ICCJ. Decizia nr. 3615/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3615/2012

Dosar nr. 4278/118/2011

Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012

Prin Sentinţa penală nr. 80 din 2 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 4278/118/2011 s-a respins cererea de schimbarea încadrării juridice formulată de reprezentantul DIICOT, ca nefondată.

În baza art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplic.art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M., judecat în stare de libertate, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzice inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A fost respinsă cererea formulată de procuror, privind arestarea preventivă a inculpatului, ca nefondată.

S-a luat act că părţile vătămate P.C.A. şi P.M.B. au renunţat la pretenţiile civile formulate cu titlu de daune morale.

În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. s-au admis cererile formulate de martorul S.C.I. şi scms. C.L. - şef Secţie 2 Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu - privind scutirea de amendă judiciară aplicată prin încheierea de şedinţă din 9 decembrie 2011.

S-a dispus scutirea de amenda judiciară în sumă de 1.000 lei aplicată martorului S.C.I. şi în sumă de 500 lei aplicată scms. C.L.I.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat,inclusiv onorariu avocat oficiu.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariu avocat oficiu pentru av. C.D.S. şi C.C., de câte 150 lei -pentru faza de urmărire penală - şi onorariu avocat oficiu pentru av. C.M.L. (200 lei), R.R.M. (150 lei) şi S.G.L. (150 lei) - pentru faza de judecată, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele: Părţile vătămate P.C.A. şi P.M.B. au fost colege de şcoală şi prietene încă din anul 2008.

În luna aprilie 2010, în timp ce se aflau la discoteca din localitatea Mihail Kogălniceanu, P.C.A. i l-a prezentat prietenei sale, P.M.B. pe vecinul ei, inculpatul G.M., pe care îl cunoştea de circa 10 ani. Cele două victime, având la acea dată 17 ani şi 6 luni, s-au plâns acestuia cu privire la neînţelegerile pe care le aveau cu părinţii. Ulterior, în perioada 22 - 24 aprilie 2010, minorele l-au vizitat pe inculpat la locul de muncă, în zona Taberei Năvodari unde lucra la o vilă în construcţie şi cu acest prilej, el le-a propus celor două să îl însoţească în Spania, unde le va găsi un loc de muncă la un club, ca dansatoare. Victimele i-au spus că ar accepta propunerea, dar sunt minore, însă inculpatul le-a dat asigurări că se va ocupa el de transport şi de trecerea frontierei, condiţionând plecarea de tăcerea minorelor, în sensul că le-a sfătuit să nu spună nimic părinţilor, iar în ziua plecării, stabilită pentru data de 6 mai 2010, să nu ia cu ele prea multe obiecte de îmbrăcăminte pentru a nu lăsa loc bănuielilor, însă să aibă asupra lor actele de identitate.

În consecinţă, la data de 6 mai 2010, în jurul orei 06,30, partea vătămată P.C.A. a părăsit domiciliul, spunând părinţilor că merge la şcoală. Acelaşi lucru l-a făcut şi partea vătămată P.M.B., după ce ambele şi-au luat cărţile de identitate şi rucsacurile cu care mergeau de obicei la cursurile şcolare. Potrivit înţelegerii anterioare, victimele s-au deplasat însă la locul de întâlnire cu inculpatul, unde acesta a sosit cu autoturismul condus de martorul S.C.I., care la rândul său era însoţit de o femeie şi, după îmbarcarea părţilor vătămate, s-au deplasat în localitatea Nicolae Bălcescu. Întrebat de minore de ce nu pot lua microbuzul de Spania din comuna Mihail Kogălniceanu, inculpatul le-a spus că nu trebuie să fie observaţi de alţi cunoscuţi. După ce S.C.I. a parcat autovehiculul în curtea socrului său, inculpatul, minorele, martorul şi alte persoane, s-au urcat într-un microbuz condus de martorul I.E., G.M. fiind cel care a achitat contravaloarea transportului şi pentru părţile vătămate. După îmbarcare, părţile vătămate au observat că destinaţia autovehiculului nu era Spania, ci Italia şi au cerut explicaţii inculpatului, care le-a comunicat că deplasarea se va face în Spania, dar cu o scurtă escală în Italia.

În cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, nu s-a putut stabili modalitatea în care au trecut frontiera minorele, având în vedere că nu aveau acordul părinţilor pentru a face acest lucru.

Cu toate acestea călătoria a decurs fără probleme până în oraşul Roma, unde inculpatul, părţile vătămate, martorul S.C.I. şi femeia care îl însoţea pe acesta din urmă, au coborât la o autogară din zona B.S.P.. Din această locaţie G.M. a transportat minorele la locuinţa unei persoane de sex feminin numită "M.", unde le-a cazat. A doua zi, acesta a comunicat minorelor că nu mai are suma necesară pentru deplasarea în Spania şi că există riscul ca, în lipsa banilor, să rămână fără mâncare şi adăpost în Roma şi drept urmare, le-a spus că trebuie să se prostitueze. Deşi iniţial au refuzat, în cele din urmă victimele au fost nevoite să accepte să practice prostituţia, întrucât se aflau într-o ţară străină, nu cunoşteau limba şi plecaseră de acasă fără vreo sumă de bani, bazându-se pe posibilităţile materiale ale inculpatului.

În aceste condiţii, inculpatul G.M. a transportat minorele în zona cunoscută sub numele "E.M.", unde, alături de alte persoane de sex feminin, le-a indicat să practice prostituţia "la stradă", el rămânând în apropiere pentru a le supraveghea şi pentru a încasa banii aduşi de părţile vătămate de la clienţi. La scurt timp, lângă P.C.A. a oprit un autoturism în care se afla o persoană de sex masculin, aceasta a urcat în maşină şi împreună cu clientul s-a deplasat într-o altă locaţie, unde a întreţinut relaţii sexuale normale contra sumei de 15 euro. Clientul a transportat-o apoi la locul de unde o luase, iar partea vătămată a înmânat inculpatului suma primită, moment în care acesta i-a reproşat că a făcut acest lucru fără a observa că în zonă se află autoturismele poliţiei.

După plecarea părţii vătămate P.C.A., o altă persoană de sex masculin a arătat interes faţă de partea vătămată P.M.B., căreia i s-a prezentat cu numele "I.", i-a adresat câteva cuvinte în limba italiană şi observând că partea vătămată nu înţelege, bărbatul a început să-i vorbească în limba română. Minora i-a spus că, deşi se află acolo, nu doreşte să întreţină relaţii sexuale şi i-a relatat ce i s-a întâmplat iar tânărul, identificat ulterior ca fiind martorul G.J.A., s-a oferit să o ajute să scape. Partea vătămată P.M.B. a fost de acord şi a reuşit să plece cu martorul într-o localitate din apropiere, rămânând la locuinţa acestuia.

După revenirea în zona "E.M." a părţii vătămate P.C.A., aceasta l-a întrebat pe inculpat unde este prietena sa şi a refuzat categoric să mai acosteze clienţi în absenţa ei. Având în vedere această atitudine, dar şi prezenţa autoturismului de poliţie văzut de el în zonă, inculpatul a condus minora la locuinţa "M." şi până la 12 mai 2010, nu a mai prestat activităţi de prostituţie.

La data de 13 mai 2010, G.M. a condus partea vătămată P.C.A. la un bar, unde, ca urmare a unui apel telefonic dat de acesta, a sosit şi o persoană de sex masculin, care s-a recomandat "B.". G.M. i-a spus atunci părţii vătămate că el se întoarce în ţară iar ea trebuie să se prostitueze în folosul numitului "B.", să strângă bani ca să-şi plătească datoriile, inclusiv banii pe care acesta din urmă îi dăduse lui pentru a reveni în ţară.

Drept urmare, G.M. s-a întors în România iar partea vătămată P.C.A. a fost cazată de "B." la un hotel şi în ziua următoare a prestat servicii sexuale contra sumei de 85 de euro pentru doi clienţi, însoţită de o altă persoană de sex feminin, pe nume A., care practica prostituţia în folosul aceleiaşi persoane.

La scurt timp, numitul "B." a aflat că partea vătămată P.C.A. este minoră şi, la cererea ei, i-a pus la dispoziţie telefonul, de la care partea vătămată l-a apelat pe martorul S.C.I., cu care a stabilit o întâlnire. În cursul acesteia, martorul şi-a exprimat disponibilitatea de a ajuta victima să revină în ţară, iar P.C.A., cu acordul numitului "B.", a acceptat ajutorul.

Partea vătămată P.C.A. s-a întors în România la 18 mai 2010, iar partea vătămată P.C.A. a revenit la 1 iulie 2010, cu ajutorul martorului G.J.A. şi al mamei ei.

În cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inculpatul G.M. a negat comiterea faptelor, arătând că nu a avut nici o legătură cu victimele, cu toate că au călătorit împreună până la Roma şi s-au cazat în acelaşi loc.

Astfel, acesta a declarat că o cunoaşte pe P.A. de mai mulţi ani, de când părinţii acesteia s-au mutat în apropierea imobilului în care locuieşte el. În luna aprilie 2010, în timp ce se afla la discotecă, a cunoscut-o prin intermediul sus-numitei şi pe P.B.M. iar în discuţia purtată, le-a spus celor două că va pleca în Italia peste câteva zile. Atunci, P.C.A. i-a cerut numărul de telefon al unui transportator, pentru a verifica dacă mai sunt locuri libere, spunându-i că ar vrea să plece şi ea dar nu cunoaşte pe nimeni. Ulterior, s-a mai întâlnit o dată cu părţile vătămate, când acestea i s-au plâns că au probleme cu părinţii şi nu vor să se mai întoarcă acasă, însă el le-a replicat în sensul că nu îl interesează şi să se descurce cum pot. La data de 6 mai 2010, din localitatea Mihail Kogălniceanu, s-a îmbarcat într-un microbuz cu destinaţia Italia, respectiv oraşul Roma şi, din aceeaşi staţie cu el, au urcat şi părţile vătămate, care şi-au plătit singure contravaloarea transportului. Din comuna Nicolae Bălcescu, a urcat în microbuz şi S.C., după ce şi-a parcat autoturismul într-o curte, cu precizarea că pe acesta îl cunoaşte pentru că locuieşte la o stradă distanţă de casa lui şi că era însoţit de o femeie în vârstă de circa 40 - 50 de ani. Pe drum, inculpatul nu a discutat nici cu fetele şi nici cu S.C., aspecte legate de scopul deplasării în Italia. La trecerea frontierei pe la punctul de frontieră Nădlac, buletinele călătorilor din microbuz au fost strânse de şoferul al cărui nume şi-l aminteşte ca fiind E., toţi pasagerii au coborât pentru efectuarea controlului dar nu au fost probleme cu trecerea graniţei. Ajunşi în oraşul Roma, părţile vătămate au vrut să meargă cu el să se cazeze împreună la o cunoştinţă de-a lui pe nume M., ceea ce s-a şi întâmplat pentru că aceasta din urmă a fost de acord să le găzduiască. Inculpatul susţine că a stat în Roma trei zile, timp în care s-a plimbat cu fetele şi şi-a căutat de muncă, însă fetele mai plecau şi singure dar nu ştie unde, cu cine se întâlneau şi ce anume făceau, pentru că nu le-a întrebat şi nu a discutat pe această temă cu ele. La data de 13 mai 2010, el s-a întors în ţară, singur şi îşi aminteşte că înainte de a pleca din Roma la data de 11 mai 2010, P.B. a plecat de acasă şi nu s-a mai întors şi fiind îngrijorat, a întrebat-o pe P.C., însă nici ea nu ştia nimic. Înainte de a pleca spre România, a invitat-o pe P.C., pentru a se întoarce împreună în ţară, însă aceasta a refuzat, spunându-i că "rămâne să facă bani".

Şi în faţa instanţei inculpatul a respins acuzaţiile, susţinând că nu le-a racolat, transportat şi cazat pe părţile vătămate în scopul exploatării sexuale sau că le-ar fi promis ajutor în găsirea unui loc de muncă, că ar cunoaşte o persoană pe nume "B.", că ar fi vândut-o pe P.C. vreunei alte persoane, ori că ar fi primit bani ori alte foloase ca urmare a exploatării lor sexuale, menţionând că nu ştie nici cum a luat legătura P.C. cu S.C. în Italia şi totodată că nu ştia că cele două erau minore când au plecat cu el în Italia. Consideră că părţile vătămate îl acuză de fapte pe care nu le-a comis, fiindu-le ruşine ori frică de părinţi. A mai susţinut inculpatul că, după întoarcerea în ţară, a stat de vorbă cu P.C., care i-ar fi spus că a dat declaraţie şi l-a acuzat, pentru că la poliţie s-a ţipat la ea, motiv pentru care ea s-a speriat şi totodată i-a fost şi frică de părinţi, iar ulterior a discutat şi cu tatăl acesteia - prezentă fiind şi sus-numita - căruia i-a spus că adevărul trebuie să iasă la iveală deoarece nu sunt reale acuzaţiile şi nu este vinovat iar P.Co. i-a spus că "au greşit şi le pare rău de situaţia creată" şi au fost la notar să retragă plângerea. Aceleaşi discuţii susţine că le-a avut şi cu mama celeilalte părţi vătămate, martora P.S.. Cu privire la declaraţiile date de P.C. şi P.M. la Biroul Notarilor Publici D.C. şi De.C., la data de 19 aprilie 2011, inculpatul a arătat că a aflat de la avocatul ales, care i-a adus la cunoştinţă că plângerile au fost retrase iar ulterior a mai aflat că de faţă a fost şi o doamnă avocat iar părţile vătămate au fost însoţite de tatăl -prima - şi de mamă - a doua.

Fiind audiată, P.M.B. a declarat că atât ea cât şi P.C.A., doreau să-şi găsească un loc de muncă, dat fiind că nu erau în relaţii foarte bune cu părinţii, astfel că aceasta din urmă, a avut ideea de a vorbi cu vecinul ei,respectiv inculpatul. Personal, P.M.B. nu cunoştea nimic legat de inculpat, de ocupaţia lui sau de legături cu străinătatea. Telefonic, P.C. a luat legătura cu inculpatul, în cursul lunii aprilie 2010, după care s-au întâlnit toţi trei în localitatea Mihail Kogălniceanu, i-au spus că vor să găsească un loc de muncă, fie în ţară, fie în străinătate, iar el le-a propus să meargă în Spania să lucreze ca dansatoare, fără a preciza în ce localitate din Spania vor merge, ce salariu vor primi, dacă vor avea contract de muncă. Mai mult, ele nu aveau pregătire ca dansatoare, dar inculpatul le-a spus că de fapt vor face reclamă la nişte produse şi în nici un caz nu le-a spus şi nici ele nu s-au gândit că vor fi obligate să se prostitueze. Totodată, inculpatul le-a spus să-şi ia cărţile de identitate şi să nu-şi anunţe părinţii, ceea ce,potrivit declaraţiei părţii vătămate, le-a atras atenţia şi le-a dat de gândit. S-au mai întâlnit odată cu inculpatul, la locul de muncă al acestuia, apoi au stabilit data plecării iar la data fixată, ambele au plecat dimineaţa, de la ea de acasă, luându-şi buletinul şi câteva haine şi împreună au plecat spre şcoală dar nu au intrat la ore. În jurul prânzului, a venit inculpatul, însoţit de martorul S.C., cu maşina acestuia din urmă, le-au luat şi împreună s-au deplasat până în comuna Nicolae Bălcescu, de unde au luat microbuzul, inculpatul fiind cel care a achitat contravaloarea transportului atât pentru el cât şi pentru ele două. Din discuţiile pe care şoferul le purta cu pasagerii, ambele au aflat că destinaţia este Italia, astfel că i-au cerut explicaţii inculpatului, iar acesta le-a spus că vor merge în Spania după ce vor sta câteva zile în Italia. La punctul de trecere a frontierei, după cum susţine partea vătămată, s-a dat o sumă de bani vameşului, care, după ce i-a verificat cartea de identitate, nu a spus nimic dat fiind că inculpatul i-a dat suma de 100 euro. La destinaţie, microbuzul a oprit în Roma, unde au ajuns noaptea, iar în vederea cazării lor, S.C. i-a făcut inculpatului legătura cu o cunoştinţă de-a lui, M., care îi aştepta la autogară. A doua zi, inculpatul le-a spus că nu are bani pentru a ajunge în Spania şi că există riscul să rămână toţi trei în Roma, fără un loc unde să doarmă noaptea şi în aceste condiţii ele trebuie să se prostitueze. Iniţial, partea vătămată a refuzat, dar în cele din urmă a fost nevoită să accepte, în condiţiile în care nu aveau bani, nu cunoşteau limba italiană iar inculpatul le spunea că vor rămâne în stradă, aşa încât a plecat cu P.C., însoţite de inculpat, într-o zonă a oraşului Roma, în care se aflau persoane de sex feminin care practicau prostituţia. Inculpatul le-a spus cum să ceară 50 de euro, fără a specifica ce tip de sex trebuie să întreţină la acest preţ şi a vrut să le ia şi prezervative dar a spus că nu a găsit. În timp ce ele două stăteau pe o stradă aproape una de alta, inculpatul le supraveghea - cum de altfel le şi spusese dintr-o staţie, de unde le putea vedea. La un moment dat, lângă P.C. a oprit o maşină, aceasta a urcat şi maşina s-a pus în mişcare. Apoi, nu după mult timp, a venit o persoană interesată de ea, respectiv un tânăr (identificat ca fiind martorul G.J.A.) - care a vorbit în italiană dar nu s-au înţeles, după care a început să vorbească în limba română, el a spus că îl cheamă I. şi este din Reghin iar partea vătămată i-a relatat ceea ce i se întâmplă, că nu doreşte să întreţină relaţii sexuale, situaţie în care tânărul s-a oferit să o ajute. Drept urmare, împreună s-au deplasat într-o altă localitate şi partea vătămată a rămas la acesta întrucât nu avea bani să se întoarcă în ţară. Între timp, aceasta a luat legătura telefonic cu mama ei şi i-a spus ce i s-a întâmplat iar cu banii trimişi de aceasta, s-a întors în ţară. După întoarcerea în ţară, s-a întâlnit întâmplător pe stradă cu inculpatul, care era însoţit de S.C. şi a oprit-o spunându-i că vrea să stea de vorbă cu ea, în esenţă rugând-o să-şi retragă plângerea iar ea, de teama unor eventuale ameninţări din partea inculpatului, l-a minţit, răspunzându-i că aşa va proceda.

Partea vătămată P.C. a declarat că deşi nu avea o relaţie specială cu inculpatul, i-a povestit acestuia, prezentă fiind şi P.M.B., de discuţiile cu părinţii, care le reproşau între altele, faptul că lipsesc de la şcoală şi au alte preocupări, situaţie în care inculpatul le-a propus să-l însoţească în Spania, spunându-le că acolo se câştigă bine şi că vor lucra ca dansatoare într-un club de noapte. Ele şi-au manifestat dorinţa de a merge cu el, totodată i-au spus că sunt minore, nu au bani şi nu sunt de acord să practice prostituţia dar inculpatul le-a asigurat că nu vor fi astfel de probleme, că are cunoştinţe la vamă şi că el le va plăti drumul până în Spania, urmând ca ele să-i achite datoria la primul lor salariu, singura condiţie pusă fiind să nu-şi anunţe părinţii că vor să plece cu el iar la momentul plecării să aibă asupra lor actele de identitate şi să nu aibă bagaje multe, pentru a nu da de bănuit. În preziua plecării, inculpatul le-a anunţat telefonic de faptul că plecarea va fi dimineaţa, dintr-o staţie din localitate, astfel că în dimineaţa zilei următoare, partea vătămată şi-a luat buletinul şi câteva haine, spunându-i mamei sale că pleacă la şcoală însă a mers acasă la P.M., care la rândul ei i-a spus mamei sale că merge la şcoală, dar de fapt s-au deplasat la locul de întâlnire cu inculpatul, unde acesta a venit împreună cu un consătean, S.C. şi o femeie pe care cele două nu o cunoşteau, cu o maşină condusă de S.C.. Inculpatul le-a spus că se vor deplasa până în comuna N.B., unde îi aşteaptă microbuzul cu care vor pleca în Spania, acestea s-au conformat şi, după ce S.C. a parcat maşina într-o curte, au urcat într-un microbuz cu capacitatea de nouă locuri, în care se mai aflau şi alte persoane şi a văzut când inculpatul i-a plătit şoferului, ce era de etnie turcă, o sumă de bani pentru el dar şi pentru ele două. În localitatea Hârşova au mai urcat doi bărbaţi şi o tânără şi la un moment dat din discuţiile călătorilor, partea vătămată şi prietena ei au aflat că microbuzul merge în Italia, astfel că i-au reproşat inculpatului că le-au minţit, dar acesta le-a spus că din Italia vor pleca în Spania cu altă maşină. La punctul de trecere a frontierei, din ceea ce îşi mai aminteşte, şoferul i-a dat bani vameşului, după ce acesta a verificat actele de identitate ale părţilor vătămate şi tot şoferul i-a mai cerut inculpatului bani, spunându-i că vameşul mai vrea nişte bani dat fiind că cele două sunt minore iar inculpatul s-a conformat, călătoria având loc fără probleme până la destinaţie. În oraşul Roma, au coborât toţi cinci în zona B.S.P., unde s-au despărţit de S.C. şi femeia ce îl însoţea pe acesta, apoi inculpatul şi ele două au mers pe jos şi s-au oprit la o casă unde acesta a ciocănit la uşa subsolului, unde le-a deschis o femeie pe nume M., care îl cunoştea pe inculpat şi căreia acesta le-a spus despre ele că sunt cunoştinţele lui şi au venit în Italia să muncească. Inculpatul i-a dat nişte bani celei care i-a găzduit, pentru a cumpăra ceva de mâncare, a doua zi dimineaţa au ieşit toţi trei în oraş, apoi acelaşi lucru l-au făcut şi seara, când G.M. le-a dat buletinele pentru a nu avea probleme cu poliţia iar la un moment dat a cumpărat prezervative şi întrebându-l ce are de gând să facă cu ele, acesta le-a spus că trebuie şi ele să facă nişte bani, pentru că altfel nu vor putea merge în Spania. Partea vătămată a arătat că au fost nevoite să accepte, fiind într-o ţară străină şi fiindu-le frică de inculpat, astfel că acesta le-a dus cu metroul în zona unui parc - unde au văzut mai multe tinere îmbrăcate strident şi care făceau semn maşinilor să oprească pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost - le-a dat prezervative şi le-a spus amândurora să facă semn maşinilor să oprească, să întreţină cu şoferul relaţii sexuale, să-i ceară bani şi totodată să-i solicite să le aducă înapoi. După ce iniţial a ezitat şi nu a urcat în prima maşină care a oprit, partea vătămată a urcat în următoarea şi a plecat cu şoferul acesteia într-un alt parc, unde a întreţinut relaţii sexuale normale, apoi şoferul i-a arătat legitimaţia de poliţist, i-a dat suma de 15 euro şi a adus-o în locul de unde o luase, bani pe care partea vătămată i-a dat inculpatului. Văzând că P.M. nu este acolo, i-a spus inculpatului că nu vrea să mai plece cu un alt client pentru că cea dintâi nu se întorsese, astfel că până în ziua de 12 mai 2010 a stat în casa numitei M., fiind îngrijorată că prietena sa încă nu apăruse. La data menţionată mai sus, inculpatul i-a spus părţii vătămate că trebuie să-l însoţească în oraş şi în timp ce se aflau într-un bar acesta i-a precizat că el are un proces şi trebuie să se întoarcă de urgenţă în ţară însă în momentul în care partea vătămată şi-a manifestat dorinţa de a se întoarce şi ea în ţară, inculpatul i-a replicat că are o cunoştinţă la care ea va rămâne iar el va reveni peste două săptămâni.Totodată, a apelat telefonic o persoană şi la scurt timp a venit în bar un bărbat care s-a recomandat "B."şi i-a spus inculpatului că este de acord să o găzduiască la o prietenă la care partea vătămată va locui. Inculpatul i-a spus numitului "B." că are nevoie de bani pentru a ajunge în ţară şi de un pachet de ţigări, apoi toţi trei au plecat cu maşina până într-o gară, unde cei doi au coborât şi au stat de vorbă, după care inculpatul a plecat iar numitul "B." s-a întors la maşină, a contactat telefonic o femeie pe care a întrebat-o dacă are o cameră de hotel plătită, deoarece vrea să aducă o fată, răspunsul a fost afirmativ, aşa încât sus-numitul a dus-o la hotel şi în acea seară a aflat că partea vătămată este minoră. A doua zi, l-a însoţit pe acesta în oraş, unde s-au întâlnit cu o fată care s-a prezentat cu numele "A." şi i-a spus că va locui cu ea, ulterior aflând chiar de la sus-numita, că practică prostituţia de câţiva ani în Italia, "B." fiind "peştele" ei, cu care împarte banii pe jumătate. De asemenea, tânăra i-ar mai fi spus că nu va locui cu ea şi că de fapt vor practica prostituţia împreună, urmând ca partea vătămată să-i dea lui "B.", săptămânal, suma de 300 euro, să-şi plătească cazarea şi mâncarea iar banii rămaşi să-i împartă cu sus-numitul. Potrivit celor declarate, au ieşit amândouă în faţa hotelului pentru a racola clienţi iar ea a avut doi clienţi de la care a primit suma totală de 85 de euro, bani pe care i-a dat numitei "A." pentru a-şi achita cazarea şi mâncarea. De la "A." a aflat că G.M. a primit de la "B." suma de 110 euro şi un pachet de ţigări. Între timp, partea vătămată şi-a sunat părinţii, cărora le-a spus că se află în Craiova, însă aceştia nu au crezut-o, în cele din urmă a recunoscut că este în Italia şi au sfătuit-o să meargă la prima secţie de poliţie dacă are probleme. Apoi, de pe telefonul "A." ea l-a contactat şi pe S.C., care îi dăduse numărul de telefon fără să ştie inculpatul, şi s-au întâlnit, partea vătămată mergând însoţită de "A." şi, în acest context, martorul a întrebat-o dacă vrea să locuiască la mama lui şi dacă doreşte să se întoarcă în ţară. Între timp, numita "A." l-a contactat telefonic pe "B.", i-a spus că s-au întâlnit cu S.C. şi acesta vrea să o ia cu el pe partea vătămată, iar cel dintâi aflând că părinţii i-au anunţat la poliţie dispariţia, a fost de acord să o lase să plece cu martorul, precizând că nu are pretenţii pentru banii pe care i-a dat pentru ea lui G.M.. Partea vătămată a fost dusă la mama lui S.C., iar la data de 15 mai 2010, a primit un mesaj de la P.M.B. şi s-au întâlnit în locul în care au coborât când au venit în Italia, ea fiind însoţită de S.C. iar prietena ei, de un tânăr, care s-a recomandat cu numele I.. Fiind întrebată dacă vrea să stea şi ea la mama martorului, P.M. a refuzat, precizând că rămâne cu I.. în ziua de 16 mai 2010, potrivit celor declarate de partea vătămată P.C., S.C. l-a sunat pe G.M. şi i-a spus că aceasta se va întoarce în ţară iar el să o aştepte la gară să-i plătească contravaloarea transportului, după care i-a dat şi ei telefonul, când i-a atras atenţia inculpatului asupra aceluiaşi aspect şi că va merge la poliţie, acesta asigurându-i pe amândoi că aşa va face, ceea ce însă nu s-a întâmplat. A mai precizat partea vătămată că şoferul care a adus-o în ţară este aceeaşi persoană care a condus microbuzul având ca destinaţie Italia.

În legătură cu declaraţiile notariale, părţile vătămate au arătat că, venind la instanţă la primul termen de judecată, însoţite de părinţi (P.C. împreună cu tatăl iar P.M. împreună cu mama), în afara clădirii s-au întâlnit cu G.M. şi S.C., iar inculpatul i-a abordat şi le-a adresat rugămintea de a-şi retrage plângerile şi declaraţiile, după care a plecat şi a revenit însoţit de o doamnă care a spus că este avocat şi dacă înţeleg să-şi plângerile, pot da declaraţie în acest sens, la un birou notarial. În aceeaşi zi s-au deplasat toate persoanele menţionate mai sus, la un birou notarial, unde mai întâi a intrat doamna - care a afirmat că este avocat al inculpatului, iar la interval de câteva minute aceasta a ieşit, le-a spus să intre, inculpatului, părţilor vătămate şi părinţilor acestora, să citească declaraţiile, care erau deja redactate şi să semneze numai dacă sunt de acord cu conţinutul lor. Au susţinut părţile vătămate că deşi atât ele cât şi părinţii lor nu au fost de acord cu conţinutul, au semnat aceste declaraţii, însă doar din dorinţa de a nu se mai expune prezentându-se în instanţă, conţinutul acestora nu reflectă realitatea şi că au spus adevărul atunci când au fost audiate în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei. Totodată, partea vătămată P.M.B., a recunoscut că înainte de a intra în biroul notarial, când nu cunoşteau conţinutul declaraţiilor, inculpatul le-a dat câte 30 milioane lei vechi, bani pe care i-a înmânat mamei acesteia şi respectiv tatălui părţii vătămate P.C.A., precizându-le că banii sunt daţi pentru a-şi retrage plângerile.

În cauză au fost audiaţi în calitate de martori, P.Co., P.S., I.E., S.C.I. şi G.J.A..

P.Co., tatăl părţii vătămate P.C.A., a declarat că după ce la data de 6 mai 2010 fiica sa a plecat de acasă spre şcoală şi nu a mai venit, a făcut investigaţii printre vecini şi prieteni ai acesteia şi a aflat că în acea dimineaţă, după ce a mers la prietena ei, împreună au plecat la şcoală, au lăsat ghiozdanele în bancă, au ieşit din incinta şcolii, s-au întâlnit cu G.M. şi S.C.I. şi cu un autoturism aparţinând acestuia din urmă, s-au deplasat în localitatea Nicolae Bălcescu, unde au lăsat maşina într-o curte şi au urcat într-un microbuz cu destinaţia Italia. Deşi a încercat să-şi contacteze fiica pe telefonul mobil, de mai multe ori, acesta era închis. La interval de câteva zile, a primit un telefon de la partea vătămată, care i-a spus că este în Craiova, unde s-a angajat ajutor de ospătar iar după alte câteva zile aceasta a sunat din nou şi în cele din urmă a recunoscut că se află în Italia, ocazie cu care martorul a sfătuit-o să meargă la prima secţie de poliţie, pentru că nu avea bani să se întoarcă în ţară. După aproximativ o săptămână, aceasta a ajuns acasă şi i-a povestit că a plecat cu G.M., pentru că acesta îi promisese un loc de muncă în Italia, ca dansatoare, dar când au ajuns acolo, le-a scos la stradă pe ea şi pe P.M.B. să se prostitueze, spunându-le că nu au bani pentru a supravieţui. De asemenea, tot de la partea vătămată a aflat că inculpatul le-a cazat la o persoană pe care o cunoştea şi în seara următoare le-a scos la stradă, unde fiica lui a avut un client italian, care întâmplător era poliţist, dar ea nu a putut să-i spună ce i s-a întâmplat, întrucât nu cunoştea limba italiană. În final, pentru a scăpa de sub supravegherea inculpatului, aceasta l-a contactat telefonic pe S.C., care a ajutat-o să se întoarcă în ţară şi ştie că inculpatul trebuia să se prezinte la autogara la momentul sosirii autocarului în care se afla partea vătămată, pentru a achita contravaloarea transportului, dar nu a venit.

În legătură cu declaraţia notarială, martorul a susţinut că a semnat deşi nu era de acord cu conţinutul acesteia, care nu reflectă adevărul, dar spera că astfel se va termina mai repede procesul şi a recunoscut că înainte de a intra la notar, a primit de la inculpat suma de 40 milioane lei vechi dar nu ştie ce sumă a primit mama părţii vătămate P.M.B.

P.S., mama părţii vătămate P.M.B., a declarat că după ce în dimineaţa de 6 mai 2010, fiica sa a plecat împreună cu P.C., care a venit să o ia la şcoală, nu s-a mai întors şi deşi a încercat să o sune pe telefonul mobil, acesta era închis. A doua zi, a primit un telefon de la o rudă, care a anunţat-o că cele două au plecat din ţară, cu maşina lui S.C., situaţie în care a luat legătura cu familia celeilalte părţi vătămate, cărora le-a spus că merge la poliţie, ceea ce s-a şi întâmplat. După câteva zile, a fost contactată telefonic de fiica ei, care plângând i-a spus că este în Italia, unde a fost dusă de un individ care a scos-o pe stradă să se prostitueze, că a reuşit să scape şi a cunoscut un băiat din Reghin, care a ajutat-o, precizându-i totodată că nu are bani să se întoarcă. În luna iunie 2010, martora a vorbit la telefon cu băiatul din Reghin (martorul G.J.A.) şi l-a sfătuit să meargă cu partea vătămată la o autogară de unde pleacă pleacă maşini spre România şi să discute cu şoferul, promiţându-i că ea va achita contravaloarea transportului la momentul revenirii în ţară, lucru pe care l-a şi făcut.

În ceea ce priveşte declaraţia notarială, martora a susţinut că a semnat deşi nu era de acord cu conţinutul acesteia, întrucât nu reflectă adevărul, nefiind reale aspectele consemnate, dar fiica sa insista în retragerea plângerii spunând că îi este frică de inculpat, care i-ar putea face un rău, pe de altă parte, inculpatul dar şi S.C. au insistat în a fi de acord cu declaraţia notarială şi a recunoscut că a primit de la acesta suma de 30 milioane lei vechi.

Din depoziţiile martorului S.C.I., reiese că la data plecării sale în Italia, în luna mai 2010, în timp ce se deplasa cu autoturismul, cu intenţia de a ajunge în localitatea Nicolae Bălcescu, s-a întâlnit cu G.M., care i-a făcut semn să oprească iar după ce acesta a aflat destinaţia către care se îndreaptă, l-a rugat să-l ia şi pe el, precizându-i că va fi însoţit de două fete. Sus-numitul a fost de acord, apoi în centrul localităţii Mihail Kogălniceanu au urcat în maşină două fete pe care le cunoştea doar din vedere şi nu ştia dacă sunt minore sau majore. În localitatea Nicolae Bălcescu, după ce şi-a parcat maşina în curtea socrului său, au urcat toţi într-un microbuz, martorul plătind transportul pentru el şi femeia care îl însoţea iar inculpatul, pentru el şi cele două tinere, despre care ulterior a aflat că sunt părţile vătămate din dosar. Referitor la modalitatea în care au trecut frontiera, martorul susţine că era noapte, că a decurs fără probleme dar nu ştie cum şoferul - pe care îl cunoaşte că face în mod regulat curse spre Italia - şi inculpatul au procedat ca să le treacă pe tinere graniţa, având în vedere că erau minore. Pe drum spre Italia, după ce le-a întrebat pe acestea unde merg şi i-au răspuns că merg la muncă în Spania, el le-a spus că autocarul are ca destinaţie Italia şi le-a dat numărul de telefon, pentru ca în cazul în care au probleme în Italia, să-1 contacteze. În Roma, martorul s-a despărţit de inculpat, care a plecat cu părţile vătămate fără să-i spună unde se duc, iar după câteva zile, a fost contactat telefonic de P.C.A., care plângând, i-a spus că vrea să se întâlnească pentru a discuta cu el, ceea ce s-a şi întâmplat, când partea vătămată a venit însoţită de o tânără ce s-a recomandat cu numele "A.". Partea vătămată i-a spus că a fost vândută de inculpat unui anume "B." şi l-a rugat să o ajute să ajungă acasă iar tânăra care o însoţea i-a spus martorului că "B." a aflat că partea vătămată este minoră şi din acest motiv este de acord ca ea să plece. S.C. a dus-o şi a lăsat-o în grija mamei lui, până la revenirea în ţară, la scurt timp P.C. a luat legătura telefonic cu P.M. şi s-au întâlnit, când aceasta din urmă a venit însoţită de un tânăr care s-a recomandat I. şi fiind întrebată de martor dacă vrea să se întoarcă în ţară, a refuzat. Atunci, sus-numitul a luat legătura telefonic cu inculpatul, căruia i-a spus că partea vătămată P.C. va veni în ţară şi va trebui să o aştepte pentru a-i achita şoferului contravaloarea transportului, când inculpatul i-a dat asigurări că aşa va face. De asemenea, l-a sunat şi pe şoferul I.E., căruia i-a spus că are o fată pe care vrea să o trimită în ţară prin el iar când au ajuns în Constanţa, şoferul l-a contactat telefonic şi i-a comunicat că inculpatul nu a venit pentru a-i plăti contravaloarea transportului, lucru pe care i l-a confirmat ulterior şi partea vătămată.

Acest aspect reiese şi din depoziţiile martorului I.E., care a mai declarat că nu cunoştea că părţile vătămate sunt minore iar referitor la modul în care au ieşit din ţară, sus-numitul a relatat că la punctul de trecere a frontierei, inculpatul şi S.C. i-ar fi spus că au probleme pe teritoriul Italiei motiv pentru care vor trece pe jos frontiera, au coborât din microbuz, au discutat ceva cu vameşii şi au trecut graniţa mergând pe jos împreună şi cu părţile vătămate, după care au urcat înapoi.

Martorul a susţinut că relaţia cu inculpatul a fost una de amiciţie, că nu a ştiut de faptul că acesta, sub promisiunea găsirii unui loc de muncă le ducea pe cele două tinere în afara ţării, pentru a le exploata sexual, că nu l-a însoţit niciodată pe inculpat cu ocazia termenelor de judecată şi nici la notar, când s-au dat declaraţiile şi nu îşi explică depoziţiile părţilor vătămate şi ale părinţilor acestora, în sensul că i-a însoţit în aceste împrejurări.

G.J.A. a arătat că a cunoscut-o pe partea vătămată P.M.B., în zona frecventată de tinere care practică prostituţia şi aceasta i-a povestit că a plecat din ţară împreună cu prietena ei, ştiind că vor ajunge în Spania unde vor munci ca dansatoare, însă au fost aduse în Italia de către un anume M. (referindu-se la inculpat) şi obligate să practice prostituţia la stradă. În această situaţie, martorul i-a propus să locuiască cu el, pentru a scăpa de inculpat şi a se întoarce în ţară iar după ce partea vătămată a acceptat, aceasta a ţinut legătura telefonic cu P.C., cu care ulterior ei doi s-au şi întâlnit, când aceasta din urmă a venit însoţită de un băiat C. (referindu-se la martorul S.C.). Acesta i-a spus părţii vătămate P.M. că o va trimite pe prietena ei în România, cu microbuzul şi a întrebat-o dacă vrea să plece şi ea, dar cea dintâi a refuzat, însă a ţinut legătura cu familia prin telefon şi după aproximativ două luni s-a întors în ţară, urmând ca mama ei să o aştepte şi să-i plătească biletul.

Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile inculpatului în procesul penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Prima instanţă a apreciat că declaraţiile inculpatului şi aspectele expuse în acest context nu pot fi reţinute ca fiind corespunzătoare adevărului, întrucât apărările acestuia sunt în vădită contradicţie cu materialitatea împrejurărilor cauzei, nu au suport probator şi nici o argumentare temeinică. Din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 75 C. proc. pen., instanţa a apreciat că declaraţiile părţilor vătămate, se coroborează în contextul ansamblului probator, care nu este de natură să-l disculpe pe inculpat ori să creeze dubii asupra veridicităţii declaraţiilor părţilor vătămate. Acestea au fost constante cu ocazia audierii, când au descris în detaliu activitatea infracţională, declaraţiile coroborându-se şi cu depoziţiile martorilor, probe care susţin situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu.

În ceea ce priveşte declaraţiile notariale prima instanţa a arătat că acestea constituie înscrisuri extrajudiciare şi au fost înlăturate din ansamblul probator al cauzei.

S-a arătat că, deşi şi-a susţinut nevinovăţia, inculpatul nu a reuşit să probeze în conformitate cu dispoziţiile art. 66 C. proc. pen., lipsa de temeinicie a probelor administrate în cursul procesului penal, neexistând temeiuri pentru a fi achitat şi întrucât faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpat, acesta va fi tras la răspundere penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa. O primă critică a parchetului s-a referit la greşita respingere a cererii de schimbarea încadrării juridice formulată de procurorul de şedinţă la instanţa de fond din infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. ambele cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 C. pen.

S-a susţinut că materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti au conturat cu certitudine scopul într-o a cărui realizare inculpatul a acţionat de la început, respectiv tragerea de foloase materiale de pe urma prostituării victimelor.

Cea de-a doua critică a vizat greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului; s-a solicita înlăturarea acestora şi aplicarea unei pedepse peste limita minimă de 7 ani închisoare cu motivarea că, faptele comise de inculpat sunt de o gravitate ce nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante, de altfel nici datele personale ale inculpatului, respectiv vârsta acestuia, conduita procesuală (prin declaraţia dată acesta a încercat a se exonera de răspundere, acesta nerecunoscând în nici un moment comiterea faptelor).

Cea de-a treia critică, a vizat omisiunea confiscării speciale a sumelor de bani obţinute de către inculpat, respectiv a celor 115 euro din care 15 euro remişi de partea vătămată P.C.A. şi 100 euro primiţi de inculpat din vânzarea victimei către alt proxenet.

Prin Decizia penală nr. 9 din 17 mai 2012 Curtea de apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a admis apelul parchetului, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) şi alin. (4) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul G.M. a echivalentului în lei la data plăţii, conform cursului oficial, a sumei de 115 euro. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele:

Inculpatul G.M. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată prev. de art. 13 alin. (1), (2), din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reţinut în sarcina acestuia că în perioada aprilie - mai 2010 a recrutat, transportat şi cazat, prin promisiunea mincinoasă a găsirii unui loc de muncă, pe părţile vătămate P.C.A. şi P.B., în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei. Astfel, cele două părţi vătămate s-au întâlnit cu inculpatul G.M. în luna aprilie 2008 la o discotecă din localitatea Mihail Kogălniceanu. Partea vătămată P.C.A. şi P.M.B. erau colege de scoală având vârstele de 17 ani şi 6 luni. Când l-au cunoscut pe inculpat, cele două părţi vătămate minore, i-au adus la cunoştinţă inculpatului că au "relaţii conflictuale cu părinţii". În perioada 22 - 24 aprilie 2010, cele două minore părţi vătămate l-au vizitat pe inculpat în zona Taberei Năvodari unde acesta lucra la o vilă în construcţie.

Inculpatul le-a promis celor două să îl însoţească în Spania unde le va găsi un loc de muncă, la un club ca dansatoare; părţile vătămate au acceptat propunerea inculpatului, dar i-au adus la cunoştinţă că sunt minore, ocazie cu care au stabilit ca data plecării 6 mai 2012.

Cele două părţi vătămate au anunţat părinţii că merg la scoală, însă acestea, potrivit înţelegerii anterioare s-au întâlnit cu inculpatul şi cu martorul S.C.I., conducătorul autoturismului.

La un moment dat, părţile vătămate au constatat că se deplasau către Italia, situaţie în care i-au cerut explicaţie inculpatului G.M. asupra ţării de destinaţie; inculpatul le-a adus la cunoştinţă împrejurarea că vor ajunge în Spania dar vor face o scurtă escală în Italia.

În cursul urmăririi penale, nu s-a putut stabili modalitatea în care au trecut frontiera minorele având în vedere că era necesar acordul părinţilor pentru a face deplasarea.

Când au ajuns în Italia, inculpatul G.M. a transportat minorele şi le-a cazat la locuinţa numitei "M.".

A doua zi, inculpatul a comunicat celor două minore părţi vătămate că nu mai are bani pentru a achita transportul în Spania, situaţie în care le-a spus că trebuie să se prostitueze. Iniţial, părţile vătămate minore au refuzat, însă fiind dependente material de inculpat cât şi faptul că se aflau într-o ţară străină, nu cunoşteau limba şi au plecat de acasă fără nici o sumă de bani, au acceptat să practice prostituţia.

Inculpatul G.M. le-a transportat pe cele două minore într-o zonă cunoscută sub numele E. şi le-a indicat să practice prostituţia "la stradă" el rămânând să supravegheze şi să încaseze banii de la clienţi.

Partea vătămată P.C.A. a urcat în primul autoturism oprit şi s-a deplasat într-o locaţie unde a întreţinut raporturi sexuale normale unde a obţinut suma de 15 euro, suma a fost remisă inculpatului.

La un moment dat s-a apropiat cineva de partea vătămată P.M.B. şi întrucât bărbatul i s-a adresat în limba română, aceasta i-a spus că nu doreşte să întreţină relaţii sexuale, însă este forţată de către inculpat. Persoana respectivă este martorul G.J.A. şi s-a oferit să o ajute să scape. în aceste condiţii partea vătămată M.B. a plecat cu martorul şi a rămas la locuinţa acestuia.

Partea vătămată P.C.A. a constatat lipsa prietenei sale P.M.B. şi i-a cerut explicaţii inculpatului despre locul unde se află aceasta.

La data de 13 mai 2010, inculpatul G.M. a condus partea vătămată P.C.A. la un bar unde s-a întâlnit cu numitul "B.". Inculpatul i-a spus părţii vătămate că trebuie să se prostitueze în folosul acelui bărbat ca să strângă bani pentru a-şi plăti datoriile, inclusiv banii pe care îi primise anterior inculpatul pentru a le transporta în Italia.

Partea vătămată a întreţinut relaţii sexuale cu doi clienţi pentru care a încasat suma de 85 euro însă în momentul în care a aflat că aceasta este minoră a luat toate măsurile ca aceasta să fie adusă în ţară. În aceste condiţii, partea vătămată P.C.A. a revenit în ţară pe 18 mai 2010, iar P.M.B. pe data de 1 iulie 2010.

Curtea a arătat că situaţia de fapt reţinută demonstrează împrejurarea că inculpatul G.M. se face vinovat numai de comiterea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a recrutat, a transportat şi cazat prin promisiuni mincinoase de găsirea unui loc de muncă, pe cele două părţi vătămate minore în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei, solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul parchetului atât în cursul cercetării judecătoreşti cât şi ca motiv de apel fiind nefondată.

Potrivit art. 329 C. pen., infracţiunea de proxenetism constă în îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană. Alin. (2) al art. 329 C. pen. sancţionează forma agravantă a acestei infracţiuni care constă în recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, precum şi în constrângerea la prostituţie.

S-a arătat că elementul material al formei agravate a infracţiunii de proxenetism se poate realiza atât prin săvârşirea unei acţiuni de recrutare de persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop cât şi prin constrângerea la prostituţie.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de minori, recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia. Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţe sau alte forme de constrângere sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea, ori primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului.

Aşadar, criteriul de distincţie dintre infracţiunile prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prev. de art. 329 C. pen. constă în obiectul juridic generic diferit al acestor infracţiuni, adică în valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminate a celor două legi.

În timp ce, valoarea socială apărată de art. 13 din Legea nr. 678/2001 este dreptul la libertatea de voinţă şi acţiunii proprii fiecărei persoane în cadrul art. 329 C. pen. valoarea socială constă tocmai în bunele moravuri din cadrul relaţiilor de convieţuire socială şi asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

În absenţa constrângerii, încadrarea faptei de a îndemna ori înlesni practicarea prostituţiei sau de atrage foloase de pe urma acesteia, ne aflăm în situaţia infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., iar în situaţia în care actele de recrutare, de transportare, de cazare sau de primire a unei persoane prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere chiar profitând de imposibilitatea acelei persoane, cum a fost în cazul de faţă, de a se apăra şi a-şi exprima voinţa în scopul exploatării acestei persoane întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001, în speţă victimele fiind minore.

În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice şi a reţinut în sarcina inculpatului G.M. ca unica infracţiune, în formă continuată, art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.

Nici critica privind greşita reţinere de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului nu a fost apreciată întemeiată. Instanţa a apreciat că pot fi reţinute circumstanţe atenuante ce au avut ca efect aplicarea unor pedepse sub limita minimă de 7 ani închisoare, determinate de împrejurarea că ecoul social negativ al faptelor nu mai este atât de pregnant fiind uşor atenuat, în raport de datele personale ale inculpatului şi de lipsa antecedentelor penale.

Cu privire la cea de-a treia critică privind omisiunea confiscării speciale a sumelor de bani obţinute de inculpatul G.M. ca urmare a activităţii desfăşurate, curtea a constatat că aceasta este întemeiată.

Din actele de la dosar rezultă că inculpatul a primit de la partea vătămată P.C.A. suma de 15 euro şi 100 de euro din vânzarea victimei către alt proxenet.

Ca atare, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) şi alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul a echivalentului în lei la data plăţii, a sumei de 115 euro.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţiei, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Constanţa. Parchetul a reluat criticile formulate şi în apel, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.

În susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că în cauză s-a dat o greşită încadrare juridică, faptele inculpatului întrunind şi elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism. În acest sens, s-a învederat că infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 se consumă în momentul în care una dintre modalităţile alternative ale elementului material s-a realizat, atingerea scopului prevăzut de lege, exploatarea victimei, nefiind necesară. Atunci când, dincolo de momentul consumării/epuizării infracţiunii de trafic de persoane are loc şi exploatarea propriu-zisă a victimei, în sensul art. 2 pct. 2 lit. a) - e) din Legea nr. 678/2001, există un concurs de infracţiuni dacă activitatea desfăşurată de infractor întruneşte elementele constitutive ale unei alte fapte penale. În speţă s-a arătat că inculpatul a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către victime, ceea ce conduce la reţinerea infracţiunii de proxenetism. A fost invocată şi Decizia în interesul legii nr. XVI/2007, arătându-se că, de vreme ce s-a statuat că, în ipoteza în care victima a acceptat să se prostitueze de bună voie există concurs de infracţiuni, cu atât mai mult acest concurs există în cazurile în care victima, supusă activităţilor care, alternativ, constituie elementul material al infracţiunii de trafic de persoane, este ulterior obligată, constrânsă moral, să practice prostituţia în folosul proxenetului.

Cea de-a doua critică a vizat greşita individualizarea a pedepsei aplicată inculpatului, susţinându-se că în cauză nu se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante.

Analizând decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, cât şi din oficiu, în limitele prev. de art. 385 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Referitor la primul motiv de recurs, încadrat în cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că parchetul repune în discuţie o problema de drept ce a fost dezlegată prin Decizia în interesul legii nr. XVI/2007.

Astfel cum rezultă din considerentele deciziei, intervenţia Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie a fost necesară datorită practicii judiciare neunitare privind diferenţierea dintre infracţiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 C. pen. şi aceea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001, sub aspectul încadrării juridice a faptelor. Unele instanţe se pronunţau în sensul că aceste două infracţiuni trebuie reţinute în concurs real sau ideal atunci când, prin activităţile pregătitoare practicării prostituţiei, cum sunt recrutarea, transportul, transferul, îndemnul sau înlesnirea, autorii acestora urmăresc să tragă anumite foloase, considerându-se că obţinerea de foloase ar excede conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, regăsindu-se numai în conţinutul specific al infracţiunii de proxenetism. Alte instanţe, dimpotrivă, considerau că într-un asemenea caz diferenţierea dintre cele două infracţiuni o constituie existenţa sau inexistenţa elementului de viciere a poziţiei subiective a persoanei care se prostituează.

Parchetul achiesează la primul punct de vedere exprimat în jurisprudenţă, susţinând că, obţinerea de foloase materiale în urma practicării prostituţie de către persoanele traficate realizează şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de proxenetism. Or, prin decizia anterior menţionată, Înalta Curte a statuat că cea de-a doua opinie este cea corectă, criteriul de distincţie între infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 şi, respectiv, în art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi aceea de proxenetism prevăzută în art. 329 C. pen. constând în obiectul juridic generic diferit al acestor infracţiuni, respectiv în valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi. În acest sens, în timp ce valoarea socială apărată prin textele art. 12 şi, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 este dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune proprii fiecărei persoane, valoarea socială proteguită prin reglementarea infracţiunii de proxenetism în art. 329 C. pen. rezidă tocmai în bunele moravuri din cadrul relaţiilor de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

Acest criteriu de distincţie, în absenţa constrângerii, atrage încadrarea faptei de a îndemna ori înlesni practicarea prostituţiei sau de a trage foloase de pe urma acesteia în infracţiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 alin. (1) C. pen., iar a faptei de a recruta o persoană pentru prostituţie ori de a trafica persoane în acest scop în infracţiunea de proxenetism prevăzută la alin. (2) tezele I şi II din acelaşi articol.

Actele de recrutare, transportare, transferare, cazare sau de primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitându-se de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi, respectiv, în art. 13 din aceeaşi lege dacă victimele sunt minori, în măsura în care asemenea fapte sunt săvârşite cu vinovăţie sub forma intenţiei.

Acelaşi criteriu de distincţie între cele două infracţiuni, în cazul când o persoană îndeamnă o altă persoană ori îi înlesneşte să practice de bunăvoie prostituţia sau trage foloase de pe urma acesteia, iar ulterior acţionează asupra aceleiaşi persoane prin una dintre modalităţile specificate în cuprinsul art. 12 din Legea nr. 678/2001, impune să se reţină atât săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzute în art. 329 alin. (1) C. pen. sau în art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen., după caz, cât şi a infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, în concurs real.

Raportând dispoziţiile deciziei în interesul legii la situaţia de fapt stabilită de către instanţe în baza probatoriului administrat, Înalta Curte constată că încadrarea juridică dată faptei inculpatului G.M. este corectă.

Astfel, în fapt s-a reţinut că inculpatul G.M., în perioada aprilie - mai 2010, prin promisiunea mincinoasă a găsirii unui loc de muncă în Spania, a recrutat şi transportat părţile vătămate P.C.A. şi P.B. în Italia, unde le-a exploatat sexual, prin obligarea la practicarea prostituţiei, însuşindu-şi sumele de bani obţinute de către acestea.

Cum recrutarea şi transportarea victimelor în Italia s-a făcut prin înşelăciune, iar au fost ulterior acestea au fost constrânse la practicarea prostituţiei, prin acţiunile sale inculpatul a adus atingere doar libertăţii de voinţă şi acţiune a părţilor vătămate minore ceea ce atrage, conform Deciziei în interesul legii nr. XVI/2007, reţinerea numai a infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, cazul de casare invocat nefiind incident.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondat, pedeapsa aplicată fiind în mod corect individualizată, respectându-se criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. În cauză, în raport de împrejurarea că inculpatul, în vârstă de 36 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, având un bun comportament în societate anterior săvârşirii infracţiunii, dar şi de circumstanţele în care faptele au fost comise, numărul redus de victime, împrejurarea că activitatea infracţională a fost desfăşurată pe o perioadă scurtă de timp, este justificată reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, ce urmează a fi executată în regim de detenţie, este proporţională cu gravitatea faptei şi totodată aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., de reeducare şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, astfel că nu se impune majorarea acesteia.

În raport de considerentele anterioare, având în vedere că nu se constată incidenţa altor cazuri de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa ca nefondat.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat şi a intimatelor părţi civile P.C.A. şi P.M.B., urmează să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 9/MP din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul G.M..

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi civile P.C.A. şi P.M.B., în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată, în şedinţă publică, 6 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3612/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3638/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3615/2012. Penal