ICCJ. Decizia nr. 3740/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3740 /2012
Dosar nr. 74709/3/2011
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă deliberând în baza lucrărilor dosarului a reţinut că:
Prin sentinţa penală nr. 62 din 27 ianuarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului L.A.I. din infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul L.A.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare [3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.] cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani termen de încercare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C.pen pe o perioadă de 2 ani ca pedeapsă complementară, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpatul a cantităţilor de 5,10 gr şi 197,74 gr fragmente vegetale care conţin cocaină.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că, la data de 6 mai 2011, inculpatul L.A.I. a fost depistat pe aeroportul Internaţional H.C. având asupra sa două pungi de plastic ce conţineau cantitatea de 203,81 gr frunze de coca, aşa cum a stabilit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, pe care le achiziţionase cu prilejul excursiei efectuate în Peru, în vederea consumului propriu. Această situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorei F.S.J. şi ale inculpatului L.A.I.), având în vedre că inculpatul a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate a recunoaşterii de vinovăţie.
În drept, prima instanţa a apreciat că faptele comise de inculpatul L.A.I., constând în introducerea fără drept în România a cantităţii de 203,81 gr frunze de coca ce conţin cocaină (drog de mare risc) în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Tribunalul a constatat că apărările inculpatului privind lipsa trăsăturii esenţiale a vinovăţiei ca urmare a erorii de fapt în care s-a aflat sau a celei a pericolului social sunt nefondate, întrucât nu sunt incidente dispoziţiilor art. 51 C. pen. care atrag înlăturarea caracterului penal al faptei întrucât inculpatul nu a invocat necunoaşterea unei stări, situaţii sau împrejurări, ci chiar a normelor de drept substanţial penal, aspect ce nu constituie o eroare de fapt, cu atât mai mult cu cât orice persoană se prezumă că are cunoştinţă de legea penală, dar nici cele ale art. 181 C. pen. în condiţiile în care ambele fapte comise aduc o atingere valorilor sociale protejate de legea specială care incriminează infracţiunii privind traficul de stupefiante, fără să fie în mod vădit lipsite de importanţă.
S-a reţinut că deşi inculpatul nu are antecedente penale şi a predat de bună voie frunzele de coca în aeroport, nu se poate ignora faptul că acestea conţin cocaină (drog de mare risc), cu atât mai mult cu cât le-a introdus pe teritoriul României, împrejurare de natură să producă o tulburare importantă relaţiilor sociale privind protejarea sănătăţii publice.
Prima instanţă a opinat că pericolul social abstract al acestor infracţiuni este relevat chiar de către legiuitor prin limitele ridicate de pedeapsă, iar pericolul social concret rezultă din gravitatea faptelor privind traficul internaţional şi deţinerea de droguri de mare risc, chiar dacă acestea sunt comise de persoane fără antecedente penale şi integrate în societate, motiv pentru care a constatat că cele trei trăsături esenţiale ale infracţiuni prevăzute de art. 17 alin. (1) C. pen. sunt incidente în cauză pentru ambele fapte penale.
La individualizare pedepsei, Tribunalul a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., printre care şi persoana infractorului care nu are antecedente penale având o conduită bună anterior comiterii faptelor, dar şi după, sens în care a recunoscut necondiţionat activitatea infracţională, împrejurări care au atras reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., dar şi incidenţa dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi nu în ultimul rând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, dar şi a pedepselor accesorii şi complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Împotriva sentinţei penale au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul L.A.I.
Parchetul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 dat fiind că deşi s-a pronunţat o soluţie de condamnare inculpatului nu i s-a prelevat probe biologice, precum şi greşita individualizare a pedepsei aplicate în sensul majorării termenului de încercare în raport de gravitatea faptelor comise de inculpat.
Inculpatul L.A.I. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. întrucât a fost în eroare gravă de fapt dat fiindcă a cumpărat două punguţe de ceai din frunze.de coca şi nu cocaină, iar în subsidiar, în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen. întrucât faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin decizia penală nr. 122 din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet şi inculpatul L.A.I., reţinând, în esenţă, că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, inclusiv al termenului de încercare stabilit, în raport de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, de conduita sinceră, dar şi de faptul că nu a urmărit prelucrarea substanţelor interzise, comercializarea ori distribuirea lor, precum şi că nu se impunea prelevarea probelor biologice în condiţiile în care nu s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenţie, dat fiind că Legea nr. 76/2008 care reglementează o astfel de procedură face vorbire de momentul eliberării din locul de deţinere.
Mai mult, s-a constatat că nu există niciun element care să indice posibilitatea comiterii în viitor de către inculpat a unei infracţiuni grave legată de droguri, astfel că introducerea unor date de ordin biologic ale acestuia într-o asemenea bază de date constituie, o ingerinţă mult prea mare în viaţa sa privată, nejustificată şi neproporţională cu faptele comise.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că în mod corect s-a reţinut de judecătorul fondului că împrejurarea invocată de inculpat în apărarea sa nu constituie o eroare de fapt, ci se circumscrie eroarii de drept, motiv pentru care nu poate fi înlăturat caracterul penal al faptelor în cazul necunoaşterii legii penale care incriminează infracţiunile privitoare la traficul de stupefiante.
Astfel, afirmaţia nuanţată a inculpatului făcută în faţa instanţei de apel cum că, nu ar cunoştea interdicţia legală de deţinere în România a frunzelor de coca, deoarece nu există identitate între substanţa introdusă de el şi aceea prevăzută în anexa Legii nr. 143/2000, adică cocaină, a fost înlăturată întrucât în realitate s-a invocat necunoaşterea legii, în condiţiile în care este de notorietate faptul că acest drog de mare risc se obţine din frunzele de coca, iar gradul de instrucţie al acestuia exclude ignoranţa sa în domeniu, cu atât mai mult cu cât ştia că din frunzele de coca se obţine cocaina, dar că în opinia sa aceste frunze nu reprezintă substanţa interzisă prevăzută de legea penală română, drogul neputând fi extras dintr-o cantitate atât de mică, deşi în anexă, în Tabelul II, este interzisă în mod expres orice operaţiune cu „coca frunze”, iar imediat mai jos se face referire la „Cocaine = rnethyl ester de benzoylecgonine”.
S-a mai reţinut că deşi inculpatul L.A.I. nu are antecedente penale şi a predat de bună voie frunzele de coca în aeroport, în mod corect aceste elemente au fost valorificate în procesul de individualizarea a pedepsei, fără a se considera că faptele acestuia ar fi lipsite de gradul de pericol social al infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 în condiţiile în care frunzele de coca ce conţin cocaină, drog de mare risc, au fost introduse pe teritoriul României într-o cantitate mare (203, 81 gr), nefiind vorba numai despre frunză de la pălărie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul L.A.I. care invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen. a arătat că în raport de cantitatea mică de frunze de coca pe care le-a adus din Peru, ţară unde este permis consumul de ceai din aceste frunze nu se pot reţine dispoziţiile Legii nr. 143/2000, motiv pentru care o asemenea faptă nu prezintă un grad de pericol social ridicat, iar în subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei.
Deşi inculpatul L.A.I., prin apărător ales, a invocat cazul de casare prevăzut art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. nu a arătat în concret motivul pentru care hotărârea atacată este contrară legii, motiv pentru care Înalta Curte nu va examina cauza din perspectiva acestei critici, dar în raport de susţinerile acestuia se va raporta la pct. 18 din acelaşi articol, prin prisma căruia va constata în ce măsură faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul L.A.I. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Potrivit art. 17 alin. (1) C. pen. pentru a califica ca infracţiune o faptă este necesar ca aceasta să prezinte pericol social, să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea penală.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie avute în vedere criteriile legale, gravitatea faptei fiind apreciată pe baza unor elemente de ordin obiectiv şi subiectiv ca modul, mijloacele şi împrejurările de comitere, scopul şi urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi nu în ultimul rând conduita făptuitorului.
În speţă, faptele inculpatului L.A.I. de a introduce în ţară o cantitate de 203,81 gr. de frunze de coca, drog de mare risc, şi de a le deţine în vederea consumului propriu nu sunt lipsite de gradul de pericol social stabilit de lege pentru a fi în prezenţa infracţiunilor incriminate în Legea nr. 143/2000, întrucât sunt apte să aducă atingere valorilor sociale proteguite de acest act normativ, în raport de împrejurările concrete de comitere, chiar dacă inculpatul este infractor primar şi a avut o conduită corespunzătoare, declarând de bunăvoie organelor de poliţie a frontierei că are în posesie frunze de coca.
Astfel, cantitatea mare de droguri de mare risc (peste 200 gr), modul de introducere în ţară, prin aeroportul internaţional O., cunoaşterea faptului că din frunzele de coca se extrage cocaina, substanţă interzisă în România pentru a fi traficată şi deţinută în vederea consumului propriu, fiind catalogată ca drog de mare risc, reprezintă tot atâtea elemente care reflectă un grad de pericol social concret ridicat al infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi nu doar abstract astfel cum a fost concretizat de legiuitor în limitele de pedeapsă.
În aceste condiţii, în mod corect instanţele inferioare au apreciat că nu se impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu consecinţa aplicării unei sancţiuni administrative.
De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut şi o corectă proporţionalizare a pedepsei aplicate inculpatului L.A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancţiune penală judicios individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea infracţională şi datele care caracterizează persoana inculpatului.
A fost avută în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunea ilicită (dreptul la sănătate publică), caracterul şi gravitatea faptelor ce rezultă din modul de realizare (inculpatul profitând de vizita în Peru a adus în ţară 203,81 gr de frunze de coca), şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
În acest context, Înalta Curte consideră că lipsa antecedentelor penale, comportamentul bun cu care este cunoscut inculpatul L.A.I., concretizat inclusiv în atitudinea de a declara de bunăvoie, la intrarea în ţară, că deţine frunze de coca că nu se înfăţişează ca elemente suficient de relevante pentru a justifica reducerea pedepselor aplicate pentru săvârşirea de trafic internaţional de droguri de mare risc şi de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, care de altfel au fost deja reduse în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., dar şi coborâte sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului L.A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu a fost corect individualizată, astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancţiuni penale mai uşoare, atât ca şi cuantum cât şi ca modalitate de executare, întrucât ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.I.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.I. împotriva deciziei penale nr. 122 din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4146/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 4148/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
