ICCJ. Decizia nr. 3499/2012. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3499/2012

Dosar nr. 887/110/2009

Şedinţa publică din 30 octombrie 2012

Asupra recursuiui de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 73/D din 02 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 88/110/2009 al Tribunalului Bacău, s-a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpaţii A.C. şi M.C.I., prin înlăturarea disp. art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 (pentru primul inculpat) şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 (pentru cel de-al doilea inculpat) de la încadrarea juridică reţinută prin actul de sesizare al instanţei.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a completat încadrarea juridică prevăzută în rechizitoriu, cu reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 pentru inculpaţii R.G., T.G.L., D.C.M., A.C., B.l. şi S.M. şi în consecinţă:

I. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, s-a dispus condamnarea inculpatului R.G. (fost P.), pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, a instrumentelor de plată electronică falsificate" la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică", a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos" în formă continuată, a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

De asemenea, în temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, inculpatul R.G. (fost P.), zis „C.", pentru săvârşirea infracţiunii de „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni," a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului R.G. (fost P.), pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a ll-a, şi lit. b) C. pen.

Pedeapsă de executat = 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a ll-a, şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului R.G. (fost P.), pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa de executat, perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 19 iulie 2008 până la data de 24 iunie 2009.

II. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, a fost condamnat inculpatul T.G.L. (fost M.), pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, a instrumentelor de plată electronică falsificate" la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică", a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul susmenţionat, a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos" în formă continuată la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. De asemenea, în temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, inculpatul T.G.L. (fost M.), pentru săvârşirea infracţiunii de „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni", a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului T.G.L. (fost M.), pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, şi lit. b) C. pen. Pedeapsă de executat = 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului T.G.L. (fost M.), pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa de executat perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 19 iulie 2008 şi până la data de 24 iunie 2009.

III. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, inculpatul D.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, a instrumentelor de plată electronică falsificate", a fost condamnat la pedeapsa de 3_(trei) închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică", a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul D.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos" în formă continuată, a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. De asemenea, în temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, inculpatul D.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni", a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen., sa aplicat inculpatului D.C.M., pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. Pedeapsă de executat = 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului D.C.M., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa de executat perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 19 iulie 2008 şi până la data de 18 iunie 2009.

IV. În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, inculpatul L.I., pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni", a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului L.I., zis „N.B., pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. Pedeapsă de executat = 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului L.I., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa de executat perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 19 iulie 2008 şi până la data de 24 iunie 2009.

V. În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, inculpatul A.C., pentru săvârşirea infracţiunii de „falsificarea unui instrument de plată electronică", a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, a instrumentelor de plată electronică falsificate", a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, inculpatul A.C., pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică", a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul susmenţionat, pentru săvârşirea infracţiunii „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos" în formă continuată, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. De asemenea, în temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, inculpatul A.C., pentru săvârşirea infracţiunii de „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului A.C., pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. Pedeapsă de executat = 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului A.C., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa de executat perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 19 iulie 2008 şi până la data de 24 iunie 2009.

VI. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, inculpatul M.C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, a instrumentelor de plată electronică falsificate", a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii „transmitere neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării de operaţiuni neautorizate de retrageri de numerar”, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, inculpatul M.C.I., zis „S.", pentru săvârşirea infracţiunii de „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni", a mai fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului M.C.I., zis „S.", pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. Pedeapsă de executat = 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului M.C.I., zis „S.", pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa de executat perioada executată deja prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 19 iulie 2008 şi până la data de 26 august 2008.

VII. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic inculpatul L.D.I., pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, a instrumentelor de plată electronică falsificate", a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii „transmitere neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării de operaţiuni neautorizate de retrageri de numerar”, a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, inculpatul L.D.I., pentru săvârşirea infracţiunii de „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni", a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., cu art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului L.D.I., pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. Pedeapsă de executat = 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului L.D.I., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. S-a constatat că inculpatul L.D.I., se află în casa de arest din Breda în Olanda.

VIII. În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, inculpatul B.l., pentru săvârşirea infracţiunii de „falsificarea unui instrument de plată electronică", a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, acelaşi inculpat, ocupaţie, pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie", a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, inculpatul B.l., pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică", a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.l., pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos" în formă continuată, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, inculpatul B.l., pentru săvârşirea infracţiunii de „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni", a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., cu art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului B.l., pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a ll-a, şi lit. b) C. pen. Pedeapsă de executat = 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului B.l., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. S-a constatat că inculpatul B.l., se află în închisoarea din Luneburg în Germania.

IX. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., inculpata S.M., pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie", a fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., inculpata S.M., pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos" în formă continuată, a fost condamnată la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. aceeaşi inculpată, pentru săvârşirea infracţiunii de „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni", a mai fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei S.M., pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. Pedeapsă de executat = 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatei S.M., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pe durata termenului de încercare de 4 (patru) calculat începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei S.M., asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii.

X. În temeiul art. 290 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată", a fost condamnat inculpatul P.D.C., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, pentru săvârşirea infracţiunii de „acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos", acelaşi inculpat a mai fost condamnat, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului P.D.C., pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. Pedeapsă de executat = 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului P.D.C., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 (trei) calculat începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului P.D.C., asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

XI. În temeiul art. 290 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată", s-a dispus condamnarea inculpatului C.C.N., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, pentru săvârşirea infracţiunii de „acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos", inculpatul C.C.N., a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului C.C.N., pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. Pedeapsă de executat = 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului C.C.N., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 (trei) calculat începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. cu art. 998 C. civ. şi art. 1003 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Banca C.R. SA şi în consecinţă, inculpaţii C.C.N. şi P.D.C., au fost obligaţi să plătească acestei părţi civile, în solidar suma de 6.786,43 euro, reprezentând despăgubiri civile.

În temeiul art. 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea celor nouă facturi fiscale false emise de inculpaţii C.C.N. şi P.D.C., în calitatea de salariaţi ai SC S.I. SRL Bacău.

În temeiul art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea unui număr de 52 de carduri false găsite la locuinţa inculpatului T.G.L. şi M.C.I. şi a celor capturate de ATM-uri aparţinând Băncii C.C., în prezent aflate la Camera de Corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea calculatoarelor ridicate de la inculpaţii A.C., T.G.L., L.I., şi a suporturilor de stocare a datelor ridicate de la aceştia, în memoria cărora au fost identificate date de carduri bancare.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea telefoanelor mobile ridicate de la inculpaţii R.G., D.C.M., T.G.L., A.C., S.M. şi L.I., utilizate de aceştia la comiterea infracţiunilor, precum şi a echipamentelor utilizate la fraudarea bancomatelor ridicate de la inculpaţi şi din locuinţele acestora.

În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea a câte 25.000 RON de la fiecare inculpat: R.G., D.C.M., T.G.L., şi S.M., reprezentând prejudiciul de 100.000 RON create de aceştia prin extrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri situate pe teritoriul României.

În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumelor de 91.776.55 euro de la inculpatul T.G.L., şi a sumei de 36.491,90 euro de la inculpatul A.C., reprezentând prejudiciile create de cei doi inculpaţi băncilor emitente de carduri din Germania şi folosite de inculpaţi prin extrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri situate pe teritoriul României.

În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 1.300 RON de la inculpatul B.l., reprezentând prejudiciile create de acesta prin extrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri situate pe teritoriul României (fapte din 11 iunie 2008 şi 12 iunie 2008).

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că urmare a sesizărilor primite de la organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor, au fost efectuate acte de urmărire penală de către organele de poliţie BCCO Bacău şi D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, referitor la activitatea infracţională desfăşurată de R.G., D.C.M., T.G.L., A.C., L.I., L.D.I., B.I., M.C.I., N.M., R.C.E., R.A. şi D.A.L.

Din actele de urmărire penală administrate a rezultat faptul că, pe raza mun. Bacău, cât şi în străinătate, în cursul anilor 2007 - 2008 a acţionat o grupare infracţională constituită în cursul anului 2007 şi care săvârşeşte infracţiuni la legea comerţului electronic, obţinând astfel importante venituri materiale, care sunt de altfel şi singurele mijloace de subzistenţă ale membrilor grupării.

S-a stabilit de asemenea că, o parte din membrii grupării confecţionează aparatură electronică utilizată la fraudarea bancomatelor, alţii achiziţionează asemenea echipamente, cu care se deplasează periodic în diferite state membre ale UE (Germania, Italia, Olanda), amplasează aparatura de skimming la bancomate, după care falsifică cârduri bancare pe care le utilizează la bancomate din România cât şi din străinătate.

Din actele de urmărire penală administrate s-a stabilit că, în cursul lunii martie 2008, inculpatul R.G., zis „C.", după ce a achiziţionat din România aparatură de skimming, s-a deplasat în Germania, unde în urma fraudării bancomatelor a obţinut datele unor cârduri bancare. Datele astfel obţinute au fost trimise în ţară, soţiei sale R.C. şi altor complici în vederea efectuării de cumpărături la diferite magazine şi retrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri. Ulterior primirii mesajelor, în vederea inscripţionării acestor date pe carduri blank, R.C. a luat legătura cu inculpatul D.C.M. (A.M.), un alt membru al grupării, prieten apropiat, căruia ia solicitat sprijin în acest sens.

Întrucât inculpatul D.C.M. nu avea posibilităţi tehnice de realizare a acestei activităţi, a apelat în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice la inculpatul A.C., pe care îl cunoştea şi despre care ştia că deţine un MSR (dispozitiv utilizat la inscripţionare de date pe banda magnetică a cârdurilor bancare). Cu cardurile astfel falsificate, R.C.E. s-a deplasat la diferite bancomate în vederea efectuării de retrageri neautorizate de numerar, însă nu a reuşit finalizarea nici unei tranzacţii. Aceste aspecte rezultă din procesul verbal privind redarea în formă scrisă, a convorbirilor telefonice purtate de R.C. la data de 14 aprilie 2008, ora 01,02, aceasta primind astfel datele de identificare ale unui card, după care a procedat la inscripţionarea acestor date o pe card blank, cu care s-a deplasat la bancomat în vederea retragerii de numerar.

În perioada în care inculpatul R.G. s-a aflat în Germania urmare a activităţilor infracţionale de skimming şi falsificare de carduri bancare (martie - aprilie 2008 şi mai - iunie 2008), acesta a obţinut importante venituri materiale, o parte din bani fiind trimişi în ţară, soţiei sale, fie prin sisteme de transfer de bani, fie prin persoane interpuse.

În cursul lunii mai 2008, neavând nici un mijloc de subzistentă legal, nici ei şi nici soţiile lor, inculpaţii R.G., D.M. şi T.G.L. au decis să se deplaseze în Germania, de unde să achiziţioneze aparatură de skimming, pe care să o utilizeze la fraudarea ATM-urilor.

În acest sens, au stabilit ca fiecare să contribuie cu suma de 5000 euro pentru cumpărarea tuturor echipamentelor necesare fraudării bancomatelor, respectiv „gura de bancomaf, „ochiul", un laptop pentru descărcarea datelor, cât şi memory stik-uri. Prealabil acestei deplasări, inculpatul R.G. l-a contactat telefonic pe numitul S.S., zis „S.", prieten cu el, (şi pe care ulterior inculpaţii l-au folosit ca şi săgeată), care se afla deja în Germania, în scopul găsirii unei locaţii pentru a iocui membrii grupării şi pentru a prelua o parte din echipamentele, transmise prin curier, anterior deplasării lor efective în Germania. După ce au ajuns în Germania, inculpaţii R.G., D.M. şi T.G.L. au amplasat echipamentele susmenţionate la bancomate, obţinând prin activităţi de skimming date ale unor carduri bancare, inclusiv codul PIN al acestora. Având la dispoziţie cardurile bancare astfel falsificate şi codul PIN al acestora, inculpaţii R.G., D.M. şi T.G.L. au efectuat operaţiuni neautorizate de retragere de numerar, prin utilizarea instrumentelor de plată electronică, fără consimţământul titularului instrumentului de plată respectiv, la bancomate din Italia, Olanda, atât personal, cât şi apelând la persoane interpuse (prin intermediul numitului S.D.S., folosit de membrii grupării ca „săgeată"). Cei trei inculpaţi au acţionat în modalitatea descrisă mai sus, în Germania, timp de aproximativ o lună, după care s-au deplasat în Italia, având asupra lor instrumente de plată falsificate, pe care le-au încredinţat unei „săgeţi", respectiv numitului S.D.S., pentru a efectua operaţiuni neautorizate de retragere de numerar la bancomate. În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţia italiană, S.D.S. a fost prins în flagrant la bancomat, fiind reţinut pentru această faptă. Cu aceeaşi ocazie au fost reţinuţi şi inculpaţii R.G. şi T.G.L., fiind suspectaţi de comiterea de infracţiuni cu mijloace de plată electronice. Inculpatul D.M. a reuşit să scape de autorităţile italiene şi a revenit în ţară. Ulterior grupul format din inculpaţii susmenţionaţi s-a reîntregit pe teritoriul României.

Gruparea formată din inculpaţii R.G., D.C.M. şi T.G.L. s-a reunit pe teritoriul României la sfârşitul lunii iunie 2008, cei trei aducând din străinătate cardurile contrafăcute, datele de identificare ale unor carduri bancare, cât şi codul PIN a acestora, copiate în Germania. Deoarece nu aveau posibilităţi tehnice şi probabil nici cunoştinţe pentru inscripţionarea acestor date pe carduri bank, respectiv pentru falsificarea instrumentelor de plată electronice, cei trei inculpaţi l-au contactat în acest scop pe inculpatul A.C., care deţinea la acea dată un dispozitiv tip MSR, în locuinţa proprie şi avea cunoştinţele necesare falsificării cardurilor bancare. Inculpatul A.C. a acceptat să falsifice carduri bancare pentru gruparea R.D.T. contra cost, şi l-a cooptat în această activitate de contrafacere şi pe prietenul său, inculpatul B.l., persoană ce deţinea de asemenea un inscriptor de date tip MSR şi avea şi cunoştinţele necesare pentru falsificarea cardurilor bancare.

Din redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.C. rezultă faptul că acesta a acceptat să procedeze la contrafacerea instrumentelor de plată electronice, la cererea inculpaţilor R.G., D.C.M., T.G.L., carduri false cu care, s-a şi deplasat la ATM-uri, în vederea efectuării de retrageri neautorizate de numerar.

Pentru a evita prinderea în flagrant, în momentul utilizării cardurilor false la bancomate din România, cât şi antrenarea răspunderii penale, după revenirea în ţară din Germania, cei trei membri ai grupării anterior menţionaţi, au apelat la sprijinul inculpatului S.M. din Bacău, pe care o cunoşteau de mai mult timp, sub prenumele de „C.", ca având preocupări infracţionale similare. De menţionat faptul că, cei trei inculpaţi l-au contactat în prealabil pe inculpatul L.I., unchiul inc. S.M. şi i-au cerut permisiunea acestuia de a o folosi pe S.M. la retrageri neautorizate de la ATM-uri. Din cercetări a rezultat faptul că inc. L.I. a acceptat ca S.M. să se deplaseze cu cei trei la bancomate, în schimbul primirii de la aceştia a unor sume de bani, din cele retrase neautorizat de inc. S.M.

Astfel în perioada iunie - iulie 2008, aşa cum rezultă din actele de urmărire penală administrate până în prezent, inculpaţii R.G., D.M. şi T.G.L., în mod repetat, i-au solicitat inc. S.M. să se deplaseze cu ei la bancomate pentru a efectua retrageri neautorizate de numerar. Având acordul inc. S.M., care cunoştea scopul deplasării la bancomate, cât şi preocupările infracţionale a celor trei, inculpatul R.G. se deplasa cu maşina personală în apropierea locuinţei acesteia, o prelua pe S.M. şi o conducea la diferite bancomate de pe raza mun. Bacău şi în afară, unde sub supravegherea strictă a celorlalţi membri ai grupării aceasta efectua operaţiuni neautorizate, folosind carduri bancare false. Inculpata S.M. beneficia de sume de bani din totalul obţinut prin utilizarea la ATM-uri a cardurilor false încredinţate de inculpaţii R.G., D.M. şi T.G.L., în funcţie de totalul sumelor retrase.

Înainte de a o prelua pe S.M. din apropierea locuinţei, cei trei inculpaţii R.G., D.C.M. şi T.G.L., se puneau de acord cu privire la ora la care urmau să se deplaseze la bancomate şi mijlocul de transport folosit în acest scop, cât şi cu privire la localităţile unde urma să se desfăşoare activitatea infracţională.

Din cercetări, cât şi din declaraţiile inc. S.M. a rezultat că cei trei se deplasau la ATM-uri pentru a folosi cardurile contrafăcute după ora 17.00, când, conform informaţiilor deţinute de ei, titularii de drept a acestor instrumente de plată electronică nu se deplasau la bancomate pentru a le utiliza. Din cercetări a rezultat faptul că inc. R.D.T. se deplasau la bancomate cu inc. S.M. împreună, atât pentru a avea controlul asupra sumelor de bani retrase neautorizat de la bancomate, sume de bani pe care de altfel le împărţeau în mod egal, cât şi datorită faptului că inc. D. deţinea codurile PIN ale cardurilor contrafăcute, inc. T. era în posesia efectivă a cardurilor false, iar inc. R. asigura transportul cu maşina personală (BC-XX-XXX – M.B. de culoare neagră), atât în Bacău, cât şi în afara localităţii. Prealabil deplasării la bancomate, cei trei inculpaţi se puneau de acord telefonic cu privire la ora întâlnirii şi a numărului de carduri ce urmau a fi utilizate la bancomate. Aceste activităţi infracţionale, au fost înregistrate video, în baza autorizaţiei 228/2008, emisă de Tribunalul Bacău, iar Banca R., la ATM-urile căreia au fost utilizate cardurile bancare false, a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală înregistrările video, cât şi tranzacţiile efectuate de S.M., cu cardurile bancare false.

De asemenea, fiind audiată inc. S.M. a recunoscut faptul că solicitată fiind de inculpaţi să se deplaseze la bancomate, cu carduri false puse la dispoziţia sa de către aceştia, în cursul lunilor iunie - iulie 2008 cu autoturismul aparţinând inculpatului R.G., a mers la bancomatele indicate de inculpaţi, de unde a procedat la efectuarea de operaţiuni neautorizate de retrageri de numerar, suma totală retrasă în cursul lunilor iunie - iulie 2008, fiind de aproximativ 100.000 RON (peste un miliard ROL).

Un membru important al grupării specializat atât în contrafacerea instrumentelor de plată electronice, în primirea şi transmiterea de date de identificare a cardurilor, cât şi în efectuarea de retrageri neautorizate de numerar prin utilizarea cardurilor falsificate atât la ATM-uri precum şi la POS-uri pentru efectuarea de cumpărături, este inculpatul A.C., zis „C.". De asemenea, aşa cum rezultă din materialul probator administrat, inculpatul A.C., zis „C." este persoana care îi cunoaşte pe toţi membrii grupului la care facem referire, fiind prieten apropiat cu inc. L.D.I., L.I. şi B.l., dar şi cunoştinţă a grupului R. – D. –T., despre care am făcut vorbire anterior şi pe care l-a sprijinit la nevoie, falsificând pentru aceştia instrumente de plată electronice. S-a stabilit faptul că, inculpatul A.C. primea prin intermediul internetului la adresa personală de e-mail, date de carduri bancare de la alţi cetăţeni români, aflaţi în străinătate, ce le obţineau prin skimming. Aceste date inculpatul A.C. le inscripţiona pe carduri blank, fie personal fie prin intermediul inc. B.l., cu care se deplasa la ATM-uri, pentru a efectua retrageri neautorizate de numerar. Aşa cum rezultă din actele de urmărire penală administrate, unul din principalii furnizori de numere de carduri bancare pentru inculpatul A.C. a fost inc. L.D.I., prieten apropiat cu acesta, care, într-o singură zi, respectiv 13 octombrie 2007, i-a trimis acestuia datele de identificate a unui număr de 48 de carduri bancare. Relevantă în acest sens este şi discuţia de la data de 25 martie 2008, când inculpatul A.C. primeşte de la L.D.I., zis B., două numere de carduri bancare, prin telefon pe care ulterior trebuie să le inscripţioneze pe carduri blanc.

Din conţinutul proceselor-verbale întocmite în urma efectuării percheziţiei informatice asupra mediilor de stocare ridicate de la inc. A.C. a rezultat faptul că, acesta în ultimii doi ani a primit datele de identificare a unor carduri bancare emise în străinătate, atât de la inculpaţii cercetaţi în prezenta cauză, respectiv L.D.I., M.C.I., cât şi de la alte persoane aflate în străinătate cum ar fi C.S. sau un anume M.

De asemenea, inc. A.C. a transmis la rândul său datele unor carduri bancare pentru a fi contrafăcute, altor persoane, cum ar fi inc. M.C.I. S-a stabilit faptul că inc. A.C. falsifica carduri bancare cu datele astfel obţinute, iar ulterior se deplasa personal la ATM pentru a efectua operaţiuni neautorizate de retrageri de numerar. Faptul că inc. A.C. utiliza cardurile contrafăcute la ATM-uri şi la cumpărături reiese şi din discuţia purtată de acesta la data de 05 februarie 2008, prin intermediul reţelei internet (messenger). Astfel, acesta îi povesteşte unui anumit M. că de pe 12 carduri contrafăcute a reuşit să retragă suma de 900 milioane şi mai are alte 58 de instrumente de plată contrafăcute, pe care încă nu le utilizase.

Rezultă de asemenea, faptul că acelaşi inculpat, în cursul anului 2007 a primit prin internet datele unor carduri bancare emise în Marea Britanie, de la un prieten C.S., date pe care le inscripţiona cu ajutorul unui MSR, pe carduri blank. Declaraţia inculpatului A.C., prin care acesta recunoaşte parţial faptele comise, se coroborează cu conţinutul proceselor-verbale privind redarea în formă scris a discuţiilor purtate de inculpat cu S.C., prin intermediul internetului existente la dosarul de urmărire penală. Deşi inculpatul nu recunoaşte faptul că după primirea datelor cârdurilor bancare proceda la falsificarea instrumentelor de plată electronice, cu care se deplasa la ATM-uri, pentru a efectua retrageri neautorizate de umerar, din materialul probator administrat, rezultă cu certitudine faptul că, acesta obţinea venituri materiale prin săvârşirea acestei infracţiuni, prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002. Relevante în acest sens, sub aspect probator sunt discuţiile purtate prin internet cu unul din furnizorul de date, respectiv C.S., care îi trimite la data de 13 februarie 2008, inculpatului A.C., datele a trei carduri bancare, cât şi codul PIN al acestora, pentru a fi folosite la retrageri de numerar. Această discuţie se coroborează cu răspunsul transmis de Banca T. din 02 septembrie 2008, din care rezultă că inculpatul A.C. îi trimite numitului C.S., în Marea Britanie, suma de 2178 RON, la data de 15 februarie 2008, banii provenind din utilizarea la ATM a cardurilor, pe care au fost inscripţionate datele transmise de C.S., suma respectivă reprezentând cota parte ce îi revenea acestuia pentru transmiterea numerelor de carduri.

Din conţinutul proceselor verbale privind conversaţiile purtate de inculpatul A.C., rezultă cu certitudine că acesta se deplasa la ATM-uri cu cardurile falsificate de el însuşi, folosind un MSR, reuşind efectuarea de retrageri neautorizate de numerar în urma cărora obţinea importante sume de bani, aşa cum reiese şi din discuţia pe care o poartă cu inculpatul M.C.I. la data de 18 februarie 2008, căruia îi povesteşte că, după ce s-a deplasat la un ATM, cu două carduri, emise în Marea Britanie, respectiv Balclays, a reuşit să obţină 5600 RON. Procedându-se la verificarea numerelor de cardruri bancare ce au fost primite prin SMS de către inculpatul A.C., a rezultat că în ziua de 25 martie 2008 inc. L.D.I., un alt membru al grupării, arestat în prezent de autorităţile olandeze pentru fapte similare, îi transmite acestuia, pentru a fi falsificate, datele a două carduri bancare, emise în străinătate. După ce inculpatul A.C. a procedat la falsificarea instrumentelor de plată electronice, cunoscând şi codul PIN a acelor carduri, s-a deplasat personal la ATM-ul Băncii C.C. Bacău, în noaptea de 26 din 27 martie 2008, unde prin patru operaţiuni diferite, a reuşit să retragă suma de 3500 RON.

În timpul efectuării cercetărilor, în prezenta cauză penală, Banca C.C. a pus la dispoziţia organelor de anchetă, un număr de 36 suporturi de plastic, tip carte de credit, capturate în ATM-ul de pe str. M., bancomat utilizat în mod frecvent de inculpatul A.C., pentru efectuarea de retrageri neautorizate de numerar. Procedându-se la verificarea acestora, având la dispoziţie şi numerele de carduri primite şi utilizate de inculpatul A.C. a rezultat că, datele de identificare de pe banda magnetică a cardului de la poziţia 35 corespund cu cele existente în mesajul SMS din data de 19 aprilie 2008, transmis de inc. L.D.I., către inculpatul A.C.

În ziua de 20 aprilie 2008, cardul respectiv a fost utilizat pentru efectuarea de operaţiuni de retrageri de numerar, fiind retrasă suma de 400 RON, după care acel card blank a fost capturat de ATM-ul de pe str. M. din Bacău. De asemenea, fiind extinse cercetările cu privire la efectuarea de cumpărături la magazinele „S." din Bacău cu instrumente de plată contrafăcute, a rezultat că o parte din datele de carduri bancare identificate cu ocazia efectuării percheziţiei informatice asupra calculatorului aparţinând inc. A.C., au fost utilizate pentru achiziţionarea de produse electronice la Magazinul S. din Bacău, fiind efectuate plăţi în valoare totală de 7.437,96 RON, activităţi infracţionale desfăşurate în cursul lunii octombrie a anului 2007. Conţinutul proceselor-verbale privind percheziţia informatică cât şi verificările efectuate de organele de poliţie cu privire la datele de carduri bancare identificate asupra mediilor de stocare aparţinând inc. A.C., se coroborează cu declaraţiile martorului B.P.R., care arată faptul că acesta, în cursul anului 2007, s-a deplasat împreună cu inculpatul la magazinele S., pentru a efectua cumpărături, folosind instrumente de plată falsificate. De altfel, inculpatul recunoaşte în discuţiile purtate cu alţi membri ai grupării prin intermediul internetului că „ore blot", atât la magazinele S., cât şi la parfumeria amplasată la intrarea în Magazinul S.G. din Bacău, unde poate să utilizeze instrumente de plată falsificate, pentru a efectua cumpărături cu cardurile, ce iniţial au fost folosite la ATM-uri şi nu s-a reuşit retragerea de numerar.

Un alt membru al grupării, specializat în confecţionarea de aparatură utilizată la fraudarea bancomatelor, respectiv la activitatea de skimming, este inc. L.I., zis „N.B.", prieten apropiat cu inculpatul A.C. şi cunoscut de altfel de toţi ceilalţi membri ai grupării ca având preocupări pe linia fraudării ATM - urilor.

Astfel, inculpatul L.I., zis „N.B.", avea ca principală activitate infracţională confecţionarea echipamentelor destinate fraudării bancomatelor, aparatură pe care a utilizat-o personal în deplasările în străinătate (Olanda), dar pe care o şi pune la dispoziţia altor persoane interesate în achiziţionarea unor asemenea echipamente, contra cost. Din exploatarea autorizaţiilor emise de Tribunalul Bacău, privind interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor telefonice, purtate de inculpatul L.I. rezultă că în cursul lunii mai 2008 acesta împreună cu inc. L.D.I. (fiul său) şi inculpatul A.C. s-au deplasat în Olanda, având asupra lor echipamente destinate fraudării bancomatelor, pe care le-au amplasat la ATM - uri.

S-a mai stabilit faptul că în cursul lunii iulie 2008, în timp ce inculpatul L.D.I. comitea infracţiuni la legea comerţului electronic în Olanda, inculpatul L.I. (tatăl său) îi transmitea informaţii cu privire la modalitatea de utilizare a echipamentelor la ATM-uri, de reglare a acestora pentru a fi funcţionale. În baza informaţiilor deţinute de către organele de cercetare penală, în ziua de 18 iulie 2008, ora 16,30, pe raza localităţii Topliţa, jud. Harghita, au fost prinşi în flagrant inculpaţii A.C. şi L.I., în timp ce se găseau în apropierea unui microbuz cu care intenţionau să se deplaseze în Olanda, unde urmau să comită infracţiuni de skimming.

Cu ocazia efectuării controlului asupra bagajelor cât şi asupra a celor doi inculpaţi au fost descoperite mai multe echipamente confecţionate artizanal, tip „gură de bancomat" utilizate la fraudarea bancomatelor, cabluri de transmisie, memory stik, un dispozitiv comercial tip ampermetru, trei componente electronice de culoare neagră, precum şi patru bile metalice, ambalate într-o pungă de plastic.

Fiind întrebaţi cu privire la natura dispozitivelor găsite asupra lor, cât şi scopul în care urmau a fi utilizate, inculpaţii L.I. şi A.C., s-au prevalat iniţial de prev. art. 70 alin. (2) C. proc. pen, respectiv de dreptul de a nu face nici un fel de declaraţie.

În cursul aceleiaşi zile, respectiv 18 iulie 2008 cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inc. S.M., au fost depistate şi ridicate mai multe componente ale unor echipamente fabricate artizanal, utilizate la fraudarea bancomatelor, un card de memorie, precum şi mai multe scule (ciocan de lipit, şubler, cleşti, şurubelniţe, cater), diferite subansamble electronice, despre care învinuita declară că aparţin inculpatului L.I.

Din actele de urmărire penală şi din declaraţiile inculpatei S.M., rezultă că inculpatul L.I. proceda la confecţionarea artizanală a „feţelor” şi „gurilor" de bancomat în locuinţa sa, întrucât actuala concubină a inculpatului nu era de acord ca acesta să desfăşoare aceste activităţi infracţionale în locuinţa comună. De menţionat este faptul că, în cursul anului 2007 inculpatul L.I. împreună cu inc. S.M. s-au deplasat în Italia, având asupra lor dispozitive utilizate la fraudarea bancomatelor, pe care le-au deţinut, utilizat şi amplasat la ATM-uri, împrejurare în care inc. S.M. a fost depistată de autorităţile italiene şi arestată pentru o perioadă de două luni, conform declaraţiilor învinuitei.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică solicitat în cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate cu privire la dispozitivele electronice găsite asupra inculpatului L.I., cu ocazia prinderii în flagrant, concluzionează că: „dispozitivul electronic format dintr-un cap magnetic un circuit electronic şi un conector cu trei contacte de tip mamă, întruneşte caracteristicile electronice ale unui cititor de cârduri magnetice, dispozitiv ce poate fi aşezat peste un ATM în zona de manipulare a cardurilor bancare, iar dispozitivul metalic ridicat şi prezentat în anexa 1 figurile 30-31 este asemănător carcasei unui echipament de tip ATM în zona de manipulare a cardurilor bancare, (...), împreună acestea întrunind caracteristicile unui cititor de carduri magnetice şi putând fi folosit pentru preluarea neautorizată a datelor de pe cardurile bancare ce ar tranzita fanta acestuia". Acelaşi raport de constatare concluzionează că: „dispozitivul electronic format dintr-un cap magnetic, un circuit electronic şi un conector cu trei contacte are în componenţa sa o memorie nevolatilă, stocarea datelor achiziţionate în circuitul de memorie se realizează prin intermediul capului magnetic de citire, a circuitului şi a microcontrolerului. Aceste date pot fi transferate pe un calculator personal cu ajutorul unui cablu serial special similar celui prezentat în anexa 1, fig. 24, şi cu ajutorul unei aplicaţii software dedicate ce trebuie instalată pe respectivul calculator”. Cu privire la cele cinci bucăţi metalice ce imită fanta unui bancomat identificate asupra inculpatului A.C., cât şi la locuinţa inc. S.M., constatarea efectuată în cadrul ITA concluzionează că: „pot reprezenta componente constructive destinate realizării unor elemente mecanice cu o formă asemănătoare echipamentelor ce procesează carduri, remarcând faptul că reperele metalice analizate prezintă fante cu dimensiuni ce permit trecerea cu uşurinţă a cardurilor magnetice".

Cu privire la dispozitivul electronic ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare de la inculpatul A.C. raportul de constatare o tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 29 iulie 2008 în cadrul Institutului pentru Tehnologiei Avansate, precizează că: „dispozitivul electronic împreună cu acumulatorul întrunesc caracteristicile tehnice ale unui echipament destinat interceptării codurilor PIN introduse de către utilizatorii bancomatelor, iar cu privire la cele 2 plăci metalice confecţionate din aluminiu respectiv inox, ridicate de la locuinţa inculpatului constatarea arată că acestea sunt asemănătoare părţii frontale din compunerea unor tipuri de bancomate".

Un alt membru al grupării, prieten apropiat cu inculpatul A.C., este inculpatul M.C.I., zis „S.", care în prezent locuieşte în Bucureşti şi are preocupări privind comiterea de infracţiuni la legea comerţului electronic. Acesta îl găzduieşte pe inculpatul A.C. În Bucureşti, în mod periodic şi îi furnizează numere de carduri bancare pentru a fi inscripţionate pe carduri blank. Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare din data de 18 iulie 2008, la locuinţa inculpatului M.C.I. au fost descoperite şi ridicate mai multe carduri blank, ce aveau scrise pe ele grupuri de patru cifre, reprezentând coduri PIN.

Din procesul verbal de citire a benzii magnetice a cardurilor blank ridicate de la locuinţa acestuia, rezultă că pe banda magnetică sunt inscripţionate datele de identificare a unor carduri bancare emise în străinătate.

De asemenea, din conţinutul percheziţiei informatice efectuate asupra calculatorului aparţinând inc. A.C., a rezultat faptul că inc. M.C.I. zis „S." i-a transmis în cursul anilor 2007-2008 datele de identificare ale unor carduri bancare emise în străinătate, cât şi codul PIN al acestora, date pe care inc. A. urma să le înscrie pe carduri blank şi să procedeze la retrageri frauduloase de numerar de pe acestea, procentul din sumele astfel obţinute pentru acesta fiind de 40%.

În aceeaşi cauză s-au efectuat cercetări şi faţă de inc. L.D.I. şi inc. B.I. ce se află în prezent arestaţi pentru fapte similare, de către autorităţi judiciare din străinătate, respectiv de către Olanda şi Germania. Astfel s-a stabilit că inc. L.D.I., în cursul anului 2008, a deţinut aparatură de skimming fabricată de tatăl său, cu care de altfel s-a şi deplasat în Olanda împreună cu acesta şi inc. A.C., amplasând-o la ATM-uri, şi a transmis datele unor cârduri bancare prin SMS şi internet inc. A.C., pentru a fi contrafăcute.

În cursul lunii decembrie 2008, în baza unei comisii rogatorii internaţionale solicitată de D.I.I.COT. Serviciul Teritorial Bacău autorităţilor judiciare olandeze, s-a procedat la audierea inc. L.D.I., căruia i-a fost prezentată învinuirea şi ulterior materialul de urmărire penală administrat în cauză. În prezenţa apărătorului din oficiu învinuitul s-a folosit de dreptul de a nu da nicio declaraţie în această fază procesuală. Din cercetările efectuate în România în cursul anului 2008, a rezultat că inc. L.D.I. i-a transmis inc. A.C. datele de identificare ale unor carduri bancare, atât prin SMS cât şi prin Internet, în vederea inscripţionării acestor date pe carduri blank de către acesta din urmă, aspecte detaliate în prezentul rechizitoriul, în descrierea faptelor comise de inc. A.C.

În cadrul unei proceduri similare, tot în luna decembrie a anului 2008, autorităţile judiciare române l-au audiat pe inc. B.I., în Germania, pentru faptele comise în cursul anului 2008 pe teritoriul României, respectiv de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, falsificare de carduri bancare şi deţinerea acestora, în vederea punerii în circulaţie, precum şi pentru efectuarea de retrageri neautorizate de numerar la ATM cu instrumente de plată falsificate. În prezenţa unui apărător desemnat din oficiu inc. B.l. nu a dorit să dea declaraţii, iar ulterior i s-a prezentat materialul de urmărire penală administrat în cauză.

Din actele de urmărire penală administrate a rezultat că inc. B.l., în cursul lunii mai a anului 2007, după ce s-a întors din Marea Britanie, unde a fost arestat mai multe luni pentru săvârşirea unor infracţiuni cu carduri bancare, şi-a reluat activitatea infracţională pe teritoriul României. Astfel, inc. B.l., prieten apropiat cu inc. A.C. şi inc. L.D.I. şi deţinând în locuinţa personală un dispozitiv de inscripţionat carduri tip MSR, a procedat contra cost, la falsificarea instrumentelor de plată electronică, atât la solicitarea inc. A.C., cât şi a celorlalţi membri ai grupării. Din cercetări a rezultat că, pentru inscripţionarea unui singur card blank cu date de identificare a unor carduri bancare, inc. B.l. solicita suma de 50 RON.

De asemenea, în urma punerii în aplicare a autorizaţiei nr. 190/2008 a Tribunalului Bacău privind interceptarea şi înregistrarea de imagini referitor la activitatea infracţională desfăşurată de inc. B.l., a rezultat că în zilele de 11 şi 12 iunie 2008, acesta s-a deplasat la un ATM aparţinând Băncii R. situat pe str. E. mun. Bacău, de unde a efectuat retrageri neautorizate de numerar cu carduri contrafăcute, obţinând astfel suma de 1.300 RON. Din cercetări a rezultat faptul că datele de identificare a acelui card bancar au fost primite prin SMS de inc. B.l. din Marea Britanie, de la alţi cetăţeni români implicaţi în activităţi infracţionale de skimming.

În urma solicitării transmisă de autorităţile judiciare din România către autorităţile judiciare din Germania cu privire la efectuarea de verificări referitor la o serie de date de carduri bancare, identificate asupra mediilor de stocare ridicate de la inc. R. – D. – T. – A., cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, cât şi cu privire la persoana inc. R.G., D.C.M. şi T.G.L., în cursul lunii decembrie 2008, ofiţeri de poliţie din cadrul BKA din Germania au procedat la transmiterea relaţiilor solicitate.

Din conţinutul comisiei rogatorii internaţionale transmisă de autorităţile judiciare germane au rezultat aspecte ce privesc implicarea inc. R.-D.-T. în săvârşirea infracţiunilor cu carduri bancare, fapte comise în cursul anilor 2006-2008, pe teritoriul altor state membre UE.

Astfel, referitor la inc. R.G. fost P. s-a stabilit că acesta a intrat în atenţia poliţiei din Germania de 20 de ori, pentru comiterea mai multor fapte penale, printre care şi copieri ilegale de date de pe carduri. În sistemul naţional german de urmărire există două mandate de arestare emise o pe numele acestui inculpat, ambele valabile până în anul 2011. Din verificări a rezultat că inculpatul în cursul anilor 2006-2007 a amplasat la ATM-uri din Germania aparatură de skimming şi a copiat ilegal datele unui număr de 20 de carduri bancare, producând un prejudiciu în valoare 32.098,55 euro. În desfăşurarea acestor activităţi infracţionale inculpatul a fost sprijinit de soţia sa, G.C.E., fratele său, A.R. - care este în prezent arestat în Penitenciarul Aachen, şi de un anumite H.F. fost Huluba. Privitor la inc. D.C.M. autorităţile judiciare germane au stabilit că acesta a intrat în atenţia autorităţilor, Landul Bavaria, la data de 15 februarie 2005, pentru comiterea infracţiunii de falsificare de carduri de plată electronice cu funcţie de garanţie, iar în anul 2005 a fost extrădat din Germania în Danemarca în vederea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune prin intermediul internetului şi falsificare de carduri de plată electronică în 274 de cazuri, urmare a unui mandat european de arestare emis de către Ministerul Justiţiei din Danemarca. De asemenea, inc. T.G.L. a făcut obiectul unor investigaţii pentru comiterea de infracţiuni cu carduri bancare şi în anul 2007 a fost arestat împreună cu alţi cetăţeni români pentru montarea de cititoare de date cu fante la bancomate sau deschizătoare de uşi.

Privitor la datele existente pe benzile magnetice a unui număr de 12 carduri bancare, ce au fost identificate cu ocazia efectuării percheziţiei informatice asupra mediilor de stocare a datelor ridicate de la T.G.L. şi A.C., autorităţile judiciare germane au comunicat faptul că acestea au fost copiate fraudulos pe teritoriul Germaniei, în cursul anului 2007, iar ulterior aceste carduri au fost utilizate la efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase de retrageri de numerar la ATM-uri situate pe teritoriul României şi Italiei, faptele fiind comise în lunile noiembrie-decembrie 2007.

Prejudiciul înregistrat de băncile emitente din Germania, cu privire la cardurile identificate asupra mediilor de stocare ridicate de la inc. T.G.L., se ridică la suma de 91.776.55 euro, iar cu privire la datele de carduri identificate cu ocazia percheziţiei informatice efectuate asupra mediilor de stocare ridicate de la inc. A.C. s-a stabilit că au fost efectuate retrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri situate pe teritoriul României, în valoare de 36.491,90 euro.

La data de 18 iulie 2008, în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Bacău, au fost efectuate percheziţii domiciliare la locuinţele inculpaţilor, deoarece existau indicii temeinice că aceştia deţin carduri false, numerele unor carduri emise în străinătate, obţinute prin metoda skimming, codul PIN a acestor carduri, aparatură de skimming, înscrisuri, precum şi calculatoare ce au 0 fost utilizate la săvârşirea infracţiunilor descrise în prezentul referat şi care conţin date ce interesează organele de urmărire penală. Astfel, la locuinţa inculpatului D.C.M. au fost identificate înscrisuri conţinând codurile PIN ale unor carduri bancare, carduri de memorie, mai multe înscrisuri conţinând datele unor carduri bancare, un laptop şi o unitate centrală. La adresele unde existau indicii că locuieşte inculpatul T.L.G. au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor mai multe memory stick-uri, 12 carduri cu bandă magnetică contrafăcute, ce aveau scrise cu marker de culoare neagră codul PIN, mai multe CD-uri şi DVD-uri şi un hard disc. La locuinţa inculpatului L.I. au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor o unitate centrală, un stik de memorie, mai multe CD-uri. La locuinţa inculpatului R.G. au fost depistate şi ridicate în vederea efectuării cercetărilor mai multe înscrisuri, memory stik-uri, buletine de schimb valutar, CD-uri, etc. Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului A.C. au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor o unitate centrală, un memory stik, două componente din metal de culoare argintie, de formă dreptunghiulară, ce prezintă două orificii care imită faţa unui bancomat.

În urma efectuării percheziţiilor informatice asupra calculatoarelor şi a mediilor de stocare a datelor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare de la inculpaţii A.C., T.G.L., L.I., au fost identificate atât discuţii purtate pe internet între inculpaţi, cu privire la activitatea infracţională desfăşurată, cât şi transmisii de date de identificare a numeroase carduri bancare, fişiere conţinând date de identificare a unor carduri bancare, precum şi programe destinate citirii şi scrierii benzilor magnetice ale cardurilor şi mai multe fişiere arhivate, ce conţin pagini web de phishing.

Astfel, din procesul verbal de percheziţie informatică din data de 06 august 2008, efectuat în baza autorizaţiei Tribunalului Bacău cu nr. 5127/110/2008 asupra sistemelor informatice ridicate de la locuinţele aparţinând inc. T.G.L. au fost identificate în memoria hard - disk-ului marca S. mai multe fişiere text ce conţin date de carduri bancare, mai multe fişiere cu extensia „htm" reprezentând fragmente de corespondenţă purtată prin intermediul internetului, ce conţin informaţii cu privire la date de cârduri bancare.

De asemenea, au fost identificate mai multe fişiere text, ce conţin date de carduri bancare (număr de ordine, data, ora, informaţiile existente pe track-ul 2 al benzii magnetice a cardurilor bancare) în urma percheziţionăm memory-stik-uri-lor găsite în locuinţa inculpatului.

La data de 08 august 2008, s-a efectuat percheziţia în sistem informatic asupra mediilor de stocare ridicate din locuinţa inc. L.I., în care au fost depistate fişiere text, ce conţin informaţii cu privire la aplicaţia „E.", aplicaţie destinată citirii şi scrierii benzilor magnetice ale cardurilor bancare, cât şi mai multe aplicaţii cu extensia „HTM", ce conţin pagini web de phishing. Cu ocazia percheziţiei informatice efectuate asupra sistemelor informatice ridicate de la inculpatul M.C.I. au fost identificate mai multe fişiere imagine, reprezentând fotografii ale unui dispozitiv de citire/scriere a benzii magnetice a unui cârd, fotografii a unor fante de bancomat, bancomate manipulate, precum şi conversaţii purtate pe internet între acesta şi ceilalţi inculpaţi. Cu privire la inculpaţii C.C.N. şi P.D.C. se reţine că s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un număr de 5 angajaţi la SC S.I. SRL (D.I., C.C.N., P.D.C., B.B. şi G.B.M.) pentru comiterea infracţiunii de complicitate la retrageri neautorizate de numerar.

În fapt se reţine că la data de 12 decembrie 2007, Banca C.R. a formulat o plângere penală împotriva angajaţilor de la SC S.I. SRL Bacău arătând faptul că începând din luna iulie a anului 2007, la punctele de lucru din str. M. şi M.T., s-au achiziţionat produse electronice ce au fost achitate cu instrumente de plată contrafăcute.

Din documentele ataşate de Banca C.R. a rezultat faptul că instrumentele de plată electronice utilizate la POS-ul amplasat al SC S.I. SRL Bacău erau emise în străinătate, iar băncile emitente au refuzat plata pe motiv de fraudă.

Fiind extinse cercetările, s-a solicitat de către organele de urmărire penală de la Banca C.R. transmiterea de detalii privind tranzacţiile refuzate la plată, precum şi copii după documente, aflate la dosarul de urmărire penală.

S-a stabilit astfel că persoane cercetate în Dosarul cu nr. 63D/P/2007, respectiv inculpatul A.C., având complicitatea angajaţilor SC S.I. SRL Bacău, respectiv înv. D.I. şi inc. P.D. şi C.C., au achiziţionat produse electronice de o valoare foarte mare, plata fiind făcută cu carduri contrafăcute.

Fiind audiaţi inculpatul P.D. a recunoscut parţial comiterea faptei, arătând că a acceptat ca persoane pe care nu le poate indica după nume, să achiziţioneze în repetate rânduri produse electronice, pentru care plata s-a făcut cu cârduri false, însă a precizat că nu a obţinut nicio sumă de bani şi nici un alt beneficiu material din această activitate.

Din cercetări a rezultat că modalitatea de achiziţionare a produselor cu instrumente de plată falsificate era următoarea: persoanele ce deţineau asemenea carduri contrafăcute veneau în magazin, treceau prin terminalul POS de mai multe ori cardurile pentru a vedea ce sumă de bani este disponibilă, iar în final, în limita sumei existentă pe cardurile trecute prin terminalul POS îşi alegeau produse electronice uşor vandabile şi extrem de scumpe (telefoane mobile de ultimă generaţie, LCD-uri, laptop-uri etc). Astfel, a rezultat că inc. P.D. şi C.C., angajaţi la SC S.I. SRL Bacău, punctul de lucru aflat pe str. M., au procedat la emiterea unui număr de 9 facturi false, fiind vândute în modalitatea descrisă mai sus bunuri în valoare totală de 44.089 RON. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că persoanele recrutate de angajaţi ca fiind cumpărătorii acelor produse nu există în realitate, datele de identificare ale acestora fiind fictive.

A reţinut instanţa de fond că faptele comise de inculpaţii R.G., D.C.M. şi T.L.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 24, 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la activitatea infracţională a inculpaţilor R.G., T.G.L., D.C.M., A.C., B.I. şi S.M., aceea de extrageri neautorizate de numerar, având în vedere situaţia de fapt, aşa cum a fost dovedită prin mijloacele de probă, s-au reţinut dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, prin aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., constatând că limitele de pedeapsă pentru astfel de infracţiuni nu permit, în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 33 C. pen. aplicarea unei pedepse rezultante de 2 ani, fără a fi reţinute circumstanţe atenuate judiciare. Ori, instanţa a considerat că inculpaţilor nu le pot fi reţinute cu titlu de circumstanţe atenuante judiciare, împrejurările arătate de art. 74 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii B.l., D.C.M., A.C., M.C.I., T.G.L., C.C.N., P.D.C., L.D.I. şi L.I., S.M. şi R.G. şi prin decizia penală nr. 12 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bacău au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.l., D.C.M., A.C., M.C.I., T.G.L., C.C.N., P.D.C., L.D.I. şi L.I., ca tardiv apelul declarat de S.M., iar cu privire la inculpatul R.G. s-a disjuns dosarul, întrucât acesta se afla, în stare de arest, în Germania unde a fost predat de autorităţile române în baza unui mandat european de arestare.

Dosarul a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva acestei decizii penale de către ceilalţi inculpaţi. La 24 noiembrie 2011, au fost respinse ca nefondate şi aceste recursuri, iar la 13 februarie 2012 a fost restituit dosarul cauzei la Curtea de Apel Bacău.

Întrucât apelantul inculpat R.G. se află în continuare în stare de deţinere în Penitenciarul din Aachen - Germania, instanţa de apel a formulat o cerere de comisie rogatorie internaţională adresată autorităţilor judiciare germane în vederea audierii sale prin intermediul videoconferinţei.

Prin decizia penală nr. 40 din 19 martie 2012 Curtea de Apel Bacău în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpat R.G., împotriva sentinţei penale nr. 73/D din 02 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 88/110/2009 al Tribunalului Bacău, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata a 600 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat şi în baza art. 178 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus rambursarea cheltuielilor făcute de autorităţile judiciare germane cu realizarea videoconferinţei, dacă statul german solicită acest lucru şi dacă nu renunţă expres la rambursarea acestor cheltuieli, în totalitate sau parţial.

A reţinut instanţa de apel că la termenul de judecată din 19 martie 2012 s-a reuşit realizarea videoconferinţei, prin intermediul căreia inculpatul a refuzat să dea declaraţii noi în cauză. De asemenea, a arătat că nu înţelege să se folosească de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. Aceste manifestări de voinţă au fost motivate de inculpat, în principal, prin aceea că nu a reuşit să ia legătura în condiţii de confidenţialitate cu apărătorul său pentru a putea pregăti apărarea.

A constatat că R.G. a fost asistat şi la prima instanţă de acelaşi avocat, că tot timpul a avut cunoştinţă de existenţa dosarului în faza de judecare a apelului, de aproape 2 ani de zile, după cum nimic nu împiedică pe avocat să se deplaseze în Germania, la locul său de deţinere, pentru a lua legătura cu clientul în condiţiile pe care acesta le pretinde. Totodată avea posibilitatea de a trimite la dosar actele invocate la acest moment procesual.

A reţinut că în mod corect prima instanţă a făcut o justă individualizare a o pedepselor, acestea fiind proporţionale cu gradul de pericol social al faptelor şi consecinţele produse, dar şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care, deşi nu are antecedente penale, s-a identificat drept liderul grupării infracţionale, având o contribuţie importantă în realizarea activităţii ilicite de accesare frauduloasă a conturilor titularilor legali de cârduri bancare şi retragerea neautorizată de sume de bani. Lipsa de condamnări penale anterioare, prin ea însăşi, nu este suficientă pentru reţinerea circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul fiind dator a aduce dovezi suplimentare cu privire la conduita sa bună anterioară în societate, ori acest lucru nu a fost probat. Totodată, atitudinea sa procesuală nu a fost una sinceră, a negat efectuarea activităţii de skimming în Germania, împrejurare care nu poate fi valorificată în nici un caz drept o circumstanţă atenuantă legală.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs inculpatul R.G. şi a solicitat în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. proc. achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., şi în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere circumstanţele reale şi personale, scopul pedepsei putând fi atins şi prin aplicarea unei pedepse mai mici.

Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul R.G. este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la căzu! de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., prin care inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că prima instanţă şi instanţa de apel au stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare.

Eroarea de fapt există atunci când situaţia de fapt prin hotărârea atacată este contrată probelor dosarului. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esenţială, în sensul că a influenţat soluţia pronunţată în cauză având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare.

În cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situaţii de fapt stabilite contrar probelor dosarului.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, o justă încadrare a faptelor inculpatului R.G., constatând că vinovăţia acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea împreună cu inculpaţii D.C.M., T.G.L., A.C., L.I., L.D.I., B.I., M.C.I., pe raza municipiului Bacău, cât şi în străinătate, în cursul anilor 2007- 2008, a săvârşit infracţiuni privind legea comerţului electronic, obţinând importante venituri băneşti.

De asemenea, din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi procesele-verbale de înregistrare de imagini s-a stabilit că în anul 2008, inculpatul R.G., împreună cu inculpaţii D.M.C. şi T.G.L. au achiziţionat echipamente utilizate la fraudarea bancomatelor, cu care s-au deplasat în Germania, unde le-au amplasat la ATM-uri.

Mai mult decât atât, din conţinutul comisiei rogatorii transmisă de autorităţile germane au rezultat aspecte ce privesc implicarea inculpatului R.G. împreună cu inculpaţii D.C.M. şi T.G.L. în săvârşirea infracţiunilor bancare, fapte comise în cursul anilor 2006-2008, pe teritoriul altor state membre UE.

Vinovăţia inculpatului R.G. este dovedită şi de declaraţiile inculpatei S.M. care a precizat că inculpaţii se deplasau la ATM-uri pentru a folosi cardurile contrafăcute, după ora 17:00, când, conform informaţiilor deţinute de ei, titularii de drept a acestor instrumente de plată electronică nu se deplasau la bancomate pentru a le utiliza.

Inculpaţii R.G., D.M. şi T.G. se deplasau la bancomate împreună cu inculpata S.M., atât pentru a avea controlul asupra sumelor de bani retrase neautorizat de la bancomate, sume de bani pe care de altfel le împărţeau în mod egal, cât şi datorită faptului că inculpatul D.M. deţinea codurile PIN ale cardurilor contrafăcute, inculpatul T.G. era în posesia efectivă a cardurilor false, iar inculpatul R.G. asigura transportul cu maşina personală, cu nr. de înmatriculare BC-XX-XXX – M.B. de culoare neagră, atât în Bacău, cât şi în afara localităţii. Prealabil deplasării la bancomate, cei trei inculpaţi se puneau de acord telefonic cu privire la ora întâlnirii şi a numărului de cârduri ce urmau a fi utilizate la bancomate.

Aceste activităţi infracţionale, au fost înregistrate video, în baza autorizaţiei 228/2008, emisă de Tribunalul Bacău, iar B. R., la ATM-urile căreia au fost utilizate cardurile bancare false, a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală înregistrările video, cât şi tranzacţiile efectuate de S.M., cu cardurile bancare false.

Audiată fiind inculpata S.M. a recunoscut faptul că a fost solicitată de inculpaţi să se deplaseze la bancomate, cu carduri false puse la dispoziţia sa de către aceştia, în cursul lunilor iunie - iulie 2008 cu autoturismul aparţinând inculpatului R.G., a mers la bancomatele indicate de inculpaţi, de unde a procedat la efectuarea de operaţiuni neautorizate de retrageri de numerar.

Relevante în dovedirea vinovăţiei inculpatului R.G. sunt şi transcrierile convorbirilor telefonice purtate de acesta cu soţia sa R.C. în ziua de 20 aprilie 2008, ora 15,33, cu coinculpatul D.C.M. în zilele de 11 mai 2008, ora 22,29, 1 iulie 2008, ora 19,33, cu coinculpatul T.G.L. la data de 1 iulie 2008, ora 19,32, din care rezultă că inculpatul R.G. a efectuat operaţiuni neautorizate de numerar prin utilizarea instrumentelor de plată electronică, fără consimţământul titularului, atât personal cât şi prin intermediul numitului S.D.S.

De asemenea, din probele administrate în faza de urmărire penală s-a stabilit, totodată că inculpatul R.G. a intrat în atenţia poliţiei din Germania de 20 de ori pentru comiterea mai multor fapte penale, printre care şi copieri ilegale de carduri, existând două mandate de arestare emise, valabile până în anul 2011.

Astfel, a rezultat că inculpatul în cursul anilor 2006-2007 a amplasat la ATM din Germania aparatură de skimming şi a copiat un număr de 20 de carduri bancare. Totodată, la percheziţia domiciliară a inculpatului s-au găsit mai multe înscrisuri, memory- stikuri, buletine de schimb valutar şi CD uri.

Totodată, în urma unei acţiuni desfăşurată de poliţia italiană a fost prins în flagrant la bancomat inculpatul S.D.S., cu aceiaşi ocazie fiind reţinut şi inculpatul R.G., aceste fiind dovedite de declaraţia inculpatului D.C.

Prin declaraţiile inculpatului R.G. date în faza de urmărire penală acesta a recunoscut parţial faptele, respectiv a recunoscut instigarea la efectuarea de retrageri neautorizate de numerar, iar în faţa instanţei de apel, prin sistemul video-conferinţă, a refuzat să dea declaraţie.

Astfel, Înalta Curte, faţă de cele menţionate, constată că nu se poate reţine nevinovăţia inculpatului R.G. astfel cum a fost solicitată de apărare, respectiv dispoziţiile art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, din care rezultă activitatea infracţională dedusă judecăţii.

Cu privire la motivul invocat de inculpat prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea constată că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite prevăzute de lege.

Instanţa de fond şi instanţa apel, prin hotărârile pronunţate, au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv şi persoana inculpatului R.G., astfel că pedeapsa aplicată este de natură a-şi realiza scopul, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen., atât prin cuantum cât şi modalitate de executare.

Totodată, Înalta Curte, constată că prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, soluţie menţinută şi confirmată şi de instanţa de apel, s-a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului R.G., iar pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a fost just individualizată faţă de circumstanţele reale şi personale.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului R.G., pentru faptele săvârşite, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege, natura şi gravitatea faptelor comise, împrejurările comiterii acestora, circumstanţele reale în care au fost săvârşite, urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, iar pedeapsa astfel cum a fost individualizată, răspunde atât principiului proporţionalităţii cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că pedeapsa a fost just individualizată faţă de cele mai sus menţionate.

Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului R.G. de 5 ani închisoare cu executarea în regim de detenţie.

Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatul R.G. împotriva deciziei penale nr. 40 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G. împotriva deciziei penale nr. 40 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3499/2012. Penal