ICCJ. Decizia nr. 3547/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3547/2012
Dosar nr. 1130/1/2012
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată de condamnatul M.O.C. pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 277 din 30 ianuarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1162/3/2010.
În motivarea contestaţiei în anulare, s-a arătat că instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi nu a procedat la ascultarea condamnatului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. A invocat temeiul de contestaţie prev. de art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen.
A arătat că din probele existente la dosar nu rezultă săvârşirea de către el, în calitate de inculpat, a infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., nu sunt probe de vinovăţie împotriva sa, iar instanţele nu au analizat declaraţiile coinculpaţilor şi ale martorilor audiaţi pentru a stabili fără echivoc adevărul în cauză.
A mai arătat că instanţa de recurs a înlăturat probele administrate în cauză, nepronunţându-se astfel pe motivele de încetare a procesului penal, pentru cauzele expres arătate în art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
A mai arătat în contestaţia formulată că instanţa de recurs nu a procedat la ascultarea sa, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 38414 C. proc. pen., fiind întrerupt de preşedintele completului de judecată şi adresându-i-se întrebări fără relevanţă. ,,Momentul acordării ultimului cuvânt inculpatului, marchiază terminarea judecăţii şi are o relevanţă deosebită, constituind un drept special prevăzut de lege pentru inculpat (...). Omisiunea sau întreruperea acordării ultimului cuvânt încalcă dreptul la apărare şi provoacă pentru inculpat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii".
Prin decizia nr. 277 din 30 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1162/3/2010 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 159/A din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi s-a casat în parte decizia atacată numai în ce priveşte omisiunea reţinerii circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174-175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor M.O.C., N.C. şi B.I.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen. în ceea ce priveşte încadrarea prev. de art. 174 - art. 175 lit. i) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru inculpaţii M.O.C., N.C. şi B.I. şi s-au menţinut în rest pedepsele aplicate inculpaţilor prin decizia instanţei de apel.
S-au menţinut toate celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
S-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii M.O.C., N.C. şi B.I. împotriva aceleiaşi decizii.
S-a dedus prevenţia pentru inculpaţii M.O.C. şi N.C. şi de la 9 aprilie 2009 la 17 aprilie 2009 şi de la 20 octombrie 2009 la 30 ianuarie 2012, iar pentru inculpatul B.I. de la 20 octombrie 2009 la 30 ianuarie 2012.
Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare condamnatul M.O.C., arătând că instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi nu a procedat la ascultarea condamnatului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. A invocat temeiurile de contestaţie prev. de art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen.
A arătat că din probele existente la dosar nu rezultă săvârşirea de către el a infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., că nu sunt probe de vinovăţie împotriva sa, iar instanţele nu au analizat declaraţiile coinculpaţilor şi ale martorilor audiaţi pentru a stabili fără echivoc adevărul în cauză.
A mai arătat că instanţa de recurs a înlăturat probele administrate în cauză, nepronunţându-se astfel pe motivele de încetare a procesului penal, pentru cauzele expres arătate în art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
A mai arătat în contestaţia formulată, că instanţa de recurs nu a procedat la ascultarea sa, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 38414 C. proc. pen., fiind întrerupt de preşedintele completului de judecată şi adresându-i-se întrebări fără relevanţă. ,,Momentul acordării ultimului cuvânt inculpatului, marchiază terminarea judecăţii şi are o relevanţă deosebită, constituind un drept special prevăzut de lege pentru inculpat (...). Omisiunea sau întreruperea acordării ultimului cuvânt încalcă dreptul la apărare şi provoacă pentru inculpat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii".
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulităţi privind actele de procedură.
Potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen. precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac.
Art. 386 C. proc. pen. prevede expres şi limitativ cazurile în care se poate formula contestaţie în anulare, precum şi hotărârile care pot fi atacate pe această cale, respectiv hotărârile penale definitive pronunţate de către instanţa de recurs.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe la dosar, iar lit. e) a aceluiaşi text de lege prevede atunci când la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514alin. (1) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În ce priveşte temeiul de contestaţie prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate nu se regăsesc în nici unul din cazurile de nepedepsire prevăzute de art. 10 lit. f)-i1) C. proc. pen., acestea fiind apărări de fond care s-au făcut pe parcursul soluţionării cauzei.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
b) a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitate de făptuitor;
c) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală;
d) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;
i1) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
În conţinutul contestaţiei în anulare, contestatorul critică hotărârea de condamnare, susţinând că probele administrate nu au fost analizate de instanţe, astfel încât să rezultă fără echivoc nevinovăţia sa, iar instanţa de recurs a înlăturat motivele invocate şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de încetare a procesului penal, susţineri care nu rezultă din analiza hotărârii atacate cu contestaţie în anulare.
În ce priveşte cealaltă critică, Înalta Curte constată că în cauză nu era obligatorie ascultarea inculpatului în faţa instanţei de recurs, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 38514alin. (11) C. proc. pen., iar critica formulată în contestaţia în anulare, în realitate, se referă la acordarea ultimului cuvânt cu ocazia judecării cauzei în recurs.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că motivele invocate nu se regăsesc priuntre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., aşa încât, contestaţia în anulare este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat M.O.C. împotriva deciziei nr. 277 din 30 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1162/3/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3529/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3574/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
