ICCJ. Decizia nr. 3445/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3445/2012
Dosar nr. 5552/115//2011
Şedinţa publică din 24 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 16 din 16 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosar nr. 5552/115/2011, a fost condamnat inculpatul M.A. (fiul din afara căsătoriei al R., născut la 2 octombrie 1990, în Reşiţa, jud. Caraş-Severin, domiciliat în jud. Caraş-Severin, cetăţenie română, pregătire - 2 clase, fără ocupaţie, un copil minor rezultat din concubinaj, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale), deţinut (arestat în altă cauză), la:
- 7 (şapte) ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), e) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), ca pedeapsă complementară, pentru săvârşire a infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3), teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 14, art. 17 alin. (3), art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate P.A. suma de 3.000 RON, reprezentând daune morale.
În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat pe să plătească statului suma de 3.700 RON - cheltuieli judiciare faţă de stat (400 RON reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpat şi partea vătămată minoră).
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că:
În perioada anului 2008 - 2009, minora A.P. a plecat de la domiciliul mamei sale, S.A., în Timişoara, într-un centru situat în jud. Timiş, fiind agresată fizic şi verbal de concubinul mamei.
În această conjunctură, în toamna anului 2008, minora A.P. l-a cunoscut pe inculpatul I.C. cu care a realizat o legătură apropiată, finalizată cu întreţinerea de raporturi sexuale, ocazional, într-o locuinţă închiriată de inculpat.
În primăvara anului 2009, minora A.P. şi inculpatul I.C. au stabilit o legătură de concubinaj permanentă, locuind şi gospodărindu-se împreună.
În vara anului 2009, inculpatul a rămas fără nici o sursă de venit, situaţie în care i-a propus minorei să se deplaseze în diferite intersecţii din Timişoara şi să cerşească şi întrucât minora a refuzat, inculpatul I.C. a recurs la violenţă fizică (realizată prin acţiuni de lovire) dar şi psihologică şi economică (constând în controlul asupra bunurilor victimei şi în impunerea unei dependenţe materiale) pentru a o convinge.
Sub imperiul fricii, victima A.P. a acceptat să cerşească, scop în care, inculpatul I.C. o ducea în intersecţia amplasată în apropierea Penitenciarului Popa Şapcă şi o supraveghea permanent în timp ce cererea bani conducătorilor auto care traversau intersecţia.
În perioada iunie - septembrie 2009, minora a fost obligată să cerşească zilnic, fără un program fix, iar banii astfel obţinuţi, cea 50 - 80 RON/zi, îi preda în totalitate inculpatului I.C., la sfârşitul fiecărei zile. Pe toată perioada menţionată, inculpatul I.C. a cazat victima într-un imobil părăsit, situat în Timişoara.
În toamna anului 2009, victima a reuşit să fugă şi s-a refugiat la mama sa, în satul Vârciorova. La scurt timp însă inculpatul a găsit-o şi, prin violenţă fizică, a obligat-o să-l urmeze în Timişoara la acea locuinţă dezafectată, obligând-o din nou să iasă la cerşit zilnic şi să-i predea banii. De această dată însă, partea vătămată nu mai era singura persoană care cerşea în folosul inculpatului I.C., ci mai era însoţită de alţi doi minori, S.M. şi C.B.
În luna octombrie 2009, victima A.P. a fost găsită pe stradă de o patrulă de jandarmi, care au predat-o unui centru de minori şi au anunţat-o pe mama acesteia să o ia acasă.
Partea vătămată a locuit cu mama şi fratele său până în data de 11 - 12 noiembrie 2009, când a fost răpită din mediul familial, de către inculpatul I.C. şi alţi doi prieteni, identificaţi sub numele de M. şi A., privată de libertate şi obligată din nou să cerşească în folosul inculpatului I.C..
Astfel, în data de 11 noiembrie 2009, I.C. i-a contactat pe numitul M. şi pe inculpatul M.A. să-l însoţească în satul Vârciorova, pentru a o convinge pe A.P. să se întoarcă în Timişoara. Aceştia au acceptat şi toţi trei s-au deplasat cu maşina numitului M., marca F.M. de culoare verde, cu numere de Spania, în satul Vârciorova, ajungând la destinaţie în jurul orei 21.30. Cei trei au parcat autoturismul la cca 30 - 40 de metri distanţă de locuinţa numitei A.P.. Numiţii I.C. şi M.A. au coborât din autoturism şi au bătut la uşă şi geam, constatând că nu este nimeni acasă. Cei trei s-au mai plimbat prin sat câteva ore, până când au observat parcat în dreptul locuinţei lui A.P. autoturismul marca D.B., de culoare vişinie, aparţinând concubinului mamei numitei A.P., respectiv numitul T.M.
În aceste condiţii, în jurul orei 01.00, numitul M. a rămas în maşină, iar I.C., având în mână o bâtă gen basseball, şi M.A., având în mână o coadă de lopată, au pătruns fără drept în locuinţa numitei S.A., mai exact, în încăperea unde aceasta dormea împreună cu fiica sa A.P., concubinul ei - T.M. şi fiul său - P.P.S.. I.C. a trezit-o violent, prin smucire pe A.P. şi i-a cerut să meargă cu el fără să facă gălăgie, căci, în caz contrar, îi omoară ceilalţi membri ai familiei. A.P., sub imperiul groazei, şi-a trezit mama şi pe ceilalţi, cerându-i să o apere şi exprimându-se verbal că nu doreşte să se întoarcă în Timişoara, la I.C. care o va obliga să meargă la cerşit.
În această situaţie, I.C. i-a cerut lui A.M. să meargă afară şi să-l cheme şi pe numitul M. pentru a o convinge pe A.P. să meargă la Timişoara.
Numitul M. a intrat şi el, fără drept, în locuinţa unde domicilia victima şi a început să o agreseze fizic împreună cu I.C. pentru a o determina să-i însoţească la Timişoara. Pe toată perioada agresiunii fizice toţi trei, I.C., M.A. şi M., verbal, îi ameninţau pe toţi membri familiei că vor da foc casei, îi vor mutila sau că le vor pune acid de acumulator în cap.
În aceste condiţii, victima A.P. a acceptat să plece cu cei trei în Timişoara, unde chiar de a doua zi, în jurul orei 15.00, a fost din nou obligată să cerşească în intersecţia Popa Şapcă.
În data de 18 noiembrie 2009, partea vătămată a fost găsită de organele de poliţie, în zona Pieţei 700 din Timişoara, şi redată mamei sale.
În drept, pentru fapta comisă inculpatul I.C. a fost trimis în judecată la data de 20 iunie 2011, prin rechizitoriul nr. 4-D/P2011, al DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., fiind condamnat de Tribunalul Caraş-Severin la pedeapsa de 8 ani închisoare, prin Sentinţa penală nr. 78 din 29 septembrie 2011.
Fapta inculpatului M.A., care în noaptea de 11 - 12 noiembrie 2009 a recrutat şi transportat, prin violenţă, pe minora A.P., în Timişoara, în scopul exploatării, prin supunere la cerşetorie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001.
Din perspectiva elementului material al infracţiunii de trafic de minori s-a apreciat că s-a realizat latura obiectivă a acestei infracţiuni în formă agravantă, în modalităţile recrutării şi cazării, prin răpire şi violentă, de două sau mai multe persoane împreună.
În mod cert recrutarea minorei A.P. s-a realizat în noaptea de 11 - 12 noiembrie 2009, prin violenţă, când victima s-a refugiat în sânul familiei, de unde a fost răpită de inculpat şi doi prieteni - I.C. şi "M.". Răpirea a parcurs toate cele trei etape succesive, specifice: capturarea victimei, luarea şi deplasarea ei de la locul de domiciliu, reţinerea persoanei cu privare de libertate împotriva voinţei. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat şi implicarea numitului "M." în activitatea de răpire a minorei în data de 11 - 12 noiembrie 2009, însă faţă de acesta urmărirea penală nu a fost finalizată şi pentru a se evita temporizarea instrumentării dosarului, s-a dispus faţă de acesta disjungerea cauzei.
Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că partea vătămată A.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 17 C. proc. pen., parchetul, din oficiu, a exercitat acţiunea civilă în folosul părţii vătămate minore A.P., solicitând obligarea inculpatului M.A. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând daune morale în favoarea părţii vătămate minore.
Pe tot parcursul cercetării penale, inculpatul a recunoscut fapta comisă. În cauză s-a efectuat o reconstituire, în prezenţa martorilor asistenţi D.G. şi I.l., ocazie cu care inculpatul a indicat modul în care comis infracţiunea reţinută în sarcina sa.
Fiind audiat în instanţă, inculpatul M.A. a arătat că se prevalează de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în sensul că recunoaşte în totalitate faptele şi îşi însuşeşte probatoriul administrat în faza de urmărire penală.
Dată fiind declaraţia făcută de inculpat în faţa completului de judecată, instanţa şi-a însuşit starea de fapt descrisă de organul de urmărire penală şi recunoscută în totalitate de inculpat, stare de fapt probată prin coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală cu recunoaşterea de către inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, conturându-se astfel trăsăturile constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2011.
Ca urmare, în urma reţinerii vinovăţiei inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, precum şi de diminuarea limitelor de pedeapsă în cota prevăzută de art. 320 C. proc. pen., instanţa i-a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege. La individualizarea judiciară a pedepsei s-a ţinut cont de modalitatea şi împrejurările în care a săvârşit fapta, precum şi atitudinea procesuală sinceră. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că urmarea acţiunii inculpatului a condus la exploatarea părţii vătămate minore şi obligarea la cerşit împotriva voinţei acesteia, iar pedeapsa aplicată trebuie să reflecte periculozitatea concretă a faptei.
În aceste condiţii, inculpatului nu i-au fost acordate circumstanţe atenuante (art. 74 lit. c) C. pen.), întrucât simpla recunoaştere a faptei nu reprezintă prin ea însăşi temei al reducerii pedepsei legale, având în vedere faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, iar pe de altă parte instanţa a luat în considerare acest aspect, în temeiul disp. art. 3201 alin. (2), (7) C. proc. pen.
În ce priveşte latura civilă a cauzei dedusă judecăţii, prin coroborarea întregului material probator administrat, în baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a obligat pe inculpat să plătească părţii vătămate A.P. suma de 3.000 RON reprezentând daune morale; s-a reţinut că, urmare a infracţiunii săvârşite, partea vătămată A.P. a suferit un prejudiciu moral, datorită practicării împotriva voinţei sale, a cerşetoriei, sub imperiul fricii şi a violenţei.
Împotriva Sentinţei penale nr. 16 din 16 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 5552/115/2011 a declarat apel inculpatul M.A., solicitând reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 101/A din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat pe la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus, a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că cererea formulată privind individualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, de inculpat este nefondată, apreciindu-se că nu se justifică aplicarea circumstanţelor atenuante, deoarece elementele favorabile inculpatului au fost avute în vedere la aplicarea pedepsei prin orientarea acesteia spre minimul special prevăzut de textul de lege încriminator coroborat cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în ceea ce priveşte modalitatea de executare, în mod corect s-a constatat de prima instanţă că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, raportat la cuantumul pedepsei aplicate.
Împotriva acestei decizii inculpatul M.A. declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând acordarea de circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 C. pen. şi, în condiţiile art. 76 C. pen. o reducere a pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul declarat în raport cu motivul de casare invocat dar şi în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, şi ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate, faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale; sub acest aspect instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel, a apreciat judicios atunci când a făcut aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii semnificative (cu 1/3) a limitelor - minimă şi maximă - ale pedepsei.
Este incontestabil că decizia inculpatului, de recunoaştere a faptei şi solicitarea de judecată în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., nu exclude, în principiu, posibilitatea ca instanţa, în considerarea datelor care caracterizează pozitiv persoana şi conduita inculpatului atât înainte cât şi în cursul procesului penal, să reţină şi circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
Cu toate acestea, trebuie subliniat că art. 74 C. pen., în ansamblul său, arată împrejurările care constituie circumstanţe atenuante judiciare, instanţa având însă posibilitatea, şi nu obligaţia, să decidă, în raport de toate împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu să fie reţinute în favoarea inculpatului şi să li se dea efectul prevăzut de art. 76 C. pen.
Recunoaşterea unor date sau împrejurări ale realităţii ca fiind circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său, sau îl caracterizează într-o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei.
În cauză însă inculpatul a comis o infracţiune gravă, fapta sa aducând atingere relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea dreptului la liberă circulaţie şi dreptul fiecărei persoane de a-şi alege activităţile pe care doreşte să le întreprindă.
În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput-o şi săvârşit-o, împreună cu alte persoane, noaptea, au pătruns în locuinţa mamei minorei şi prin agresiune fizică şi adresând ameninţări au luat-o pe victimă, au transportat-o şi au obligat-o să practice cerşetoria, rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., că 7 ani închisoare reprezintă un cuantum necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pedepsei (art. 52 C. pen. ) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 101/A din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3429/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3463/2012. Penal → |
|---|
