ICCJ. Decizia nr. 409/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 409/2012
Dosar nr. 830/54/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 139 din 28 septembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul G.Ş. împotriva rezoluţiei din 07 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluţia din 17 martie 2011 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul P.I.
Pentru a hotăra astfel Curtea de Apel a reţinut că prin rezoluţia din 07 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 228 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.I. - subcomisar de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului B.J. - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, fapte prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
S-a reţinut că la data de 05 noiembrie 2011, petiţionarul a formulat o plângere la Judecătoria Tîrgu Jiu împotriva intimatului - subcomisar de poliţie - solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii de către acesta a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, iar prin sentinţa penală nr. 2125/2010 pronunţată în Dosarul nr. 24529/318/2010, instanţa a trimis plângerea formulată de petent Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru efectuarea de cercetări privind infracţiunile sesizate.
În ianuarie 2011, G.Ş. a susţinut că ofiţerul de poliţie P.I. şi-ar fi îndeplinit în mod abuziv atribuţiile de serviciu, neîntocmind nici un document şi neluând nici o măsură faţă de numiţii M.C. şi B.V., care ar fi tăiat ilegal lemne dintr-o pădure situată în apropierea oraşului B.J., favorizându-i astfel pe aceştia. De asemenea, a susţinut că ofiţerul de poliţie nu numai că nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, dar mai mult l-a sancţionat contravenţional pe el, întocmindu-i abuziv un proces-verbal de contravenţie în care s-a reţinut că ar fi solicitat în mod nejustificat deplasarea organelor de poliţie la faţa locului.
Din verificările efectuate a rezultat că la data de 30 decembrie 2009, în urma sesizării prin apelul de urgenţă 112 a petiţionarului G.Ş., un echipaj de poliţie condus de subcomisarul P.I. din cadrul Poliţiei oraşului B.J. s-a deplasat în pădurea menţionată de petiţionar şi a găsit în apropierea locului indicat pe numiţii B.V. şi M.C., care plecaseră cu căruţele. Procedând la verificarea materialului lemnos din căruţe şi apoi a cioatelor din pădure, s-a constatat că materialul lemnos tăiat de cei doi fusese marcat anterior spre tăiere de către lucrătorii Ocolului Silvic Tg. Jiu, M.C. prezentând organelor de poliţie şi documentaţia aferentă. Totuşi, întrucât sus-numiţii nu aveau asupra lor aviz de însoţire pentru transportul materialului lemnos pe drumurile publice, subcomisarul de poliţie P.I. i-a întocmit numitului M.C. procesul-verbal de contravenţie. Cu această ocazie, B.V. şi M.C. au fost audiaţi şi a fost întocmită şi o fişă a intervenţiei la eveniment, în care au fost consemnate constatările efectuate şi măsurile luate.
În ziua următoare, respectiv la data de 31 decembrie 2009, în urma unei noi sesizări prin SNAU 112 a petiţionarului, la faţa locului indicat de acesta în pădurea din satul C., s-a deplasat un alt echipaj de poliţie condus tot de subcomisarul P.I., petiţionarul - care-i însoţea - indicându-le acelaşi loc de tăiere ca şi în ziua precedentă. Poliţiştii nu au constatat însă alţi arbori tăiaţi decât cei constataţi anterior, cu privire la care se făcuseră deja verificări. În aceste împrejurări, considerând că solicitarea intervenţiei poliţiei s-a făcut fără motiv întemeiat, subcomisarul P.I. la procedat la întocmirea procesului-verbal de contravenţie, sancţionându-l pe petiţionarul G.Ş. conform art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991; de asemenea, a fost întocmită fişa intervenţiei la eveniment în care au fost consemnate cele constatate şi măsurile dispuse.
Analizând actele dosarului, procurorul de caz a constatat în esenţă că nu s-a evidenţiat o îndeplinire abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către subcomisarul de poliţie P.I. sau vreo intervenţie a acestuia în favorizarea numiţilor M.C. şi B.V., luând declaraţii persoanelor implicate şi întocmind procese-verbale de contravenţie.
În ceea ce priveşte sancţiunea contravenţională ce i s-a aplicat petiţionarului, în situaţia în care acesta considera că nu se impunea, procurorul de caz a menţionat că avea posibilitatea formulării unei plângeri împotriva procesului-verbal de contravenţie întocmit de poliţist, lucru care de altfel a şi fost făcut, iar prin sentinţa civilă nr. 1903 din 5 martie 2010, Judecătoria Tîrgu Jiu a menţinut dispoziţiile procesului-verbal de contravenţie, înlocuind doar sancţiunea aplicată de subcomisarul de poliţie (respectiv amenda în cuantum de 400 RON) cu sancţiunea avertismentului.
Împotriva acestei soluţii dată de procurorul de caz, petiţionarul G.Ş. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care - prin rezoluţia din 17 martie 2011, în baza art. 275-278 C. proc. pen. - a respins-o ca neîntemeiată, sens în care a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în speţă răspunde cerinţelor de legalitate, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate, care exclud săvârşirea infracţiunilor sesizate de către ofiţerul de poliţie judiciară împotriva căruia petiţionarul a formulat plângerea penală.
Împotriva acestor rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere la instanţă, potrivit art. 2781 C. proc. pen., solicitând admiterea, plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor conform art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen. şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.
În motivarea plângerii, petiţionarul G.Ş. a susţinut că intimatul, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, nu a luat măsurile ce se impuneau împotriva numiţilor B.V. şi M.C., care au fost surprinşi cu căruţele pe suprafaţa de teren împădurită, care îi aparţinea, de unde intenţionau să sustragă material lemnos.
Aceasta, în condiţiile în care susnumiţii au mai fost surprinşi în aceeaşi zonă, în timp ce sustrăgeau material lemnos de pe terenul său.
În aceste condiţii, petiţionarul apreciază că în mod nelegal s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului, deşi s-a făcut dovada că au fost săvârşite infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului.
Analizând plângerea formulată de petiţionarul G.Ş., Curtea de Apel a reţinut că petiţionarul deţine în proprietate o suprafaţă de teren împădurită, care se învecinează cu parcelele deţinute de numiţii B.V. şi M.C., parcele care sunt delimitate numai în ceea ce priveşte lăţimea suprafeţelor şi nu şi lungimea acestora.
În aceste condiţii, în luna februarie 2009, petiţionarul a sesizat Poliţia oraşului B.J. prin Serviciul de Urgenţă 112, despre faptul că cei doi menţionaţi anterior au tăiat şi au sustras material lemnos de pe terenul său. În consecinţă, echipajul de poliţie sosit la faţa locului a întocmit un proces-verbal de constatare în care se atestă această situaţie de fapt.
Ulterior, în zilele de 30 şi 31 decembrie 2009, petiţionarul pretinde că i-a surprins pe susnumiţii pe terenul său împădurit, a sesizat organele de poliţie tot prin Serviciul de Urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat de fiecare dată doi lucrători de poliţie, printre care şi intimatul P.I.
În ziua de 30 decembrie 2009, intimatul a constatat că arborii indicaţi de petent erau proaspăt tăiaţi, i-a identificat pe cei doi, în sensul că i-a întors la locul respectiv pentru verificări, dar nu a întocmit un proces-verbal de constatare în acest sens.
În acelaşi mod petiţionarul a procedat şi în ziua de 31 decembrie 2009, apelând încă odată numărul de urgenţă 112, intimatul P.I. s-a deplasat din nou la faţa locului şi a procedat în acelaşi mod.
Faţă de actele dosarului Curtea a constatat că susţinerile petiţionarului sunt neîntemeiate, nerezultând nici un indiciu că ar fi fost comise fapte de natură penală de către intimatul P.I.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul G.Ş. solicitând admiterea lui, casarea sentinţei penale şi admiterea plângerii formulate.
La termenul de judecată din data de 14 februarie 2012 procurorul a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate de petiţionar, solicitând admiterea ei şi respingerea recursului, ca inadmisibil.
Având în vedere că excepţia inadmisibilităţii recursului face de prisos cercetarea fondului în cazul în care este admisă şi, ca atare soluţionarea ei este esenţială şi prioritară, Înalta Curte va examina calea de atac promovată de petiţionar numai prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii";.
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a soluţionat plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată la 28 septembrie 2011, când a pronunţat sentinţa nr. 139, aşa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispoziţiior art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, sentinţa penală nr. 139 din 28 septembrie 2011, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menţionată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.
Faţă de cele arătat anterior Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiţionarul G.Ş., ca inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum era acest text în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul G.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 139 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 411/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
