ICCJ. Decizia nr. 3626/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3626/2012
Dosar nr. 1432/33/2011
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 19 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul T.R.C. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 23 februarie 2009, în calitate de director general şi reprezentant al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, inculpatul a încheiat contractul nr. C1. din 23 februarie 2009.
În conformitate cu prevederile contractuale inculpatul, în calitate de regizor cesiona exclusiv în favoarea Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, instituţie pe care o reprezenta în calitate de director general, regia artistică, concepţia artistică şi montarea pe scenă a spectacolului cu opera „F.D.” în schimbul unui onorariu de 7.250 euro brut la cursul BNR din data plăţii. Ulterior inculpatul a regizat spectacolul respectiv încasând onorariul stabilit prin contract.
În cursul urmăririi penale inculpatul a uzat de dreptul la tăcere dar a susţinut prin memoriile depuse la dosar că nu se face vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, întrucât nu are calitatea de funcţionar public sau a fost în eroare cu privire la această calitate, că nu a acţionat cu intenţia de a obţine un folos material injust.
Prin actul de sesizare al instanţei s-a apreciat că inculpatul exercită, în baza unui contract de management însărcinarea dată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional de a organiza, conduce şi gestiona activitatea Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, instituţie publică de cultură, în schimbul unui salariu lunar astfel că are, fără nici o îndoială calitatea de funcţionar public şi în această calitate a încheiat un contract prin care a realizat în mod direct un folos material pentru sine.
Curtea a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 2531 C. pen. incriminează fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect un folos material pentru sine.
Prin incriminarea faptei de conflict de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice, instituţii publice, etc.; relaţiile sociale cu privire la corectitudinea funcţionarilor publici în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu presupun şi abţinerea acestora de la luarea oricăror decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori unei terţe persoane, un anumit avantaj material. De asemenea, legiuitorul a urmărit să ocrotească şi relaţiile sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau juridice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarilor publici.
Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de cine a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.
Potrivit art. 145 C. pen., prin „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiei sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii sunt de interes public.
Pe de altă parte, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea instituţiilor de spectacole sau concerte este reglementată de dispoziţiile Ordonanţei 21/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007. Art. 12 din această ordonanţă stipulează că „funcţionarea instituţiilor de spectacole sau concerte se asigură de către personalul artistic tehnic şi de către personalul administrativ, care, de regulă îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă”. Acelaşi act normativ prevede că „pentru realizarea producţiilor artistice, instituţiile de spectacole sau concerte pot utiliza personal artistic remunerat în baza unor contracte încheiate conform prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile conexe”.
În ceea ce priveşte conducerea instituţiilor de spectacol sau concerte,ordonanţa prevede că aceasta este încredinţată în baza unui concurs de proiecte de management iar câştigătorul acestui concurs încheie un contract de management cu ordonatorul principal de credite al autorităţii publice în subordinea căreia funcţionează instituţia respectivă.
Prin O.U.G. nr. 189/2008, aprobată prin Legea nr. 269/2009 a fost reglementat managementul instituţiilor publice de cultură.
În cauză, astfel cum s-a reţinut în cuprinsul actului de sesizare al instanţei, inculpatul a încheiat contractul de management nr. C2. din 9 iulie 2007 pe o durată de 5 ani. Potrivit prevederilor art. 11 din contractul de management, proiectul conducătorului instituţiei publice de cultură, cuprinzând obiectivele şi indicatorii culturali la a căror realizare se obligă conducătorul instituţiei publice de cultură este prevăzut în anexa la contractul de management. Ca atare, în proiectul de management devenit parte a contractului de management a fost prevăzută realizarea premierei operei „F.D.” de G. Verdi.
Curtea a reţinut că incriminarea pe de o parte a conflictului de interese cuprinsă în art. 2531 C. pen. şi reglementarea, pe de altă parte a managementului instituţiilor publice de cultură, reglementare cuprinsă în prevederile O.U.G. nr. 189/2008, aprobată prin Legea nr. 269/2009 ar fi de natură să aducă atingere principiului previzibilităţii legii consacrat de dispoziţiile art. 7 C.E.D.O. şi implicit principiului legalităţii incriminării consacrat de dispoziţiile art. 2 C. pen. Astfel, câtă vreme dispoziţiile art. 2531 C. pen. incriminează fapta funcţionarului public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, de a îndeplini un act ori de a participa la luarea unei decizii prin care să obţină, direct sau indirect un folos material pentru sine, pe de altă parte, în temeiul dispoziţiilor ce reglementează managementul instituţiilor publice de cultură încheierea contractului de management şi prezentarea proiectului de management presupun realizarea unui program minimal şi implicit desfăşurarea unor activităţi de natura celei desfăşurate de inculpat. Se reţine de asemenea că, pentru realizarea acestui program minimal, care stă de altfel şi la baza evaluării anuale a activităţii, se aprobă inclusiv sumele necesare realizării acestuia.
Art.7 parag. 1 C.E.D.O. consacră în general principiul legalităţii delictelor şi pedepselor şi interzice îndeosebi aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când se face în detrimentul acuzatului (Kakinakis c/a Greciei, Hotărârea din 25 mai 1993). În timp ce interzice în special extinderea domeniului de aplicare a infracţiunilor existente la faptele care, anterior nu constituiau infracţiuni, el ordonă de asemenea să nu se aplice legea penală în mod extensiv în detrimentul acuzatului. Reiese că legea trebuie să definească clar infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează (Achour împotriva Franţei nr. 678335/01).
Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. (Tolstoy Miloslavscki c/a Regatului Unit al Marii Britanii). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Cantoni c/a Franţei).
Curtea europeană a constatat că, din pricina principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, iar numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita rigiditatea excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie.
În speţă, din cauza lipsei unei interpretări jurisprudenţiale accesibile şi evident previzibile, cerinţele art. 7 nu ar putea fi privite ca fiind respectate în privinţa inculpatului. Or, lipsa unei jurisprudenţe prealabile în ceea ce priveşte asimilarea faptei de conflict de interese a persoanelor ce conduc activitatea unor instituţii în baza unui contract de management cu faptele „funcţionarilor” şi a „altor salariaţi” ai instituţiilor prev. de art. 145 C. pen. ar conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Convenţie.
În cauză nu se poate reţine în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută de dispoziţiile art. 2531 C. pen. câtă vreme, chiar şi în contextul în care inculpatul nu se poate prevala de necunoaşterea ori cunoaşterea greşită a legii, reglementarea cu caracter de generalitate cuprinsă de aceste dispoziţii legale nu este suficient de previzibilă în contextul reglementării distincte a managementului instituţiilor publice de cultură, reglementări care impun îndeplinirea obligaţiilor asumate conform proiectului de management.
Astfel, pe de o parte se impunea ca inculpatul să-şi aducă la îndeplinire obligaţia asumată prin proiectul de management, aceea de a regiza şi pune în scenă opera F.D. iar pe de altă parte dispoziţiile art. 2531 C. pen. impuneau o conduită de abţinere de la îndeplinirea oricărui act ori luarea oricărei decizii care ar fi fost de natură să îi aducă un folos material. Or, în condiţiile subzistenţei tuturor acestor reglementări, chiar şi în ipoteza în care inculpatul ar fi recurs la consiliere juridică - ceea ce de altfel s-a şi întâmplat, contractul fiind avizat atât de consilierul juridic al unităţii şi încheiat cu ştiinţa Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional - nu se poate susţine că reglementarea cuprinsă în art. 2531 C. pen. întruneşte condiţia de previzibilitate impusă atât de jurisprudenţa C.E.D.O. cât şi de reglementarea internă.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii Curtea a apreciat că sub acest aspect nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, lipsind latura subiectivă.
Astfel, după regizarea spectacolului „F.D.” prevăzut în proiectul de management inculpatul a încheiat contractul nr. C1. din 23 februarie 2009 , cesionând în favoarea Operei Naţionale Române Cluj regia artistică, concepţia artistică şi montarea pe scenă, realizarea repetiţiilor necesare realizării spectacolului pe o perioadă de 50 de ani şi încasând onorariul în cuantum de 7.250 euro brut.
Că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a obţine un folos material pentru sine rezultă din împrejurarea că realizarea şi punerea în scenă a acestei opere se număra printre obligaţiile asumate de inculpat prin proiectul de management iar evaluarea sa ulterioară depindea de realizarea obligaţiilor asumate. De asemenea, pentru realizarea şi punerea în scenă a spectacolului s-a procedat, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor R.C. şi C.C.S., la întocmirea unui proiect de angajament individual pentru realizarea operei şi obţinerea aprobărilor şi vizelor necesare, contractul fiind semnat în final şi de contabilul şef şi juristul unităţii. Mai mult, în condiţiile în care Opera nu avea desemnat un director adjunct, contractul a fost semnat de inculpat atât în calitate de regizor, cât şi în calitate de director general al Operei.
Susţinerea formulată în actul de sesizare potrivit căreia inculpatul avea posibilitatea de a recurge la un alt regizor din cadrul Operei sau la alţi regizori angajaţi pentru realizarea şi punerea în scenă a spectacolului a fost combătută de inculpat care a precizat că Opera avea angajaţi unul sau doi regizori dar care aveau propriul repertoriu iar punerea în scenă a operei „F.D.” era de o complexitate ridicată şi nu se afla în repertoriul multor regizori. Curtea a reţinut apărările inculpatului apreciind că, realizarea şi punerea în scenă a operei era o obligaţie asumată de inculpat prin contractul şi proiectul de management, obligaţie ce urma să fie avută în vedere la evaluarea sa iar pe de altă parte angajarea unui alt regizor pentru punerea în scenă a operei ar fi presupus probabil costuri suplimentare.
De asemenea, nu se poate reţine nici faptul că încasarea de către inculpat a sumei cuvenite cu titlu de drept de autor reprezintă un folos material şi nici împrejurarea că acesta putea să procedeze la realizarea spectacolului fără a percepe vreo sumă de bani întrucât acesta a încasat onorariul pentru munca prestată în calitate de regizor cesionând drepturile sale de autor în favoarea Operei Naţionale Române pe o perioadă de 50 de ani şi nu i se poate pretinde acestuia să presteze o muncă neremunerată.
Pentru toate aceste considerente Curte a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută. de art. 2531 C. pen. fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 19 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen.
În motivarea recursului se arată că, în mod nejustificat şi contrar probelor administrate, instanţa de fond a apreciat că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, respectiv latura subiectivă, inculpatul având reprezentarea consecinţelor acţiunii sale pe care le-a acceptat.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticii formulate, dar şi sub toate aspectele conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
Din probele administrate în ambele faze procesuale rezultă că inculpatul T.R.C. a fost angajat la data de 9 iulie 2007, în calitate de director general al Operei Naţionale Române din Cluj Napoca.
La data de 23 februarie 2009, inculpatul, în calitate de director general al Operei Naţionale Române Cluj Napoca, a încheiat contractul nr. C1. din 23 februarie 2009, cu sine însuşi, în calitate de regizor, având ca obiect regizarea spectacolului „F.D.” de Giuseppe Verdi.
Potrivit acestui contract, inculpatul, în calitate de regizor, cesiona exclusiv în favoarea Operei Naţionale Române din Cluj Napoca, instituţie pe care o reprezenta în calitate de director general, regia artistică, concepţie artistică şi montarea pe scenă a spectacolului „F.D.” în schimbul unui onorariu de 7.250 euro brut la cursul BNR din data plăţii.
Ulterior, inculpatul a regizat spectacolul respectiv, încasând onorariul stabilit prin contract.
Procedând în această modalitate, inculpatul a săvârşit infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen., hotărârea atacată fiind supusă casării în temeiul art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., prima instanţă apreciind greşit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, lipsind latura subiectivă.
Art.2531 C. pen. defineşte infracţiunea de conflict de interese ca fiind fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Elementul material al laturii obiective constă fie în îndeplinirea unui act, fie în luarea unei decizii.
Pentru existenţa infracţiunii de conflict de interese legea nu cere ca îndeplinirea unui act sau luarea unei decizii să fie defectuoasă, pentru incidenţa disp. art. 2531 C. pen. fiind suficient ca autorul să acţioneze conform atribuţiilor de serviciu.
În caz contrar, respectiv când actul este realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale sau a atribuţiilor de serviciu pe lângă conflictul de interese se va reţine şi acea faptă abuzivă.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prev. de art. 2531 C. pen. se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Astfel, făptuitorul trebuie să prevadă că prin îndeplinirea acelui act sau prin participarea la luarea acelei decizii se realizează un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură şi să urmărească sau să accepte acest rezultat.
Legea nu prevede cerinţe esenţiale referitoare la scop sau mobil, cunoaşterea acestora interesând numai sub aspectul individualizării sancţiunii penale.
Înalta Curte apreciază că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2531 C. pen.
Inculpatul îndeplinea calitatea cerută de lege - aceea de funcţionar public, în accepţiunea dată de art. 147 C. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele care se referă art. 145 C. pen.
Conform art. 145 C. pen., prin „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau ale persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Opera Naţională Română din Cluj Napoca este o instituţie publică de cultură ce funcţionează în subordinea şi sub autoritatea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, fiind inclusă în anexa 2, poziţia AA la H.G. nr. 9/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional în vigoare în anul 2009.
Inculpatul a exercitat, în baza unui contract de management, o însărcinare dată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, respectiv aceea de a organiza, conduce şi gestiona activitatea Operei Naţionale Române din Cluj Napoca, pe o perioadă de 5 ani în schimbul unui salariu lunar, având calitatea de funcţionar public.
În calitate de director general al Operei Naţionale Române din Cluj Napoca inculpatul a încheiat contractul nr. C1. din 23 februarie 2009 cu sine însuşi, în calitate de regizor obţinând un folos material în sumă de 7.250 euro.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, procedând la semnarea contractului nr. C1. din 23 februarie 2009 în modalitatea descrisă anterior, inculpatul nu a urmărit realizarea unui folos material pentru sine, dar a acceptat un astfel de folos în pofida faptului că deţinea funcţia de director general al Operei Naţionale Române din Cluj.
Este real că potrivit contractului de management din 28 decembrie 2009, inculpatul trebuia să îndeplinească obligaţiile asumate prin proiectul de management.
Potrivit acestui proiect însă, inculpatul s-a obligat să organizeze realizarea spectacolului „F.D.” din punct de vedere managerial şi nu să regizeze personal această operă, inculpatul putând apela în acest sens fie la regizorii angajaţi ai operei, fie la alţi regizori.
Nici împrejurarea că respectivul contract a fost avizat favorabil de consilierul juridic şi contabilul şef nu este de natură să-l exonereze pe inculpat de răspundere penală, acesta având obligaţia să se abţină de la încheierea contractului.
De asemenea, necunoaşterea legii sau cunoaşterea greşită a acesteia nu înlătură caracterul penal al faptei.
Fapta inculpatului nu prezintă însă gradul de pericol social al unei infracţiuni în raport cu criteriile prev.de art. 181 alin. (2) C. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Înalta Curte are în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei, scopul urmărit -punerea în scenă a operei „F.D.”, îmbunătăţirea repertoriului instituţiei respective, foloasele financiare şi de imagine obţinute de instituţie, suma de bani realizată de inculpat cu titlu de drepturi de autor ce este practic inferioară sumelor oferite pentru punerea în scenă a altor spectacole de operă, după cum rezultă din adresa nr. A1. din 31 ianuarie 2012 a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
De asemenea, inculpatul are o pregătire profesională solidă, deţine diplomă de licenţă în domeniul muzical, două masterate, diplomă şi atestat în managementul cultural, fiind specializat în operă, regie operă şi teatru muzical, management cultural, relaţii internaţionale şi integrare europeană.
Potrivit referatului de evaluare aflat la dosar fond, inculpatul are o evoluţie comportamentală adecvată, este bine integrat socio-profesională şi dispune de motivaţie externă şi internă pentru menţinerea pro-socială a conduitei.
Inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, nu este cunoscut cu manifestări antisociale în familie şi în comunitate.
Toate aceste aspecte conduc la concluzia că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 19 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj.
Va casa sentinţa penală recurată şi, rejudecând:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. va achita pe inculpatul T.R.C. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen.
În baza art. 91 C. pen. coroborat cu art. 181 C. pen. va aplica inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 RON.
În temeiul art. 192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 pct. 1 lit. d) şi alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 19 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimatul inculpat T.R.C.
Casează sentinţa penală recurată şi, rejudecând:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. achită pe inculpatul T.R.C. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen.
În baza art. 91 C. pen. coroborat cu art. 181 C. pen. aplică inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 RON.
În temeiul art. 192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. obligă pe inculpat la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs rămân în sarcina statului, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4031/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2894/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
