ICCJ. Decizia nr. 4148/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 4148 /2012
Dosar nr. 5522/108/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 477 din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, secţia penală, pronunţată în Dosar nr. 5522/108/2011, s-a respins în principiu cererea de revizuire formulată de condamnaţii C.M., R.G.I. şi P.A. cu privire la sentinţa penală nr. 327 din 5 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad, definitivă prin decizia penală nr. 22 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 3249 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2011, împreună cu referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, condamnaţii C.M., R.G.I. şi P.A. au solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 327/2010 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr. 22/2011 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 3249/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru care aceştia au fost condamnaţi nu a fost prevăzută de legea penală, întrucât în art. 2 pct. 2 din această lege, nu se face nici o referire la obligarea pentru practicarea cerşetoriei. Ulterior condamnării, prin Legea nr. 230/2010 s-a modificat şi completat Legea nr. 678/2001, în sensul incriminării obligării la practicarea cerşetoriei, dar această lege nu produce efecte decât după publicarea sa în M. Of. şi, raportat la practica C.E.D.O., se impune achitarea condamnaţilor.
În drept cererea de revizuire a fost motivată potrivit dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Prin referatele nr. 53/III/6/2011, nr. 57/III/6/2011 şi nr. 55/III/6/2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad a solicitat respingerea cererilor de revizuire ca fiind neîntemeiate.
Procedând la examinarea admisibilităţii în principiu a cererilor potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 327 din 5 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad definitivă prin decizia penală nr. 22/A din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi prin decizia penală nr. 3249 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au aplicat condamnaţilor C.M., R.G.I. şi P.A. pedepse de câte 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată şi republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în a cărei executare aceştia se află încarceraţi în Penitenciarul Arad.
Tribunalul, a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă din următoarele considerente. Aceasta pentru că, din economia dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii db cale extraordinara de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită: necunoaşterii, către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul. Din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt, fiind supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei; printr-o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
Împrejurarea că cei trei condamnaţi s-au arătat că s-au descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei respectiv apariţia Legii nr. 230 din 30 noiembrie 2010, nu poate determina, admiterea cererii de revizuire, deoarece această lege a apărut înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aspect cunoscut de instanţele de control judiciar şi prin textul invocat de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se cere ca faptele şi împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi. Pe de altă parte, condamnaţii au fost trimişi în judecată işi condamnaţi; pentru infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a). din Legea nr. 678/2001 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi republicată, care prevăd ca şi forma de exploatare îndeplinirea de servicii în mod forţat.
Aşa fiind, o atare cerere ele revizuire s-a apreciat că este, inadmisibilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 477 din 21 noiembrie 2011 pronunţată db Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5522/108/2011 din 03 noiembrie 2011 au declarat apeluri condamnaţii revizuenţi C.M., R.G.I. şi P.A.
Pentru motivarea apelului său, condamnatul revizuent P.A. a depus la termenul din 19 martie 2012, un memoriu, prin care a solicitat achitarea şi rămânerea la pedeapsa executată, arătând că el a fost un simplu şofer, nimeni nu s-a plâns de exploatare, are trei fetiţe.
Pentru motivarea apelului său, condamnatul revizuent R.G.I. a depus la 11 iulie 2012, un memoriu, prin care a solicitat revizuirea şi rejudecarea, arătând că el nu a exploatat alte persoane, cerşetoria nu este formă continuată, în anul 2008 fapta nu se pedepsea de lege, unii martori nu au spus adevărul iar alţii au revenit nejustificat asupra declaraţiilor, nu a constrâns, influenţat sau ameninţat pe nimeni să dea declaraţie, aşa-numitele părţi vătămate vor să declare din nou, are patru copii minori.
Pentru motivarea apelului său, condamnatul revizuent C.M. a depus la 11 iulie 2012, un memoriu, prin care a solicitat revizuirea şi rejudecarea, arătând că are martori noi care vor să declare adevărul, că el nu a racolat sau propus altora să meargă în Finlanda, nu a luat de la nimeni nici un ban în plus faţă de înţelegerea de acasă, este singurul întreţinător al familiei.
A fost ataşat dosarul de fond nr. 1433/108/2010 al Tribunalului Arad.
Prin decizia penală nr. 136/A din 11 iulie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-au dispus, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de revizuenţii C.M., R.G.I., şi P.A., împotriva sentinţei penale nr. 477 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5522 din 01 august 2011.
Pentru a se decide astfel, s-au reţinut următoarele:
„Verificând din oficiu sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate şi pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată, pentru considerentele ce urmează, că apelurile sunt nefondate.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Art. 395 din acelaşi cod stabileşte şi condiţiile în care pot fi dovedite cazurile de revizuire, neîntrunite în cauză.
Conform art. 403 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Trebuie remarcat de la început că cererile de revizuire s-au întemeiat nu pe probe noi, aşa cum au arătat condamnaţii în faţa instanţei de apel, ci pe susţinerea că, la data săvârşirii faptelor, acestea nu erau incriminate ca infracţiuni.
Împrejurarea invocată nu este nici nouă şi nici necunoscută, ea constituind unul din motivele de recurs pe fondul cauzei, analizat de instanţa supremă (a se vedea pagina 25 a deciziei de recurs, aflată la Dosar nr. 1433/108/2010 din 07 martie 2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În orice caz, o modificare legislativă intervenită în cursul procesului penal nu poate fi considerată o împrejurare nouă în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, cum în cauză din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu rezultă; date suficiente pentru admiterea în principiu, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire împotriva acestei decizii, revizuienţii C.M. şi R.G.I. au declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate, invocând că în cauza de faţă este vorba despre fapte faţă de care nu s-au efectuat cercetări suficiente, producândui-se erori judiciare şi că au fost descoperite probe noi, de natură a le dovedi nevinovăţia solicitând, pe cale de consecinţă, ca acestea să fie administrate.
Examinând cauza în raport de cfiticile formulate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce succed.
Din examinarea lucrărilor şi actelor, dosarului, rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea deciziei penale atacate prin prisma motivării cu privire la situaţia de fapt, susţinute de revizuienţi.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
Astfel, împrejurările invocate de -recurenţii revizuienţi nu pot fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte, aspectele învederate au fost avute în vedere-de instanţe în fazele anterioare ale procesului penal, iar pe de altă parte, acestea nu numai că echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, ci, în speţă, se constituie chiar în astfel de solicitări care nu sunt admisibile, nefiind compatibile cu natura juridică a căii extraordinare de atac a revizuirii.
Aspectul de substanţă esenţial invocat, ţinând de nevinovăţia lor, ca făptuitori ai infracţiunilor pentru care sunt condamnaţi, au fost prezentate de revizuienţii condamnaţi şi în faţa instanţelor învestite cu soluţionarea fondului şi căilor de atac ale pricinii, cauza a cărei revizuire se solicită parcurgând toate gradele de jurisdicţie iar în cursul căilor de atac ordinare au fost analizate, expres, inclusiv aspectele ce ţin de vinovăţia inculpaţilor, funcţie de apărările făcute şi realităţile procesuale şi procedurale ale dosarului, care au fost pe deplin certificate de probele administrate în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Jusiiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienţii C.M. şi R.G.I împotriva deciziei penale nr. 136/A din 11 iulie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii C.M. şi R.G.I. împotriva, deciziei penale nr. 136/A din 11 iulie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii revizuenţi la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3740/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 293/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
