ICCJ. Decizia nr. 481/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 481/2012
Dosar nr. 35833/3/2010/al
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 35833/3/2010 (293/2011) s-a dispus menţine stării de arest preventiv a inculpaţilor M.P.S., C.M. și M.Şt.
În motivarea încheierii s-a reţinut, că prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 21 februarie 2010 instanţa de fond a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor M.P.S., C.M. şi M.Şt., în fapt reţinându-se că: există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către aceştia a faptelor pentru care sunt cercetaţi şi că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte.
S-a reţinut că, la data 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 06,00, inculpaţii M.Şt. şi M.P.S. exercitând violenţe asupra părţii vătămate P.C. (pe care au lovit-o la nivelul capului şi au deposedat-o astfel de cheia autoturismului) au sustras autoturismul marca BMW, de pe strada Renaşterii din Bucureşti, sectorul l, folosind fără drept cheile autoturismului.
La volanul autoturismului sustras a urcat,imediat după comiterea infracţiunii, inculpatul M.Şt. (care nu deţinea permis de conducere), acesta conducând astfel pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.
Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, autoturismului sustras i-au fost montate plăcuţe cu numere false de înmatriculare,numere de Germania.
Inculpaţii M.Şt. şi M.P.S. au luat apoi legătura cu inculpatul C.M., zis B., din comuna Găiseni, satul Găiseni, judeţul Ilfov, care i-a ajutat pe primii doi inculpaţi să ducă autoturismul sustras într-un loc unde să nu fie depistat de organele de poliţie, încercând totodată să găsească o persoană căreia să îi vândă autoturismul sustras.
Astfel, inculpaţii M.Şt. şi C.M. au luat legătura telefonic, inculpatul M.Şt. expediind un SMS către inculpatul C.M. la ora 1516 (aşa cum rezultă din listingul convorbirilor telefonice solicitat în cauză, mesajul fiind expediat de pe telefonul mobil aparţinând abonatului O.Z., mama învinuitei O.G., concubina inculpatului M.Şt., a se vedea şi infracţiunile descrise la pct. II).
În aceste împrejurări, inculpatul C.M., zis B., i-a ajutat pe inculpaţii M.Şt. şi M.P.S. să ducă autoturismul sustras în curtea martorului B.C., în satul Căscioarele, comuna Găiseni, judeţul Giurgiu.
Totodată, în după-amiaza zilei de 14 noiembrie 2009 inculpatul C.M., pentru a-i favoriza pe primii doi inculpaţi în sensul obţinerii produsului infracţiunii, a purtat două convorbiri telefonice cu persoane cărora a încercat să le vândă autoturismul sustras.
Aceste convorbiri telefonice au fost interceptate în temeiul autorizaţiei nr. 136/2009 emisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti într-o altă cauză şi au fost folosite în prezenta cauză în temeiul dispoziţiilor art. 912 alin. (5) C. proc. pen.
Până în curtea martorului B.C. autoturismul sustras (având montate plăcuţele cu numere false de înmatriculare) a fost condus de către M.P.S.
Dat fiind faptul că autoturismul sustras era dotat cu sistem de localizare GPS, acesta a fost găsit de către organele de poliţie (în curtea martorului B.C.) în seara aceleiaşi zile, în jurul orei 2100.
II. La data de 01 februarie 2010, în jurul orei 0730, inculpatul M.Şt. a sustras autoturismul marca Jaguar, de pe strada Gârlei din Bucureşti, sectorul 1, folosind fără drept cheile autoturismului (lăsate în contact de către proprietarul acestuia, partea vătămată H.D.).
Valoarea autoturismului sustras este de aproximativ 150.000 de lei (noi).
La data de 02 februarie 2010, în jurul orei 1220, inculpatul M.Şt. (care nu deţine permis de conducere), aflat la volanul acestui autoturism sustras (având montate plăcuţe cu numere false de înmatriculare, plăcuţe care fuseseră sustrase de la un alt autoturism) se deplasa pe B-dul Preciziei din Bucureşti, sectorul 6; în autoturism se mai afla învinuita O.G., concubina inculpatului M.Şt.
În aceste împrejurări inculpatul a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al unui echipaj de poliţie rutieră; fiind urmărit de acest echipaj de poliţie, inculpatul a condus cu o viteză excesivă, încălcând regulile de circulaţie, provocând un accident de circulaţie, soldat cu avarierea a trei autoturisme (incluzând autoturismul sustras, condus de către inculpat şi autoturismele marca Alfa Romeo şi marca Hyunday Accent) şi cu vătămarea corporală a două persoane (inclusiv a concubinei inculpatului).
După producerea accidentului, inculpatul a reuşit să coboare din autoturism şi să fugă de la faţa locului, concubina acestuia fiind prinsă de către organele de poliţie.
III. La data de 25 aprilie 2009, în jurul orei 2210, pe strada G-ral Dona din Bucureşti, sectorul 1, inculpatul M.P.S., prin folosirea fără drept a cheii autoturismului, lăsate în contact de către partea vătămată H.A., a sustras autoturismul marca BMW.
IV. La data de 31 decembrie 2008, în jurul orei 1655, pe B-dul Dimitrie Cantemir din Bucureşti, sectorul 4, inculpatul M.P.S., prin folosirea fără drept a cheii autoturismului, lăsate în contact de către partea vătămată C.G., a sustras autoturismul marca AUDI model A4.
Autoturismul are valoarea de 80.000 lei (noi).
De aici inculpatul M.P.S. a condus acest autoturism (cu toate că avea suspendat dreptul de a conduce autoturisme) până în cartierul Pantelimon, unde, în momentul opririi autoturismului (la ora 1710), a fost depistat de către un echipaj de poliţie (alertat în urma apelării de către partea vătămată a nr. unic de urgenţă 112 imediat după comiterea infracţiunii).
V. În noaptea de 27 decembrie 2008, în jurul orei 0215, inculpatul C.M., zis B., a sustras autoturismul marca Mercedes, de pe strada B-dul Ion Mihalache din Bucureşti, sectorul 1, din apropierea intersecţiei cu B-dul Mareşal Alexandru Averescu, folosind fără drept cheile autoturismului (lăsate în contact de către proprietarul acestuia, partea vătămată C.D.M.).
Momentul sustragerii autoturismului a fost văzut de către partea vătămată C.D.M., aflată în apropierea autoturismului (aceasta coborâse pentru a cumpăra un buchet de flori).
Valoarea autoturismului sustras este de aproximativ 80.000 de lei (noi).
La data de 15 ianuarie 2009 autoturismul sustras a fost văzut de către numita L.A.G. în cartierul Crângaşi, având montate alte plăcuţe cu numere de înmatriculare.
VI. La data de 29 noiembrie 2009 partea vătămată D.C. şi-a lăsat autoturismul marca BMW, parcat pe strada Şaradei din Bucureşti, sectorul 1 (în faţa locuinţei prietenei sale, numita G.A.), iar la data de 02 decembrie 2009 (când s-a reîntors în Bucureşti) a sesizat dispariţia acestuia.
Autoturismul a fost sustras de către inculpatul M.Şt., prin forţarea portierei cu ajutorul unui dispozitiv mecanic special construit, fiind apoi pornit prin legarea „pe direct” a firelor contactului electric.
Inculpatul M.Şt. a demontat apoi plăcuţe cu nr. de înmatriculare ale autoturismului, montând alte plăcuţe cu nr. de înmatriculare, anume cele cu nr. TL-xx-xxx (plăcuţe care au fost sustrase în data de 01 decembrie 2009 de la un alt autoturism BMW, aparţinând numitului Ţ.Ş.B., autoturism similar cu cel al părţii vătămate D.C.).
Dat fiind faptul că acest autoturism era prevăzut cu mai multe dotări de tuning, acesta a fost folosit de către inculpatul M.Şt. (inclusiv pentru a face întreceri cu alte autoturisme), până pe data de 26 decembrie 2009, când ha abandonat; în acest interval inculpatul a condus în mod repetat pe drumurile publice acest autoturism, cu toate că acesta nu deţine permis de conducere, iar autoturismul avea montate plăcuţe cu numere false de înmatriculare.
Au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile părţilor vătămate, inculpaţilor C.M., M.P.S. şi martorilor B.V., B.C., B.I., M.A., C.M.R., B.P., R.G.I.A., B.T.S., B.S., C.E., P.C., G.M., S.C., D.A.M., C.I.E., M.D., L.A.G., D.M.R., D.F., D.V., N.N.C., D.M.V., G.I., G.M.Î procesele verbale de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice aferente; procesele verbale de prezentare pentru recunoaştere din grup şi din fotografii a inculpaţilor şi planşele foto efectuate cu ocazia acestor recunoaşteri ; rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică genetică; procesele verbale de transcriere a înregistrărilor convorbirilor telefonice.
În cadrul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi inculpaţii C.M., M.P.S., părţile vătămate D.C., H.A., C.D.M., P.C. şi martorii B.V., B.C., B.I., M.A., C.M.R., B.P., R.G.I.A., B.T.S., B.S., P.C., S.C., C.I.E., L.A.G., D.M.R., D.F., D.V., N.N.C., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
A fost administrată proba cu înscrisuri, solicitată de inculpaţii C.M. şi M.P.S. respectiv de părţile civile C.D.M. şi H.D.
Inculpatul M.Şt. nu a dorit să dea declaraţie în faţa instanţei de judecată.
În cauză a fost stabilită legal existenţa infracţiunilor şi vinovăţiei în legătură cu comiterea acestora, printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în primă instanţă iar între deţinerea preventivă a inculpaţilor şi condamnare există o legătură suficientă pentru a se aprecia, cum corect, a apreciat instanţa de fond, că ne aflăm în prezenţa unei detenţii legale, urmare a condamnării inculpaţilor de un tribunal competent, astfel cum, constant, a stabilit instanţa europeană, în interpretarea art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţie care dispune că „deţinerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunţată de un tribunal competent”.
Temeiul de drept al arestării inculpatului s-a circumscris dispoziţiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind apreciat în raport cu circumstanţele reale ale cauzei şi cu persoana inculpatului.
Instanţa de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în libertate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică prin sentimentul de insecuritate pe care l-ar provoca în rândul societăţii civile, raportat la natura şi gravitatea faptelor ce le-a fost reţinute în sarcină, modalitatea concretă şi organizată de a acţiona. S-a constatat că acuzaţia adusă inculpaţilor, în circumstanţele cauzei precum şi personalitatea inculpaţilor, legitimează în continuare detenţia sa preventivă, în sensul că interesul public al menţinerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelanţilor inculpaţi arestaţi preventiv, la libertate.
Temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Totodată, instanţa de prim control judiciar a mai constatat că în baza propriului examen asupra măsurii arestării preventive dispusă în cauză faţă de inculpaţii M.P.S., C.M., M.Şt. că, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acesteia, s-au luat în considerare dispoziţiile referitoare la luarea şi menţinerea arestării preventive, respectiv art. 143 şi art. 148 alin. (l) lit. f) C. proc. pen. şi cele prevăzute de art. l60b alin. (3) C. proc. pen., apreciindu-se că se impune menţinerea arestării preventive a inculpaţilor, întrucât nu se poate vorbi, la acest stadiu procesual al apelurilor declarate de inculpaţi de o schimbare a temeiurilor de fapt şi de drept care au justificat iniţial privarea de libertate a inculpaţilor.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii M.Şt. şi M.P.S.
La termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursurilor, inculpatul M.Şt., respectiv 20 februarie 2012, prezent în instanţă în sate de libertate, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a declarat că îşi retrage recursul.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul M.P.S. împotriva încheierii din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 35833/3/2010 (293/2011) este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3001 alin. (l) şi (3) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Alin. (3) al aceluiaşi articol, prevede că, în cazul în care instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menţine măsura arestării preventive.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că se menţin în continuare, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor modalitatea şi natura faptelor comise.
Astfel, prin rechizitoriul nr. 3449/P/2009 din data de 23 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti inculpatul M.P.S. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, în modalitatea prevăzută de art. 211 alin. (l) şi (2) lit. b) şi c), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, în modalitatea prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, furt calificat, în modalitatea prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (l) lit. e), g) şi i) C. pen. şi alin. (4) C. pen., furt calificat, în modalitatea prevăzută de art. 208 - art. 209 alin. (l) C. pen., lit. e), g) şi i) C. pen., şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, în modalitatea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.,
Inculpatul M.P.S. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, respectiv de la data de 21 februarie 2010 până la data de 21 martie 2010, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 33/ UP din 21 februarie 2010; în baza art. 136, art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f), art. 1491 şi art. 151 C. proc. pen.
Se constată măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă cu îndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 681 C. proc. pen., în referire la art. 143 C. proc. pen., respectiv există probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele de care este acuzat, elementele de fapt, rezultând din declaraţiile părţilor vătămate, procesele-verbale de recunoaştere din planşa fotografică, declaraţiile martorilor, precum şi celelalte acte şi înscrisuri aflate la dosar.
Ca atare, se constată că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpatul M.P.S. este închisoarea mai mare de 4 ani, infracţiunea de tâlhărie fiind pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar infracţiunea de furt calificat, cu închisoare de la 3 la 15 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Deşi „pericolul concret pentru ordinea publică” nu este definit de legiuitor, consideră că la evaluarea lui trebuie să se ţină cont, în mod cert, de circumstanţele reale şi de circumstanţele personale relevate de speţa dedusă judecăţii.
Astfel, se are în vedere nu numai natura şi gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de inculpat, ci şi împrejurările şi modalitatea concretă de săvârşire a acestora, urmarea produsă, rezonanţa socială negativă a infracţiunilor de acest gen, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia faţă de faptele comise şi faţă de urmările lor, din conduita inculpatului nerezultând că ar manifesta, la acest moment procesual, o atitudine de acceptare a faptului că a încălcat prevederile legale.
Toate aceste aspecte îndreptăţesc concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere şi de insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru drepturile omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul ridicat de pericol special ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie.
Natura infracţiunilor presupus săvârşite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalităţile şi împrejurările comiterii, frecvenţa pe care o înregistrează acest tip de infracţiuni, urmările negative pe care le produc în societate conduc la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpaţilor.
Este adevărat că potrivit art. 5 C.E.D.O., nemaifiind vorba de o arestare preventivă anterioară pronunţării unei hotărâri din C.E.D.O., orice inculpat aresta are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii şi tot atât de adevărat este că inculpaţii au fost arestaţi preventiv începând cu data de 14 mai 2009, însă, pe de o parte, prin prisma Convenţiei, inculpaţii sunt deţinuţi în prezent, faţă de condamnarea lor în primă instanţă în baza art. 5 paragraful 1 lit. a din C.E.D.O., nemaifiind vorba de o arestare preventivă anterioară pronunţării unei hotărâri de condamnare, iar pe de altă parte, raportat şi la natura cauzei şi la complexitatea ei, durata arestării preventive se circumscrie încă unui termen rezonabil, analizat prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudenţa C.E.D.O., iar câtă vreme pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă pentru ordinea publică subzistă, în cauză nu se impune revocarea măsurii arestării preventive.
Art. 6 alin. (2) din C.A.D.O.L.F. dispune că orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
Prezumţia de nevinovăţie este reglementată în art. 52 C. pen., potrivit căruia orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
În acelaşi sens, înalta Curte reţine că în cauză menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţilor acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
De asemenea, măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., câtă vreme se fondează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Cum temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.P.S. se menţineau, la data de 30 noiembrie 2011, când a fost verificată legalitatea şi temeinicia arestării preventive, aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a acestei măsuri, astfel că recursul declarat este nefondat.
Asupra retragerii recursului de faţă de către inculpatul M.Şt.:
La termenul de judecată din data de 20 februarie 2012 inculpatul aflat în stare de libertate în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul declarat împotriva încheierii încheierii din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 35833/3/2010 (293/2011).
Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., părţile pot renunţa la recurs conform art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că sunt respectate condiţiile art. 369 C. proc. pen., că retragerea recursului s-a făcut până la închiderea dezbaterilor, urmează a lua act de manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul retragerii recursului declarat de acesta împotriva încheierii atacate.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul M.P.S. va fi respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P.S. împotriva încheierii din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 35833/3/2010 (293/2011).
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.Şt. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2012;
| ← ICCJ. Decizia nr. 929/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 468/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
