ICCJ. Decizia nr. 3490/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3490/2012
Dosar nr. 2454/85/2011
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, inculpatul H.Ş.F. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov împotriva deciziei penale nr. 31 din data de 6 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 189 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2454/85/2011, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul H.Ş.F., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei aplicate.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 18954 RON cu titlu de accize.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice prin Garda Financiară Sibiu şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 4771,78 RON cu titlu de T.V.A datorat statului.
În baza art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut faptul că:
În fapt, s-a reţinut că, la data de 11 februarie 2010, inculpatul a fost oprit în trafic pentru un control de rutină, de către lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu şi reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu la momentul la care conducea autoturismul marca V. cu numărul de înmatriculare TM-xxx, pe DN 7 pe raza localităţii B., jud. Sibiu.
Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, în interiorul acestuia a fost identificată cantitatea de 3.000 pachete de ţigări marca F., fără marcaje fiscale.
Inculpatul H.Ş.F. nu a putut prezenta organelor vamale documente de provenienţă a mărfii, respectiv documentul administrativ de însoţire a mărfii (DAI), prevăzut la titlul VII din C. fisc., ţigările nefiind introduse în sistemul de accizare din România.
Ţigările identificate erau inscripţionate cu menţiuni în limba sârbă, iar inculpatul H.Ş.F. nu a putut face dovada plăţii la bugetul de stat a accizelor prevăzute de lege, aferent cantităţii de ţigări identificată asupra sa.
Întrucât cantitatea de ţigări descoperită asupra inculpatului nu era marcată corespunzător, ci purta banderole fiscale aparţinând Republicii Serbia, fiind astfel încălcate dispoziţiile C. fisc., Direcţia de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 18.954 RON, reprezentând accize datorate pentru cantitatea de ţigări identificată asupra inculpatului.
De asemenea, Garda Financiară Sibiu, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.771,78 RON, reprezentând TVA datorat statului pentru cantitatea de ţigări găsită la inculpat.
Audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a arătat că a achiziţionat ţigările de la o persoană „O.” din localitatea L., fără a primi documente de provenienţă a mărfii sau documente de însoţire a mărfii, ţigările fiind achiziţionate pentru consum propriu.
În drept s-a constatat că fapta inculpatului care la data de 11 februarie 2010 a fost identificat în trafic pe DN 7 pe raza localităţii B., jud. Sibiu, transportând cantitatea de 3.000 pachete ţigări marca F. de provenienţă sârbească, nemarcate şi netimbrate cu timbre valabile pe teritoriul României şi neintroduse în sistemul legal de accizare, ţigări pe care intenţiona să le comercializeze cu sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 23.725,78 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a contravenţiei; planşele fotografice încheiate la momentul constatării infracţiunii flagrante; constituirea de parte civilă în partea C.R.A.O.V. - Braşov, raportat la plata accizei; calculul prejudiciului raportat TVA-ului prezentat de Garda Financiară Sibiu; practică judiciară raportat la constituirea de parte civilă din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti; cazierul inculpatului; declaraţiile inculpatului care susţine că ţigările le-a achiziţionat pentru cei 7 ciobani angajaţi la el; adresele sosite de la Primăria comunei R. raportat la bunurile proprietatea inculpatului; procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În faza de judecată, instanţa a procedat la audierea inculpatului, ocazie cu care acesta a arătat că a achiziţionat 300 cartuşe de ţigări cu preţul de 7 euro/cartuş, dintr-o piaţă din localitatea L., ţigările fiind destinate consumului propriu şi pentru aprovizionarea ciobanilor săi.
De asemenea, instanţa a procedat la audierea martorului A.M., care arată că a fost angajat de inculpat, alături de alte 6 persoane, pentru a îngriji animalele acestuia, inculpatul furnizându-le acestora, la diferite intervale de timp, 8 cartuşe de ţigări şi mâncare.
Cu ocazia dezbaterii fondului, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că inculpatul nu are calitatea specială cerută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, aceea de contribuabil, această calitate având-o doar agentul economic plătitor de taxe şi impozite, potrivit C. proc. fisc.
De asemenea, s-a învederat faptul că inculpatul nu are calitatea de antreprenor fiscal pentru a fi obligat la plata accizelor, ci este un cumpărător de pe piaţa liberă care nu are obligaţia de verificare a timbrelor sau a plăţii accizelor sau taxelor.
În acest sens, s-a apreciat că, în speţă, nu au fost întrunite elementele subiective şi obiective ale infracţiunii prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, astfel că nu a putut fi antrenată răspunderea penală a inculpatului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că, la data de 11 februarie 2010, pe DN 7, pe raza localităţii B., a fost depistat în trafic autoturismul marca V. cu nr. TM-xxx condus de inculpatul H.F.Ş., care transporta cantitatea de 3.000 pachete de ţigări, marca F., fără marcaje şi documente de proveninţă, neintroduse în circuitul de accizare din România, şi neînsoţite de documente fiscale, motiv pentru care s-a încheiat proces-verbal de sancţionarea contravenţională din 11 februarie 2010 prin care s-a aplicat inculpatului o amendă de 50.000 RON.
Cu aceeaşi ocazie, inspectorii din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, au întocmit nota de constatare din 11 februarie 2010, prin care s-a constatat, în portbagajul autoturismului cu nr. de înmatriculare TM-xxx, cantitatea de 3.000 produse ţigarete F. de provenienţă Serbia, fără marcaje, fără documente de provenienţă şi fără documente administrative de însoţire a mărfii. Cartuşele de ţigări erau aşezate în mod ordonat în locaşul special al roţii de rezervă şi în portbagajul autoturismului.
Inspectorii din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor au procedat la evaluarea ţigaretelor depistate asupra inculpatului şi la calculul valorii accizelor datorate, rezultând un prejudiciu de 18.954 RON, reprezentând accize datorate pentru cantitatea de 66.000 ţigarete, sumă cu care Direcţia de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov s-a constituit parte civilă în cauză.
De asemenea, Garda Financiară Sibiu, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.771,78 RON, reprezentând TVA aferent pentru 3.000 pachete de ţigări.
În ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H.F.Ş. - art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, aceea de ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabilă, Tribunalul a constatat că elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni a constat în neîndeplinirea obligaţiunilor fiscale prin ascunderea bunului sau a sursei impozabile. Această acţiune de ascundere implică întreprinderea unor măsuri pentru a face ca bunul sau sursa impozabilă să nu fie cunoscută da autorităţile fiscale, iar o astfel de activitate a efectuat inculpatul prin ascunderea fizică a ţigărilor în locul destinat roţii de rezervă.
Pe de altă parte, cantitatea mare de ţigări achiziţionată de inculpat (3.000 pachete), a scos în evidenţă scopul pentru care acestea au fost achiziţionate, acela de revânzare, deşi inculpatul şi martorul A.M. au încercat să acrediteze ideea că ţigările erau destinate consumului propriu (martorul A.M. arată că cei 7 angajaţi ai inculpatului primeau 8 cartuşe, respectiv 80 de pachete, ceea ce reprezintă o diferenţă semnificativă faţă de cea cumpărată de inculpat, de 3.000 pachete).
Mai mult decât atât, această activitate de achiziţionare a ţigărilor nu a fost evidenţiată în evidenţa contabilă a vreunei societăţi comerciale, ceea ce a însemnat că inculpatul a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă pentru a nu se achita de obligaţiile datorate bugetului statului, această faptă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce priveşte cantitatea de ţigări identificată asupra inculpatului şi provenienţa acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 142, 199 C. fisc., o persoană fizică poate intra pe teritoriul Uniunii Europene fără a avea obligaţia plăţii accizelor şi TVA, cu 200 ţigări sau 40 ţigarete, fiecare din cantităţile menţionate reprezentând, în sensul alin. (4) al art. 8 Directiva 2007/74/C.E., 100% din totalul admis pentru produsele din tutun.
Prin menţionarea acestor cantităţi maxime admise a fi introduse pe teritoriul României, fără plata accizelor aferente şi TVA, legiuitorul a instituit o prezumţie legală, potrivit căreia cantităţile deţinute în plus faţă de maximul admis, sunt contrare dispoziţiilor legale. În acest fel, inculpatul ar fi trebuit să cunoască faptul că deţinerea unei cantităţi care depăşeşte de 300 ori cantitatea maximă admisă a fi introdusă în ţară, fără dovada plăţii accizelor, constituie infracţiune, iar pe de altă parte, faţă de normele restrictive, ar fi trebuit să cunoască faptul că o asemenea cantitate nu poate fi introdusă în ţară decât cu ocolirea prevederilor legale, prin contrabandă.
Ori, cantitatea foarte mare de ţigări identificată asupra inculpatului, imposibilitatea acestuia de a prezenta documente justificative care să ateste posesia legală a produselor respectiv, documentele prevăzute de C. fisc. pentru transportul acestor produse, au atras concluzia că inculpatul a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală cu intenţia directă, încercând să se sustragă de la plata accizelor aferente celor 3.000 pachete ţigări, către bugetul statului.
În ceea ce priveşte calitatea de subiect activ al acestei infracţiuni, inculpatul a învederat faptul că nu are calitate de antrepozitar fiscal pentru a fi obligat la plata accizelor.
Însă, dispoziţiile art. 20653 din Legea nr. 571/2003 prevăd, pentru produsele accizabile care sunt deţinute sau transportate în afara antrepozitului fiscal, obligativitatea dovedirii plăţii accizelor acestora, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 2063 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 definesc persoana plătitoare de accize ca fiind persoana care deţine produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în obţinerea acestora, dacă nu poate face dovada plăţii anterioare a accizei datorate, fără ca textul legal să facă distincţie între persoane fizice sau juridice, potrivit dispoziţiilor art. 2069 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003.
În aceste condiţii, Tribunalul apreciază că apărarea inculpatului este neîntemeiată, motiv pentru care o va înlătura.
În consecinţă, Tribunalul, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a aplicat inculpatului H.Ş.F., pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune (închisoare de la 2 la 8 ani), gradul mediu de pericol social al faptei, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, astfel că s-a orientat spre o pedeapsă la minimul său special.
În ceea ce priveşte conţinutul pedepsei complementare, faţă de natura infracţiunii săvârşite (o infracţiune de evaziune fiscală), de gravitatea acesteia, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, a apreciat că acesta nu prezintă garanţii morale pentru a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
De asemenea, în baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate, Tribunalul ţinând seama de limitele pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale, persoana inculpatului, a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel că în baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a acesteia pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În ceea ce priveşte latura civilă, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 18.954 RON, reprezentând accize datorate statului, iar Garda Financiară Sibiu, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.771,78 RON, reprezentând TVA datorat statului.
Întrucât prejudiciul solicitat de părţile civile a fost dovedit prin adresele din 05 iulie 2010 şi din 29 iunie 2010 şi nr. MM/2011, Tribunalul a admis acţiunile civile formulate de părţile civile şi, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., 998-999 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 18.954,00 RON cu titlu de accize către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi a sumei de 4.771,78 RON cu titlu de TVA către Ministerul Finanţelor prin Garda Financiară Sibiu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul H.Ş.F. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a criticat hotărârea pentru considerente de netemeinicie, respectiv cuantumul pedepsei aplicate inculpatului şi modalitatea de executare a pedepsei, insuficiente pentru ca pedeapsa să-şi realizeze scopul raportat la gravitatea faptei şi la paguba produsă.
A doua critică vizează omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 6 din O.G. nr. 75/2001 în sensul că instanţa nu a dispus comunicarea dispozitivului sentinţei pronunţate Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu pentru înscrierea în cazierul fiscal a sancţiunii aplicate inculpatului. Această prevedere a legii era obligatorie, sentinţa apelată fiind astfel nelegală.
Inculpatul H.Ş.F. a solicitat casarea sentinţei penale atacate şi în rejudecare achitarea în baza art. 10 lit. d) cu aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu motivarea că inculpatul nu are calitatea specială cerută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, aceea de contribuabil, această calitate având-o doar agentul economic plătitor de taxe şi impozite, potrivit C. proc. fisc.
De asemenea, s-a învederat faptul că inculpatul nu are calitatea de antreprenor fiscal pentru a fi obligat la plata accizelor, ci este un cumpărător de pe piaţa liberă, care nu are obligaţia de verificare a timbrelor sau a plăţii accizelor sau taxelor. În acest sens, s-a apreciat că, în speţă, nu sunt întrunite elementele subiective şi obiective ale infracţiunii prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov a criticat hotărârea din perspectiva modulul de soluţionare a laturii civile, respectiv omisiunea obligării inculpatului la plata penalităţilor şi a accesoriilor, care reprezintă creanţe efect al prejudiciului suferit prin fapta inculpatului.
A invocat încălcarea dispoziţiilor C. vam. al României şi a C. fisc. precizând că ţigările identificate şi nevămuite au fost încadrate tarifar la poziţia 24022090000 având un nivel al taxei vamale de bază de 57,6 % TVA de 24 %. Accizele au fost stabilite potrivit dispoziţiilor art. 71 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a C. fisc. S-a făcut precizarea că aceste accize sunt aferente taxelor vamale, neachitate ca urmare a sustragerii de la vămuire.
Prin decizia penală nr. 31/A din 6 martie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi inculpatul H.Ş.F. împotriva sentinţei penale nr. 189 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. 2454/85/2011.
A obligat inculpatul şi partea civilă apelantă să plătească statului câte 175 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial acordat apărătorului din oficiu, s-a dispus a se înainta din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Alba.
Curtea, verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu în raport de exigenţele art. 370 şi urm. C. proc. pen. a constatat apelurile nefondate pentru următoarele considerente:
Tribunalul a stabilit starea de fapt prin prisma probelor administrate în faza de urmărire penală şi cercetării judecătoreşti, în sensul că inculpatul H.F.Ş. a fost depistat în trafic transportând 3000 pachete de ţigări care nu avea marcaje şi documente de provenienţă, nu erau introduse în circuitul de accizare din România şi nu beneficiau de documente fiscale.
Marfa era depozitată în locaşul special al roţii de rezervă şi în portbagajul autoturismului Volkswagen, TM-xxx.
Tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că bunurile erau destinate consumului propriu şi aprovizionării ciobanilor săi în contextul în care acesta avea obligaţia să prezinte documente justificative care să dovedească posesia legală a bunurilor deţinute coroborat cu neconcordanţa rezultată din declaraţia martorului A.M. şi cantitatea de ţigarete descoperită asupra inculpatului.
Curtea a apreciat că hotărârea atacată este legală şi temeinică din perspectiva constatărilor încălcării normelor C. fisc. de către inculpat raportat la infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 care sancţionează ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile. Apărarea inculpatului în sensul că nu are calitate de subiect activ al acestei infracţiuni pentru argumentele invocate în apel este nefondată în contextul în care subiect activ poate fi orice persoană care întreprinde sau exercită acte materiale efective în vederea neimpozitării de către autorităţile fiscale a bunurilor pe care le deţine.
Ori, inculpatul apelant a exercitat astfel de activităţi dolosive atunci când a ascuns ţigările în locul destinat roţii de rezervă şi, în egală măsură, a fost în imposibilitatea prezentării documentelor justificative care să ateste posesia legală.
Este lipsit de relevanţă juridică împrejurarea că aceste bunuri puteau fi destinate consumul propriu.
Mai mult Tribunalul a evidenţiat în considerentele hotărârii atacate argumentele juridice care stau la baza înlăturării apărării promovat de inculpat, punct de vedere care este împărtăşit de Curtea de apel în contextul corectei şi justei soluţionări a laturii penale.
Pentru considerentele enunţate de judecătorul fondului în hotărârea atacată drept criterii de individualizare judiciară a pedepsei, Curtea a apreciat că orientarea pedepsei spre minimul special corespunde exigenţelor art. 52 C. pen., dat fiind şi ansamblul faptelor reţinute.
Raportat la fapte, la caracterul permisiv în ceea ce priveşte alegerea modalităţii de executare a pedepsei, la elementele care caracterizează persoana inculpatului şi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de art. 81 C. pen., reprezintă un aspect de oportunitate modalitatea stabilită de judecător de executare a pedepsei.
S-a considerat că judecătorul fondului a evaluat corect împrejurarea că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului este oportună şi suficientă, date fiind garanţiile oferite de legiuitor în cazul în care termenul de încercare este încălcat.
Curtea a înlăturat şi critica Parchetului în sensul pretinsei omisiuni a prevederilor art. 6 din O.G. nr. 75/2001 în considerarea faptului că această dispoziţie cu caracter exclusiv administrativ este operabilă de iure în momentul rămânerii definitive a hotărârii şi nu există nici o stipulaţie legală expresă în sensul obligării judecătorului de a face o astfel de menţiune în dispozitivul hotărârii.
Critica referitoare la soluţionarea laturii civile este nefondată în contextul în care aceasta a fost soluţionată în raport de probele depuse la dosar, iar dobânzile şi penalităţile trebuie să curgă doar din momentul în care prezumţia de nevinovăţie este înlăturată printr-o hotărâre de condamnare cu caracter definitiv.
Acceptarea tezei potrivit căreia aceste dobânzi şi penalităţi se nasc la momentul constatării faptei de către autorităţile vamale are ca efect înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie.
Împotriva deciziei penale nr. 31/A din 06 martie 2012 au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, inculpatul H.Ş.F. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov.
În recursul Ministerului Public s-a criticat decizia pronunţată în sensul că:
- instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., soluţie menţinută de instanţa de apel - motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.;
- instanţa de fond a omis să facă aplicarea art. 6 din O.G. nr. 75/2011 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, nelegalitate menţinută de instanţa de apel;
- judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.;
- prin hotărârile atacate s-a făcut o greşită aplicare a legii - motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În recursul inculpatului s-a criticat decizia pe considerentul greşitei condamnări, având în vedere că nu are calitatea cerută de lege pentru a fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
În recursul părţii civile s-a criticat hotărârea pentru omisiunea obligării inculpatului la acoperirea întregului prejudiciu.
Deliberând asupra recursurilor declarate de Ministerul Public, inculpat şi partea civilă constată următoarele:
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., judecata de apel a avut loc fără citarea legală a uneia dintre părţi este nefondat.
Ministerul Public a apreciat că instanţa de apel avea obligaţia să citeze nu doar Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională a Vămilor - prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, ci şi Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Garda Financiară - Sibiu.
În acord cu instanţa de apel, instanţa de recurs apreciază că Garda Financiară este o instituţie din subordinea Ministerului Finanţelor (Minister care a participat în proces), dar care nu are în administrare creanţele fiscale constând în taxe vamale, TVA - şi accize în vamă, ce fac obiectul prezentului dosar.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., invocat de către inculpat este nefondat.
Inculpatul a criticat decizia pe considerentul greşitei condamnări, având în vedere că nu are calitatea cerută de lege pentru a fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
În acord cu instanţa de fond şi cea de apel, se constată că subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană care întreprinde sau exercită acte materiale efective în vederea neimpozitării de către autorităţile fiscale a bunurilor pe care le deţine.
Cazul de casare prevăzut de art. 3869 pct. 172 C. proc. pen., omisiunea aplicării art. 6 din O.G. nr. 75/2011 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, invocat de către Ministerul Public este nefondat.
Ministerul Public critică hotărârile pentru un aspect de nelegalitate, omisiunea menţionării în dispozitivul sentinţei a comunicării hotărârii către cei în drept, aspect care nu a fost remediat prin decizia penală atacată.
Instanţa de apel a considerat ca fiind nefondată critica invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu pe considerentul că dispoziţia cuprinsă în art. 6 din O.G. nr. 75/2001 ar avea caracter exclusiv administrativ şi este operabilă de iure în momentul rămânerii definitive a hotărârii, neexistând nici o menţiune expresă în sensul obligării judecătorului de a face o asemenea menţiune în dispozitivul hotărârii.
În acord cu instanţa de apel, instanţa de recurs observă că dispoziţiile referitoare la executare, prevăzute de art. 420 C. proc. pen., au fost de asemenea omise de către instanţa de fond din dispozitiv, fără ca aceasta să facă obiectul criticii Ministerului Public în recurs.
Conform art. 6 din O.G. nr. 75/2001, înscrierea datelor prevăzute la art. 4 se face în baza extrasului de pe hotărârea judecătorească definitivă transmisă de instanţele judecătoreşti, Ministerului Finanţelor Publice. În consecinţă transmiterea hotărârii este obligatorie, prin efectul legii.
În acelaşi sens a hotărât Curtea Supremă într-o materie conexă. Astfel, prin decizia în interesul legii nr. VI/2005, s-a apreciat că din ansamblul dispoziţiilor Legii nr. 26/1990, astfel cum a fost republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu rezultă că prevederile acesteia s-ar referi şi la obligaţia instanţelor judecătoreşti de a dispune, prin hotărârea de condamnare, efectuarea de înregistrări, în registrul comerţului, cu privire la faptele penale reţinute, în sarcina comerciantului, care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate. În recursul în interesul legii s-a stabilit că din cuprinsul Legii nr. 26/1990 nu rezultă obligaţia instanţei de a dispune efectuarea de menţiuni în acest sens, în registrul comerţului, prin însăşi hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite o atare activitate, dar textul art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege, invocat în calea extraordinară de atac exercitată, nici nu are legătură cu menţiunea la care se referă art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, această menţiune urmând să fie efectuată, în mod firesc, pe baza acelei hotărâri, cu ocazia punerii ei în executare.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., cu privire la greşita aplicare a legii în materie civilă invocat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi oral de către Parchet, este fondat, iar critica invocată în scris cu privire la soluţionarea laturii civile de către Ministerul Public nefondată.
Ministerul Public a apreciat că infracţiunea în discuţie este una de pericol şi nu de rezultat, astfel că nu trebuia obligat inculpatul la plata accizelor şi a TVA. În acest sens, se menţionează în motivele de recurs, s-au exprimat opinii şi în literatura de specialitate (ex. A.Ungureanu, A.Ciopraga Dispoziţii penale în legi speciale, vol.III, p.129), urmarea imediată a acestei infracţiuni constând în crearea unei stări de pericol cu privire la încasarea integrală, de la cei obligaţi potrivit legii a sumelor reprezentând obligaţii fiscale către stat. S-a considerat de către Parchet că eventualele despăgubiri îşi au izvorul în contravenţii şi se execută conform normelor de procedură fiscală referitoare la contravenţii.
Instanţa de recurs apreciază că obligarea la despăgubiri nu depinde de clasificarea infracțiunilor în infracțiuni de pericol sau infracțiuni de rezultat.
Clasificarea la care face referire Ministerul Public se referă la conţinutul infracțiunii, respectiv la cerinţele pe care trebuie să se îndeplinească latura obiectivă pentru ca fapta să aibă conţinutul unei infracţiuni. Săvârşirea oricărei acţiuni sau inacţiuni prevăzute de lege, oricare ar fi forma sau modalitatea în care se realizează, produce un anumit rezultat. Acest fapt este recunoscut de legiuitor în art. 19 C. pen., în care se prevede că, pentru stabilirea formei de vinovăţie în săvârşirea oricărei fapte prevăzute de legea penală, atitudinea psihică a făptuitorului trebuie raportată la rezultatul faptei. Rezultatul poate să constea într-o stare de pericol (stare contrară celei existente anterior sub imperiul căreia este ameninţată existenţa valorii sociale şi este împiedicată buna desfăşurare a relaţiilor sociale formate în jurul şi datorită acestei valori) sau într-o vătămare materială (schimbare materială adusă obiectului împotriva căruia a fost îndreptată fapta). Pornind de la această situaţie, la stabilirea conţinutului diferitelor infracţiuni, legiuitorul a prevăzut explicit sau implicit, condiţia producerii unui anumit rezultat numai la infracţiunile la care rezultatul trebuie să constea într-o anumită schimbare în realitatea obiectivă. La aceste infracţiuni, producerea rezultatului cerut de lege este o condiţie sau un element al conţinutului infracțiunii, fără existenţa căruia fapta nu ar avea caracter penal.
Urmarea imediată dată rezultatului are drept scop să-l deosebească pe acesta de consecinţele subsecvente ale infracțiunii care constituie fie un element circumstanţial, fie o condiţie circumstanţială în conţinutul agravat al infracțiunii, fără a putea fi confundat cu prejudiciul cauzat prin infracțiune.
În ceea ce priveşte critica Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi critica orală formulată de Ministerul Public, instanţa o găseşte fondată, prin omisiunea obligării la plata taxelor vamale şi TVA.
Astfel, prin decizia pentru regularizarea situaţiei (DRS) din 14 iulie 2011 inculpatul a fost obligat atât la plata creanţelor fiscale reprezentând accize, cât şi la plata creanţelor fiscale, reprezentând TVA, taxe vamale şi accesorii la acestea.
Actul administrativ fiscal, în sensul art. 41 C. proc. fisc., nu a fost contestat de către inculpat în procedura contenciosului fiscal, astfel încât atestă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Nici în dosarul penal nu a fost comunicată o cerere a inculpatului, prin care acesta să conteste valoarea prejudiciului.
Prin fapta săvârşită (depistarea în autoturism de produse accizabile-ţigări din Serbia, ţară din afara spaţiului UE - care nu au fost introduse în circuitul fiscal şi vamal, prin neprezentarea documentelor de plată a taxelor vamale şi a accizelor) s-au încălcat dispozițiile legale în materia taxelor vamale, TVA şi accize.
Potrivit dispoziţiilor C. vam. (art. 225) datoria vamală se naşte şi atunci când are loc sustragerea de la supraveghere vamală a mărfurilor supuse drepturilor de import. Datoria vamală urmează a fi plătită de persoana asupra căreia se găsesc bunurile, debitorii fiind acele persoane care au introdus mărfurile ilegal, care au participat la introducerea ilegală sau acele persoane care au cumpărat sau au deţinut mărfurile în cauză şi care ştiau sau ar fi trebuit să ştie în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor că acestea au fost introduse ilegal (art. 224 C. vam.).
Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru produse din producţia internă sau din import. În conformitate cu prevederile C. fisc. importul reprezintă orice intrare de produse accizabile din afara teritoriului UE. Printre produsele accizabile se numără şi tutunul prelucrat (art. 162 lit. f) C. fisc., respectiv art. 2062 C. fisc.).
Produsele sunt supuse accizelor în momentul importului şi este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara unui antrepozit fiscal dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită sau nu a fost înregistrată ca obligaţie de plată. Acciza devine exigibilă în momentul eliberării pentru consum, iar importul sau deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv pentru care accizele nu au fost percepute reprezintă eliberare pentru consum.
Atunci când pentru produsele accizabile deţinute în afara antrepozitului fiscal nu se poate stabili că acciza a fost înregistrată ca obligaţie de plată, obligaţia de plată revine persoanei care nu poate justifica provenienţa legală a produsului. Modul de calcul este prevăzut de C. fisc.
TVA este un impozit indirect datorat bugetului de stat şi pentru importuri. În cazul în care la import bunurile sunt supuse taxelor vamale, conform art. 128 C. fisc. privind operaţiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei şi art. 369 cu privire la exigibilitate, faptul generator şi exigibilitatea TVA intervin la data la care intervine faptul generator şi exigibilitatea taxelor comunitare.
Plata taxei pentru importul de bunuri supuse taxării este obligaţia importatorului, care poate fi cumpărătorul către care se expediază bunurile importate sau proprietarul bunurilor la data la când taxa devine exigibilă.
Găsind cazul de casare fondat instanţa îl va obliga pe inculpat la plata prejudiciului constând în plata accizelor TVA şi taxe vamale.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., soluţie menţinută de instanţa de apel, este nefondat.
Instanţa de fond a aplicat acestuia o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă - 2 ani închisoare, cuantum apreciat ca insuficient de către Ministerul Public.
În acord cu instanţa de fond şi cea de apel, instanţa de recurs apreciază drept criterii de individualizare a pedepsei nu numai că împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, dar şi cantitatea de ţigări găsită asupra sa, 300 de cartuşe, valoarea bunurilor în vamă, de 12357 RON, astfel cum a fost apreciată de D.I.I.C.O.T. în ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea de către aceeaşi persoană a infracțiunii de contrabandă, faptul că bunurile nu au fost ascunse, acestea fiind găsite în portbagajul autoturismului.
S-a apreciat în mod corect, în raport de vârsta inculpatului şi lipsa antecedentelor penale că scopul pedepsei - acela de asigura prevenţia specială şi generală precum şi funcţiile acesteia, respectiv de îndreptare/reeducare şi coercitivă pot fi realizate prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov împotriva deciziei penale nr. 31 din data de 6 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa în totalitate decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 189 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului Sibiu, numai în ceea ce priveşte latura civilă şi, rejudecând:
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., va admite acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi va obliga inculpatul la plata sumei de 18954 RON cu titlu de accize, precum şi la plata sumelor de 3629 RON reprezentând taxe vamale, 6932 RON reprezentând TVA, 1380 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi taxe vamale, 5011 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi accize, 2637 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi TVA.
Va respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice prin Garda Financiară Sibiu.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.Ş.F. împotriva aceleiaşi decizii.
Va obliga recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov împotriva deciziei penale nr. 31 din data de 6 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în totalitate decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 189 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului Sibiu, numai în ceea ce priveşte latura civilă şi, rejudecând:
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., admite acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi obligă inculpatul la plata sumei de 18954 RON cu titlu de accize, precum şi la plata sumelor de 3629 RON reprezentând taxe vamale, 6932 RON reprezentând TVA, 1380 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi taxe vamale, 5011 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi accize, 2637 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi TVA.
Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice prin Garda Financiară Sibiu.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.Ş.F. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3488/2012. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 3490/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
