ICCJ. Decizia nr. 407/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 407/2012
Dosar nr.689/42/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 209 din data de 26 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.G. împotriva rezoluţiilor nr. 70/P/2011 din 30 mai 2011 şi nr. 993/II/2/2011 din 06 iulie 2011, adoptate în dosarul nr. 70/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind pe intimata N.V.
Pentru a hotăra astfel, instanţa de fond a reţinut că petiţionarul B.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei N.V., magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Câmpina, susţinând că aceasta în mod abuziv, cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă, a instrumentat dosarul penal nr. 2010/204/2010, în care a avut calitatea de parte vătămată, i-a îngrădit exercitarea drepturilor civile şi l-a favorizat pe inculpat, întrucât i-a admis acestuia probele solicitate în afara cadrului procesual.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că în mod corect procurorul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pretins a fi comise de intimată, din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către aceasta în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petiţionarului, care să se circumscrie laturii obiective a vreuneia din infracţiunile reclamate, că l-ar fi favorizat pe inculpat, din conţinutul încheierii de şedinţă din data de 29 iunie 2010 rezultând că magistratul N.V. nu a admis proba solicitată de inculpat prin apărător, prorogând discutarea acesteia la termenul când cadrul procesual va fi stabilit respectiv la termenul când procedura de citare va fi legal îndeplinită.
Susţinerile petiţionarului referitoare la neîntocmirea încheierii de şedinţă din data de 27 iulie 2010 este lipsită de suport probator şi în ipoteza în care grefierul nu ar fi întocmit încheierea în termen legal, această situaţie nu reprezintă o faptă penală ci ar putea fi o abatere disciplinară.
În mod justificat s-a reţinut că nu sunt elemente sau indicii care să configureze existenţa unui raport juridic de drept penal ce ar constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a magistratului judecător, actele premergătoare efectuate în cauză nerelevând existenţa vreunui abuz din partea acestuia în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor petiţionarului.
Eventuala nemulţumire a petiţionarului cu privire la soluţia pronunţată în dosarul penal în care a avut calitatea de parte vătămată se poate valorifica doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, simplele afirmaţii ale petiţionarului nefiind suficiente pentru antrenarea răspunderii penale a magistratului.
Curtea a mai constatat că argumentele prezentate de procuror în adoptarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimată sunt pertinente, fiind expuse logic şi susţinute de copiile xerox ale încheierilor întocmite în dosarul penal la care a făcut referire petiţionarul, aşa încât susţinerea acestuia că rezoluţiile sunt lapidare este lipsită de temei.
Referitor la solicitarea petiţionarului de a se extinde cercetările penale faţă de intimată şi pentru alte fapte penale pretins a fi comise de aceasta, Curtea a constatat că o atare cerere excede prezentului cadru procesual, instanţa fiind investită numai cu verificarea rezoluţiilor criticate de petiţionar, legiuitorul neprevăzând posibilitatea formulării unei noi plângeri în faţa instanţei, pentru care nu s-au efectuat acte de cercetare penală de către organele de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010: Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă.
Cazurile în care persoana interesată poate declara recurs împotriva unei hotărâri sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 3851 alin. (1) C. proc. pen.
Coroborând cele două texte de lege menţionate anterior se observă că hotărârile prin care se soluţionează plângerile formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, sunt definitive, nefiind supuse niciunei căi de atac.
Sentinţa Curţii de Apel Ploieşti este definitivă, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, astfel că nu mai poate fi promovată nicio cale de atac împotriva ei.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionar.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 209 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 416/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 400/2012. Penal → |
|---|
