ICCJ. Decizia nr. 4207/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Tăinuirea (art. 221 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), falsificarea instrumentelor oficiale (art. 286 C.p.), folosirea instrumentelor oficiale false (287 C.p.), falsul intelectua

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4207/2012

Dosar nr. 2023/2/2012

Şedinţa publică din 19 decembrie 2012

Cu privire la recursul penal de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 30/F din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-au reţinut următoarele:

I. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, a fost condamnat inculpatul I.F., la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (1) şi (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

S-a constatat că faptele deduse prezentei judecăţi sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 3 mai 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, ce au făcut obiectul sentinţei de contopire nr. 93 din 12 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare.

S-au descontopit pedepsele contopite prin sentinţa penală nr. 93 din 12 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele astfel descontopite şi negraţiate, inculpatul I.F. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 1 an, în final 9 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, precum şi pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen., s-a dedus perioada executată de la 21 februarie 2001 la 24 februarie 2006 şi de la 20 iunie 2006 la 30 noiembrie 2006.

S-a menţinut liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 101 din 10 ianuarie 2006 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 525 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti.

II. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, a fost condamnat inculpatul L.G., la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

S-a constatat că faptele din prezenta sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 iunie 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, ale Tribunalului Militar Teritorial.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele concurente şi negraţiate, inculpatul L.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 10 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei rezultante principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. s-a dedus perioada executată de la 16 februarie 2001 la 12 noiembrie 2007.

III. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., a fost condamnată inculpata O.C.M., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. şi art. 80 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei în prezenta cauză, inculpata O.C.M. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

IV. În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul I.F. suma de 64.442 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul L.G. suma de 420 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata O.C. suma de 1560 RON.

În baza art. 348 C. proc. pen. şi 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea adeverinţelor DIM, deciziilor DGMPS, deciziilor Oficiului de Pensii, permiselor RATB, legitimaţiilor M. şi deciziilor de scutire de la plata impozitului eliberate pe numele beneficiarilor acestor facilităţi.

V. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. au fost obligaţi inculpaţii I.F., L.G. şi O.C.M., în solidar, cu părţile responsabile civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 521.289,23 RON către partea civilă Regia Autonomă de Transport - Bucureşti;

- 12.858,24 RON către partea civilă Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 1 Bucureşti;

- 116.430 RON către partea civilă SC de Transport cu M. Bucureşti M. SA;

- 1.935.575,09 RON către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti;

- 402 RON către partea civilă Consiliul Local sector 6 - Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale;

- 8438 RON către partea civilă Consiliul Local sector 2 - Direcţia de Venituri Buget - Local sector 2;

- 14841,68 RON către partea civilă Consiliul Local sector 3 - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale sector 3.

S-a luat act că partea vătămată Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători CFR Călători nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

A fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 13 iulie 2009 dată în dosarul penal nr. 215/P/2007.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C. până la concurenţa sumelor supuse confiscării şi a despăgubirilor civile acordate părţilor civile.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 2500 RON, cheltuieli judiciare către stat, inculpatul I.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei - Direcţia Juridică, iar inculpaţii L.G. şi O.C., fiecare în solidar cu partea responsabilă civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 215/P/2007 din data de 21 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

I.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1221 fapte);

- complicitate la înşelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., 1244 fapte., ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

L.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (79 fapte);

- complicitate la înşelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (530 fapte), ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

O.C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (290 fapte);

- complicitate la înşelăciune în formă agravantă - prev.de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., (276 fapte), ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, prin actul de trimitere în judecată, s-a reţinut, în esenţă următoarele:

Inculpatul I.F., în calitatea sa de ajutor al şefului Biroului Arhivă Specială - aferent Tribunalului Militar Teritorial din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare - Ministerul Justiţiei, printr-o rezoluţie unică, a pretins şi primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, diferite sume de bani, în total 64.442 RON, echivalentul a 22.848,05 euro, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (obligaţia de serviciu era de a primi cererea petentului, de a o înregistra, de a studia şi evalua „fondul-penal" şi în final să redacteze o adresă de răspuns), în sensul emiterii în fals a adeverinţelor de strămutat (1221 fapte).

S-a mai reţinut că acelaşi inculpat a ajutat un număr de 1244 de învinuiţi beneficiari, prin emiterea şi remiterea (fie direct, fie prin intermediari) a documentelor oficiale false (adeverinţe DIM şi respectiv decizii DGMPS), în scopul ca învinuiţii beneficiari să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturi ori facilităţi prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 prin folosirea documentelor oficiale false. În acest fel, inculpatul I.F., printr-o singură rezoluţie infracţională, în perioada 1998 - iunie 2000, a ajutat pe învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (pensii, scutiri impozite, etc), care însumate au creat un prejudiciu real total de 1.389.918 RON, echivalentul a 492.089,41 euro. În acelaşi timp, inculpatul a urmărit şi obţinut un folos material injust, pentru sine, prin comiterea celorlalte infracţiuni (1244 fapte).

Cu privire la inculpatul L.G. s-a reţinut că, în calitate de funcţionar în cadrul DGMPS şi membru al Comisiei de aplicare a Decretul-Lege nr. 118/1990, în baza unei rezoluţiuni unice, în perioada august 1998 - iunie 2000, a primit bani ori produse în cuantum total de 420 RON pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu (constând în primirea dosarelor beneficiarilor, prezentarea lor la conducerea DGMPS pentru vsemnarea şi aplicarea ştampilei rotunde, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnare pentru „definitiv", remiterea a două exemplare ale deciziilor false către beneficiari sau intermediari pentru a fi înmânate subintermediarilor ori beneficiarilor) - 79 fapte.

S-a mai reţinut că acelaşi inculpat a falsificat deciziile DGMPS, apoi le-a remis (direct ori prin intermediari) către „titulari" pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile statului care acordau drepturile şi facilităţile prev. de Decretul-Lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel printr-o singură rezoluţiune infracţională în perioada august 1998 - iunie 2000, ca învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, etc), care însumate au creat un prejudiciu real şi total de 1.387.918 RON, echivalentul a 492.089,41 euro (530 fapte).

Referitor la inculpata O.C.M., s-a reţinut că, în calitate de funcţionară a DGMPS Bucureşti şi membră în comisia de aplicare a Decretul-Lege nr. 118/1990, constituită la nivelul mun. Bucureşti, printr-o rezoluţie unică, în perioada aprilie 1998-iunie 2000, nu a respins, a accepta promisiunea, a pretins şi a primit bani ori alte foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiţii intermediari, dar şi direct de la învinuiţii beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (prevăzute în decizia nr. 54/1998 şi normele de aplicare). În acest sens inculpata a eliberat decizii false prin care atesta calitatea de persecutat politic prin strămutare (290 fapte).

Aceeaşi inculpată a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990, pe care le-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiţii beneficiari pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturile ori facilităţile prev. de Decretul-Lege nr. 118/1990, folosind acele documente oficiale false. În acest fel, inculpata a ajutat, printr-o singură rezoluţie infracţională, ca învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, scutiri, etc), care însumate au creat un prejudiciu real total de 1.387.918 RON, echivalentul a 492.089,41 euro, inculpata urmărind şi obţinând un folos material injust pentru sine (276 fapte).

În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a procedat la audierea inculpaţilor şi a unor martori propuşi prin rechizitoriu, făcând cu privire la ceilalţi martori neaudiaţi aplicarea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen.

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Dosarul de urmărire penală s-a format în urma disjungerii urmăririi penale prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de către militari.

Astfel, prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006 al D.N.A. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. inculpatul I.F. - (aflat în libertate), pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de:

- art. 254 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 286 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 26 C. pen. rap art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; (734 fapte), toate faptele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

2. inculpatul L.G. - aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de:

- art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 26 C. pen. rap art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (151 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; (565 fapte), toate faptele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

3. inculpata O.C.M., pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de:

- art. 254 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 , cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 26 C. pen. rap art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte)

- art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte), toate faptele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul I.F. - în calitatea sa de ajutor al şefului Biroului Arhivă Specială - pendinte de Tribunalul Militar Teritorial din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare - Ministerul Justiţiei, printr-o rezoluţie unică, a pretins şi primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, diferite sume de bani, de la persoane intermediare sau beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (obligaţia de serviciu era de a primi cererea petentului, de a o înregistra, de a studia şi evalua „fondul-penal şi în final să redacteze o adresă de răspuns) să emită în fals adeverinţele de strămutat, din care rezulta în mod neadevărat că cei în cauză au suferit persecuţii politice prin strămutare, ştiind ori acceptând că pot fi folosite la DGMPS, în vederea obţinerii deciziilor false de strămutat ori la alte instituţii care emiteau de asemenea, decizii false de stabilire a unor drepturi sau facilităţi prev. prin Decretul-Lege nr. 118/1990. Ajutorul dat de inculpatul I.F. învinuiţilor beneficiari (734 fapte) prin emiterea şi remiterea (prin intermediari) a documentelor oficiale false (adeverinţe DIM şi respectiv decizii DGMPS) a fost în scopul ca învinuiţii beneficiari să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturi ori facilităţi prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, folosind acele documente oficiale false, astfel că „beneficiarii" au obţinut foloase materiale injuste (pensii, scutiri impozite, etc).

Inculpatul L.G., în calitatea sa de funcţionar în cadrul DGMPS şi membru al Comisiei de aplicare al Decretul-Lege nr. 118/1990, în baza unei rezoluţii unice, în perioada august 1998 - iunie 2000, a primit bani ori produse pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu (constând în primirea dosarelor beneficiarilor, prezentarea lor la conducerea DGMPS pentru semnarea şi aplicarea ştampilei rotunde, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnare pentru „definitiv", remiterea a două exemplare ale deciziilor false către intermediari pentru a fi înmânate subintermediarilor ori beneficiarilor) acte materiale de falsificare a unor înscrisuri oficiale (deciziile de strămutat) prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare realităţii (cum ar fi: înregistrarea cererilor solicitanţilor, deşi acestea nu erau completate şi semnate, autentificarea copiilor fără a avea originalul, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnarea ca „definitivă" a deciziilor, precum şi înmânarea acestor decizii intermediarilor şi nu „titularilor" cum era legal, etc).

Inculpata O.C.M. în calitate de funcţionară a DGMPS Bucureşti şi membră la comisia de aplicare a Decretul-Lege nr. 118/1990, constituită la nivelul mun. Bucureşti, printr-o rezoluţie unică în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, de a nu respinge, de a accepta promisiunea, ori de a pretinde şi primi bani ori foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 10.550.000 ROL (1055 RON) de la învinuiţii intermediari, dar şi direct de la învinuiţii beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (prevăzute în decizia nr. 54/1998 şi normele de aplicare) şi a elibera decizii false prin care se atesta calitatea de persecutat politic prin strămutare unor persoane care în realitate nu ar fi avut vocaţia să beneficieze de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990.

Astfel, urmare a disjungerii cauzei prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de către militari, s-au format mai multe dosare, respectiv, Dosarul nr. 30/P/2006 vizând activitatea infracţională detaliată anterior, în raport cu 1385 învinuiţi beneficiari, Dosarul nr. 97/P/2006 vizând activitatea infracţională detaliată anterior, în raport cu 860 învinuiţi beneficiari, precum şi Dosarul nr. 98/P/2006 vizând activitatea infracţională detaliată anterior, în raport cu 878 învinuiţi beneficiari.

Prin rezoluţia din 01 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul l.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la înşelăciune în formă agravată - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.;

- fals intelectual - prev. de art. 289 C. pen.;

- complicitate la uz de fals - prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen.;

- complicitate la fals intelectual - prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen.;

- falsificare a instrumentelor oficiale - prev. de art. 286 alin. (1) C. pen.;

- folosire a instrumentelor oficiale false - prev. de art. 287 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rezoluţia din 01 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul L.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la înşelăciune în formă agravată - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.;

- fals intelectual - prev. de art. 289 C. pen.;

- complicitate la uz de fals - prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen.;

- complicitate la fals intelectual - prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen.; toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rezoluţia din 01 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpata O.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la înşelăciune în formă agravantă - prev.de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (59 C. pen.;

- fals intelectual - prev. de art. 289 C. pen.;

- complicitate la fals intelectual - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.;

- complicitate la uz de fals - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată - prev. de art. 290 C. pen., toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

La data de 03 august 2007, prin ordonanţă, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iunie 2007, s-a dispus declinarea competenţei în Dosarul nr. 30/P/2006 de către secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în favoarea secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, formându-se astfel prezentul Dosar cu nr. 215/P/2007.

La data de 10 august 2007, prin ordonanţă, urmare a Decizie Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iunie 2007, s-a dispus declinarea competenţei în Dosarul nr. 97/P/2006 de către secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, în favoarea secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, formându-se astfel Dosarul cu nr. 219/P/2007.

La data de 10 august 2007, prin ordonanţă, urmare a Decizie Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iunie 2007, s-a dispus declinarea competenţei în Dosarul nr. 98/P/2006 de către secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, în favoarea secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, formându-se astfel Dosarul cu nr. 220/P/2007.

La data de 14 iulie 2009, întrucât între cele trei dosare enumerate există legătură, efectuându-se cercetări cu privire la aceiaşi învinuiţi şi la aceiaşi situaţie de fapt, pentru o mai bună înfăptuire a urmăririi penale, prin rezoluţie s-a dispus conexarea dosarelor penale nr. 219/P/2007 şi 220/P/2007, la Dosarul nr. 215/P/2007 al secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, urmând ca urmărirea penală să fie efectuată în continuare în Dosarul cu nr. 215/P/2007.

Având în vedere că în dosarul astfel format, nr. 215/P/2007, urmărirea penală viza activitatea infracţională a peste 3.000 persoane/învinuiţi ce au beneficiat ilegal de prevederile Decretului-Lege nr. nr. 118/1990, pentru a se eficientiza cercetările, activitatea de urmărire penală ce face obiectul analizei prezentului rechizitoriu s-a rezumat la numai 1245 de persoane/învinuiţi care au beneficiat ilegal de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990 cu raportare la activitatea infracţională a învinuiţilor l.F., L.G. şi O.C.M.

Ulterior, pe parcursul efectuării urmăririi penale în Dosarul cu nr. 215/P/2007 al secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a constatat că 195 de învinuiţi beneficiari au decedat, iar în ceea ce-l priveşte pe învinuitul beneficiar N.D., s-a apreciat că cercetările trebuiesc aprofundate, astfel că analiza s-a circumscris activităţii infracţionale principale, desfăşurată de inculpaţii l.F., L.G. şi O.C.M., precum şi activităţii infracţionale a beneficiarilor învinuiţi în număr de 1244, unii dintre aceştia decedând între timp.

Tribunalul a reţinut că, în cursul anului 1990 a fost adoptat şi promulgat Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura militară instaurată în anul 1940 şi continuată de dictatura comunistă. Decretul-Lege nr. 118/1990 a fost publicat în M. Of. nr. 50/09.04.1990 şi a fost republicat în anul 1998.

Prin Legea nr. 18 din 09 martie 2000, privind aprobarea O.U.G. nr. 9/1999, pentru modificarea Decretului-Lege nr. 118/1990, publicată în M. Of. nr. 106/10.03.2000, art. 8 alin. (3) din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, a fost modificat, stabilindu-se data de 15 martie 2000, ca dată limită de depunere a cererilor.

Tribunalul a reţinut că inculpatul I.F. şi-a exercitat activitatea în calitate de funcţionar în Biroul Arhivă din cadrul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Inculpatul, alături de alţi funcţionari ai amintitului birou se prezenta, o dată pe săptămână la Ministerul Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare, în vederea soluţionării, prin audienţe planificate, a petiţiilor adresate instituţiei de către cei în drept să beneficieze de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990.

În respectiva arhivă se află şi un fond documentar referitor la persoanele persecutate pe motive politice după anul 1945, inclusiv cele strămutate într-o altă localitate.

Personalul arhivei, inclusiv inculpatul I.F., era abilitat şi avea ca atribuţiuni de serviciu să înregistreze cererile petiţionarilor în registrul de intrare-ieşire al biroului, să evalueze situaţia prin studiul dosarului „fond penal" şi/sau altor documente referitoare la situaţia juridică invocată de petiţionar şi apoi, să redacteze în dublu exemplar adeverinţa doveditoare a situaţiei, cu numărul de înregistrare efectuat.

După redactare, întregul material era prezentat şefului Biroului Arhivă, It. col. T.I., care semna pe exemplarul doi pentru conformitatea datelor inserate.

În final, adeverinţele erau semnate de către directorul Direcţiei Instanţelor Militare sau adjunctul acestuia ori inspectorii generali judecătoreşti, după care se aplica ştampila instituţiei şi se făcea expedierea exemplarului unu către petiţionar.

La sfârşitul anului 1998, inculpatul I.F. a fost chemat la Spitalul Militar Central de către colegul său, salariatul civil C.V., bolnav în fază terminală. Acesta i-a adus la cunoştinţă că se află de mai multă vreme în legătură cu persoane din afara instituţiei cărora, la comandă, contra unor sume de bani, le eliberează adeverinţe prin care atestă mincinos calitatea de „strămutat" în favoarea unor persoane racolate de aceştia.

În aceste condiţii inculpatul I.F. a continuat activitatea infracţională a numitului C.V., adoptând un alt „modus operandi" prin eliminarea din „ecuaţie" a verigii administrative de control ce consta în verificarea, vizarea, semnarea şi ştampilarea acestor adeverinţe, eliberând în acest fel un număr foarte mare de adeverinţe.

Fără a primi şi înregistra vreo cerere şi fără a verifica fondul documentar, inculpatul concepea şi dactilografia adeverinţa cu următoarele menţiuni false: număr de înregistrare, perioada de strămutare, localitatea în care persoana în cauză a fost strămutată, temeiul în baza căruia a avut loc strămutarea, temeiul şi data la care au fost ridicate restricţiile domiciliare.

Singurele menţiuni reale din adeverinţă erau numele şi prenumele persoanei în cauză, datele de stare civilă şi domiciliul.

La rubrica „Director", învinuitul semna cu menţiunea „Pentru" şi iniţialele „mt". Adeverinţa o întocmea într-un singur exemplar pe care o remitea intermediarului sau - în puţine cazuri - beneficiarului.

La Biroul Arhivă se afla o ştampilă rotundă la care aveau acces toţi angajaţii şi era folosită pentru a certifica originalitatea copiilor unor acte xerografiate din fondul documentar.

Ştampila avea următoarele impresiuni concentrice: „România, Ministerul Justiţiei, Direcţia Instanţelor Militare, Biroul Arhivă".

Pentru a crea aparenţa că este vorba de ştampila directorului instituţiei, inculpatul a lipit o fâşie îngustă de folie scotch pe impresiunea „Biroul Arhivă", aşa încât odată cu aplicarea acesteia erau reproduse toate menţiunile, mai puţin cea acoperită, impresiunea rezultată fiind identică cu ştampila instituţiei.

Pe locul liber aplica semnătura olografă „mt" conform celor declarate de inculpatul I.F.

Tribunalul a reţinut că activitatea infracţională a inculpatului I.F. a fost făcut cu scopul obţinerii de venituri pentru el însuşi, deşi acesta a prevăzut şi a acceptat că prin faptele sale poate prejudicia în mod grav autorităţile, care recunoşteau falşilor strămutaţi drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.

Cu privire la inculpaţii L.G. şi O.C.M., tribunalul a reţinut că începând cu data de 16 aprilie 1998, prin decizia cu nr. 54/1998 a directorului general al D.G.M.P.S. a Municipiului Bucureşti, cei doi învinuiţi, L.G. şi O.C. au fost numiţi membri în Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive politice, conform Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat.

Pentru a pune în aplicare atribuţiile lor, membrii comisiei, din proprie iniţiativă, au luat unele măsuri operative de lucru,

Între care şi înfiinţarea unui registru special cu ajutorul căruia s-a ţinut evidenţa beneficiarilor Decretul-Lege nr. 118/1990, sub aspectul identificării acestora, a cererilor lor, temeiul juridic de încadrare în dispoziţiile decretului, evidenţa deciziilor şi data emiterii lor, soluţia adoptată de comisie, modul de comunicare a deciziilor către titulari, menţiuni privind rămânerea definitivă a deciziilor şi altele.

Potrivit nr. 54/1998, membrii comisiei aveau ca atribuţii să analizeze cererile petentilor, să redacteze şi să semneze încheierea de şedinţă în care se arăta, motivat, hotărârea luată.

Dosarul format la DGMPS, primea mai întâi număr de înregistrare şi trebuia să conţină următoarele documente: cererea petentului (eventual formular tipizat) prin care solicita stabilirea calităţii de strămutat; acte doveditoare (adeverinţă emisă de Direcţia Instanţelor Militare, acte de stare civilă în xerocopie, alte acte după caz), care conform procedurii administrative trebuiau datate şi autentificate prin semnătură de către funcţionarul public, pentru conformitate cu originalele.

După soluţionarea cererilor, Comisia emitea decizii, pe care le înainta conducerii D.G.M.P.S. pentru semnare.

Pe decizia astfel semnată de conducerea unităţii şi înregistrată în registrul special (numărul trecut pe coperta fiecărui dosar), secretara comisiei aplica ştampila D.G.M.P.S. Conform metodologiei doar secretara comisiei avea acces la calculator pentru procesarea deciziilor sau altor adrese şi comunicări.

Decizia semnată şi ştampilată (un exemplar) era restituită petentului care semna pentru primirea ei. În acelaşi timp inculpatul L.G. aplica o ştampilă de formă dreptunghiulară în care consemna data şi semna în afara ştampilei dreptunghiulare, ceea ce îi conferea acelei decizii caracter definitiv, şi în consecinţă, producea efecte juridice.

Comisia a funcţionat în baza deciziei nr. 54/1998 până la data de 21 august 2000, când s-au declanşat anchete administrative şi apoi, penale, privind membrii comisiei şi modul de eliberare a deciziilor.

Contrar metodologiei descrise mai sus inculpatul L.G. şi O.C. erau contactaţi de beneficiar sau de către intermediar, de la care primeau documentele necesare emiterii deciziei de strămutat conform Decretul-Lege nr. 118/1990.

Cei doi învinuiţi, încălcând metodologia nu primeau cererile completate ori semnate de petent, nu certificau pentru conformitate actele doveditoare ori de stare civilă depuse, nu întocmeau încheierile de şedinţă ale comisiei, nu restituiau un exemplar original al deciziei D.G.M.P.S. direct petentului, ori în cazul în care înmânau decizia altei persoane, o făceau fără să pretindă procură specială care să rămână în original la dosar.

Inculpatul L.G. era cel care proceda la tehnoredactarea pe formular tipizat sau procesarea pe calculator a deciziei, consemnând în dispozitivul acesteia că persoana în cauză se încadrează în categoria celor persecutate politic pe motiv că a fost strămutată în altă localitate.

Referitor la inculpata O.C., tribunalul a reţinut că activitatea de primire, înregistrare şi verificare a dosarelor depuse de beneficiari ori de intermediari a continuat şi după ce aceasta a fost numită la A.N.O.A.F. Bucureşti (din 01 ianuarie 1999), care avea sediul în altă locaţie (în Piaţa V.M.) decât D.G.M.P.S. (amplasată în Piaţa A., sector 1), ceea ce demonstrează că aceasta şi-a îndeplinit în fapt, dar şi în drept atribuţiile de membru al Comisiei de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990 până la data de 21 august 2000, când decizia nr. 54/1998 a fost anulată.

Spre deosebire de inculpatul L.G., inculpata O.C. completa deciziile tipizate (primite de la L.G., pe care, ulterior, le multiplica) prin dactilografiere cu maşinile de scris personale, ridicate pe parcursul urmăririi penale, după care le ducea la sediul D.G.M.P.S., pentru a fi semnate şi ştampilate.

Deciziile false emise în prezenta cauză au fost semnate şi datate pentru formula „definitiv" atât de inculpatul L.G., cât şi de inculpata O.C.M.

În privinţa modalităţii de semnare şi ştampilare a deciziilor false, inculpatul L.G. fie prezenta deciziile la conducere în vederea semnării şi ştampilării (puţine cazuri), fie xerografîa semnătura directorului peste care aplica apoi ştampila instituţiei (D.G.M.P.S.) şi o înmâna persoanelor interesate.

Din verificarea datelor din registrul Comisiei de Aplicare Decretul-Lege nr. 118/1990 şi din condica de la registratura generală rezultă că numerele de înregistrare a cererilor erau date în ordine crescătoare, atât în registru, cât şi în condica de la registratura generală, fiind menţionată şi data înregistrării.

Din conţinutul registrului s-a constatat că, înregistrările efectuate din aprilie 1998 până în aprilie 1999, aparţin secretarei Comisiei, numita A.L.

După aprilie 1999 înregistrările sunt făcute de membrii Comisiei, respectiv O.C. şi L.G.

Din cercetările efectuate a rezultat că, de regulă, inculpatul care înregistra dosarele era cel care le şi lucra, în sensul că: primea actele, le verifica prin confruntarea cu cele originale, semnând pentru conformitate, redacta proiectul de decizie, prezenta acest proiect spre semnare unuia dintre directorii generali - adjuncţi spre semnare, preda deciziile beneficiarilor ori intermediarilor (două exemplare din cele patru) urmând ca, ulterior să completeze şi celelalte rubrici ale Registrului.

Din analiza datelor înscrise în registru se pot identifica grupuri de beneficiari, de la 2-3 persoane până la 20-30, avându-se în vedere succesiunea numerelor de înregistrare, a cererilor şi a datei comunicării deciziilor. în aceste situaţii, beneficiarii din asemenea grupuri au cereri înregistrate una după alta, în aceeaşi zi, deciziile fiind eliberate în numele acestora şi predate tot într-o singură zi, unei singure persoane (intermediar).

Ca şi inculpatul I.F., în schimbul emiterii deciziilor ce atestau în fals calitatea de strămutat şi recunoşteau drepturile acordate de Decretul-Lege nr. 118/1990, inculpaţii L.G. şi O.C., separat, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au primit sumele sau diverse alte bunuri (ţigări, cafea, băutură, produse cosmetice sau alimentare), direct de la învinuiţii beneficiari sau le erau înmânate de către diferiţi intermediari odată cu depunerea dosarelor de solicitare a deciziilor de strămutaţi.

Tribunalul a mai reţinut că inculpaţii L.G. şi O.C. au prevăzut şi a acceptat că prin faptele lor poate prejudicia în mod grav autorităţile, care acordau falşilor strămutaţi drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.

În ceea ce priveşte pe beneficiarii adeverinţelor şi deciziilor de strămutaţi, din probele administrate în cauză în ambele faze ale procesului penal, tribunalul a reţinut că aceştia erau racolaţi de intermediarii cercetaţi în legătură cu infracţiunile deduse judecăţii din interiorul cercului dintre cunoscuţi, vecini, rude, etc, sau pur şi simplu oameni cu care intermediarii intrau întâmplător în vorbă. Aceşti intermediari solicitau beneficiarilor -martori în prezenta cauză - copii ale actelor de identitate şi sume de bani, din care o parte erau destinate inculpaţilor ce întocmeau actele false, iar restul revenea intermediarilor, care luau mai întâi legătura cu inculpatul I.F., care întocmea adeverinţele false, iar ulterior cu inculpaţii L.G. sau O.C.

În această modalitate au fost eliberate adeverinţe şi decizii, prin care era atestată în mod fals calitatea de strămutat pentru 1244 de persoane.

Prin săvârşirea faptelor mai sus expuse, inculpaţii I.F., L.G. şi O.C. au ajutat pe cei 1244 de beneficiarii ai adeverinţelor şi deciziilor de strămutaţi la cauzarea unui prejudiciu evaluat în cursul urmăririi penale la suma de 1.387.918 RON, prejudiciu constând în indemnizaţia de deportat, scutirea de taxe şi impozite, gratuitate la transport Bucureşti.

Până la soluţionarea prezentei cauze, unele din aceste persoane au achitat integral sau parţial, sumele de bani datorate părţilor civile.

În cursul judecăţii, tribunalul a solicitat relaţii de la autorităţile prejudiciate cu privire la debitele restante neachitate de cei 1244 de beneficiari ilegali ai drepturilor acordate de Decretul-Lege nr. 118/1990, situaţia prezentându-se în felul următor:

- 521.289,23 RON prejudiciul actualizat la data de 31 mai 2011 cauzat părţii vătămate Regia Autonomă de Transport Bucureşti;

- 12.858,24 RON prejudiciul actualizat la data de 12 octombrie 2011 cauzat părţii vătămate Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 1 Bucureşti;

- 116.430,00 RON prejudiciul actualizat la data de 30 iunie 2011 cauzat părţii vătămate civilă SC de Transport cu M. Bucureşti M. SA;

- 1.935.575,09 RON prejudiciul actualizat cauzat părţii vătămate Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti;

- 402 RON prejudiciul cauzat părţii vătămate Consiliul Local sector 6 - Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale;

- 8438,00 RON prejudiciul actualizat la data de 14 octombrie 2011 cauzat părţii vătămate Consiliul Local sector 2 - Direcţia de Venituri Buget - Local sector 2;

- 14841,68 RON prejudiciul cauzat părţii vătămate Consiliul Local sector 3 - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale sector 3.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul I.F. a pretins şi primit, prin intermediar, de la 1221 de beneficiarii, evidenţiaţi punctual, suma totală de 64.442 RON, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul emiterii în fals a adeverinţelor de strămutat. Tribunalul a mai reţinut că în mod corect procurorul a determinat sumele primite cu titlu de mită de inculpatul I.F. în funcţie de declaraţiile beneficiarilor adeverinţelor, declaraţiile intermediarilor şi declaraţiile inculpatului I., în care acesta arată suma pe care o primea pentru fiecare an de deportare, sumă ce a variat în funcţie de cuantumul în timp a indemnizaţiei acordate conform Decretul-Lege nr. 118/1990. De asemenea, în mod corect din suma iniţial calculată de 64.462 RON, ca fiind obiectul mitei primit de inculpatul I.F. a fost scăzută suma de 20 RON, presupusă a fi remisă de învinuitului - beneficiar N.D. faţă de care sa dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor.

În ceea ce priveşte pe inculpatul L.G., tribunalul a reţinut că, în calitate de funcţionar în cadrul DGMPS şi membru al Comisiei de aplicare a Decretul-Lege nr. 118/1990, acesta a primit de la un număr de 79 de beneficiari, bani ori produse în cuantum total de 420 RON, această sumă fiind calculată în detaliu de procuror conform declaraţiilor beneficiarilor adeverinţelor, declaraţiilor intermediarilor şi propriilor declaraţii ale inculpatului L.

De asemenea, în mod corect procurorul a stabilit că, în schimbul încălcării atribuţiilor de serviciu, inculpata O.C. a primit prin intermediari de la un număr de 290 de beneficiari, diverse bunuri - flori, cafea, bomboane - în cuantum total de 1560 RON, această sumă fiind calculată în detaliu de procuror conform declaraţiile beneficiarilor adeverinţelor, declaraţiile intermediarilor şi propriilor declaraţii ale inculpatei O.

Situaţia de fapt mai sus expusă a rezultat din materialul probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, respectiv: declaraţiile inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C., care, în cursul urmăririi penale, au recunoscut în totalitate faptele imputate şi au relatat în detaliu desfăşurarea activităţii infracţionale, permiţând stabilirea cu exactitate a situaţiei actelor falsificate şi a faptelor şi contribuţiei celorlalte persoane - inculpaţi şi învinuiţi – cercetate nu doar în cauza de faţă ci şi în alte dosare, din care s-a disjuns cauza de faţă, poziţie ce a fost menţinută în mare măsură în timpul judecăţii; procesul verbal din 24 septembrie 2009 de identificare a intermediarilor şi beneficiarilor ilegali ai calităţii de strămutat precum şi identificarea persoanelor decedate dintre aceştia, stabilirea numărului de beneficiari învinuiţi pentru care intermediarii au obţinut adeverinţe false; situaţia centralizată a învinuiţilor beneficiari cărora inculpatul L.G. le-a eliberat decizii D.G.M.P.S. false, precum şi sume de bani, foloase materiale (ori echivalentul bănesc al acestora) primite şi/sau recunoscute de inculpatul L.G.; situaţia centralizată a învinuiţilor beneficiari cărora învinuita O.C. le-a eliberat decizii false, precum şi sumele de bani, foloase materiale (ori echivalentul bănesc al acestora) primite şi/sau recunoscute de această inculpată; rechizitoriul emis în Dosarul nr. 65/P/2005; declaraţiile şi documentele depuse de beneficiarii ilegali ai Decretului-Lege nr. 118/1990 în vederea emiterii deciziei pentru recunoaşterea calităţii de strămutat; adeverinţele de strămutat emise de inculpatul I.F. în numele Ministerului Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare; deciziile întocmite şi eliberate de inculpaţii O.C. şi L.G. în numele D.G.M.P.S. privind recunoaşterea calităţii de strămutat şi a perioadei de strămutare; deciziile privind stabilirea pensiei de asigurări sociale, prin luarea în considerare ca stagiu de cotizare a perioadei de strămutare recunoscută în temeiul deciziilor emise ilegal în numele D.G.M.P.S.; permisele de călătorie RATB, CFR, M.; celelalte documente depuse pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, precum şi documentele doveditoare a acoperirii în tot sau în parte a prejudiciilor cauzate depuse în ambele faze ale procesului penal; declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză, precum şi celelalte probe şi înscrisuri aflate la dosarul cauzei.

Tribunalul a mai constatat că inculpatul I.F. a fost audiat de mai multe ori de către procuror, poziţia acestuia fiind de recunoaştere integrală a faptelor deduse judecăţii.

În condiţiile în care inculpatul I.F. nu a contestat emiterea vreuneia dintre adeverinţele aflate la dosarul cauzei, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală nu a avut nicio obiecţie referitor la probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut că sunt vădit neîntemeiate apărările inculpatului în sensul că unele dintre adeverinţe ar fî fost emise de alte persoane.

În ceea ce priveşte pe inculpata O.C., tribunalul a reţinut că deşi susţine că nu a cunoscut caracterul fals al adeverinţelor de strămutat şi că foarte târziu a avut anumite bănuieli cu privire la realitatea şi legalitatea acestor adeverinţe, apărările inculpatei sunt vădit neîntemeiate şi contrare probelor administrate în cauză.

Astfel, tribunalul a constatat că inculpata este judecată în mai multe dosare pentru falsificarea unui număr extrem de mare de decizii de strămutat prin inserarea de menţiuni nereale, cu încălcarea gravă a atribuţiilor sale de serviciu.

Faptul că deciziile erau emise în lipsa unor cereri scrise din partea beneficiarilor, faptul că, în numeroase situaţii, inculpata redacta astfel de cereri şi le semna în mod fals în numele petenţilor, faptul că inculpata nu certifica pentru conformitate actele doveditoare de stare civilă, faptul că atât primirea cererilor, cât şi predarea deciziilor de strămutat se făcea de la şi către terţe persoane - intermediari, de la care primea diverse bunuri necuvenite -, faptul că intermediarii nu se legitimau printr-o procură specială prevăzută de metodologia de lucru a comisiei din care făcea parte inculpata, numărul extrem de mare de adeverinţe neînsoţite de alte înscrisuri doveditoare ale strămutării, toate aceste împrejurări dovedesc fără umbră de îndoială că inculpata a conştientizat şi acceptat posibilitatea ca adeverinţele să fie falsificate şi a falsificat deciziile de strămutat prin inserarea datelor nereale din adeverinţe. În plus, inculpata a prevăzut şi cel puţin a acceptat ca deciziile emise să fie ulterior folosite la instituţiile abilitate pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, cu consecinţa păgubirii patrimoniului acestor instituţii.

În condiţiile în care inculpata O.C. avea şi studii superioare juridice, este imposibil a se reţine că falsificarea deciziilor de strămutat s-a făcut din culpă.

Tribunalul a mai considerat că din declaraţiile inculpatei rezultă cu claritate că, deşi a cunoscut sau cel puţin a avut o bănuială serioasă că adeverinţele prezentate de diverşii intermediari sunt false, aceasta a acceptat posibilitatea ca şi deciziile de strămutat să fie falsificate prin inserarea de date nereale, atitudinea inculpatei fiind determinată în mare măsură de de foloasele necuvenite obţinute în schimbul deciziilor falsificate. Faptul că inculpata, care are studii juridice, a recunoscut în cursul urmăririi penale „infracţiunile săvârşite", confirmă o dată în plus reprezentarea subiectivă, pe care aceasta a avut-o cu privire la faptele imputate, fiind cu desăvârşire exclusă ideea săvârşirii faptelor din culpă.

Prin declaraţiile din datele de 15 iulie 2009-29 septembrie 2009, inculpatul L.G. a recunoscut integral situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi în prezenta hotărâre.

Declaraţiile inculpaţilor au fost confirmate de cele ale învinuiţilor-beneficiari audiaţi în cursul urmăririi penale şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cursul judecăţii.

Din analiza acestor declaraţii a rezultat un mod similar al obţinerii actelor false prin care se atesta în mod neadevărat calitatea lor de strămutat. Astfel, aceştia erau racolaţi de către diverse persoane, bărbaţi sau femei, pe care martorii nu i-au mai putut identifica cu nume sau elemente fizice relevante fie din cauza perioadei mari de timp scurse, cât şi faptului că s-au întâlnit cu aceştia de foarte puţine ori.

În raport de cele mai sus expuse, tribunalul a considerat că faptele inculpaţilor sunt pe deplin dovedite, aceştia acţionând cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv cu intenţie.

În drept, faptele inculpatului l.F., care, în calitatea sa de ajutor al şefului Biroului Arhivă Specială - aferent Tribunalului Militar Teritorial din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare - Ministerul Justiţiei, printr-o rezoluţie unică, a pretins şi primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, diferite sume de bani, în total 64.442 RON, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul emiterii în fals a adeverinţelor de strămutat pentru persoanele mai sus arătate, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1221 fapte). Având în vedere calitatea inculpatului de la momentul săvârşirii faptelor, tribunalul reţine incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele aceluiaşi inculpat, care, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a ajutat cele 1244 de persoanele mai sus enumerate, prin emiterea şi remiterea directă ori indirectă a documentelor oficiale false, în scopul ca aceste persoane să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturile ori facilităţile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, prin folosirea documentelor oficiale false, cauzându-se astfel un prejudiciu evaluat la suma de 1.389.918 RON, constând pensii, scutiri impozite şi taxe, gratuitate la transport, etc, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1244 fapte).

În drept, faptele inculpatului L.G., care, în calitate de funcţionar în cadrul DGMPS şi membru al Comisiei de aplicare a Decretul-Lege nr. 118/1990, în perioada august 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a primit bani sau alte foloase necuvenite, în cuantum total de 420 RON, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, constând în primirea dosarelor beneficiarilor, emiterea deciziilor de strămutat în care erau inserate date nereale, prezentarea lor la conducerea DGMPS pentru semnare şi aplicarea ştampilei rotunde, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnare pentru „definitiv", remiterea directă sau indirectă a două exemplare ale deciziilor false către beneficiari, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (79 fapte). Având în vedere calitatea inculpatului de la momentul săvârşirii faptelor, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele aceluiaşi inculpat, care, în perioada august 1998-iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a falsificat deciziile DGMPS, apoi le-a remis (direct ori prin intermediari) către „titulari" pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile statului, folosind documentele false, ajutând astfel, ca învinuiţii-beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc, acordate de Decretul-Lege nr. 118/1990), prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1.387.918 RON, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (530 fapte).

În drept, faptele inculpatei O.C.M., care, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, în calitate de funcţionară a DGMPS Bucureşti şi membră în comisia de aplicare a Decretul-Lege nr. 118/1990, constituită la nivelul mun. Bucureşti, nu a respins, a accepta promisiunea ori a pretins şi primit diverse foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiţii intermediari, dar şi direct de la învinuiţii beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (290 fapte). Având în vedere calitatea inculpatei de la momentul săvârşirii faptelor, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele aceleiaşi inculpate, care, în perioada aprilie 1998-iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990, pe care le-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiţii beneficiari pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturile ori facilităţile prev. de Decretul-Lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc, acordate de Decretul-Lege nr. 118/1990), prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1.387.918 RON, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (276 fapte).

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, natura şi gravitatea faptelor, pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii faptei şi persoana făptuitorilor.

Astfel, la stabilirea cuantumului pedepselor cu închisoarea, tribunalul a avut în vedere prejudiciile grave aduse prestigiului şi încrederii în autorităţile statului; numărul mare de acte materiale comise; curajul şi dezinvoltura inculpaţilor cu prilejul săvârşirii faptelor; limitele mari de pedeapsă, care nu au fost de natură să îi tempereze pe inculpaţi; prejudiciile materiale foarte mari cauzate părţilor vătămate; folosirea de mijloace frauduloase pentru comiterea faptelor - acoperirea unor menţiuni ale ştampilei de către inculpatul lordache pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la autenticitatea adeverinţelor; rezonanţa socială deosebit de negativă în rândul cetăţenilor a faptelor de corupţie şi mai ales a celor generatoare de prejudicii importante pentru instituţiile publice; creşterea alarmantă a faptelor similare şi implicarea în asemenea fapte a unui număr tot mai mare de persoane constituite în grupări infracţionale organizate.

De asemenea, tribunalul a ţinut seama de faptul că inculpaţii au regretat în mod sincer faptele comise, conştientizând că faptele săvârşite, pentru care au realizat beneficii relativ mici, i-au implicat într-un număr foarte mare de procese desfăşurate din anul 2000 până în prezent.

Nu în ultimul rând tribunalul a ţinut seama de vârsta inculpaţilor, de situaţia lor familială, profesională şi socială rezultată din actele depuse în circumstanţiere, de contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi la comiterea faptelor deduse judecăţii, de lipsa antecedentelor penale la data comiterii faptelor, de perioadele petrecute în stare de arest şi detenţie de inculpaţii l. şi L., precum şi de perioada îndelungată în care inculpaţii au participat în mod regulat la procesele desfăşurate împotriva acestora. Tribunalul a considerat că cei 12 ani de procese au exercitat o influenţă pozitivă asupra inculpaţilor şi au fost în măsură să îi reeduce şi să îi orienteze în direcţia respectării cu stricteţe a valorilor sociale protejate de normele penale, dovadă în acest sens fiind faptul că inculpaţii nu au mai comis alte infracţiuni.

Cum pentru inculpaţii l. şi L. s-au reţinut prin mai multe hotărâri definitive incidenţa dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, tribunalul a considerat că aceste dispoziţii trebuie reţinute şi cu privire la faptele de corupţie deduse prezentei judecăţi, acest fapt fiind impus nu doar de solicitările procurorului, care a emis rechizitoriul, ci şi de împrejurarea că faptele judecate în prezenta cauză nu pot fi disociate de faptele de corupţie anterioare, cu care se află în strânsă legătură.

Cum pentru cei doi inculpaţi s-a reţinut cu caracter definitiv că au facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a intermediarilor, a beneficiarilor (prin indicarea concretă de probe materiale, confruntări, etc), este evident că aceştia trebuie să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (Legea nr. 503/2002) şi implicit de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor stabilite de lege pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000.

De asemenea, instanţa de fond a considerat că dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 sunt incidente şi cu privire la faptele de corupţie reţinute în sarcina inculpatei O.C., întrucât şi aceasta a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a intermediarilor, a beneficiarilor (prin indicarea concretă de probe materiale, confruntări, etc), a dovedit sinceritate şi a manifestat o atitudine cooperantă pe toată durata activităţii de urmărire penală, facilitând astfel într-o manieră hotărâtoare stabilirea adevărului în cauză, aşa cum s-a arătat în cuprinsul rechizitoriului.

Tribunalul a valorificat această împrejurare pozitivă prin reţinerea în favoarea inculpaţilor, cu privire la faptele de complicitate la înşelăciune, a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., urmând ca pedeapsa pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată să fie coborâtă sub minimul special conform art. 76 C. pen. A nu reţine în favoarea inculpaţilor această circumstanţă atenuantă, în raport cu infracţiunea de complicitate la înşelăciune, înseamnă a se face abstracţie de temeinicia hotărârilor judecătoreşti definitive, care au reţinut această conduită procesuală pozitivă a inculpaţilor.

Cum atitudinea procesuală a inculpaţilor a fost avută în vedere la reţinerea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, această cauză de atenuare nu poate fi valorificată şi în condiţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 este o normă specială, iar art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. o norma generală. Prin urmare, aceste din urmă dispoziţii nu sunt incidente cu privire la infracţiunea de luare de mită comisă de inculpaţi, însă sunt aplicabile cu privire la infracţiunea de complicitate la înşelăciune. În raport cu lipsa antecedentelor penale, precum şi cu comportamentul inculpatei O.C., înainte de săvârşirea procesului penal, tribunalul a reţinut în favoarea acesteia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., atât pentru infracţiunea de luare de mită, cât şi pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune, urmând ca pedeapsa să fîe coborâtă sub minimul special conform art. 76 C. pen.

Drept urmare, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, tribunalul a condamnat inculpatul I.F. la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., tribunalul a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, iar în baza art. 65 şi art. 67 alin. (1) şi (3) C. pen. a aplicat inculpatului I.F. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale şi pedeapsa complementară a degradării militare.

Tribunalul a constatat faptele inculpatului I.F. deduse prezentei judecăţi sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. "l65 din 12 noiembrie 2003, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 3 mai 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, ce au făcut obiectul sentinţei de contopire nr. 93 din 12 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare, fiind vorba de fapte comise de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

Fiind vorba de fapte concurente, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., tribunalul a contopit pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele astfel descontopite şi negraţiate, inculpatul I.F. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 1 an, în final 9 ani închisoare.

În ceea ce priveşte pe inculpatul L.G., în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., acelaşi inculpat va fî condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. îi va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Tribunalul a constatat că faptele inculpatului L.G. deduse prezentei judecăţi sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 iunie 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, ce au făcut obiectul sentinţei de contopire nr. 82/2006 a Tribunalului Militar teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 35 din 8 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, fiind vorba de fapte comise de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

Fiind vorba de fapte concurente, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele concurente şi negraţiate, inculpatul L.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 10 ani închisoare.

În ceea ce priveşte sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare, tribunalul a reţinut că este suficient pentru a reflecta în mod complet periculozitatea inculpatului şi pericolul concret al faptelor. Sub acest aspect, s-a reţinut că perioada închisorii efectiv executată de inculpat şi participarea vreme de aproape 12 ani la procesele având ca obiect infracţiunile concurente impun concluzia certă că un surplus de pedeapsă nu mai apare ca justificat, fiind evident că toate funcţiile pedepsei s-au realizat corespunzător.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen., tribunalul a aplicat inculpatului L.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei rezultante principale, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. s-a dedus perioada executată de la 16 februarie 2001 la 12 noiembrie 2007.

În ceea ce o priveşte pe inculpata O.C.M. în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., instanţa de fond a condamnat pe această inculpată la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. îi va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. şi art. 80 C. pen., tribunalul a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Fiind vorba de fapte concurente comise înainte de a interveni o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna din ele, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., tribunalul a contopit pedepsele aplicate inculpatei în prezenta cauză, inculpata O.C.M. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen., tribunalul a dispus confiscarea de la inculpaţi sumele şi bunurile primite drept mită, după cum urmează: de la inculpatul I.F. suma de 64.442 RON; de la inculpatul L.G. suma de 420 RON; de la inculpata O.C. suma de 1560 RON.

Pe latură civilă, instanţa de fond a reţinut că sunt lovite de nulitate absolută actele falsificate de inculpaţi în modalităţile arătate în cuprinsul situaţiei de fapt, întrucât acestea sunt afectate de cauza de nulitate absolută constând în frauda la lege.

Existenţa acestei cauze de nulitate rezidă în falsificarea unor înscrisuri în vederea producerii unei consecinţe juridice, respectiv ajutorul dat de inculpaţi beneficiarilor adeverinţelor şi deciziilor de strămutat pentru a beneficia în mod fraudulos de drepturile şi facilităţile acordate de Decretul-Lege nr. 118/1990.

Prin urmare, în baza art. 348 C. proc. pen. şi 445 C. proc. pen. a fost dispusă anularea adeverinţelor DIM, deciziilor DGMPS, deciziilor Oficiului de Pensii, permiselor RATB, legitimaţiilor M. şi deciziilor de scutire de la plata impozitului eliberate pe numele beneficiarilor acestor facilităţi menţionaţi la rechizitoriu.

În cauză, partea vătămată Regia Autonomă de Transport - Bucureşti s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal cu suma de 521.289,23 RON, prejudiciu actualizat la data de 31 mai 2011.

Partea vătămată Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 1 Bucureşti sa constituit parte civilă cu suma de 12.858,24 RON, prejudiciu actualizat la data de 12 octombrie 2011.

Partea vătămată SC de Transport cu M. Bucureşti M. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 116.430,00 RON, prejudiciu actualizat la data de 30 iunie 2011.

Partea vătămată Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 1.935.575,09 RON.

Partea vătămată Consiliul Local sector 6 - Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale s-a constituit parte civilă cu suma de 402 RON.

Partea vătămată Consiliul Local sector 2 - Direcţia de Venituri Buget - Local sector 2 s-a constituit parte civilă cu suma de 8438,00 RON, prejudiciul actualizat la data de 14 octombrie 2011.

Partea vătămată Consiliul Local sector 3 - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale sector 3 s-a constituit parte civilă cu suma de 14841,68 RON.

Tribunalul a constatat că inculpaţii nu au contestat aceste pretenţii şi nu au avut vreo obiecţie cu privire la data formulării, respectiv precizării pretenţiilor. Prin urmare nu sunt incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen., dat fiind faptul că inculpaţii nu au înţeles să invoce nulitatea relativă în termenul legal, astfel că precizarea, respectiv formularea pretenţiilor după citirea actului de sesizare rămâne valabilă.

Cu privire la aceste pretenţii civile, tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv există o faptă ilicită, fapta a fost săvârşită de inculpaţi, există un prejudiciu localizat în patrimoniul părţilor civile, există legătură de cauzalitate între fapta inculpaţilor şi prejudiciul cauzat, prejudiciul este cert atât sub aspectul întinderii, cât şi sub aspectul existenţei.

În ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor civile, tribunalul a reţinut că acesta rezultă indubitabil din probele administrate în cauză şi din listele cu debitele restante prezentate de părţile vătămate.

Prin urmare, Tribunalul, în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 şi urm. C. civ. a obligat pe inculpaţii I.F., L.G. şi O.C.M., în solidar, cu părţile responsabile civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, la plata de despăgubiri civile.

Instanţa de fond a apreciat că Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei au calitate de părţi responsabile civilmente, fiindu-le antrenată răspunderea pentru faptele angajaţilor lor comise în exerciţiul funcţiilor încredinţate, fapte prin care inculpaţii au contribuit la cauzarea de prejudicii părţilor vătămate, constituite părţi civile în prezenta cauză. Răspunderea civilă a Agenţiei pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Justiţiei este întemeiată pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. anterior, aplicabil în cauza de faţă.

Pe latură civilă, tribunalul a luat act că partea vătămată Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători CFR Călători nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii I.F. şi O.C.M. şi părţile civile Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Inculpata O.C.M. în motivarea apelului a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a manifestat rol activ în cauză conform art. 4 C. proc. pen. şi nu a efectuat o cercetare judecătorească completă, situaţie în care nu a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate, în mod nelegal s-a dispus la renunţarea la audierea martorilor din lucrări şi a soluţionat greşit latura civilă a cauzei.

Partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, în caua nefîind îndeplinite cerinţele art. 24 C. proc. pen. pentru ca Ministerul Justiţiei să aibă calitatea de parte responsabilă civilmente în prezenta cauză, motivat de faptul că inculpatul I.F. nu a fost angajatul său, acesta a fost angajat de Ministerul Apărării Naţionale şi s-a desfăşurat activitatea la Biroul arhivă anexă la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti până la data de 15 iunie 2000 când prin ordin al Şefului Direcţiei Management şi Resurse Umane din cadrul acestui minister a fost trecut în rezervă.

Partea responsabilă civilmente Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a susţinut, în esenţă, că a fost obligată în solidar cu inculpaţii la plata despăgubirilor civile, în mod nelegal, întrucât inculpatul L.G. a săvârşit infracţiunile, în calitate de prepus prin depăşirea atribuţiilor de serviciu şi în afara orelor de program; iar în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000 nu poate fi obligată la despăgubiri civile către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, care este ordonator de credite şi îşi recuperează debitele în mod direct şi nemijlocit de la beneficiarii sumelor respective obţinute în baza deciziilor emise în baza Decretului-lege nr. 118/1990.

Curtea de Apel examinând hotărârea apelată pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de motivele de apel invocate în cauză de părţile responsabile civilmente, pentru soluţionarea cu celeritate a prezentei cauze penale, din oficiu, a invocat şi pus în discuţia părţilor, nelegalitatea hotărârii instanţei de fond care a soluţionat cauza în lipsa unei părţi nelegal citate, excepţie fondată pentru următoarele considerente:

În perioada noiembrie 1998-iunie 2000, inculpatul I.F. a îndeplinit funcţia de ajutor în biroul arhivă, anexă la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, fiind angajat al Ministerului Apărării Naţionale care, prin ordinul Şefului Direcţiei Management Resurse Umane nr. 6 din 05 iunie 2000, în baza art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi art. 12 din Ordinul General al Ministrului Apărării Naţionale nr. 44/1994, pe data de 15 iunie 2000 plutonierul major I.F., ajutor în Biroul arhivă, anexă la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, a fost trecut în rezervă prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege.

În raport de acest ordin depus la dosar la solicitarea instanţei de apel se constată întemeiat motivul de apel invocat în cauză de partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei care a susţinut corect că inculpatul I.F. nu a fost prepusul său, acesta fiind angajat şi eliberat din funcţie de Ministerul Apărării Naţionale, instituţie care trebuia citată în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente.

Constatând nelegalitatea hotărârii apelate, s-a evidenţiat că judecarea cauzei s-a derulat în lipsa unei părţi nelegal citată, partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale, s-au admis toate apelurile declarate în speţă, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti.

Împotriva acestei decizii nr. 220/A din 1 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti s-a exercitat calea de atac a recursului de către Parchet.

Se invocă nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate pentru următoarele argumente:

Motive de procedură - desfiinţarea sentinţei se poate dispune doar dacă partea nu a fost legal citată, ori în cauză toate părţile cauzei au fost legal citate, motiv pentru care apelul nu putea fi admis.

Părţile dobândesc calitatea legală în condiţiile codului de procedură penală, aspecte care nu mai pot fi analizate după pronunţarea unei hotărâri de primă instanţă, în calea de atac a apelului, cu atât mai mult cui cât introducerea în cauză a acestora nu a fost solicitată de partea civilă, singura în măsură să formuleze o astfel de cerere.

În măsura în care instanţa de apel ar fi considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ale comitentului pentru fapta prepusului, putea să se admită apelul Ministerului Justiţiei şi să înlăture obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.

În continuare au fost aduse argumente juridice şi de fapt ce pe fond ar justifica existenţa raportului de subordonare a inculpatului I.F. faţă de Ministerul Justiţiei în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.

Astfel, chiar dacă am discuta despre faptul că inculpatul a fost militar, acest lucru nu modifică existenţa raportului de prepuşenie al inculpatului în desfăşurarea activităţii profesionale în cadrul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti cu Ministerul Justiţiei. Nu există nicio raţiune pentru a considera că Ministerul Justiţiei nu are calitatea de parte responsabilă civilmente.

În concluzie, în baza cazurilor de casare de la pct. 10 şi 17² se solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru judecarea apelurilor la Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa de recurs nu insistă în dezvoltarea susţinerilor de fond, ce ar justifica existenţa/inexistenţa raportului de subordonare a inculpatului I.F. faţă de Ministerul Justiţiei, apreciind că argumentele de procedură apar prioritare şi suficiente în a ne plia pe soluţia propusă de Parchet, de casare şi trimitere a cauzei pentru continuarea judecării apelurilor.

Preluând desfăşurătorul judiciar realizat în cauză, este de consemnat că la termenul de judecată din apel din 11 mai 2012, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţia părţilor „excepţia de nelegalitate a sentinţei penale, raportat la motivele de apel ale celor două părţi responsabile civilmente, care au arătat că nu au calitatea de părţi în cauză".

Atât procurorul cât şi inculpaţii, precum şi părţile civile, prezente prin intermediul consilierilor juridici (R.A.T.B. şi M.) au solicitat respingerea excepţiilor ridicate.

Ulterior, instanţa de apel a repus cauza de rol, dispunând ca Ministerul Apărării Naţionale să comunice instanţei copia contractului de muncă. La data de 18 iunie 2012 Ministerul Apărării Naţionale a comunicat instanţei de apel ordinul de trecere în rezervă a numitului I.F. precum şi faptul că „din documentele de evidenţă nu rezultă informaţii referitoare la situaţia contractului de muncă".

Cu toate acestea, la ultimul termen din iulie 2012, „Curtea raportat la actele dosarului pune în discuţie nulitatea hotărârii apelate raportat la necitarea în calitate de partea responsabilă civilmente a Ministerului Apărării Naţionale al cărui angajat era inculpatul I.F.".

Reprezentantul Ministerului Public apreciază hotărârea instanţei de fond, legală şi temeinică sub aspectul stabilirii cadrului procesul cu prilejul cercetării judecătoreşti.

Apărătorul apelantului inculpat I.F. arată că lasă la aprecierea instanţei, apărătorul apelantului inculpat O.C.M. apreciază că în cauză se impune citarea Ministerului Apărării Naţionale, intimatul inculpat L.G. solicită admiterea excepţiei invocate iar consilierul juridic pentru SC de Transport cu M. – M. SA şi consilierul juridic al Regia Autonomă de Transport Bucureşti SA, având pe rând cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanţei".

În contextul în care Curtea de Apel nu a înţeles să dezvolte cadrul juridic vizând instituţia „nulităţii hotărârii apelate" grefată pe un astfel de motiv, de necitare a unei părţi, este de datoria instanţei de recurs în a suplini aceste lacune.

În rândul regulilor fundamentale ale judecăţii cauzelor se regăseşte şi principiul contradictorialităţii, consacrat de art. 289 C. proc. pen., duelul dintre acuzare şi apărare manifestându-se în confruntarea de opinii şi argumente legate de modul în care urmează să se soluţioneze cauza.

Contradictorialitatea presupune ca părţile să cunoască probele care se administrează, cu posibilitatea combaterii acestora şi să ia act de toate activităţile îndreptate de adversari împotriva propriilor interese, având dreptul de a replica tuturor susţinerilor, argumentelor şi punctelor de vedere, în condiţii de publicitate şi oralitate.

Avem de a face nu numai cu egalitatea de arme între învinuire şi apărare, ci şi cu prezenţa părţilor la judecată, instanţei revenindu-i obligaţia de încunoştinţare a acestora cu privire la termenele de judecată, prin intermediul instituţiei citării, conform art. 291 alin. (1) C. proc. pen. În acest sens, potrivit textului de lege enunţat, judecata nu poate avea loc decât dacă părţile sunt legal citate şi procedura este legal îndeplinită.

Aşadar, părţile în procesul penal ar trebui citate în orice situaţie pentru a adopta o conduită pe care ele o consideră necesară, fiind îndreptăţite să prezinte diferite argumente iar instanţa de judecată este obligată să analizeze cu mare atenţie aceste susţineri.

În ceea ce o priveşte pe partea care nu a fost citată conform legii, acesteia i s-a încălcat un drept fundamental, şi anume dreptul la apărare garantat de art. 6 C. proc. pen. şi art. 24 din Constituţie, astfel încât se poate considera că faţă de aceasta judecata nu a existat.

În acest caz, de principiu, soluţia prevăzută de lege, şi care va trebui dată de către instanţă în rezolvarea căilor de atac ordinare, este cea de admitere şi de desfiinţare a hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) sau art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Aceste prevederi trebuie însă corelate cu cele ale art. 197 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului, numai atunci cănd s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Fiind vorba despre o nulitate relativă, neregularitatea procedurală decurgând din nelegala citare a părţii sau din lipsa citării acesteia, se invocă, de regulă, numai de partea interesată, în cadrul unui anumit termen, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen., în mod excepţional instanţa putând lua în considerare încălcările dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Aşadar, o primă condiţie, pentru a se putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, este aceea ca invocarea acestei neregularităţi procedurale să fie făcută de însăşi partea faţă de care procedura de citare a fost nelegal îndeplinită, iar nu de o altă parte din proces. Cu titlu exemplificativ, inculpatul nu poate invoca lipsa de procedură cu partea responsabilă civilmente, întrucât nu ar avea interes ca aceasta să fie degrevată de obligaţia reparării în solidar a prejudiciului, hotărârea instanţei fîindu-i favorabilă sub acest aspect, iar legea nu-i acordă dreptul de a se prevala de apărările părţii respective. Cu atât mai mult, în ipoteza în care partea responsabilă civilmente nu a fost obligată la plata de despăgubiri, orice vătămare decurgând din nelegala sa citare este exclusă, iar inculpatul nu ar putea invoca această neregularitate procedurală pentru a obţine desfiinţarea hotărârii atacate.

Revenind la ideea nulităţii relative, o altă condiţie o reprezintă existenţa unei vătămări procesuale ce constă în punerea părţii în imposibilitatea de a se prezenta şi apăra în cursul judecăţii. Această vătămare este, de regulă, evidentă şi deci nu trebuie dovedită în mod direct de către partea interesată. În caz contrar, nulitatea nu operează automat, prin simpla încălcare a legii, ci persoana care o invocă trebuie să dovedească vătămarea pe care a suferit-o.

Ori în speţă părţile cauzei au fost legal citate. Introducerea în cauză a Ministerului Apărării Naţionale ca parte responsabilă civilmente nu a fost solicitată de partea civilă.

În alt plan juridic privind cauza, nu este de omis efectul devolutiv al căii de atac promovate la Curtea de Apel, cu transmiterea dosarului spre o nouă judecată, de la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată la instanţa căreia îi revine competenţa, potrivit legii, să judece şi să soluţioneze acea cale de atac.

Legea reglementează o devoluţie integrală (ex integra), atunci când la instanţa care judecă în calea de atac se transmite examinarea tuturor chestiunilor de fapt şi de drept, care au format obiectul judecăţii anterioare, aşa cum este efectul devolutiv al apelului.

Aşadar, în măsura în care instanţa de apel ar fi considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ale comitentului pentru fapta prepusului, putea să se admită apelul Ministerului Justiţiei şi să înlăture obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.

Ca ultim argument, considerăm că pot fi aduse în discuţie şi soluţiile de practică judiciară pronunţate în „cauzele I.F.".

După cum s-a specificat, împotriva inculpatului I.F. au fost înregistrate mai multe dosare, cu fundament faptic asemănător, în unele pronunţându-se hotărâri judecătoreşti care au urmat şi toate căile de atac ordinare, până la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dincolo de aspectul de fond vizând contextul că parte responsabilă civilmente a figurat întotdeauna Ministerul Justiţiei, a împrejurării că prin decizia nr. 75 din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dezbătut efectiv această problemă juridică iscată şi enunţată mai sus - concluzia fiind aceea că, „Curtea constată că Ministerul Apărării Naţionale nu are calitatea de parte responsabilă civilmente astfel că nu răspunde în solidar cu inculpatul I.F. la acoperirea pagubei", aducem în discuţie şi una din recentele hotărâri pronunţate în aceste speţe, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus o decizie ca cea care se prefigurează în prezenta cauză, respectiv casarea deciziei şi trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, în Dosarul nr. 38918/3/2007 prin încheierea din 12 iulie 2012 se specifică într-o cauză similară vizând aceleaşi părţi, acelaşi context faptic şi cu ridicarea aceleaşi probleme juridice:

„Recursurile sunt fondate pentru un motiv care se ia în considerare din oficiu, respectiv cel de la art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Astfel, în cazul părţii responsabile civilmente Ministerul Justiţiei, instanţa de apel nu a analizat principala critică a acesteia, care punea în discuţie însăşi calitatea de parte în prezenta cauză, în condiţiile în care această instituţie a invocat inexistenţa unui raport de prepuşenie între inculpatul I.F. cu Ministerul Justiţiei.

Prin urmare, instanţa de apel nu sa pronunţat asupra unei chestiuni esenţiale, respectiv dacă, prin raportare la actele normative în vigoare, calitatea de partea responsabilă civilmente aparţinea Ministerului Justiţiei sau dimpotrivă, Ministerului Apărării Naţionale.

Toate aceste susţineri, neanalizate de către instanţa de apel, puneau în discuţie chestiuni esenţiale şi influenţau în mod direct soluţia procesului în ce priveşte latura civilă, prin raportare la cele două părţi responsabile civilmente.

Prin urmare, Curtea constată incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., cu referire la latura civilă a cauzei, Curtea reţine că nu se poate disocia de latura penală, vizată de recursurile Parchetului şi ale inculpaţilor, va admite toate recursurile formulate, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti".

Toate aceste argumente şi soluţii sunt general valabile şi pentru speţa de faţă, ce astfel urmează aceeaşi soartă juridică, urmând ca în rejudecarea apelurilor, cu caracter integral devolutiv, instanţa investită Curtea de Apel Bucureşti să hotărască la modul efectiv inclusiv asupra acestei probleme juridice vizând persoana care are calitatea de partea responsabilă civilmente.

Se impune astfel continuarea judecării cauzei din apel de la stadiul imediat prealabil pronunţării deciziei, toate actele procedurale întocmite rămânând valabile.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 220/A din 11 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, privind pe intimaţii inculpaţi I.F., O.C.M. şi L.G.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, pentru continuarea judecării cauzei.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru intimaţii inculpaţi l.F. şi L.G., în sumă de câte 200 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimata inculpată O.C.M., în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2012.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 4203/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 4209/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4207/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Tăinuirea (art. 221 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), falsificarea instrumentelor oficiale (art. 286 C.p.), folosirea instrumentelor oficiale false (287 C.p.), falsul intelectua