ICCJ. Decizia nr. 3594/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3594/2012
Dosar nr. 37780/3/2009
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 62 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care revizuientul V.N. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1628/2007 a Tribunalului Bucureşti, a cărei revizuire s-a cerut, şi a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinţei penale menţionate, după ce anterior apreciase că aceasta este admisibilă, reţinând următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1628 din 29 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 2733/2003, inculpatul V.N. a fost condamnat la 7 ani si 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durata de 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. a), i), 176 lit. b) C. pen., precum şi la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., pedepse care, în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani si 6 luni închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenţiei preventive şi s-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpat până la rămânerea definitiva sentinţei.
S-a reţinut, în esenţă, în fapt, că, la data de 17 septembrie 2005, în jurul orelor 17,00, pe fondul unui conflict mai vechi cu A.V., inculpatul V.N., înarmat cu o armă de vânătoare, s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate din oraşul Voluntari, cartier Pipera, jud. Ilfov, unde a tras mai multe focuri de armă în curtea casei, cu intenţia de a-l împuşca pe acesta, deşi ştia că aici se aflau mai multe persoane. Cu aceeaşi ocazie, l-a înjunghiat pe numitul B.D. cu un cuţit într-o zonă vitală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, calea de atac promovată fiind respinsă, ca nefondată, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 178 din 26 iunie 2008.
Cele două hotărâri au fost recurate de inculpatul V.N., iar, prin decizia penală nr. 3003 din 26 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpat şi a dispus reducerea pedepselor aplicate acestuia la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. a) şi i), art. 176 lit. b) C. pen., şi, respectiv, la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33, 34 şi 35 C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Analizând motivele invocate de revizuient în raport cu dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că acestea se încadrează în unul dintre cazurile în care revizuirea poate fi cerută, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Tribunalul apreciind că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, ce rezultă din concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul criminalist dr. G.P., care au stabilit faptul că asupra porţii de intrare în curtea locuinţei părţii vătămate A.V. au fost trase două focuri de armă, că distanţa de la care au fost trase alicele care au produs orificiile din placa de material plastic a porţii de intrare în curtea aceleiaşi părţi vătămate a fost de minim 1 metru şi maxim 2,5 metri şi, de asemenea, că cele două focuri de armă au fost trase în unghi de 17 şi respectiv 34,5 grade, astfel că persoanele aflate în curtea imobilului nu puteau fi atinse de alicele trase spre poarta de intrare în curtea părţii vătămate. Ca urmare, faţă de împrejurarea că o asemenea expertiză traseologică şi balistică nu a fost administrată în cauză, Tribunalul a apreciat că se impune efectuarea unei astfel de expertize de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice care să lămurească, pe de o parte, câte focuri de armă au fost trase asupra porţii de intrare de la curtea locuinţei părţii vătămate, iar pe de altă parte, distanţa de la care au fost trase alicele ce au produs orificiile rămase în placa de material plastic a porţii de la curtea părţii vătămate, dacă proiectilele au fost trase perpendicular pe planul porţii ori sub un anumit unghi şi dacă persoane aflate în curtea imobilului puteau fi atinse de alicele trase spre poarta de intrare a curţii părţii vătămate.
Raportul de expertiză întocmit în cauză a concluzionat faptul că asupra porţii de intrare în curtea locuinţei părţii vătămate au fost trase două focuri de armă de vânătoare; orificiile rămase în placa de material plastic au rezultat prin trageri de la aproximativ 3,5 metri şi respectiv 0,5 metri (orificiul din zona mediană a porţii a rezultat prin tragere cu arma după o direcţie perpendiculară pe planul porţii, iar celălalt orificiu a rezultat prin tragere cu arma de pe o direcţie ascendentă); la tragerea după direcţia perpendiculară pe planul porţii proiectilele puteau atinge persoane aflate în curtea imobilului, iar la tragerea după o direcţie oblică, ascendentă în raport cu orizontala, alicele nu puteau atinge persoanele aflate în curtea imobilului. în consecinţă, având în vedere că raportul de expertiză criminalistică a infirmat concluziile, raportului de expertiză extrajudiciară, Tribunalul a apreciat cererea de revizuire ca fiind neîntemeiată şi a respins-o ca atare.
În ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice, Tribunalul a apreciat, de asemenea, că nu este fondată, pe de o parte, deoarece nu poate fi valorificată în procedura de faţă, iar pe de altă parte, întrucât este infirmată de noul raport de expertiză tehnică criminalistică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul V.N., solicitând, în esenţă, admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea hotărârii primei instanţe, iar, pe fond, admiterea cererii de revizuire şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, având în vedere probele administrate în cauza pe fond şi faţă de concluziile expertizelor efectuate în speţă.
Prin decizia penală nr. 109/ A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul V.N., obligându-l la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, a constatat încetată măsura suspendării executării pedepsei şi a dispus reîncarcerarea condamnatului în vederea continuării executării acesteia.
Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat, în primul rând, că cererea de revizuire este inadmisibilă faţă de motivele invocate, însă, reţinând că apelul a fost formulat de revizuient, că inadmisibilitatea este o chestiune care împiedică analiza pe fond a unei cereri, iar Tribunalul a analizat pe fond cererea după ce a considerat că aceasta este admisibilă, a trecut peste această chestiune, apreciind că este un drept câştigat al revizuientului, neputând agrava situaţia acestuia în propria cale de atac, soluţia de respingere a unei cereri ca inadmisibilă fiind în mod evident mai puţin favorabilă decât aceea a respingerii unei cereri ca nefondată.
Curtea a constatat că revizuientul a formulat cerere de revizuire a unei hotărâri prin care a fost condamnat pentru tentativă de omor deosebit de grav şi ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea liniştii publice în forma calificată arătând că au mai existat şi alţi participanţi, că s-au înlăturat în mod nejustificat declaraţiile unor martori favorabili şi că instanţele au respins în mod nejustificat o expertiza balistică - traseologică.
S-a arătat că, deşi formal, cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Tribunalul a constatat în mod eronat că este incident în cauză aceste motiv de revizuire, prin cererea formulată petentul urmărind doar schimbarea soluţiei definitive de condamnare printr-o interpretare diferită a probelor administrate şi printr-o prelungire a probaţiunii cu o nouă cerere de probe, formulată şi anterior în faţa instanţelor care se pronunţaseră deja cu privire la vinovăţia sa, depunând în acest sens un raport de expertiză balistică extrajudiciară.
Curtea a făcut trimitere, totodată, la considerentele sentinţei penale nr. 430 din 26 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, prin care a fost respinsă iniţial cererea de revizuire, apreciindu-le ca fiind pertinente şi actuale, motiv pentru care şi le-a asumat integral, deşi hotărârea a fost desfiinţată, dar pentru aspecte procedurale, nu de fond.
Astfel, Curtea a constatat că cererea petentului nu se întemeiază pe nicio împrejurare nouă care să nu fi fost avută în vedere de instanţele care s-au pronunţat pe fond şi care au stabilit vinovăţia inculpatului revizuient, iar expertiza balistică efectuată în judecata prezentei cereri de revizuire nu a dovedit vreo altă situaţie da fapt care să determine schimbarea soluţiei dispuse, motiv pentru care a apreciat apelul declarat de revizuient ca fiind nefondat şi l-a respins ca atare.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, revizuientul condamnat V.N., reiterând motivele invocate în susţinerea cererii de revizuire şi în apel, solicitând, pe cale de consecinţă, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire.
Examinând recursul promovat prin prisma criticilor formulate, cicumscrise de revizuient cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, cu condiţia ca, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Revizuirea are, aşadar, menirea de a conduce la anularea unei hotărâri definitive care conţine erori esenţiale de fapt, puse în lumină de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute instanţei, deci inexistente în materialul probator de la dosar.
În speţă, deşi revizuientul condamnat a invocat existenţa unor împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţele care au soluţionat fondul cauzei şi care ar fi de natură, în opinia sa, să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, acesta nu a menţionat nici în cuprinsul cererii de revizuire şi nici ulterior aspecte sau fapte despre care să nu se fi făcut vorbire în faţa respectivelor instanţe de judecată, solicitând Tribunalului efectuarea unei expertize traseologice balistice, deşi o asemenea probă fusese considerată inutilă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia judecării recursului promovat împotriva sentinţei de condamnare.
Or, împrejurarea că, în dovedirea nevinovăţiei sale, invocată pe întreg parcursul procesului penal şi analizată de toate cele trei instanţe care s-au pronunţat în cauză, condamnatul a solicitat, în revizuire, efectuarea unei expertize criminalistice, nu poate determina, aşa cum a arătat şi instanţa de prim control judiciar, admiterea cererii de revizuire întrucât, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se cere ca faptele sau împrejurările învederate, deci faptele probatorii, să fie noi, iar nu mijloacele de probă, nefiind permis ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii sau o re administrare a probelor pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
În speţă, susţinerea nevinovăţiei de către condamnatul V.N., precum şi motivele pe care respectiva susţinere s-a întemeiat, au fost cunoscute şi analizate atât de instanţa de fond, cât şi de instanţele de control judiciar cu ocazia soluţionării căilor de atac promovate de aceasta, astfel încât nu se poate considera că, în cauză, este vorba de fapte sau împrejurări noi, toate aspectele învederate de revizuient fiind cunoscute şi examinate pe larg de toate cele trei instanţe care s-au pronunţat în cauză.
Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, precum şi împrejurarea că expertiza balistică efectuată în procedura revizuirii nu a relevat o altă situaţie de fapt decât cea deja reţinută în cauză şi care să determine schimbarea soluţiei de condamnare dispusă, Înalta Curte apreciază că, în mod, corect, judecătorul fondului şi instanţa de prim control judiciar au procedat la respingerea cererii de revizuire formulată de condamnat, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează această cale extraordinară de atac. Totodată, faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă, în mod justificat Curtea de apel a constatat încetată măsura suspendării executării hotărârii supuse revizuirii şi a dispus reîncarcerarea condamnatului, nemaiexistând situaţia care determinase aplicarea prevederilor art. 404 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen.
În consecinţă, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi nici vreun alt motiv care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat şi, constatând că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.N. împotriva deciziei penale nr. 109/ A din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3591/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3705/2012. Penal → |
|---|
