achite taxa de timbru la Satu Mare, Curtea de Apel a reţinut că partea vătămată a trimis banii inculpatului prin intermediul soţiei sale martora P.I. care i-a predat suma de 3.800 lei inculpatului la benzinăria O. din Satu Mare situată la intrarea în oraş dinspre Negreşti Oaş. Martora s-a deplasat la acea benzinărie cu autoturismul marca S. condus de către martorul M.V.G. care a confirmat întâlnirea dintre inculpat şi martoră.
Curtea de Apel a reţinut că din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3160/83/2007 din data de 10 martie 2010 a rezultat că la data de 6 iulie 2007 s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 70 lei, conform chitanţei nr. x, respectiv un timbru judiciar în sumă de 5 lei, iar din certificatul emis de către aceeaşi instanţă la data de 18 martie 2010 rezultă că la acelaşi dosar nu se află nicio chitanţă care să atestă achitarea sumei de 3.800 lei cu titlu de taxă de timbru de către partea vătămată.
Ca atare, în mod evident raportat la cele expuse mai sus, Curtea de Apel reţine că inculpatul a indus în eroare partea vătămată prin prezentarea acesteia în mod mincinos că trebuie să achite o taxă de timbru în sumă de 3.800 lei, deşi în realitate aceasta trebuia să plătească o taxă de 70 lei, în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust concretizat în diferenţa de 3.730 lei.
2. La data de 20 iulie 2007 printr-un e-mail i-a pus în vedere părţii vătămate că în săptămâna următoare s-ar putea ca instanţa să oblige la plata unei cauţiuni, iar la data de 26 iulie 2007, tot printr-un e-mail inculpatul i-a comunicat părţii vătămate că a luat legătura cu instanţa de judecată şi i-a fost comunicat cuantumul cauţiunii respectiv suma de 12.000 lei, iar partea vătămată să fie pregătită, deoarece "va intra direct în luptă". În acelaşi context inculpatul i-a cerut în mod expres părţii vătămate ca pentru data de 1 august 2007 să aibă această sumă urmând ca inculpatul să se ocupe de consemnarea acesteia la dispoziţia instanţei de judecată.
La data de 1 august 2007 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul la Negreşti Oaş şi i-a predat suma de 12.000 lei, ocazie cu care i-a solicitat inculpatului eliberarea unei chitanţe însă acesta din urmă i-a spus să aibă încredere în el că îi va aduce dovada consemnării mai târziu.
Curtea de Apel reţine că din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007 din data 10 martie 2010 rezultă că în acest dosar nu a fost pronunţată nicio încheiere privind obligarea părţii vătămate la plata unei cauţiuni în sumă de 12.000 lei şi mai mult în acelaşi dosar prin încheierea nr. 180/LC/CC din 24 august 2007, Tribunalul Satu Mare a respins cererea părţii vătămate care avea calitatea de reclamant în acel dosar, privind instituirea unui sechestru asigurător.
Ca atare, rezultă că inculpatul raportat la cele expuse mai sus, a indus-o în eroare pe partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să plătească o cauţiune stabilită de instanţă în sumă de 12.000 lei, deşi în realitate nu exista nicio dispoziţie a instanţei în acest sens, în scopul de a reţine pentru sine un folos material injust în sumă de 12.000 lei.
3. La data de 6 noiembrie 2007, inculpatul i-a trimis părţii vătămate un e-mail prin care o asigura "că are veşti bune de pe toate fronturile şi că va urma o săptămână de foc", lăsându-i acesteia impresia că au fost promovate la Tribunalul Timiş mai multe acţiuni care au format obiectul mai multor dosare în care au fost stabilite termene şi care aveau ca obiect luarea unor măsuri asigurătorii faţă de SC F.F. SRL.
Curtea de Apel a reţinut că pentru a fi şi mai convingător inculpatul i-a comunicat părţii vătămate prin e-mail că a primit încheierea de încuviinţare a măsurilor asigurătorii prin care instanţa de judecată a pus în vedere să se achite suma de 12.500 lei pentru toate cele trei dosare, astfel că inculpatul i-a solicitat părţii vătămate că la întâlnirea stabilită pentru data de 8 noiembrie 2007 să aibă banii pregătiţi pentru a putea achita această sumă la Timişoara în data de 9 noiembrie 2007.
La data de 8 noiembrie 2007 la Satu Mare partea vătămată a predat inculpatului - care afirma că se va îndrepta spre Timişoara pentru a depune banii la dispoziţia instanţei - suma de 12.500 lei.
Din certificatele de grefă din 12 noiembrie 2009 şi din 16 martie 2010 emise de Tribunalul Timiş Curtea de Apel reţine că pe rolul acelei instanţe nu exista nici un Dosar pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 în care să figureze ca părţi numitul P.C. şi SC F.F. SRL. Curtea de Apel reţine că inculpatul a indus din nou în eroare partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să achite cauţiunea în sumă de 12.500 lei stabilită de Tribunalul Timiş în trei dosare aflate pe rolul acesteia, deşi în realitate nu existau nici cele trei dosare înregistrate la acea instanţă şi în consecinţă nicio dispoziţie a tribunalului în acest sens, în scopul de a obţine un folos material injust în sumă de 12.500 lei.
După ce în data de 8 aprilie 2008 prin Decizia nr. 35/2008 - A/C, a Curţii de Apel Oradea pronunţată în Dosarul nr. 155/35/C/2008 i s-a respins apelul părţii vătămate formulat împotriva Sentinţei nr. 1831/LC din 20 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3160/83/2007, s-a început executarea silită împotriva părţii vătămate, ocazie cu care aceasta a constatat că din contul său bancar a fost luată întreaga sumă de bani la care a fost obligată de instanţă.
Curtea de Apel reţine că partea vătămată ştiind că a plătit o cauţiune de 12.000 lei în acel dosar a întrebat executorul judecătoresc de ce i-a luat întreaga sumă din cont şi de ce nu i-a luat doar diferenţa după scăderea cauţiunii, iar executorul judecătoresc M.B. a spus părţii vătămate că dacă a plătit o cauţiune să-i solicite avocatului să se ocupe de restituirea acesteia. Ca atare, partea vătămată având nevoie de bani i-a cerut inculpatului să ia măsuri pentru recuperarea cauţiunii, iar acesta din urmă i-a spus că trebuie să vorbească cu judecătorul.
La data de 24 aprilie 2008 inculpatul a remis suma de 24.500 lei părţii vătămate la cabinetul său avocaţial din Cluj solicitându-i acestuia semnarea unei declaraţii în acest sens.
Curtea de Apel a reţinut că sunt superflue susţinerile inculpatului în sensul că nu a avut intenţia de a induce în eroare partea vătămată în scopul obţinerii sumei de 24.500 lei prin justificarea unor dispoziţii nereale din încheieri ale şedinţelor de judecată şi dosare fictive, ci a deţinut suma menţionată cu acordul părţii vătămate în vederea plăţii unor cauţiuni în cazul în care vor fi necesare. Astfel, Curtea de apel reţine că probele administrate relevă vinovăţia inculpatului, precum şi intenţia acestuia de a obţine un folos material injust, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, inclusiv sub aspectul laturii subiective, şi ca atare o soluţie de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. este exclusă.
De asemenea, probele administrate au confirmat şi comiterea infracţiunii de înşelăciune menţionată la pct. 1, respectiv că inculpatul a indus-o în eroare partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să plătească o taxă de timbru în sumă de 3.800 lei deşi în realitate taxa de timbru era de 70 de lei, în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust constând în diferenţa de 3.730 lei, astfel că soluţia de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. este inoportună.
Curtea de apel Cluj reţine că starea de fapt a fost dovedită cu plângerea părţii vătămate P.C., copia contractului de asistenţă juridică din 14 iunie 2007 încheiat între inculpat şi partea vătămată, copia facturii din 15 iunie 2007, copia e-mailului din 20 iulie 2007 trimisă de inculpat către partea vătămată privind încuviinţarea cauţiunii de către instanţă, copia e-mailului din 26 iulie 2007 trimisă de inculpat către partea vătămată privind suma cauţiunii în cuantum de 12.000 RON, copia e-mailului din 6 noiembrie 2007 trimisă de inculpat către partea vătămată privind existenţa celor trei dosare la Tribunalul Timiş şi plata unei cauţiuni în sumă de 12.500 RON, copia certificatului de grefă din 12 noiembrie 2009 emis de Tribunalul Timiş, certificatele de grefă din datele de 4 ianuarie 2010, 10 martie 2010 emise de Tribunalul Satu Mare aferente Dosarului nr. 3160/83/2007, certificatul de grefă din 16 martie 2010 emis de Tribunalul Timiş, Hotărârea nr. 45 din 18 martie 2010 a Baroului Cluj, declaraţiile părţii vătămate P.C. (dosar instanţa de fond), declaraţiile inculpatului (dosar instanţa fond), proces-verbal de confruntare, declaraţiile martorei P.I., declaraţia martorului M.V.G., declaraţia martorului M.B. şi declaraţia martorului P.B., copia după încheierea şedinţei publice din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii şedinţei publice din 18 octombrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii şedinţei publice din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii şedinţei publice din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii şedinţei publice din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia după Sentinţa civilă nr. 1294 din 5 decembrie 2007 în Dosar nr. 994/266/2007 a Judecătoriei Negreşti Oaş având ca obiect contestaţie la executare, copii după dosarul de executare înregistrat la Biroul executorului judecătoresc M.B.
Pe baza probelor administrate Curtea de Apel a reţinut că în drept, faptele inculpatului S.I.S.R. care în perioada iunie - noiembrie 2007 în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a indus-o în eroare pe partea vătămată P.C. care l-a angajat în calitate de avocat, prezentându-i în mod necorespunzător adevărul în sensul că trebuie să plătească o taxă de timbru de 3.800 lei şi o cauţiune în sumă de 12.000 lei în Dosarul nr. 3160/83/2007 la Tribunalul Satu Mare, respectiv o cauţiune în sumă de 12.500 lei în trei dosare care s-ar fi aflat pe rolul Tribunalului Timiş, deşi în realitate aceste trei dosare nu au fost înregistrate, în scopul de a obţine pentru sine un folos material în sumă de 28.300 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, urmările produse precum şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi care a depus diligente pentru recuperarea aproape integrală a prejudiciului cauzat, însă nu a recunoscut comiterea faptei, astfel că aplicarea unei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare va fi în măsură să asigure scopul pedepsei aşa cum apare reglementat în art. 52 C. pen.
Curtea de Apel a înlăturat solicitarea de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen. respectiv fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Potrivit art. 181 C. pen. nu constituie infracţiune fapta prev. de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanţă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmare produsă precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Potrivit art. 117 din Statutul profesiei de avocat publicat în M.Of. nr. 45/13.01.2005 probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale credibilităţii avocatului şi profesiei de avocat.
Curtea de Apel reţine că inculpatul a eludat încrederea manifestată de partea vătămată în scopul obţinerii unui folos material injust într-un cuantum substanţial, chiar dacă acesta a fost recuperat parţial, prin dezinformarea şi inducerea în eroare a părţii vătămate şi în consecinţă prin încălcarea obligaţiilor prev. de art. 116 din Statutul avocatului în virtutea căreia avocatul este obligat să îşi sfătuiască şi să îşi informeze clientul, în mod conştiincios, corect şi cu diligentă.
Aceste aspecte conferă faptei săvârşită de inculpat cu atât mai mult cu cât aceasta a fost comisă în formă continuată fiind reţinute şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. În acest sens, un caracter grav şi exclud aprecierea că fapta nu prezintă un grad de pericol social, dar nici sub acest aspect susţinerile inculpatului nu sunt fondate, iar o soluţie de achitare în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este exclusă.
Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată şi fără privare de libertate având în vedere că acesta a recuperat aproape integral prejudiciul precum şi faptul că este la prima confruntare cu legea penală şi în prezent este avocat în cadrul Baroului Cluj, astfel că, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 şi 82 C. pen., Curtea a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Partea vătămată P.C. s-a constituit parte civilă în cauză cu următoarele sume de bani:
- suma de 1.800 lei ce reprezintă taxa de timbru achitată în Dosarul nr. 994/226/2007 a Judecătoriei Negreşti Oaş;
- suma de 3.800 lei şi dobânda B. aferentă ce reprezintă taxă de timbru în Dosarul nr. 3160/83/2007 a Tribunalului Satu Mare;
- dobânzile la suma de 24.500 lei sumă pe care le-a înmânat inculpatului în data de 1 august 2007 pentru Dosarul nr. 3160/83/2007 a Tribunalului Satu Mare şi în data de 8 noiembrie 2007 pentru dosarele presupuse a fi înregistrate la Tribunalul Timiş de la datele remiterii sumelor de 12.000 lei, respectiv 12.500 lei şi până la data de 24 aprilie 2008 când a recuperat prejudiciul total.
- suma de 100.000 lei ce reprezintă prejudiciul moral concretizat în natură şi conceptul infracţiunii premeditate şi săvârşite de inculpat având în vedere şi pericolul la care a fost supusă partea vătămată căreia i s-a creat o stare de stres prin necunoaşterea adevărului cauzare de inducere în eroare şi minciună.
Partea civilă a depus şi concluzii scrise anterior pronunţării hotărârii prin care a solicitat şi obligarea inculpatului la plata sumei de 5.600 lei şi dobânzile aferente B. ce reprezintă blocajul financiar cauzat de către inculpat pe toată durata timpului până la stabilirea de către instanţa de judecată a adevărului.
Deoarece s-a constatat vinovăţia inculpatului, iar prin fapta sa a cauzat un prejudiciu material, Curtea în baza art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă P.C. şi l-a obligat pe inculpat la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.000 lei pe perioada 1 august 2007 -24 aprilie 2008 şi la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.500 lei pe perioada 8 noiembrie 2007 - 24 aprilie 2008, precum şi a sumei de 3.800 de lei cu dobânda legală începând cu luna iunie 2007 până la plata integrală a sumei.
Referitor la obligarea inculpatului la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de taxă de timbru achitată în Dosarul nr. 994/226/2007 a Judecătoriei Negreşti Oaş având ca obiect contestaţie la executare către partea civilă, probele administrate nu au confirmat acest aspect, motiv pentru care Curtea nu a dispus obligarea inculpatului şi la plata acestei sume.
Curtea a reţinut şi că solicitarea părţii civile privind acordarea sumei de 5.600 lei menţionată în concluziile scrise nu se justifică deoarece, pe de o parte aceasta nu s-a constituit parte civilă cu suma respectivă în condiţiile reglementate de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., respectiv în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare, iar pe de altă parte nici nu a fost dovedită.
Infracţiunea de înşelăciune a fost inclusă în categoria infracţiunilor contra patrimoniului fiind deci susceptibilă de a cauza doar un prejudiciu material - prin inducerea în eroarea părţii vătămate de către inculpat care a urmărit prin aceasta obţinerea unui folos injust pentru sine - şi ca atare nu implică şi cauzarea unui prejudiciu moral (ca şi în cazul infracţiunilor contra vieţii, de exemplu), astfel că, Curtea a respins cererea părţii civile privind acordarea de daune morale.
Împotriva Sentinţei penale nr. 58/2011 din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au declarat recurs, în termenul legal, partea civilă P.C. şi inculpatul S.I.S.R..
Recurenta parte civilă P.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu executare în regim penitenciar, precum şi obligarea acestuia la acoperirea prejudiciului material constituit din sumele indicate în memoriul cuprinzând motivele de recurs şi a celui moral, în cuantum de 100.000 lei.
Totodată, recurenta parte civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata contravalorii cheltuielilor de transport aferente prezenţei sale în faţa instanţei, cât şi a martorilor pe care i-a propus şi care au fost audiaţi în faţa primei instanţe. Recurenta parte civilă a învederat că inculpatul a săvârşit fapta cu premeditare, solicitându-i diverse sume de bani cu titlu de taxă de timbru sau cauţiuni pentru pretinse acţiuni în justiţie. Deşi avocatul nu înregistrase la instanţă acţiuni pentru apărarea intereselor sale legale, i-a solicitat sume de bani sub pretextul plăţii lor în derularea unor procese comerciale. Prin activitatea desfăşurată, inculpatul l-a prejudiciat atât cu suma de 3.800 lei indicată în hotărârea primei instanţe, cât şi cu suma de 1.800 de lei reprezentând taxă de timbru achitată în Dosarul nr. 994/226/2007 al Judecătoriei Negreşti Oaş, acuzatul încălcând în mod flagrant contractul de asistenţă juridică pe care îl încheiaseră la data de 14 iunie 2007 - prin înţelegeri interesate cu partea adversă, dar şi orice normă de deontologie profesională. A solicitat obligarea inculpatului la acoperirea daunelor materiale cauzate prin infracţiune, cât şi la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale şi a contravalorii cheltuielilor de transport ocazionate de prezenţa sa şi a martorilor propuşi, în instanţă.
Recurentul inculpat S.I.S.R. a criticat hotărârea atacată, în principal, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., iar în subsidiar, în cadrul motivelor de prevăzute de art. 385 pct. 9, 12 şi 171 C. proc. pen.
Inculpatul a învederat faptul că prima instanţă a încălcat grav dispoziţiile art. 357 C. proc. pen., precum şi cele ale art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care prevăd obligaţia instanţei de judecată de a analiza dovezile menţionate în cuprinsul hotărârii şi de a motiva reţinerea acestora, respectiv înlăturarea dovezilor care nu au fost avute în vedere la soluţia pronunţată. În cauza dedusă judecăţii, considerentele hotărârii atacate nu îndeplinesc cerinţa unei motivări efective, în limitele stabilite de textele de lege naţionale şi comunitare, astfel încât instanţa de recurs este pusă în imposibilitatea de a efectua o analiză pertinentă a legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe.
În rejudecare s-a solicitat, de asemenea, schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în trei infracţiuni distincte de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. - aferente celor trei acte materiale reţinute în rechizitoriu şi achitarea inculpatului, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru fapta având ca obiect suma de 3.800 lei, respectiv pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru celelalte două acte materiale.
Recurentul inculpat a mai solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen., art. 741 alin. (2) teza a II-a C. pen. şi art. 13 C. pen.
Sub aspectul săvârşirii faptei având ca obiect suma de 3.800 lei, recurentul inculpat a învederat că probele administrate în cauză nu au dovedit existenţa materială a faptei supuse analizei.
În declaraţia aflată la dosarul de urmărire penală, partea civilă a declarat că, la data de 24 ianuarie 2008, s-a deplasat la biroul inculpatului unde a primit suma de 24.800 lei. Respectiva declaraţie este expresia principiului disponibilităţii părţilor, astfel încât, prin natura sa intrinsecă, a tranşat orice altă discuţie pecuniară între cele două părţi, având prin urmare caracterul unei tranzacţii.
Partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului abia la data de 12 decembrie 2009, la aproximativ 2 ani de la data încheierii tranzacţiei anterior menţionate, în cuprinsul plângerii nefiind indicată suma de 3.800 lei.
Raportându-se la celelalte două acte materiale reţinute în sarcina inculpatului - referitoare la sumele de 12.000 lei şi, respectiv 12.500 lei, apărătorul a învederat că nu este îndeplinită condiţia privind latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune care presupune, în mod obligatoriu, cel puţin forma intenţiei indirecte, circumstanţiată prin scopul însuşirii pe nedrept a unui folos material injust.
Analizând hotărârea recurată, instanţa urmează să admită recursul declarat de către inculpat, având în vedere incidenţa art. 741 C. pen., ca lege penală mai favorabilă, pentru două acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune, prejudiciul cauzat părţii vătămate fiind acoperit până la pronunţarea unei hotărâri în primă instanţă, precum şi lipsa probelor pentru dovedirea celui de al treilea act material şi să respingă recursul declarat de către partea civilă pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de către recurenţi au avut în vedere lipsa considerentelor pentru care a fost dispusă soluţia instanţei de fond, modul de soluţionare a laturii penale şi modul de soluţionare a laturii civile.
Hotărârea Curţii de Apel respectă dispoziţiile legale, ca formă fond, iar criticile formulate cu privire la modul de redactare hotărârii sunt neîntemeiate.
Sentinţa pronunţată cuprinde atât acuzaţiile formulate de către Ministerul Public cât şi faptele, respectiv probele pe care instanţa îşi întemeiază soluţia pronunţată. Curtea a evaluat probatoriul în considerentele expuse la paginile 2 - 4 dosar de fond, analiza conţinutului infracţiunilor la pagina 5, sancţiunea la pagina 5, latura civilă la pagina 6 dosar de fond. Având în vedere motivarea instanţei de fond cu privire la fiecare dintre aspectele de fapt şi de drept cu care a fost sesizată prin Rechizitoriu, critica formulată în recurs apare ca lipsită de fundament.
Inculpatul a mai învederat lipsa de originalitate a motivării instanţei care preia faptele descrise în Rechizitoriu. Din analiza hotărârii, instanţa de recurs constată că a fost reluat în motivare conţinutul corespondenţei dintre inculpat şi partea vătămată respectiv conţinutul adreselor cu privire la dosarele aflate pe rolul diverselor instanţe la care făcea referire inculpatul în corespondenţă. Referirile la aceste mijloace de probă se regăsesc, inevitabil, şi în conţinutul rechizitoriului, având în vedere că au stat la baza trimiterii în judecată.
În evaluarea caracterului echitabil al procedurii desfăşurate în faţa instanţei de fond se are în vedere existenţa unei motivări proprii a instanţei pentru fiecare dintre probleme supuse judecăţii, cu privire la probele pe care le reţine şi pe care le înlătură cu privire la consecinţa probatoriului asupra vinovăţiei, cu privire la cuantumul sancţiunii pe care urmează să o aplice în cazul în care reţine vinovăţia persoanei acuzate, iar nu originalitatea motivării. Critica apărării este lipsită de relevanţă, având în vedere că motivarea instanţei răspunde la fiecare dintre apărările invocate de către părţi. În cauză există aprecierea proprie a instanţei de fond cu privire la acuzaţie, precum şi referiri la probele pe care se întemeiază soluţia, astfel încât critica este nefondată.
Cu privire la criticile apărării referitoare la reţinerea vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, instanţa de recurs reţine următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune în formă continuată. În definiţia unităţii legale reprezentate de infracţiunea continuată, legiuitorul a arătat că infracţiunea este continuată atunci când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care reprezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. În consecinţă, pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare în cazul unei infracţiuni continuate, instanţa trebuie să analizeze pe de o parte probele cu privire săvârşirea de către inculpat de acte materiale care îndeplinesc fiecare conţinutul aceleiaşi infracţiuni, iar pe de altă parte rezoluţia unică, intervalele de timp distincte. Probele trebuie să conducă la concluzia existenţei fiecărui act material ce formează conţinutul unităţii legale, caracterului ilicit penal, decurgând din conţinutul constitutiv al fiecărui act material, la care se adaugă cerinţele specifice formei continuate, săvârşirea actelor la intervale de timp distincte, dar în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale. Probatoriul administrat trebuie să conducă deci la reţinerea existenţei fiecărei infracţiuni de înşelăciune care, dată fiind rezoluţia infracţională unică şi intervalul de timp distinct în care a fost comisă, devine act material în conţinutul infracţiunii continuate. Lipsa oricărui element constitutiv al unuia dintre actele materiale, sau inexistenţa faptei, ori săvârşirea ei de către o altă persoană lasă unitatea legală fără fundamentul său, rezoluţia infracţională unică (fie pentru că aceasta nu există, fie pentru că deşi o rezoluţie există, nu a privit o infracţiune). În acest mod unitatea legală de infracţiune se transformă într-o pluralitate, un concurs care conţine o infracţiune continuată, respectiv actele comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale (dacă aceasta există) şi actele pentru care nu se poate reţine incidenţa art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv fie pentru că nu există rezoluţia infracţională,, fie pentru că nu sunt comise de aceeaşi persoană, fie pentru că au o altă încadrare juridică, ori nu au caracter penal. Pentru fiecare dintre acuzaţiile din conţinutul unităţii legale care au determinat trimiterea în judecată, instanţa, constatând că nu sunt întrunite condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen., urmează să pronunţe o soluţie distinctă, dictată de probele din dosar, de achitare sau de condamnare. Temeiul de drept incident pentru fiecare dintre soluţiile pronunţate influenţează şi modul de soluţionare a acţiunii civile din procesul penal.
În recurs se constată că doar două dintre cele trei acte materiale pentru care a fost trimis în judecată sunt probate, fără ca pentru cel de al treilea, fapta având ca obiect suma de 3.800 lei, să fie răsturnată prezumţia de nevinovăţie.
Instanţa de recurs constată că probele conduc la concluzia că suma de 3.800 lei nu a fost plătită ca taxă de timbru în dosar precum şi la concluzia că inculpatul s-a întâlnit cu soţia părţii vătămate, dar nu susţin acuzaţia formulată cu privire la solicitarea sumei de bani de către inculpat şi primirea acesteia de la soţia părţii vătămate. Astfel, Curtea de apel nu a indicat proba care a determinat reţinerea existenţei acestui act material. Curtea de Apel reţine că din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3160/83/2007 din data de 10 martie 2010 a rezultat că la data de 6 iulie 2007 s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 70 lei conform chitanţei nr. x respectiv un timbru judiciar în sumă de 5 lei, iar din certificatul emis de către aceeaşi instanţă la data de 18 martie 2010 rezultă că la acelaşi dosar nu se află nicio chitanţă care să atestă achitarea sumei de 3.800 lei cu titlu de taxă de timbru de către partea vătămată.
Din faptul că suma nu a fost plătită ca taxă de timbru în dosarul în care partea vătămată îl avea pe inculpat ca avocat nu se poate trage concluzia că inculpatul a primit suma de bani de la partea vătămată. Declaraţia soţiei părţii vătămate cu privire faptul că a înmânat inculpatului suma de 3.800 lei nu este susţinută de nicio altă probă. Martorul M.V.G., singurul audiat cu privire la faptă, a confirmat întâlnirea dintre inculpat şi soţia părţii vătămate, dar nu şi scopul întâlnirii, respectiv faptul că urma să fie dată sau că a fost dată o sumă de bani. Suma de 3.800 lei nu a fost inclusă între cele pentru care partea vătămată a solicitat restituirea şi respectiv s-a încheiat tranzacţia dintre inculpat şi clientul său.
Conform încheierilor din Dosarul nr. 3160/83/2007, depuse la dosarul de fond, instanţa de recurs constată că partea vătămată a fost prezentă la termenele de la 8 noiembrie 2007 (dosar fond) şi 29 noiembrie 2007 (dosar fond), termene la care în referatul cauzei, astfel cum este descris în practicaua încheierilor respective s-a arătat care este cuantumul taxei de timbru. La data de 30 noiembrie 2007, partea vătămată a solicitat o copie de pe încheierea din 29 noiembrie 2007, astfel încât a putut lua cunoştinţă despre cele menţionate cu privire la cuantumul taxei de timbru depusă la dosar, de 70 lei. Plângerea cu privire la plata sumei de 3.800 lei a fost formulată la data de 8 ianuarie 2010, în declaraţia de la urmărire penală), ulterior încheierii tranzacţiei, la 24 aprilie 2008, ulterior şi primei sesizări a Parchetului, la 11 decembrie 2009, astfel încât se constată lipsa probelor pentru existenţa acestui act material.
Pentru celelalte două acte materiale (reprezentând inducerea în eroare cu privire la sumele de 12.000 lei şi respectiv 12.500 lei), tranzacţia încheiată între inculpat şi victimă prin care a fost stinsă datoria pentru suma de 24.500 lei atestă implicit primirea anterior de către inculpat a banilor, corespondenţa purtată între inculpat, în calitate de avocat, şi partea vătămată, în calitate de client al avocatului probează scopul solicitării banilor, pentru a fi depuşi în dosare (o cauţiune de 12.000 lei şi 12.500 lei pentru plata unor alte trei cauţiuni), adresele instanţelor de judecată probează inducerea în eroare a părţii vătămate (dosarele pentru care s-a solicitat suma de 12.500 lei nu existau, iar dosarul pentru care inculpatul a solicitat suma de 12.000 lei nu a avut o dispoziţie a instanţei în acest sens). În consecinţă sumele au fost cerute de inculpat pentru a fi depuse în dosare care nu existau sau în care instanţele nu dispuseseră măsuri pentru scopul în care au fost solicitaţi banii, ceea ce conduce la concluzia reţinerii vinovăţiei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. Modalitatea în care inculpatul a indus în eroare partea vătămată prin solicitarea de două ori a unor sume ce urmau a fi depuse drept cauţiune în dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, justifică reţinerea unei rezoluţii infracţionale unice faţă de cele două acte materiale.
Instanţa de fond reţine corect faptele cu privire la aceste acuzaţii. La data de 20 iulie 2007 inculpatul a comunicat părţii vătămate că în săptămâna următoare s-ar putea ca instanţa să oblige la plata unei cauţiuni. La data de 26 iulie 2007, printr-un alt e-mail inculpatul a comunicat părţii vătămate că a luat legătura cu instanţa de judecată, cuantumul cauţiunii este de 12.000 lei, iar partea vătămată să fie pregătită, deoarece "va intra direct în luptă". Inculpatul a cerut în mod expres părţii vătămate ca pentru data de 1 august 2007 să aibă această sumă urmând ca inculpatul să se ocupe de consemnarea acesteia la dispoziţia instanţei de judecată. Din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007 din data 10 martie 2010 rezultă că în dosar nu a fost pronunţată o încheiere privind obligarea părţii vătămate la plata unei cauţiuni în sumă de 12.000 lei.
La data de 6 noiembrie 2007, inculpatul a trimis părţii vătămate un e-mail prin care o asigura "că are veşti bune de pe toate fronturile şi că va urma o săptămână de foc". Inculpatul a comunicat părţii vătămate prin e-mail "că a primit încheierea de încuviinţare a măsurilor asigurătorii prin care instanţa de judecată a pus în vedere să se achite suma de 12.500 lei pentru toate cele trei dosare, să aibă banii pregătiţi la întâlnirea stabilită pentru data de 8 noiembrie 2007, pentru a putea achita această sumă la Timişoara în data de 9 noiembrie 2007. Din certificatele de grefă din 12 noiembrie 2009 şi din 16 martie 2010 emise de Tribunalul Timiş, Curtea de Apel a reţinut că pe rolul instanţei nu era înregistrat nici un dosar pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 în care să figureze ca părţi P.C. şi SC F.F. SRL.
Reţinând vinovăţia inculpatului dovedită cu privire la cele două acte materiale de inducere în eroare a părţii vătămate în vederea obţinerii unei sume 24.500 lei, instanţa de recurs constată că tranzacţia, încheiată între inculpat şi partea vătămată la data de 24 aprilie 2008, influenţează atât modul de soluţionare a laturii penale cu privire săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată cât şi modul de soluţionare a laturii civile (criticat de către partea civilă).
La data de 24 aprilie 2008 inculpatul a remis suma de 24.500 lei părţii vătămate la cabinetul său avocaţial din Cluj solicitându-i acestuia semnarea unei declaraţii în sensul că având în vedere că suma de 24.500 lei a fost predată personal de către S.I.S.R., partea vătămată nu mai are nicio altă pretenţie de orice natură faţă de acesta. Tranzacţia a fost consecinţa descoperii de către partea vătămată a faptului că inculpatul nu depusese la instanţă sumele de bani solicitate în acest scop.
Conform art. 741 C. pen., în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Dispoziţiile prevăzute la aliniatele precedente nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen, prevăzută de codul penal, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile anterioare.
Chiar dacă norma de drept fost declarată neconstituţională, prin decizia publicată în M.Of. nr. 363/25.05.2011, în raport cu o infracţiune de înşelăciune, faptă menţionată expres în art. 741 C. pen., comisă în anul 2007, norma reprezintă o lege penală mai favorabilă, care îşi va produce efectele retroactiv.
În acelaşi timp încheierea unei tranzacţii între părţi, la 24 aprilie 2008, cu privire la plata sumelor de bani, urmată de remiterea efectivă a sumelor menţionate în tranzacţie împiedică partea civilă să se adreseze instanţei de judecată pentru aceleaşi pretenţii. În ceea ce priveşte restul pretenţiilor formulate de partea vătămată, respectiv daune morale şi cheltuieli determinate de prezenţa martorilor, considerentele ce preced, referitoare la soluţia asupra laturii penale, determină respingerea recursului părţii vătămate.
Pentru considerentele ce preced va admite recursul declarat de inculpatul S.I.S.R. împotriva Sentinţei penale nr. 58 din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va casa, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.I.S.R. din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. şi în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va achita pe inculpatul S.I.S.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. - fapta având ca obiect suma de 3.800 lei.
II. Va constata că prejudiciul cauzat părţii civile P.C. a fost integral acoperit, conform tranzacţiei din data de 24 aprilie 2008.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen., art. 741 alin. (2) teza a II-a C. pen. şi art. 13 C. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului S.I.S.R. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 91 lit. c) C. pen. va aplica inculpatului S.I.S.R. amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă P.C. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului inculpatului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul S.I.S.R. împotriva Sentinţei penale nr. 58 din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.I.S.R. din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. şi în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul S.I.S.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. - fapta având ca obiect suma de 3.800 lei.
II. Constată că prejudiciul cauzat părţii civile P.C. a fost integral acoperit, conform tranzacţiei din data de 24 aprilie 2008.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen., art. 741 alin. (2) teza a II-a C. pen. şi art. 13 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S.I.S.R. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 91 lit. c) C. pen. aplică inculpatului S.I.S.R. amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă P.C. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului inculpatului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3372/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3488/2012. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
