ICCJ. Decizia nr. 4031/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4031/2012
Dosar nr. 5273/2/2012
Şedinţa publică din 6 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat, inculpatul I.Ş.P., la pedeapsa închisorii de 9 (nouă) ani.
În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani.
În baza art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 (nouă) ani închisoare.
S-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, acordat prin sentinţa penală nr. 531 din 18 iunie 2006, pronunţată de Judecătoria Olteniţa şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu se contopeşte cu pedepsele aplicate în speţă.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 65 C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 74-76 C. pen., prin aceeaşi sentinţă penală, a fost condamnat inculpatul F.I.V., la 200 RON amendă penală.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. art. 631 C. pen. A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă B.A. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 5.572,22 RON către aceasta, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost admisă - în parte - acţiunea civilă formulată de partea civilă M.M. şi s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale şi 10.000 RON despăgubiri morale.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. H4/P/2008 din 17 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului I.Ş.P., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului F.I.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că la data de 08 martie 2008, între grupul părţii vătămate şi grupul inculpatului a avut loc o altercaţie generată de faptul că membrii primului grup au adresat cuvinte indecente şi gesturi obscene concubinei inculpatului, pe fondul cărora inculpatul I.Ş.P. a lovit-o în zona capului, cu o lopată, cauzându-i leziuni ce au necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, iar inculpatul F.I.V. a lovit-o cu pumnul şi picioarele provocându-i suferinţă fizică.
Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 2008, în jurul orei 15:30, partea vătămată şi persoanele ce o însoţeau au circulat cu autoturismul prin comuna B. şi observând că pe partea dreaptă a sensului de mers se afla la poartă C.D., concubina inculpatului I.Ş.P., i-au adresat gesturi şi cuvinte obscene.
Indignat de cele întâmplate, inculpatul I.Ş.P., s-a deplasat cu autoturismul împreună cu inculpatul F.I.V. şi martorul D.L.F. după autoutilitara în care se afla partea vătămată, deşi nu deţinea permis de conducere.
Între cele două grupuri a avut loc o altercaţie în urma căreia inculpatului i-au fost cauzate leziuni superficiale.
Inculpatul F.I.V. a rămas la locul incidentului, iar inculpatul I.Ş.P. şi martorul D.L.F. s-au întors la locuinţa inculpatului, au relatat cele întâmplate şi apoi au pornit din nou cu autoturismul după partea vătămată însoţit fiind şi de martorii A.M.M., S.A.M., luîndu-l din drum şi pe inculpatul F.I.V.
Părţile au coborât din autoturismul în care se aflau şi a avut loc, din nou, o altercaţie, s-au lovit reciproc, apoi inculpatul I.Ş.P. a lovit partea vătămată cu o lopată în zona capului cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 90-100 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, iar inculpatul F.I.V. a lovit-o cu picioarele, cauzându-i suferinţă fizică.
În drept, prima instanţă a apreciat că, faptele inculpatului I.Ş.P. care a lovit partea vătămată cu lopata în zona capului cauzându-i leziuni ce au necesitat 90-100 îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa şi de a conduce un autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. şi art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 săvârşite în concurs.
De asemenea, s-a precizat că fapta inculpatului F.I.V., de a fi lovit partea vătămată, cauzându-i suferinţă fizică, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului I.Ş.P., instanţa fondului a avut în vedere disp. art. 52 şi 72 C. pen., ţinând cont atât de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta - împreună cu alte persoane, a agresat partea vătămată, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care a fost cercetat de mai multe ori pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, tentativă de furt, lovire şi ameninţare, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 180 alin. (2) C. pen., a avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului penal şi a săvârşit faptele în stare de recidivă, apreciindu-se că prin condamnarea
la pedeapsa închisorii de 9 ani pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. şi 2 ani pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, va fi atins scopul educativ al legii penale.
Potrivit dispoz. art. 34 C. pen., instanţa a contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare.
Potrivit disp. art. 83 C. pen., instanţa de fond a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, acordat prin sentinţa penală nr. 531 din 18 iunie 2006, pronunţată de Judecătoria Olteniţa şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu s-a contopit cu pedepsele aplicate în speţă.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., instanţa a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Având în vedere disp. art. 65 C. pen., instanţa a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei, pe o durată de 5 ani stabilită potrivit disp. art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.I.V., instanţa de fond a apreciat că scopul legii penale va putea fi atins prin condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii în cuantum de 200 RON, având în vedere faptul că a fost împins în această încăierare de către celălalt inculpat, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal şi nu este cunoscut cu antecedente penale, atrăgând atenţia inculpatului F.I.V. asupra dispoz. art. 631 C. pen.
Cu privire la acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă B.A., instanţa a apreciat-o ca fiind întemeiată şi în baza art. 346 şi art. 14 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ., a admis-o şi a dispus obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 5.572,22 RON către acesta, cu titlu de despăgubiri civile.
Referitor la acţiunea civilă formulată de partea vătămată M.M., instanţa de fond - în baza aceloraşi texte de lege - a admis-o, în parte şi a dispus obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale - sumă dovedită cu declaraţiile martorilor şi 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.
Instanţa de fond a apreciat că suma de 10.000 RON este de natură să acopere prejudiciul moral cauzat părţii vătămate prin săvârşirea infracţiunilor, în integralitatea sa.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul I.Ş.P., fără a indica în cuprinsul cererii de apel eventualele motive de nelegalitate sau netemeinicie care l-au determinat a ataca hotărârea instanţei de fond, arătând că a fost judecat în lipsă, fără a putea să-şi formuleze apărarea şi că abia la data de 18 iunie 2012, ca răspuns la petiţia sa nr. 31 PT/11 iunie 2012 i-a fost comunicată copia sentinţei penale nr. 125 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile lipsă.
Calea de atac astfel promovată a fost înaintată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 19 iunie 2012.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva chestiunii prealabile invocată de reprezentantul Ministerului Public, instanţa de apel a constatat că apelul declarat de inculpatul I.Ş.P. este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia penală nr. 346/A/08 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul I.Ş.P. împotriva sentinţei penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman - secţia penală în dosarul penal nr. 4254/87/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile şi curge de la pronunţarea hotărârii, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, iar pentru părţile care au lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ care a lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
S-a arătat că în cazul de faţă, din examinarea încheierii de şedinţă a Tribunalului Teleorman, pronunţată la data de 20 octombrie 2009, când, în faţa instanţei de fond, au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, rezultă că inculpatul I.Ş.P. nu a fost prezent la respectivele dezbateri şi mai mult decât atât, astfel cum reiese din adresa nr. A1. din 11 decembrie 2009 emisă de Penitenciarul Giurgiu, precum şi din referatul întocmit de grefierul de şedinţă, la data sus-menţionată inculpatul se afla în stare privativă de libertate, fiind arestat încă din data de 30 iulie 2009 în executarea pedepsei de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 165 din 11 iunie 2009 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. P1. din 30 iunie 2009, astfel încât prin raportare la dispoziţiile legale anterior evocate, termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru declararea apelului ar fi trebuit a începe să curgă din momentul comunicării copiei de pe dispozitivul sentinţei penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
De asemenea, s-a menţionat că, dată fiind starea privativă de libertate în care se afla inculpatul la momentul pronunţării sentinţei penale nr. 125 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, copia dispozitivului acesteia nu a fost comunicată inculpatului la locul de deţinere unde acesta era încarcerat, însă actele şi lucrările dosarului relevă că acesta a luat efectiv la cunoştinţă de conţinutul respectivei sentinţe la data de 15 iunie 2010.
Astfel, instanţa de apel a observat că la dosarul de fond se află ataşată o cerere a inculpatului, formulată la data de 28 mai 2010 prin care a solicitat instanţei de executare a sentinţei penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, studierea Dosarului nr. 4254/87/2008 în care a fost pronunţată această hotărâre, cerere căreia i s-a dat curs favorabil prin stabilirea unui termen de grefă în vederea studierii dosarului la data de 15 iunie 2010. Drept urmare, la data stabilită - 15 iunie 2010 - astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit la aceeaşi dată de către un grefier din cadrul Tribunalului Teleorman, inculpatului i-a fost pus la dispoziţie şi a studiat efectiv conţinutul Dosarului nr. 4254/87/2008, împrejurare care practic a marcat momentul de la care a început să curgă termenul de apel de 10 zile prevăzut de art. 363 alin. (3) C. proc. pen.
S-a concluzionat că, întrucât inculpatul a declarat apelul dedus judecăţii abia după o perioadă de 1 an şi 5 luni de la data la care a luat, în mod nemijlocit, la cunoştinţă de conţinutul sentinţei de condamnare pe care a înţeles să o conteste pe calea acestui apel, instanţa de apel nu poate decât să constate că apelul acestuia este tardiv, sens în care l-a respins are în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de prim control judiciar nu a primit susţinerea invocată de inculpat prin intermediul apărătorului său, în sensul că declararea atât de tardivă a apelului s-ar datora faptului că acesta nu are discernământul necesar pentru a fi stăpân pe actele şi faptele sale, astfel încât să poată fi luată în calcul o eventuală repunere în termenul de apel în conformitate cu prevederile art. 364 C. proc. pen., întrucât în cauză nu există niciun fel de date din care să rezulte existenţa vreunei astfel de cauze de împiedicare.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a considerat că nu poate fi luată în discuţie nici ipoteza unui apel declarat peste termen, în condiţiile art. 365 C. proc. pen., întrucât, deşi în adresa aflată la dosar fond se menţionează că executarea pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 125 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman va începe a fi executată la data de 30 septembrie 2019, totuşi în cauză nu este aplicabil acest text de lege, interpretarea sistematică a normelor legale care reglementează termenele şi condiţiile de declarare a apelului impunând concluzia că una dintre cerinţele esenţiale pe care le presupune declararea apelului peste termen este aceea ca titularul respectivei căi de atac să nu fi avut cunoştinţă despre conţinutul hotărârii pe care o contestă până în momentul începerii executării dispoziţiilor, penale sau civile, ale acesteia, situaţie care, aşa cum s-a precizat în cele ce preced, nu se regăseşte în cazul de faţă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Decizia penală nr. 346/A/08 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a rămas definitivă în urma respingerii ca nefondat a recursului declarat de inculpat, prin decizia penală nr. 1766 din 28 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Dosar nr. 4254/87/2008.
În consecinţă, având în vedere că prezentul apel este al doilea apel, declarat de acelaşi inculpat împotriva sentinţei penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, şi că problema invocată de acesta, a necomunicării sentinţei de condamnare, a fost definitiv tranşată prin hotărârile penale anterior menţionate şi care astfel au intrat în puterea lucrului judecat, este evident că excepţia inadmisibilităţii invocate de parchet apare ca fiind întemeiată.
Pentru aceste considerente şi, având în vedere că împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu se poate exercita decât o singură dată, o cale ordinară de atac, prin decizia penală nr. 222 din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 alin. (1), pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul-inculpat I.Ş.P. împotriva sentinţei penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 RON se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva deciziei penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul I.Ş.P., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 august 2012, sub nr. 5273/2/2012.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului şi anume, 06 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 3851 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim, C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, având în vedere că decizia penală nr. 222 din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care lega nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces. În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, potrivit art. 416 C. proc. pen., hotărârile primei instanţe rămân definitive: la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului; la data expirării termenului de apel: când nu s-a declarat apel în termen; când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului; la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte reţine că prin decizia penală nr. 346/A/08 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul I.Ş.P. împotriva sentinţei penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, această hotărâre rămânând definitivă prin în urma respingerii ca nefondat a recursului declarat de inculpat, prin decizia penală nr. 1766 din 28 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Dosar nr. 4254/87/2008.
Cum inculpatul a înţeles să formuleze un nou apel împotriva sentinţei penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, hotărâre care era deja definitivă, prin decizia penală nr. 222 din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, calea de atac exercitată a fost respinsă în mod justificat, ca fiind inadmisibilă, această hotărâre fiind definitivă.
Secţia penală, a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a fost investită cu recursul declarat de inculpatul I.Ş.P. împotriva deciziei penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, hotărâre care este definitivă, astfel că în cauză, calea de atac exercitată este inadmisibilă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul I.Ş.P. împotriva deciziei penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul I.Ş.P. împotriva deciziei penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3764/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3626/2012. Penal → |
|---|
