ICCJ. Decizia nr. 3517/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3517/2012

Dosar nr. 3437/101/2011

Şedinţa publică din 31 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 225 din data de 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Mehedinţi a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpata M.N., din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 115 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.N., la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost aplicată inculpatei M.N., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie. În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatei M.N., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani, care se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 862 C. pen.

În baza art. 833 alin. (1) şi (2) C. pen. pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi) la datele ce vor fi fixate de acest serviciu; să anunţe, în prealabil, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi) orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi) şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi) informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei M.N. asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei aplicate sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata M.N. a unei greble, având coada de lemn, lungimea de 155,5 cm, grosimea de 2,5 cm, lăţimea părţii metalice de 34 cm, la un capăt având un dinte metalic lipsă.

În baza art. 14 şi urm. C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

A fost obligată inculpata - parte vătămată M.N. la plata sumei de 3.732,82 RON, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflaţiei din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până în momentul plăţii.

Au fost admise în parte acţiunile civile formulate de părţile civile C.G. şi M.N.

Au fost obligaţi C.G. şi G.C. să plătească în solidar suma de 3.000 RON către inculpata - parte vătămată M.N., cu titlu de daune morale.

A fost obligată M.N. să plătească suma de 18.000 RON către inculpata - parte civilă C.G., cu titlu de despăgubiri civile, din care 10.000 RON, cu titlu de daune morale şi 8.000 RON, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata M.N. la plata sumei de 430 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 70 RON, din faza de urmărire penală şi 360 RON, din faza de judecată (inclusiv suma de 150 RON, reprezentând parte din onorariul apărătorului din oficiu, M.M., ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei, conform menţiunilor din Încheierea pronunţată de Tribunalul Mehedinţi la data de 09 martie 201 1, în Dosarul nr. 644/101/2011).

În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata M.N. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C.G., reprezentând parte din onorariul apărătorului angajat - D.G. - conform chitanţei seria MH, nr. 00200 din 31 octombrie 2011.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că la data de 25 ianuarie 2011 a fost înregistrat Rechizitoriul nr. 711/P/2010 din 21 ianuarie 2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei parte civilă M.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., a inculpatei parte civilă C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. şi a inculpatului G.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că în data de 05 iulie 2010, în jurul orelor 07:00, în timp ce inculpata M.N. se afla în curtea sa împreună cu inculpata C.G. şi-au aplicat lovituri reciproc, iar ulterior pe stradă, în faţa locuinţei sale, din localitatea Vânju Mare, i-a aplicat o lovitură cu grebla, în cap, părţii vătămate -inculpata C.G., care urmare a loviturii primite a suferit leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi ce au necesitat pentru vindecare 65 - 70 zile îngrijiri medicale.

De asemenea, s-a mai reţinut în actul de sesizare că inculpata C.G. şi soţul său inculpatul G.C., cu aceeaşi ocazie i-au aplicat mai multe lovituri părţii vătămate - inculpate M.N., lovituri în urma cărora a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

Prin Sentinţa penală nr. 113 din data de 20 aprilie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 644/101/2011 în temeiul art. 320 alin. (3) C. proc. pen. au fost admise cererile formulate de inculpaţii C.G. şi G.C. în baza art. 320 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a dispus ca judecata să aibă loc în condiţiile art. 320 alin. (2) C. proc. pen., numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la o pedeapsă principală de 2 (două) luni închisoare, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

În temeiul art. 81 - 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În baza art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata C.G., la o pedeapsă principală de 2 (două) luni închisoare, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

În temeiul art. 81 - 82 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În baza art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

S-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin nu s-a constituit parte civilă cu privire la cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale acordate părţii vătămate M.N., corespunzătoare F.O. nr. 100213/2010.

În temeiul art. 38 C. proc. pen. şi art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns cauza cu privire la inculpata M.N., trimisă în judecată pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 -175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. şi cu privire la acţiunile civile formulate de M.N. faţă de cei doi inculpaţi şi de partea vătămată C.G. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova faţă de inculpata M.N.

În temeiul art. 191 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat pe fiecare din inculpaţii C.G. şi G.C. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de câte 300 RON reprezentând suma de 70 de RON stabilită prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar diferenţa o reprezintă cheltuielile efectuate pentru judecata în primă instanţă.

Cauza astfel disjunsă face obiectul prezentului dosar. Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că starea de fapt menţionată în actul de sesizare al instanţei corespunde întru totul cu cea care a reieşit din ansamblul probatoriului administrat în cauză.

Din declaraţiile inculpatei M.N., a părţii civile C.G. şi ale martorilor M.C., Z.A., M.G.V. şi M.R. s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 05 iulie 2010, partea vătămată C.G. după ce i-a reproşat inculpatei M.N. să-i lase fata în pace, a început să se certe cu aceasta, iar apoi conflictul s-a transformat într-unul fizic, fiind antrenat în acel conflict şi soţul părţii vătămate mai sus menţionate, G.C.

Conflictul a debutat iniţial la poarta inculpatei M.N., iar apoi în curtea locuinţei acesteia, loc în care partea vătămată şi soţul acesteia i-au aplicat inculpatei mai multe lovituri, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale (conform certificatului medico-legal).

Acel conflict a încetat în special ca urmare a intervenţiei martorului M.C.

În timp ce partea vătămată C.G. şi soţul acesteia părăseau locul conflictului, inculpata M.N. a luat o greblă, aflată în apropierea porţii şi i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu partea metalică, cauzându-i o fractură cu înfundare, în zona temporal-parietală stânga.

Lovitura a fost aplicată părţii vătămate din partea lateral stânga spate. Această leziune i-a cauzat părţii vătămate C.G. pierderea temporară a cunoştinţei, i-a cauzat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65 - 70 zile de îngrijiri medicale şi i-a pus în primejdie viaţa.

Inculpata a fost deposedată de greblă de către numitul G.C., care în acest scop i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă, iar apoi martorul M.C. a luat acea greblă şi a aruncat-o peste gardul locuinţei inculpatei M.N.

Pentru faptele de lovire, soţii C. au fost condamnaţi la câte 2 luni închisoare, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, prin Sentinţa penală nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în Dosarul nr. 644/101/2011.

În cadrul acelui proces, cei doi inculpaţi C. şi-au recunoscut în totalitate vinovăţia şi au uzat de dispoziţiile art. 320 C. proc. pen.

La rândul ei, în acelaşi dosar inculpata M.N. şi-a recunoscut în totalitate vinovăţia, în sensul că i-a aplicat părţii vătămate C.G. o lovitură cu grebla în cap, cauzându-i leziuni ce i-au pus acesteia în primejdie viaţa; însă s-a considerat că aceasta nu poate uzita de dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., deoarece a insistat în schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Tot prin Sentinţa penală nr. 113 din data de 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în Dosarul nr. 644/101/2011 s-a mai dispus, disjungerea cauzei penale, cu privire la fapta comisă de inculpata M.N.; disjungerea acţiunilor civile exercitate atât de inculpata M.N. (împotriva numiţilor G.C. şi C.G.), cât şi de partea vătămată C.G.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a disjuns şi acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova; de asemenea, s-a considerat că nu se mai impune conceptarea şi citarea în calitate de părţi civile a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin şi a Spitalului Orăşenesc Vânju Mare, deoarece acestor din urmă unităţi spitaliceşti li s-au solicitat anterior să comunice dacă se constituite părţi civile, iar în caz afirmativ să precizeze valoarea acestor pretenţii.

Prima instanţă a apreciat că fapta inculpatei M.N. de a aplica părţii vătămate C.G. o lovitură în cap, cu muchia metalică a unei greble, cauzându-i o leziune prin care i-a pus în primejdie viaţa, constituie în mod indubitabil fapta de tentativă de omor, fapta fiind săvârşită cu intenţie indirectă, întrucât, deşi nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos mai sus menţionat, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

La reţinerea tentativei de omor, instanţa de fond a avut în vedere zona vizată (capul victimei - deci o zonă vitală); intensitatea loviturii aplicate de inculpată (ce i-a cauzat pierderea cunoştinţei şi o fractură prin înfundare la nivel temporal-parietal stânga); modalitatea de comitere a faptei (victima a fost lovită din spate, în timp ce părăsea locul conflictului iniţial); precum şi obiectul folosit (partea metalică a unei greble - fiind aptă a cauza decesul victimei), astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., infracţiunea ce ar presupune, pe de o parte, săvârşirea faptei cu praeterintenţie; iar pe de altă parte, ca acţiunea inculpatei să nu fie aptă prin ea însăşi a duce la decesul victimei.

În sarcina inculpatei s-a reţinut şi forma calificată prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., deoarece din toate actele de la dosarul cauzei a reieşit că partea vătămată a fost lovită de inculpată în drumul comunal şi de faţă cu mai multe persoane, deci în public.

Faţă de faptul că acţiunea inculpatei a fost în mod cert urmare a faptelor violente ale soţilor C., care i-au aplicat acesteia, în curtea locuinţei sale, mai multe lovituri, cauzându-i mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, s-a apreciat ca fiind întemeiate susţinerile inculpatei şi ale reprezentantului Ministerului Public, în sensul reţinerii în favoarea acesteia şi a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că în favoarea inculpatei M.N. trebuie reţinută şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece din întreg materialul probatoriu administrat în cauză a reieşit în mod indubitabil că aceasta a avut anterior un comportament ireproşabil în societate.

În acest sens au fost avute în vedere şi menţiunile din referatul de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în care, între altele, s-a menţionat că inculpata M.N. poate depăşi sfera infracţională, dacă dă dovadă de responsabilitate şi de prudenţă în momentul în care va lua decizii şi va conştientiza gravitatea şi urmărite acţiunilor sale.

De asemenea, s-a avut în vedere că din ansamblul probatoriului administrat în cauză a reieşit că anterior relaţiile dintre părţi au fost foarte bune; că inculpata a fost şi este implicată în activităţi prosociale - având loc de muncă stabil şi ocupându-şi timpul liber în mod corespunzător.

Au mai fost avute în vedere, la reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. faptul că inculpata a avut şi are un comportament bun în familie şi în societate, fiind căsătorită de aproximativ 23 de ani; având două fiice; având un venit salarial stabil; obţinând venituri inclusiv din prestarea unor activităţi agricole şi neavând un anturaj proinfracţional.

Deşi în cauză, s-a apreciat că nu se mai pot aplica dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (date fiind menţiunile din Sentinţa penală nr. 113 din 20 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalului Mehedinţi, în Dosarul nr. 644/101/2011), conduita sinceră a inculpatei de pe întreg parcursul procesului penal (în sensul că în mod constant aceasta a recunoscut că i-a aplicat din spate părţii vătămate C.G. o lovitură în cap, cu muchia metalică a unei greble) a fost avută în vedere şi a fost reţinută drept circumstanţă atenuantă facultativă de instanţă, în temeiul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Sub aspectul reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă condiţionarea de către inculpată a recunoaşterii de vinovăţie de o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptei, deoarece calificarea juridică a unei fapte este atributul exclusiv al instanţei, iar relevantă sub aspectul reţinerii unei astfel de circumstanţe atenuate facultative este doar poziţia sinceră sau nesinceră a inculpatului faţă de fapta săvârşită.

Având în vedere toate aceste considerente, prin raportare şi la urmările produse (punerea în primejdie a vieţii) sau care i s-ar fi putut produce (suprimarea vieţii) victimei, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (3) - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.N. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Săvârşind o faptă prin care i s-a pus în primejdie viaţa unei alte persoane, s-a apreciat ca fiind oportună şi proporţională cu gravitatea faptei, aplicarea, ca pedeapsă accesorie, precum şi apoi pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Date fiind toate elementele ce au fost avute în vedere la reţinerea circumstanţelor atenuante facultative mai sus menţionate, lipsa unor antecedente penale, unicitatea faptei, comiterea faptei în stare de provocare din partea părţii vătămate şi a soţului ei, lipsa unei gândiri proinfracţionale, susţinerea din partea familiei, asumarea răspunderii pentru fapta săvârşită, precum şi menţiunile din referatul de evaluarea întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi (care a concluzionat că se poate asigura reintegrarea socială a inculpatei coroborat cu un control extern asigurat de op instituţie din comunitate, abilitată în acest sens, care o poate susţine în rezolvarea problemelor sale şi în evitarea reiterării conduitei infracţionale), s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat la acest moment în mod indubitabil şi fără privarea de libertate a acesteia.

Instanţa de fond a apreciat că, nu există nici o raţiune pentru care inculpata M.N. să fie privată în mod automat şi temporar de posibilitatea exercitării tuturor activităţilor realizate atât anterior cât şi ulterior comiterii faptei.

Din acest motiv, s-a apreciat că scopurile pedepsei pot fi atinse la acest moment şi fără privarea efectivă a inculpatei M.N. de libertate, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a acesteia pe un termen de încercare de 5 ani, urmând ca în situaţia în care inculpata va reitera comportamentul infracţional sau nu se va supune în mod culpabil măsurilor de supraveghere şi restului obligaţilor ce vor fi stabilite de instanţă prin prezenta sentinţă, să execute pedeapsa închisorii de 3 ani în regim privativ de libertate.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a avut în vedere atât circumstanţele în care au fost comise faptele, cât şi menţiunile din Sentinţa penală nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în Dosarul nr. 644/101/2011.

Astfel, s-a reţinut că urmare a faptelor comise, atât inculpata M.N., cât şi partea vătămată C.G. au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, respectiv 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale.

Cum în cazul inculpatei M.N. s-a reţinut săvârşirea faptei în stare de provocare, pentru considerentele mai sus expuse, la stabilirea cuantumului daunelor ce au fost acordate părţii vătămate C.G. s-a avut în vedere şi această situaţie, urmând ca daunele acordate să fie acordate în mod proporţional cu culpa fiecăreia.

De asemenea, la soluţionarea laturii civile a cauzei s-a avut în vedere şi că prin Sentinţa penală nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în Dosarul nr. 644/101/2011, între altele s-a dispus disjungerea cauzei penale, cu privire la fapta comisă de inculpata M.N.; disjungerea acţiunilor civile exercitate atât de inculpata M.N. (împotriva numiţilor G.C. şi C.G.), cât şi de partea vătămată C.G.; disjungerea acţiunii civile exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova; precum şi că s-a considerat că nu se impune conceptarea şi citarea în calitate de părţi civile a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin şi a Spitalului Orăşenesc Vânju Mare, deoarece acestor din urmă unităţi spitaliceşti li s-au solicitat anterior să comunice dacă se constituite părţi civile, iar în caz afirmativ să precizeze valoarea acestor pretenţii.

Prin Adresa nr. 12621 din 06 aprilie 2011 Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova a comunicat că se constituie părţi civile cu suma de 3732,82 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată C.G., pe perioada cât a fost internată în acest spital (06 iulie -19 iulie 2010).

Cum în cauză inculpaţii au fost audiaţi la data de 20 aprilie 2011, s-a constatat că Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin şi Spitalul Orăşenesc Vânju Mare nu s-au constituit părţi civile înainte de citirea actului de sesizare al instanţei, după cum în mod corect s-a reţinut prin Sentinţa penală nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în Dosarul nr. 644/101/2011.

Menţiunile din adresele acestor unităţi spitaliceşti, au fost avute în vedere doar la soluţionarea pretenţiilor civile solicitate de M.N. şi C.G., în sensul că din aceste adrese a reieşit că pentru ambele părţi s-au efectuat o serie de cheltuieli de spitalizare ce vor fi restituite de beneficiari, astfel că valoarea pretenţiilor civile ce au fost acordate părţii civile C.G. se va reduce în mod corespunzător cu valoarea acestor cheltuieli.

Partea vătămată C.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale şi de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale, urmare a săvârşirii de inculpata M.N. a infracţiunii de tentativă de omor. În dovedirea laturii civile, a depus la dosar înscrisurile de la filele 121-127 şi a solicitat proba cu martorul M.I. (declaraţia fiind consemnată în scris).

Inculpata M.N. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 RON, cu titlu de daune materiale şi de 3.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru săvârşirea de inculpaţii G.C. şi C.G. a infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. în dovedirea laturii civile, a depus la dosar înscrisurile şi a solicitat proba cu martorul V.C. (declaraţia fiind consemnată în scris).

Cum la săvârşirea de către inculpata M.N. a faptei de tentativă de omor a stat în mod indubitabil starea de provocare din partea părţii vătămate C.G. şi a soţului ei, G.C., care i-au aplicat anterior numeroase lovituri, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, iar din actele de la dosar reiese că ambele părţi civile vor avea de achitat diverse sume de bani pentru serviciile medicale de care au beneficiat pe perioada spitalizării, în baza art. 14 şi urm. C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi a fost obligată inculpata - parte vătămată M.N. la plata sumei de 3.732,82 RON, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflaţiei din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până în momentul plăţii.

Tot pentru aceleaşi considerente, au fost admise în parte şi acţiunile civile formulate de părţile civile C.G. şi M.N.; dispunându-se obligarea numiţilor C.G. şi G.C. să plătească în solidar suma de 3.000 RON către inculpata - parte vătămată M.N., cu titlu de daune morale. Instanţa nu va acorda şi daune morale, deoarece din actele de la dosarul cauzei nu reiese în mod cert efectuarea şi contravaloarea acestora.

La rândul ei, inculpata M.N. a fost obligată să plătească suma de 18.000 RON către inculpata - parte civilă C.G., cu titlu de despăgubiri civile, din care 10.000 RON, cu titlu de daune morale şi 8.000 RON, cu titlu de daune materiale.

Daunele mai sus menţionate au fost stabilite, atât prin raportare la contribuţia fiecăruia la comiterea acestor fapte, cât şi prin raportare la suferinţele cauzate în mod evident acestora, având în vedere urmările produse pentru sănătatea acestora şi numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare.

S-a avut în vedere şi efortul suplimentar pe care fiecare dintre acestea a fost nevoită să-l facă post facturii, diminuarea temporară a veniturilor (ca urmare a concediilor medicale), pe perioada refacerii sănătăţii.

La aprecierea contravalorii daunelor materiale ce au fost acordate părţii civile C.G., s-au avut în vedere menţiunile din Adresa nr. 516/2011 (ce atestă o reducere cu aproximativ 300 RON a veniturilor lunare de care a beneficiat, urmare a concediilor medicale efectuate în perioada refacerii sănătăţii); menţiunile din bonurile fiscale (ce atestă efectuarea unor cheltuieli de transport); precum şi menţiunile din declaraţia martorului mărgărit (ce atestă că suma cheltuită de această parte civilă cu intervenţia chirurgicală şi cu tratamentul ulterior a fost de aproximativ 10.000 RON).

Instanţa a apreciat ca fiind neconcludente menţiunile din declaraţiile martorilor M.I. şi V.C. cu privire la plata unor sume de bani pentru realizarea unor activităţi cu caracter agricol, deoarece din probele de la dosarul cauzei nu a reieşit că familiile C. şi M., în lipsa săvârşirii infracţiunilor ce au determinat acest proces, nu ar fi angajat terţe persoane care să le ajute la aceste activităţi.

Cum prin prezenta sentinţă, s-a dispus condamnarea inculpatei M.N. pentru săvârşirea unei tentative de omor, această inculpată a fost obligată şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea vătămată C.G.

În ambele cazuri s-a avut în vedere că inculpata M.N. a săvârşit această infracţiune ca urmare a stării de provocare din partea soţilor C.; că prin fapta s-au cauzat urmări mai grave decât cele suferite de această inculpată (punând în pericol viaţa altei persoane); precum şi că la rândul lor, soţii C. au fost deja obligaţi la plata unor cheltuieli de judecată prin Sentinţa civilă nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în Dosarul nr. 644/101/2011.

Aşa fiind, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatei M.N. la plata sumei de 430 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 70 RON, din faza de urmărire penală şi 360 RON, din faza de judecată (inclusiv suma de 150 RON, reprezentând parte din onorariul apărătorului din oficiu, M.M., ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei, conform menţiunilor din încheierea pronunţată de Tribunalul Mehedinţi la data de 09 martie 2011, în Dosarul nr. 644/101/2011).

De asemenea, în baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea aceleiaşi inculpate la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C.G., reprezentând parte din onorariul apărătorului angajat - D.G. - conform chitanţei seria MH, nr. 00200 din 31 octombrie 2011.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, inculpata parte civilă M.N. şi partea civilă inculpată C.G.

În motivele scrise de apel formulate de parchet s-a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie, referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei apreciată ca total necorespunzătoare, atât sub aspectul dozării cuantumului acesteia cât şi a modalităţii de executare precum şi oportunitatea aplicării circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. în acest sens s-a arătat că nu există împrejurări care să poate fi considerate circumstanţe atenuante în cauză, iar împrejurările referitoare Ia lipsa antecedentelor penale, deşi sunt circumstanţe personale favorabile, trebuie evaluate în raport de toate circumstanţele cauzei între limitele pedepsei minime şi maxime prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, întrucât reprezintă atitudini normale ale oricărui om care respectă legea şi normele de conduită şi nu un „titlu de glorie" pentru cel în favoarea căruia se reţin. Astfel, pedeapsa aplicată de instanţă s-a arătat că este una excesiv de blândă, atât sub aspectul dozării cuantumului acesteia cât şi a modalităţii de executare aleasă, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi împrejurarea că aceasta este una dintre cele mai grave infracţiuni ce se îndreaptă împotriva unei valori fundamentale ocrotite de legea penală, şi anume, viaţa.

S-a mai susţinut şi că gradul de pericol social al faptei comise de inculpată rezultă din obiectul vulnerant folosit de aceasta, zona vizată pentru aplicarea loviturii precum şi consecinţele acestei lovituri, toate aceste împrejurări s-a apreciat că impun aplicarea faţă de inculpată a unei pedepse cu închisoare într-un cuantum mai sporit, cu executarea acestei pedepse în regim privativ de libertate.

S-au făcut referiri şi asupra impactului comiterii unei astfel de fapte, şi a pedepsei alese de prima instanţă, asupra comunităţii din care fac parte inculpata şi partea vătămată, în care s-ar putea crea impresia că autorităţile judiciare reacţionează mult prea blând în condiţiile săvârşirii unor fapte de o gravitate deosebită.

În cel de-al doilea motiv de apel s-a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât, deşi a reţinut existenţa circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen., a dispus obligarea inculpatei la despăgubiri reprezentând totalul cheltuielilor ocazionate de asistenţa medicală a părţii civile, fără a ţine cont de întinderea culpei acesteia încălcându-se astfel disp. art. 998, 999 din vechiul C. civ. În acest sens, s-a argumentat că, deşi ca regulă gravitatea faptei nu constituie un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, autorul faptei urmând a răspunde integral pentru prejudiciul cauzat în cazul în care paguba a fost cauzată atât din culpa autorului faptei cât şi din culpa victimei (culpe concurente), nu există nici un temei în baza căruia partea din pagubă cauzată din culpa victimei să fie reparată de autor. Despăgubirile civile pe care trebuie să le suporte autorul în aceste situaţii nu vor reprezenta repararea integrală a pagubei ci numai a unei părţi a acesteia, întinderea câtimii determinându-se în raport de gravitatea culpei autorului şi victimei stabilite pe baza probelor administrate. Ca urmare, şi cheltuielile determinate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate trebuiau acordate numai în raport cu culpa inculpatei.

Prin motivele scrise de apel formulate de partea civilă inculpată C.G. s-a arătat că în mod greşit s-a reţinut că fapta comisă de inculpată a fost urmare a stării de provocare determinată de acţiunile anterioare ale familiei părţii civile, în condiţiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpata ar fi fost provocată la comiterea infracţiunii, leziunile constatate la inculpată fiind produse de soţul părţii vătămate.

S-a criticat sentinţa apelată şi sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatei, în condiţiile în care s-a arătat că inculpata nu a recunoscut săvârşirea faptei, a avut o poziţie oscilantă, nu a achitat despăgubirile civile, nu a luat legătura cu partea vătămată pe perioada spitalizării acesteia şi nici după externare.

A fost criticată sentinţa recurată şi sub aspectul obligării părţii civile inculpată C.G. către inculpata parte civilă M.N. la daune morale, în condiţiile în care aceasta nu a fost lovită de partea civilă inculpată, ci de soţul acesteia.

Hotărârea primei instanţe a fost criticată prin apelul părţii civile-inculpată şi cu privire la soluţionarea acţiunii civile promovate de aceasta, arătându-se, în esenţă, că avându-se în vedere trauma psihică la care a fost supusă partea vătămată, urmare a loviturii primite, faptul că aceasta a suferit o intervenţie chirurgicală prin care i s-a înlăturat din craniu o bucată de os şi urmează să suporte o nouă intervenţie chirurgicală pentru montarea unei plăcuţe de argint în locul osului zdrobit, se impunea acordarea daunelor solicitate de partea civilă în totalitate.

Apelul formulat de inculpata parte civilă M.N. nu a fost motivat în scris, motivele acestuia fiind dezvoltate oral potrivit celor consemnate în încheierea din data de 09 martie 2012 în care s-au consemnat dezbaterile în cauză şi care face parte integrantă din prezenta decizie.

Prin Decizia penală nr. 82 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpata M.N. şi partea civilei C.G., împotriva Sentinţei penale nr. 225 din data de 22 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 3437/101/2011.

S-a desfiinţat sentinţa cu privire la latura penală, în ceea ce priveşte reţinerea în favoarea inculpatei de circumstanţe atenuante şi individualizarea pedepsei, precum şi cu privire la soluţionarea acţiunilor civile promovate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi partea civilă C.G., după cum urmează:

S-a înlăturat aplicarea în favoarea inculpatei a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata M.N. la 4 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani, care constituie termen de încercare, şi se compune, potrivit art. 862 C. pen., din durata pedepsei aplicate şi un interval de timp de 2 ani fixat de instanţă.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova (parte vătămată C.G.).

A fost obligată inculpata - parte civilă M.N. la plata sumei de 1.866,41 RON, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, reprezentând 1/2 din despăgubirile civile, sumă ce va fi actualizată în raport de rata inflaţiei din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până în momentul plăţii şi a fost obligată inculpata parte civilă M.N. să plătească sumă de 13.288 RON către inculpata - parte civilă C.G., cu titlu de despăgubiri civile, din care 7.500 RON daune morale şi 5.788 RON daune materiale. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Curtea, analizând apelurile formulate în cauză, a reţinut caracterul fondat al acestora, pentru următoarele considerente:

În apel a fost ascultată inculpata parte civilă M.N., potrivit art. 378 alin. (11) C. proc. pen., cu această ocazie, în esenţă, inculpata recunoscând săvârşirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, în împrejurările pe care le-a detaliat prin declaraţiile anterioare.

Analizându-se astfel probele administrate în cauză, atât la urmărirea penală cât şi la judecată, instanţa de apel a constatat că starea de fapt reţinută de către prima instanţă este în deplină concordanţă cu probele administrate şi din aceasta rezultă săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de omor calificat în forma tentativei şi în condiţiile provocării potrivit art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2).

Deşi declaraţiile inculpatei M.N. au fost inconstante pe parcursul procesului cu privire la mod de derulare al conflictului instanţa de apel reţine ca fiind sinceră declaraţia sa din 05 iulie 2010 prin care descrie desfăşurarea conflictului în concordanţă cu cele arătate de martorul M.C. prezent personal la acest conflict şi arată că a lovit-o pe partea civilă cu grebla fiind foarte furioasă ca urmare a agresiunii anterioare a acesteia şi soţului său împotriva inculpatei.

Raportat la starea de fapt mai sus reţinută, nu pot fi reţinute declaraţiile ulterioare ale inculpatei şi implicit apărarea formulată prin acestea care dacă ar fi reală ar conduce la ideea unei stări de legitimă apărare în care inculpata ar fi săvârşit fapta analizată. Astfel inculpata susţine în esenţă prin declaraţia dată în faţa primei instanţe că a săvârşit fapta cercetată în încercarea de a se apăra de agresiunea exercitată asupra sa de inculpatul G.C.

Această apărare nu rezultă însă din probele administrate în cauză, din care, dimpotrivă, se reţine că în momentul în care inculpata a lovit-o pe partea civilă cu grebla în zona capului, soţul acesteia, G.C., ca de altfel şi partea civilă, se aflau în stradă şi plecau de la locul conflictului iniţial din curtea inculpatei, soţul părţii civile fiind mai departe de poarta imobilului inculpatei iar partea civilă mai apropiată de acest loc. Soţul părţii civile retrăgându-se de la locul conflictului iniţial în momentul în care partea civilă a fost agresată nu a exercitat nici o agresiune asupra inculpatei astfel că nu se poate reţine că agresiunea exercitată de aceasta ar fi fost urmare a unui atac material direct şi imediat îndreptat împotriva sa.

În raport de cele mai sus arătate, în speţă nu sunt aplicabile în favoarea inculpatei nici dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. şi implicit cauza de reducere a pedepsei reglementată de alin. (7) al acestui articol deoarece declaraţia inculpatei dată în faţa primei instanţe la data de 20 aprilie 2011 în termenii mai sus prezentaţi nu constituie o recunoaştere a vinovăţiei în sensul dispoziţiilor legale mai sus arătate respectiv o recunoaştere a săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare în modalitatea în care acestea au fost descrise în cuprinsul său.

Tot raportat la starea de fapt arătată mai sus nu poate fi reţinută ca întemeiată nici cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite în infracţiunea de vătămare corporală gravă incriminată în art. 182 alin. (1) C. pen. deoarece dat fiind obiectul vulnerant folosit, zona vizată (capul părţii civile), intensitatea loviturii aplicate părţii civile care a produs acesteia o fractură cu înfundare temporo-parietală stânga punându-i în primejdie viaţa, fapta inculpatei se circumscrie infracţiunii de omor calificat săvârşit cu intenţie indirectă în sensul că deşi inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale nu l-a urmărit însă a acceptat posibilitatea producerii lui.

Se reţine însă că în mod temeinic prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatei scuza provocării reglementată în art. 73 lit. b) C. pen. deoarece săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat de către inculpată s-a produs sub stăpânirea unei puternice tulburări a acesteia determinată printr-o provocare din partea persoanei vătămate care a început agresiunea fizică prin violenţă, agresiune continuată ulterior de către partea vătămată împreună cu soţul său.

În speţă, aşa cum s-a arătat în starea de fapt reţinută, fapta inculpatei s-a produs imediat după ce agresiunea împotriva acesteia încetase fiind în mod evident în legătură cu agresiunile anterioare şi sub imperiul tulburării cauzate de acestea.

Concluzionând, instanţa de apel, similar primei instanţe, reţine că fapta săvârşită de inculpată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în forma tentativei incriminată în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. infracţiune pentru care în mod temeinic prima instanţă a stabilit răspunderea penală a inculpatei.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei prima instanţă trebuia însă să se raporteze în primul rând la gradul de pericol social atât abstract cât şi concret al faptei săvârşite de inculpată, criteriu prioritar de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen.

În raport de acest criteriu se impunea a fi analizată şi persoana inculpatei deoarece circumstanţele personale ce o caracterizează şi îi sunt favorabile nu pot fi disociate de fapta săvârşită ce de asemenea caracterizează persoana inculpatei. Se are în vedere şi că datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatei: comportament ireproşabil în societate anterior săvârşirii faptei, implicarea sa în activităţi sociale având loc de muncă stabil, familie şi două fiice nu exced stării de normalitate astfel că acestea în contextul faptei analizate nu pot constitui circumstanţe atenuante.

În speţă nu poate fi reţinută ca incidenţă nici circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. deoarece aşa cum s-a arătat şi mai sus inculpata pe parcursul prezentului proces a avut o atitudine oscilantă încercând să invoce diverse împrejurări de natură a înlătura sau a atenua răspunderea sa penală, atitudine ce nu poate fi valorificată sub aspectul dispoziţiilor legale mai sus precizate.

În consecinţă la individualizarea pedepsei aplicate instanţa de apel va reţine în favoarea inculpatei circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) însă va înlătura aplicarea de către prima instanţă în favoarea inculpatei a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.

Procedând la reindividualizarea pedepsei în aceste coordonate, instanţa de apel reţine că aplicarea unei pedepse de patru ani închisoare pentru infracţiunea cercetată este de natură să satisfacă, în raport cu persoana inculpatei, scopul punitiv, preventiv şi educativ al procesului penal, în sensul art. 52 C. pen.

Datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatei ce au fost corespunzător arătate de prima instanţă, vor fi valorificate de instanţa de apel sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei, sub acest aspect instanţa de apel concluzionând, similar primei instanţe, că suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei sub supraveghere este mai în măsură să conducă la realizarea scopului pedepsei faţă de inculpată, mai ales sub aspectul preventiv şi educativ al acesteia, decât executarea pedepsei în regim de detenţie. Referitor la latura civilă a cauzei, în primul rând se constată că acţiunea civilă promovată de inculpata - parte civilă M.N. a fost în mod temeinic soluţionată de prima instanţă, în condiţiile în care prin probele administrate în cauză aceasta nu a dovedit existenţa unui prejudiciu material cert prin fapta culpabilă a inculpaţilor.

Astfel, din Certificatul medico-legal nr. 472 din 15 iulie 2010 privind pe inculpata parte civilă, rezultă că urmare a agresiunii suferite în data de 08 iulie 2010 rezultă că aceasta a necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

Prin depoziţia martorului V.C., singurul martor propus de inculpata parte civilă în dovedirea acţiunii civile, rezultă că acesta a ajutat familia inculpatei parte civilă după agresiunea cercetată în prezenta cauză, pe perioada de aproximativ o lună şi jumătate, fiind plătit pentru acest ajutor cu suma de 800 RON şi produse în valoare de 600 - 700 RON.

Din coroborarea probelor mai sus prezentate rezultă că perioada pentru care martorul a acordat ajutor la munci familiei inculpatei part civilă este mult mai mare decât cea consemnată în certificatul medico legal ce o priveşte pe aceasta, iar din depoziţia martorului mai sus precizat rezultă şi că acesta a mai ajutat şi anterior familia inculpatei parte civilă în aceleaşi condiţii (fiind remunerat pentru munca prestată) fără ca inculpata parte vătămată să se afle în aceste perioade în incapacitate de muncă.

Ca urmare, nu se poate reţine că ajutorul acordat de martor familiei inculpatei părţi civile este o consecinţă a incapacităţii temporare de muncă a acesteia provocată de agresiunea suferită astfel că prejudiciul material pretins de inculpata parte civilă nu este cert.

Referitor la daunele morale stabilite de prima instanţă în favoarea inculpatei părţi civile se constată că acestea au fost judicios apreciate de prima instanţă la suma de 3.000 RON în raport de faptul că inculpata parte civilă urmare a agresiunii suferite şi a consecinţelor acesteia, aşa cum rezultă ele din certificatul medico-legal privind pe aceasta, a fost privată o perioadă de timp de o viaţă socială şi de familie normale. Mai mult, referitor la cuantumul acestor daune se constată că acesta a fost apreciat proporţional cu perioada de îngrijiri medicale necesare inculpatei părţi civile pentru vindecare dar şi cu cele statuate în practica judiciară în materie respectând atât principiul acoperirii integrale a prejudiciului suferit cât şi criteriu potrivit căruia cuantumul daunelor morale acordat nu trebuie să constituie o cauză de îmbogăţire fără just temei pentru partea civilă.

Cu privire la apărarea părţii civile inculpate formulată prin motivele de apel, în sensul că leziunile care au produs consecinţele consemnate în actul medico-legal nu sunt urmare a faptei acesteia, apare ca vădit nefondată, în condiţiile în care partea civilă inculpată a recunoscut starea de fapt descrisă prin actul de sesizare a instanţei, în sensul că, prin acte conjugate, împreună cu soţul său, au lovit-o pe partea vătămată, producându-i leziunile consemnate în actul medico-legal, şi în condiţiile în care s-a solicitat aplicarea procedurii simplificate reglementată de art. 3201 C. proc. pen.

Referitor la acţiunea civilă formulată de partea civilă inculpată, instanţa de apel reanalizând probele administrate în acest sens în cauză, a reţinut următoarele:

Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă inculpată încă de la urmărire penală şi precizate prin cererea aflată la fila 120 a dosarului primei instanţe se constată că acestea au fost apreciate ia suma de 50.000 RON, însă defalcând această sumă partea civilă inculpată precizează că se compune din: 1.000 RON diferenţa dintre veniturile salariale şi plata pentru concediul medical în perioada în care s-a aflat în incapacitate de muncă; 2.000 RON contravaloarea medicamentelor necesare pe perioada spitalizării şi pentru însănătoşire, după ieşirea din spital; 2.000 contravaloarea cheltuielilor privind transportul Vânju Mare - Craiova şi retur suportate de soacra sa pe perioada celor 3 săptămâni de spitalizare; 5.000 RON contravaloarea cheltuielilor necesare pentru intervenţia chirurgicală şi 2.000 RON contravaloarea muncii prestate în gospodărie pe perioada spitalizării, precum şi după ieşirea din spital, ca urmare a incapacităţii sale de a presta activitate în gospodărie pe perioada de 3 luni.

Or, însumând sumele defalcate solicitate de partea civilă se constată că acestea se ridică la suma de 12.000 RON, iar nu la suma de 50.000 RON pretinsă generic de partea civilă inculpată.

Analizându-se probatoriul administrat în cauză în dovedirea acestei acţiuni civile formulată de parte civilă inculpată în aceste coordonate, se reţine că prin acesta s-au probat despăgubirile materiale solicitate până la cuantumul de 11.576 RON.

În acest sens, se reţine că, prin Adeverinţa nr. 516 din 01 noiembrie 2011 a SC GPM Vânju Mare SRL, partea civilă inculpată a dovedit că diferenţa dintre veniturile salariale obţinute anterior şi veniturile obţinute pe perioada în care s-a aflat în concediu medical ca urmare a incapacităţii temporare de muncă provocată de fapta cercetată în prezenta cauză sunt în cuantum de 777 RON.

De asemenea, se reţin ca fiind dovedite prin actele depuse la dosarul cauzei (bonuri de combustibil în cuantum de 555 RON,) şi depoziţia martorei M.I., cheltuielile solicitate de partea civilă inculpată în cuantum de 9.000 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor suplimentare efectuate de partea civilă cu tratamentul medical şi medicaţia pe perioada spitalizării şi până la însănătoşire, precum şi contravaloarea cheltuielilor suportate cu transportul de persoanele din familia părţii civile inculpată pe perioada celor 3 săptămâni de spitalizare a acesteia în Craiova, dar şi suma de 1.800 RON dată martorei M.I. pe perioada de 3 luni în care aceasta s-a aflat în incapacitate de muncă pentru efectuarea activităţilor casnice pe care partea civilă le efectua în mod obişnuit anterior.

Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă se apreciază că acestea sunt justificate până la suma de 15.000 RON, sumă care este de natură să acopere integral prejudiciul nepatrimonial suferit de partea civilă constând în privarea acesteia de o viaţă socială şi de familie normale pe perioada de 3 luni în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.

Sumele mai sus arătate reprezentând daune materiale şi morale vor fi însă acordate părţii civile inculpată, avându-se în vedere şi culpa sa concurentă la producerea prejudiciului, determinată de provocarea inculpatei părţi civile, care a condus la săvârşirea de către aceasta a tentativei la infracţiunea de omor calificat cercetată în prezenta cauză.

Pentru identitate de raţiune, nici pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare suportate de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, constând în contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii civile inculpată şi cu care unitatea spitalicească s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, nu poate fi obligată integral inculpata parte civilă ci tot în raport de gradul său de culpă în săvârşirea faptei reţinut în sarcina acesteia, respectiv 50%.

Împotriva Deciziei penale nr. 82 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori au declarat recurs inculpatele M.N. şi, respectiv. C.G., cea dintâi în temeiul art. 385 pct. 17, 18 şi pct. 14 C. proc. pen., recursul celei de-a doua inculpate fiind nemotivat.

S-a solicitat admiterea recursului inculpatei M.N., întrucât motivarea respingerii schimbării de încadrare juridică, din tentativă de omor în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., este greşită, cum greşită este şi respingerea în sine a cererii de schimbare a încadrării juridice, şi, implicit, greşită fiind şi soluţia de condamnare a inculpatei pentru tentativă de omor; s-a mai solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, nefiind justă majorarea de la apel a pedepsei aplicate, de la 3 la 4 ani închisoare.

Examinând recursurile prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că recursurile promovate de cele două inculpate părţi civile sunt ne fondate, urmează să le respingă, pentru cele ce succed:

Instanţele de fond şi de apel, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat şi cu o argumentare juridică pertinentă, au reţinut o corectă situaţie de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale aplicabile speţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 317, 340 - 344 C. proc. pen., atât instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei, cât şi instanţele de control judiciar, au obligaţia să verifice dacă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârşite de inculpat este corectă, iar în caz contrar, făcând aplicarea art. 334 C. proc. pen., să dispună schimbarea încadrării juridice

Dacă, în relaţia cauză primară (actul agresiv) - vătămare - efect eventual, moartea, nu intervin verigi intermediare sub forma unor condiţii (împrejurări) preexistente, concomitente sau subsecvente, astfel încât cauza primară, fiind aptă şi suficientă prin ea însăşi a produce decesul, atunci efectul primar (vătămare) este absorbit în mod natural de efectul secundar eventual mai grav (moartea), posibil a se produce, fapta inculpatei M.N. constituind infracţiunea de tentativă de omor, neputându-se reţine altă intenţie.

Fără a se confunda raportul de cauzalitate cu vinovăţia, în cazul unei vătămări de pe urma căreia este indiscutabil că poate interveni direct şi necondiţionat moartea victimei, reprezentarea psihică iniţială a inculpatului, în speţă - pentru vătămare, prin aplicarea unei corecţii, se extinde în mod necesar şi asupra ultimului efect eventual - rezultatul letal, sub forma putinţei de a prevedea potenţialul tanatogenerator al acţiunii iniţiale.

Astfel, în mod corect s-a apreciat şi s-a reţinut, atât de către instanţa de fond cât şi de către instanţa de apel, că fapta inculpatei M.N. de a aplica părţii vătămate C.G. o lovitură în cap, cu muchia metalică a unei greble, cauzându-i o leziune prin care i-a pus în primejdie viaţa, constituie în mod indubitabil fapta de tentativă de omor, fapta fiind săvârşită cu intenţie indirectă, întrucât, deşi nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos mai sus menţionat, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

La reţinerea tentativei de omor, instanţa de fond a avut în vedere zona vizată (capul victimei - deci o zonă vitală); intensitatea loviturii aplicate de inculpată (ce i-a cauzat pierderea cunoştinţei şi o fractură prin înfundare la nivel temporal-parietal stânga): modalitatea de comitere a faptei (victima a fost lovită din spate, în timp ce părăsea locul conflictului iniţial); precum şi obiectul folosit (partea metalică a unei greble - fiind aptă a cauza decesul victimei), astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., infracţiunea ce ar presupune ca acţiunea inculpatei să nu fie aptă prin ea însăşi a duce la decesul victimei ( Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 6 din 7 decembrie 1974; Decizia nr. 1227 din 02 aprilie 2009 a Î.C.C.J., secţia penală).

Aşadar, în mod corect şi fundamentat, instanţa de fond nu a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., astfel încât nici motivul de casare prevăzut de pct. 17, nici cel de la pct. 18, nu subzistă.

În ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., înalta Curte reţine că în cauză s-au avut în vedere dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise - care este unul destul de ridicat, persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, este bine integrată social, precum şi alte împrejurări, care atenuează răspunderea penală, respectiv circumstanţe atenuante judiciare şi legale, respectiv cea prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi gradul de culpă, concurentă şi în proporţie de jumătate, cu inculpata parte civilă C.G., datorită calităţilor procesuale inverse avute în prezentul dosar, anterior disjungerii.

Ca atare, se apreciază că, atât faţă de limitele speciale ale pedepsei, cât şi faţă de gradul concret de pericol social al faptelor, apreciat prin raportare la contextul individual de săvârşire a acestora, şi de toate criteriile, conform celor anterior reţinute, având în vedere şi persoana recurentei inculpate M.N., sancţiunea penală aplicată este aptă a asigura reeducarea şi realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., aşa cum şi modalitatea de executare aleasă - prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, este adecvată.

În privinţa recursului părţii civile inculpată C.G., care nu este motivat sub alte aspecte ale laturii civile, prin raportare la cele anterior reţinute referitor la contextul faptic şi la gradului de vinovăţie al inculpatei M.N., care a fost corect stabilit şi evaluat, Înalta Curte reţine că şi recursul celei dintâi nu este fondat, cuantumul majorat al daunelor, acordat în apel fiind corect reevaluat şi reapreciat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3853 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele M.N. şi C.G. împotriva Deciziei penale nr. 82 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată C.G. va fi obligată la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar recurenta inculpată M.N. va fi obligată la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele M.N. şi C.G. împotriva Deciziei penale nr. 82 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată C.G. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta inculpată M.N. fa plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 31 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3463/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3519/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3517/2012. Penal