ICCJ. Decizia nr. 443/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 443/2012

Dosar nr. 15009/3/2011

Şedinţa publică din 16 februarie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă:

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 486/F din 23 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de apărătorul părţilor civile C.I. şi C.N. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul D.G. din infracţiunea prev. de art. 174 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 175 lit. a) C. pen.

În baza art. 175 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G., la o pedeapsă de 18 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca şi pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia inculpatului de la 03 noiembrie 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului D.G.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON despăgubiri materiale şi la plata sumei de 190.000 RON reprezentând daune morale către părţile civile C.I. şi C.N.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat cuţitul folosit de inculpat la săvârşirea faptei şi depus la Camera de Corpuri Delicte a DGPMB - Serviciul Omoruri.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul D.G. şi victima C.A.G. aveau o relaţie de prietenie de aproximativ un an şi jumătate, victima locuind în cea mai mare parte a acestei perioade împreună cu inculpatul în apartamentul părinţilor acestuia, că între aceştia au existat mai multe certuri urmate de împăcări la insistenţele inculpatului. Martorii C.N. şi C.I., părinţii victimei, au arătat că au aflat de la aceasta că în vara anului 2010, când erau despărţiţi, inculpatul a aşteptat-o în lift, i-a pus mâna la gură, i-a smuls telefonul mobil din mână şi a dus-o cu forţa în autoturismul lui. De asemenea, victima i-a spus martorei C.N. că se certa aproape zilnic cu inculpatul din cauza geloziei acestuia şi că era brutal cu ea, chiar dacă nu o lovea. Când victima se despărţea pentru scurt timp de inculpat şi se întorcea la părinţii săi, inculpatul D.G. o suna foarte des. În august, când victima C.A.G., familia ei şi inculpatul au mers la mare, acesta a consumat foarte multe băuturi alcoolice şi a avut un comportament agresiv verbal.

S-a reţinut că la data de 30 septembrie 2010, după o ceartă cu victima, inculpatul a încercat să se sinucidă, consumând alcool împreună cu medicamente.

La data de 21 octombrie 2010 martorii D.N. şi D.M., părinţii inculpatului, au plecat din apartament la ora 7, respectiv 8, lăsându-i pe inculpatul D.G. şi pe victima C.A.G. în dormitorul lor. Martora C.N. a apelat-o telefonic pe fiica sa, victima C.A.G., de mai multe ori, între orele 13 - 15, dar telefonul acesteia era închis.

Anterior orei 16, între inculpatul D.G. şi victima C.A.G. a izbucnit un conflict spontan, inculpatul fiind supărat pentru că victima primise mai multe mesaje telefonice. Inculpatul a lovit victima în zona buzelor şi a înjunghiat-o cu un cuţit din bucătărie în zona gâtului, a sânilor, a braţelor şi a toracelui. În urma acestor lovituri, victima C.A.G. şi-a pierdut cunoştinţa. Imediat, inculpatul D.G. a încercat să se sinucidă prin lovituri repetate de cuţit.

În jurul orei 16, martorii D.N. şi D.M. au revenit la locuinţă şi văzând că uşa este încuiată din interior, cheia aflându-se în yală, au început să sune. După aproximativ 5 - 7 minute, timp în care martorul D.N. a sunat la uşă, a apelat telefoanele mobile ale victimei şi inculpatului, ambele fiind închise, şi telefonul fix din locuinţă, inculpatul a deschis uşa. Inculpatul D.G. avea pe el doar chiloţii şi era plin de sânge. Intrând în apartament, martorii au observat-o imediat pe victima C.A.G. care era întinsă pe jos în dormitorul inculpatului, complet dezbrăcată, plină de sânge şi inertă.

Martora D.M. a tras victima pentru a-i verifica pulsul şi a stropit-o cu apă. În acest timp, martora a lovit cu piciorul un cuţit care se afla pe jos, lângă victimă, şi pe care l-a recunoscut ca fiind unul dintre cuţitele lor de bucătărie.

Martorul D.N. a apelat imediat serviciul 112, spunându-le că fiul său şi-a înjunghiat prietena. S-a mai reţinut că din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în data de 21 octombrie 2010, în urma apelării numărului unic de urgenţă 112, a rezultat că martorul a comunicat operatorilor că inculpatul a înjunghiat-o pe victimă, în acelaşi timp cerând explicaţii şi inculpatului.

Martorii D.N. şi D.M. l-au întrebat pe inculpat ce a făcut, iar acesta le-a răspuns că a vrut să se sinucidă, victima a încercat să îl oprească şi atunci a înjunghiat-o.

Personalul de pe ambulanţă a constatat decesul victimei C.A.G., survenit înainte de sosirea acestora.

Din concluziile Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1511/2010, a rezultat că moartea victimei C.A.G. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne, consecinţa unei plăgi înjunghiate toracic stâng penetrantă în cavitatea toracică, cu lezarea aortei toracice, cu hemopericard şi hemotorax stâng.

S-a mai constatat că leziunile traumatice menţionate s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur şi obiect înţepător-tăietor, posibil cuţit şi că între leziunile traumatice toracice şi deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. Examenul serologic al secreţiei bucale şi vaginale nu a pus în evidenţă spermă/spermatozoizi. Sângele recoltat de la cadavru nu conţinea alcool, iar rezultatele analizelor toxicologice, inclusiv pentru droguri, au fost negative.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză se impune reţinerea agravantei prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen, respectiv, fapta săvârşită de inculpatul D.G. a fost comisă cu premeditarea cerută de acest text de lege.

S-a reţinut în acest sens, că în intervalul de timp cât au avut loc certurile dintre cei doi, legate de presupusele mesaje telefonice primite de victimă de la anumiţi bărbaţi, inculpatul a întreprins acţiuni specifice de pregătire a săvârşirii infracţiunii de omor: a închis ambele telefoane mobile, atât al său cât şi al victimei, cu scopul de a nu fi contactaţi de nici o persoană suprimând posibilitatea salvării victimei, a încuiat uşa prin interior, lăsând cheia în închizătoare, deşi nu avea acest obicei, cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii şi găsit pe jos, lângă victimă, aparţinea familiei D., fiind un cuţit folosit în bucătăria acestora, inculpatul a reflectat asupra posibilităţii aducerii cuţitului, din bucătărie, după ce a plănuit agresiunea, din probatorii rezultând că respectivul cuţit nu era ţinut în camera în care se afla inculpatul şi victima, la întâmplare, el fiind un cuţit folosit în bucătărie.

S-a mai reţinut că parcurgerea distanţei de la dormitor spre bucătărie, de către inculpat, înarmarea sa cu cuţitul menţionat, apoi revenirea la locul conflictului, în dormitor şi aplicarea către victimă a numeroase lovituri de cuţit care s-au soldat cu moartea acesteia, precum şi închiderea telefoanelor mobile, pentru a se obstrucţiona accesul victimei către lumea exterioară sau blocarea încuietorii imobilului prin lăsarea cheii inculpatului în uşă, sunt elemente care fac aplicabilă agravantă prevăzută de dispoziţiile art. 175 lit. a) C. pen. Acţiunea inculpatului a presupus, pe de o parte, un proces psihic de reflectare asupra modului de săvârşire a infracţiunii, iar pe de altă parte, de efectuare a unor acte de pregătire care să reflecteze hotărârea luată, fapt ce presupune existenţa unui oarecare interval de timp între momentul luării rezoluţiei de săvârşire a faptei şi activitatea materială de execuţie.

Trecerea unui interval de timp, chiar de câteva ore, a relevat faptul că inculpatul a meditat asupra hotărârii luate, că şi-a concentrat forţele psihice în vederea realizării cu succes, a hotărârii de a suprima viaţa victimei şi că a cântărit posibilităţile de înfăptuire a rezoluţiei.

Urmare a acestor considerente, instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea formulată de părţile civile C.I. şi C.N. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 175 lit. a) C. pen., sens în care, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice în această din urmă infracţiune.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că cererea formulată de părţile civile C.I. şi C.N. este întemeiată, din probatoriile administrate, respectiv, din declaraţiile martorilor P.C.M. şi C.S. precum şi din facturile şi chitanţele depuse la dosarul cauzei, a rezultat că acestea au efectuat cheltuieli în cuantum de 30.000 lei.

În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, solicitate de părţile civile, s-a constatat că şi această cerere este întemeiată având în vedere că pierderea fiicei lor a pricinuit părţilor civile, părinţii victime, o traumă psihică care, chiar dacă nu poate fi cuantificată în bani, prin acordarea unor despăgubiri morale, durerea părţilor civile poate fi atenuată, printr-un beneficiu pe care şi l-ar putea permite folosind banii primiţi de la inculpat prin cinstirea memoriei victimei, prin obiceiurile creştineşti ulterioare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.G., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi schimbarea încadrării juridice, urmând a se aprecia asupra cuantumului pedepsei cu reţinerea art. 320¹ C. proc. pen., precum şi a circumstanţelor atenuante.

Prin Decizia penală nr. 268/A din 15 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat D.G., împotriva Sentinţei penale nr. 486 din 23 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată în privinţa laturii penale şi rejudecând, în fond:

S-a înlăturat aplicarea art. 334 C. proc. pen.

În baza art. 174 C. pen. cu referire la art. 320¹ C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.G., la 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 381 C. proc. pen. s-a dedus prevenţia inculpatului de la 3 noiembrie 2010 la zi.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut agravanta prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta cu premeditare.

Pentru ca premeditarea să atragă răspunderea pentru omor calificat, trebuie ca autorul infracţiunii să fi chibzuit cu privire la săvârşirea faptei şi să fi luat măsuri de pregătire a acesteia, de creare a condiţiilor pentru producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa.

Ori, în speţă, s-a stabilit cu certitudine că între inculpat şi victimă a avut loc un conflict spontan, iar în urma acestui conflict inculpatul a lovit victima cu un cuţit pe care l-a luat din bucătărie, cauzându-i victimei, care se afla în dormitor, vătămări ce au dus la decesul acesteia.

A mai reţinut instanţa de apel că nu se poate stabili în mod clar dacă inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima anterior conflictului sau în cursul acestuia, incertitudine care profită doar inculpatului.

Din probele administrate în cauză, nu se poate stabili intervalul de timp care a trecut din momentul în care inculpatul s-a hotărât să ucidă victima şi momentul în care a trecut la realizarea hotărârii, astfel că nu se poate stabili dacă inculpatul a desfăşurat acte din care să rezulte că acţionat cu premeditate.

Urmare a conflictului spontan dintre inculpat şi victimă, inculpatul s-a deplasat în bucătărie, a luat cuţitul şi a ucis victima.

Referitor la aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a apreciat că se impune ca inculpatul să beneficieze de prevederile acestui articol, deoarece la primul termen de judecată la instanţa de fond, respectiv la data de 25 martie 2011, inculpatul a declarat că recunoaşte faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu.

Prin Încheierea din data de 25 martie 2011, instanţa a luat act de menţiunea inculpatului care a arătat că doreşte să fie judecat potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În legătură cu solicitarea inculpatului apelant de a i se reţine circumstanţe atenuante, s-a apreciat de către instanţă că nu poate fi primită această solicitare, deoarece gravitatea faptei comise, urmările acesteia, violenţa manifestată de către acesta nu justifică reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, părţile civile C.N. şi C.I. şi inculpatul D.G.

Procurorul a solicitat admiterea recursului parchetului, astfel cum se află motivat la dosar, casarea în parte a deciziei atacate, înlăturarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi orientarea către maxim a pedepsei aplicate inculpatului.

În acest sens, invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a aplicat dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. în raport de declaraţia de recunoaştere a inculpatului din data de 25 martie 2011, pe care o consideră formală, întrucât, deşi recunoaşte fapta, aceasta a arătat că nu îşi aminteşte cum a comis-o.

Recurentele părţi civile au arătat că recursul vizează latura penală a cauzei, susţinând că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrarea juridică dată de prima instanţă şi în mod eronat a aplicat dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

În acest sens au susţinut că fapta a fost săvârşită pe baza unei hotărâri anterioare, invocând în susţinere modalitatea de comitere a acesteia. Astfel, au arătat că premeditarea, constituind durata între momentul luării hotărârii infracţionale şi executarea ei, rezultă din probatoriul administrat în cauză care relevă faptul că inculpatul, după o ceartă cu victima s-a dus la bucătărie, a luat cuţitul, a revenit în dormitor şi a înjunghiat-o pe victimă cu 17 lovituri, după ce în prealabil a blocat uşa dormitorului şi a închis telefoanele mobile, edificatoare în acest sens fiind declaraţia martorei M.D. din care rezultă că nu a putut pătrunde în dormitor şi nici nu a putut lua legătura telefonic cu aceştia.

Au mai învederat că inculpatul a încercat inducerea în eroare a instanţei acreditând ideea că a consumat cu victima substanţe stupefiante anterior săvârşirii faptei, însă, astfel de substanţe nu au fost găsite nici în corpul victimei şi nici în sângele inculpatului.

Au mai precizat că la fila 2 dosar urmărire penală se află procesul-verbal de ridicare a cuţitului, iar la fila 94 - 96 este declaraţia inculpatului în care a arătat că nu îşi mai aminteşte nimic.

În speţă, apreciază că s-a deformat aplicarea textului de lege prev. de disp. art. 320¹ C. proc. pen. a cărui aplicare se dispunea dacă recunoaşterea avea loc până la citirea actului de sesizare.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, aplicarea disp. art. 175 lit. a) C. pen. cu înlăturarea disp. art. 320¹ C. proc. pen.

Recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând reaprecierea asupra cuantumului pedepsei.

În acest sens a arătat că nu este de acord cu motivele susţinute de parchet privind înlăturarea disp. art. 320¹ C. proc. pen., câtă vreme, în cauză, a operat recunoaşterea săvârşirii faptei aşa cum fost descrisă în rechizitoriu.

A mai arătat că audierea sa a fost generată de o solicitare de schimbare a încadrării juridice, ulterior fiind ataşat la dosar suplimentul de la IML, constatându-se astfel că nu sunt incidente disp. art. 176 C. pen.

A mai susţinut că pe fondul consumului de plante etnobotanice, după o discuţie generată de gelozie a luat cuţitul din bucătărie şi a înjunghiat-o pe victimă de 9 ori, după care s-a înjunghiat pe sine de 8 ori. Blocajul psihic de acesta suferă a fost explicat şi prin expertiza psihică, datorându-se şi consumului de plante etnobotanice, astfel cum a fost confirmat de analizele medicale.

A solicitat că atitudinea sa de sinceritate şi regret să fie avută în vedere distinct de împrejurarea că acesta nu îşi mai aminteşte în concret modalitatea de comitere a faptei. A solicitat şi reducerea pedepsei arătând că, deşi în mod corect instanţa de apel a aplicat disp. art. 320¹ C. proc. pen., a stabilit o pedeapsă aproape de maximul prevăzut de lege. În sensul reducerii pedepsei a solicitat a se avea în vedere că nu are antecedente penale, avea 21 de ani la data săvârşirii faptei, că omorul a fost săvârşit din gelozie.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând decizia recurată, actele şi lucrările dosarului, precum şi criticile formulate în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a cazurilor de casare invocate, constată că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a le respinge ca atare.

Critica formulată de parchet, întemeiată pe disp. art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.G., este neîntemeiată.

Art. 320¹ C. proc. pen., prevede că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicita administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.

Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi 340 - 344 se aplică în mod corespunzător.

Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

În considerarea acestor dispoziţii legale,contrar susţinerilor formulate de parchet, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1) - (7) C. proc. pen.

Instanţa de prim control judiciar a apreciat în mod just că inculpatul poate să beneficieze de prevederile acestui articol, deoarece la primul termen de judecată la instanţa de fond, respectiv la data de 25 martie 2011, acesta a declarat că recunoaşte faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu.

Prin Încheierea din data de 25 martie 2011, instanţa a luat act de cererea inculpatului care a solicitat să fie judecat potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Aşa fiind, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti inculpatul D.G. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., reţinându-se următoarea stare de fapt:

Inculpatul D.G. şi victima C.A.G. aveau o relaţie de prietenie de aproximativ un an şi jumătate, victima locuind în cea mai mare parte a acestei perioade împreună cu inculpatul în apartamentul părinţilor acestuia. În această perioadă, între inculpat şi victimă au existat mai multe certuri, însă de fiecare dată aceştia s-au împăcat la insistenţele inculpatului.

Atunci când victima se despărţea pentru scurt timp de inculpat şi se întorcea la părinţii săi, inculpatul o suna foarte des.

Astfel, la data de 30 septembrie 2010, după o ceartă cu victima, inculpatul a încercat să se sinucidă, consumând alcool împreună cu medicamente, aspect care rezultă din declaraţia inculpatului coroborată cu cele ale martorilor C.N., C.I., D.N. şi D.M.

Cu această ocazie, inculpatul s-a prezentat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni" Bucureşti, unde i s-a stabilit diagnosticul de „tentativă suicid, ingestie de alcool, preductal şi etnobotanice".

La 21 octombrie 2010 martorii D.N. şi D.M., părinţii inculpatului, au plecat din apartament la ora 7, respectiv 8, lăsându-i pe inculpatul şi victimă în dormitorul lor. Martora C.N. a apelat-o telefonic pe fiica sa, victima C.A.G., de mai multe ori, între orele 13 - 15, dar telefonul acesteia era închis.

Anterior orelor 16:00, între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict spontan, inculpatul fiind supărat pentru că victima primise mai multe mesaje telefonice. În aceste condiţii, inculpatul a lovit-o pe victimă în zona buzelor şi a înjunghiat-o cu un cuţit luat din bucătărie în zona gâtului, a sânilor, a braţelor şi a toracelui. În urma acestor lovituri, victima şi-a pierdut cunoştinţa. Imediat, inculpatul a încercat să se sinucidă prin lovituri repetate de cuţit. În jurul orelor 16:00, martorii D.N. şi D.M. revenind la locuinţă şi văzând că uşa este încuiată din interior, cheia aflându-se în yală, au început să sune. După aproximativ 5 - 7 minute, timp în care martorul D.N. a sunat la uşă, a apelat telefoanele mobile ale victimei şi inculpatului, ambele fiind închise, şi telefonul fix din locuinţă, inculpatul a deschis uşa. Inculpatul D.G. avea pe el doar chiloţii şi era plin de sânge. Intrând în apartament, martorii au observat-o imediat pe victima C.A.G. care era întinsă pe jos în dormitorul inculpatului, complet dezbrăcată, plină de sânge şi inertă.

Martorul D.N. a apelat imediat serviciul 112, spunându-le că fiul său şi-a înjunghiat prietena. Din conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în data de 21 octombrie 2010 în urma apelării numărului unic de urgenţă 112 rezultă că martorul a comunicat operatorilor că inculpatul a înjunghiat-o pe victimă, în acelaşi timp cerând explicaţii şi inculpatului.

Martorii D.N. şi D.M. l-au întrebat pe inculpat despre cele întâmplate, iar acesta le-a răspuns că a vrut să se sinucidă şi pentru că victima a încercat să îl oprească, a înjunghiat-o.

Personalul de pe ambulanţă a constatat decesul victimei C.A.G., survenit înainte de sosirea acestora.

Cuţitul folosit la săvârşirea faptei a fost găsit, cu ocazia cercetării la faţa locului în dormitorul inculpatului, pe parchet, sub şifonier. Totodată, au fost observate mai multe urme de sânge pe întrerupător, uşa şi tocul uşii de la baie, chiuvetă şi capacul WC, pe gresie, pervazul interior al ferestrei şi rama ferestrei din bucătărie, pe uşa din dreapta a şifonierului din dormitor, pe tocul uşii de acces în dormitor şi pe această uşă, pe şapte şerveţele umede, găsite pe parchet, lângă cadavru, pe un pachet şerveţele umede, găsit pe parchet, pe un sul de hârtie igienică, găsit pe pat, pe o faţă de pernă mică, găsită pe parchet, pe o faţă de pernă mare, găsită pe pat, pe un cearceaf pat şi un cearceaf pilotă.

Din concluziile Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1511/2010 rezultă că moartea victimei C.A.G. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne, consecinţa unei plăgi înjunghiate toracic stâng penetrantă în cavitatea toracică, cu lezarea aortei toracice, cu hemopericard şi hemotorax stâng.

În faza de urmărire penală inculpatul D.G. a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că nu îşi aminteşte detalii privind comiterea acesteia.

Astfel, inculpatul a declarat că în seara zilei de 20 octombrie 2010 a consumat împreună cu victima o pulbere albă, adusă de aceasta, care părea a fi cocaină şi un plic de «Magic», substanţă din categoria etnobotanicelor şi că în timp ce se aflau în dormitor, între el şi victimă a izbucnit o ceartă, provocată de mai multe mesaje telefonice primite de victimă. Cu această ocazie, cei doi s-au îmbrâncit reciproc, iar la un moment dat inculpatul şi-a dat seama că se află pe podea, rănit, iar victima este lângă el, inertă şi plină de sânge. A deschis uşa părinţilor săi şi de la acel moment nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat ulterior.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. A 12/11253/2010 emis de I.N.M.L., rezultă că sângele recoltat de la inculpat la data de 21 octombrie 2010, ora 18:30, conţinea 0,65 gr ‰ alcool etilic şi lidocaină în concentraţie de 0,47µg/ml, iar rezultatele pentru substanţe toxice curente, inclusiv pentru droguri bazice şi tetrahidrocanabinol, au fost negative; a mai rezultat că pulberea albă consumată de inculpat nu a fost cocaină, însă nu poate fi înlăturată afirmaţia inculpatului potrivit căreia înainte de săvârşirea faptei a consumat substanţe etnobotanice.

Din Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/12459/2010,rezultă că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv, că a fost consumator de droguri, dar că păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat în cauză.

Fapta reţinută în actul de sesizare a instanţei, aşa cum a fost descrisă în expozitivul rechizitoriului a fost recunoscută de inculpat în totalitate.

În legătură cu încadrarea juridică a faptei, prin raportare la dispoziţiile art. 320¹ alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte reţine cum, de altfel în mod corect a reţinut şi instanţa de prim control judiciar încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 174 C. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta cu premeditare.

Or, în cauză, s-a stabilit cu certitudine că între inculpat şi victimă a avut loc un conflict spontan, în urma căruia inculpatul a lovit-o pe victimă cu un cuţit pe care l-a luat din bucătărie, cauzându-i acesteia vătămări ce au dus la deces.

Nu se poate stabili în mod clar dacă inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima anterior conflictului sau în cursul acestuia, iar această incertitudine profită doar inculpatului.

În această situaţie, nu se poate stabili dacă inculpatul a desfăşurat acte din care să rezulte că acţionat cu premeditate, în condiţiile în care în urma conflictului spontan ivit între inculpat şi victimă, inculpatul s-a deplasat în bucătărie, a luat cuţitul şi a ucis victima.

În aceste condiţii, reţinând starea de fapt recunoscută de inculpat şi stabilind corect încadrarea juridică, instanţa de apel a soluţionat corect latura penală a cauzei constatând că din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Chiar dacă în faţa instanţei de judecată, la momentul stabilit de dispoziţiile legale menţionate, inculpatul nu a descris modalitatea de săvârşire a faptei în cauză pendinte, acest aspect nu exclude de plano aplicarea disp. art. 320¹ alin. (1) - (7) C. proc. pen., câtă vreme la momentul procesual reglementat de dispoziţiile legale menţionate, instanţa l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte iar inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare, solicitând să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Astfel, instanţa constatând că la dosarul cauzei există administrate în cursul urmăririi penale probe suficiente şi apte să releve fapta penală de care este acuzat inculpatul şi anume: raportul de constatare medico-legală, precum şi cel de expertiză medico-legală, declaraţiile martorilor, planşele fotografice, precum şi declaraţiile inculpatului, la toate acestea se adăuga depoziţia de recunoaştere a inculpatului dată în cursul judecaţii.

Totodată, din economia textului art. 174 C. pen., instanţa a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta penală imputată inculpatului este pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 320¹ alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.

În aceste condiţii, instanţa a condamnat inculpatul, cu observarea limitelor de pedeapsă reduse potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. - adică cu o treime - potrivit dispozitivului prezentei.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de parchet, părţi civile şi inculpat pentru motivele arătate în precedent, Înalta Curte reţine următoarele:

Individualizarea judiciară a pedepsei principale instanţa a făcut-o prin raportare la criteriile prev. de art. 72 C. pen. şi anume criteriile generale de individualizare.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Când pentru infracţiunea săvârşită, legea prevede alternative, se ţine seama de dispoziţiile alineatului precedent, atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât şi pentru proporţionalizarea acesteia.

De asemenea, fiind realizate condiţiile prev. de art. 65 C. pen. s-a apreciat că pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în cuantumul stabilit - 3 ani după executarea pedepselor principale este just individualizată.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a apreciat în mod corect că cererea formulată de părţile civile C.I. şi C.N. este întemeiată, întrucât din probatoriul administrat în cauză respectiv, din declaraţiile martorilor P.C.M. şi C.S. precum şi din facturile şi chitanţele depuse la dosar, a rezultat că acestea au efectuat cheltuieli în cuantum de 30.000 RON.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate de părţile civile, se constată că acesta a fost corect cuantificat având în vedere faptul că pierderea fiicei a pricinuit părţilor civile - părinţii victimei -, o traumă psihică care, chiar dacă nu poate fi cuantificată în bani, prin acordarea unor despăgubiri morale, durerea părţilor civile poate fi atenuată, printr-un beneficiu pe care şi l-ar putea permite folosind banii primiţi de la inculpat prin cinstirea memoriei victimei, prin obiceiurile creştineşti ulterioare.

Pentru considerentele arătate, văzând disp. art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate recursurile declarate în cauză împotriva Deciziei penale nr. 268/A din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.

Văzând disp. art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., urmează a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul cât acesta s-a aflat în stare de deţinere începând cu data încarcerării până la data pronunţării prezentei decizii.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga pe recurenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, părţile civile C.N. şi C.I. şi de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 268/A din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 noiembrie 2010 la 16 februarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat şi recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 426/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 714/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 443/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 443/2012. Penal