ICCJ. Decizia nr. 423/2012. Penal. Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 423/2012
Dosar nr. 366/46/2011
Şedinţa publică din 15 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 141 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti a fost condamnată inculpata S.D.M. la plata sumei de 5.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii vătămate I.P.
S-a luat act şi a consfinţit tranzacţia încheiată între partea vătămată I.P. şi asigurătorul SC A.Ţ.A. SA Bucureşti la data de 14 iunie 2011, prin care s-a stabilit „stingerea oricăror şi a tuturor pretenţiilor prezente şi/sau viitoare pentru prejudiciile (atât cele materiale cât şi cele fără caracter patrimonial-morale) suferite de I.P., consecinţă a evenimentului produs în data de 16 februarie 2010, pentru care în baza Poliţei de răspundere civilă nr. 112401601 din 25 noiembrie 2009 emisă de SC A.Ţ.A. SA Bucureşti a fost deschis dosarul de daună nr. CE 904503 în schimbul plăţii de către SC A.Ţ.A. SA Bucureşti a sumei de 116.200 RON (o sută şaisprezece mii două sute ron). Prin primirea sumei de 116.200 RON (o sută şaisprezece mii două sute ron) I.P. a declarat că a fost despăgubit integral, pentru toate prejudiciile, atât cele materiale cât şi cele fără caracter patrimonial-morale suferite în urma accidentului şi nu mai are nici un fel de astfel de pretenţii prezente sau viitoare de la SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, de la asigurat şi persoana vinovată- S.D.M. în legătură cu aceste prejudicii”.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. a admis cererea părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi a obligat pe inculpata S.D.M. în solidar cu asigurătorul SC A.Ţ.A. SA Bucureşti la plata sumei de 8.049,29 RON cheltuieli de spitalizare la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată până la data plăţii efective.
În baza art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată s-a admis cererea formulată de petiţionara S.D.M. şi s-a prelungit dreptul de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 30 septembrie 2011 până la data de 29 octombrie 2011 inclusiv.
Această ultimă dispoziţie s-a comunicat Şefului Poliţiei Rutiere pe a cărei rază s-a comis fapta.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpată la 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Prin Rechizitoriul nr. 360/P/2010 din 16 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei S.D.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei se reţine că inculpata, S.D.M., care în dimineaţa zilei de 16 februarie 2010, în jurul orelor 7:20, aflându-se la volanul autoturismului marca RM cu numărul de înmatriculare ........... în timp ce circula pe autostrada A.1 dintre Bucureşti spre Piteşti, pe banda a doua, la km 92+900 m, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a accidentat pe partea vătămată I.P., care a suferit leziuni, ce au necesitat pentru vindecare circa 90 -100 zile îngrijiri medicale .
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 16 februarie 2010, inculpata S.D.M., ce se afla la volanul autoturismului marca RM cu numărul de înmatriculare ........ urma să se deplaseze la Târgu Jiu, împreună cu martora D.N.
La rândul său, numitul I.B.N. se afla la volanul autoturismului marca DC cu nr. ....... circula pe autostrada Bucureşti - Piteşti, fiind însoţit de colegul său de serviciu I.P., pasager pe locul din dreapta faţă.
În zona km 92 al autostrăzii A.1, datorită existenţei unui segment de drum acoperit cu polei, conducătorul auto I.B.N. a pierdut controlul autovehiculului cu nr. de înmatriculare ......, a derapat spre liziera metalică din dreapta drumului, cu care a intrat în coliziune în partea lateral dreaptă spate a maşinii, oprindu-se pe banda I, cu faţa spre Piteşti într-o poziţie oblică, în zona marcajului longitudinal continuu, care o delimitează de banda de urgenţă.
Având în vedere poziţia în care se afla autoturismul, care putea împiedica desfăşurarea în condiţii normale a traficului rutier, conducătorul auto I.B.N. şi partea vătămată I.P. au coborât pentru a împinge autovehiculul de pe banda I, pe banda de urgenţă.
Conducătorul auto I.B.N. s-a postat pe partea stângă în dreptul uşii din faţă, iar partea vătămată I.P. s-a poziţionat pe partea lateral dreapta a acestuia în momentul în care dinspre Bucureşti spre Piteşti, pe banda a doua circula autoturismul marca RM cu numărul de înmatriculare ........... .
Inculpata S.D.M. a sesizat prezenţa autovehiculului staţionat şi la rândul său a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a tras volanul spre dreapta în dorinţa de a evita impactul cu autoturismul DC lovind cu faţa glisiera exterioară, a derapat, traversând banda I şi în continuare banda de urgenţă.
În parcurgerea acestei traiectorii autoturismul RM condus de inculpata S.D.M., a intrat în coliziune, iniţial cu glisiera metalică, după care datorită impactului maşina a ricoşat, revenind pe partea carosabilă, unde a acroşat autoturismul DC.
În această împrejurare a avut loc vătămarea corporală a părţii vătămate I.P., care se afla poziţionat pe partea lateral dreapta a acestui din urmă autovehicul
Nu se poate reţine că inculpata nu a sesizat prezenţa autoturismului şi a părţii vătămate, cu care a avut loc impactul, având în vedere că din declaraţia acesteia rezultă că a făcut manevra de virare spre dreapta, tocmai pentru a evita coliziunea.
La rândul său, martora D.N., pasageră în autoturismul marca RM, condus de inculpata D.M. a precizat că la km 90 a sesizat existenţa pe banda I a unui autovehicul staţionat.
Această situaţie de fapt rezultă atât din declaraţiile inculpatei S.D.M., ale părţii vătămate I.P., cât şi din declaraţiile martorilor D.N. şi I.B.N., care au fost audiaţi nemijlocit de către instanţa de judecată.
Depoziţiile participanţilor la trafic se coroborează cu raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar P.D., prin care s-a reţinut că impactul dintre cele două autoturisme a avut loc pe banda I, iar starea de pericol care a condus la coliziunea dintre cele două autovehicule a fost creată de către inculpata S.D.M., care putea evita accidentul prin acţiuni preventive, având posibilitatea şi obligaţia legală să adapteze viteza de deplasare, în funcţie de condiţiile de timp, astfel încât să poată efectua orice manevră în siguranţă.
La rândul său, expertul consilier P.A. a arătat că ambele autoturisme au derapat în acelaşi loc datorită unei zone de polei pe carosabilul autostrăzii A.1.
În plus faţă de concluziile expertului tehnic judiciar al cauzei, expertul consilier a reţinut că starea de pericol care a generat producerea accidentului s-a datorat şi neasigurării pietonului I.P. în momentul în care se deplasa pe autostrada A.1, împingând autoturismul DC, fără a respecta prevederile art. 142 lit. m) şi art. 145 din H.G.nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, prin care se interzice conducătorului de autovehicul şi pasagerilor ca în timpul opririi sau staţionării să deschidă sau să lase deschise uşile acestuia, ori să coboare fără să se asigure că nu creează un pericol pentru circulaţie.
În speţă, nu se poate reţine existenţa cazului fortuit reglementat de prevederile art. 47 C. pen., atâta timp cât inculpata S.D.M., având pregătirea şi experienţa necesară, putea şi trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos şi anume producerea unui accident de circulaţie, atunci când nu a luat toate măsurile de siguranţă în trafic, astfel cum reglementează art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi completată. Condiţiile cazului fortuit trebuie să fie întrunite cumulativ. Curtea reţine că în cauza de faţă, deşi s-a săvârşit o faptă prevăzute de legea penală şi există legătura de cauzalitate între împrejurarea neprevăzută şi rezultatul produs, acesta din urmă nu a fost consecinţa intervenţiei unei împrejurări străine de voinţa şi conştiinţa inculpatei, care nu a fost în imposibilitatea obiectivă şi generală de a prevedea intervenţia împrejurării care a produs rezultatul.
Curtea a reţinut că latura subiectivă a faptei, ce a fost săvârşită de inculpată îmbracă forma culpei reglementată de art. 19 alin. (1) pct. 2 C. pen., având în vedere că s-au analizat anterior împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie.
Astfel, obligaţia de prevedere a rezultatului este reglementată în cauză de art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Criteriul obiectiv avut în vedere de curte la stabilirea obligaţiei de prevedere este cel al împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta, observându-se că orice om normal şi atent din categoria inculpatei (pregătire, experienţă de viaţă) avea în momentul săvârşirii faptei posibilitatea să prevadă rezultatul.
Condiţia imprevizibilităţii absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului nu este îndeplinită în situaţia în care a fost sesizat autoturismul staţionat în faţa celui condus de inculpată. Pierderea stabilităţii autoturismului inculpatei pe o porţiune de drum cu polei şi imposibilitatea de a se redresa având ca urmare coliziunea cu celălalt autoturism staţionat s-a datorat atât comportamentului inculpatei, care avea posibilitatea şi obligaţia legală să adapteze viteza de deplasare în funcţie de condiţiile de drum, cât şi neasigurării părţii vătămate I.P. în momentul în care se deplasa pe autostrada A.1, împingând autoturismul DC, fără a respecta prevederile art. 142 lit. m) şi art. 145 din H.G. nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
Imprevizibilitatea trebuie să fie generală şi obiectivă, astfel încât situaţia inculpatei, care din motive subiective nu a prevăzut existenţa poleiului în iarna anului 2010, ce nu a intervenit intempestiv, nu poate înlătura obligaţiile sale de a observa şi de a adapta viteza în funcţie de orice element aflat pe carosabil, apt a produce un accident şi de a lua toate măsurile pentru prevenirea lui.
Toate aceste obligaţii exclud exonerarea de răspundere a inculpatei pe motivul cazului fortuit.
În speţă, fortuitul nu a fost dovedit şi nu s-a constatat în raport de întâmplarea concretă şi de circumstanţele în care s-a produs accidentul, că rezultatul nu a putut fi conceput şi prevăzut de aceasta.
Astfel, curtea a constatat că atât inculpata S.D.M., cât şi partea vătămată I.P. au o culpă concurentă în producerea accidentului.
Instanţa a reţinut că, în drept, fapta săvârşită de inculpata S.D.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
La individualizarea pedepsei, s-au reţinut dispoziţiile art. 72 C. pen. şi s-a ţinut seama de dispoziţiile legale anterior menţionate, de limitele de pedeapsă fixate pentru această infracţiune, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de poziţia părţilor pe parcursul judecării cauzei, de faptul că prejudiciul a fost recuperat în totalitate prin încheierea unei tranzacţii între partea vătămată I.P. şi asigurătorul SC A.Ţ.A. SA Bucureşti la data de 14 iunie 2011.
Totodată, s-a avut în vedere şi circumstanţele atenuante facultative prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a) şi b), având în vedere conduita şi lipsa antecedentelor penale ale inculpatei înainte de săvârşirea infracţiunii, precum şi stăruinţa depusă de aceasta pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau paguba pricinuită. În acest sens, curtea a reţinut că inculpata s-a prezentat în repetate rânduri pentru a declanşa procedura de mediere, depunând antecontracte de mediere şi procese-verbale de neacceptare a medierii. Nu s-a reţinut că în cauză a operat împăcarea părţilor, având în vedere că aceasta este un act bilateral ce implică în mod necesar acordul părţii vătămate şi al inculpatului.
În cauză nu există un astfel de acord de voinţă, ci doar consemnarea într-o declaraţie a părţii vătămate la o dată când nu erau în vigoare dispoziţiile modificate ale art. 184 alin. (6) ce au fost introduse prin art. XX pct. 3 din Legea nr. 202/2010, a faptului că s-a împăcat cu inculpata.
Or, normele de procedură penală sunt de imediată aplicare şi nu au un caracter retroactiv.
Împotriva Sentinţei penale nr. 141 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti în termen legal a declarat recurs inculpata S.D.M.
La termenul de judecată din 15 februarie 2012 inculpata şi partea vătămată au declarat personal că s-au împăcat.
Potrivit art. 184 alin. (6) C. pen. pentru faptele prevăzute la alin. (2) şi (4), împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpată, să caseze în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., urmând să ia act de împăcarea părţilor.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Văzând şi disp.art. 192 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpata S.D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 141/F din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi 4 C. pen., luând act de împăcarea părţilor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În baza art. 192 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., obligă inculpata şi partea civilă I.P. la plata sumei de câte 250 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4212/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 426/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
