ICCJ. Decizia nr. 3433/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia 3433/2012
Dosar nr. 11830/55/2011
Şedinţa publică din 24 octombrie 2012
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală 475 din 17 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad s-a dispus condamnarea inculpatului A.I. , la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 10 luni închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat acelaşi inculpat, la 2 (doi) ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. , cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 3 (trei) ani.
În baza art. 86 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, iar în baza art. 862 C. pen., a fost fixat un termen de încercare de 5 ani şi 10 luni.
În baza art. 86 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune;
- să anunţe schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;
- să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune, în limitele legii.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen., în baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 1000 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de A.N.A.F., cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O. SRL Arad, prin lichidator judiciar A.G. IPURL, să plătească suma de 433.513 lei, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 17 noiembrie 2008, G.F. Arad a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 2801 din Legea nr. 31/1990 de către numitul A.I., cauza fiind înregistrată sub numărul de dosar 6967/P/2008.
În data de 18 februarie 2009 s-a început urmărirea penală faţă de A.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (l) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cercetările efectuându-se în dosarul nr. 6967/P/2008.
Prin rezoluţia din 26 ianuarie 2011, dată în dosarul nr. 6967/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul A.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cauza fiind reînregistrată sub numărul de dosar 693/P/2011.
Prin rezoluţia din 27 aprilie 2011, dată în dosarul nr. 693/P/2011, în baza art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, apreciindu-se că, fapta prevăzută de art. 9 lit. b), nu a fost săvârşită de învinuit, iar fapta prevăzută de art. 9 lit. c), nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind latura obiectivă.
Împotriva soluţiei de mai sus, petenta G.F. a formulat plângere la prim-procuror, plângere care a fost respinsă prin ordonanţa din 20 iunie 2011, din dosarul 757/II/2/2010, dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Petenta G.F. Arad a formulat plângere împotriva soluţiilor date de procurori, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Arad, la data de 22 iulie 2011.
Prin sentinţa penală nr. 2231 din 17 august 2011, Judecătoria Arad a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta G.F. Arad, împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală din data de 27 aprilie 2011, dispusă în dosarul 693/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi împotriva ordonanţei din data de 22 iunie 2011, dispusă de prim-procuror în dosarul nr. 757/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în favoarea Tribunalului Arad.
Ca urmare a declinării de competenţă, plângerea a fost înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 27 iulie 2011.
Prin încheierea penală din 13 octombrie 2011, dată în dosarul nr. 11830/55/2011 al Tribunalului Arad, în baza art. 278 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petentul M.F.P. - G.F. Arad, împotriva soluţiilor date de procurori în dosarele 693/P/2011 şi 757/II/2/2011, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului A.I.
Prin aceeaşi încheiere penală a fost desfiinţată rezoluţia din data de 27 aprilie 2011 şi ordonanţa din 20 iunie 2011, date în dosarele sus-menţionate, s-a reţinut cauza spre judecare şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul A.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
A fost respinsă, ca tardivă, plângerea privind soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de A.I., privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.
Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală, ulterior în faţa instanţei, acesta s-a prevalat de dreptul său de a nu face declaraţii cu privire la fapte.
Din probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală, respectiv: rezoluţia din 26 ianuarie 2011 din dosarul nr. 6967/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, rezoluţia din 18 februarie 2009 de începerea urmăririi penală faţă de inculpatul A.I., proces verbal de sesizare din oficiu din 25 noiembrie 2008, sesizarea G.F. Arad înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, la 21 noiembrie 2008, Nota de constatare seria AR 0010910 din 14 noiembrie 2008, facturi fiscale, adresa răspuns nr. 502466/ AG din 31 octombrie 2008, adresa nr. 503121/ AG din 28 octombrie 2008 emisă de G.F. Secţia Argeş, informarea din baza de date de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad, privind SC O. SRL, copie acte de identitate, adresa nr. 704578 din 09 decembrie 2010 emisă de G.F. şi adresată I.P.J. Arad – S.I.F.; procesul verbal încheiat la 07 decembrie 2010 de G.F. Arad, adresa nr. 704518 din 09 decembrie 2010 prin care G.F. Arad comunică valoarea prejudiciului, adresa emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad la 15 decembrie 2010, declaraţii, fişa de cazier a inculpatului, adresa nr. 693/P/2011 din 08 februarie 2011 emisă de I.G.P.R. – S.I.F. Arad, Raport nr. 155 din 15 februarie 2011 întocmit de D.G.F.P. Arad, declaraţii martori, facturi fiscale, rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală din 27 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la 27 aprilie 2011, Ordonanţa din 20 iunie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad de respingere a plângerii petentei M.E.F. - G.F. Arad, împotriva rezoluţiei din dosarul nr. 693/P/2011, precum şi actele şi lucrările dosarului nr. 11830/55/2011, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul A.I. a înfiinţat, la data de 09 mai 2008, SC O. SRL, devenind asociat unic şi administrator al societăţii, care avea ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor, iar sediul social în localitatea Nădlac, str. Crişan judeţul Arad.
Cu ocazia controlului efectuat în luna noiembrie 2008 de către reprezentanţii G.F. Arad, asupra realităţii şi legalităţii operaţiunilor economice efectuate de către societatea inculpatului, s-a constatat că în perioada iunie - iulie 2008, conform borderoului de vânzări, SC O. SRL Nădlac a efectuat vânzări către două societăţi din Bucureşti, în sumă totală de 1.173.131,90 lei, operaţiuni care nu au fost declarate la organul fiscal teritorial.
Pentru a justifica provenienţa acestor livrări, prima instanţă a reţinut că inculpatul A.I. a pus la dispoziţia organelor de control patru facturi, prin care societatea achiziţiona fructe de la SC C.E.T. SRL Suseni, facturi care s-au dovedit a fi fictive, având în vedere că aceste facturi au fost emise de o societate care nu funcţionează la sediul social declarat şi nu conduce evidenţă financiar contabilă, fiind ceea ce se numeşte „firmă fantomă”, aşa cum rezultă din adresa înregistrată la G.F. Arad sub nr. 503488 din 05 noiembrie 2008, adresă transmisă de către G.F. Argeş, prin care se comunică că şi această instituţie a întocmit şi înaintat organului de cercetare penală competent, o sesizare penală pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale unor infracţiuni.
Prin livrările de fructe şi legume efectuate, în perioadă iunie - iulie 2011 şi descrise anterior, s-a arătat că SC O. SRL, a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 410.596 lei, reprezentând TVA în valoare de 222.895 lei, calculată prin aplicarea cotei de 19 % asupra valorii de 1.173.132 lei, şi impozit pe profit, în valoare de 187.701, calculat prin aplicarea cotei de 16 % asupra valorii de 1.173.132 lei.
Urmare a monitorizării traficului de mărfuri prin punctele de trecere a frontierei, s-a constatat că SC O. SRL a efectuat, în luna iulie 2008, achiziţii intracomunitare de bunuri, în valoare totală de 65.477 lei, conform C.M.R. - ului şi notei de recepţie nr. 22 din 24 iulie 2008, achiziţie intracomunitară, care nu a fost declarată la organul fiscal teritorial competent.
Instanţa fondului a reţinut că, având în vedere că această achiziţie intracomunitară avea ca obiect produse perisabile (mere), iar societatea nu a declarat şi înregistrat în evidenţa financiar contabilă şi de gestiune nici o operaţiune financiar contabilă referitoare la aceste bunuri, reprezentanţii G.F. Arad au tras concluzia că aceste bunuri au fost comercializate pe piaţa neagră a fructelor din România, astfel că agentul economic a prejudiciat bugetul consolidat al statului, cu suma totală de 22.917 lei, reprezentând TVA în valoare de 12.441 lei, calculată prin aplicarea cotei de 19 % asupra valorii de 65.477 lei, şi impozit pe profit în valoare de 10.476 lei, calculat prin aplicarea cotei de 16 % asupra valorii de 65.477 lei.
S-a mai reţinut că, ulterior acestor operaţiuni comerciale ilicite, la data de 21 august 2008, în timpul controlului, inculpatul A.I. a înstrăinat părţile sociale, cesionând, în totalitate, activul şi pasivul societăţii, către numitul D.P., cetăţean din satul Slimnic, judeţul Vrancea.
Din verificările efectuate în baza de date aparţinând O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad, societatea O. SRL a fost identificată ca fiind în procedura de insolvenţă, fiind citat şi practicianul de insolvenţă, respectiv lichidatorul A.G. IPURL.
Analizând starea de fapt reţinută, instanţa a apreciat că, fapta inculpatului care, în calitate de unic asociat şi administrator al SC O. SRL Nădlac, în perioada iunie - iulie 2008, conform borderoului de vânzări, a efectuat vânzări către două societăţi din Bucureşti, în sumă totală de 1.173.131,90 lei, operaţiuni care nu au fost declarate la organul fiscal teritorial, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 410.596 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Totodată, s-a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat care, pentru a crea o aparenţă de cumpărător de bună credinţă s-a folosit de un număr de patru facturi fictive emise de societăţi care nu funcţionează la sediul social declarat şi nu conduc evidenţă contabilă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 22.917 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
La stabilirea pedepsei, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv: gradul concret de pericol social al faptei, modul de acţiune şi perioada de timp în care s-a acţionat, întinderea prejudiciului cauzat, faptul că acesta nu a fost recuperat, precum şi de persoana şi conduita inculpatului, care nu are antecedente penale.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul A.I. care a solicitat achitarea in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar in subsidiar, desfiinţarea sentinţei penale nr. 475 din 17 noiembrie 2011, in temeiul art. 279 C. proc. pen., coroborat cu art. 6 din C.E.D.O. şi art. 6 alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
În motivarea apelului a arătat că a înstrăinat societatea comerciala O. SRL la data de 21 august 2008, data la care nu era scadenta obligaţia de a depune la organele financiare declaraţiile ce priveau actele de comerţ efectuare de către societatea mai sus menţionata, susţinând că, aşa cum rezulta din actele administrate în faza de urmărire penala, odată cu cesionarea societarii, a cesionat noului administrator D.P., atât pasivul cât si activul societăţii, astfel încât nu a săvârşit faptele imputate prin actul de sesizare.
De asemenea, a solicitat desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât soluţia pronunţata s-a făcut in baza probelor administrate în faza de urmărire penala, unde, a primit o soluţie de scoatere de sub urmărire penală.
Prin decizia penală nr. 33/ a din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul A.I.
În considerentele deciziei s-a arătat că instanţa de apel îşi însuşeşte starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat şi din care rezultă vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
S-a apreciat că vinovăţia inculpatului a fost dovedită potrivit raportului de control efectuat de reprezentanţii G.F. Arad şi a înscrisurilor aferente din care rezultă faptul că, în perioada iunie - iulie 2008, conform borderoului de vânzări, SC O. SRL Nădlac, al cărui unic asociat şi reprezentant era inculpatul, a efectuat vânzări către două societăţi din Bucureşti în sumă de 1173131,90 lei, operaţiuni nedeclarate la organul fiscal, care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 410 596 lei.
S-a constatat că cele patru facturi pe care inculpatul le-a pus la dispoziţia organelor de control, în apărare, s-au dovedit a fi fictive aşa cum rezultă din adresa nr. 503488 din 05 noiembrie 2008 înregistrată la G.F. Arad.
Instanţa de control judiciar a arătat că nu pot fi reţinute susţinerile inculpatului referitoare la faptul că nu cunoştea faptul că aceste facturi sunt fictive, deoarece ele proveneau de la o societate care nu funcţionează la sediul social declarat şi nu conduce evidenţa contabilă, fiind o societate înfiinţată pentru deducerea unor plăţi fictive de impozitare şi pentru a obţine o rambursare sau o reducere de TVA.
S-a apreciat ca fiind neîntemeiată solicitarea inculpatului privind achitarea, potrivit art. 11 pct. l lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că la data de 21 august 2008, data la care nu era scadenta obligaţia de a depune la organele financiare declaraţiile ce priveau actele de comerţ efectuare ar fi înstrăinat societatea altei persoane.
S-a avut în vedere că, în cauză, faptele imputate inculpatului s-au săvârşit în perioada iunie-iulie 2008 când inculpatul era administratorul societăţii şi când au fost folosite acele patru facturi fictive pentru a demonstra achiziţionarea fructelor.
De asemenea, s-a reţinut că în urma aceluiaşi control s-a constatat că în luna iulie 2008 societatea inculpatului a efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în valoare totală de 65477 lei, conform C.M.R.-ului şi notei de recepţie nr. 22 din 24 iulie 2008, achiziţii care nu au fost declarate la organul fiscal teritorial, fapt ce demonstrează intenţia infracţională a inculpatului.
Referitor la solicitarea inculpatului privind restituirea cauzei la prima instanţă pe motiv că ca nu am beneficiat de un proces echitabil, fiindu-i retras dreptul de a-şi efectua probaţiunea si de a-şi dovedi nevinovăţia ca urmare a respingerii probei cu expertiza fiscală, instanţa de apel a constatat pe de o parte că acest motiv nu se regăseşte printre cele limitativ prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., iar pe de altă parte această probă a fost respinsă motivat având în vedere faptul că aceasta nu putea fi efectuată raportat la obiectivele solicitate şi la inexistenţa fizică a unor documente specifice evaluării fiscale.
Astfel, s-a considerat că în cauză s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul este autorul infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare al instanţei.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.: dispoziţiile Părţii generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. S-a precizat că atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.
Ca măsură de constrângere, s-a menţionat că pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
S-a constatat că la stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, circumstanţele săvârşirii acestora, prejudiciul produs, dar şi aspectele favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, motiv pentru care, s-a apreciat că nu se justifică reducerea pedepselor, acestea fiind orientate spre minimul special prevăzut de textul de lege.
Astfel, s-a concluzionat că, raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, menţinerea pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare şi a modalităţii de executare este justificată, raportat la dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă, s-a apreciat că aceasta a fost corect soluţionată, în cauză fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale aşa încât în mod corect a fost obligat inculpatul la despăgubiri către partea civilă.
Împotriva deciziei penale a formulat recurs inculpatul care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (l) pct. 2, pct. 9, pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen., susţinând în scris şi oral, în esenţă, că plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., nu răspunde cerinţelor unui act de sesizare a instanţei, că decizia penală atacată nu este motivată, fiind neclară, că faptele reţinute în sarcina inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (l) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 şi că în mod greşit s-a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile, soluţia de condamnare fiind pronunţată exclusiv în baza probelor din dosarul de anchetă, fără a se administra nici un mijloc de probă în instanţă, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului garantării dreptului la apărare prevăzut de art. 6 C. proc. pen.
Ca urmare, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen., iar în subsidiar trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea rejudecării.
Examinând cauza prin prisma motivelor de casare invocate de inculpat, precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
C.E.D.O. reglementează prin art. 6 parag. 1 dreptul la un proces echitabil, ca şi componentă a principiului asigurării preeminenţei dreptului într-o societate democratică. In sensul Convenţiei, dreptul la o bună administrare a justiţiei ocupă un loc eminent, astfel că o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 6 nu corespunde cu obiectul şi scopul prevederilor sale.
Într-o formulare de sinteză, instanţa europeană a arătat că, combinat cu dispoziţiile paragrafului 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenţie stabileşte elementele esenţiale ale unui proces echitabil în materie penală: informarea acuzatului, în cel mai scurt timp, cu privire la natura şi la cauzele acuzaţiei ce i se aduc, acordarea timpului şi facilităţilor necesare formulării apărărilor sale, asigurarea dreptului la apărare, posibilitatea interogării martorilor în acuzare şi convocării şi ascultării celor în apărare în aceleaşi condiţii, în condiţii de respect al principiului contradictorialităţii.
Pentru ca un proces să fie echitabil, Curtea a formulat o serie de cerinţe privitoare la desfăşurarea unui proces, aşa cum impune art. 6 parag. 1 din Convenţie, textul implicând şi obligaţia tribunalului de a proceda la un examen atent al tuturor capetelor de cerere formulate, al argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor, statuându-se că exigenţa echităţii priveşte ansamblul procedurii, iar nu doar audierea contradictorie a părţilor.
În plus, noţiunii de proces echitabil i se circumscrie principiul egalităţii armelor. Astfel, părţile trebuie să fie tratate egal pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau celelalte părţi din proces. Principiul egalităţii armelor presupune ca fiecărei părţi să i se dea posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza sa în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu „adversarul” ei, Curtea atribuind o importanţă deosebită aparenţelor şi sensibilităţii problemelor unei bune administrări a justiţiei.
Totodată, dispoziţiile art. 6 alin. (2) C. proc. pen., impun obligaţia ca, în cursul procesului penal, organele judiciare să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesule în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.
Ţinând seama de cele expuse, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă s-au pronunţat exclusiv în baza mijloacelor de probe administrate în faza de urmărire penală, fără a exista o cercetare judecătorească, deşi inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii eventualului prejudiciu pe care SC O. SRL l-ar fi adus bugetului de stat, aspect ce a fost învederat de inculpat şi instanţei de apel, prin criticile formulate împotriva sentinţei penale.
Fără ca eventuala pagubă cauzată bugetului de stat, prin comiterea de către inculpat a presupusei infracţiuni de evaziune fiscală, să fie stabilită în mod obiectiv, de un organism abilitat în acest sens, care să nu fie parte în proces, prima instanţă l-a obligat pe inculpat la plata unor despăgubiri civile, astfel cum acestea au fost calculate de partea vătămată, constituită parte civilă, A. N.A.F., soluţie menţinută în apel.
În afară de administrarea probei constând în expertiza contabilă, în virtutea rolului activ al instanţei de judecată reglementat de art. 4 C. proc. pen., care are menirea de a garanta aflarea adevărului, dar şi dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte apreciază că, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi stabilirea fără nici un dubiu a vinovăţiei inculpatului, se impunea audierea administratorului SC C.E.T. SRL, numitul l.E., în legătură cu operaţiunile comerciale relevate de cele patru facturi fiscale prezentate de inculpat, audierea numitului D.P. - administrator, din data de 21 august 2008, al SC O. SRL, cu privire la controlul din 14 noiembrie 2008 efectuat de G.F., audierea numitei L.A. - proprietara imobilului la care SC AR O. SRL şi-a stabilit sediul, precum şi administrarea oricărei alte probe utile, concludente şi pertinente pentru soluţionarea cauzei, care ar fi rezultat din cercetarea judecătorească.
Ca atare, constatând că în cauză nu s-a efectuat cercetare judecătorească, situaţie care semnifică o încălcare a dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte consideră ca fiind întemeiată solicitarea recurentului inculpat de casare a deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind necesară administrarea de probe, situaţie care se circumscrie dispoziţiilor art. 38515 alin. (4) C. proc. pen.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 38515 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cu care instanţa de recurs desfiinţează şi hotărârea primei instanţe dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată, cauza va fi trimisă spre rejudecare la prima instanţă.
Fiind prioritar acest motiv de recurs, se constată că nu se mai justifică analiza celorlalte cazuri de casare invocate de recurentul inculpat.
Pe cale de consecinţă, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., în conformitate cu care, când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul, în temeiul art. 38515 alin. (l) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul A.J. împotriva deciziei penale nr. 33/ A din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Va casa decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 475 din 17 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 11830/55/2011 şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Va menţine actele îndeplinite până la termenul din 3 noiembrie 2011.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 33/ A din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 475 din 17 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 11830/55/2011 şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Menţine actele îndeplinite până la termenul din 3 noiembrie 2011.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3398/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3649/2012. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... → |
|---|
