ICCJ. Decizia nr. 472/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 472/2012
Dosar nr. 176/45/2011
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus. în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul B.E.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 21 februarie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi în Dosarul nr. 546/P/2010 şi a rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi din 24 martie 2011, rezoluţii care a fost menţinută.
A fost obligat petentul să plătească statului suma de 300 RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel laşi sub nr. 176/45/2011, petentul B.E. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 21 februarie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi în Dosarul nr. 546/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale faţă de grefierii A.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 264, art. 2481, art. 242 alin. (1) şi art. 323 C. pen., M.G. pentru infracţiunile prev. de art. 246, art. 264, art. 2481, art. 242 alin. (1), art. 323 C. pen., H.G.L. pentru infracţiunile prev. de art. 242 alin. (1) C. pen., art. 246, art. 2481, art. 264 şi art. 323 C. pen. şi avocat H.R.A. pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen., art. 264 alin. (1) şi art. 323 C. pen. şi a rezoluţiei din 24 martie 2011 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi. Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi din 21 februarie 2011 s-a dispus şi disjungerea cauzei faţă de numita l.G. în vederea efectuării de cercetări în dosarele nr. 519/P/2010 şi 704/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, dosare în care au fost sesizate aceleaşi aspecte ca şi în prezenta cauză.
În motivarea plângerii, petentul a criticat soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză şi a susţinut că nu au fost efectuate cercetările ce se impuneau pentru a se verifica realitatea susţinerilor sale, cercetări ce ar fi dovedit existenţa faptelor reclamate şi vinovăţia intimaţilor.
La termenul din 16 iunie 2011 petentul B.E. a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare, precum şi o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 51, art. 52 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., susţinând că împiedică recuzarea întregii instanţe şi încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 ce-i permite fostei judecătoare M.M. să funcţioneze ca avocată la instanţele de judecată ieşene, a art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ce împiedică sesizarea directă a Curţii Constituţionale, a întregului Cod de procedură penală întrucât nu conţine un articol echivalent cu art. 183 C. proc. civ. şi a art. 183 C. proc. civ., texte ce permit magistraţilor să nu trimită la Parchete, spre competentă cercetare, înscrisurile defăimate ca false, introduse fraudulos în dosarul cauzei, de părţile adverse, a întregului Cod de procedură penală deoarece nu conţine un articol echivalent cu art. 244 C. proc. civ. şi a art. 244 C. proc. civ. potrivit cărora nu se suspendă judecarea cauzei în situaţia în care aceasta depinde de alte instanţe de judecată şi de Parchete.
Asupra cererii de amânare formulată, instanţa de fond, având în vedere că petentul s-a adresat în cauză cu aceeaşi cerere pentru termenul de judecată din 2 iunie 2011, cerere admisă, fiindu-i acordată posibilitatea de a se prezenta cu apărător ales şi cum petentul nu s-a prezentat în faţa instanţei şi a solicitat acordarea unui nou termen pentru aceleaşi motive, a apreciat că este neîntemeiată şi a respins-o ca atare.
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Controlul de constituţionalitate pe calea excepţiei reprezintă un control concret referitor la una sau mai multe dispoziţii legale expres indicate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, condiţionând admisibilitatea unei astfel de excepţii de legătura pe care textul a cărei neconstituţionalitate se invocă o are cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului.
Prin urmare, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisibilă este necesar să existe o legătură între problema de constituţionalitate şi fondul cauzei, respectiv ca textul legal să fie aplicabil în cazul în speţă, în chiar momentul ridicării excepţiei.
În raport cu cele menţionate anterior, instanţa analizând pertinenţa excepţiilor invocate de petent, în sensul legăturii lor cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii de faţă, a constatat că judecarea cauzei, cu referire la soluţia ce se va da, nu depinde de dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se solicită.
Nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de fond a va respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul B.E.
Pe fondul cauzei, examinând rezoluţia procurorului din 21 februarie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi în Dosarul nr. 546/P/2010 şi implicit, rezoluţia din 24 martie 2011, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosar, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia procurorului din 21 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 546/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de:
grefierii:
- A.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246, art. 264, art. 2481, art. 242 alin. (1) şi art. 323 C. pen. [art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru faptele expuse la pct. 1 rezoluţie];
- M.G. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 264, art. 2481, art. 242 alin. (1), art. 323 C. pen. [art. 10 lit. f) C. proc. pen.], pentru faptele menţionate la pct. II, subpunctele 1-5 ale rezoluţiei);
- infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) [art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru faptele menţionatele la subpunctul 6 al pct. II al rezoluţiei] şi art. 264, art. 2481 şi art. 323 C. pen. (menţionate în partea introductivă a plângerii);
- H.G.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen. (pentru faptele menţionate în pct. IV al rezoluţiei), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481, art. 264 şi art. 323 C. pen. (menţionate în partea introductivă a plângerii);
- avocat H.R.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. (expusă la pct. V al rezoluţiei), art. 264 C. pen. alin. (1) C. pen. şi art. 323 C. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că prin plângerea adresată organelor de urmărire penală, persoana vătămată B.E. a sesizat săvârşirea infracţiunii sus menţionate de către persoanele nominalizate în plângere.
Astfel:
I. Cu privire la numita A.C., grefier în cadrul Curţii de Apel laşi, s-a susţinut că, aceasta, în Dosarul nr. 17686/245/2007 al Curţii de Apel laşi:
- nu a comunicat recurentului B.E., copiile precizărilor depuse la dosar de părţile adverse, deşi instanţa a dispus în acest sens;
- a ascuns printre actele dosarului, cererea de retragere a apelului depusă de partea adversă, numitul Ţ.D., fără a aduce la cunoştinţă completului de judecată existenţa cererii de retragere a căii de atac;
- a sustras înscrisuri din dosar, dar şi din alte dosare aflate pe rolul instanţelor din Municipiul laşi.
Din actele premergătoare efectuate în prezenta cauză, a rezultat faptul că, pe rolul Curţii de Apel laşi, persoana vătămată B.E. a avut înregistrat Dosarul nr. 17686/245/2007, în care a avut calitatea de recurent.
Obiectul cauzei l-a constituit recursul declarat de recurent împotriva încheierii de şedinţă din data de 26 aprilie 2010 a Tribunalului laşi prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în legătură cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de B.E.
Au fost analizate susţinerile expuse de petent la punctele 1-3 după cum urmează:.
1. La termenul din 2 iulie 2010, în Dosarul nr. 17686/245/2007 aflat pe rolul Curţii de Apel laşi, recurentul B.E. a solicitat să i se comunice precizările formulate de intimaţii M.A. şi U.S., precizări depuse prin serviciul de registratură al instanţei.
Instanţa a admis cererea formulată de recurentul B.E. şi a dispus comunicarea către acesta a precizărilor respective.
Conform înscrisului existent la dosar, a rezultat că grefierul de şedinţă A.C. a dat cu promptitudine curs celor dispuse de instanţă şi, prin adresa din data de 07 iulie 2010, a comunicat recurentului duplicatul precizărilor formulate de cei doi intimaţi susmenţionaţi.
Comunicarea către recurent a precizărilor, este conformaţi şi de procesul verbal existent la dosar.
Procurorul a constat că numita A.C. nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, nu a cauzat nicio vătămare a intereselor legale ale recurentului B.E., nu s-a produs acestuia vreun prejudiciu astfel încât infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pretins comisă în modalitatea expusă la pct. 1, nu se confirmă.
Totodată, s-a mai reţinut în motivarea rezoluţiei faptul că nici forma abuzului, pretins comis în modalitatea „ascunderii printre citaţii"; a cererii de retragere a căii de atac, de către partea adversă Ţ.D., nu se confirmă, întrucât, conform actelor existente la dosarul prezentei cauze, cererea de retragere a recursului şi cea de retragere a apelului (una depusă la data de 8 septembrie 2010, iar cealaltă la data de 18 noiembrie 2010) existau în Dosarul nr. 17686/245/2007 al Curţii de Apel laşi.
S-a apreciat că împrejurarea că instanţa a avut cunoştinţă de cele două cereri susmenţionate, rezultă şi din faptul că, pe cele două cereri se află rezoluţia preşedintelui completului de judecată, aşa cum rezultă din adresa Curţii de Apel laşi, ataşată la dosar.
S-a constat că nici abuzul prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) pretins în modalitatea „ascunderii"; de către grefierul de şedinţă A.C., a cererii de apel, nu se confirmă.
De asemenea, s-a mai reţinut că cercetările efectuate nu au confirmat sustragerea din dosar a unor acte de către grefier A.C. şi nici sustragerea de către aceasta a altor acte „din dosare"; aflate pe rolul instanţelor din Municipiul laşi, simpla susţinerile a persoanei vătămate B.E., nesprijinită de indicii care să denote săvârşirea unei asemenea fapte, nu poate constitui temei legal al declanşării urmăririi penale.
Procurorul a mai arătat în motivarea rezoluţiei faptul că investigaţiile efectuate nu au confirmat, de asemenea:
- producerea vreunui prejudiciu persoanei vătămate sau lezarea intereselor legale ale acesteia (pentru a subzista infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP));
- producerea unor consecinţe deosebit de grave (pentru a exista infracţiunea prevăzută de art. 2481 C. pen.);
- sustragerea aşa cum s-a arătat, de înscrisuri din dosar [pentru a exista infracţiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen.];
- favorizarea părţilor adverse (pentru existenţa infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen.);
- asociere, în vederea săvârşirii faptelor susmenţionate (pentru a exista infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen.), astfel încât, pentru infracţiunile susmenţionate, pretins comise de grefierul A.C., se va dispune neînceperea urmăririi penale.
II. Cu privire la numita M.G., grefier în cadrul Tribunalului laşi, aspectele precizate de persoana vătămată B.E., în:
1. parag. 2 al plângerii (sustragere de acte din dosare aflate pe rolul instanţelor);
2. parag. 1 al plângerii (netrimiterea Dosarului nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei laşi la Tribunalul laşi în vederea soluţionării recursurilor declarate împotriva unor încheieri de şedinţă);
3. parag. 2 al plângerii („tergiversarea trimiterii adresei oficiale către Judecătoria laşi";, adresă prin care Tribunalul solicită înaintarea Dosarului nr. 2705/245/2010);
4. parag. 1 al plângerii (sustragerea adreselor oficiale ale Tribunalului laşi prin care solicită dosare ale Judecătoriei laşi);
5. parag. 1 şi 2 al plângerii, au constituit deja obiectul cauzei penale nr. 517/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, în care, la data de 09 februarie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, astfel încât în prezenta cauză pentru infr. prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 264 C. pen., art. 242 alin. (1) şi art. 323 C. pen. pretins săvârşite de grefier M.G., în modalităţile mai sus expuse, se va dispune neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. (acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare, infracţiunile susmenţionate fiind deja cercetare într-o cauză anterioară, în care s-a dispus soluţia).
6. În prezenta cauză, s-a susţinut că grefier M.G. „mânăreşte"; cauza nr. 17686/245/2007 a Curţii de Apel laşi şi nu se abţine în dosare, deşi a fost recuzată.
S-a apreciat că din nou, simpla susţinere, neconfirmată de nici o altă probă, inexistenţa vreunui indiciu care să confirme săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu poate constitui temei al răspunderii penale, astfel încât pentru această faptă săvârşită în modalitatea refuzului de a se abţine şi în cea a „mînăririi dosarului"; („mînârire"; pe care persoana vătămată nici nu explică în plângere, în ce ar consta) se va dispune neînceperea urmăririi penale.
III. Cu privire la numita l.G., grefier în cadrul Tribunalului laşi, cauza s-a apreciat că se impune disjungerea, întrucât aspectele sesizate în prezenta cauză, constituie deja obiectul dosarelor nr. 519/P/2010 şi nr. 704/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, cauze în care investigaţiile nu au fost finalizate.
IV. Cu privire la grefier H.G.L.
S-a susţinut în plângere, faptul că, în dosarul civil nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei laşi, grefierul susmenţionată, în calitate de „şefă a arhivei de la Judecătoria laşi"; a sustras adresa oficială prin care Tribunalul laşi solicita Judecătoriei laşi, dosarul de fond nr. 2705/245/2010 al acestei ultime instanţe, în vederea soluţionării recursului formulat împotriva unei încheieri de şedinţă.
2. S-a susţinut, de asemenea, că, la termenul din 04 octombrie 2010 (în Dosarul nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei laşi), grefiera H.G.L. a sustras adresa oficială a Tribunalului laşi prin care dosarul era solicitat instanţei de fond, întrucât la termenul respectiv adresa nu exista în dosarul Judecătoriei laşi.
S-a constatat că cele două susţineri nu au fost confirmate de investigaţiile efectuate în prezenta cauză, astfel că afirmaţia potrivit căreia adresa oficială a fost sustrasă fiind lipsită de suport real. Faptul că adresa respectivă nu a fost sustrasă a fost atestat de înscrisul existent la dosar. Conform acestuia, prin adresa din data de 27 septembrie 2010, Tribunalul laşi a solicitat Judecătoriei laşi ca până la termenul din 12 noiembrie 2010, Dosarul nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei laşi, să fie înaintat instanţei de control judiciar. Prin aceeaşi adresă, a mai fost solicitat şi un alt dosar de fond, respectiv Dosarul nr. 7788/245/2009.
Adresa prin care se solicita dosarul, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei laşi, la data de 30 septembrie 2010.
De asemenea, s-a apreciat că simpla susţinere a persoanei vătămate, potrivit căreia la termenul din 04 octombrie 2010, în Dosarul nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei laşi, grefierul H.G. a sustras adresa oficială prin care Tribunalul laşi a solicitat dosarul Judecătoriei laşi, susţinere neconfirmată însă de existenţa vreunui indiciu care să ateste acţiunea de sustragere, nu poate constitui temei al învinuirii.
V. Cu privire la numita H.R.A., avocat în cadrul Baroului laşi, s-a reţinut că petentul a susţinut în plângere faptul că aceasta a „introdus o împuternicire falsă"; şi „contractul de asistenţă juridică fals"; în Dosarul nr. 17686/245/2007 al Curţii de Apel laşi.
S-a apreciat că simpla afirmaţie că avocatul ar fi introdus înscrisuri false într-un dosar, nesusţinută în niciun fel de vreun mijloc de probă, nu poate constitui temei al învinuirii.
Procurorul a mai constatat că descrierea faptei „de fals"; pretins comisă de numita H.R.A., nu se regăseşte în dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., simpla susţinere din plângere fiind aceea că împuternicirea avocaţială (existentă la dosar) este falsă, „ca şi contractele de asistenţă juridică corespunzătoare"; (care conform adresei de la dosar a Curţii de Apel laşi, nici nu au fost depuse la dosarul aflat pe rolul acestei instanţe).
Cu privire la aspectul precizat în prezenta cauză, la parag. 2 al plângerii, referitor la magistraţii judecători P.Ş.A. şi R.C., s-a constatat că acesta a făcut deja obiectul Dosarului nr. 517/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, în care s-a dispus neînceperea urmării penale.
S-a mai reţinut că împotriva celor doi magistraţi judecători nu a fost formulată în mod expres plângere în prezenta cauză, ci s-a făcut o simplă afirmaţie ce viza Dosarul nr. 2705/245/2010 aflat pe rolul Judecătoriei laşi, motiv pentru care procurorul nu a efectuat investigaţii şi nu s-a dispus nicio soluţie în prezenta cauză.
Întrucât, investigaţiile efectuate nu au confirmat:
- încălcarea atribuţiilor de serviciu de către persoanele expres nominalizate în plângere a acesteia;
- producerea vreunui prejudiciu sau vătămarea intereselor legale ale persoanei vătămate B.E.;
- producerea unor consecinţe deosebit de grave;
- sustragerea de înscrisuri;
- întocmirea şi depunerea la Dosarul nr. 17686/245/2007 al Curţii de Apel laşi, a unor acte false;
- asocierea, persoanelor nominalizate în plângere, în vederea săvârşirii infracţiunilor menţionate în plângere, în cauză, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva rezoluţiei 517/P/2010 petentul B.E. a formulat plângere, adresându-se procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi.
Plângerea a fost respinsă prin rezoluţia nr. 241/11/2/2011 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că faptele reclamate de petent nu se confirmă, iar plângerea penală formulată nu se coroborează cu nici un mijloc de probă de natură a înlătura prezumţia de nevinovăţie.
Fiind învestită cu judecarea plângerii promovată de petentul B.E., în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., prima instanţă a constatat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţi este legală şi temeinică.
S-a reţinut că analiza întregului material probator administrat în cauză, nu a relevat comiterea de către intimaţii A.C., M.G., H.G.L., H.R.A. a infracţiunilor reclamate, aceştia îndeplinindu-şi sarcinile de serviciu în spiritul legii, activităţile desfăşurate nefiind de natură să prejudicieze drepturile sau interesele legale ale petiţionarului. În mod justificat, Parchetul a efectuat actele premergătoare începerii urmăririi penale, în raport de ansamblul faptic prezentat de petent, procedându-se la ridicarea şi studierea actelor relevante.
Verificând lucrărilor dosarului, instanţa de fond a constatat că în cadrul actelor premergătoare procurorul a administrat legal un material probator suficient să confirme că în cauză există cazurile ce împiedică începerea urmăririi penale, prev. de art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen. În raport de conţinutul plângerii promovate de petent şi de ansamblul faptic prezentat, procurorul a soluţionat cauza în cadrul astfel fixat, raportat la persoanele reclamate şi la faptele imputate, iar, instanţa de judecată soluţionează plângerea potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., care prevăd expres limitele de verificare.
S-a mai apreciat că aspectele reclamate prin memoriile depuse de petent ce indică acuze în sarcina altor persoane nu intră în competenţa instanţei ce este abilitată să analizeze doar legalitatea şi temeinicia rezoluţiei contestate.
În baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor existente la dosar, prima instanţă a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţi este corectă, deoarece din actele premergătoare efectuate nu rezultă existenţa vreunei acţiuni sau inacţiuni a intimatelor care să se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunilor de abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri, favorizarea infractorului, fals şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni reclamate de petent.
Împotriva acestei hotărâri, precum şi împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a declarat recurs petentul B.E.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 176/45/2011.
La termenul fixat pentru judecarea recursului, respectiv 20 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 3851 art. 38515 lit. a) Teza a II-a şi la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 93 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de C. proc. pen. şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că sentinţa penală nr. 93 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă şi nu poate face obiectul controlului jurisdicţional, astfel încât recursul declarat de petentul B.E. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de fond a apreciat că judecarea cauzei, cu referire la soluţia ce se va da, nu depinde de dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată de petent, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Din examinarea actelor dosarului se reţine că petentul B.E. a invocat în faţa instanţei de fond, în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, la termenul de judecată din data de 16 iunie 2011, excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., susţinând că acestea împiedică recuzarea întregii instanţe şi încalcă dreptul constituţional la un procesul echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, situaţie ce îi permite fostei judecătoare M.M. să îşi exercite profesia de avocat la instanţele de judecată ieşene, a art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ce împiedică sesizarea directă a Curţii Constituţionale, a întregului Cod de procedură penală întrucât nu conţine un articol echivalent cu art. 183 C. proc. civ., texte ce permit magistraţilor să nu trimită la Parchete, spre competentă cercetare, înscrisurile defăimate ca false, introduse fraudulos în dosarul cauzei, de părţile adverse, a întregului Cod de procedură penală deoarece nu conţine un articol echivalent cu art. 244 C. proc. civ. şi a art. 244 C. proc. civ. potrivit cărora nu se suspendă judecarea cauzei în situaţia în care aceasta depinde de alte instanţe de judecată şi de Parchete.
Potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
Referitor la condiţia de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate privind legătura acesteia cu soluţionarea cauzei este de observat că aceasta trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Dreptul de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut şi trebuie exercitat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege (cu bună credinţă), cu respectarea scopului legii şi nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituţii şi norme legale.
În speţă, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. dispoziţiilor art. 51, art. 52 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ce împiedică sesizarea directă a Curţii Constituţionale, a întregului Cod de procedură penală întrucât nu conţine un articol echivalent cu art. 183 C. proc. civ., susţinând că dispoziţiile legale menţionate încalcă dreptul constituţional la un procesul echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Aşadar, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că textele de lege criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, care are ca obiect plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. şi în mod justificat a constatat că judecarea cauzei cu referire la soluţia ce se va pronunţa nu depinde de dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat, astfel că şi această critică formulată de a petentului este nefondată. Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) Teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E. împotriva deciziei penale nr. 93 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva dispoziţiei cuprinsă în decizia atacată de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 470/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 496/2012. Penal → |
|---|
