ICCJ. Decizia nr. 408/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 408/2012
Dosar nr. 771/45/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului declarat,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131 din 6 octombrie 2011 Curtea de Apel Iaşi a respins, ca inadmisibilă, plângerea petiţionarului, întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile de promovare a unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul solicitând admiterea lui, casarea sentinţei penale şi să se strămute cauza la o altă instanţă. Totodată prin motivele de recurs petiţionarul a solicitat judecarea cauzei în absenţa sa.
Având în vedere că excepţia inadmisibilităţii recursului primează în raport de celelalte aspecte învederate de petiţionar prin motivele de recurs, fiind o excepţie care face de prisos cercetarea fondului în cazul în care este admisă şi, ca atare soluţionarea ei este esenţială şi prioritară, Înalta Curte va examina calea de atac promovată numai prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 38514 şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestcra, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, pe de o parte, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă.
Coroborând cele două texte de lege menţionate anterior se observă că hotărârile prin care se soluţionează plângerile formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, sunt definitive, nefiind supuse nici unei căi de atac.
Sentinţa Curţii de Apel Iaşi este definitivă, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a modificărilor aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010, astfel că nu mai poate fi promovată nici o cale de atac împotriva ei.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.l. împotriva sentinţei penale nr. 131 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 404/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 409/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
