ICCJ. Decizia nr. 400/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.400/2012
Dosar nr. 823/40/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 360 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatului M.A. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare sporită la 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului M.A. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii, 24 ore, aferentă zilei de 28 iunie 2010 şi a arestării preventive de la 29 iunie 2010 la zi.
2. S-a dispus condamnarea inculpatului M.M., la o pedeapsă, de 3 (trei) ani şi 4 (luni) închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul M.M. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ( trei ) ani şi 6 (şase ) luni închisoare sporită la 3 ( trei ) ani şi 8 ( opt ) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului M.M. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29 iunie 2010 la zi.
3. S-a dispus condamnarea inculpatului B.E. la o pedeapsă de 3 ( trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul B.E. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ( trei ) ani şi 6 (şase ) luni închisoare sporită la 3 ( trei ) ani şi 8 ( opt ) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului B.E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.E. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi a arestării preventive de la 25 iunie 2010 la zi.
4. S-a dispus condamnarea inculpatului B.N. la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 4 ( patru ) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul B.N. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare sporită la 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului B.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.N. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii - 24 ore - aferentă zilei de 28 iunie 2010 şi a arestării preventive de la 29 iunie 2010 la zi.
5. S-a dispus condamnarea inculpatului M.A.G. la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 4 ( patru ) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul M.A.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ( trei ) ani şi 6 ( şase ) luni închisoare sporită la 3 ( trei ) ani şi 8 ( opt) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un) an.
În temeiul art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 ( un ) an închisoare aplicată inculpatului M.A.G. prin sentinţa penală nr. 1693 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Galaţi definitivă prin neapelare la data de 09 octombrie 2007 şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa rezultantă mai sus stabilită astfel încât, în total, va executa o pedeapsă de 4 ( patru ) ani şi 8 ( opt ) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.A.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului M.A.G. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării preventive de la 08 martie 2011 la zi.
6. S-a dispus condamnarea inculpatului B.I. la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 5 (cinci) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în. referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul B.I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani şi 5 (cinci) luni închisoare sporită la 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului B.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.I. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii - 24 ore - aferentă zilei de 24 iunie 2010 şi a arestării preventive de la 25 iunie 2010 la zi.
7. S-a dispus condamnarea inculpatului E.A.C. la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 5 (cinci) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul E.A.C. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei ) ani şi 5 ( cinci ) luni închisoare sporită la 3 ( trei ) ani şi 7 ( şapte ) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului E.A.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului E.A.C. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii - 24 ore - aferentă zilei de 24 iunie 2010 şi a arestării preventive de la 25 iunie 2010 la zi.
8. S-a dispus condamnarea inculpatului M.M. la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 5 (cinci) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul M.M. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani şi 5 (cinci) luni închisoare sporită la 3 ( trei) ani şi 7 ( şapte ) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului M.M. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi a arestării preventive de la 25 iunie 2010 la zi.
9. S-a dispus condamnarea inculpatului A.C. la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 4 ( patru ) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ( două ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul A.C. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ( trei ) ani şi 4 ( patru ) luni închisoare sporită la 3 (trei ) ani şi 6 ( şase ) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului A.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului A.C. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi a arestării preventive de la 25 iunie 2010 la zi.
10. S-a dispus condamnarea inculpatului J.A. la o pedeapsă de 3(trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un) an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 4 ( patru ) luni închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în referire la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ( două ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul J.A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ( trei ) ani şi 4 (patru ) luni închisoare sporită la 3 ( trei ) ani şi 6 ( şase ) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 1 ( un) an.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului J.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului J.A. iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi a arestării preventive de la 25 iunie 2010 la zi.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea ţigărilor dobândite prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă respectiv a 4990 pachete ţigări marca M., 4970 pachete ţigări marca V., 10 pachete ţigări marca W. (depuse la camera corpuri delicte a I.J.P.F. Galaţi conform dovezii din 23 februarie 2010), 24.680 pachete ţigări marca M.T. (depuse la camera corpuri delicte a I.J.P.F. Galaţi conform dovezii din 13 aprilie 2010), 17.937 pachete ţigări marca P. (depuse la camera corpuri delicte a I.J.P.F. Galaţi conform dovezii din 25 iunie 2010)
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 43/D/P/2010 din 15 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. M.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
2. M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
3. B.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
4. B.N., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
5. M.A.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
6. B.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
7. E.A.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
8. M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
9. A.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
10. J.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006;
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut că, în cursul anului 2010, inculpaţii M.A.G., B.N., B.E., M.A. şi M.M., au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de foloase materiale din contrabanda cu ţigări şi, grup la care au aderat, ulterior şi inculpaţii B.I., E.A.C., M.M., A.C. şi J.A.
Acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, inculpatul B.E. a ajutat alte persoane, prin promisiunea anterioară a participării la primirea ţigărilor pe malul românesc, la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României, prin trei acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în perioada februarie - iunie 2010, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldovenești, a unor cantităţi de ţigări cu o valoare în vamă de peste 25.900 euro.
Inculpaţii B.I., E.A.C. şi M.M. acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, au ajutat alte persoane, prin promisiunea anterioară a participării la primirea ţigărilor pe malul românesc, la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, prin două acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în perioada februarie - iunie 2010, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldoveneşti, a unor cantităţi de ţigări cu o valoare în vamă de peste 11.500 euro.
A rezultat, de asemenea că inculpaţii A.C. şi J.A. au ajutat alte persoane, prin promisiunea anterioară a participării la primirea ţigărilor pe malul românesc, la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, în cursul lunii iunie 2010, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldoveneşti, a unor cantităţi de ţigări cu o valoare în vamă de peste 9.000 euro.
Inculpatul M.A.G., în perioada februarie - aprilie 2010, a ajutat alte persoane prin promisiunea anterioară a primirii ţigărilor pe malul românesc, la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, prin două acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno - moldoveneşti, a unor cantităţi de ţigări cu o valoare în vamă de peste 25.900 euro; în perioada februarie - aprilie 2010 a ajutat alte persoane prin acordarea unui sprijin moral, prin trei acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, să intre şi să iasă în mod repetat din România, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno - moldoveneşti.
În fine, inculpaţii B.N., M.A. şi M.M., acţionând în cadrul grupului împreună cu membrii acestuia, a ajutat alte persoane, prin promisiunea anterioară a participării la primirea ţigărilor pe malul românesc, la introducerea in mod ilegal pe teritoriul României, prin trei acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în perioada februarie - iunie 2010, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldoveneşti, a unor cantităţi de ţigări cu o valoare în vamă de peste 25.900 euro.
În faţa instanţei, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, toţi cei treisprezece inculpaţi au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., arătând, fiecare, că recunosc în totalitate faptele, în modalitatea reţinută în actul de sesizare şi solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc. Instanţa a procedat la audierea inculpaţilor în acest sens şi, având în vedere poziţia procesuală a acestora, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, având în vedere poziţia inculpaţilor care au arătat că nu recunosc pretenţiile formulate de partea civilă, în sensul că nu sunt de acord cu modul de calcul al acestora, instanţa apreciind că pentru soluţionarea acţiunii civile este necesară administrarea de probe, prin încheierea din 15 aprilie 2011 a dispus disjungerea cauzei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, care a invocat aspecte ce ţin de latura civilă a cauzei precum şi inculpaţii A.C., B.E., B.I., B.N., E.A.C., J.A., M.A., M.M., şi M.A.G. solicitând, în principal, reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi prin reaprecierea participaţiei concrete pe care fiecare dintre ei a avut-o la comiterea faptelor.
De asemenea, inculpaţii au solicitat să se reaprecieze cu privire la modalitatea de executare a pedepsei în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepselor.
În plus inculpatul A.C. a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 susţinând că nu s-a făcut dovada promiterii unui ajutor persoanelor care au trecut ilegal frontiera de stat a României.
Inculpatul J.A. a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii comiterii doar a infracţiunii de „tăinuire" prevăzută de art. 221 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 228/A din 11 octombrie 2011 Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii precum şi apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi
A menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor A.C., B.E., B.I., B.N., E.A.C., J.A., M.A., M.M., M.M. şi M.A.G. şi a fost dedusă, în continuare, prevenţia.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută de instanţa de fond pe baza unei complete şi judicioase analize a materialului probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, ţinând seama că inculpaţii s-au prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. Instanţa de fond a făcut o analiză atentă a circumstanţelor personale ale inculpaţilor şi a participaţiei concrete a fiecăruia dintre aceştia, stabilind pedepse într-un cuantum diferenţiat în funcţie de gradul de implicare infracţională şi de rolul şi contribuţia avută în cadrul grupului infracţional organizat.
Din această perspectivă s-a apreciat că pedepsele aplicate de instanţa de fond sunt corespunzător dozate pentru fiecare dintre inculpaţi, fiind în măsură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acestora, respectiv prevenţia specială şi generală înscrise în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".
Pe de altă parte, la fel ca prima instanţă, Curtea a apreciat că este impropriu a se reţine circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor apelaţi întrucât în această situaţie s-ar ajunge la aplicarea unor pedepse nejustificat de reduse faţă de gravitatea concretă a faptelor comise.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor rezultante stabilite de instanţa de fond, s-a constatat că aceasta nu poate fi decât cu executare efectivă într-un loc de detenţie, cuantumul acestor pedepse nepermiţând o altă modalitate de executare.
În ceea de priveşte solicitarea inculpatului A.C. de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, Curtea a constatat că este nefondată şi vine în contradicţie cu cererea aceluiaşi inculpat de judecare prin recunoaşterea vinovăţiei şi însuşirea în totalitate a faptelor expuse în rechizitoriu, din întreaga reglementare a prevederilor art. 3201 C. proc. pen. rezultând că în cazul acestei proceduri simplificate de judecată singura soluţie ce se poate pronunţa este condamnarea, situaţie acceptată de inculpat prin cererea formulată în faţa primei instanţe.
Totodată instanţa de apel a constatat ca fiind nefondată şi solicitarea inculpatului J.A. de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii comiterii doar a infracţiunii de „tăinuire" prevăzută de art. 221 C. pen., întrucât din probele administrate rezultă că în luna iunie 2009 membrii grupului infracţional organizat l-au cooptat pe inculpat să participe la comiterea infracţiunilor de contrabandă planificate în viitor comunicându-i rolul pe care îl va avea, respectiv de a transporta şi depozita la domiciliul său o parte din ţigările introduse ilegal în ţară în vederea distribuirii lor ulterioare în mun. Galaţi.
În baza acestui rol, asumat de inculpatul J.A., acesta a participat la preluarea unor cantităţi de ţigări de la malul râului Prut şi le-a transportat la domiciliul său, alături de inculpaţii A.C. şi B.N.
Aşa fiind Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpatul J.A., recunoscute de altfel în totalitate de acesta, ca urmare a solicitării aplicării prevederilor art. 3201 C. proc. pen., este în conformitate cu materialul probator administrat în cauză şi nu se impune a fi schimbată în sensul solicitat de inculpatul apelant.
Referitor la apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, Curtea a constatat că aceasta a invocat aspecte ce ţin de latura civilă a cauzei, latură ce a fost disjunsă şi nu a făcut obiectul sentinţei penale apelate, situaţie în care se constată că această cale de atac este nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi obligarea inculpaţilor la acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru cele ce urmează:
Prin încheierea de şedinţă din 15 aprilie 2011 Tribunalul Galaţi a dispus disjungerea laturii civile şi soluţionarea separată a acesteia dat fiind faptul că, deşii inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor în procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., aceştia au contestat cuantumul pagubei indicate de partea civilă, motiv pentru care instanţa de fond a apreciat necesară administrarea de probe în dovedirea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
Potrivit art. 347 C. proc. pen. Instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecării acesteia într-o altă şedinţă, în cazul când rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea soluţionării acţiunii penale.
Prin motivele de apel partea civilă a criticat sentinţa penală întrucât instanţa de fond nu a dispus cu privire la cererea de constituire de parte civilă formulată de către aceasta, neaducând, în schimb, nici o critică soluţiei de disjungere. De altfel, aceleaşi critici au fost menţinute şi ca motive de recurs.
În procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen., potrivit dispoziţiilor alin. (5): Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe in fata instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.
Niciunul din textele de lege anterior menţionate, respectiv art. 3201 alin. (5) şi art. 347 C. proc. pen., nu prevăd expres că dispoziţia instanţei de disjungere a cauzei este supusă căilor de atac astfel că, potrivit principiului latin ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).
În consecinţă, dispoziţiile instanţei cu privire la disjungerea laturii civile de latura penală şi soluţionarea acesteia separat, sunt definitive nefiind supuse niciunei căi de atac.
Referitor la recursul declarat de partea civilă, înalta Curte constată că acesta vizează aspecte legate de latura civilă a cauzei, latură ce nu a făcut obiectul hotărârilor penale atacate. în aceste condiţii neexistând un recurs pe latură penală, care să poate fi supus controlului judiciar, înalta Curte nu poate să examineze motivele invocate de recurenta parte civilă întrucât hotărârile penale atacate au statuat numai cu privire la latura penală a cauzei.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii şi arestării preventive.
Totodată va constata că prin încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2011 s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 228/A din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Naţională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale împotriva deciziei penale nr. 228/A din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii B.E., B.I., B.N., E.A.C., J.A., M.A., M.M., M.M. şi M.A.G.
Constată că prin încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2011 s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.C.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive astfel: pentru inculpaţii A.C., B.E., J.A. şi M.M. de la 25 iunie 2010 la 14 februarie 2012; pentru inculpaţii B.I. şi E.A.C. de la 24 iunie 2010 la 14 februarie 2012; pentru inculpaţii B.N. şi M.A. de la 28 iunie 2010 la 14 februarie 2012; pentru inculpatul M.M. de la 29 iunie 2010 la 14 februarie 2012, iar pentru inculpatul M.A.G. de la 8 martie 2011 la 14 februarie 2012.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1800 lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, câte 200 lei pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 407/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 389/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|