ICCJ. Decizia nr. 4117/2012. Penal. Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4117/2012

Dosar nr. 221/64/2011

Şedinţa publică din 12 decembrie 2012

Deliberând asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov înregistrat sub nr. 155/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.M. cercetată sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. şi B.M.I. cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor pedepsite de art. 290 C. pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată), art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (instigare la fals intelectual), art. 25 raportat la art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. (instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată), art. 291 C. pen. (uz de fals), art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. (participaţie improprie la fals intelectual).

Prin sentinţa penală nr. 35/F din 22 februarie 2012 Curtea de apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 74¹, art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata M.M. - pentru săvârşirea infracţiunii abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată la pedeapsa amenzii penale în sumă de 5000 RON.

În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi b) raportat la art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpata M.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. d) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, respectiv cea a închisorii de 2 luni, la care nu s-a adăugat şi pedeapsa amenzii cu aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a suspendat executarea pedepsei accesorii.

A constatat recuperat în integralitate prejudiciul cauzat părţilor civile B.V. şi B.C.

În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea totală a procurii speciale autentificată din 21 august 2009 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.I.T. şi M.M.

A constatat că contractul de vânzare-cumpărare autentificat, din 23 septembrie 2009 de către notarul public T.V., perfectat în baza procurii mai sus menţionată, a fost revocat pe cale convenţională în baza contractului autentificat din 29 decembrie 2010 de către notarul public P.I.

A fost ridicată menţiunea din cartea funciară nr. C1 Braşov de la rubrica privind proprietatea operată la cererea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov în baza încheierii din 06 octombrie 2010 a Biroului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov pronunţată în Dosarul nr. 81861 din 28 septembrie 2010.

A fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 3.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data de 21 august 2009, s-a autentificat de către inculpata M.M. înscrisul denumit „procură” în temeiul căruia părţile vătămate B.V. şi B.C. l-au împuternicit pe inculpatul B.M.I. ca în numele lor să îndeplinească toate procedurile şi formalităţile legale în scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobiliară, la preţul şi în condiţiile pe care le va considera mai favorabile, să încaseze preţul vânzării şi să-i reprezinte în faţa autorităţilor de orice fel şi orice grad, autentificare materializată fără ca în prealabil să se stabilească identitatea părţilor implicate, cerinţă inserată în cuprinsul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 sau fără ca anterior să se fi luat act de poziţia părţilor care au figurat în act art. 60 obligând notarul public ca după citirea actului să întrebe părţile dacă au înţeles conţinutul şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa estra. În baza acestei procuri, care nu figura a fi revocată, la data de 23 septembrie 2009 s-a autentificat la sediul Biroului Notarului Public T.V. contractul de vânzare-cumpărare perfectat între inculpatul B.M.I., în calitate de mandatar al părţilor vătămate şi numitul C.V. în calitate de cumpărător, autentificare urmată de executarea prestaţiilor la care părţile s-au obligat şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit.

În faza de urmărire penală s-a procedat la evaluarea imobilului vândut, compus din construcţie şi teren aferent, funcţie de valoarea lui de piaţă, cât şi la efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de natură grafică în care s-a concluzionat că semnăturile aplicate la rubrica „mandanţi” de pe procura în discuţie au fost executate de către inculpatul B.M.I., concluzii pe care acesta şi le-a însuşit necondiţionat.

În faţa instanţei, verificându-se poziţia ambilor inculpaţi relativ la recunoaşterea vinovăţiei lor, mai precis la aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. s-a constatat că doar inculpatul B.M.I. a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta recunoscând în totalitate faptele cercete, inculpata M.M. arătând că nu înţelege să se prevaleze de aceast text de lege, aspect ce a antrenat disjungerea cauzei în ceea ce o priveşte şi formarea unui alt dosar.

În dosarul nou format, instanţa a procedat la ascultarea inculpatei, declaraţia sa fiind anexată, la audierea părţilor vătămate B.C. şi B.V. care au susţinut că au reintrat în posesia imobilului, li s-a decontat contravaloarea chiriei pe care au plătit-o pentru folosinţa altui spaţiu precum şi cheltuielile de judecată aferente, la ascultarea în calitate de martor a numitului B.M.I., s-au audiat martorii indicaţi în rechizitoriu, dar şi martorii solicitaţi în apărare.

Curtea a reţinut şi analizat:

- depoziţia mandatarului B.M.I. potrivit căruia, atunci când inculpata i-a solicitat buletinele mandanţilor i-a specificat că aceştia sunt în Canada şi nu au cum să-i trimită actele lor de identitate, susţinând că „deşi inculpata M.M. în primă fază nu a fost de acord să elibereze acea procură, ulterior a cedat spunându-mi că ne cunoaşte de foarte mult timp şi are cunoştinţă că sunt în relaţii foarte bune cu fratele meu”, parte vătămată în dosar, specificând expres că „am semnat procura la rubrica mandanţi, dar nu în prezenţa inculpatei, care din câte îmi amintesc era ieşită. Am aplicat practic două semnături în locul fratelui şi a cumnatei mele însă nu-mi amintesc dacă era cineva de faţă când am aplicat cele două semnături”, adăugând „ca să mă creadă doamna notar că am un potenţial cumpărător l-am cooptat pe socrul meu care să figureze ca şi cumpărător pentru antecontractul de vânzare-cumpărare, acesta dându-se drept cumpărătorul imobilului, însă nu am mai perfectat actul de vânzare la acel cabinet notarial pentru ca doamna notar să nu mai ştie nimic relativ la această operaţiune”. Totodată acest martor a relatat că „semnăturile le-am aplicat în fals în cadrul biroului notarial, dar nu-mi amintesc exact unde anume, neputând localiza acel loc (...) ca să par cât mai credibil în faţa inculpatei şi pentru ca aceasta să nu revoce procura l-am dus în faţa sa pe socrul meu pe care l-am prezentat ca un potent cumpărător (...) primul act încheiat de inculpată a fost procura după care a urmat antecontractul de vânzare-cumpărare (...) socrului meu i-am spus că am găsit un cumpărător care urmează să facă rost de toată suma de bani şi am preferat ca până la acel moment să facem un antecontract pentru a fi cât mai credibil (...) am minţit pe toată lumea din jurul meu încercând să-mi protejez familia, evitând un posibil divorţ (...) eu nu am avut acces la originalele actului de proprietate, iar înainte de vânzare l-am dus pe cumpărător să identifice şi să cunoască acel imobil având cheile asupra mea date chiar de fratele meu (...) am avut nişte lucruri de dus în acel spaţiu scop în care fratele meu mi-a dat cheile (...) cheile le-am avut asupra mea în două scopuri, respectiv depozitarea unor bunuri personale în acel spaţiu şi găsirea unor potenţiali cumpărători, care urmau să şi vadă respectiva construcţie”.

- declaraţiile părţilor vătămate care au susţinut că deşi nu au avut nimic de obiectat cu privire la activitatea profesională desfășurată de inculpată până la acel moment, apelând şi anterior la serviciile sale, nu au avut cunoştinţă de existenţa acelei procuri, iar la momentul la care au abordat-o pe inculpată aceasta le-a specificat că a făcut autentificarea „din milă pentru fratele meu” care îi spusese că mandanții se aflau în Canada, iar el nu a avut unde locui, inculpata cunoscând că se comportau anterior „ca doi fraţi buni”, B.C. făcând precizarea că „actul meu de identitate s-a aflat în permanenţă în posesia mea iar B.M.I. nu mi l-a solicitat într-un anumit scop şi de altfel nici eu nu i l-aş fi dat”, afirmând că „inculpata a folosit cuvântul din mila cumnatului meu spunând că nu ştie unde i-a fost capul”.

- depoziţia martorei M.G., notar public la biroul căruia a figurat ca şi angajată partea vătămată B.C. şi care a încercat să depună diligenţe în vederea soluţionării diferendului pe cale amiabilă după ce în prealabil ceruse un extras informativ de carte funciară cu privire la imobilul angajatei sale, constatând că aceasta nu a mai deţinut nici un titlu asupra respectivului imobil şi-l abordase pe notarul care a autentificat operaţiunea vânzării care i-a şi comunicat un exemplar al procurii ce a stat la baza încheierii contractului. Această martoră a susţinut că „am sunat-o pe inculpată întrucât ea a autentificat respectiva procură, rugând-o să vină la sediul biroului meu notarial şi să încercăm remedierea situaţiei pe cale amiabilă. Inculpata a acceptat invitaţia, a venit însă am constatat că se simţea rău şi că nu-şi amintea exact ce s-a întâmplat în ziua respectivă, îmi dădea răspunsuri contradictorii, însă am convenit să găsim o soluţie pentru toate părţile implicate. Deşi iniţial inculpata mi-a părut că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat, după câteva minute, când am revenit în prezenţa angajatei mele şi a soţului acesteia cu întrebarea cine a semnat procura în locul secretarei mele care în ziua eliberării procurii s-a aflat la cabinetul meu, mi-a spus că o altă persoană, făcând referire la cumnata acesteia (...) din modul în care s-a derulat această discuţie am sesizat că inculpata era confuză, întrucât dădea răspunsuri contradictorii, ba că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat întrucât era multă lume în biroul său în acea zi, ba că semnătura a fost aplicată de cumnata angajatei mele”.

- declaraţia martorului U.C. care a confirmat faptul însoţirii ginerelui său B.M.I. la sediul biroului notarial în vederea încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare unde a precizat un fapt nereal, respectiv că ar fi fost un posibil cumpărător al imobilului, spunându-i-se de către B.M.I. că intenţionează să încaseze de la cumpărătorul găsit o sumă mai mare decât cea menţionată scriptic pentru a-şi opri o parte, martorul având la acel moment convingerea că ginerele său este coproprietar al respectivului imobil, dorind doar să-l ajute să obţină o sumă de bani de care fratele lui să nu ştie, având practic convingerea că „acel antecontract îşi va pierde valabilitatea după un anumit timp în care să nu se fi materializat faptele pentru care el s-a încheiat”. Martorul a susţinut că „la momentul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare fiica mea nu ne-a însoţit, am fost doar eu şi B.M.I. iar atunci când am ajuns la doamna notar actul era deja redactat fiind doar completat cu datele mele din buletinul care mi s-a solicitat”.

- concluziile inserate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică în raport cu care semnăturile aplicate pe procură la rubrica mandanți nu au aparţinut persoanelor nominalizate în document, aspect reieşit din examinarea comparativă a semnăturilor în litigiu cu cele de comparaţie.

Curtea a mai reţinut că notarul public a fost învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi a avut statutul unei funcţii autonome (art. 3 din Legea nr. 36/1995), încât actul de îndeplinit, purtând sigiliul şi semnătura sa este unul de autoritate publică şi a avut forţa probantă prevăzută de lege, notarul putând deveni subiect activ al infracţiunilor săvârşite cu prilejul întocmirii înscrisului oficial.

În drept s-a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, putând fi comisă numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care agentul era îndreptăţit să procedeze. Autorul nu îndeplineşte actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru ori, dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător. Prin noţiunea de „act” în sensul normei de incriminare se înţelege o acţiune, operaţiune, activitate care intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale subiectului activ. Îndeplinirea necorespunzătoare a unui act înseamnă realizarea lui cu încălcarea cerinţelor de fond şi formă, incompletă sau cu întârziere faţă de timpul când trebuia îndeplinit. Prin urmare, prin expresia îndeplineşte actul în mod defectuos se înţelege îndeplinirea făcută altfel decât se cuvenea să fie efectuată, adică în alte condiţii decât prevede legea. Defectuozitatea în îndeplinire poate privi conţinutul, forma, întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condiţiile de efectuare. În speţă, comisiunea îndeplinirii actului în mod defectuos a fost săvârşită de un notar public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale şi s-a răsfrânt asupra intereselor legale ale părţilor vătămate. Prin expresia „interes legal” s-a înţeles acel interes care a fost ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă. Inculpata s-a comportat incorect, şi-a exercitat incorect atribuţiile legale căzute în sarcina sa, întocmind şi autentificând o procură fără ca mandanţii să fie prezenţi, fără a verifica şi stabili, în prealabil, identitatea părţilor, or, abuzul înseamnă o faptă comisă cu intenţie şi nu din culpă.

Curtea a apreciat că martorii audiaţi nu au făcut referiri la fapte auzite, la zvonuri de o acută notorietate, a căror sursă primară să fi fost imprecisă, nedeterminată, depoziţiile martorilor în acuzare au fost în concordanţă, în privinţa faptului principal şi a circumstanţelor esenţiale legate de activitatea infracţională, corelându-se cu aspectele reliefate de părţile vătămate, dar și faptul că împrejurarea că declaraţiile martorilor în apărare datorită relaţiilor de colegialitate au deformat din punct de vedere al obiectivităţii datele realului.

Curtea a apreciat de asemenea ca relevant aspectul că înscrisul constatator al manifestării de voinţă, adică suportul material care s-a consemnat ori a redat manifestarea de voinţă exprimată, înscris apt de a produce efecte juridice (procura), a fost depus la sediul unui alt birou notarial în vederea perfectării contractului translativ de proprietate, a fost folosit efectiv, adică depus, prezentat şi invocat ca dovadă a conţinutului său. Paşii legali, premergători, operaţiunii de autentificare propriu-zisă a unei procuri, reliefaţi şi de martorii T.V. şi T.I., respectiv verificarea existenţei înscrisurilor cerute (titlul de proprietate, eventual extras de carte funciară, buletinul de identitate şi certificatul de căsătorie după caz), a identităţii părţilor implicate, mai precis a corespondenţei dintre fizionomia celui prezent şi cea de pe poza aplicată pe actul său de identitate (obligativitatea prezentării raportându-se doar la mandant sau mandanţi, în cazul mandatarilor fiind suficiente datele comunicate de către mandanţi), oferirea îndrumărilor necesare asupra efectelor juridice ale actului, redactarea conţinutului actului în discuţie potrivit voinţei părţilor, rechemarea părţilor implicate şi verificarea corespondenţei datelor lor reale de identificare cu cele reţinute în înscrisul respectiv, citirea în prezenţa lor, cuvânt cu cuvânt, de către notar a textului acestuia, înmânarea actului acestora pentru lecturarea şi eventual verificarea făcută cu privire la datele proprii de identificare, multiplicarea în numărul de exemplare solicitat, semnarea în prezenţa notarului a procurii redactate.

Valoarea de piaţă a imobilului în discuţie la data faptei, reieşită din expertiza judiciară de la dosar, valoare care s-a ridicat la suma de 52.500 euro, data de referinţă fiind cea din luna septembrie 2009 şi nu cea din prezent.

Obiectul cercetării l-a constituit, pe de o parte, o infracţiune de serviciu inclusă în Titlul VI capitolul I C. pen. şi, pe de altă parte, o infracţiune descrisă în Titlul VII capitolul II C. pen., ceea ce denotă că falsul intelectual reţinut în sarcina inculpatei nu a fost o infracţiune de serviciu, iar starea de fapt precizată mai sus nu a generat o singură infracţiune, cea prevăzută de art. 289 C. pen. S-a săvârșit o faptă de către un subiect activ calificat, inculpata, notar public, aceasta neverificând, în prealabil, identitatea părţilor, cerinţă impusă prin alin. (1) al art. 58 din Legea nr. 36/1995, după cum nu a dispus ca semnarea actului să se efectueze în faţa sa, conform art. 65, iar denaturându-se astfel conţinutului unui înscris autentic cu valoare probatorie, făcută chiar cu prilejul întocmirii acestuia. Dacă în cadrul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. obiectul juridic special a fost reprezentat de relaţiile sociale de serviciu, pentru protejarea cărora a fost necesar ca orice funcţionar public să-şi îndeplinească atribuţiile conform statutului său juridic, evitând astfel să aducă atingere intereselor legale ale unei persoane, în cazul infracţiunii de fals s-a pus accent pe încrederea publică în înscrisurile producătoare de consecinţe juridice, în autenticitatea sau veridicitatea acestor înscrisuri, în adevărul pe care ar fi trebuit să-l exprime. Atribuţiile căzute în sarcina inculpatei ca şi notar public, au fost unele legale, ea comiţând fapta în cadrul atribuţiilor sale de serviciu şi nu ale altuia, neparcurgând toţi paşii prealabili unei autentificări, atestând, cu prilejul acesteia, o împrejurare neconformă realităţii, deşi era îndrituită prin lege să construiască înscrisul respectiv, care odată intrat în circuitul civil a produs efecte juridice. Această îndrituire legală a fost conferită doar ei, nu şi angajaţilor săi. Procura, ce a avut aptitudinea de a genera alte consecinţe juridice, fiind opusă unui alt notar public pentru a se perfecta actul translativ de proprietate, s-a raportat la o împrejurare nereală, la un consimţământ al mandanţilor inexistent practic.

Instanța de fond a mai reținut atitudinea oscilantă a inculpatei pe parcursul derulării întregului proces penal, atitudinea inculpatei după săvârşirea infracţiunilor, rezultată din prezentarea sa benevolă în faţa autorităţii, diligenţele depuse pentru repunerea părţilor civile într-o situaţie cât mai apropiată posibil de aceea avută anterior producerii faptului prejudiciabil, acestea reintrând în posesia imobilului în litigiu, urmare a rambursării de către inculpată a preţului plătit de către cumpărătorul de bună credinţă martorului B.M.I., rambursare urmată de revocarea consensuală a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul procurii autentificate de inculpată.

Instanța de fond a mai reţinut aceea că declaraţiile unui inculpat au avut valoare probantă condiţionată de existenţa altor probe care să confirme veracitatea lor, că divizibilitatea dă posibilitatea instanţei să considere ca adevărată numai acea parte din declaraţia unui inculpat care se coroborează cu toate celelalte probe şi să înlăture ca neadevărată altă parte a declaraţiei sale dacă aceasta nu este confirmată de ansamblul probelor, de pildă asupra susţinerii făcută în faţa procurorului de caz în sensul că procura a fost semnată în prezenţa sa de către părţile civile, ca şi mandanţi, a revenit în faţa instanţei, când a afirmat că „greşeala mea a fost că nu am procedat la autentificarea procurii după identificarea mandanţilor”.

În favoarea inculpatei s-a reţinut incidenţa principiul ultraactivităţii legii penale vechi care a însemnat aplicarea, încă un timp oarecare a legii vechi, deşi a intrat în vigoare legea nouă, principiu întemeiat pe cerinţa ca reacţiunea socială, mai favorabilă inculpatului, să se aplice şi acelor fapte penale comise sub imperiul ei, care au rămas nerezolvate înlăuntrul perioadei de acţiune a acesteia, în speţă, fiind incidente atât la data autentificării procurii cât şi la momentul sesizării instanţei dispoziţiile art. 74¹ C. pen., mai favorabile sub aspectul condiţiilor de pedepsire, faţă de care în ipoteza în care în cursul urmăririi penale sau al judecăţii inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate (aspect materializat şi de către inculpata M.M.), şi mai mult în situaţia în care prejudiciul cauzat şi recuperat este mai mare de 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda (în speţă valoarea de piaţă a imobilului în discuţie, la nivelul anului 2009 fiind de 52.500 euro), pentru a asigura o aplicare integrală şi nediscriminatorie a principiului legii penale mai favorabile, optând din acest punct de vedere asupra dispoziţiilor mai favorabile inserate în art. 74¹ C. pen., luând în considerare şi coordonatele expuse în art. 72 C. pen., absenţa antecedentelor judiciare, stăruinţa depusă de inculpată pentru a înlătura rezultatul infracţiunii şi a restabili situaţia anterioară, dar şi conduita sa procesuală oscilantă, pericolul social concret al faptei reclamate soldată cu pierderea abuzivă a dreptului de proprietate imobiliară, cu vătămarea unui interes legal al părţilor vătămate, date fiind şi atribuţiile avute de inculpată în exerciţiul funcţiei, aplică acesteia pedeapsa amenzii în cuantum de 5000 RON pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen., şi respectiv 2 luni închisoare pentru cea de fals intelectual, date fiind şi limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru aceste infracţiuni care acced în câmpul incriminării, tulburarea adusă ordinii juridice dar şi mediului social. Pedepsele aplicate au fost în aşa fel alese şi dozate încât nu i-a provocat suferinţe excesive, nu a supus-o pe inculpată unui spor de privaţiuni ori restricţii nenecesar pentru a-i corecta conduita, ci dimpotrivă au fost perfect adaptate cazului individual concret, sunt adecvate nu numai în raport cu faptele săvârşite, care rămân în centrul procesului de individualizare, dar şi cu periculozitatea inculpatei, cu şansele de reeducare pe care ea le prezintă. Curtea a apreciat că în aceste pedepse s-au reflectat pericolul social concret, propriu fiecărei infracţiuni săvârşite. Faptele, prin maniera şi ambianţa în care au fost comise, prin rezultatul produs, au dobândit periculozitatea socială specifică unei infracţiuni, iar circumstanţele atenuante judiciare s-au soldat cu atenuarea pedepselor. În efectuarea operaţiunii de individualizare judiciară a pedepselor punctul de plecare l-a constituit faptele penale, privite în raport cu complexul de date care a indicat periculozitatea lor socială, însă nu au fost omise nici persoana inculpatei, sub multiplele sale aspecte, raporturile dintre criteriile de individualizare.

Văzând că avem două infracţiuni săvârşite de una şi aceeaşi persoană înainte de condamnarea sa definitivă pentru vreuna din ele, ţinând seama că atunci când concursul de infracţiuni este alcătuit numai din două fapte penale, sancţionate una cu închisoarea, iar cealaltă cu amenda se aplică pedeapsa închisorii la care se poate adăuga amenda, în total sau în parte, creându-se fie posibilitatea aplicării numai a pedepsei celei mai grave, fie a aplicării ambelor pedepse în sistemul cumulului aritmetic (cu o adiţionare totală sau parţială a amenzii), Curtea, făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. d) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, cea a închisorii de 2 luni la care nu s-a mai adăugat pedeapsa amenzii, date fiind tocmai circumstanţele personale incidente şi diligenţele depuse în scopul restabilirii situaţiei anterioare.

Sesizând aptitudinea subiectivă a inculpatei de a se îndrepta prin autoreeducare, apreciind că pe durata unui termen de încercare inculpata a trăit sub ameninţarea consecinţelor mai grave pe care a fost ţinută să le suporte în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, sens în care face aplicaţiunea prevăzută de art. 81 C. pen., stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni ce a constituit practic o perioadă de verificare a conduitei inculpatei, spre a se vedea dacă încrederea ce i s-a acordat a fost sau nu justificată.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate Curtea a suspendat şi executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, pe de o parte a constatat recuperat în întregime prejudiciul cauzat, iar pe de altă parte, în baza art. 348 C. pen. a dispus desfiinţarea totală a procurii speciale autentificată din 21 august 2009 la Biroul Notarului Public Asociaţi M.I.T. şi M.M., constatând că contractul de vânzare-cumpărare autentificat ulterior în baza acesteia de către notarul public T.V. a fost revocat pe cale convenţională, părţile fiind repuse în situaţia anterioară.

Totodată, Curtea a dispus ridicarea notării menţiunilor din cartea funciară nr. C1 Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. C2) operate la rubrica privind proprietatea la cererea procurorului de caz în baza încheierii din 06 octombrie 2010 a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov pe motivul greșitei individualizări a pedepselor şi inculpata M.M. pentru următoarele motive:

A. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească nelegală care se fundamentează pe probe obţinute în mod ilegal (sentinţa penală nr. 25/F din 22 februarie 2011 pronunţată de către instanţa de fond).

l. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal începerea urmăririi penale în prezenta cauzaă prin încălcarea flagrantă a principiului legalităţii.

Prin rezoluţia din data de 10 iunie 2010 orele 09,30 (dosar de urmărire penală) s-a dispus de către organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov în mod nelegal, începerea urmăririi penale faţă de recurenta-inculpată cu motivaţia "având în vedere faptele sesizate prin plângerea penală formulată de către numiţii B.V. şi B.C. şi actele de urmărire penală administrate până în prezent".

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea principiului legalităţii, al prezumţiei de nevinovăţie şi al dreptului la apărare, întrucât au fost efectuate o serie de activităţi de urmărire penală, inainte de a se dispune în mod legal începerea urmăririi penale, în raport de dispoziţiile art. 2, art. 200, art. 224, art. 228 C. proc. pen.

În plus, dispoziţiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., indicate ca temei de drept în rezoluţia de începere a urmăririi penale, nu permit organelor de urmărire penală efectuarea de activităţi de urmărire penală înainte de începerea urmăririi penale.

Mai mult decât atât, plângerea penală formulată de către numiţii B.V. şi B.C. reprezintă doar un act de sesizare al organelor judiciare şi nu reprezintă probă sau mijloc de probă, astfel încât a fost indicată în mod greşit ca temei de fapt pentru începerea urmăririi penale.

2. Rezoluţia din data de 10 iunie 2010 orele 09,30 a organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nu este motivată în fapt, astfel cum obligă dispoziţiile imperative ale art. 203 C. proc. pen., ci conţine doar o serie de afirmaţii, fără nici un suport probator.

Dispoziţiile art. 203 C. proc. pen. obliga organele de urmărire penală să dispună asupra actelor şi măsurilor procesuale, doar prin rezoluţie motivată, atât în fapt, cât şi în drept, lucru ce nu s-a realizat în speţa dedusă judecăţii.

3. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal efectuarea şi administrarea unor probe în cadrul urmăririi penale.

a. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice prin rezoluţia din data de 21 mai 2010 (dosar de urmărire penală), prin încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 112 şi art. 203 C. proc. pen.

Rezoluţia din data de 21 mai 2010 nu este motivată, astfel cum obliga dispoziţiile art. 203 şi nici nu este justificată în raport de dispoziţiile art. 112, în sensul că nu a fost demonstrată de către organele de urmărire penală faptul că în cauză a existat un pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt.

Organele de urmărire penală s-au limitat doar la a menţiona că "se impune efectuarea în cauza a unei constatări tehnico-ştiinţifice grafologice", fără a se preciza care sunt argumentele de fapt şi de drept care impun efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice.

b. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice grafologice prin rezoluţia din data de 21 mai 2010.

Din punct de vedere ştiinţific şi al tehnicii criminalistice, constatarea tehnico-ştiinţifică grafologică are ca obiect studierea trăsăturilor de caracter ale unei persoane fizice, pe baza caracteristicilor generale sau individuale ale scrisului de mână.

În cauză, după începerea urmăririi penale, se putea dispune cel mult, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice grafice sau grafoscopice.

Din acest punct de vedere, există o contrazicere între considerentele rezoluţiei din data de 21 mai 2010 în care se menţionează că "se impune efctuarea în cauză a unei constatări tehnico-ştiinţifice grafologice" şi dispozitivul aceleiaşi rezoluţii, în care se prevede efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice grafice.

c. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice prin rezoluţia din data de 21 mai 2010 înainte de a se dispune începerea urmăririi penale în prezenta cauză, prin rezoluţia din data de 10 iunie 2010 orele 09,30.

Potrivit dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 200, art. 202 coroborate cu dispoziţiile art. 62, art. 63, art. 64 prin raportare la dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., organele judiciare nu pot obţine probe în afara procesului penal, înante de a se dispune inceperea urmăririi penale, iar în cazul în care totuşi acest lucru se întâmpla, mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Pe cale de consecinţă, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 mai 2010 (dosar de urmărire penală) trebuie înlăturat din probatoriul cauzei.

d. Prin ordonanţa din data de 06 octombrie 2010 a organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov (dosar de urmărire penală) s-a dispus în mod nelegal efectuarea unei expertize tehnice de evaluare, prin încălcarea dispoziţiilor art. 116-120 C. proc. pen., care obliga organul de urmărire penală să dispună şi să efectueze o expertiză numai după ce în prealabil, în cauză, a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 120 C. proc. pen. care reglementează drepturile procesuale ale părţilor în cazul efectuării unei expertize, coroborate cu dispoziţiile art. 23 şi art. 24 C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 229 şi art. 235 C. proc. pen., rezultă că expertiza poate fi dispusă în cursul procesului penal doar dacă a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

e. Organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au dispus în mod nelegal efectuarea unei expertize tehnice de evaluare prin ordonanţa din data de 06 octombrie 2010, întrucât această expertiză trebuia dispusă numai prin rezoluţie, doar după ce în prealabl, în cauză, a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 203 C. proc. pen. organele de urmărire penală dispun asupra actelor şi măsurilor procesuale, prin ordonanţa, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri, prin rezoluţie motivată.

Dispoziţiile art. 116-125 C. proc. pen. nu prevăd posibilitatea sau obligaţia organelor de urmărire penală de a dispune efectuarea unei expertize prin ordonanţa, astfel încât din interpretarea dispoziţiilor art. 203 C. proc. pen., rezultă că expertiza tehnică de evaluare trebuia dispusă prin rezoluţie motivată, nu ordonanţă.

B. Probele propuse în apărare au fost ignorate şi îndepărtate în mod superficial şi nelegal din cadrul probatoriului, astfel încât a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie în ceea ce o priveşte pe recurenta-inculpată.

a. Prin ordonanţa din data de 06 octombrie 2010 a organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare având ca obiect stabilirea valorii de piaţă a imobilului situat în Braşov, strada M.

Prin ordonanţa din data de 15 octombrie 2010 a organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a admis participarea în calitate de expert parte la efectuarea expertizei, a domnului expert T.O.

Raportul de expertiza din 2010 realizat de către expertul judiciar I.V.S. la data de 07 decembrie 2010 a fost semnat de către domnul expert T.O. cu menţiunea "cu observaţii făcute separat".

Punctul de vedere al acestui expert se afla la dosarul de urmărire penală şi nu a fost contrazis de nici un alt mijloc de probă.

În plus, la dosarul cauzei se afla şi un raport de expertiză de evaluare extrajudiciară din data de 15 iulie 2010 care a stabilit în mod cert că valoarea de circulaţie a imobilului situat în Braşov, strada M. este de 44 000 de euro.

Potrivit dispoziţiilor art. 124 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează modalitatea de dispunere a unui supliment de expertiză, organele judiciare dispun efectuarea unui supliment de expertiză atunci când constată că expertiza nu este completă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 124 alin. (2) C. proc. pen., când se socoteşte necesar, se dispune chemarea expertului spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză.

Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile doar expertului tehnic judiciar şi nu expertului recomandat de către părţi.

Prin încălcarea acestor dispoziţii legale, atât organele de urmărire penală cât şi instanţa de judecată au dispus şi au realizat audierea expertului recomandat de către recurenta-inculpata, respectiv expert T.O. (dosar de urmărire penală-audiat în data de 07 septembrie 2010 în calitate de martor; dosar instanţa de fond nr. 221/64/2011 audiat în data de 14 septembrie 2011 în calitate de martor).

b. Probele propuse în apărare de către recurenta-inculpată au fost ignorate şi îndepartate în mod nelegal de către instanţa de fond (sentinţa penală nr. 25/F din 22 februarie 2012) cu justificarea arbitrară că "declaraţiile martorilor în apărare datorită relaţiilor de colegialitate deformează din punct de vedere al obiectivităţii datele realului", fără a se motiva în vreun fel această simplă afirmaţie.

Declaraţia martorei T.I.M., notar public, audiată în data de 18 ianuarie 2012 (dosar instanţa de fond) reprezintă o probă concludentă şi utilă pe situaţia de fapt, care nu poate fi înlăturată din cadrul probatoriului decât motivat, aspect care nu se regăseşte în speţa de faţă.

C. Instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală prin încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi a principiului legalităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov înregistrat sub nr. 155/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată a recurentei-inculpata precum şi a inculpatului B.M.I.

În data de 23 februarie 2011 prin încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, în cadrul Dosarului nr. 1089/64/2010, instanţa de fond - Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a dispus în mod nelegal disjungerea cauzei şi formarea unui alt dosar în ceea ce o priveşte pe recurenta-inculpată, situaţie care nu este prevăzută şi nici permisă de către dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Mai mult decât atât, prin încălcarea flagrantă a rolului activ prevăzut de către dispoziţiile art. 287 C. proc. pen. şi a principiului legalităţii, instanţa de fond a pus în vedere inculpatului B.M.I. să se prezinte la termeni ce se va acorda, pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul ce se va forma ca urmare a disjungerii.

Inculpatul B.M.I. a fost audiat in mod nelegal de către instanţa de fond în data de 22 iunie 2011 în cadrul dosarului nou format, respectiv nr. 221/64/2011.

Apreciem ca prin toate aceste măsuri luate de către instanţa de fond a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie în ceea ce o priveşte pe recurenta-inculpată.

D. Probatoriul aflat la dosarul cauzei nu a fost administrat în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate de către instanţa de fond care şi-a format opinia cu privire la prezenta cauza şi a expus-o pe larg în cadrul sentinţei penale nr. 22F din 02 martie 2011 pronunţată în dosarul iniţial, respectiv nr. 1089/64/2010.

În această situaţie, consideram că judecătorul care a soluţionat cauza prin aplicarea procedurii simplificate, prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. este incompatibil întrucât şi-a exprimat părerea şi cu privire la soluţia care s-ar putea pronunţa în cauza respectivă privind celalalt inculpat.

În consecinţă, ori de câte ori un judecător exprimă o părere, o judecată de valoare, redă o situaţie de fapt din care ar putea rezulta că şi-a format o opinie asupra soluţiei pe fond ce poate fi pronunţată în cauza pe care o judecă, sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., datorită lipsei imparţialităţii subiective a instanţei, ceea ce s-a întâmplat şi în speţa de faţă.

Pentru toate aceste argumente de fapt şi de drept, s-a solicitat admiterea recursul declarat de către recurenta-inculpata M.M., în temeiul dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) prin raportare la dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.

Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate şi a cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct 14, 17¹ C. proc. pen., apreciază căile de atac ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit pct. 17¹, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii aceasta poate fi casată de către instanța de recurs. Încălcările legii au fost învederate în motivele scrise și au fost susținute oral în ședință și se referă, în esență, la legalitatea obținerii mijloacelor de probă și la imparțialitatea judecății.

Instanţa de fond, în urma unei riguroase analize a ansamblului probator, a reţinut corect situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatei.

Din perspectiva atitudinii inculpatei în cursul procedurii se constată că deși, printr-un efort financiar considerabil, a acoperit prejudiciul plătind suma de 81.000 euro părții civile, nu a avut o atitudine concretizată în recunoașterea faptelor cercetate, aceasta încercând să denatureze elemente esențiale ale activității infracționale în intenția de a minimiza contribuția sa și eventual a obține o schimbare de încadrare juridică în contextul în care a susținut că a săvârșit numai o ”neglijență constând în neidentificarea mandanților” la întocmirea procurii notariale. Potrivit art. 51 din Legea nr. 36/1995, republicată și modificată, notarul este obligat să procedeze la verificarea identităţii părților, în vederea încheierii unui act sau îndeplinirii unei proceduri notariale. În contextul îndeplinirii defectuase a îndatoririlor de serviciu distincția între infracțiunile de neglijență în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, se realizează având în vedere poziția subiectivă. Inculpata a ignorat obligațiile legale principale ce guvernează activitatea notarului, acționând în această modalitate deplin asumat, iar nu din culpă ori neglijență profesională. Martorul invocat în apărare T.M.I., notar asociat în cadrul aceluiași birou notarial, nu a susținut că pentru semnarea procurii s-au prezentat toate părțile, fie acestea identificate cu acte de stare civilă sau nu, ci numai faptul că l-a observat pe numitul B.M.I. în cadrul notariatului. De altfel, raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică a atestat faptul că semnăturile de la rubrica ”mandanți” au fost realizate tot de către mandatarul B.M.I. În concluzie acesta a fost singurul prezent în cadrul biroului notarial pentru întocmirea și semnarea acestui act. Ca urmare nu se poate susține o simplă neglijență în contextul în care inculpata prin modalitatea în care a acționat la încheierea acelui act a creat cadrul favorabil ca numitul B.M.I. să semneze singur toate rubricile actului, atât pentru mandanți cât și pentru mandatar.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de inculpată se constată următoarele:

Prin rezoluția din data de 10 iunie 2010, s-a început urmărirea penală față de inculpată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 rap. la art. 246¹ C. pen., 289 C. pen., 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen., la acel moment procesual fiind întrunite exigențele art. 228 alin. (1) C. proc. pen. Anterior acestui moment organul de cercetare penală, în faza actelor premergătoare, a strâns datele utile, întocmind un proces-verbal, conform art. 224 C. proc. pen., din cuprinsul căruia rezultă că verificările prealabile începerii urmăririi penale au constat în declarații olografe ale părților și martorilor, înscrisuri, raport de constatare tehnico-științifică de natură grafică.

Din dispozițiile C. proc. pen. (art. 228, 224) și din doctrină rezultă că probele ce se pot administra în această fază sunt limitate cantitativ la strîngerea datelor necesare începerii urmăririi penale și calitativ la cele ce nu pot fi administrate decât după declanșarea procesului penal (percheziția domiciliară). În ceea ce privește administrare unor expertize ori constatări tehnico-științifice se constată că legiuitorul nu a impus o condiție similară ca în cazul percheziției (art. 100 alin. (6) C. proc. pen. - percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale), acestea putând fundamenta actul procesual al începerii urmăririi penale. De altfel raportul de constatare tehnico-științifică de natură grafică, efectuat în faza actelor premergătoare, a respectat exigențele art. 112, 113 C. proc. pen. și, ca urmare, constituie mijloc de probă în prezenta cauză.

De asemenea, din interpretarea dispozițiilor invocate de apărare art. 120, 229 și 235 C. proc. pen. nu rezultă că expertizele pot fi dispuse și efectuate numai după punerea în miscare a acțiunii penale deoarece această interpretare este absurdă conducând la aceea că în cursul urmăririi penale nu pot fi administrate astfel de probatorii, în contextul în care rechizitoriul poate fi deopotrivă act de inculpare (care pune în mișcare acțiunea penală) și act de sesizare.

Inculpata a mai invocat faptul că nu au fost avute în vedere probatoriile administrate în apărare indicând în acest sens declarația martorei T.M.I. Analizând conținutul acestei declarații se constată că nu este apt să furnizeze o apărare eficientă care să îndepărteze concluzia îndeplinirii defectuoase de către inculpată a obligațiilor de serviciu, această declarație evidențiind condițiile de lucru din cadrul notariatului, prezența numitului B.M.I. și insistența acestuia în redactarea procurii: ”Sunt asociată cu inculpata M.M., ambele funcţionare în cadrul aceluiaşi birou notarial. În cursul zilei de 21 august 2009 eram în incinta acestui birou notarial şi îmi amintesc că numitul B.M.I. s-a prezentat două zile consecutiv, respectiv atât în 21, cât şi în ziua anterioară la biroul nostru care funcţiona la acel moment tot pe str. N.D.G., eu cunoscându-l anterior acestei date urmare a unei dezbateri succesorale operată la cabinetul nostru notarial. Pe data de 20 august el a venit la acest birou în cursul dimineţii, încât eu când m-am prezentat el era deja în încăperea unde se aflau şi angajatele noastre. Am asistat în mare parte la o discuţie purtată între inculpată şi B.M.I. care avea asupra sa un set de acte cu scopul de a le lăsa în lucru în vederea întocmirii unui contract de vânzare-cumpărare imobiliare. Ştiu că imobilul aparţinea fratelui acestuia şi soţiei sale, însă B.M.I. ne-a precizat că el s-a ocupat de ridicarea construcţiei, de acte şi că ar fi fost abilitat de fratele său să se ocupe de vânzare. B.M.I. susţinea că găsise un cumpărător şi nu voia să-l piardă, dată fiind începutul crizei economice. Eu am înţeles că urma să lase acele acte în lucru, iar la momentul semnării ar fi trebuit să se prezinte fratele lui împreună cu cumpărătorul. El a afirmat la acel moment de faţă şi cu mine că venind atunci când doreşte promitentul şi când va fi de faţă şi fratele meu. Nu-mi aduc aminte dacă fratele numitului B.M.I. se afla în străinătate, ceea ce pot afirma este că acesta a precizat că în urma discuţiilor telefonice cu fratele lui, urma a-l înştiinţa despre data fixată semnării efective a contractului. În cursul acelei zile B.M.I. a rămas aproape toată ziua in incinta biroului notarial şi la un moment dat pot preciza că efectiv ne deranja câtă vreme biroul era încărcat cu persoanele programate pentru diversele operaţiuni. Am întrebat-o pe inculpată motivul pentru care acesta nu a plecat, iar ea mi-a răspuns că îl aşteaptă, pe promitent. Consider că, staţionarea lui în acest birou s-a datorat intenţiei de a desluşi toate etapele necesare unei autentificări de contract, el participând la toate operaţiunile derulate în cursul zilei de 20 august. Către sfârșitul programului acesta a plecat, spunând că a fost înştiinţat de promitent că nu se poate prezenta. În cursul zilei de 21 august, zi extrem de aglomerată, B.M.I. s-a prezentat la biroul nostru notarial destul de devreme, zi în care eu personal nu am discutat cu el. La un moment dat am întrebat-o pe B.C., angajată a biroului notarial la ce anume lucrează, iar acesta mi-a spus că redactează procură pentru B.M.I. spunându-mi că face acest lucru pentru orice eventualitate care ar fi fost folosită, în ipoteza, în care fratele său nu s-ar fi putut prezenta în aceeaşi zi cu potenţialul cumpărător. M-a deranjat acest lucru iniţial, întrucât erau alte lucrări de redactat, motiv pentru care am şi întrebat-o din dispoziţia cui face acest lucru. Angajata mi-a răspuns că la rugămintea lui B.M.I. Precizez că, astfel de operaţiuni, în opinia mea minore, care percep practic un contract, pot fi efectuate şi de către angajaţii noștri, însă semnătura urma să fie aplicată de către mine, or de către inculpată. N-aş putea preciza dacă B.M.I. a fost însoţit de cineva în cursul zilei de 21 august, întrucât în biroul notarial era foarte multă lume. În ziua aceea a stat foarte mult afară, respectiv la locul de fumat unde se mai aflau şi alte persoane. Nu am fost de faţă când s-a semnat procura în discuţie şi nici antecontractul. Eu eram prinsă cu alte acte, respectiv cu alte activităţi, însă îmi amintesc că antecontractul s-a semnat în biroul colegei mele în prezenţa părţilor. Mai precizez încă o dată că nu am fost de faţă la momentul semnării procurii. Nu-i cunoscut pe fratele şi, respectiv cumnata numitului B.M.I. Deşi îl cunosc pe B.M.I. din 2006, de la momentul la care s-a prezentat în vederea unei dezbateri succesorale împreună cu mama sa, nu-mi amintesc fizionomia fratelui său care s-a prezentat doar în ziua semnării actelor finale, eu practic nu l-am văzut până în acea zi semnării actelor finale. Biroul nostru notarial are practic trei încăperi, respectiv una în care se redactează actele şi în care stau secretarele, alta cu destinaţie de birou folosit atât de inculpată, cât şi de mine, iar ultima avea destinaţie de cameră de consiliu cu o masă în mijloc şi scaune pe margine în care se amenaja şi casieria. Pentru a asigura confidenţialitatea înscrisurilor autentificate, eu şi cu inculpata ne împărţeam spaţiul folosit în vederea autentificării actelor respective, în sensul că dacă în biroul nostru rămânea una din noi cu clienţii săi, cealaltă îşi derula operaţiunile în camera de consiliu. Procurile, declaraţiile şi actele mai simple redactate după un anumit model, se semnează la ghişeul amenajat în acest scop în biroul angajatelor noastre, a secretarelor. Dacă se pune problema unui act cu conţinut mai scurt, de pildă şi anume procuri, după redactarea lui de către secretara, acesta se dădea la citit părţii interesate. În ipoteza în care părţile nu au de formulat obiecţiuni cu privire la aspectele încorporate în respectivul act, acesta se multiplica şi se pregăteşte, pentru semnat, râmând în aşteptare până eu sau colega mea puteam semna. În cazul unei procuri, semnarea de către părţile ce o vizau se efectua în camera în care se aflau secretarele după semnare operând identificarea părţilor. Ştiu că B.M.I. pe data de 20 august s-a prezentat cu originalele actului de proprietate, întrucât B.C. a efectuat copii după acestea pe care le-a păstrat pentru introducerea datelor necesare în calculator, remițându-i originalul posesorului. În cabinetul nostru notarial aceasta e practica, în sensul că dacă vânzătorul se prezintă cu originalul înscrisului ce-i atestă dreptul de proprietate imobiliară, noi recurgem la xerocopierea acestora, la înapoierea originalului către posesor, după o prealabilă verificare a lui de către noi ca şi notar. Eu reţin că B.M.I. avea în acea zi doar actele de proprietate în original. Nu pot să precizez sută la sută în acest sens. Îmi este greu datorită, propriilor mele atribuţii, să am o atenţie distributivă şi asupra persoanelor de care se ocupă colega mea. Procura a fost redactată de către angajata după un formular stas, pe baza datelor preluate de pe xerocopiile formularului de antecontract. Autentificarea procurii nu putea fi redactată fără ştirea colegii mele. Noi ca notar aveam obligaţia să verificăm conţinutul actului supus autentificării, verificând exactitatea menţiunilor referitoare la datele de stare civilă şi verificare a imobilului, după care recurgem la identificarea părţilor şi stabilirea calităţilor. Identificarea o facem pe baza actului lor de identitate sau oricărui act valabil cu poză care să cuprindă datele personale. Avem obligaţia de a verifica corespondenţa dintre fizionomia persoanei care se prezintă în faţa noastă şi cea a persoanei din actul de identitate. Dacă constatăm identitatea între persoana din faţa noastră şi cea din actul de identitate şi cea din actul redactat îl invităm să semneze acel act în faţa noastă, după care recurgem la autentificarea lui. În cazul unei procuri de vânzare în faţa noastră ca şi notar trebuie să fie prezent proprietarul care trebuie să facă dovada calităţii sale de proprietar şi să se legitimeze, confirmând că este persoana care pretinde că este. Când nu există dubiu cu privire la identitatea unei persoane, respectiv când în faţa noastră se prezintă un client pe care îl cunoaştem nu-i mai solicităm actul de identitate, însă noi putem face menţiunea că este cunoscută personal de către notar. Formularul de cerere de autentificare a unui act, se atașează actului în discuţie şi se semnează odată cu actul respectiv. Ştiu că la scurt timp după ce a aflat despre această problemă, cea supusă în discuţie părţilor s-a simţit foarte rău, nu a vrut să vorbească cu nimeni din birou iar la un moment dat a făcut o criză cardiacă pentru care am fost nevoită să solicit serviciul ambulanţei, unde a stat internată aproape două zile. A fost şocată de acuzele aduse de către părţile în discuţie. Ştiu că pentru aplanarea litigiului, inculpata se gândea la o răscumpărare ori a imobilului în discuţie, ori a unei alte construcţii, cât de cât asemănătoare. Îmi amintesc că am căutat prin diverse cotidiane diverse imobile spre vânzare. Părţile civile pretindeau o despăgubire de 150.000 de euro disproporţionată față de valoarea prejudiciului cauzat. La acel moment o casă la cheie se putea găsi şi cu 70.000 de euro. A încercat din răsputeri să repare prejudiciul, întrucât se simţea vinovată de situaţia ivită. În final, împrumutându-se din mai multe surse a reuşit să acumuleze suma necesară soluţionării diferendului pe cale amiabilă. Îmi tot spunea că B.M.I. este de vină, a păcălit-o. Inculpata este un om de o deosebită calitate, motiv pentru care am şi optat din 2006 să mă asociez cu ea, constatând că este un om corect, cinstit care nu ar dori să prejudicieze interesele nimănui şi care de cele mai multe ori venea în sprijinul părţii nu numai prin atribuții profesionale cât şi prin atribuţii extra profesionale dându-le diverse informaţii de natură a-i sprijini. Îmi pare foarte rău pentru tot ceea ce i s-a întâmplat. Viaţa inculpatei a devenit practic un iad din momentul în care a aflat că B.M.I. i-a vândut casa fratelui său. Din spiritul său de corectitudine, a încercat să-i despăgubească pe cei lezaţi prin această operaţiune. A plătit o datorie enormă şi a rămas cu datorii pe care va trebui să le plătească în timp. Inculpata îşi respecta întocmai obligaţiile profesionale inclusiv cele referitoare la identificarea părţilor şi din acest motiv nu-mi pot explica ce s-a întâmplat, dar probabil totul a fost premeditat şi pus la cale”.

În ceea ce privește încălcarea dispoziților art. 320¹ C. proc. pen., prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2011, constatându-se ca întemeiată cererea de aplicare a art. menționat în favoarea coinculpatului B.M.I., instanța de fond a reținut cauza în pronunțare, disjungând acțiunea penală exercitată față de inculpata M.M. și formând, față de aceasta, un nou dosar în care B.M.I. a dobândit calitatea de martor. Ulterior, în dosarul nou format, s-a formulat cerere de recuzare pe motiv că președintele de complet, pronunțând sentința de condamnare față de B.M.I., a devenit incompatibil în dosarul disjuns, cerere respinsă prin încheierea din data de 24 martie 2011.

Curtea constată că pronunțarea unei soluții în temeiul art. 320¹ C. proc. pen., față de unul dintre participanți, nu generează incompatibilitatea judecătorului față de faptele și făptuitorii ce se judecă separat. Decizia nr. 17/2012, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii a statuat în același sens, judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpaţi, nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate.

Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate conform art. 320¹ C. proc. pen. şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă.

Analizând hotărârea pronunțată față de numitul B.M.I., Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului nu s-a antepronunțat în privința vinovăției inculpatei M.M., făcând numai o analiză a situației juridice a coinculpatului, fără referire la probele ce susțineau acuzația față de inculpată și implicit fără o analiză a acestora.

Partea a invocat și cazul de casare prevăzut la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., constând în aceea că hotărârea poate fi casată atunci când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate faţă de inculpată au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale ale Codului, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Potrivit art. 74¹ C. pen., în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul Cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen, prevăzută de prezentul Cod, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) şi (2).

Astfel prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost integral acoperit de către inculpată, faptele intră sub incidența legii mai favorabile astfel cum a expus anterior prima instanță, fiind săvârșite la data de 21 august 2009, anterior introducerii art. 74¹ C. pen. prin Legea nr. 202/2010 și declarării acestui text ca neconstituțional prin Decizia nr. 573/2011, publicată în M. Of. nr. 363/25.05.2011.

Potrivit art. 76 lit. e) C. pen., invocat de apărare, ca efect al circumstanţelor atenuante, când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 RON.

Cuantumul pedepselor principale aplicate de prima instanţă este rezultatul reţinerii unei cauze legale de atenuare a răspunderii penale, - art. 74¹ C. pen. şi a circumstanţelor atenuante - art. 74 lit. a) şi b) C. pen.

În aceste condiţii pedepsele principale aplicate pentru infracţiunile cercetate în prezenta cauză, sunt orientate sub minimul special, însă în sarcina inculpatei se reţine, deopotrivă, şi starea de agravare referitoare la pluralitatea infracţională sub forma concursului, fără ca instanţa de fond să fi dat relevanţă dispoziţiilor speciale referitoare la sporirea sau agravarea pedepsei. Potrivit art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen., în caz de concurs între cauzele de agravare şi de atenuare, pedeapsa se stabileşte ţinându-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă. În caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor principale aplicate.

Ca urmare, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpată și Ministerul Public şi văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpata M.M. împotriva sentinţei penale nr. 25/F din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 4206/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 4063/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4117/2012. Penal. Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs